Despre spiritualitate si etica in filozofia romaneasca

Iata ce spunea Constantin Noica in lucrarea "Cum gandeste poporul roman", aparuta in Convorbiri literare, 1944:

"  Iar, ca si la Neagoe Basarab, absenta unei problematici a spiritului, ca expresie autonoma, trece in umbra cele doua mari discipline ale Apusului, teoria cunoasterii si etica. Fireste ca atat Conta, cat si Parvan, Motru sau Blaga au, pana la un punct, o problematica de cunoastere. Dar, mai ales la primul si la ultimul, teoria cunoasterii este un aspect si un moment de expunere mai degraba decat un secotr de insemnatate proprie.
   Nu putea Blaga incepe, intr-un sens, cu trilogia culturii? In orice caz, la Parvan nu simti necesitatea unei problematici de cunoastere, iar la Motru totul se pierde in psihologismul energetic. Cat despre etica, nu poate fi subliniat indeajuns ca ea lipsestedin perspectiva filozofica romaneasca, populara sau culta. Trebuie sa nu pierdem nici un moment din vedere lucrul acesta, chiar, sau mai ales, cand ne gandim la reforme - educative, politice - pentru poporul roman. Eticismul Apusului nu e pe masura noastra. Acel mult laudat "se cade - nu se cade" al romanului nu tine in nici un caz de o conceptie etica. E mai adanc, mai angajat in firea lucrurilor de cum e conceptia morala a unui apusean. Iar in filozofia culta, absenta unei problematici etice ne pare atat de inevitabila, incat, pe linia de orientare desprinsa in analiza de mai sus, suntem siguri ca niciodata nu se va scrie un mare tratat de etica in tara romaneasca. Cat despre un sistem educativ sau politic care sa fie eticist, el n-a aparut, iar cei care au vazut morala acolo unde era spiritualitate n-au inteles nici ce este, nici ce poate fi inlauntrul lumii romanesti; cel putin pe linia, prelungita in cultura, a orientarii noastre taranesti si populare. Cand solutia e armonie, nu poate exista etica, adica o stare de ruptura, de impotrivire, imperativ si refuz.
   Dar duhul acesta lumesc si insetat de armonie nu poate sa nu aduca un suflu de paganism in atmosfera romaneasca. Trebuie sa o spunem deschis: exista o dimensiune pagana a sufletului romanesc. Cand subliniem cu atata apasare ca romanii au fost, intr-un fel, totdeauna crestini, crestinismul venind peste ei ca o implinire, si nu ca purtatorul de mesaj al unei crize de tip nou, recunoastem fara sa vrem ca, dupa ce ne-am crestinat, am pastrat moduri ale lumii pagane. O vedem bine in mitologia noastra populara, iar credintele noastre sunt pline de eresuri, care ne incanta pe plan de cultura si care, in definitiv, nu ne supara nici in perspectiva Bisericii. Dimensiunea noastra pagana a fost tolerata de Biserica si chiar asimilata intr-un sens. Crestinismul nostru a avut, prin aceasta, un continut mai viu, o istoricitate mai adevarata. Dar acum, cand ies la lumina lucrurile in filozofia culta, ele capata accente de impotrivire care pot ingrijora uneori.
   Si au si ingrijorat. Polemica iscata in jurul filozofiei lui Blaga intre aparatorii ortodoxiei si nesocotitorii ei (caci dusmani directi nu are ortodoxia noastra) nu e o polemica legata de persoane si de timp. Ea angajeaza manifestari si comportari mai adanci, permanente ale fiintei noastre spirituale. Blaga nu e intaiul ganditor roman indiferent fata de ortodoxie ca izvor de inspiratie. Un suflu de paganism - fireste, in stilul secolului al XIX-lea - strabate, dupa cum e limpede, opera lui Conta. Iar, daca Motru ramane strain de ortodoxie, fara sa faca din "paganatatea" lui un act de afirmatie, acest splendid tip de pagan care este Parvan sta ca o evidenta impotriva oricui ar voi sa faca din fiinta spirituala a neamului nostru o fiinta exclusiv crestina. Nu, toti acestia n-au filozofat pe domensiuni crestine. Dar sunt romani; sunt profund si hotarator romani. Cand Blaga spune ca nu are nevoie sa faca filozofie ortodoxa spre a face filozofie romaneasca, are perfecta dreptate. Din punctul sau de vedere si din perspectiva intregii filozofii culte, aproape, ivite la noi."
(Constantin Noica - Pagini despre sufletul romanesc, Humanitas, Bucuresti, 2010)

Si atunci, daca e asa cum spune, ce sorti de izbanda ar putea avea, pana la urma, sau mai bine zis ce finalitate, reformele care se fac la noi pe calea statului de drept, care toate sunt de inspiratie apuseana? Pentru ca actualmente cele doua mari componente ale reformelor care se fac sunt reprezentate de statul de drept si Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul Uniunii Economice si Monetare. Or, Romania a intrat in recesiune tehnica incercand sa aplice prevederile acestui Tratat. Pe de alta parte, statul de drept este, cred ca putem spune asa, inseparabil de acel eticism al Apusului de care vorbea Noica, despre care spunea ca "nu e pe masura noastra"... Si in aceeasi lucrare citata mai sus, Noica mai arata si un alt aspect:

"Daca ar fi un sambure rational in "masura" noastra, am intelege, cat de cat, rationalitatea. O intelege sufletul romanesc? Credintele noastre populare au inchipuit o legenda plina de talc in aceasta privinta. E legenda celui de-al doilea pacat al lui Adam (Tudor Pamfilie, Povestea lumii de demult dupa credintele poporului roman, Bucuresti, 1913, p. 95). Dupa ce i-a gonit din rai, spune legenda, lui Dumnezeu i s-a facut mila de Adam si Eva, vazandu-i cat se chinuie. Le-a dat mestesugul de a face pamantul roditor, dar le-a poruncit sa nu are mai mult decat o brazda. Roadele culese de pe acea brazda le ajungeau. Dar, intr-o zi, pe cand Eva era insarcinata cu Cain, vine diavolul la ei si-i intreaba: "- Voi mai aveti grau? - Doar pentru cateva saptamani. - De ce nu arati mai mult, caci o sa aveti copii?..." Iar Eva gaseste sfatul chibzuit, rational (nu e semnificativ ca intai femeia e "rationala"?). Convinge pe Adam sa faca cum e mai bine, iar, in clipa cand lanul e mare si fagaduitor, se arata Dumnezeu, pustieste lanul si spune lui Adam: "Tu, omule nesatios... De azi inainte poti ara cat iti place, si eu iti voi da iarasi cat imi va placea mie."
   Este greu sa vezi numai condamnarea lacomiei in legenda aceasta. E vorba si de condamnarea calculului, a chibzuielii, a dreptei randuieli omenesti. Exista o etica a muncii si a productivitatii, care lipseste aici. Munca e, pentru apusean de pilda, sfintita de rezultate. Iar americanul - apuseanul la limita - a dus etica aceasta pana la absurd. Am putea deci sa ne intrebam - in lumina acestei conceptii, unde arbitrarul divin, iar nu rationalitatea umana, e hotarator - daca modernismul si industrializarea (sau pur si simplu "agricultura intensiva") vor fi vreodata acasa la noi. Dar acestea nu sunt decat consecinte, pentru uzul legiuitorilor romani, ale unei trasaturi care ne intereseaza in ea insasi: intemeierea valorii romanesti de masura (poate si de dreptate, lege) pe alta dimensiune decat a rationalitatii.
   Caci rationalitatea nu ne-a tulburat niciodata in chip deosebit. Nu intalnesti nici o tendinta, pe linia aceasta, a fondului nostru popular, de a inalta omul, in sensul bun si prost; de a-l face cuget intelegator in fata firii si, pan la urma, minte ingamfata. Noi nici nu stapanim lumea si nici n-o schimbam. Dumnezeu o face, sau se face ea insasi. Stapanirea stiintiifca a naturii, in sensul apusean, e o ciudatenie si un act de trufie. De unde simtamantul acesta de proprietate? "Lumea asta nu-i a maea, cealalta nici asa". Cine poate mai mult sa incerce. Romanul nici nu-si mai pierde vremea sa incerce."

Si noi vorbim acum de dezindustrializarea Romaniei...

Recomand, desigur, citirea integrala si in original a intregii lucrari - "Cum gandeste poporul roman" - a lui Constantin Noica.