Hristos a inviat!

Zile foarte frumoase de Sfintele Pasti, pline de soare. Ca si cum ar fi vrut sa spuna ca Soarele Invierii sa ne lumineze si pe noi. Hristos Dumnezeu a inviat din morti pentru ca sa ne daruiasca noua, pacatosilor, o libertate imparateasca. Marele Atanasie spune in Predica la Sfintele Pasti:

"Iar neamul omenesc, osandit dupa legea pacatului, e invatat sa imparateasca prin darul harului.
Asadar omul este cel dintai ce se bucura de praznicul domnesc, iar apoi si cealalta faptura se face partasa la acest dar. Caci azi se zidea in chipul omului multimea firii, si aceasta o vestea Pavel, ucenicul darului: "Cine e intru Hristos, e faptura noua; cele vechi au trecut. Iata, toate s-au facut noi" (2 Cor. 5,17) cu un singur glas indemnand pe toate sa dobandeasca (ce au pierdut). Ziditorul fapturii a inviat, iar invierea Mantuitorului e castig obstesc al tuturor. Aceasta ne-o binevesteste Pavel zicand: "Si insasi faptura va fi slobozita din robia stricaciunii spre slobozenia fiilor lui Dumnezeu" (Rom. 8,21). Adica va lepada stricaciune, se va descarca de robie, va capata nemurirea si se va muta spre mai buna mostenire. Caci innoindu-se omul spre nestricaciune, se va reinnoi si faptura zidita pentru dansul." (Sfantul Atanasie cel Mare - Viata Sfantului Antonie cel Mare urmata de cele mai frumoase predici - Editura Anastasia, 2000)

In acest mare praznic e o bucurie a libertatii pe care omul o dobandeste in dar de la Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu l-a cinstit pe om, creandu-l dupa chipul si asemanarea Sa, creandu-l liber, inzestrat cu ratiune, cu vointa rationala. Omul a pacatuit tot prin actiunea sa, in mod liber (pentru ca ar fi putut sa nu asculte de sarpe), dar Dumnezeu, pedepsindu-l, nu i-a luat liberul arbitru, nu i-a luat aceasta cinste. Este adevarat, cum arata Sfantul Ioan Damaschin, ca sunt lucruri in puterea omului, pe care omul poate sa le faca, si lucruri care nu sunt in puterea omului. Pedeapsa pentru pacat a primilor oameni, Adam si Eva, a fost moartea, care s-a intins la tot neamul omenesc. Iar omul nu a putut sa se opuna, singur, mortii. Liberul arbitru al omului a fost si este o cinste si un dar pe care Dumnezeu i l-a facut. Iar prin Inviere, Dumnezeu ii innoieste darul si il face si mai bogat, izgonindu-l afara pe stapanitorul acestei lumi, adica pe Diavol, si eliberandu-l pe om "din robia stricaciunii spre slobozenia fiilor lui Dumnezeu". Libertatea este o cinste imparateasca pe care Dumnezeu i-o face omului. De la liberul arbitru la "imparatia prin darul harului". Nu numai ca nu i-a micsorat libertatea, dar il si cinsteste pe om, desi omul a pacatuit. Omul a pacatuit si pedeapsa a fost moartea. Din cele ce poate omul sa faca, conform principiului actiunii, cum spune Sfantul Ioan Damaschin, Dumnezeu nu i-a luat nimic. Insa mortii nu a putut omul sa i se opuna sau s-o evite in vreun fel. Iar acum Mantuitorul vine si il scapa de robia mortii, "cu moartea pre moarte calcand", prin moartea Sa distrugand moartea si inviind a treia zi din morti, El care este Viata si care S-a facut om pentru mantuirea noastra. Hristos, dupa cum arata Marele Atanasie, a harazit slobozire obsteasca muritorilor si spune:

"Si pentru ca nimeni sa nu mai fie luat ca rob iadului, se pogoara Insusi Hristos in iad, amagind iadul cu trupul ce Il purta, iar prin puterea Dumnezeirii, faramandu-i imparatia sa, in scurta vreme stricand zapisul cel indelungat al legii, pentru ca sa ia cu Sine pe oameni la cer, care e locul slobod de moarte, adapostul nestricaciunii, locasul dreptatii" (aceeasi carte ca mai sus)

Daca Adam si Eva se mantuiesc, atunci tot omul se mantuieste. Pentru ca moartea a venit prin Adam si Eva, trebuind amandoi sa paraseasca Raiul, dar nu mergand in Iad, ci pe acest Pamant, cunoscand atat binele cat si raul sau poate mai exact spus cunoscandu-si omul neputinta. In Rai, omul liber fiind si imbracat intru slava, cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, nu si-a cunoscut neputinta. Iar numai dupa ce au murit, au mers in Iad, ca un lucru inevitabil. De aceea Hristos, pogorandu-se la Iad si intinzandu-le mana salvatoare, scoate din robia pacatului si a mortii tot neamul omenesc. Mana salvatoare pe care Hristos le-a intins-o lui Adam si Evei e nadejdea mantuirii noastre. Iar mana salvatoare, cu urmele facute de cuiele rastignirii, le-a intins-o Dumnezeu-Omul, adica Cineva care nu era deloc strain de firea omeneasca, fiind deofiinta si cu noi. Mana aceasta nu a fost a cuiva strain de firea omeneasca, caci Hristos S-a facut om, cu totul asemenea noua afara de pacat pentru ca vointa omeneasca a Sa urma si era supusa vointei Lui dumnezeiesti, "nu se misca prin propria ei opinie, ci voia pe acelea pe care le voia vointa Lui dumnezeiasca. [...] Prin urmare, sufletul Domnului a voit miscandu-se in chip liber, dar a voit in chip liber pe acelea pe care vointa Lui dumnezeiasca a voit ca sa le vrea" (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 2001).Cu aceste doua vointe ale Domnului  care "nu se deosebeau unele de altele in opinie, ci mai degraba in putere fireasca", dar "[...] vointa Lui omeneasca insa a luat inceput in timp si a suferit insesi afectele naturale si neprihanite. In chip natural ea nu era atotputernica; dar prin faptul ca a fost cu adevarat si real vointa Cuvantului lui Dumnezeu, a fost si atotputernica" - dupa cum arata tot Sfantul Ioan Damaschin -, Hristos ne-a salvat pe noi, pacatosii, de robia mortii si a Iadului. Iar de aici se vede cat de greu a fost pacatul primilor oameni, Adam si Eva, pentru ca doar vointa dumnezeiasca a Mantuitorului si Dumnezeului nostru a putut sa-l ridice, desi El mergand si purtand acea cruce grea a cazut din pricina greutatii crucii, spre "castigul obstesc al tuturor", cum arata Marele Atanasie!    

Craciun fericit!

Foarte interesant si plin de simboluri ce spunea Sfantul Proclu al Constantinopolului in Omilia I, citita in Marea Catedrala Constantinopolitana in prezenta lui Nestorie. Iata un mic citat din aceasta Omilie:

"Nu te rusina de durerile nasterii, omule, caci acestea s-au facut pentru noi temei de mantuire. Caci daca nu S-ar fi nascut din femeie, nu ar fi murit, nu ar fi nimicit prin moarte puterea care s-a instapanit asupra mortii, adica diavolul. Caci nu este nici o intinaciune pentru arhitect sa intre in casa pe care a zidit-o, nici nu intineaza vasul pe olarul care innoieste pe cele ce a plasmuit. La fel, nu Il intineaza pe cel fara de prihana faptul ca a iesit din pantece fecioresc, de care nu s-a intinat atunci cand l-a facut si pentru aceasta, iesind din el, nu Se spurca. O, pantece intru care s-a dat inscrisul eliberarii noastre a tuturor! O, pantece intru care s-a faurit arma impotriva mortii, o, tarina intru care Semanatorul intregii fapturi, Hristos, ca pe un rod fara de samanta l-a odraslit! O, templu intru care Dumnezeu S-a facut preot nu preschimband firea, ci imbracand din mila pe cel dupa randuiala lui Melchisedec! Cuvantul trup S-a facut, desii Iudeii nu cred celor spuse de Domnul ca Dumnezeu chipul omului a purtat si cu toate ca Elinii iau in ras minunea. Caci pentru aceasta "pentru iudei [taina] s-a facut sminteala, pentru neamuri, nebunie". Fiindca minunea este mai presus de Cuvant. Iar daca nu S-a salasluit Cuvantul in pantece, nu ar fi stat trupul pe tron; daca hula impotriva lui Dumnezeu a iesit din mitra, atunci este hula si pentru ingeri sa slujeasca unui om."

(Sfantul Proclu al Constantinopolului - Omilii la Nasterea Domnului, Bucuresti, Editura Sofia, 2008)

Craciun fericit! Pace si numai bine tuturor!

Despre spiritualitate si etica in filozofia romaneasca

Iata ce spunea Constantin Noica in lucrarea "Cum gandeste poporul roman", aparuta in Convorbiri literare, 1944:

"  Iar, ca si la Neagoe Basarab, absenta unei problematici a spiritului, ca expresie autonoma, trece in umbra cele doua mari discipline ale Apusului, teoria cunoasterii si etica. Fireste ca atat Conta, cat si Parvan, Motru sau Blaga au, pana la un punct, o problematica de cunoastere. Dar, mai ales la primul si la ultimul, teoria cunoasterii este un aspect si un moment de expunere mai degraba decat un secotr de insemnatate proprie.
   Nu putea Blaga incepe, intr-un sens, cu trilogia culturii? In orice caz, la Parvan nu simti necesitatea unei problematici de cunoastere, iar la Motru totul se pierde in psihologismul energetic. Cat despre etica, nu poate fi subliniat indeajuns ca ea lipsestedin perspectiva filozofica romaneasca, populara sau culta. Trebuie sa nu pierdem nici un moment din vedere lucrul acesta, chiar, sau mai ales, cand ne gandim la reforme - educative, politice - pentru poporul roman. Eticismul Apusului nu e pe masura noastra. Acel mult laudat "se cade - nu se cade" al romanului nu tine in nici un caz de o conceptie etica. E mai adanc, mai angajat in firea lucrurilor de cum e conceptia morala a unui apusean. Iar in filozofia culta, absenta unei problematici etice ne pare atat de inevitabila, incat, pe linia de orientare desprinsa in analiza de mai sus, suntem siguri ca niciodata nu se va scrie un mare tratat de etica in tara romaneasca. Cat despre un sistem educativ sau politic care sa fie eticist, el n-a aparut, iar cei care au vazut morala acolo unde era spiritualitate n-au inteles nici ce este, nici ce poate fi inlauntrul lumii romanesti; cel putin pe linia, prelungita in cultura, a orientarii noastre taranesti si populare. Cand solutia e armonie, nu poate exista etica, adica o stare de ruptura, de impotrivire, imperativ si refuz.
   Dar duhul acesta lumesc si insetat de armonie nu poate sa nu aduca un suflu de paganism in atmosfera romaneasca. Trebuie sa o spunem deschis: exista o dimensiune pagana a sufletului romanesc. Cand subliniem cu atata apasare ca romanii au fost, intr-un fel, totdeauna crestini, crestinismul venind peste ei ca o implinire, si nu ca purtatorul de mesaj al unei crize de tip nou, recunoastem fara sa vrem ca, dupa ce ne-am crestinat, am pastrat moduri ale lumii pagane. O vedem bine in mitologia noastra populara, iar credintele noastre sunt pline de eresuri, care ne incanta pe plan de cultura si care, in definitiv, nu ne supara nici in perspectiva Bisericii. Dimensiunea noastra pagana a fost tolerata de Biserica si chiar asimilata intr-un sens. Crestinismul nostru a avut, prin aceasta, un continut mai viu, o istoricitate mai adevarata. Dar acum, cand ies la lumina lucrurile in filozofia culta, ele capata accente de impotrivire care pot ingrijora uneori.
   Si au si ingrijorat. Polemica iscata in jurul filozofiei lui Blaga intre aparatorii ortodoxiei si nesocotitorii ei (caci dusmani directi nu are ortodoxia noastra) nu e o polemica legata de persoane si de timp. Ea angajeaza manifestari si comportari mai adanci, permanente ale fiintei noastre spirituale. Blaga nu e intaiul ganditor roman indiferent fata de ortodoxie ca izvor de inspiratie. Un suflu de paganism - fireste, in stilul secolului al XIX-lea - strabate, dupa cum e limpede, opera lui Conta. Iar, daca Motru ramane strain de ortodoxie, fara sa faca din "paganatatea" lui un act de afirmatie, acest splendid tip de pagan care este Parvan sta ca o evidenta impotriva oricui ar voi sa faca din fiinta spirituala a neamului nostru o fiinta exclusiv crestina. Nu, toti acestia n-au filozofat pe domensiuni crestine. Dar sunt romani; sunt profund si hotarator romani. Cand Blaga spune ca nu are nevoie sa faca filozofie ortodoxa spre a face filozofie romaneasca, are perfecta dreptate. Din punctul sau de vedere si din perspectiva intregii filozofii culte, aproape, ivite la noi."
(Constantin Noica - Pagini despre sufletul romanesc, Humanitas, Bucuresti, 2010)

Si atunci, daca e asa cum spune, ce sorti de izbanda ar putea avea, pana la urma, sau mai bine zis ce finalitate, reformele care se fac la noi pe calea statului de drept, care toate sunt de inspiratie apuseana? Pentru ca actualmente cele doua mari componente ale reformelor care se fac sunt reprezentate de statul de drept si Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul Uniunii Economice si Monetare. Or, Romania a intrat in recesiune tehnica incercand sa aplice prevederile acestui Tratat. Pe de alta parte, statul de drept este, cred ca putem spune asa, inseparabil de acel eticism al Apusului de care vorbea Noica, despre care spunea ca "nu e pe masura noastra"... Si in aceeasi lucrare citata mai sus, Noica mai arata si un alt aspect:

"Daca ar fi un sambure rational in "masura" noastra, am intelege, cat de cat, rationalitatea. O intelege sufletul romanesc? Credintele noastre populare au inchipuit o legenda plina de talc in aceasta privinta. E legenda celui de-al doilea pacat al lui Adam (Tudor Pamfilie, Povestea lumii de demult dupa credintele poporului roman, Bucuresti, 1913, p. 95). Dupa ce i-a gonit din rai, spune legenda, lui Dumnezeu i s-a facut mila de Adam si Eva, vazandu-i cat se chinuie. Le-a dat mestesugul de a face pamantul roditor, dar le-a poruncit sa nu are mai mult decat o brazda. Roadele culese de pe acea brazda le ajungeau. Dar, intr-o zi, pe cand Eva era insarcinata cu Cain, vine diavolul la ei si-i intreaba: "- Voi mai aveti grau? - Doar pentru cateva saptamani. - De ce nu arati mai mult, caci o sa aveti copii?..." Iar Eva gaseste sfatul chibzuit, rational (nu e semnificativ ca intai femeia e "rationala"?). Convinge pe Adam sa faca cum e mai bine, iar, in clipa cand lanul e mare si fagaduitor, se arata Dumnezeu, pustieste lanul si spune lui Adam: "Tu, omule nesatios... De azi inainte poti ara cat iti place, si eu iti voi da iarasi cat imi va placea mie."
   Este greu sa vezi numai condamnarea lacomiei in legenda aceasta. E vorba si de condamnarea calculului, a chibzuielii, a dreptei randuieli omenesti. Exista o etica a muncii si a productivitatii, care lipseste aici. Munca e, pentru apusean de pilda, sfintita de rezultate. Iar americanul - apuseanul la limita - a dus etica aceasta pana la absurd. Am putea deci sa ne intrebam - in lumina acestei conceptii, unde arbitrarul divin, iar nu rationalitatea umana, e hotarator - daca modernismul si industrializarea (sau pur si simplu "agricultura intensiva") vor fi vreodata acasa la noi. Dar acestea nu sunt decat consecinte, pentru uzul legiuitorilor romani, ale unei trasaturi care ne intereseaza in ea insasi: intemeierea valorii romanesti de masura (poate si de dreptate, lege) pe alta dimensiune decat a rationalitatii.
   Caci rationalitatea nu ne-a tulburat niciodata in chip deosebit. Nu intalnesti nici o tendinta, pe linia aceasta, a fondului nostru popular, de a inalta omul, in sensul bun si prost; de a-l face cuget intelegator in fata firii si, pan la urma, minte ingamfata. Noi nici nu stapanim lumea si nici n-o schimbam. Dumnezeu o face, sau se face ea insasi. Stapanirea stiintiifca a naturii, in sensul apusean, e o ciudatenie si un act de trufie. De unde simtamantul acesta de proprietate? "Lumea asta nu-i a maea, cealalta nici asa". Cine poate mai mult sa incerce. Romanul nici nu-si mai pierde vremea sa incerce."

Si noi vorbim acum de dezindustrializarea Romaniei...

Recomand, desigur, citirea integrala si in original a intregii lucrari - "Cum gandeste poporul roman" - a lui Constantin Noica. 

Hristos a inviat!

Iata ca in acest an Sfintele Pasti e unit, daca se poate spune asa, cu un alt mare praznic crestin: pomenirea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta. Invierea Domnului inseamna biruinta in fata mortii. Dar cand vorbim de Sf. M.M. Gheorghe la ce fel de biruinta ne referim? Eu cred ca este destul de clar ca aceasta biruinta ne duce cu gandul tot spre Invierea Domnului. Dar oamenii, in general vorbind, inteleg si alte lucruri prin cuvantul biruinta, spre exemplu succesul la examene sau biruinta intr-un razboi. Sunt doar doua exemple, se pot da, bineinteles, si altele. Dar ce inseamna biruinta crestina? Interesant este ca, in general, oamenii, chiar si cei crestini, se refera la biruinta doar intr-un sens material, si mult mai putin duhovnicesc. Nimeni nu spune, de pilda, ca dupa ce ai primit o palma de la cineva, a intoarce si obrazul celalalt e un semn de biruinta, ci de mare slabiciune sau chiar de frica in fata agresorului; sau ca a nu raspunde la rau cu rau e un semn de biruinta... Cand ne referim la biruinta intr-un razboi, adversarul, de regula, este un om ca si noi, nu ne referim la biruinta in fata patimilor sau a uneltirilor diavolului. La victorii duhovnicesti nu ne prea referim, cu toate ca suntem crestini... Poate vom intelege mai bine acest cuvant, biruinta, daca vom lua aminte la troparul Sf. M.M. Gheorghe:

"Ca pe un mantuitor al celor robiti si celor saraci folositor, neputinciosilor doftor, imparatilor ajutator, purtatorule de biruinta, mare mucenice Gheorghe, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre"

Iar icoana marelui mucenic ni-l reprezinta ucigand cu sulita un balaur, adica pe diavol. Biruinta, intr-un cuvant, este victoria asupra Raului, asupra Diavolului si asupra Mortii. Bineinteles, marea biruinta a Sf. Gheorghe a fost cea in fata Paganatatii, intruchipata de imparatul roman Diocletian care "foarte mult se silea la necurata slujba idoleasca", cum se specifica in viata sfantului. Dar tot acolo se vorbeste de invierea unui om mort, fapt  petrecut in fata imparatului roman, care L-a ispitit pe Dumnezeu cerandu-i sfantului sa faca o asemenea minune. Si desi minunea s-a petrecut sub ochii lui si ai poporului, imparatul tot n-a crezut, poruncind ca omului celui inviat din morti sa i se taie capul si pe sfant sa-l tina in temnita. Iar o alta inviere surprinzatoare e cea a boului lui Glicherie. Animalul cazuse de pe un munte si a pierit iar Glicherie s-a rugat sfantului pentru boul sau. Minunea a fost ca dupa ce sfantul a zis ca "Hristos al meu ti-a inviat boul tau", omul a crezut si cand s-a intors a gasit boul viu. Iar Glicherie a marturisit atunci: "Mare este cu adevarat Dumnezeul crestinilor", lucru ce a ajuns la urechile imparatului pagan care a poruncit sa i se taie capul. Iar Glicherie l-a rugat "pe Hristos Dumnezeu ca varsarea sangelui sa o socoteasca lui in loc de botez; si astfel s-a sfarsit". Dar ceea ce s-a sfarsit cu adevarat a fost paganismul, in ciuda celor mai mari si mai sangeroase persecutii la adresa crestinilor (303-311). Dupa numai doi ani Marele Constantin da Edictul de la Milano (313) care permitea crestinilor sa-si urmeze credinta fara sa mai fie persecutati. Foarte interesant este ca Diocletian a incercat sa combata inflatia prin controlul preturilor!! Si cu toate ca Diocletian a stabilizat imperiul, aflat in colaps in tineretea sa, din punct de vedere economic si militar, cu toate ca nivelul de civilizatie era unul ridicat, se vede ca nu asta e totul, ca nu numai astfel de lucruri conteaza. Cel care a primit o lovitura mortala, ca sa zic asa, a fost paganismul si in felul acesta s-a deschis o noua epoca in Istoria Europei si a intregii umanitati! Ar fi bine sa meditam si astazi la aceste lucruri, si anume ca nu numai civilizatia, stiinta si iscusinta in cele lumesti conteaza, ca sunt lucruri mult mai inalte care conteaza chiar mai mult! Parerea mea este ca, deseori, uitam aceste lucruri si ne aplecam prea mult spre cele pamantesti in loc sa inaltam privirea sufletului si a cugetului nostru la cele de sus...

Hristos a inviat!

Imi doresc sa avem cu totii parte si sa ne bucuram de o Saptamana Luminata cu adevarat luminata si frumoasa! Numai bine, multa sanatate!! 

Pun si aici pe blog un articol, cred eu, interesant:

In Saptamana Luminata raiul este deschis

Sfintele Pasti cu bucurie!

Sfintele Pasti este fara indoiala cea mai mare sarbatoare crestina, in care bucuria inunda sufletul omenesc mai mult decat la oricare alt praznic. Ne bucuram nu pentru ca am fi vrednici ci pentru ca nevrednici fiind primim in dar mantuirea de la Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu. Cazand in pacat omul s-a dovedit nevrednic de a sta in Rai. Iar dupa caderea in pacat cu anevoie s-au aratat oameni vrednici, chiar drepti fiind si chiar daca aceasta lume s-a aratat nevrednica fata de astfel de oameni. Pentru ca mantuirea lui Adam este mantuirea intregului neam omenesc. Binecuvantarile Invierii arata printre altele:

"Pe Datatorul de viata nascandu-L, Fecioara, de pacat pe Adam l-ai mantuit; si bucurie Evei, in locul intristarii, i-ai daruit; si pe cei cazuti din viata i-a indreptat la acelasi Cel ce S-a intrupat din Tine, Dumnezeu si Om"

De aceea va doresc sa petreceti Sfintele Pasti cu bucurie si dragoste! Iar Binecuvantarile Invierii accentueaza aceasta bucurie aratand ca "Vremea tanguirii a incetat":

"Foarte de dimineata mironositele au alergat la mormantul Tau, tanguindu-se; dar inaintea lor a stat ingerul si a zis: Vremea tanguirii a incetat, nu mai plangeti, ci Apostolilor spuneti Invierea"

Iar daca "vremea tanguirii a incetat" inseamna ca vremea mantuirii a venit, bucurie pentru tot neamul omenesc!

Ce fel de criza avem...?

Se vorbeste foarte mult in zilele noastre despre criza economica, despre criza datoriilor suverane, despre economie, finante, bani. Lipsa de bani, deziluzii, esecuri, care tradeaza dragostea omului pentru bani si strangerea de avere, si, in final, pentru Putere. Chiar ma intrebam azi daca nu avem, cumva, o altfel de criza, si anume una spirituala...

Se apropie Sfintele Pasti si ar trebui sa ne intrebam daca nu cumva aceasta Mare Sarbatoare ne gaseste foarte lipiti de materie. Sper sa nu fie asa, chiar asa. Voi cita mai jos din Binecuvantarile Invierii:

"Soborul ingeresc s-a mirat, vazandu-Te pe Tine intre cei morti socotit fiind, si puterea mortii surpand, Mantuitorule, si impreuna cu Tine pe Adam ridicandu-l si din iad pe toti slobozindu-i. [...]
Mironositele femei, cu miruri venind la groapa Ta, Mantuitorule, plangeau; iar ingerul catre dansele a grait, zicand: De ce socotiti pe Cel viu cu cei morti? Caci, ca un Dumnezeu, a inviat din mormant."

Cred ca in aceste zile ar trebui sa luam aminte mai mult de ceea ce cerea Nichifor Vlemid intr-o foarte frumoasa rugaciune catre Dumnezeu Tatal: "Inalta mintea mea la cer". Iar tulburarile care ne cuprind cred ca sunt foarte bine sintetizate in rugaciunea catre Domnul nostru Iisus Hristos a sfantului Atanasie Sinaitul:

"Vindeca-ma, Doamne, ca s-au tulburat oasele mele si sufletul meu s-a tulburat foarte. Tulburare trupeasca si sufleteasca m-a cuprins pe mine. Stapane, pentru ca in patimi trupesti am cazut, pentru ca trupul si sufletul batjocura diavolilor l-am facut. Vindeca-ma, Doamne, ca s-au tulburat oasele mele cele care incheie omul dinlauntru. Si care sunt: credinta, intelepciunea, nadejdea, dreptatea, infranarea, evlavia, blandetea, smerita cugetare si milostivirea. Aceste oase s-au zdrobit, Stapane. Ci vindeca-ma, Doamne, ca s-au tulburat oasele mele, si sufletul meu s-a tulburat foarte"

Am ajuns prea egoisti, prea individualisti, prea ne lipim, usor, sufletul de bani si cele trecatoare, de parca am trai o vesnicie pe pamantul asta... Cata grija avem de "suflet, lucrul cel nemuritor"? Voi incheia cu troparele din Sfanta si Marea Sambata:

"Cand te-ai pogorat la moarte, Cela ce esti viata cea fara de moarte, atuncea iadul ai omorat cu stralucirea Dumnezeirii; si cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, slava Tie.

Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca; ca Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa Se dea spre mancare credinciosilor. Si merg inaintea Lui cetele ingeresti cu toata capetenia si puterea, heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi, fetele acoperindu-si si strigand cantarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia

Sculatu-S-a ca din somn Domnul si a inviat, mantuindu-ne pe noi "

Va doresc sa petreceti Sfintele Pasti cu bucurie in suflet, luminati fiind de Lumina cea adevarata, care lumineaza si sfinteste pe tot omul ce vine in lume.