Powered By Blogger

vineri, 15 octombrie 2010

Declaratiile ambasadorului Marii Britanii la Bucuresti

Martin Harris: Guvernul român a luat măsuri dure, dar necesare; şi în Marea Britanie este la fel

Citez din articolul de mai sus:

""Aşteptăm rezultatul execuţiei bugetare în Marea Britanie pentru a vedea câţi bani va lua ministerul meu în următoarea perioadă. Am avut reduceri ale veniturilor peste tot în Marea Britanie. Eu am trei copii şi primeam alocaţii pentru fiecare din fiicele mele, pentru creşterea lor. Iar noul Guvernul britanic a spus: «Scuze! Venitul dumneavoastră este suficient de mare încât să nu mai aveţi nevoie de acest sprijin!». Multă lume a fost foarte supărată din cauza aceasta. Dar asta este conjunctura în care trăim, iar aceste decizii dure trebuie luate şi duse până la capăt. Însă înţeleg de ce oamenii sunt furioşi şi, aşa cum spuneam, este multă furie şi în Marea Britanie din cauza acestui proces, dar mă tem că el este necesar", a relatat el.

Întrebat cum se vede criza economică de la Londra şi cum se vede de la Bucureşti, ambasadorul a ţinut să sublinieze ideea că România şi Marea Britanie sunt amândouă parte din UE, iar criza a cuprins întreaga economie europeană.
"Suntem în UE împreună, suntem parte a pieţei unice, suntem parte a aceleiaşi economii europene. Iar eu simt că este o criză care a cuprins întreaga economie europeană. Şi cred că întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem cu toţii este dacă vom ieşi din această criză într-o formă mai bună decât cea în care ne aflam la începutul crizei. Pentru că peste câţiva ani vom concura cu China, cu India. Sunt economii emergente în Asia, iar noi trebuie să fim pregătiţi. Cred că, dacă va ieşi ceva bun din această criză, va fi faptul că economiile noastre vor fi mai apte, mai capabile să facă faţă concurenţei în economia globală", a spus el."

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu