Powered By Blogger
Se afișează postările cu eticheta alegeri europarlamentare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alegeri europarlamentare. Afișați toate postările

marți, 27 mai 2014

Previzibil...

Rezultatul (aici si aici) alegerilor europarlamentare a fost, dupa parerea mea, mai mult decat previzibil. Eu am scris aici despre un sondaj care anticipa ceea ce va urma nu peste mult timp. Singura surpriza, ca sa zic asa, a fost Mircea Diaconu care a obtinut un scor mai mare decat PMP!! Anuntul D-lui. Antonescu legat de faptul ca europarlamentarii PNL vor trece in barca PPE iarasi nu ar trebui sa ne mire. PD, odinioara, a facut acelasi lucru cand a trecut peste noapte de la stanga la dreapta esicherului politic. Insa aceste aspecte ridica o problema in legatura cu Dreapta noastra politica sau cu "asa zisa dreapta", cum s-ar exprima Cristian Tudor Popescu. Si s-ar putea sa fie una din cauzele esecului acesteia. E vorba de lipsa atasamentului fata de o anumita ideologie politica. Trecerile acestea dintr-o barca in alta n-au nimic comun cu un crez politic ci sunt dictate de interese de tot felul, inclusiv personale si de calcule politice de tot felul, inclusiv electorale. Sa luam, spre exemplu, USL care nu a fost decat o alianta electorala, asa a fost si definita de la bun inceput. N-a avut nicio baza doctrinara. Iar daca PNL a fost in aceasta alianta, lucrul a fost determinat de interesele si calculele de care vorbeam mai sus, fara nicio legatura cu ideologia. In general vorbind, la noi, ceea ce se cheama "Unitatea Dreptei" nu e altceva decat un ansamblu eterogen din punct de vedere ideologic, compus din mai multe partide diferite, fara vreo legatura ideologica intre ele. La fel a fost si CDR. Si e chiar sub semnul intrebarii cat de crestin-democrat a fost PNTCD atunci... CDR a fost constituit tocmai pentru a invinge PSD (indiferent ce denumiri a avut in trecut), nu din alt motiv. La fel ca atunci se pune problema si azi: crearea unei coalitii, eterogene de altfel, pentru a invinge PSD, pentru a avea succes in alegeri si nu pentru a afirma in societate niste valori ideologice.

Interesant este ca toti analistii si consultantii politici isi pun problema ce va urma si sunt toti cu ochii pe rezultate si sondaje de opinie. Nu vad pe unul care sa schimbe paradigma si sa arate ca trebuie afirmate si promovate valori. Spre exemplu, daca esti liberal, membru al PNL, ar trebui sa afirmi valorile liberale, ar trebui sa faci cunocute ideile partidului european la care esti afiliat. Sa le explici pe intelesul tuturor. Sa spui cum trebuie procedat in Romania intr-un sens liberal, de unde trebuie pornit. Or, tocmai astfel de lucruri nu se fac. Iar daca nu le faci atunci nici oamenii nu te urmeaza si nu poti sa cresti in intentiile de vot ale cetatenilor. La alegerile europarlamentare, PNL, fata de 2007, nu a crescut decat cu doua procente. Tot e ceva fata de PDL care a pierdut cel mai mult!! La PDL s-a vazut cel mai bine lipsa de consistenta ideologica, fiind un partid construit in jurul liderului, Traian Basescu, care a acaparat, ca sa zic asa, intregul partid si a condus dupa ideile lui, dupa cum a vrut (betia puterii e foarte puternica!!). Odata prabusindu-se increderea electoratului in Traian Basescu, s-a prabusit si cea in PDL, iar partidul a ajuns acum unde a ajuns.

Ideea ca PNL sa treaca la PPE e una pe care eu o consider proasta! Ar deruta si mai mult electoratul, nu numai liberal. Am avea o inflatie de partide afiliate la PPE, lucru ciudat. Bineinteles ca n-ar face bine PNL-ului, care s-ar putea sa piarda electorat, iar in 2016 vin alegerile parlamentare.

Cu toate erorile sale, desi are oameni suspectati de fapte de coruptie, desi are vestitii baroni, PSD ramane partidul de la noi care e cel mai ancorat, daca se poate spune asa, intr-o anumita ideologie politica, cea social-democrata. La PSD, cu toate ca nu pare de natura evidentei, liderul, ca persoana anumita, conteaza mai putin. Spre exemplu, Victor Ponta nu e atat de carismatic precum Traian Basescu in perioada lui de glorie, sau Ion Iliescu. Nu se poate spune despre el nici ca a excelat in ceea ce priveste guvernarea. Cu toate acestea este in preferintele electoratului si s-ar putea sa castige cursa pentru prezidentiale.

Iata un editorial interesant semnat de Rodica Ciobanu, in Gandul, pe care il recomand a fi citit integral si in original:

De la alianţa antiBăsescu, la coaliţia antiPonta

in care iata ce se arata printre altele:
"Dacă PNL, PD-L, PMP, FC vor reuşi să construiască o platformă comună, susţinând un candidat unic la preşedinţie, atunci prezidenţiabilul Ponta va avea cu adevărat motive de îngrijorare, nefiind exclus să piardă alegerile. Aceasta ar antrena după sine destabilizarea şi, în cele din urmă, înlăturarea USD de la guvernare, caz în care carierei politice a actualului prim-ministru i s-ar pune punct. Or tocmai acest coşmar vrea să-l evite, declarându-se disponibil să discute cu lberali"
De construit o platforma comuna ar putea s-o faca. Insa o astfel de alianta ar fi chiar mai toxica decat una facuta pentru castigarea alegerilor parlamentare. Ar insemna ca un grup de patru partide, care n-au nicio legatura ideologica intre ele, care nu impartasesc valori comune, sa se uneasca pentru a sustine cu succes un om pentru alegerile prezidentiale. Cu alte cuvinte, sa aduca la Putere un om, o singura persoana! Sa ne gandim la Alianta D.A. care a sfarsit destul de repede dupa ce PD trecuse la PPE (crestin-democrati) pe cand PNL a ramas totusi un partid liberal. Ar veni la Putere candidatul Dreptei. Al carei Drepte? Inevitabil ar incepe certurile intr-o astfel de alianta si, in cele din urma, s-ar dezbina. In schimb omul adus de ei la Putere ar ramane fara sa stim exact ce fel de politica va face sau va face politica partidului din care provine, ce nu are nicio legatura cu celelalte partide din respectiva alianta. De aici se vede ca notiunea de "Unitatea Dreptei", la noi, este destul de vaga, slab conturata din punct de vedere politic. Este foarte dificil sa spui in ce consta asa ceva, care este miezul ei. Asta este una din cele mai mari dificultati in ceea ce priveste Dreapta politica de la noi. Din cele patru partide, trei dintre ele - PDL, PMP si FC -  se definesc ca fiind crestin-democrate. Art. 9 din statutul Partidului Forta Civica spune ca "doctrina este liberal-conservatoare bazata pe principii traditional-crestine si valori comunitare". Art. 145 din statutul PDL spune ca "ISP promoveaza doctrina populara, ca sinteza a valorilor crestin-democrate, liberale si conservatoare. In Programul Politic al PMP se arata, la cap. Identitate, ca partidul "se defineste ca un partid modern, de centru-dreapta, inspirat de traditia crestin-democrata si clasic-liberala din Europa", facand trimitere tot la PPE. Si sunt, totusi, trei partide diferite... Exista vreo legatura intre ele? La PNL avem principii si valori liberale, ne vorbeste de economia liberala. Sunt valori si principii de la care PNL nu trebuie sa abdice! Si sunt singurele care se opun cu adevarat PSD-ului prin crearea unui stat liberal. Pe cand o alianta intre cele patru partide n-ar avea alt efect decat sa constituie PDL-ul mare, adica ar fi tot un fel de Alianta D.A. si ar sfarsi foarte probabil la fel ca Alianta D.A., putand sa pagubeasca PNL-ul.

sâmbătă, 24 mai 2014

Vin alegerile europarlamentare!

A fost o campanie electorala anosta, dupa parerea mea. Nu stiu daca vreun partid a reusit sa convinga electoratul in totalitatea sa. Cristian Preda vorbeste despre faptul ca: "În România, nu există partid anti-european, ci o decepție politică de proporții.". Ideea este cu atat mai interesanta daca o punem alaturi de editorialul lui Cristian Tudor Popescu din Gandul:

Să fie primit!

in care iata ce se arata:
"Duminică, PSD va câştiga nişte alegeri zise „europene”, care au mai puţină legătură cu Europa decât alegerile de primar în comuna Glodenii Gândului – acolo măcar poate fi vorba de a atrage nişte fonduri europene ca să faci un drum sau un pod. La Bruxelles, parlamentarii noştri se vor duce ca să ia o leafă spre 10.000 de euro pe lună din banii noştri şi să-şi faulteze adversarii politici de la Bucureşti. Sau să debiteze aiureli în plenul european şi să se ocupe intens cu degustări de bere belgiană. Sau să tacă mâlc.

Dacă puţinii cetăţeni – circa un sfert din electorat – care vor vota ar face acest gest ghidaţi de „europenism”, PSD ar fi ultimul pe listă sau chiar în afara ei. Sub diversele lui denumiri, începând cu FSN, PSD este, de un sfert de veac încoace, un partid antieuropean. Relaţia cu UE a însemnat întotdeauna pentru pesedişti fabricare de imagine pentru partid la intern prin extern, după metoda Ceauşescu, o maimuţăreală „occidentalistă” menită să camufleze un comunism rezidual radioactiv – Ion Iliescu – , interese personale ordinare şi penale – Adrian Năstase, Hildegard Puwak, Adrian Severin – , tovărăşia cu infractorii – Nicolae Văcăroiu, Mircea Geoană – , bulimia de putere a lui Victor Ponta. Niciodată liderii PSD nu au acceptat principiile libertăţii bazate pe o justiţie puternică şi corectă şi pe adevăr în economie, pe care le impune Bruxellesul, deoarece ele contravin fundamental structurii de mafie postcomunistă a partidului.

În vara lui 2012, antieuropenismul PSD a ieşit la iveală în toată grosimea lui solzoasă. Ponta şi ai săi, împreună cu Antonescu şi liberalii, mai aveau puţin şi scoteau România din Europa ca să câştige încăierarea pentru putere cu piratul politic Băsescu.

Şi totuşi, PSD va fi votat şi va câştiga încă o dată. De fapt nu a pierdut nicicând, din 1990 încoace. A obţinut, ca partid, scorul cel mai mare şi în 1992, şi în 1996, 2000, 2004, 2008, 2012, fiind scos de la guvernare doar de coaliţii electorale de conjunctură zise „de dreapta”.

Opţiunea pentru PSD este o constantă perenă a naţiei în acest sfârşit şi început de veac. Ea corespunde unei mentalităţi majoritare pe plaiurile noastre: gânditul cu buzunarul şi burdihanul.

De când se ştie, PSD a dat, sau a promis că dă, bani de la stat şi oamenii au luat, uneori de pe jos. Românii nu cumpără libertatea, dreptatea, adevărul, morala – nu le primesc nici pe daiboj. În schimb, dacă li se dă ceva, de la o porţie de fasole cu cârnaţi până la o găleată sau o amânare de rată la bancă, asta e foarte firesc – nu se întreabă de ce vine pomana, cât a furat, de fapt, cel care dă, cât o să-l coste până la urmă pe cel miluit.

Să fie primit! Este chintesenţa gândirii politice populare româneşti, nu doar a participanţilor la pomenile ortodoxe.

Ponta se pregăteşte să încalece România pentru că Băsescu a tăiat salariile şi pensiile în 2010, adică a lovit în Sfânta Sfintelor, în Graalul românesc: burta şi buzunarul. Altfel, Băsescu şi banda lui rămâneau bine mersi la putere şi azi.
Opţiunea românilor pentru Ponta şi PSD nu este vreo clipă una morală, nu fac decât să înlocuiască un ticălos cu altul, cu deosebirea că unul i-a operat pe faţă la buzunar şi la burtă, celălalt încă nu.

Tinerii mei colegi se tem pentru libertatea de exprimare şi pentru libertate în general în această ţară cu Ponta preşedinte şi PSD la guvernare. Au toate motivele. Dacă însă speră să cutremure masele de alegători avertizând asupra acestui pericol, vor fi crunt dezamăgiţi.

Conceptul maxim de libertate, dreptate şi morală la nivel de masă în România acestui an este graţierea lui Gigi Becali.

Speranţa e în altă parte.

Joe Biden ar fi putut să ne spună doar atât: sunteţi ţară NATO, sunteţi partener strategic al Americii, vă suntem alături în caz de agresiune, trebuie în schimb să îndepliniţi sarcinile politico-militare şi de intelligence pe care vi le dăm, să ne puneţi la dispoziţie obiectivele pe care vi le cerem şi să măriţi bugetul apărării. Asta nu e puţin, e mult, foarte mult: gândiţi-vă ce atmosferă ar fi fost acum în România dacă între noi şi Rusia nu exista pavăza NATO. Dar nu totul.

Vicepreşedintele a arătat că SUA sunt interesate de structura internă a României. Nu privesc această ţară ca pe o cutie neagră, black-box, din care la un anume input obţii un anume output, fără să te intereseze ce e înăuntru. Şi n-o fac din poziţia misionarului interesat de civilizarea morală a României, ci dintr-un motiv cât se poate de pragmatic: prin zona noastră va trece un război economic lung şi dur între SUA-UE şi Rusia-China. Americanii au nevoie, deci, de o Românie sigură şi stabilă economic, nu doar politico-militar. Pe aici vor trece fluxuri importante de bani şi materiale. Un nivel înalt al corupţiei este inacceptabil pentru Washington.

Prin urmare, spune Biden, oricine ar ajunge la putere anul acesta la Bucureşti să nu-şi facă iluzii că poate scoate Justiţia pe linie moartă. America – şi nu societatea civilă din România, invocată cu o veche şi nobilă sensibilitate democratică de mr. Biden în vreme ce militanţii anti Roşia Montană şi pro Pungeşti susţin, văd, ecou prostesc al boicotării referendumului din 2012, absenţa de la vot ca metodă de luptă anti clasa politică – este speranţa că n-o să avem pe aici un soi de Belarus."
Gandul a mai publicat luna trecuta un articol despre prezenta la vot:

SONDAJ: Europarlamentare 2014. Mergeţi la vot? DA sau NU

in care se arata:
"Românii sunt chemaţi la urne în data de 25 mai pentru a vota la europarlamentare. La ultimele alegeri pentru Parlamentul European, din 7 iunie 2009, prezenţa la vot a fost de 27,67%.

Europarlamentare 2014. Alegătorii români se vor prezenta la urne în 25 mai pentru a-i alege pe cei 32 de deputaţi români în Parlamentul European. Rezultatele din toate cele 28 de state membre vor fi anunţate în seara zilei de duminică, 25 mai.

Europarlamentare 2014. De la aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană, în iulie 2013, Parlamentul European numără 766 de deputaţi. Cu toate acestea, numărul deputaţilor a fost redus la 751 pentru alegerile din 2014 şi va rămâne constant în viitor. Aceşti deputaţi vor reprezenta peste 500 de milioane de cetăţeni din 28 de state membre.

Europarlamentare 2014. O noutate majoră introdusă după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în 2009, este că, pentru prima dată, nominalizarea de către statele membre a preşedintelui Comisiei Europene care îi va succeda în funcţie lui José Manuel Barroso, în toamna anului 2014, va trebui să ţină seama de rezultatul alegerilor europene. Candidatul la această funcţie va trebui aprobat de noul Parlament: în conformitate cu tratatul, Parlamentul „alege” preşedintele Comisiei. Prin urmare, alegătorii au acum un cuvânt greu de spus în privinţa candidatului care va prelua cârma Uniunii Europene.

Europarlamentare 2014. Prezenţa la urne a românilor la alegerile europarlamentare precedente a fost mult mai scăzută decât la scrutinele pentru locale, parlamentare sau prezidenţiale. În 7 iunie 2009, 27,67% dintre cetăţenii români cu drept de vot au mers la urne pentru alegerea memrilor României în Parlamentul European."
Recomand cititrea integrala si in original a tuturor articolelor.

In ceea ce priveste editorialul D-lui. Cristian Tudor Popescu, nu prea sunt de acord. "Ganditul cu buzunarul si burdihanul"? Sanctionam cetatenii? Dar de ce sa nu sanctionam partidele? Care promit vrute si nevrute prin campaniile electorale iar "cand fu la o adica", vorba lui Nea' Marin, se alege praful si pulberea de toate promisiunile facute. Si atunci cum sa nu te apuce deceptia politica? Bine ca nu ne apuca furia politica!!! Dl. Preda spune asa:
"În 2009, au venit la urne puțin peste 27% din alegători, iar explicația cea mai plauzibilă a prezenței scăzute la urne a fost absența unui clivaj semnificativ în materie europeană. În 2014, s-ar putea să nu participe la scrutin nici o cincime din votanți, chiar dacă între timp tensiunile din societate referitoare la Uniune s-au manifestat foarte clar."
Si de ce sa ne mai mire cand oamenii nu numai ca nu traiesc bine dar sunt si mintiti practic in fata de fiecare data, in fiecare campanie electorala. Oamenii gandesc cu burdihanul? Pai, stai, nene, putin? Cu cine sa voteze? Cu o dreapta divizata care si asa nu le-a adus binele promis prin acel "Sa traiti bineeeeeee!!!"? Ne miram de ce voteaza cu PSD? Dar spuneti-mi prin ce a excelat PDL-ul cat timp a fost la guvernare? Si prin ce virtuti politice exceleaza asa zisa dreapta acum? Asa ca se explica foarte clar de ce prezenta la vot va fi probabil foarte mica si de ce oamenii voteaza cu PSD. Ce bine le-a adus Comisia Europeana condusa de un popular, ma refer la Dl. Barroso? Cum poti sa spui:
"Şi totuşi, PSD va fi votat şi va câştiga încă o dată. De fapt nu a pierdut nicicând, din 1990 încoace. A obţinut, ca partid, scorul cel mai mare şi în 1992, şi în 1996, 2000, 2004, 2008, 2012,  fiind scos de la guvernare doar de coaliţii electorale de conjunctură zise „de dreapta”."

ca dupa aceea sa adaugi:
" Opţiunea pentru PSD este o constantă perenă a naţiei în acest sfârşit şi început de veac. Ea corespunde unei mentalităţi majoritare pe plaiurile noastre: gânditul cu buzunarul şi burdihanul."
cand tocmai ceea ce ai spus prima data explica de ce PSD este constanta de care vorbesti! Si cum sa nu fie asa daca atunci cand vorbim de dreapta politica de la noi, vorbim, de fapt, de "coalitii electorale de conjunctura zise "de dreapta"". Or, asta nu are nicio legatura cu "buzunarul si burdihanul" cetateanului! A venit Traian Basescu care ne vorbea de desfiintarea statului social, iar acum aflam ca, de pilda, Franta, Germania sunt state sociale, care cheltuiesc pentru protectie sociala un procent mult mai mare din PIB-ul lor decat cheltuieste Romania, in acelasi scop, din PIB-ul ei. Nu se poate sa prostesti la infinit cetatenii in fata!! Ca sa vezi cum functioneaza "buzunarul si burdihanul" in Franta si Germania, sau Marea Britanie, ca sa dau numai trei exemple!! Mai dihai decat in Romania!! Aia, de acolo, din Vest, n-au deceptii politice!! Sunt de-a dreptul eurosceptici!!