Despre lume....Despre noi....

Nici nu stiu ce titlu sa dau acestei postari. M-am saturat de problemele economice generate de criza, m-am saturat de politica. Poate ca in fata acestor probleme complicate este mai bine sa ai atitudinea ascetului in fata destinului. Cateodata, cred, ne punem prea multe intrebari, ne facem prea multe probleme. Cum sa nu ti le faci? Asa e viata, nu? Adevarul e ca toate aceste probleme au atat de putina importanta... Atata vreme cat nu poti sa-ti explici propria-ti nastere, n-ai cum sa-ti explici nici propria-ti moarte. Ca nu e adevarat ca viata se reduce doar la chimismul biologic, este lucru clar cred eu. De ce? Atunci cum se explica infinitul (oare?) al Universului, care exista simultan cu propria-mi existenta? Voi cita din ce spunea Erwin Schrödinger: 

" Lumea este un construct alcatuit din senzatiile, perceptiile si amintirile noastre. Este convenabil sa o consideram ca existand obiectiv, ca fiind de-sine-statatoare. Dar, bineinteles, ea nu se manifesta numai prin simpla sa existenta. Manifestarea este conditionata de fenomene foarte deosebite, in parti foarte deosebite ale acestei lumi, adica de anumite fenomene care se petrec in creier. Aceasta implicatie, de un tip foarte particular, sugereaza intrebarea: Care sunt proprietatile speciale prin care se remarca aceste procese cerebrale, propretati care le ingaduie sa produca manifestarea lumii amintita mai sus. Putem deosebi procesele materiale care au aceasta putere de cele care nu o au? Sau, mai simplu: Care este procesul material care se asociaza in mod direct constiintei?

   Rationalistul poate fi inclinat sa transeze intrebarea in felul urmator. Din experienta proprie si prin   analogie  cu animalele superioare, constiinta se asociaza cu anumite categorii de fenomene din materia vie organizata, respectiv cu anumite functii nervoase. Cat de departe sau de "profund" exista in regnul animal vreun fel de constiinta si cum arata aceasta in primele sale stadii sunt speculatii gratuite, intrebari la care nu se poate raspunde si care ar trebui lasate pe seama vizionarilor fara ocupatie. Si mai nejustificat este sa te lasi in voia gandului ca poate si alte fenomene, fenomene din materia anorganica, ca sa nu mai vorbim de toate celelalte fenomene materiale, sunt, intr-un fel sau altul, asociate constiintei. Toate acestea sunt pura fantezie, la fel de irefutabile pe cat sunt de imposibil de demonstrat si, prin urmare, fara nicio valoare cognitiva.

   Celui care accepta sa elimine in acest fel intrebarea de mai sus trebuie sa-i aratam golul nefiresc ce se casca in imaginea sa despre lume. Pentru ca aparitia celulelor nevoase si a creierului la anumite specii de organisme este un fenomen foarte special a carui semnificatie si importanta o cunoastem bine. Este un mecanism special prin care individul raspunde la situatii diferite schimbandu-si in mod adecvat comportamentul, un mecanism de adaptare la o ambianta variabila. Este mecanismul cel mai complicat si ingenios din toate mecanismele de acest fel si, oriunde ar aparea, capata imediat un rol dominant. Totusi el nu este sui generis. Grupuri mari de organisme, in special plantele, realizeaza performante asemanatoare intr-un chip absolut diferit.

   Suntem oare pregatiti sa admitem ca aceasta cotitura foarte speciala in dezvoltarea animalelor superioare, o cotitura care in definitiv ar fi putut sa nu aiba loc, a fost o conditie necesara lumii pentru a se vedea pe sine in lumina constiintei? Ar fi ramas ea altminteri o piesa jucata in fata unei sali goale, neexistand pentru nimeni, prin urmare, in sensul foarte strict al cuvantului, inexistenta? Cred ca lucrul acesta ar fi falimentul imaginii despre lume. Imboldul de a gasi o iesire din acest impas nu trebuie sufocat de teama de a deveni calul de bataie al rationalistilor prea intelepti.

   Dupa parerea lui Spinoza orice lucru sau fiinta particulara este o modificare a substantei infinite, adica a lui Dumnezeu. Ea se exprima prin fiecare din atributele lui, indeosebi prin atributul intinderii si cel al gandirii. Primul este existenta sa corporala in spatiu si timp, al doilea - in cazul omului si animalului viu - spiritul sau. Dar pentru Spinoza orice lucru fizic neinsufletit este si el "un gand al lui Dumnezeu", deci exista si in al doilea atribut. Intalnim aici gandul indraznet al insufletirii universale, desi el nu apare chiar pentru prima oara in filozofia Occidentului. Din pricina lui, cu doua mii de ani inainte, filozofii ionieni au capatat denumirea de hilozoisti. Dupa Spinoza, nici generalul Gustav Theodor Fechner nu s-a rusinat sa atribuie un suflet plantei, pamantului in calitate de corp ceresc, sistemului planetar, etc. Nu impartasesc aceste fantezii, totusi nu mi-ar place sa fiu pus in situatia de a hotari cine a ajuns mai aproape de adevarul ultim, Fechner sau falitii rationalismului."

Totusi... amoeba nu are constiinta. Pentru ca nu prea are cum s-o aiba. Totusi si amoeba exista in acest univers pe care nu poate sa-l "descifereze" decat foarte, foarte putin...

Intr-o incercare de raspuns, Schrödinger spunea:

"Observati ca toate incercarile de a extinde domeniul constiintei, intrebandu-ne daca ar putea fi asociata la altceva decat la procesele nervoase, duce in mod necesar la o speculatie nejustificata si nedemonstrabila. Pornind in directia opusa dam insa de un teren mai sigur. Constiinta nu insoteste orice proces nervos si nici chiar orice proces cerebral. Lucrul acesta este valabil pentru multe asemenea procese, chiar daca, fiziologic si biologic, ele sunt foarte asemanatoare celor "constiente", atat prin faptul ca sunt deseori constituite din impulsuri aferente urmate de impulsuri eferente,cat si prin semnificatia lor biologica de a regla si sincroniza reactiile, partial in interiorul sistemului si partial spre ambianta externa variabila. In primul caz dam de actele reflexe din ganglionii spinali si din portiunea sistemului nervos pe care o controleaza. Exista insa (si aceasta va fi obiectul special al studiului nostru) numeroase procese reflexe mediate de creier si care nu apartin constiintei sau care aproape ca au incetat sa-i mai apartina. Aceasta pentru ca, in ultimul caz, distinctia nu este transanta; exista grade intermediare intre constientul deplin si inconstientul complet. Prin examinarea diferitelor tipuri de procese din corpul nostru, foarte asemanatoare  din punct de vedere fiziologic, n-ar trebui sa fie prea greu sa descoperim, prin observatie si argumentare logica, caracteristicile distinctive pe care le cautam.

Dupa parerea mea, cheia problemei poate fi aflata in urmatoarele fapte bine cunoscute. Orice succesiune de evenimente la care participam prin senzatii, perceptii si, uneori, prin actiuni, daca se repeta foarte des si in acelasi mod, iese treptat din domeniul constiintei. Ea este insa imediat impinsa in regiunea constiintei daca la repetare motivul care a declansat-o  sau conditiile de mediu in care se desfasoara se deosebesc de cele ale incidentelor sale anterioare. Dar chiar daca lucrurile stau asa, razbat in sfera constiintei, cel putin la inceput, numai modificarile sau "diferentele" care deosebesc noua forma a succesiunii amintite de cele anterioare, reclamand astfel de obicei "reconsiderari". Fiecare din noi poate aduce nenumarate exemple de acest gen din propria experienta, si de aceea, pentru moment, renunt, la a mai enumera vreunele."  

Chestiunea interesanta este ca ceea ce numim constiinta nu este ceva indispensabil vietii, intrucat exista animale unicelulare, precum amoeba despre care am pomenit mai sus, care nu are constiinta (macar sa admitem acest lucru ca pe o ipoteza). Insa omul sa fie oare singurul "animal" care sa posede constiinta? Adica posibilitatea in cele din urma de a cunoaste la modul cel mai complex lumea dintre toate animalele existente? Caci tot Schrödinger spunea: " Mi-as rezuma ipoteza generala astfel: constiinta este asociata invatarii (learning) substantei vii; ingeniozitatea ei (Können) este inconstienta". Dar trebuie sa fiu mai intai constient de mediul ambiental in care traiesc pentru ca sa-i pot descrie acestui mediu ambiental proprietatile. Altminteri cum ar fi putut sa fie deduse oare legile fizicii, deci acele legi care guverneaza mediul? Evident, deductia inseamna rationament. Insa un rationament care fundamenteaza o descoperire stiintifica trebuie sa fie facut constient, tocmai pentru ca sa nu existe niciun dubiu asupra lui. O amoeba, spre exemplu, datorita structurii sale unicelulare, nu poate fi constienta de spatiul tri-dimensional, iar caracterul simplu al organismului ei nu o poate face in stare sa aiba rationamente. Pe cand omul isi da seama, datorita structurii sale tri-dimensionale de spatiul tri-dimensional, dar poate deduce existenta si a unei a patra dimensiuni, anume timpul - vezi Teoria relativitatii a lui Einstein, desi niciodata nu va putea sa fie constient de aceasta a patra dimensiune, desi aceasta exista, pentru ca omul nu o poate percepe prin simturi. Nici structura sa tri-dimensionala nu-i poate permite sa faca lucrul acesta si nici structura sa nervoasa si creierul sau, decat numai prin rationament, plecand de la ceea ce stie nemijlocit. In acest fel ajunge sa fie constient de ceea ce stie, de ceea ce a descoperit, cu toate ca descoperirea ar putea sa-i depaseasca, ca sa zic asa, simturile sale naturale. Nu si spiritul sau! Este interesant de observat ca aceasta capacitatea de a descoperi a spiritului uman nu a putut, nu poate si nici nu va putea sa fie stavilita vreodata. Pentru ca fara spirit omul nu poate descoperii nimic. De ce sa ma intreb, bunaoara, daca omul mai poate evolua fizic, adica daca se mai pot produce schimbari semnificative in fizicul nostru care sa se fixeze treptat ca trasaturi ereditare, schimbari genotipice - mergand pe logica teoriei darwiniste, si sa nu ma intreb ce va mai descoperi omul, cu fizicul pe care il are si cu structura sa proprie, pe care o poseda specia? Pentru ca una din caracteristicile fundamentale ale omului (vorbesc in general) este ca el descopera continuu, ca sa zic asa. Fara acest atribut nu ar fi fost posibila evolutia civilizatiei umane. Nu discut aici viteza cu care se desfasoara acest proces, desi si acest aspect este o problema. De ce nu mai repede? De ce nu mai incet? Insa este de remarcat ca niciun alt animal nu are aceasta calitate. Interesant este ca nu toti oamenii au capacitati intelectuale identice - spre exemplu nu toti oamenii sunt genii - dar specia umana are capacitatea de a descoperii continuu, dupa cum am mai zis. Deci exista o directie clara in acest sens, caracteristica speciei umane. Ca un vector care il impinge pe om spre o cunoastere mai profunda. Este greu de presupus ca o maimuta, un tigru, un caine, etc vor putea sa-si depaseasca nivelul de cunoastere dat de simturi si de instincte primare. Din aceasta cauza aceste animale nu vor putea niciodata sa cladeasca o civilizatie. Pe cand omul are aceasta capacitate uimitoare de a cunoaste fara sa ajunga la un anumit nivel, ci sa-l depaseasca mereu, de a se perfectiona continuu fara a ajunge vreodata perfect..

Despre UE - reflectii

Franta si Anglia nu vor fi niciodata puteri comparabile cu Statele Unite si Uniunea Sovietica. Si nici Germania, de altfel. Lor nu le ramane decat un mod de a juca un rol decisiv in lume; anume de a se uni pentru a face Europa. Anglia nu este destul de matura pentru asta, insa afacerea Suezului o va ajuta sa-si pregateasca starea necesara. Nu avem deloc timp de pierdut: Europa va fi revansa.

Konrad Adenauer - Cancelar al Republicii Federale Germania (1949-1963)

Iata niste cuvinte celebre ale unui om celebru, ale unuia dintre fondatorii, si nu cred ca gresesc daca spun asa, Uniunii Europene de astazi. 

Interesanta, deosebit de interesanta remarca sa facuta la Paris in 6 noiembrie 1956...Deoarece pentru prima data, in mod public, Europa este descrisa ca o reactie la hegemonia exercitata de cele 2 mari supraputeri de atunci: SUA si URSS. Deci pentru ca Franta, Germania si Marea Britanie sa mai poata juca un rol decisiv in lume, cele trei trebuie sa se uneasca si sa faca Europa, lucru vazut drept singura cale pentru ca cele trei (foste) mari puteri europene sa mai poata juca acel rol decisiv in lume. Dar cred ca a mai vrut sa spuna si altceva, si anume: ca daca cele trei nu se vor uni, atunci Europa, practic, nu prea va mai conta in lume, fiind total sub dominatia celor doua supraputeri: SUA si URSS. 

Este de natura evidentei ca sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial a avut drept rezultat crearea unei lumi simple, bipolare: cea capitalista si cea comunista, conduse respectiv de SUA si URSS, antagonice din punct de vedere ideologic - un antagonism din care a derivat si cel de ordin militar. Antagonismul militar era caracterizat prin cele doua organizatii: NATO (tarile capitaliste) si Tratatul de la Varsovia (tarile comuniste). Existau si un alt grup de tari, asa numitele tari nealiniate, adica nealiniate la niciun pact militar, tari neutre deci din acest punct de vedere. Decaderea Frantei si Marii Britanii s-a produs si pe fondul prabusirii colonialismului. Sa nu uitam ca Franta va pierde Algeria - importanta sursa de titei iar India sub Mahatma Gandhi si Nehru se emancipeaza de sub dominatia britanica. Si India era "perla coroanei britanice"... Decaderea Germaniei s-a produs in urma celui de-al doilea razboi mondial, tara fiind impartita in doua, intre cele doua mari sfere de influenta ale sus amintitelor supraputeri. Deci in acest context Europa trebuia sa fie revansa... Am putea sa ne intrebam de ce cancelarul german a folosit acest cuvant - revansa, adica revansa la ce? Se referea oare la o revansa a Germaniei? Nu cred. Nu de Germania in sine era vorba, ci de locul Europei in lume, sau poate ca de locul Frantei, Germaniei si Marii Britanii toate impreuna, revansa trebuind sa fie adresata atat Statelor Unite cat si Uniunii Sovietice. Mai mult decat atat, Adenauer spunea ca "nu avem timp de pierdut", cu alte cuvinte ca este imperios necesar pentru Franta, Germania si Marea Britanie sa se uneasca si sa faca Europa, altminteri rolul lor in lume va fi unul minor, nicidecum decisiv. Altfel spus aceste trei tari nu vor mai conta in politica mondiala.

Este cred destul de clar ca o Europa unita reprezinta o forta din foarte multe puncte de vedere (economic, militar, etc). Situatia de dupa caderea comunismului in Europa si a prabusirii URSS a facut posibila extinderea UE spre est. Dar a ramas, practic, o singura mare putere in lume - SUA, cu o influenta covarsitoare in Europa. Ca sa fiu mai scurt, o sa pun intrebarea: in ce fel de Europa traim? Sau, altfel pusa intrebarea: ce fel de Europa este aceasta de acum? Pentru ca daca raman valabile cuvintele lui Adenauer si acum, atunci aceasta Europa ar trebui sa se prezinte ca o reactie la hegemonia exercitata de SUA, actualmente, in lume. Este adevarat ca nu sunt contradictii intre SUA si Europa, sau cel putin acestea nu sunt evidente, dar ridicarea unei noi supraputeri - Europa ar fi clar in detrimentul SUA deoarece i-ar stirbi hegemonia pe care o exercita in lume, ca singura supraputere mondiala dupa caderea comunismului in Europa si, in special, dupa caderea URSS. Tocmai pentru ca o Europa unita reprezinta in mod clar, evident o forta. O forta de care trebuie sa se tina seama in lume! In aceasta ecuatie intra o noua "necunoscuta", ca sa ma exprim in termeni matematici, si anume China. China a progresat foarte mult si nu mai este China lui Mao Zedong de multa vreme. Reformele incepute de catre Deng Xiaoping, reforme reusite, au transformat aceasta tara imensa, odinioara o mare tara agrara, intr-o putere mondiala, nu numai din punct de vedere militar ci si din punct de vedere politic si, mai ales, economic!! China a fost singura tara, si nu cred ca gresesc daca afirm acest lucru, care a reusit sa reformeze cu succes comunismul. Si un alt lucru demn de remarcat este faptul ca aceasta tara, China, nu are ambitii hegemonice de cucerire sau de marire a sferei de influenta, o politica foarte atipica fata de politica marilor puteri europene sau SUA. Pe de alta parte Rusia se afla in fata consecintelor esecului de a reforma comunismul, fiind o tara cu un regim bicefal: Medvedev-Putin, care incearca cu incapatanare sa gaseasca o solutie. Deocamdata acolo sunt ceea ce as numi "marile cautari"...

Revenind insa la cuvintele lui Adenauer, trebuie remarcat ca SUA are tot interesul sa-si pastreze influenta covarsitoare in Europa, in special asupra Germaniei, Frantei si Marii Britanii. Sa ne gandim numai la faptul ca SUA domina practic NATO. Dar s-a vazut inainte de criza ca o moneda unica europeana - euro poate fi mai tare decat dolarul! Financiar vorbind Europa era puternica. Si iata cum aceasta criza financiara si economica actuala, provenita din SUA, ca si cea din perioada 1929-1933, loveste, ca si atunci, din plin Europa si pune in pericol existenta euro prin "tragedia greaca" ce se desfasoara chiar acum sub ochii nostrii: Grecia, o tara membra UE, membra a Zonei Euro, a ajuns practic in faliment, punand in pericol moneda europeana unica - euro, prezentand un risc ridicat de contagiune. Mai mult, nici Spania si Portugalia nu se simt foarte bine, si se tot vorbeste ca aceste tari pot urma Greciei. Si iata cum euro incepe sa scada ca valoare, apropiindu-se de dolar. Mai mult, s-a vorbit de excluderea Greciei din zona euro si s-au manifestat divergente in privinta ajutorarii Greciei, expuse mai ales de Germania. Iata cum frumoasa constructie europeana, nobila prin marile sale idealuri, incepe sa se clatine sub "blagoslovenia" crizei pornita din SUA. Trebuie spus ca si SUA are mari probleme datorita acestei crize, deoarece acolo a fost epicentrul cutremurului financiar, dar totusi...Dar totusi SUA a reusit victorii: a reusit o victorie in fata euro, a reusit sa dezbine Europa pe tema Greciei, a reusit, intr-un cuvant, sa slabeasca Europa destul de tare, mentinandu-se in top! Iar in Orientul Mijlociu are controlul asupra Irak-ului si exercita presiuni deosebit de mari asupra Teheranului, uitandu-se cu un ochi la China, pe care o si curteaza gratios si delicat, deoarece China are excedent bugetar!

Ce fel de lume va urma? Va reusi Europa sa aiba acel "rol decisiv in lume", despre care vorbea Konrad Adenauer?

Trebuie sa observam ca unica consecinta politica importanta care a rezultat dupa Marea Depresiune din '29-'33 a fost ascensiunea nazismului, asa cum sfarsitul primului razboi mondial, a avut drept consecinta, pe langa prabusirea Imperiului Austro-Ungar si al Imperiului Tarist - deci prabusirea marilor imperii si al ramasitelor unei lumi feudale, ascensiunea comunismului si crearea singurului stat comunist pe atunci: Uniunea Sovietica. Defapt, daca stau bine sa ma gandesc fascismul si comunismul sunt cele doua mari extreme, cele doua mari limite ale sec. XX, ambele de natura dictatoriala. Intre aceste limite se afla democratia. Recrudescenta neofascismului in zilele noastre in Europa, pe fond de criza economica, seamana (nu spun ca e identic, spun seamana) cu inceptul lui '33... Analogia mi se pare evidenta. Insa evenimentele, repet, nu sunt identice. Dar nu se poate sa nu te puna pe ganduri...Pentru ca ajungerea la putere a lui Hitler in 1933, ca si cancelar, a insemnat razboi. Un razboi nebunesc, este adevarat, o mare nebunie a unui bolnav mintal. Da, dar o nebunie care a dus spre ceva, spre lumea bipolara de care vorbeam mai inainte. Este foarte adevarat ca pe vremea aceea din ecuatie lipsea China. Un razboi care a condus, pentru Europa, la divizarea acesteia prin "cortina de fier" in Europa capitalista si in Europa comunista. Dar oare nu spuneau latinii: divide et impera? Si atunci de ce sa nu ma intreb: nu s-a urmarit oare ca prin acest al doilea razboi mondial Europa sa fie dezbinata pentru ca sa fie, apoi, usor condusa? Oare nu la asa ceva s-a referit Adenauer cand vorbea despre acel "rol hotarator"...? Tactica pare sa se aplice si acum. O Europa unita poate fi pe placul Rusiei?.... Rusia a vrut din totdeauna sa aiba o influenta majora in Europa, asupra statelor europene. Rusia acum se simte decazuta din statutul de mare putere mondiala si doreste sa-si recapete acest statut, "onoarea ei nereperata" cum ar zice Caragiale. Pentru ca dupa prabusirea comunismului in Europa si a URSS, Rusia si-a pierdut influenta pe care o avea in Europa si considera ingrijorator faptul ca NATO s-a apropiat de frontiera sa. 

Si din nou imi rasuna obsedant in minte cuvintele lui Adenauer: "nu avem timp de pierdut".

Lumea se schimba, noi odata cu ea.... Dar ce lume va urma...? 

In final un articol interesant cu privire la citatul dat la inceput - articolul aici.