In legatura cu conflictul din Ucraina...

Ceea ce mi se pare mie foarte greu de inteles in ceea ce priveste pozitia lui Putin este ca el a sacrificat interesele Rusiei pentru aceasta Ucraina...
Ucraina e o tara foarte saraca, cu un PIB de numai $2979/loc. si o populatie de aproape 45 milioane de locuitori. Cresterea economica rapida a Rusiei, sub Vladimir Putin, s-a datorat investiilor straine si relatiilor foarte bune pe care Rusia le-a avut cu Vestul. In urma relatiilor bune cu UE, dar si cu SUA, Rusia a avut numai de castigat, fara ca sa fie membra a UE sau NATO. Numai sa ne uitam la PIB-ul Rusiei si la situatia economica buna pe care o avea Rusia inainte de conflictul cu Ucraina si vom observa ca lucrurile se miscau mai bine in Rusia decat in alte tari membre UE (includ printre acestea si Romania). Deci Rusia avea niste perspective de dezvoltare economica excelente - sa facem o comparatie cu tari ca Spania si Grecia, unde a explodat somajul, sa ne gandim la datoria Greciei etc... Relatiile Rusiei cu NATO erau de asemenea bune: era un Consiliu NATO-Rusia care functiona bine si care reprezenta un mare avantaj de ordin politic pentru Rusia. Acum relatiile NATO cu Rusia sunt suspendate ca raspuns la agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Pe de alta parte, sanctiunile economice impuse de catre Vest Rusiei, ca urmare a acestei agresiuni a Rusiei asupra Ucrainei, a condus economia Rusiei intr-o cadere libera, cum se spune. Rusia a pierdut aproape tot si e pe cale, daca nu renunta la agresarea Ucrainei, sa aiba parte si de un razboi. A pierdut si buna dezvoltare economica pe care o avea din relatia cu Vestul, inclusiv sprijinul politic al Vestului, a pierdut relatiile bune cu NATO.
Si toate acestea pentru ca Presedintele de atunci al Ucrainei, Viktor Ianukovici, omul Rusiei, nu a dorit sa semneze Acordul de Asociere si Liber Schimb cu UE. Eu inteleg ca aceasta lipsa de dorinta a fost dictata de catre Kremlin, de catre Putin mai exact spus. Dar ma intreb de ce oare? Pentru ca daca Putin ar fi admis ca Ianukovici sa semneze acel Acord, UE ar fi avut probleme mult mai mari decat Rusia. Pentru ca acel Acord era unul economic si ar fi trebuit ca Ucraina sa inceapa un drum foarte greu de respectare a conditiilor impuse de acel Acord, pentru ca acesta sa fie si functional, lucru pe care Ucraina cu greu l-ar fi putut face, daca nu chiar imposibil. De ce? Pe langa faptul ca Ucraina e foarte saraca, cum aratam mai sus, ea e dependenta total de Rusia in ceea ce priveste gazele, pe care nu poate sa le plateasca si, pe de alta parte, foarte multi ucrainieni lucreaza in Rusia, au loc de munca acolo. Pe de alta parte Rusia are, desigur, servicii secrete care opereaza performant, cred eu, in Ucraina, datorita istoriei comune in cadrul fostei URSS. Deci Rusia putea sa controleze Ucraina si sub acest aspect, tinand cont si de coruptia foarte mare de acolo. Putin putea sa se gandeasca la faptul ca nici Revolutia Portocalie nu a durat prea mult in Ucraina. Deci privind  din punctul de vedere al Rusiei, Ucraina nu trebuia sa fie vreo problema care sa inflameze in asa hal Rusia. Mai ales ca a tine in brate Ucraina e o pierdere pentru Rusia, stiut fiind faptul ca, de multa vreme, Ucraina e o gaura neagra, economic vorbind.
O eventuala aderare a Ucrainei, cel putin intr-un orizont mediu de timp, la UE nu e posibila... Nu e posibila, cel putin in conditiile actuale... O aderare a Ucrainei la NATO e improbabila - Germania s-a opus la Summitul de la Bucuresti. De fapt mai recent nici nu s-a pus problema aderarii Ucrainei la NATO, n-am auzit de asa ceva. Chiar nu ar fi putut sa trateze Rusia si altfel problema, altfel decat cum a facut-o: printr-un atac mascat prin insurgenti? De ce asa de brutal? Iata o postare, semnata de Vladimir Tismaneanu, care ar da o explicatie, analizand regimul Putin:

Clarificări necesare: Mitul politic al rusofobiei (eseu de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)

Se arata ca: 

"Auzim tot mai des, în ultima vreme, că s-ar fi născut un front global rusofob, că a critica regimul Putin, cu al său imperialism militarist și cu ideologia salvaționistă(-autarhică) ce-l subîntinde, ar fi o probă de rusofobie. Exact la fel cum în anii Războiului Rece, sovietologi cunoscuți, precum Richard Pipes și Adam Ulam, erau denigrați drept rusofobi (din păcate o poziție împărtășită chiar și de un Aleksandr Soljenițîn). Poate că la fel de “rusofobă” s-a simțit (chiar recent) și Karen Dawisha, profesoara de la Miami University din Ohio, directoarea Centrului Havighurst, atunci când editorul ei de la Cambridge University Press de la Londra, acolo unde publicase în trecut, fără probleme, o serie de alte volume, i-a respins apariția celei mai recente cărți, “Putin’s Kleptocracy: Who Owns Russia?”: “Given the controversial subject matter of the book, and its basic premise that Putin’s power is founded on his links to organised crime, we are not convinced that there is a way to rewrite the book that would give us the necessary comfort”. Cartea a apărut, în cele din urmă, în septembrie anul trecut, la Simon & Schuster. Deci se poate! Dar reacția unei edituri de un asemenea prestigiu este elocventă pentru maniera “înmănușată” cu care foarte mulți contemporani aleg să trateze un subiect atât de îngrijorător precum cel al imperialismului militarist și corupt. Nu, nu este deloc o glumă, este chiar istoria Rusiei putinofile la zi și ea poate degenera în oroare dacă nu îi spunem constant și apăsat pe nume.

În ce ne privește, am scris constant și cu pasiune în favoarea valorilor Rusiei democratice, a unei tradiții care îi include pe decembriști, pe Herzen, pe Struve, pe constituționaliștii-democrați, pe Andrei Saharov și Elena Bonner, pe Natalia Gorbanevskaia și pe Serghei Kovaliov. A numi regimul Putin drept o dictatură născută din moștenirile politice și ideologice ale KGB-ului nu înseamnă a fi rusofob, cum nu însemna a fi fost serbofob, în anii ’90, când identificai manipulările scandaloase la care se preta propaganda conspiraționistă a regimului Miloșevici. Atunci, ca și acum, sunt integrate în ideologia regimului dictatorial componente religioase preluate din arsenalul ortodoxist. Auto-victimizarea și martirologia ostentativă se îngemănează în această retorică menită să justifice o tiranie obscurantistă și cinică. Recomandăm, în acest sens, extraordinarul film “Leviathan” al lui Andrei Zviaghințev.

Pentru noi există acea tradiție rusă pe care țarismul a atacat-o și a prigonit-o, iar bolșevismul, în toate etapele sale, a înjosit-o și a călcat-o în picioare. Este vorba de valorile în care au crezut marii autori despre care am avut și vom mai avea bucuria sa scriem: Anna Ahmatova, Boris Pasternak, Osip Mandelștam, Marina Țvetaieva, Iosif Brodsky. Această Rusie este opusul dughinismului, fundamentul ideologic al dictaturii fesebiste.

Vorbim de un mit politic pentru că narațiunea pusă în funcțiune de propaganda putinistă și sprijinitorii din Rusia (și de aiurea) combină secvențe de realitate cu ficțiuni menite să genereze anxietate și o agonizantă incertitudine. Se reiau temele izolării Rusiei, se sugerează, ca pe vremea lui Stalin, că ar fi vorba de o fortăreață asediată, că întregul univers conspiră pentru molestarea Rusiei, că este așadar nevoie de o mobilizare generală și totală în serviciul supraviețuirii țării. Evident, este un bricolaj panicard și cu valențe clar instrumentale, menit să-l ajute pe Vladimir Putin într-un moment de dramatică și ireparabilă criză.

Mitul politic este un discurs care organizează, incită și mobilizează sentimente, emoții, speranțe și aprehensiuni colective. Nu este neapărat fals în integralitatea sa, dar poate să includă, și adeseori chiar include, elemente care distorsionează deliberat adevărul istoric. Un exemplu clasic de mit politic vindicativ este legenda “cuțitului pe la spate” (Dolchstosslegende) utilizată de extrema dreaptă din Germania după Primul Război Mondial pentru delegitimarea Republicii de la Weimar și pentru justificarea celui mai abject antisemitism. Este de fapt, de multe ori, o raționalizare a resentimentului politic și a unor fobii inavuabile." (subl. mea)

Evident, recomand citirea integrala si in original a intregului articol.
De ce este acesta interesant? Pentru ca el sugereaza faptul ca Rusia ar fi captiva unei dictaturi fesebiste. O dictatura care n-are nicio legatura in fond cu dezvoltarea tarii, cu democratizarea Rusiei. Ci e o dictatura cu o ideologie - dughinismul, deci vedem ca e ceva premeditat - care are legatura cu mentinerea unui regim, cel al lui Putin, la Putere, de fapt a unor grupuri de interese obscure, fesebiste (la noi s-ar fi zis securiste), care nu vor democratizarea Rusiei pentru ca nu vor sa cedeze in niciun chip Puterea pe care o au, pe care o detin - iar exercitiul electoral e foarte usor de castigat pentru aceste grupuri adunate, dupa cat se pare, in jurul partidului Rusia Unita (observati si denumirea, e semnificativa).
Ma intorc putin la ce spuneam ceva mai sus: de fapt, daca stai sa te gandesti, chiar daca Ucraina, sa zicem, ar fi primita in NATO, lucrul asta nu implica, in mod necesar, o primejdie la adresa securitatii Rusiei. Lucrul asta nu a fost demonstrat in mod convingator de catre cineva. Nici macar extinderea spre Est a Aliantei, sau mai bine zis extinderea, caci de ce neaparat spre Est?, nu demonstreaza cineva ca ar fi un pericol pentru Rusia sau ca Rusia ar trebui sa fie in garda datorita acestui lucru, extinderea NATO...
Ar mai ramane Uniunea Economica Euroasiatica, v. si aici,  proiectul de suflet al lui Vladimir Putin si o incercare de refacere a fostei URSS, lucru ce ar explica de ce Rusia avea nevoie de Ucraina... E clar ca intr-o astfel de Uniune celelalte state, vorbim de partea asiatica, mai slabe economic si nu numai decat Rusia, ar gravita in jurul Rusiei, inteleg ca asta e ideea lui Putin, dar sa nu uitam Kazahstanul care are cea mai mare si mai puternic performanta economie din Asia Centrala si care are interesul unor relatii bune cu UE si SUA.Totusi Putin uita ca Rusia nu a putut tine, pentru ca nu si-a mai putut permite, nu numai comunismul din Estul Europei, dar chiar URSS, care a facut implozie. Iar in actualul context economic, cu o economie ce plonjeaza in cadere libera, cu atat mai putin va putea Rusia sa tina o Uniune Euroasiatica.

Si atunci de ce...?

Siria...

Iata ca dupa oarece ezitari, Barack Obama pare a fi decis: SUA vor interveni militar in Siria. Asteptam, desigur, sa vedem ce spune si Congresul, desi Obama spune ca are autoritatea de a interveni militar si fara sprijinul Congresului... Insa interesant mi s-a parut motivul: este de ordin umanitar. Un dictator care a folosit arma chimica impotriva propriului sau popor si care trebuie pedepsit pentru acest lucru. Totusi, dovezile ca Guvernul Sirian ar fi folosit arma chimica nu par a fi foarte clare, desi SUA a publicat un raport in acest sens. Rusia doreste ca probele sa fie aratate anchetatorilor ONU, care si-au incheiat misiunea in Siria, dar fara a zice ceva, fara a spune ceva in acest sens... Iata aici o analiza semnata de Sabina Fati, din Romania Libera, despre cat ar pierde Rusia... Se arata, printre altele, ca:

"Rusia şi-ar putea pierde “ieşirea” la Marea Mediterană prin portul sirian Tartus, dar şi o parte a pieţei de arme pe care o controlează: contractele cu Damascul sunt în jur de 5 miliarde de dolari. Industria rusă de armament se află deja în suferinţă şi a înregistrat pierderi de peste 13 miliarde de dolari din cauza sancţiunilor internaţionale impuse Iranului, plus alte aproape 5 miliarde de dolari după anularea contractelor cu Libia. Interesele Rusiei în zonă nu se reduc, totuşi, doar la negoţul cu arme, este vorba şi despre investiţii economice: de pildă 20 de miliarde dolari, bani pe care Moscova i-a plasat în Siria în proiecte de infrastructură, energie şi turism, până în 2009. Mai mult decât banii contează, însă prestigiul Rusiei, care ar putea avea de suferit serios atât din cauza pierderilor din “străinătatea apropiată” (Moldova&Ucraina), cât şi pe direcţia Oreintului Mijlociu, unde încearcă din răsputeri să se menţină pe linia de plutire.
Cea mai mare frică a lui Vladimir Putin este restrângerea Rusiei la “spaţiul ei interior” şi transformarea ţării dintr-un mare actor global, într-unul regional, în care Turcia, mânată de doctrina neo-otomanismului,  să poată umple locul lăsat gol de ruşi. În vizorul Turciei se află nu doar Siria şi Orientul Mijlociu, ci şi Caucazul şi Balcanii, regiuni care în mod tradiţional s-au aflat sub influenţa politică a turcilor, dar mereu în atenţia ruşilor, care le-au şi preluat ulterior."

Ca ar pierde din sfera sa de influenta daca interventia militara americana in Siria ar reusi sa-l indeparteze pe Bashar al-Assad nu e greu de ghicit. Problema ar fi daca pierde pe termen lung sau nu sau daca intr-adevar pierde ceva. Insa nu prea am vazut pe cineva punandu-si problema daca si cum va reactiona Rusia la o operatiune militara a SUA in Siria. Si ma gandesc si la China... Pe de alta parte trebuie, desigur, pus punct razboiului civil care a facut in 2 ani 100.000 de morti...
Chestiunea foarte grava este ca nu poti stii ce curs vor lua evenimentele in cazul unei interventii militare, fie ea si limitata in Siria. Pentru ca exista riscul ca in cazul crearii unui vid de Putere, dupa o eventuala cadere a regimului al-Assad, lupta pentru Putere sa se inteteasca! In Orientul Mijlociu exista traditia ca fractiunile, azi unite intr-o fragila Opozitie, maine sa devina rivale si sa se razboiasca intre ele pentru cucerirea Puterii. Or, o solutie politica postal-Assad, ca sa zic asa, nu s-a gasit pana acum. Pe de alta parte, mie mi se pare ca Rusia este destul de activa in zona si va furniza sprijin militar in continuare Guvernului si gruparilor armate pro-guvernamentale, Fortelor Armate Siriene etc. Insa asta nu inseamna ca nu s-ar putea orienta, in cazul caderii regimului actual din Siria si spre unele grupari din cealalta tabara. A elimina 'factorul Rusia' pe calea unei interventii militare limitate nu este, deci, posibil. Iar sfarsitul Razboiului Civil inseamna si gasirea solutiei politice pentru aceasta tara. Obama a spus ca nu ia in considerare o interventie terestra... Scenariul din Libia nu mi se pare eficace aici... E clar ca SUA nu controleaza in totalitate viata politica din Siria, si nici Rusia. Pe de alta parte daca in urma unei interventii militare americano-franceze s-ar crea un haos si Siria ar deveni un teren fertil pe care ar creste terorismul? Nu e clar ce curs vor lua evenimentele. Poate n-ar fi stricat negocierea, mai intai, a unei solutii politice... 

Update

De citit si urmatorul articol din Business Insider:

The 3 Reasons Russia Backs Assad So Staunchly

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Ratko Mladici...

In articolul de mai jos, din Romania Libera, se arata urmatorul lucru:

"Arestarea lui Mladici este de mult timp una dintre principalele cerinţe ale Uniunii Europene la adresa Serbiei - fiind de altfel şi o precondiţie pentru demararea procedurilor de aderare. Totuşi, într-un articol publicat pe site-ul cotidianului Blic cu câteva ore înainte de vestea arestării erau citate surse diplomatice de la Bruxelles, conform cărora Serbia ar putea primi în iunie statutul de „candidat la aderare" chiar şi fără arestarea lui Mladici. 

În cadrul conferinţei de presă a preşedintelui Tadici, acesta a mai declarat şi că procedurile de extrădare către Tribunalul pentru Crime de Război de la Haga vor începe imediat - ceea ce îi va bucura, cu siguranţă, pe oficialii europeni.

Întâmplător (sau nu), joi a avut loc şi o vizită la Belgrad a Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Catherine Ashton - coincidenţa dintre prezenţa lui Ashton la Belgrad şi deţinerea lui Mladici apărând multora drept cel puţin remarcabilă: Liljana Smajlovici, preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor Sârbi, a declarat că „ar putea apărea suspiciuni că momentul arestului a fost ales pentru a o onora pe Ashton şi a sublinia totodată că Serbia se aşteaptă acum la o integrare rapidă în Uniunea Europeană"."(subl.mea)

Iata si articolul:

Măcelarul de la Srebreniţa, în faţa Justiţiei

Cel putin din cele relatate de presa, in Serbia, dar si in Croatia exista o situatie foarte paradoxala: fosti generali, combatanti in razboiul din fosta Yugoslavie, sunt prinsi dupa ani buni de urmarire si cautari, la Mladici a durat 16 ani, si deferiti Tribunalului Penal International (TPI) pentru crime de razboi si crime impotriva umanitatii, deci fapte extrem de grave, nu gluma, in timp ce poporul ii sustine din rasputeri considerandu-i eroi nationali ai tarii lor! 

Asta e un lucru absolut inedit si uluitor! Si e o contradictie ce caracterizeaza atat Serbia cat si Croatia: intre popor si liderii lor politici actuali, alaturi de Uniunea Europeana, care sustine arestarea acestor generali pentru crime grave impotriva umanitatii.

Iata niste articole relevante:

"Mladic, un erou sârb" 

Arestări şi răniţi într-un protest de amploare la Belgrad 

S-ar putea deduce ca poporul sarb, dar si cel croat, nu e de acord cu ceea ce fac conducatorii lor. Daca sarbii, oamenii obisnuiti, il considera pe Mladici un erou national, daca un cetatean sarb merge pana acolo incat sa considere o tradare faptul ca nu a venit mai multa lume la miting, eu cred ca inca aceste tari au o problema. Cea a nationalismului exacerbat. A unor probleme mai vechi ramase nerezolvate si care cauzeaza aceste puseuri de nationalism, ce ar putea fi, la un moment dat, periculoase. Eu stau si ma intreb in ce masura poporul sarb sau cel croat doresc aderarea tarilor lor la Uniunea Europeana. Pentru ca atitudinea poporului fata de un Mladici, ca sa dau acest exemplu, exprima un gest deloc pro-european... Eu cred ca o tara nu ar trebui sa se integreze in UE fara vointa in acest sens a poporului ei. Or, stau si ma intreb: asta doreste cu adevarat poporul sarb, sa se integreze in Uniunea Europeana...? Poate ca nu doreste acest lucru.  Aici este o contradictie evidenta pentru oricine, cred. Pe de alta parte problemele interetnice mocnesc in Kosovo:

Kosovo: Confruntări între naţionalişti şi poliţie, la sosirea negociatorului sârb  

Turbulente realizate de 100 de protestatari nationalisti kosovari: vehicule ale politiei avariate, protestatari raniti. Iata ce spune articolul, printre altele:

"Stefanovici efectuează această vizită şi întreprinde primele contacte, la Priştina, ale vreunui oficial sârb cu oficiali kosovari albanezi, de la Războiul din 1998-1999 şi până în prezent.
Această vizită se înscrie în cadrul pregătirilor celei de a patra runde de negocieri, la Bruxelles, pe care Belgradul şi Priştina le-au demarat în martie, sub auspiciile Uniunii Europene (UE).
Stefanovici se va întâlni cu omologul său, vicepremierul kosovar, Edita Tahiri,  alţi lideri kosovari şi albanezi, dar şi cu reprezentanţi ai minorităţii sârbe în această ţară, care şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia în februarie 2008.
Serbia deţine "cheia" unei soluţii la problema din Kosovo, a declarat Stefanovici, într-un interviu acordat cotidianului Koha Ditore.
"Kosovo nu poate să facă parte din organizaţiile internaţionale fără noi", a declarat negociatorul sârb, adăugând că, fără Belgrad, pentru Kosovo "nu va exista un drum stabil către Europa".
Negocierile pe care Priştina şi Belgradul le-au început sub auspiciile Bruxelles-ului vizează diverse probleme practice privind mai ales facilitarea traversării frontierelor, comunicaţiile, comerţul şi aviaţia.
Belgradul consideră, în continuare, Kosovo drept provincia sa meridională. Însă, pentru Priştina, independenţa sa, recunoscută de 75 de ţări, între care Statele Unite şi cea mai mare parte a statelor Uniunii Europene, este irevocabilă."

Este ca si cum aceste eforturi ce sunt depuse de autoritatile sarbe pentru integrarea Serbiei in UE inflameaza si mai mult patimile nationaliste. Pentru ca aceste mitinguri asta si exprima: o surescitare a nationalismului in zona, in niciun caz nu cred ca e vorba de o calmare a acestuia. Serbia, si sunt convins de asta, considera ca tot razboiul prin care a trecut e o nedreptate la adresa sa. Avem de a face cu o Serbie foarte frustrata, mai ales in cazul Kosovo. Poate ca s-ar putea afirma fara teama de a gresi ca tot razboiul din fosta Yugoslavie nu a facut altceva decat sa adune un munte de frustrari, de la sarbi, croati, bosnieci si kosovari, pe langa atatia morti... Este adevarat: nu mai e razboi. Dar, cu toate acestea, nu poate sa nu te surprinda si sa nu te impresioneze, dar si sa te puna pe ganduri starea de spirit a populatiei care, spre exemplu, nu numai ca il considera drept pe Mladici, adica un om care a luptat pentru o cauza dreapta si de suflet pentru intreg poporul sarb, dar si erou national! Si va ramane in constiinta generatilor viitoare asa: erou national! Aceasta solidaritate extraordinara a sarbilor este intr-adevar impresionanta. Numai ca nu se potriveste cu UE... Eu sunt convins ca sarbii il considera un erou si pe Milosevici. Iar aceasta stare a populatiei ce considera o nedreptate tot razboiul la care a fost supusa Serbia, iar pe combatantii sarbi din razboi considerandu-i eroi si martiri ai neamului sarb in lupta contra nedreptatii de care vorbeam mai sus, se va transmite din generatie in generatie de acum inainte. Cum va arata o astfel de Serbie in Uniunea Europeana? Cand oamenii obisnuiti, poporul, considera ca toata aceasta nedreptate provine din UE si SUA, prin politica pe care au dus-o fata de fosta Yugoslavie, apoi nedreptatind in principal Serbia, facand tot ce se putea face mai rau acestei tari? Iar recunoasterea Kosovo de catre Statele Unite nu face altceva decat sa intareasca ideea de care vorbeam in fraza anterioara, cat si ostilitatea poporului sarb fata de SUA. Mai ales cand Kosovo are valoare de simbol national pentru Serbia, ca fiind leaganul in care s-a nascut Statul Sarb... Este foarte clar ca situatia din aceasta zona e una foarte speciala. Iar integrarea in UE a Serbiei, dar cred ca si a Croatiei, prezinta o serie intreaga de dificultati.

 

Despre o remarca a D-lui Basescu

Mi-a atras atentia, inca de cand am urmarit declaratia de presa la televizor, o remarca a D-lui Basescu, redata mai jos de catre Mediafax in articolul:
Băsescu îi critică pe analiştii şi politicienii care comentează acţiunile din Libia ale coaliţiei
Iata si remarca:

""Deci nu au nevoie de un război pentru a primi ceea ce deja au. Cred că ar fi bine să fie abordări inteligente. Intervenţia a fost exact pentru protecţia populaţiei împotriva unui lider politic care nu mai răspunde niciunui parametru pentru a putea rămâne şef al acelui stat, un lider politic care omoară propria lui populaţie. Poate este bine, şi nu vreau să dau nimănui lecţii, dar atenţionez doar că este bine ca atunci când se vorbeşte de populaţia din Libia şi de interese şi de soluţii, să se aibă în vedere că discutăm de o populaţie fragmentată în foarte multe triburi, cu origini tribale diferite. Chiar şi atunci când se întrevede soluţia de sfârşit, ea nu poate să fie analizată în parametrii unei naţiuni unitare. Deci cei care vor să facă analize cu privire la următoarele evenimente sau prognoze cu privire la ce se poate întâmpla în Libia să aibă în vedere că vorbim de triburi diferite care sunt mai mult sau mai puţin uşor de conciliat între ele. Nu vreau decât să ajut într-o corectă analiză cu privire la viitoarele evoluţii din Libia", a menţionat Traian Băsescu."

 Remarca este intr-adevar interesanta. Insa nu ne spune daca, la nivelul ONU, al coalitiei, al NATO exista cumva aceasta "solutie de sfarsit", asa cum o numeste Presedintele, daca aceasta solutie a fost gasita si, ceea ce e foarte important, daca a fost gasita solutia corecta!
Iata aici definitia cuvantului trib, asa cum o da dexonline. O sa pun aici definitia pe care o da DEX'98:

"TRIB, triburi, s. n. Grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. – Din lat. tribus."

Poate ca ar fi mai exact sa vorbim, mai intai, de consecintele ce le-ar putea avea actiunea militara desfasurata zilele acestea in Libia, decat de solutii, tocmai pentru a le intrezari. Mai multe despre Libia putem citi pe Wikipedia - aici. Ca idee de principiu ar trebui sa ne intrebam daca este corect sa vorbim despre Libia in astfel de termeni, si anume ca ar reprezenta doar o aglomerare de triburi si nu o natiune unitara. Pe langa aspectul demografic, iar Wikipedia ne spune un lucru foarte interesant in acest sens:

"There are about 140 tribes and clans in Libya.^[184] Family life is important for Libyan families, the majority of which live in apartment blocks and other independent housing units, with precise modes of housing depending on their income and wealth. Although the Libyan Arabs traditionally lived nomadic lifestyles in tents, they have now settled in various towns and cities.^[185] Because of this, their old ways of life are gradually fading out. An unknown small number of Libyans still live in the desert as their families have done for centuries. Most of the population has occupations in industry and services, and a small percentage is in agriculture.",

ar trebui sa ne gandim ca in Libia exista universitati si institute tehnice. 82% din populatie pot sa scrie si sa citeasca! Iata ce spune despre educatie:

"After Libya's independence in 1951, its first university, the University of Libya, was established in Benghazi by royal decree.^[190] In academic year 1975/76 the number of university students was estimated to be 13,418. As of 2004, this number has increased to more than 200,000, with an extra 70,000 enrolled in the higher technical and vocational sector.^[187] The rapid increase in the number of students in the higher education sector has been mirrored by an increase in the number of institutions of higher education.Since 1975 the number of universities has grown from two to nine and after their introduction in 1980, the number of higher technical and vocational institutes currently stands at 84 (with 12 public universities).^[187] Libya's higher education is mostly financed by the public budget, although a small number of private institutions has been given accreditation lately. In 1998 the budget allocated for education represented 38.2% of the national budget.^[190]"

Din punct de vedere al religiei, Islamul este prezent in proportie de 97%. Iar in ceea ce priveste cultura acestei tari:

"Libya is culturally similar to its neighboring Maghrebian states. Libyans consider themselves very much a part of a wider Arab community. The Libyan state tends to strengthen this feeling by considering Arabic as the only official language, and forbidding the teaching and even the use of the Berber language. Libyan Arabs have a heritage in the traditions of the nomadic Bedouin and associate themselves with a particular Bedouin tribe.Libya boasts few theatres or art galleries.^[199][200] For many years there have been no public theatres, and only a few cinemas showing foreign films. The tradition of folk culture is still alive and well, with troupes performing music and dance at frequent festivals, both in Libya and abroad.
The main output of Libyan television is devoted to showing various styles of traditional Libyan music. Tuareg music and dance are popular in Ghadames and the south. Libyan television programmes are mostly in Arabic with a 30-minute news broadcast each evening in English and French. The government maintains strict control over all media outlets. A new analysis by theCommittee to Protect Journalists has found Libya’s media the most tightly controlled in the Arab world.^[88] To combat this, the government plans to introduce private media, an initiative intended to update the country's media.^[201]Many Libyans frequent the country's beach and they also visit Libya's archaeological sites—especially Leptis Magna, which is widely considered to be one of the best preserved Roman archaeological sites in the world.^[202]The nation's capital, Tripoli, boasts many museums and archives; these include the Government Library, the Ethnographic Museum, the Archaeological Museum, the National Archives, the Epigraphy Museum and the Islamic Museum. The Jamahiriya Museum, built in consultation with UNESCO, may be the country's most famous.^[203]Contemporary travelThe most common form of public transport between cities is the bus, but many people travel by automobile.^[204] There are no railway services in Libya.^[204]" 

De unde se vede ca Libia nu este o tara inapoiata. Lucru se poate constata si din PIB-ul pe cap de locuitor, de 11.852$, estimat in 2010, dar si din Indicele Dezvoltarii Umane, ridicat: HDI=0,755!! Sa nu uitam ca multi oameni circula cu automobile in Libia. Economic vorbind treburile nu mergeau deloc rau in Libia:

"Compared to its neighbors, Libya enjoys a low level of both absolute and relative poverty. Libyan officials in the past six years have carried out economic reforms as part of a broader campaign to reintegrate the country into the global capitalist economy.^[166] This effort picked up steam after UN sanctions were lifted in September 2003, and as Libya announced in December 2003 that it would abandon programmes to build weapons of mass destruction.^[167]Libya has begun some market-oriented reforms. Initial steps have included applying for membership of the World Trade Organization, reducing subsidies, and announcing plans for privatisation.^[168] Authorities have privatised more than 100 government owned companies since 2003 in industries including oil refining, tourism and real estate, of which 29 are 100% foreign owned.^[169] The non-oil manufacturing and construction sectors, which account for about 20% of GDP, have expanded from processing mostly agricultural products to include the production of petrochemicals, iron, steel and aluminum.
Climatic conditions and poor soils severely limit agricultural output, and Libya imports about 75% of its food.^[166] Water is also a problem, with some 28% of the population not having access to safe drinking water in 2000.^[170] The Great Manmade River project is tapping into vast undergroundaquifers of fresh water discovered during the quest for oil, and is intended to improve the country's agricultural output.
Under the previous Prime Minister, Shukri Ghanem, and current Prime Minister Baghdadi Mahmudi, Libya is undergoing a business boom. Many government-run industries are being privatised. Many international oil companies have returned to the country, including oil giants Shell and ExxonMobil.^[171]Tourism is on the rise, bringing increased demand for hotel accommodation and for capacity at airports such as Tripoli International. A multi-million dollar renovation of Libyan airports has recently^[when?] been approved by the government to help meet such demands.^[172] At present 130,000 people visit the country annually; the Libyan government hopes to increase this figure to 10,000,000 tourists. However there is little evidence to suggest the current administration is taking active steps to meet this figure. Libya has long been a notoriously difficult country for western tourists to visit due to stringent visa requirements. Since the 2011 protests there has been revived hope that an open society will encourage the return of tourists.^[173] Saif al-Islam al-Gaddafi, the second-eldest son of Muammar Gaddafi, is involved in a green development project called the Green Mountain Sustainable Development Area, which seeks to bring tourism to Cyrene and to preserve Greek ruins in the area.^[174]"

Revenind la compozitia etnica, aceasta nu mi se pare atat de diversificata, cum poate te-ai fi gandit atunci cand auzi de triburi. Iata mai jos o harta:

 Observam ca sunt patru grupuri etnice, predominanti fiind arabii si arabii berberi, iar marea majoritate a populatiei este concentrata in zona de coasta. 80% dintre libieni vorbesc limba araba in dialectul libian. Deci ideea ca Libia nu ar fi o natiune unitara s-ar putea sa fie gresita. Wikipedia ne ofera o frumoasa poza din Tripoli, cu cladiri moderne. Iata, mai jos, aceasta poza, ca sa ne dam mai bine seama cum traiesc "triburile":

Parca nu arata chiar asa de rau, nu? Stau si ma intreb cum arata acum, dupa bombardamente...

As mai adauga un lucru: din toate tarile Maghreb-ului (si din toata Africa!!), Libia are cel mai ridicat indice al dezvoltarii umane - priviti aici! 

Cateva ganduri despre problema eficientei

Zilele acestea mi-au venit in minte cateva ganduri legate de eficienta. Multi cauta sa fie eficienti, sa castige bani multi. Totusi, cum ar trebui pusa problema? De unde a izvorat aceasta idee de eficienta pe care multi ar incadra-o printre categoriile de gandire liberale? Pe de alta parte eficienta este privita deseori ca fiind legata de performanta. Cred ca putem identifica trei chestiuni:

1. Daca este necesar sa fi eficient;
2. Daca poti sa fi eficient tu singur, numai prin tine insuti;
3. Daca poti sa fi eficient in orice conditii;

Legat de problema nr.1 stateam si ma gandeam daca in societatile tribale notiunea de eficienta are vreun sens. Sunt si acum, in sec. XXI, astfel de societati si omul care traieste acolo pare multumit de viata sa, nu doreste sa si-o schimbe, nu il atrage civilizatia aceasta moderna. Intr-o astfel de societate omul traieste din vanat, pescuit. Defapt, de pe urma acestor ocupatii traieste o comunitate intreaga: tot tribul. In general, daca stiu bine, barbatii participa la vanatoare, femeile stau acasa, in cadrul tribului, si fac mancare, se ocupa de copii. Se poate vorbi oare de eficienta in ocupatia aceasta de vanator, la barbatii tribului? Cine vaneaza mai mult, cine performeaza? Este clar, cred eu, ca si printre barbatii tribului sunt oameni care au talent la vanat, sunt dotati pentru asa ceva - stiu si eu.. miscari rapide, o privire agera, aruncarea sulitei rapid si precis, etc - si poate ca sunt altii care nu au astfel de calitati. Dar ceea ce se vaneaza, ocupatia fiind colectiva, nu poate depasi necesitatile de hrana ale tribului. In caz contrar carnea, lasata mult timp, se strica. Probabil ca, sub acest aspect, nu atat eficienta individuala conteaza, cat cea colectiva in sensul ca barbatii tribului ar trebui sa asigure hrana intregului trib, astfel incat aceasta, pana la o noua vanatoare, sa nu se strice. Ca daca se strica, degeaba ai vanat sau ai pescuit, nu? Deci, practic, in acest exemplu este vorba despre asigurarea necesarului de hrana pentru toti membrii tribului, iar notiunea de eficienta ar avea aceasta limita: este inutil, spre exemplu, sa se vaneze peste necesarul de hrana al tribului, astfel incat sa existe un surplus neutilizat si supus degradarii (carne stricata). In acest sens, mentalitatea in acest trib ar trebui sa fie strans legata de asigurarea (la timp, desigur) necesarului de hrana pentru toti membrii tribului. Ce sens ar mai avea eficienta si performanta atunci? Cu alte cuvinte, nu s-ar pune accent pe eficienta individuala (ce sens ar avea?) cat pe capacitatea colectiva de a asigura hrana intregului trib, in limitele necesitatilor. Observam ca aici nu este vorba de o lupta, ci de o activitate care va intra treptat, treptat intr-o anumita rutina. Sau, daca doriti, e vorba, mai degraba, de lupta omului cu natura, cum s-ar fi exprimat Malraux, si nu lupta omului cu omul. Cu alte cuvinte, una este cand omul se lupta cu diverse intemperii naturale si alta e cand omul se lupta cu un alt om. Sa luam un exemplu. Sa presupunem ca intre tribul de care vorbeam si tribul vecin izbucneste un conflict dintr-un motiv oarecare. Conflict ce conduce la un razboi intre cele doua triburi. Intr-o asemenea lupta fiecare trib doreste sa-si impuna suprematia asupra celuilalt. In asemenea conditii tribul (indiferent care ar fi acesta) are nevoie de luptatori buni si devine esentiala manuirea cu pricepere a sulitei si a arcului, pentru a dobandi victoria. Caci din doua triburi, unul va iesi invingator. Adica un barbat al tribului trebuie sa se antreneze in manuirea arcului si a sulitei, pentru a face fata unei lupte cu tribul vecin. Antrenamentul acesta devine un imperativ. Evident, sunt si alte lucruri: strategii, tactici, care sa te poata face eficient in lupta si sa castigi mai usor. Inca din epoca antica omul a inventat intrecerile sportive in care conta performanta individuala, spre ex.: cine arunca mai departe sulita. Si, bineinteles, aceste intreceri aveau un invingator. Evident, la o asemenea performanta nu ajungi decat prin antrenament si pregatire, asta daca aspiri sa castigi intrecerea sportiva. Este destul de clar ca daca s-ar ajunge la un acord, la o intelegere intre triburi, razboiul n-ar mai trebui sa existe (sub nicio forma, nici macar sub forma economica). Dar atunci capacitatea colectiva ar prevala asupra eficientei individuale? In acest caz probabil ca ar trebui ca activitatile triburilor sa se axeze pe realizarea necesarului pentru intreaga comunitate de triburi, iar eficienta individuala ar putea fi privita ca un fel de intrecere sportiva. Daca acordul de care vorbeam este viabil si unanim acceptat de toate triburile, in mod logic rezulta ca n-ar mai trebui sa aiba sens o competitie, de genul celei economice, care sa provoace nemultumiri si conflicte intre triburi. Ceea ce ar mai ramane sunt pasiunile umane: orgoliu si dorinta de a se impune in detrimentul altora, asta ca sa dau un singur exemplu, dar ar mai fi, spre ex, dorinta de imbogatire peste limitele unei necesitati obiective sau, daca doriti, rezonabile (imbogatire nu neaparat pe cai necinstite!). Deci daca am privi eficienta si performanta sub prisma necesitatilor obiective atunci ar prevala eficienta sub forma capacitatii colective si nu sub forma individuala. Cu alte cuvinte s-ar crea o federatie de triburi, sa-i zicem asa, care ar avea ca scop utilitarul. Adica o societate opusa unei societati ce se bazeaza pe concurenta. Dar o societate care se bazeaza pe concurenta nu este o societate care sa urmareasca necesarul ci mai mult decat necesarul. Ramane, clar, excesul. Adica ceva care, pana la urma urmei, devine neutilizat. Ar ramane de studiat faptul daca omul devine eficient pentru ca sa-si imbunatateasca siesi conditiile de viata sau pentru ca sa-i depaseasca pe altii? Care este, cu alte cuvinte, motorul acestei eficiente? Ce anume o determina? Raspunsul nu este clar daca stau sa ma gandesc la tribul de care vorbeam, ce nu aspira la civilizatie. Tribul are  viata lui, ritualurile lui, dansurile sale ritualice, morala lui proprie si primitiva, religia sa. De ce ar dori sa fie eficient? De ce ar dori sa-si imbunatateasca conditia sa milenara? Daca aceasta comunitate unama isi satisface sau are satisfacute, prin efortul si munca celor din trib, necesitatile de ce ar mai aspira la performanta si eficienta? Einstein spunea candva, citez din memorie, "de ce l-ar interesa pe un peste mediul (caracteristicile acestuia, n.m) in care traieste?". Deci de ce ar fi interesat tribul sa schimbe acest "mediu" milenar in care traieste? Nu e foarte clar daca omul devine eficient numai pentru ca sa-si imbunatateasca conditiile de viata si numai din acest motiv. Daca omul munceste numai pentru ca sa-si asigure traiul, trebuie, oare, sa fie eficient? Iar de aici apare problema nr.2 si anume daca omul poate fi eficient doar el singur, numai prin el insusi, prin efortul si actiunea sa libera. Pentru ca eficienta mea intr-o anumita activitate s-ar putea sa nu depinda numai si numai de mine. Asta nu inseamna ca nu sunt eficient, ci doar ca nu depinde numai de mine lucrul acesta. Omul, individul, nu este un sistem izolat. El este in permanenta interactiune cu mediul in care traieste si cu ceilalti oameni. Activitatea pe care el o desfasoara este in stransa legatura cu altii. Si nu e cineva care sa le poata face pe toate. Eficienta se exprima, de obicei, intr-o singura activitate. Este, daca vreti, ilustrarea proverbului "cu o floare nu se face primavara". Intelepciunea milenara a umanitatii a exprimat un adevar extraordinar sub forma acestui proverb, care indica un fenomen obiectiv, cat se poate de natural. Dar poate ca eficienta si performanta mai depind si de altceva. Poate ca "de vina" este curiozitatea omului, dorinta sa de cunoastere si de descoperire a noului. Sunt tot felul de oameni, dar sunt unii care "isi baga nasul in orice", cum se spune, care vor sa stie, care vor sa descopere, care vor sa sparga barierele cunoasterii dintr-un imbold launtric neexplicabil. Care nu se multumesc cu ceea ce stiu si cu ceea ce au in prezent. Intr-un fel mereu usor nemultumiti de sine si dornici sa "scormoneasca", sa gaseasca si altceva. Un astfel de om poate ca nu se va supune niciodata imperativului necesitatii. Poate ca nu s-ar simti bine intr-o societate bazata pe utilitarism, in care obiectivul central este asigurarea necesarului. In definitiv si la urma urmei ce inseamna necesar pentru un astfel de om? Poate ca lui ii este necesara aspiratia spre o cunoastere superioara, vrea sa stie mai mult decat altii si, in felul acesta, ajunge sa creeze, ajunge sa transforme mediul in care traieste, ajunge sa fie performant si eficient. Tocmai datorita cunoasterii si setei de a cunoaste. Evident, e numai un exemplu. Bineinteles, s-ar mai putea da exemplul celor care au un anumit talent, pe care vor sa-l valorifice, pe care vor sa-l perfectioneze, nemultumiti intr-un fel de ceea ce au, ca sa zic asa. Vor sa-si dezvolte acest talent si, prin acest lucru, sa reuseasca sa fie si eficienti si performanti. Poate ca in ceea ce priveste chestiunile 1 si 2 determinant pentru performanta si eficienta este felul omului, modul sau propriu de a fi. Pentru ca nu toti oamenii sunt asa. Sunt multe exemple, desigur...
Dar poti sa fi in orice conditii eficient? Raspunsul la aceasta intrebare se pare ca este unul negativ. Dar, sigur, important este si din ce punct de vedere privesti performanta si eficienta. Conditiile exterioare iti pot influenta decisiv performanta, chiar daca, in mod obisnuit, se spune despre tine, si asa si e, ca esti un om eficient in ceea ce faci. Spre exemplu atunci cand esti bolnav. Lucru care se intampla fara voia ta. Si nici nu esti tu responsabil ca circula virusii gripei prin atmosfera. Este un lucru obiectiv. Daca eficienta si performanta sunt privite ca fiind indisolubil legate, atunci amandoua sunt legate de munca. Iar munca se desfasoara intr-un anumit mediu, intr-un anumit climat. Nu ca nu ai putea imbunatati tu ceva in acest mediu, dar nu intotdeauna, asa cum experienta ne arata de multe ori, depinde de tine lucrul acesta. Dar poate ca ai putea imbunatatii, totusi, ceva. Dar si din acest punct de vedere, depinde de conditiile pe care le ai la dispozitie. Deci poti imbunatatii ceva, dar numai in anumite conditii, daca acestea sunt indeplinite, daca depinde de tine lucrul acesta. Daca in mod obiectiv aceste conditii nu depind de tine, atunci ce ai putea face?
Inseamna ca eficienta, in acceptiunea moderna a termenului, inseamna, defapt, un sistem politic, economic si social construit de om (om luat in acceptiunea generala a termenului) in scopul nu atat al asigurarii necesarului, cat in scopul valorificarii intregului sau potential si care deschide posibilitatea valorificarii acestui potential, prin asta asigurandu-se progresul pentru colectivitatea umana respectiva. A te rezuma numai la ceea ce este necesar nu inseamna si valorificarea intregului tau potential. Desigur, lucrurile de baza, ceea ce e necesar conteaza, si reprezinta conditiile prime care pot face posibila atat performanta cat si eficienta, dar asta nu inseamna ca sistemul iti permite valorificarea intregului potential de care dispui. In conditiile in care valorificarea intregului potential se face in mod liber, problema care se pune este aceea de a utiliza eficient, iata, surplusurile. Dar nivelul de trai, adica un nivel de trai mai bun, cum se spune, se bazeaza intotdeauna pe surplusuri neutilizabile. Necesarul nu poate sa-ti aduca un nivel de trai "mai bun", ci acel nivel de trai care se rezuma la ceea ce este necesar. E suficient?

Efectul economic al atacului nord-coreean

Un articol din Gandul ce ne prezinta efectul asupra dolarului si asupra burselor pe care l-a generat atacul Coreei de Nord asupra Coreei de Sud:

Bursele, euro şi preţul petrolului scad, dar dolarul creşte în urma confruntărilor dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud


In articol se precizeaza:

"Căderea cotaţiilor bursiere s-a simţit de la Seul, Hong Kong sau Tokyo până la Londra, ceea ce a dus la aprecierea monedei americane şi la deprecierea euro, afectat şi de criza datoriilor din Irlanda.
............................................................................................................................................
"E un cocktail de îngrijorări care preocupă investitorii, iar în capul listei găsim Coreea şi Irlanda. Asia este văzută în mare măsură ca regiunea de creştere. Un război în regiune este cel mai puţin dorit lucru din perspectiva investitorilor", a fost comentariul unui analist citat de Reuters.""

si, foarte important, se arata:

"Un dolar puternic, ultimul lucru dorit la Washington


Temerile reizbucnirii unei confruntări deschise între cele două state coreene au atras aprecierea cu 4% a dolarului în raport cu won-ul sud coreean. Moneda americană s-a apreciat şi faţă de cea europeană. De la 1,678 dolari pentru un euro, nivelul la care s-a ajuns pe burse este de 1,608 USD.

Or, SUA tocmai anunţaseră o nouă "injecţie" de bani pe piaţă, prin tipărirea a circa 500 miliarde de dolari. Un dolar "diluat" ar fi contribuit la dinamizarea economiei americane, prin creşterea investiţiilor, a exporturilo şi a angajărilor, se spera la Washington. Dar, în condiţiile unui eventual război în Pensinsula Coreea, investitorii par să mizeze pe stabilitatea monedei SUA.

Cotaţiile pentru materii prime, inclusiv pentru aur, sunt în scădere. Preţul unui baril de petrol, tranzacţionat la la Bursa din New York a scăzut cu 0,5%. Barilul a coborât la 81,27 USD, deşi, cu câteva zile în urmă, se zvonea că ar putea trece de 90 USD."

Este foarte probabil ca atacul nord coreean sa fi vizat si acest obiectiv: aprecierea dolarului! Lucru nedorit de Washington. Tocmai ca sa incurce si mai mult planurile de redresare a economiei americane. Pentru ca nu este in interesul regimului comunist de la Phenyang ca SUA sa faca fata cu succes crizei economice si financiare, deoarece, dupa cum bine se stie, SUA este principalul adversar al comunistilor nord-coreeni.
Despre conflict am relatat mai multe aici. Chestiunea este foarte delicata. Va conduce acest atac la acutizarea conflictului dintre cele doua Coreei? O asemenea acutizare ar putea reedita Razboiul Coreean incheiat in 1953. Parerea mea este urmatoarea: regimul comunist nord-coreean depinde foarte mult de China, tot o mare putere comunista. Practic, fara sprijinul Chinei acest regim nu ar putea subzista prea mult si nici nu si-ar putea permite asemenea acte de violenta, cum a fost aceasta agresiune armata la adresa Coreei de Nord. Sa nu uitam ca si in conflictul militar din perioada 1950-1953, China a fost cea care a sustinut Coreea de Nord! Pe de alta parte, strategic, China are nevoie de un regim prietenos la granita sa de Nord. De ce ar avea nevoie China de Coreea unificata, capitalista, cu un regim politic opus celui de la Beijing? Intotdeauna in Istorie s-a intamplat ca o mare putere sa sustina o putere de calibru mai mic, mai ales cand interesele respectivei mari puteri cereau acest lucru. Este adevarat ca pozitia Chinei a fost:

"Chinese officials said they were “concerned” and called on both sides to resume six-party talks that have focused on persuading North Korea to give up its nuclear ambitions. “We hope the relevant parties will do more to contribute to the peace and stability of the Korean peninsula,” a Foreign Ministry spokesman, Hong Lei, said at a regular briefing in Beijing.


Officials gave the impression, however, that China was in the dark about the attacks. “The situation needs to be verified,” Mr. Hong said, adding that “China is willing to stay in close communication with the relevant parties concerning the Korean nuclear issue.”"

dupa cum arata The New York Times, ceea ce nu inseamna o condamnare ferma a atacului! Chinezii au spus ca situatia trebuie verificata si, dupa cum se vede, au interes in mentinerea pacii si stabilitatii in peninsula. Este totusi posibil ca ambitiile nord-coreene, chiar si cele de a deveni o putere nucleara, sa-i deranjeze pe chinezi.
Pentru ca Phenyang-ul se arata, totusi,destul de agresiv in zona. Pe de alta parte chestia asta cu aprecierea dolarului nu este oare de folos si Chinei? Tensiunea se mentine in zona. Ramane de vazut ce decizii va lua Consiliul de Sucuritate al ONU.

Despre UE - reflectii

Franta si Anglia nu vor fi niciodata puteri comparabile cu Statele Unite si Uniunea Sovietica. Si nici Germania, de altfel. Lor nu le ramane decat un mod de a juca un rol decisiv in lume; anume de a se uni pentru a face Europa. Anglia nu este destul de matura pentru asta, insa afacerea Suezului o va ajuta sa-si pregateasca starea necesara. Nu avem deloc timp de pierdut: Europa va fi revansa.

Konrad Adenauer - Cancelar al Republicii Federale Germania (1949-1963)

Iata niste cuvinte celebre ale unui om celebru, ale unuia dintre fondatorii, si nu cred ca gresesc daca spun asa, Uniunii Europene de astazi. 

Interesanta, deosebit de interesanta remarca sa facuta la Paris in 6 noiembrie 1956...Deoarece pentru prima data, in mod public, Europa este descrisa ca o reactie la hegemonia exercitata de cele 2 mari supraputeri de atunci: SUA si URSS. Deci pentru ca Franta, Germania si Marea Britanie sa mai poata juca un rol decisiv in lume, cele trei trebuie sa se uneasca si sa faca Europa, lucru vazut drept singura cale pentru ca cele trei (foste) mari puteri europene sa mai poata juca acel rol decisiv in lume. Dar cred ca a mai vrut sa spuna si altceva, si anume: ca daca cele trei nu se vor uni, atunci Europa, practic, nu prea va mai conta in lume, fiind total sub dominatia celor doua supraputeri: SUA si URSS. 

Este de natura evidentei ca sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial a avut drept rezultat crearea unei lumi simple, bipolare: cea capitalista si cea comunista, conduse respectiv de SUA si URSS, antagonice din punct de vedere ideologic - un antagonism din care a derivat si cel de ordin militar. Antagonismul militar era caracterizat prin cele doua organizatii: NATO (tarile capitaliste) si Tratatul de la Varsovia (tarile comuniste). Existau si un alt grup de tari, asa numitele tari nealiniate, adica nealiniate la niciun pact militar, tari neutre deci din acest punct de vedere. Decaderea Frantei si Marii Britanii s-a produs si pe fondul prabusirii colonialismului. Sa nu uitam ca Franta va pierde Algeria - importanta sursa de titei iar India sub Mahatma Gandhi si Nehru se emancipeaza de sub dominatia britanica. Si India era "perla coroanei britanice"... Decaderea Germaniei s-a produs in urma celui de-al doilea razboi mondial, tara fiind impartita in doua, intre cele doua mari sfere de influenta ale sus amintitelor supraputeri. Deci in acest context Europa trebuia sa fie revansa... Am putea sa ne intrebam de ce cancelarul german a folosit acest cuvant - revansa, adica revansa la ce? Se referea oare la o revansa a Germaniei? Nu cred. Nu de Germania in sine era vorba, ci de locul Europei in lume, sau poate ca de locul Frantei, Germaniei si Marii Britanii toate impreuna, revansa trebuind sa fie adresata atat Statelor Unite cat si Uniunii Sovietice. Mai mult decat atat, Adenauer spunea ca "nu avem timp de pierdut", cu alte cuvinte ca este imperios necesar pentru Franta, Germania si Marea Britanie sa se uneasca si sa faca Europa, altminteri rolul lor in lume va fi unul minor, nicidecum decisiv. Altfel spus aceste trei tari nu vor mai conta in politica mondiala.

Este cred destul de clar ca o Europa unita reprezinta o forta din foarte multe puncte de vedere (economic, militar, etc). Situatia de dupa caderea comunismului in Europa si a prabusirii URSS a facut posibila extinderea UE spre est. Dar a ramas, practic, o singura mare putere in lume - SUA, cu o influenta covarsitoare in Europa. Ca sa fiu mai scurt, o sa pun intrebarea: in ce fel de Europa traim? Sau, altfel pusa intrebarea: ce fel de Europa este aceasta de acum? Pentru ca daca raman valabile cuvintele lui Adenauer si acum, atunci aceasta Europa ar trebui sa se prezinte ca o reactie la hegemonia exercitata de SUA, actualmente, in lume. Este adevarat ca nu sunt contradictii intre SUA si Europa, sau cel putin acestea nu sunt evidente, dar ridicarea unei noi supraputeri - Europa ar fi clar in detrimentul SUA deoarece i-ar stirbi hegemonia pe care o exercita in lume, ca singura supraputere mondiala dupa caderea comunismului in Europa si, in special, dupa caderea URSS. Tocmai pentru ca o Europa unita reprezinta in mod clar, evident o forta. O forta de care trebuie sa se tina seama in lume! In aceasta ecuatie intra o noua "necunoscuta", ca sa ma exprim in termeni matematici, si anume China. China a progresat foarte mult si nu mai este China lui Mao Zedong de multa vreme. Reformele incepute de catre Deng Xiaoping, reforme reusite, au transformat aceasta tara imensa, odinioara o mare tara agrara, intr-o putere mondiala, nu numai din punct de vedere militar ci si din punct de vedere politic si, mai ales, economic!! China a fost singura tara, si nu cred ca gresesc daca afirm acest lucru, care a reusit sa reformeze cu succes comunismul. Si un alt lucru demn de remarcat este faptul ca aceasta tara, China, nu are ambitii hegemonice de cucerire sau de marire a sferei de influenta, o politica foarte atipica fata de politica marilor puteri europene sau SUA. Pe de alta parte Rusia se afla in fata consecintelor esecului de a reforma comunismul, fiind o tara cu un regim bicefal: Medvedev-Putin, care incearca cu incapatanare sa gaseasca o solutie. Deocamdata acolo sunt ceea ce as numi "marile cautari"...

Revenind insa la cuvintele lui Adenauer, trebuie remarcat ca SUA are tot interesul sa-si pastreze influenta covarsitoare in Europa, in special asupra Germaniei, Frantei si Marii Britanii. Sa ne gandim numai la faptul ca SUA domina practic NATO. Dar s-a vazut inainte de criza ca o moneda unica europeana - euro poate fi mai tare decat dolarul! Financiar vorbind Europa era puternica. Si iata cum aceasta criza financiara si economica actuala, provenita din SUA, ca si cea din perioada 1929-1933, loveste, ca si atunci, din plin Europa si pune in pericol existenta euro prin "tragedia greaca" ce se desfasoara chiar acum sub ochii nostrii: Grecia, o tara membra UE, membra a Zonei Euro, a ajuns practic in faliment, punand in pericol moneda europeana unica - euro, prezentand un risc ridicat de contagiune. Mai mult, nici Spania si Portugalia nu se simt foarte bine, si se tot vorbeste ca aceste tari pot urma Greciei. Si iata cum euro incepe sa scada ca valoare, apropiindu-se de dolar. Mai mult, s-a vorbit de excluderea Greciei din zona euro si s-au manifestat divergente in privinta ajutorarii Greciei, expuse mai ales de Germania. Iata cum frumoasa constructie europeana, nobila prin marile sale idealuri, incepe sa se clatine sub "blagoslovenia" crizei pornita din SUA. Trebuie spus ca si SUA are mari probleme datorita acestei crize, deoarece acolo a fost epicentrul cutremurului financiar, dar totusi...Dar totusi SUA a reusit victorii: a reusit o victorie in fata euro, a reusit sa dezbine Europa pe tema Greciei, a reusit, intr-un cuvant, sa slabeasca Europa destul de tare, mentinandu-se in top! Iar in Orientul Mijlociu are controlul asupra Irak-ului si exercita presiuni deosebit de mari asupra Teheranului, uitandu-se cu un ochi la China, pe care o si curteaza gratios si delicat, deoarece China are excedent bugetar!

Ce fel de lume va urma? Va reusi Europa sa aiba acel "rol decisiv in lume", despre care vorbea Konrad Adenauer?

Trebuie sa observam ca unica consecinta politica importanta care a rezultat dupa Marea Depresiune din '29-'33 a fost ascensiunea nazismului, asa cum sfarsitul primului razboi mondial, a avut drept consecinta, pe langa prabusirea Imperiului Austro-Ungar si al Imperiului Tarist - deci prabusirea marilor imperii si al ramasitelor unei lumi feudale, ascensiunea comunismului si crearea singurului stat comunist pe atunci: Uniunea Sovietica. Defapt, daca stau bine sa ma gandesc fascismul si comunismul sunt cele doua mari extreme, cele doua mari limite ale sec. XX, ambele de natura dictatoriala. Intre aceste limite se afla democratia. Recrudescenta neofascismului in zilele noastre in Europa, pe fond de criza economica, seamana (nu spun ca e identic, spun seamana) cu inceptul lui '33... Analogia mi se pare evidenta. Insa evenimentele, repet, nu sunt identice. Dar nu se poate sa nu te puna pe ganduri...Pentru ca ajungerea la putere a lui Hitler in 1933, ca si cancelar, a insemnat razboi. Un razboi nebunesc, este adevarat, o mare nebunie a unui bolnav mintal. Da, dar o nebunie care a dus spre ceva, spre lumea bipolara de care vorbeam mai inainte. Este foarte adevarat ca pe vremea aceea din ecuatie lipsea China. Un razboi care a condus, pentru Europa, la divizarea acesteia prin "cortina de fier" in Europa capitalista si in Europa comunista. Dar oare nu spuneau latinii: divide et impera? Si atunci de ce sa nu ma intreb: nu s-a urmarit oare ca prin acest al doilea razboi mondial Europa sa fie dezbinata pentru ca sa fie, apoi, usor condusa? Oare nu la asa ceva s-a referit Adenauer cand vorbea despre acel "rol hotarator"...? Tactica pare sa se aplice si acum. O Europa unita poate fi pe placul Rusiei?.... Rusia a vrut din totdeauna sa aiba o influenta majora in Europa, asupra statelor europene. Rusia acum se simte decazuta din statutul de mare putere mondiala si doreste sa-si recapete acest statut, "onoarea ei nereperata" cum ar zice Caragiale. Pentru ca dupa prabusirea comunismului in Europa si a URSS, Rusia si-a pierdut influenta pe care o avea in Europa si considera ingrijorator faptul ca NATO s-a apropiat de frontiera sa. 

Si din nou imi rasuna obsedant in minte cuvintele lui Adenauer: "nu avem timp de pierdut".

Lumea se schimba, noi odata cu ea.... Dar ce lume va urma...? 

In final un articol interesant cu privire la citatul dat la inceput - articolul aici.