Powered By Blogger
Se afișează postările cu eticheta lumea araba. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lumea araba. Afișați toate postările

joi, 10 martie 2011

Complicata situatie din Nordul Africii...

Mi-au atras atentia unele articole publicate in Evenimentul Zilei pe aceasta tema de mare actualitate:


Egipt: 13 morţi în confruntările dintre musulmani şi creştinii copţi

"Cel puţin 13 persoane şi-au pierdut viaţa şi 140 au fost rănite în confruntările interconfesionale dintre creştinii copţi şi musulmani, care au avut loc în cursul nopţii de marţi spre miercuri la Cairo, a anunţat Ministerul Sănătăţii egiptean. Evenimentele sângeroase alimentează temerile privind creșterea tensiunilor interreligioase, în contextul tranziţiei dificile care urmează demisiei lui Hosni Mubarak.
Incidentele au început după ce mai mulţi locuitori din Moqattam, un cartier sărac cu populaţie coptă majoritară, au protestat faţă de incendierea unei biserici copte de către musulmani, sâmbăta trecută, în sudul capitalei egiptene. Mii de copţi manifestează de altfel de câteva zile în faţa sediului radio-televiziunii din centrul Cairo, în semn de protest faţă de incendierea bisericii Al-Shahidain, notează Agerpres."
si:
"Mai mulţi lideri religioşi musulmani au condamnat evenimentele şi au criticat incendierea bisericii copte. Şeicul Ahmad al-Tayyib le-a cerut musulmanilor să ajute la reconstrucţia bisericii şi să evite violenţele sectare.

Organizaţia islamistă Fraţii Musulmani, cea mai importantă mişcare de opoziţie din Egipt, i-a acuzat de violenţe pe foştii susţinători ai preşedintelui Mubarak, lansând un apel la unitate, pentru susţinerea noilor autorităţi de la Cairo.

Comunitatea coptă din Egipt, care reprezintă cel mult 10% din populaţia ţării, afirmă că este victimă a discriminării religioase, în special după atentatul comis de Anul Nou la o biserică din Alexandria, soldat cu 23 de morţi. "


LIBIA LIVE: Emisarii lui Gaddafi ajung în Europa

Ultimatum pentru Gaddafi: opoziţia îi cere să plece în 3 zile

 Lucrurile sunt inca foarte tulburi...Pentru ca nu poti sa stii ce va iesi pana la urma din toata chestia asta. Conflictele religioase din Egipt nu mi se par de bun augur. Problema este daca aceste tari sunt pregatite pentru instituirea unui regim democratic. Daca oamenii s-au revoltat numai din pricina saraciei, asta nu inseamna ca au si idealuri democratice cu totii. Nu contest faptul ca ar exista si oameni din aceste tari care sa doreasca democratia, dar asta nu inseamna ca toti o doresc si nici nu stim cat de multi sunt cei care o doresc cu adevarat. Gradul de imprevizibilitate pe care il degaja intreaga situatie mi se pare evident. Chiar si in conditiile rasturnarii de la putere, in Libia, a lui Gaddafi nu poti sa stii ce va urma si nu este exclus ca si Gaddafi sa aiba dreptate in privinta Al Qaida. Americanii se tot chinuie, de ani buni, sa-l prinda pe Ossama ben Laden si tot n-au reusit. Dupa indelungata interventie in Afganistan, Al Qaida n-a putut fi distrusa. Iar o alta problema care se pune este gradul de cultura politica al oamenilor din tari precum Libia, Egipt, Tunisia, si aici vorbesc de marea majoritate! In mod normal Al Qaida nu poate reprezenta o optiune serioasa pentru omul musulman deoarece nu are niciun program politic, economic, social, nu propune nimic. Spre exemplu: ce propune Al Qaida pentru dezvoltarea economica a tarilor musulmane? Ca numai cu atentate nu vad cum s-ar putea dezvolta lumea musulmana. Dimpotriva, Al Qaida nu poate sa faca altceva decat sa creeze ostilitate fata de musulmani, vazuti ca niste potentiali criminali, lucru care este de natura sa ingreuneze situatia musulmanilor cinstiti si de bine, care lucreaza in Europa. Si nu face altceva, aceasta Al Qaida, decat sa conduca spre marginalizarea sociala a acestora. Este clar ca nu poate reprezenta o optiune pentru cetateanul musulman onest, om de bine, care nu doreste decat sa munceasca cinstit si fara probleme, si sa traiasca linistit si in prietenie cu ceilalti. Dar daca ne referim la aceste state din Nordul Africii, unde, iata, evenimentele sunt in curs de desfasurare, spuneam ca nu se poate sa nu te intrebi daca cetatenii acestor state, sarace, au si cultura politica de a accepta democratia de tip Occidental impreuna cu Drepturile Fundamentale ale Omului, care se opun Shariei. Pentru ca este vorba de o cu totul alta cultura decat cea euro-atlantica, desi influentata de Europa, datorita pozitionarii geografice apropiate. Observam ca toate aceste revolutii, hai sa le zicem asa, s-au desfasurat pe cuprinsul vechiului mare Califat Arab. De observat, din aceasta cauza, si repeziciunea cu care s-au extins  din Tunisia si pana in Yemen dar si pentru faptul, caracteristic, ca un eveniment important intr-un stat din lumea araba are un ecou profund si mare in toata aceasta lume. Insa toate aceste framantari pot ramane la stadiul de embrion mort, daca nu vor exista in lumea araba si forte politice progresiste, suficient de puternice si cu o adanca penetrare sociala, care sa sustina transformarile democratice si sa actioneze impotriva derapajelor constituite din conflicte religioase, asa cum vedem ca se intampla zilele acestea in Egipt. Pentru ca Sharia nu poate fi compatibila cu o organizare de stat democrat, in acceptiunea euro-atlantica a acestui termen. Iar lumea musulmana este o lume profund religioasa. Sentimentul religiozitatii este trait intens si emotional de omul musulman, desi el doreste modernitatea, doreste comunicarea cu alte culturi, dar aceasta comunicare si modernitate sunt vazute de catre el prin prisma religiei sale. Dupa parerea mea, acesti oameni, marea lor majoritate, nu sunt pregatiti pentru o viziune laica asupra lumii. Dar, pe de alta parte, pentru a inova in lumea islamica ai nevoie de lideri mari. Au existat astfel de oameni si ma gandesc la un Kemal Ataturk, in Turcia, sau la un Nasser, in Egipt, care a si reusit, pentru putina vreme si intr-o oarecare masura, sa unifice lumea araba - vezi aici si aici, insa influenta sa, de lider pan-arab, a fost mare si nu e de mirare ca si acum multi arabi il considera un lider de anvergura pe care lumea araba l-a avut. Fara lideri puternici, care sa sustina proiectul democratiei in statele arabe, tare mi-e teama ca aceste revolutii nu vor reusi... Iar un haos in aceasta zona in mod clar ca nu este de dorit. Doamne fereste, ar fi si periculos. Ca sa intelegem mai bine ce inseamna un lider in traditia si cultura araba, cred ca ar trebui sa citim cu atentie si cu luare aminte ce ne spune Wikipedia:

"Al-Mawardi says:[22]

It is forbidden for the Ummah (Muslim world) to have two leaders at the same time.
It is forbidden to give an oath to two leaders or more, even in different parts of the world and even if they are far apart.
It is forbidden to appoint two leaders at the same time.
It is permitted to have only one leader (of the Muslims) in the whole of the world.
It is forbidden for Muslims to have in the whole world and at the same time two leaders whether in agreement or discord.
Al-Qadhi Abdul-Jabbar (he is a Mu’tazela scholar), says:[27]
It is forbidden to give the oath to more than one.
The Imams (scholars of the four schools of thought)- may Allah have mercy on them- agree that the Caliphate is an obligation, and that the Muslims must appoint a leader who would implement the injunctions of the religion, and give the oppressed justice against the oppressors. It is forbidden for Muslims to have two leaders in the world whether in agreement or discord.
The Shia schools of thought and others expressed the same opinion about this[29][30][31][32] However, the Shia school of thought believe that the leader (Imam) must not be appointed by the islamic ummah, but must be appointed by God.
Al-Qurtubi said in his Tafsir[33] of the verse, "Indeed, man is made upon this earth a Caliph"[34] that:
This Ayah is a source in the selection of an Imaam, and a Khaleef, he is listened to and he is obeyed, for the word is united through him, and the Ahkam (laws) of the Caliph are implemented through him, and there is no difference regarding the obligation of that between the Ummah, nor between the Imams except what is narrated about al-Asam, the Mu'tazzili ...
Al-Qurtubi also said:
The Khilafah is the pillar upon which other pillars rest
An-Nawawi said:[35]
(The scholars) consented that it is an obligation upon the Muslims to select a Khalif
Al-Ghazali when writing of the potential consequences of losing the Caliphate said:[36]
The judges will be suspeneded, the Wilayaat (provinces) will be nullified, ... the decrees of those in authority will not be executed and all the people will be on the verge of Haraam
It is obligatory to know that the office in charge of commanding over the people (ie: the post of the Khaleefah) is one of the greatest obligations of the Deen. In fact, there is no establishment of the Deen except by it....this is the opinion of the salaf, such as al-Fadl ibn 'Iyaad, Ahmad ibn Hanbal and others"

si este de citit si:

"Re-establishment of the Caliphate

Once the subject of intense conflict and rivalry amongst Muslim rulers, the caliphate has lain dormant and largely unclaimed since the 1920s. For the vast majority of Muslims the caliph as leader of the ummah, "is cherished both as memory and ideal"[38] as a time when Muslims "enjoyed scientific and military superiority globally,"[39] though "not an urgent concern" compared to issues such as the Israeli-Palestinian conflict.[38]
However, though many Muslims would like to re-establish the Caliphate, according to Hadith the Caliphate will be followed by the arrival of the Promised Messiah and Imam Mahdi:
Prophethood will remain with you for as long as Allah wills it to remain, then Allah will raise it up wherever he wills to raise it up. Afterwards, there will be a Caliphate that follows the guidance of Prophethood remaining with you for as long as Allah wills it to remain. Then, He will raise it up whenever He wills to raise it up. Afterwards, there will be a reign of violently oppressive rule and it will remain with you for as long as Allah wills it to remain. Then, there will be a reign of tyrannical rule and it will remain for as long as Allah wills it to remain. Then, Allah will raise it up whenever He wills to raise it up. Then, there will be a Caliphate that follows the guidance of Prophethood.
As-Silsilah As-Sahihah, vol. 1, no. 5"
Iata de ce spuneam ca problema unor mari lideri democrati arabi, care sa conduca reformele societatii arabe islamice spre democratie si nu spre altceva, este una centrala, de mare importanta pentru succesul democratiei in aceasta zona. Or, pana acum cel putin, nu se vad astfel de oameni acolo. Dar lucrurile, privite prin prisma traditiei musulmane si a Istoriei, sunt cu mult mai complicate decat ne-am imagina...
Pentru ca trebuie sa intelegem foarte bine ce inseamna, sau ce ar insemna aceasta revolta, datorata saraciei, in aceste state arabe din Nordul Africii. Cum adica datorate saraciei? Intrebarea poate parea stupida, poate nu m-am exprimat eu bine, dar nu cred ca e deloc stupida. Ci una foarte serioasa. Poate putina lume stie ca in anul 656, cand Ali, ginerele lui Mahomed, a devenit calif, au aparut asa numitii charidjiti. Istoria lumii in date ne spune despre Ali ca, datorita colaborarii sale cu aristocratia araba din Irak, acesta s-a instrainat de simpatia maselor! Or, acesti charidjiti ce credeti ca cereau? Ei cereau: egalitatea in drepturi si avere si alegerea califului de catre toti musulmanii!!!!! Era in epoca cand Medina inceteaza de a mai juca un rol important in Califatul Arab. Iar Istoria ne spune ca au existat si lupte, cum a fost cea de la Nahrwan, pe Tigru, in care charidjitii au fost invinsi, precum si rascoala din 660 condusa de Moawiya, conducatorul tribului Omeia. De unde se vede ca nemultumiri existau si acestea erau tot datorate saraciei. Dar ceea ce se remarca este opozitia acestor miscari fata de paturile bogate, aristocratia din lumea araba (sa ne uitam si acum la ce averi se vehiculeaza ca ar avea Mubarack sau Gaddafi...). Am spus ca charidjitii au fost invinsi in 658, dar in 661, pe 24 ianuarie, Ali este asasinat de catre un charidjit, iar Moawiya, guvernator al Siriei, devine calif, intemeind dinastia Omeiazilor. Si tot Istoria lumii in date ne spune ca in 778-779, cu ocazia rascoalei taranesti din Gurgan, apare, pentru prima data in Istorie, steagul rosu de lupta, ca simbol impotriva exploatarii!! Pe de alta parte, citesc ca in august 683 a avut loc rascoalele oraselor Mecca si Medina impotriva lui Yazid (cel pe care Husayn, fiul lui Ali refuzase sa-l recunoasca drept calif si din care pricina a fost infrant si ucis) cand templul Kaaba este ars. Si stau si ma intreb daca nu cumva aceste revolte au creat o stare de ateism (temporara) in popor. Deci iata de ce este importanta intrebarea pe care am pus-o: pentru ca nu stim care este caracterul adevarat al acestor revolte actuale, care a cuprins statele arabe, de pe teritoriul vechiului mare Califat Arab. Care este oare temeiul lor? Ce inseamna ca saracia ar fi temeiul acestor revolte? Si care sa fie sensul acestor revolte puternice? Unul cu adevarat democratic..? Problema nu cred ca este elucidata in profunzime, desi s-ar putea raspunde ca da, unul democratic, desigur. Doar vor sa inlature dictatorii de la putere. Dar un astfel de raspuns mi se pare a fi unul superficial.

joi, 17 februarie 2011

Lumea araba in fierbere

Iata un articol din Romania Libera care sintetizeaza evenimentele:
Explozii sociale în lanţ în lumea arabă
In articol, printre altele, se arata ca:
"Valul contestatar continuă să se extindă peste regimurile autoritare aflate la putere de decenii în Orientul Mijlociu. După Tunisia şi Egipt, acest adevărat tsunami al revoltelor populare a ajuns în Libia, trecând prin Bahrein, Yemen şi Iran, unde situaţia este foarte tensionată.

„Poporul vrea schimbarea regimului". Sloganul este auzit în toate ţările regiunii unde au loc manifestaţii ample de stradă, în pofida represiunii violente a forţelor de ordine, soldate cu morţi şi răniţi. Exemplul vecinilor lor unde mobilizările masive au provocat căderea preşedinţilor tunisian, Zine El Abidine Ben Ali şi egiptean, Hosni Mubarak, a generat mişcări contestatare în ţări care au în comun lipsa democraţiei, corupţie, nepotism şi incapacitatea regimurilor de a se moderniza."
 dar si:,
" Raport secret al Casei Albe
Potrivit unui raport secret privind tulburările din lumea arabă, cerut de preşedintele american, Barack Obama consilierilor săi încă din august, fără schimbări politice profunde, toate ţările de la Bahrein până la Yemen sunt vizate de revolte populare. Responsabili americani au precizat că Obama a ordonat identificarea punctelor fierbinţi, în special Egiptul şi a solicitat propuneri privind modul în care Administraţia ar putea cere schimbări politice în ţările cu regimuri autocrate şi care sunt şi aliaţi preţioşi ai Statelor Unite."

joi, 3 februarie 2011

Egiptul...

Adevarul este ca acum Egiptul este o mare necunoscuta. Manifestatiile deosebit de violente impotriva regimului Mubarak cat si contramanifestatiile sustinatorilor actualului presedinte creaza impresia de haos, posibil generator de razboi civil. Nu se stie ce va urma. Si ce impact va avea ceea ce va urma asupra situatiei din Orientul Mijlociu. Un lucru destul de clar ar fi faptul ca lumea se schimba. Iata mai jos o analiza Mediafax deosebit de interesanta:

ANALIZĂ: Revoluţia tunisiană provoacă unde de şoc în mai multe ţări arabe

din care se poate vedea ca fenomenul este mult mai amplu, in tarile musulmane, decat s-ar crede la prima vedere. Adevarul este ca in lumea CIP-ului si a Internetului multe din aceste state musulmane au ramas in urma, iar dorinta oamenilor spre progres este evidenta si indreptatita. Interesant ar fi de vazut ce influenta ar putea avea aceasta situatie asupra Iranului... Una din marile necunoscute este extremismul musulman, in Egipt, misterioasele Fratii Musulmane. Bilantul confruntarilor din Cairo este cutremurator: sute de morti pana acum. Presa a fost, zilele acestea, agresata de anumiti manifestanti. Jurnalisti arestati. Ceea ce cred ca se poate spune este ca aceasta lume musulmana este intr-o prefacere si cred ca fenomenul dureaza de ceva mai multa vreme, dar a fost insezizabil, ca sa zic asa. Adica totul s-a intamplat ca si cum nu se intampla nimic. Si totusi s-a intamplat si se intampla, iata, in continuare. Numai ca acum intensitatea fenomenului a devenit deosebit de puternica. Faptul ca nu au fost luate reforme, care ar fi trebuit sa aiba loc de mai multa vreme, isi spune acum cuvantul. A fost ignorata aceasta prefacere a societatii, aceasta evolutie, daca pot sa spun asa. Adevarul este ca intre culturi exista influente reciproce. Iar democratia, drepturile fundamentale ale omului, ca elemente ale culturii europene influenteaza acum, foarte puternic, tarile musulmane vecine Europei. Lucrul poate fi inteles si prin prisma faptului ca multi dintre musulmanii din Nordul Africii lucreaza in Europa si au luat un contact nemijlocit cu cultura si modul de viata european, cu prosperitatea Vestului, castigand aici mult mai bine decat in tarile lor de origine. De asemenea, daca ne referim numai la Egipt si Tunisia, doua tari cu o industrie a turismului bine aspectata deoarece aceasta industrie este una din principalele lor surse de castig, faptul ca multi turisti europeni au venit sa viziteze aceste tari a facut ca deschiderea spre civilizatia europeana a acestor tari musulmane sa fie mult mai mare decat in trecut. Numai vorbesc de internet, care reprezinta o sursa de informare si o deschidere spre lume absolut formidabila. Interesant este ca, treptat, treptat, dar sigur, aceste lucruri au contribuit in aceste tari, pentru oamenii obisnuiti, la formarea unei viziuni despre viata complet noi fata de ceea ce era pana nu asa de demult. Iata de ce spuneam ca, in aceste tari, reformele s-ar fi impus sa fie luate mai demult si poate ca nu s-ar fi ajuns la confruntarile violente si protestele de astazi. Pentru ca tergiversarea acestor reforme nu a facut decat sa se acumuleze nemultumiri si frustrari din partea unei populatii sarace si fara perspective reale de mai bine intr-un regim cu accente dictatoriale puternice. Dar asta nu inseamna ca au disparut complet problemele. Una dintre acestea o reprezinta extremismul religios fundamentalist. Trebuie spus ca in special tineretul educat, scolit, cu pregatire superioara a fost la baza acestei evolutii, ignorate, dupa cum spuneam. Dar, pe de alta parte, in aceste tari exista oameni cu o educatie si cultura in exclusivitate religioasa, islamica, a caror reactie este de respingere a ceea ce vine din lumea europeana, bazati mai mult pe sharia, ca lege suprema care ar trebui sa guverneze statul si care se afla in contradictie cu drepturile fundamentale ale omului si cu viziunea europeana si nord-atlantica despre civilizatie. Dar democratia inseamna deschidere si este bazata pe libertate. De aceea, in asemenea state, acest lucru reprezinta punctul slab pentru ca permite desfasurarea mult mai libera a acestor forte extremiste, pana la Al-Qaeda. Forte care ar putea sa se foloseasca de generozitatea democratiei pentru a lansa atacuri periculoase catre Europa. Asta este, dupa parerea mea, una din problemele mari pe care le pune situatia actuala. Sa nu uitam ca aceste forte fundamentaliste l-au asasinat pe fostul presedinte egiptean Anwar El Sadat in 1981. Deci nu trebuie subestimata capacitatea lor de actiune. Inca de pe atunci fundamentalisti nu au privit cu ochi buni apropierea lui Sadat de SUA si au vazut in procesul de pace si Acordurile de la Camp David o infrangere a Egiptului, acceptata de administratia Sadat, in fata Israelului, ca un simbol al infrangerii intregului Islam. Cand, defapt, era cea mai buna solutie pentru Egipt, care si-a rescuperat, in final, teritoriile, dar si pentru faptul ca dintr-un conflict cu Israelul, Egiptul nu are nimic de castigat. Si, dealtfel, nici Israelul nu are nimic de castigat. Insa evenimentele de atunci nu pot fi asa usor trecute cu vederea, desi s-au scurs 3 decenii. Nici Israelul nu poate fi indiferent la cum vor evolua, actualmente, lucrurile si ce fel de regim se va instala in Egipt, daca Mubarak paraseste de buna voie puterea. Pentru Israel important este ca noul regim sa nu-i fie ostil. Egiptul este o tara mare, iar un regim ostil, in stare sa mai si provoace un razboi cu Israelul ar fi un cosmar pentru statul evreu. Evident ca acest lucru nu trebuie sa se intample si pacea in Orientul Mijlociu trebuie sustinuta si mentinuta cu toata fermitatea. Nici nu cred ca se va intampla un razboi, dar suspiciuni exista. Mubarak are, din acest punct de vedere un mare merit, acela ca a mentinut politica lui Sadat si, in toata aceasta perioada de 30 de ani, a reusit sa mentina pacea si relatii cat se poate de bune cu Israelul, lucru pe care Israelul nu cred ca poate sa-l uite si sa nu-l aprecieze. Egiptul a fost o sursa de stabilitate in regiune si Mubarak un fin diplomat si negociator. Pe plan intern a stiut sa tina sub control fortele extremiste care nu au dat roade, chiar daca a facut acest lucru cu ajutorul armatei (dar altfel cum ar fi putut sa tina sub control si sa anihileze aceste forte fundamentaliste periculoase?).
Un alt lucru pe care l-as remarca este faptul ca nu e deloc clar daca fortele de opozitie, care cer plecarea lui Mubarak, au un program de modernizare a tarii. Este usor sa te inflamezi emotional (Tunisia a aprins scanteia) dar a construi un Egipt democratic, o democratie veritabila asa cum cer Statele Unite, dar mai ales un Egipt prosper (mai prosper decat cel de acum!) nu mi se pare un lucru usor. In primul rand nu mi se pare clar conturata opozitia si cine o conduce (El Baradei? Occidentul este sceptic in privinta lui...). Adevarul este ca problema egipteana a pus in incurcatura atat Europa cat si SUA... Iata o alta analiza Mediafax:

ANALIZĂ: Liderii europeni, afectaţi de valul de contestare din lumea arabă

Iata ce se arata in articol:

"O regândire de la zero este considerată, de mulţi, necesară în cadrul Uniunii, a recunoscut, cu jumătate de glas, preşedintele UE, Herman Van Rompuy, în scrisoarea sa de invitaţie la summit. În această scrisoare, el face apel la lideri să treacă în revistă "ultimele evenimente din Egipt şi Tunisia şi implicaţiile lor atât pentru regiune, cât şi pentru Uniunea Europeană".

De remarcat ca se spune "cu jumatate de glas"... Si iata un alt articol care arata ca ceea ce se intampla zilele acestea in Egipt pun probleme foarte mari Statelor Unite:

AFP: Valul de schimbări din lumea arabă ar putea fi în defavoarea Statelor Unite

Iata ce arata, printre altele, articolul:

""Dacă nu au ştiut să anticipeze aceste mişcări, Statele Unite vor fi percepute ca fiind o putere în declin, având o influenţă redusă", apreciază analistul Danielle Pletka.

Iranul, care susţine protestatarii din Egipt, a acuzat Statele Unite că se opun revoltelor, avertizând că Washingtonul îşi va atrage "furia şi ura lumii arabe".
Temerea de Fraţii Musulmani şi de schimbarea de atitudine a Egiptului faţă de Israel este motivul reticenţei Statelor Unite, este de părere Marina Ottaway, de la Fundaţia Carnegie.
Ajungerea la putere a islamiştilor "ar fi un dezastru pentru securitatea Statelor Unite", apreciază Leslie Gelb.
"Fraţii Musulmani susţin mişcarea Hamas şi alte grupări teroriste, trimit semnale de prietenie dictatorilor şi torţionarilor iranieni, ar fi proprietarii Canalului Suez şi se opun acordului de pace israelo-egiptean din 1979", apreciază blogul Daily Beast, apropiat de Council on Foreign Relations.
"Fraţii Musulmani ar pune în pericol eforturile antiteroriste din regiune şi din întreaga lume", subliniază blogul citat.""

 Pe de alta parte iata ce spune vicepresedintele Egiptului, Omar Suleiman:

Vicepreşedintele Egiptului: Apelul la plecarea lui Hosni Mubarak este un "apel la haos"

 In articol se arata:

"Aceste violenţe sunt rezultatul "unui complot" orchestrat de persoane din Egipt sau chiar din străinătate, a declarat Suleiman, numit sâmbătă în funcţia de vicepreşedinte. 

"Vom analiza (violenţele), considerând că este vorba despre un complot", a declarat Suleiman. "Este posibil să fie mai multe intenţii stăine, sau Fraţii Musulmani (...), unele partide sau oameni de afaceri. Majoritatea celor care sunt încă în piaţa Tahrir au intenţii specifice", a adăugat el.""

 Mi se pare ca, altfel spus, Suleiman ofera ipoteza loviturii de stat. Situatia e tulbure. Adevarul este ca nu stim cine este implicat in astfel de actiuni care, dintr-o data, au aprins "scanteia" revolutiei in Tunisia si acum "incendiul" se extinde in mai multe state musulmane, iar Egiptul, iata, explodeaza! Aceste evenimente au prins nepregatite atat SUA cat si UE. Adevarul este ca evolutia societatii din aceste tari a fost daca nu ignorata, atunci tratata cu superficialitate de cele doua. SUA s-a angajat intr-un razboi dur impotriva terorismului reprezentat de Al-Qaeda, dar parca a pierdut din vedere transformarile care au loc in societatea islamica si schimbarea modului de a gandi al populatiei. Desi lucrul acesta era previzibil, dupa parerea mea. 

In legatura cu procesul de pace din Orientul Mijlociu iata un alt articol:

SUA vor ca Egiptul să rămână "constructiv" în procesul de pace din Orientul Mijlociu

 in care se arata:

""Sperăm că viitorul Guvern al Egiptului va juca un rol constructiv în procesul de pace şi că va recunoaşte importanţa de a avea o relaţie paşnică cu Israelul", a declarat el într-o conferinţă de presă.

Egiptul a semnat un tratat de pace istoric cu Israelul, în 1979, iar regimul contestat al preşedintelui Hosni Mubarak este considerat, în continuare, cel mai bun aliat arab al Washingtonului în acest dosar.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a avertizat miercuri contra unui risc ca revolta populară din Egipt să conducă la o perioadă "de instabilitate şi incertitudine de mai mulţi ani" în regiune.
"Sunt convins că dacă forţele care vor să aducă o schimbare echilibrată, reforme şi democratizarea Egiptului (sunt cele care) câştigă, această schimbare va face să avanseze pacea între Israel şi lumea arabă", a dat asigurări Netanyahu.
Pe de altă parte, secretarul american al Apărării, Robert Gates, a purtat, miercuri, o nouă conversaţie prin telefon cu ministrul egiptean al Apărării, Mohamed Hussein Tantaoui, despre situaţia din Egipt, a anunţat purtătorul său de cuvânt, Geoff Morrell.
"Aceasta a fost cea de a treia conversaţie cu ministrul egiptean (al Apărării), de la sfârşitul săptămânii" şi până în prezent, a anunţat Morrell într-un comunicat, fără a face precizări despre conţinutul discuţiilor.
Oficialii americani şi-au multiplicat contactele cu omologii lor egipteni de la începutul manifestaţiilor contra regimului preşedintelui Hosni Mubarak, insistând să se efectueze o tranziţie politică paşnică şi ordonată.
Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, i-a cerut, la telefon, vicepreşedintelui egiptean, Omar Suleiman, o anchetă asupra violenţelor care au avut loc la manifestaţiile de miercuri, la Cairo, a anunţat Crowley.
Comandantul Statului Major Interarme american, amiralul Mike Mullen, a discutat, din nou, cu şeful Statului Major egiptean, generalul Sami Enan, reiterând "încrederea" sa în armata egipteană.
El şi-a repetat "dorinţa de a vedea situaţia revenind la calm şi şi-a exprimat încrederea în armata egipteană în privinţa asigurării securităţii ţării, atât pe plan intern, cât şi în zona Canalului Suez, potrivit purtătorului său de cuvânt, căpitanul de navă John Kirby.""

 Cum evenimentele sunt in plina desfasurare iar neclaritatile persista, ramane de vazut cum va evolua situatia.

P.S. 1

Iata un alt articol,din Gandul, foarte interesant, care cred ca merita citit:

Alţi dictatori susţinuţi de SUA care conduc state unde ar putea izbucni revolte precum în Egipt

de Bogdan MUNTEANU

P.S.2 

Iata un articol, tot din Gandul, scris de Lelia Munteanu, despre Fratii Musulmani:

Fraţii Musulmani – nişte mieluşei sacrificaţi sub gloanţele contramanifestanţilor?

de Lelia MUNTEANU

In articol, spre final, se arata:

"În urmă cu zece zile, când a început revolta în Egipt, Fraţii Musulmani erau cei mai organizaţi. În absenţa unei opoziţii formale, adevărata opoziţie sunt ei. Inteligenţa cu care îşi joacă şansa, scoţându-l pe ElBaradei la înaintare, le oferă un atu indiscutabil în faţa manifestanţilor din Piaţa Tahrir. Niciun moment până acum, Fraţii n-au încercat să denatureze raţiunile mişcării populare - corupţia administraţiei şi sărăcia cronică. Purtătorul lor de cuvânt, Essam El-Arian, a vorbit succint despre modificarea Constituţiei, despre necesitatea reformelor, despre democratizare, dar a adăugat discret: "cu Sharia (Legea Islamului) ca punct de referinţă"."

O interesanta analiza o face Traian Ungureanu pe blogul sau - aici. Interesante analize si pe blogul Sorinei Matei - aici, aici, aici , aici .