Cum ar fi aratat Romania...?

Ma intrebam cum ar fi aratat Romania daca lupta anticoruptie s-ar fi declansat acum 15-20 de ani... Daca inca de atunci s-ar fi inceput lucrarea ca Justitia sa fie independenta cu adevarat... Cu toate derapajele regimului Basescu, este bine ca aceasta lupta anticoruptie s-a inceput recent, desi putea incepe mai demult. Dar in special munca pentru realizarea unei Justitii independente! Fara de care nu poate exista o reala separatie a puterilor in stat, deci nici o reala democratie! 
Stateam si ma gandeam ca doua lucruri daca s-ar fi facut bine (apropo de lucrul bine facut) inca de acum vreo 20 de ani, Romania ar fi fost departe si s-ar fi trait mult mai bine:
1. privatizari reusite (80% din privatizari au fost ratate, dupa Nicolae Vacaroiu);
2. lupta impotriva coruptiei si o Justitie independenta, sau mai larg si mai bine spus: o separatie reala a puterilor in stat.
Presedintele Constantinescu s-a declarat "invins de sistem"... Deci nici el, nici CDR nu l-au putut reforma. Coposu murise... Ideea este ca Romania a fost trasa sever in jos, daca se poate spune asa, pentru ca nu s-au indeplinit cele doua puncte pe care le-am evidentiat mai sus. Trist este urmatorul lucru: crearea unui capitalism romanesc s-a bazat pe esecul celor doua puncte enumerate mai sus. Adica a trebuit sa esueze marea majoritate a privatizarilor si sa se dezvolte, sa prospere coruptia!! Si toate acestea pentru ca sa se faca posibila acumularea primitiva de capital. Care s-a facut, din pacate, mai mult pe cale necinstita decat pe cale cinstita. Si care a viciat sistemul de la noi, atat cel democratic, bazat pe libertate, cat si cel economic, bazat pe economie de piata, cu efecte deloc benefice asupra nivelului de trai al populatiei, al dezvoltarii tarii.

Sondaje

Cum se explica avansul pe care il are Victor Ponta in sondajele de opinie (v. aici, aici, aici si aici)?

E un lucru curios (cel putin asa mi se pare mie) ce se intampla: putini (sau chiar deloc) analisti nu remarca (sau nu trebuie remarcat acest lucru) normalitatea. Normalitatea care consta, in orice societate democratica, in alternanta. Aici e vorba de alternanta la functia de Presedinte al Romaniei, dupa 10 in care aceasta a fost detinuta (cu mici intreruperi) de catre Traian Basescu. Basescu a fost un Presedinte care a provenit de pe partea dreapta a esicherului politic, din PDL care a trecut de la Stanga la Dreapta, adica, mai exact spus a trecut la PPE (Partidul Popular European, v si aici). Nu intra oare in logica normalitatii democratice ca lucrurile sa se mai si schimbe? Sa avem un Presedinte care sa provina si din partea Stanga (in cazul lui Ponta, de la PES, v. si aici) sau de la Centrul esicherului politic? Recunosc, exista o campanie antiPonta... Nu spun ca nu ar avea justificarile ei. Insa nimeni sau aproape nimeni, ca sa fiu totusi indulgent, nu remarca si partea buna a lucrurilor. Nu spun ca Iohannis ar fi "Traian Basescu 2" sau " un alt fel de Basescu", dar ar fi provenit tot din partea dreapta a esicherului politic. Democratia inseamna, printre altele, schimbare, pluralism... Pe cand la noi se vorbeste in urmatorii termeni, spre exemplu: daca ar castiga Iohannis, sa se schimbe si majoritatea actuala, sa se transforme printr-o ciudata alchimie damboviteana (in niciun caz prin vot), dintr-una de Stanga intr-una de Dreapta, sa poata Dl. Iohannis "guverna". Este asta Democratie si releva o mentalitate democratica? Eu cred ca nu... Si una din cele mai nefaste mosteniri ale regimului Basescu este reprezentata tocmai de acest lucru: "guvernarea Presedintelui", consecinta logica a ceea ce se numeste "Presedinte jucator". Pentru ca este o mare diferenta, de exemplu, intre notiunea de "Presedinte jucator" si cea de, sa zicem asa, "Presedinte activ" - nu-i acelasi lucru. Insa regimul Basescu pare a vrea sa spuna un alt lucru, si anume ca impotriva fenomenului coruptiei nu se poate lupta prin mijloace exclusiv democratice. Asta este teza de baza pe care a sugerat-o acest regim, ce risca, daca ar mai continua nu neaparat cu Basescu in functie, sa se transforme intr-unul de putere personala si discretionara a Presedintelui... Si eu cred ca asta e si teama cetatenilor, ca drepturile si libertatile lor ar putea fi calcate in picioare de un asemenea regim daca ar continua si de aceea preferabila este schimbarea. Este o tema foarte sensibila, care ar putea explica mecanismul schimbarii democratice din Romania actuala. Insa ar mai trebui spus si altceva: starea actuala de fapt, ce dateaza din 2012, cu un USL pe cai mari, care a castigat alegerile parlamentare la un scor zdrobitor si continuata in vremurile din urma de asa zisa Alianta Electorala PSD - UNPR - PC, este si expresia esecului in plan economic inregistrat de guvernarea PDL... Daca PDL nu inregistra un esec din acest punct de vedere, probabil, mai mult decat probabil, am fi avut o continuitate la guvernare si la Presedintie - adica un Presedinte de Dreapta, indiferent daca de la PDL sau dintr-o posibila coalitie. Nu a fost sa fie asa. Or, aceasta, tema economica, reprezinta o a doua tema foarte sensibila in Romania. Este destul de clar ca nu putem considera Guvernarea Ponta, din 2012 pana in prezent, ca fiind una satisfacatoare. Insa in mentalul colectiv exista ideea ca acest lucru se datoreaza si unui Presedinte, Basescu, care a dorit de foarte multe ori sa se impuna peste premier, alterand activitatea Guvernului. Aceasta idee, indiferent daca adevarata sau falsa, produce efecte in ceea ce priveste perceptia electoratului, a marii majoritati: Ponta este scuzat in mai mare masura, datorita lui Traian Basescu, care s-ar fi amestecat in treburile Guvernului ca "sa conduca el, nu Ponta". Acest lucru ar explica procentul foarte mare al celor care il prefera pe Ponta, dar lucrurile s-ar mai putea si schimba, depinde si de prestatia contracandidatului, Klaus Iohannis...

Insa ar mai fi un lucru ce ar trebui remarcat, as zice eu... Si anume ramanerea la Putere - pe cat timp? Indefinit? - daca lucrurile merg bine din punct de vedere economic. Spre exemplu, daca treaba merge bine cu Partidul X, atunci Partidul X este votat in continuare, ce rost ar mai avea aschimbarea? Este un aspect fascizant al vietii noastre social-politice. Este o iluzie sa zicem, sa ne inchipuim ca nu ar exista un astfel de aspect.

DE citit acest articol...

... semnat Paul Krugman, de pe blogul sau din The New York Times:

Self-destructive Europe

Iata ce se arata printre altele:

"Basically, faced with a huge blow to private demand from a burst housing bubble and deleveraging, Europe has responded not as 75 years of economics said it should, with temporary stimulus, but with Herbert Hoover — or, better, Chancellor Brüning — policies of retrenchment. And policy makers pronounce themselves shocked both to find that the bottom is dropping out of Europe’s economy and that their perceived authority and wisdom is being rejected by voters.

Meanwhile, Mark Mazower, an actual European historian, says better and with more authority than I could what I’ve been trying to get at: the Chancellor Brüning reference is not a joke:

Those preaching austerity probably do not see themselves as contributing to a crisis of democracy, but they are. The Italian elections should remind eurozone leaders to pay attention to their voters. Economic fixes have failed to staunch a political crisis that has the capacity to harm not only EU integration, but the legitimacy of the continent’s democratic order itself. "

Interesant e fenomenul: 

"First, Simon Wren-Lewis reminds us that while extreme austerity is being imposed on Europe’s periphery, the core has also pursued contractionary fiscal policies."

Deja politicile de austeritate, aplicate pe vreme de recesiune, sunt vazute ca fiind factorul ce contribuie la o criza a democratiei.

Interesant de citit e si acest articol, semnat tot de Paul Krugman:

Disastrous Predictions and Predictable Disasters

Bineinteles, recomand citirea ambelor articole integral si in original.

  

Despre rezultatul alegerilor

Se vorbeste mai mult despre rezultatul acestor alegeri cu referire la cine a castigat si cu ce procente. Am scris si eu aici despre aceste lucruri, care, desigur, sunt importante. Impresia mea este ca se vorbeste mult mai putin despre calitatea noilor membri ai Parlamentului, despre faptul ca avem un numar mult mai mare de parlamentari decat in anii trecuti, peste 500, aproape chiar 600, si despre semnificatiile acestor lucruri... Au fost comentatori ai campaniei electorale care au observat calitatea mediocra a dezbaterilor. Ce am putea spune despre aceste alegeri, lasand rezultatul deoparte? Avem un parlament mai mare, inseamna asta si o sporire a democratiei in Romania? Calitatea noilor parlamentari ne indreptateste sa credem ca s-a imbunatatit si democratia de la noi?
Ma gandeam la aceste lucruri astazi incercand sa descifrez sensul evenimentelor. Si ma gandeam la cum a inceput democratia la noi, in zorii anilor '90. Trebuie remarcat ca exista la noi oameni care blameaza democratia, dar nu este foarte clar daca blameaza democratia sau blameaza democratia de la noi, ca nu prea e acelasi lucru. Nu am putea spune ca societatea romaneasca n-ar fi una democratica. Democratia a inceput odata cu 1990, dupa ce populatia a iesit in strada si a indepartat regimul Ceausescu de la Putere. Odata ce Revolutia a avut sorti de izbanda, s-a deschis calea catre o societate democratica. In mare asa au stat lucrurile, dar acum, privind retrospectiv am putea descoperi, as zice, si alte fatete ale evenimentelor. Interesant este ca dupa ce a fost inlaturat de la Putere cuplul dictatorial Ceausescu, evenimentele ulterioare au debutat cu un conflict. Cred ca va mai amintiti, desigur, de acel miting urias din Piata Universitatii, care a durat cateva luni si care s-a incheiat cu mineriada din 13-15 iunie 1990. Era pe atunci o perioada de libertate, pe care romanii nu o avusesera sub comunism, dar care incepea cu un conflict si nu unul oarecare, ci unul din cele mai grave din toata perioada postdecembrista. Tot spatiul dintre Teatrul National si Universitate a fost blocat luni in sir de manifestanti, iar sensul acestui miting parea sa fie antiFSN. El a continuat si dupa alegerile democratice din 20 mai in virtutea inertiei, daca se poate spune asa. Daca acest miting a fost indreptat impotriva FSN el nu a avut decat o influenta foarte mica asupra electoratului. Si asa se face ca FSN a inregistrat o victorie zdrobitoare in alegerile din mai. Conflictul s-a agravat foarte mult odata cu venirea minierilor in Bucuresti, veniti sa faca "ordine" si care au reusit sa stopeze acest miting maraton. Interventia minierilor a avut consecinte asupra imaginii tarii noastre in exterior, nota nu era prea buna, desigur. Consecinte electorale aproape de loc, FSN castigand fara probleme alegerile, dupa cum am si zis mai sus... In schimb cred ca s-ar putea spune ca a avut consecinte sociale serioase, care inca se manifesta in societatea noastra. Si anume ca a introdus in societatea romaneasca postdecembrista, dupa caderea unui dictator, conflictul... In acest fel democratia a capatat la noi un caracter conflictual, daca se poate spune asa. S-ar mai putea spune ca societatea romaneasca postdecembrista a devenit una conflictuala. Si in felul asta se poate pune problema fundamentala: in ce masura poate fi o societate conflictuala una cu o democratie autentica, reala? Poate avea o astfel de societate o democratie puternica?
Sa ne oprim asupra conflictului si vom observa ca el s-a perpetuat in timp. Spre exemplu cand Traian Basescu a devenit Primar General al Capitalei. Basescu a fost vazut atunci de electorat ca un tip care promitea, dornic sa faca treaba, un om activ de care Bucurestiul avea nevoie. Electoratul si-a pus increderea in el si astfel a ajuns Primar General, o functie foarte importanta. N-a trecut multa vreme si a si inceput conflictul intre Basescu, Primarul General, si Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Un conflict politic si nimic mai mult, dar care a avut consecinte din cele mai proaste asupra orasului. Trebuie spus ca acel conflict din Piata Universitatii din 1990, de care vorbeam mai sus, a fost tot un conflict cu un pronuntat caracter politic. Revendicarile manifestantilor erau preponderent politice (ex: Jos Iliescu, Zona Libera de Neocomunism, faptul ca Iliescu era vazut ca un comunist fara intentii reformatoare si ca FSN era vazut ca o continuare a PCR). Dupa parerea mea, de la conflict politic, deoarece asta a fost initial, s-a ajuns nu dupa foarte multa vreme la conflict, adica la o stare conflictuala in societate, si putem si astazi sa constatam in societatea noastra conflicte de toate genurile, tot ce vrei si nu vrei. Aceasta stare conflictuala in societate nu e de mare intensitate, dar are urmatoarea caracteristica: permanenta. Abordarile partidelor noastre au fost mai mereu dupa 1989 conflictuale si nu consensuale. Democratia presupune puncte de vedere diferite asupra unui lucru, ale unor parti diferite (spre ex.: partidele) din intregul numit societate. De aceea democratia consensuala presupune concentrarea pe ceea ce este comun acestor puncte de vedere diferite, altminteri nu s-ar putea realiza consensul in societate. La noi, centrul de greutate, ca sa zic asa, s-a mutat pe ceea ce e deosebit, adica pe deosebirea dintre punctele de vedere ale diferitelor parti. Ma gandeam, spre exemplu, la PNTCD, a carui linie si program politic era in anii '90 "Jos comunismul!", "Jos FSN!", "Jos Iliescu!". Corneliu Coposu, tin minte, chiar a declarat la o emisiune televizata, ca dorinta lui cea mai mare e "sa vada ca FSN pierde toate mandatele" (citat din memorie). Lucrul acesta s-a intamplat si PNTCD a ajuns, cu CDR, la Putere. Au fost mai multe guverne in perioada 1996-2000, totusi nu s-a vazut o imbunatarire nici a situatiei economice, nici a actului de guvernare, desi Ion Diaconescu vorbea de cei "15000 de specialisti ai CDR" si pana la urma CDR a pierdut alegerile, ridicandu-se, in 2000, PRM!
In Constitutia noastra scrie ca "Presedintele execita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate" (art. 80, al.2), deci Presedintele are un rol mare in ceea ce priveste democratia. Cu toate acestea Basescu a avut deseori abordari conflictuale, incalcand si Constitutia (chiar daca nu grav - exact ce spuneam: intenstitatea acestor conflicte nu este foarte puternica), perpetuand astfel traditia, daca se poate spune asa, conflictului in Romania postdecembrista. Insa, dupa cat socot, in Constitutia noastra cand spune "functia de mediere" se refera la o abordare consensuala din partea Presedintelui, nu la una conflictuala. Fortele de stanga, PDSR spre exemplu, a practicat si el, la randul lui conflictul in perioada 2000-2004, lucru ce nu i-a adus un plus de simpatie populara...

Din conflictul asta a rezultat un fenomen foarte interesant: privilegiatii regimului. Indiferent care ar fi fost acel regim din perioada postdecembrista. Este adevarat ca fenomenul a fost la inceput intr-o stare incipienta, dar s-a dezvoltat ulterior. Fenomenul acesta al claselor privilegiate nu e caracteristic numai Romaniei. Lieber aprecia inca din 1834, cu privire la democratia americana - v. aici -,  ca "avantajul Statelor Unite comparativ cu majoritatea natiunilor europene consta in absenta claselor privilegiate, care se regasesc in societatile aristocratice ale Europei". La noi, dupa '89, a aparut o aristocratie, daca putem s-o numim asa, republicana a tranzitiei. La inceput ea s-a materializat prin asa numitii miliardari (sau milionari) de carton. Apoi aceasta aristocratie a inceput sa insemne aristocratia de partid, caracterizata prin baroni locali, provenind atat de la stanga esicherului politic, cat si de la drepta esicherului politic. Insusi termenul de baron este unul aristocratic, si poate ca are la baza parvenirea sociala. Miliardar sau milionar de carton pare ca tine mai mult de lumea afacerilor. Interesant este ce aprecia De Tocqueville cu privire la americani - v. aici, din care citez:

"DeTocqueville wrote, "...men in America, as with us, are arranged according to certain categories in the course of social life; common habits, education, and above all wealth establish these classifications. But these rules are neither absolute, not inflexible, nor permanent. They establish temporary distinctions, and do not form classes properly so called. They give no superiority,even in opinion, to one man above another, so that even though two individuals never meet in the same salons, if they meet on the public square, one looks at the other without pride, and in return is regarded without envy. At bottom they feel themselves equal, and are" (Pierson, 551)."(subl. mea)

De remarcat aceste aspecte deosebit de interesante care arata cu claritate ca aceste clase privilegiate erau caracteristice unei Europe aristocratice si nu unei Americi democratice. SUA era, ca sa spun asa, sau mai bine zis avea o democratie reala, autentica, cel putin daca e asa cum o descriu Lieber si De Tocqueville. Mai trebuie aratat si urmatorul lucru observat de Alexis de Tocqueville - v. aici, din care citez:

"Political culture, however, was considered to be highly relevant. Tocqueville noted the consense over the republican structure in America, a strong sense of public responsibility, although public and individual interests were partially considered as affiliated. Religion can be included in the description of political culture, as he saw its function in contributing to political order more than the meanings of strong beliefs. The Frenchman admired the high level of political education at the time, the common knowledge about public affairs. As mentioned before, he deemed this factor a decisive prerequisite for maintaining a working democratic system, since he had seen the democratic experiment fail in France before largely because of a lack of responsible citizenry."(subl. mea)

Daca e sa facem o compartie cu Romania, trebuie sa spunem ca la noi cultura politica a cetatenilor este destul de scazuta, din pacate... Pe de alta parte religia, in cazul nostru cea majoritara, crestin-ortodoxa, nu poate juca rolul pe care religia l-a jucat in America tot din cauza slabei culturi in acest sens a cetatenilor. Iar partidele au intretinut, mai mult sau mai putin voit, mai mult sau mai putin interesat, confuzia ideologica. Aparitia baronilor locali la un partid de stanga e un exemplu in acest sens. Insa, dupa parerea mea, societatea romaneasca nu e roasa numai de lipsa de dreptate (inclusiv cea sociala) ci si de invidia ce se manifesta in individ ce cauzeaza o rautate specifica la adresa altuia, indiferent daca ar exista sau nu temeiuri de invidie. Iar spiritul gregar, as putea spune milenar si n-as crede ca as gresi prea mult, al romanului se impaca greu cu libertatea aceasta, de tip anglo-saxon, daca se poate numi asa, caracterizata prin individualism. Individualitatile, chiar si astazi, nu sunt prea bine privite de catre romani, din pacate... Observ ca atenuarea spiritului gregar in societatea noastra, il face pe roman sa sufere, in sensul ca ii lipseste gregaritatea... Desi sunt romani care nu sunt manati de acest spirit gregar, dar acestia, dupa cat socot, se afla in minoritate. Dupa parerea mea, intr-o societate liberala, si cu atat mai mult intr-o democratie liberala, spiritul gregar nu-si prea are locul pentru ca o astfel de societate, cred, il imbie pe om sa-si scoata in evidenta personalitatea si individualitatea. Lucru care pentru roman conteaza doar in masura in care te poti imbogati prin ele. Cu alte cuvinte, degeaba ai personalitate si individualitate, daca nu esti si bogat. Lucru ce nu e greu de inteles, deoarece comunismul - Romania a stat aproape 50 de ani sub comunism - se baza pe acest spirit gregar al omului.
Fara indoiala ca rezultatul alegerilor a fost influentat si de toate aceste lucruri. Uninominalul nu se poate spune ca a fost un succes - individualitatile nici nu au starnit un prea mare interes. Romanul voteaza partidul (sau alianta, formatiunea politica) si nu omul, candidatul, asa cum cere uninominalul - a contat partidul, asta vreau sa spun. Dar adevarul este ca, doar cu cateva exceptii poate, nici candidatii nu s-au evidentiat prea mult, campania fiind destul de slaba, asa cum au observat multi. Romania, in schimb, este in situatia paradoxala de a avea "mai multa" democratie, dar de o calitate mai slaba. Practic oricine ar fi putut castiga daca ar fi candidat sub sigla USL, favorit incontestabil al acestor alegeri. Mai ales ca USL avea nevoie sa castige aceste alegeri, lucru clar. Si cand spun "oricine" vreau sa accentuez faptul ca si un om luat la intamplare de pe strada, un om obisnuit, ar fi avut sanse reale de a castiga un colegiu, daca ar fi candidat sub sigla USL.Votul antiBasescu si antiPDL si-a spus si el cuvantul. Votul "negativ", cum i se mai spune, este o expresie a faptului ca atat partidele si liderii lor (v. spre ex., Traian Basescu) intretin confuzia ideologica dar si a lipsei de cultura politica a populatiei; spuneam mai sus de aceste fenomene. Tot acest vot si rezultatul lui imi aminteste de FSN-ul anilor '90 si am avut impresia ca si Parlamentul a devenit un fel de CPUN. Din aceasta batalie dintre USL si Basescu/PDL s-au nascut, iata, parlamentari noi, au aparut nume noi pe scena politica, chiar daca unii candidati ce au castigat sunt certati cu legea.
Eu ma gandeam azi la faptul ca noi nu traim de fapt intr-o democratie autentica, reala... Ma gandeam la faptul ca cei tineri poate ca nici nu se gandesc la asta... In general vorbind, romanul cand merge in exterior este impresionat placut de ceea ce vede. Ii place si lauda lucrurile frumoase pe care le vede. Traim, mai mult, as spune, intr-o societate conflictuala, marcata de tot felul de conflicte marunte, meschine, dar permanente. Conflictul politic de la nivel de partide se transmite in societate si devine conflict in societate. Nu foarte mare, dar permanent si deranjant. Absurd si obositor. N-as vrea sa ma repet, dar trebuie remarcat ca partidele nu transmit un mesaj reconfortant omului simplu, si este semnificativ ce arata Cristian Tudor Popescu in acest editorial - Votez cu mine:

"Crescut sub comunism, îmi dau în fine seama că votul nu e o investiţie. Un buletin de vot îţi dă mai puţine şanse să te îmbogăţeşti decât un bilet de loterie. Votul nu îţi garantează un loc de muncă, nici salariu, nici profit, nici dividende, în schimb poate să-ţi aducă pierderi şi necazuri cu procuratura."

CTP spune ca "votul e un gest degeaba". Dar sa vedem care a fost prezenta la vot, nu?

Prezenta la vot

Iata aici ce ne spune BEC. Deci 41,72%... Prezenta ceva mai ridicata in mediul rural. Cred ca CTP are dreptate... Multi romani gandesc asa: "votul e un gest degeaba". Mie tare mi-e sa nu fie vorba despre lipsa de responsabilitate cetateneasca de care vorbea De Tocqueville... De observat e faptul, tinand cont si de experienta de la referendum, ca e tot mai greu de "scos" sa mearga la urne sa voteze jumatate plus unul din cetatenii cu drept de vot. De fapt... e imposibil in zilele noastre. Totusi, procentul a fost bunicel, daca putem spune asa, tinand cont de faptul ca ar fi putut sa fie si sub 40%... Eu tot stau si ma tot intreb cateodata de ce dezinteresul asta ridicat la oameni... Nu pretind ca am si raspunsul la aceasta chestiune. Sa fie, oare, vorba de dezamagire, de altceva... Totusi, aceasta prezenta la vot de numai 41,72% contrasteaza destul de puternic cu un Parlament mai mare, de 588 de parlamentari. Deci cu peste 100 mai multi decat in legislatura trecuta (469). Din punctul asta de vedere, al prezentei la vot la recentele alegeri, contrastul este si mai izbitor daca ne uitam la prezenta la vot in 1990 - aici. De observat procentul de 86,19% !! Procentul a scazut acum cu peste 40%!! Si, iata ca din acest punct de vedere este o mare deosebire fata de anul 1990!! Ceea ce ma face sa cred ca anii '90, desi au debutat, cum aratam mai sus, conflictual, au fost mult mai favorabili democratiei decat cei de acum. In 1992 prezenta a fost de 76,29%... La alegerile din 2000 a fost o prezenta la vot de 65,31%. Dupa cum se vede usor prezenta la vot este pe o curba descendenta, acum Romania ne mai putand "scoate" o prezenta la vot de peste 50%. De remarcat si faptul ca la alegerile actuale doar trei judete au avut o prezenta de peste 50% - Teleorman, Gorj si Mehedinti. Lucru care arata ca in 1990 si in 1992 era o alta societate decat cea de acum, mult mai deschisa, mult mai favorabila democratiei, mult mai putin blazata decat cea de azi. Pe atunci n-ai prea fi auzit oameni sa spuna ca "votul e un gest degeaba". Erau si pe atunci vremuri grele, dar marcate, totusi, de entuziasm. Erau sperante de mai bine. In orice caz, aceasta curba descendenta a prezentei la vot mi se pare ca nu poate sa indice ca vremurile de azi sunt favorabile democratiei. Tocmai asta e lucrul care ar trebui sa ne puna pe ganduri, sa ne ingrijoreze... E ceva care nu merge... It doesn't work! Si e de remarcat ca procentul asta poate sa fie si sub 40%... Uitati-va numai in jud. Timis cati au iesit la vot - 32,50%, in jud. Cluj - 35,27%...

1 Decembrie

Iata ca o noua tema se profileaza in blogosfera: suntem dezbinati sau nu? Si poate ca nu intamplator acum, de Ziua Nationala. Este adevarat, partidele sunt in campanie electorala, Presedintele a iesit si el la rampa... Totusi, eu n-as spune ca suntem dezbinati. Acum e la moda sa spui asta si s-a vazut lucrul acesta si dupa a doua victorie a lui Obama in alegerile prezidentiale din SUA: unii au tras concluzia ca natiunea americana e una dezbinata.
La noi, cred eu, lucrurile trebuie intelese altfel. Eu cred ca noi invatam democratia dupa decenii de totalitarism. In democratie este firesc sa existe oameni cu pareri diferite de a le noastre. Spre exemplu, unul poate sa vada dezvoltarea economica intr-un fel, altul intr-un fel diferit. Democratia se bazeaza pe libertate, iar libertatea de exprimare inseamna si ca celalalt sa aiba o opinie diferita de a mea. Lucrul asta nu era posibil pe vremea partidului unic, cand toti ar fi trebuit sa avem aceleasi opinii, in concordanta cu opiniile partidului unic - P.C.R, bineinteles. Nici atunci lucrurile nu stateau chiar asa, desigur. Libertatea a facut posibil ca si in societatea noastra sa se manifeste influente din afara, stiut fiind faptul ca Romania, pe vremea comunismului, era o tara, ca sa zic asa, inchisa: nu aveai voie sa iei contact cu cetatenii straini, putini erau cei care plecau in alte tari si mai erau si verificati de Securitate. Pe cand libertatea a permis multora sa plece peste hotare, sa lucreze in alte tari. Nu mai vorbesc de faptul ca acum avem internet si un acces mult mai larg la informatie decat cel care era pe vremea comunismului. Partea proasta consta in faptul ca nu s-au imbunatatit conditiile economice si lumea o duce greu, lucru valabil nu numai pentru tara noastra. Criza economica si financiara care se manifesta in lume isi spune cuvantul. Cu toate acestea, libertatea economica este un lucru important si Romania a purces in aceasta directie dupa aproape jumatate de secol in care statul a dominat viata economica a tarii. Sigur, acest lucru nu poate sa nu aiba urmari in societate si, cred eu, este imposibil sa nu se faca si greseli. Nu toate aceste urmari au avut un impact pozitiv asupra vietii oamenilor si de aici multe dezamagiri si frustrari. Pentru ca noi, inca, nu valorificam, daca se poate spune asa, cum trebuie aceasta libertate economica. De fapt, la noi, intr-un mod paradoxal poate, s-a vorbit foarte mult despre una si alta, dar mai putin despre ce inseamna libertate, despre ce inseamna un om liber, sa fii liber. Este, cred eu, o lacuna a spatiului nostru intelectual. De aceea impresia este ca totul a venit asa, brusc, peste noi si ne-a prins nepregatiti. Cu toate acestea, nu trebuie sa uitam ca romanii doresc sa fie liberi si au dorit lucrul asta, iesind in strada si indepartand dictatura lui Ceausescu de la Putere! Deci nu trebuie sa fie subestimata dorinta oamenilor de libertate.
Pe de alta parte exista in societatea noastra nedreptati sociale. Si acesta este un aspect deosebit de important si nesolutionat, dupa parerea mea. O parte insemnata a dezamagirilor oamenilor provine din nedreptatile sociale cu care se confrunta societatea. Este un subiect foarte vast si care, la randul lui, e tratat intr-un mod necorespunzator de intelighentia noastra. Sau... poate ca nu necorespunzator, dar nu se prea vorbeste de acest subiect. Cel putin asta e perceptia mea.
De aceea, inainte de a vorbi de dezbinare poate ca n-ar strica sa ne concentram mai mult asupra acestor probleme pentru a intelege mai bine societatea noastra de azi. Si eu zic sa fim optimisti! O societate care isi pierde optimismul nu mai poate avansa. De citit si aici.

La multi ani tuturor romanilor!    

Doua puncte de vedere...

... care, cred, sunt emblematice pentru situatia politica actuala de la noi din tara. Iata ce scrie Romania Libera:

Stolojan: Mesajul toxic pe care liderii Opoziţiei îl transmit în ţară este un mesaj extrem de grav, antiromânesc, dăunător

si iata ce spune Corina Cretu:

Precizări pentru un partid în derivă

Obiectivitatea reclama sa aratam cele doua puncte de vedere, ale Puterii si ale Opozitiei. Ce parere aveti? 

Un foarte interesant articol semnat Paul Krugman

Iata un foarte interesant articol, aparut in The New York Times, semnat de laureatul Premiului Nobel pentru economie, in anul 2008, Paul Krugman:

Oligarchy, American Style

Propun sa vizitati si pagina D-lui Krugman de pe Twitter - aici.
Cred ca interesanta e si parerea sa despre declaratiile D-lui Roubini. Merita citit:

Roubini On Internal Devaluation

Ceea ce ma nelinisteste in ceea ce priveste Europa si Zona Euro este ca toti sunt pesimisti, cel putin asa mi se pare.... Si Dl. Krugman, si Dl. Roubini... De observat in ultimul articol ce spune:

"When all is said and done (and in the European case, that means a lot said but not much done), the euro will stand or fall on the ability of those countries that had rapidly rising costs and prices between 2000 and 2007 to get those costs and prices back in line. At this point the de facto strategy of European leaders is to require that they do this via deflation. And that will not work." (subl.mea)

Iti da de gandit...

P.S.

Cred ca primul articol (daca nu si al doilea) ar trebui citit impreuna cu articolul pe care l-am propus a fi citit luna trecuta in postarea:

Cine detine controlul...    

Pentru ca fenomenul aratat de Krugman, apropo de oligarhii in stil american (domnia sa vorbea despre situatia din SUA) este extins la scara mondiala: "147 de companii sau grupuri, controlează, direct sau indirect, nu mai puţin de 40% din cifra de afaceri a celor mai importante companii din lume. Legăturile dintre marile companii economice influenţează economia globală." (dupa cum arata articolul din Gandul, citand studiul Universitatii din Zurich). Mie mi se pare ca e vorba de un fel de cartel mondial, urias... Cam la asta se reduce toata povestea daca acest control se rezuma la un grup restrans de corporatii. Articolul din Gandul mai arata:

"Nodurile cele mai puternice dintre marile companii transnaţionale tind să se conecteze între ele, ceea ce înseamnă că cele mai puternice TNC-uri se atrag, formând o concentraţie mare de putere.

Cei mai puternici actori economici vin din sectorul financiar şi sunt nume cunoscute pe piaţa internaţională. Studiul arată că aceste companii sunt legate într-o reţea extrem de încâlcită, însă acel "club exclusivist" controlează toată economia mondială, influenţând, inevitabil, şi evoluţia companiilor mai mici."(subl.mea)

In Statele Unite exista Legea Antitrust si ma intreb daca nu cumva este incalcata data fiind situatia de fata. Trebuie spus ca legea aceasta a fost criticata inca de la inceputurile ei - Sherman Antitrust Act - de catre conservatori. De observat ca Paul Krugman, in primul articol citat, arata ca:

"If anything, the protesters are setting the cutoff too low. The recent budget office report doesn’t look inside the top 1 percent, but an earlier report, which only went up to 2005, found that almost two-thirds of the rising share of the top percentile in income actually went to the top 0.1 percent — the richest thousandth of Americans, who saw their real incomes rise more than 400 percent over the period from 1979 to 2005.


Who’s in that top 0.1 percent? Are they heroic entrepreneurs creating jobs? No, for the most part, they’re corporate executives. Recent research shows that around 60 percent of the top 0.1 percent either are executives in nonfinancial companies or make their money in finance, i.e., Wall Street broadly defined. Add in lawyers and people in real estate, and we’re talking about more than 70 percent of the lucky one-thousandth.


But why does this growing concentration of income and wealth in a few hands matter? Part of the answer is that rising inequality has meant a nation in which most families don’t share fully in economic growth. Another part of the answer is that once you realize just how much richer the rich have become, the argument that higher taxes on high incomes should be part of any long-run budget deal becomes a lot more compelling." (subl.mea)

Sigur, se poate pune intrebarea: in ce masura aceasta concentratie mare de putere poate fi si una politica? Krugman, daca ati citit primul articol, arata ca lucrul acesta poate sa afecteze chiar democratia:

"The larger answer, however, is that extreme concentration of income is incompatible with real democracy. Can anyone seriously deny that our political system is being warped by the influence of big money, and that the warping is getting worse as the wealth of a few grows ever larger?
Some pundits are still trying to dismiss concerns about rising inequality as somehow foolish. But the truth is that the whole nature of our society is at stake."

Pentru ca aceasta colosala putere economica poate impune Presedintelui SUA, ca sa dau un exemplu, decizii de natura politica. Legea Antitrust limita puterea acestor corporatii, adevarate monopoluri, si, drept consecinta, lasa Presedintelui, posibilitatea de a alege, lucru ce nu era rau. Imaginati-va ce inseamna ca o corporatie de genul asta sa aiba in mana o resursa atat de importanta precum petrolul... Cred ca cel mai cunoscut exemplu este Standard Oil (ca sa fiu sincer, mie imi place denumirea asta - Standard Oil - simpla, clara, la obiect :) ). In orice caz, ceea ce spune Krugman se constituie intr-un semnal de alarma... De observat ca spune: "that extreme concentration of income is incompatible with real democracy". Stai si te intrebi: cat de democrata este America, daca lucrurile stau intr-adevar asa...? 

John Dewey - jurnalismul modern si Internetul

“Till the Great Society is converted in to a Great Community, the Public will remain in eclipse. Communication can alone create a great community” - John Dewey

Deosebit de interesant de citit pe Wikipedia despre John Dewey si viziunea sa despre jurnalism. Va propun aceasta lectura:

The Public and its Problems

Lucrarea a fost scrisa in 1927 de catre Dewey. 

"The Public and its Problems is a book by John Dewey, an American philosopher, written in 1927. In this work, Dewey touches upon major political philosophy questions that have continued into the 21st century, specifically: can democracy work in the modern era? Is there such a thing as a "public" of democratic citizens, or is the public a phantom, as journalist Walter Lippmann argued in his 1927 book The Phantom Public""(subl.mea)

"Dewey begins his argument by distinguishing between the "state," represented by elected lawmakers, and the "public," the diffuse, often incoherent body of citizens who elect the state. The public is called into being when ordinary citizens experience the negative externalities (or consequences) of exchanges beyond their control (such as market or governmental activities). A public then is made up of citizens whose common interest is focused on alleviating these negative externalities through legislation; in fact, Dewey argues that a public does not actually exist until a negative externality calls it into being.

Dewey asserts that this occurs when people perceive how consequences of indirect actions affect them collectively: “Indirect, extensive, enduring and serious consequences of conjoint and interacting behavior call a public into existence having a common interest in controlling these consequences” (Dewey, 126). Hence, a public only develops when it has a reason and comes together around an issue of substantial or serious significance.

In the second half of The Public and its Problems, Dewey concedes to the arguments of adversaries of modern democracy (such as Walter Lippman) by describing all the powerful forces at work that eclipse the public and prevent it from articulating its needs. For example, Dewey explains how special interests, powerful corporate capital, numbing and distracting entertainment, general selfishness, and the vagaries of public communication make effective public deliberation difficult."(subl.mea)

 "Since the mid-1980s, Deweyan ideas have experienced revival as a major source of inspiration for the public journalism movement. Dewey's definition of "public," as described in The Public and its Problems, has profound implications for the significance of journalism in society. As suggested by the title of the book, his concern was of the transactional relationship between publics and problems. Also implicit in its name, public journalism seeks to orient communication away from elite, corporate hegemony toward a civic public sphere. "The 'public' of public journalists is Dewey's public."

Dewey gives a concrete definition to the formation of a public. Publics are spontaneous groups of citizens who share the indirect effects of a particular action. Anyone affected by the indirect consequences of a specific action will automatically share a common interest in controlling those consequences, i.e., solving a common problem.^[26]
Since every action generates unintended consequences, publics continuously emerge, overlap, and disintegrate.

In The Public and its Problems, Dewey presents a rebuttal to Walter Lippmann’s treatise on the role of journalism in democracy. Lippmann’s model was a basic transmission model in which journalists took information given them by experts and elites, repackaged that information in simple terms, and transmitted the information to the public, whose role was to react emotionally to the news. In his model, Lippmann supposed that the public was incapable of thought or action, and that all thought and action should be left to the experts and elites.

Dewey refutes this model by assuming that politics is the work and duty of each individual in the course of his daily routine. The knowledge needed to be involved in politics, in this model, was to be generated by the interaction of citizens, elites, experts, through the mediation and facilitation of journalism. In this model, not just the government is accountable, but the citizens, experts, and other actors as well."

"Furthermore, he asserts that local community is where democracy must happen so that people can become active and express issues of public concern. In this way, the local community can become the “Great Community.” He writes, “Without such communication the public will remain shadowy and formless…Till the Great Society is converted into a Great Community, the Public will remain in eclipse. Communication can alone create a great community” (Dewey, 142)."

Eu am extras aici cate ceva din articolele din Wikipedia, dar cred ca merita citite cu atentie ambele articole integral.  Sa nu uitam anul in care a fost scrisa lucrarea - 1927. Acum suntem in era Internetului si a telefoniei mobile. Cuvintele acestea: "Communication can alone create a great community", rostite atunci, sunt o premonitie a acestei ere a Internetului. Interesant este ca Dewey, cel putin asa imi face impresia, leaga in mod strans democratia de comunicare, ca si cum una fara cealalta nu ar fi posibila. Faptul ca publicul reactioneaza la problemele existente si intra in dialog cu oameni politici, experti in diverse probleme si cu alti actori, incepand in felul acesta o dezbatere asupra acestor probleme cu care ne confruntam pana la urma cu totii, reprezinta pentru Dewey chintesenta democratiei. Si are dreptate, cred, pentru ca democratia nu poate exista fara participarea cetatenilor. Evident, este o chestiune de comunicare. In zilele noastre ea se realizeaza mult mai usor, datorita marelui avans tehnologic pe care il cunoaste omenirea. Dewey cred ca vrea sa spuna ca in momentul in care aceasta comunicare nu mai functioneaza, atunci si democratia ar putea incepe sa schioapete. Bineinteles, publicul nu e interesat numai de politica si problemele legate de aceasta. Dar in momentul in care interesul acesta este foarte scazut, atunci si democratia are de suferit. 

"Whereas Walter Lippman believed that the public had little capacity to be a rational participant in democracy and was essentially nonexistent, Dewey held a more optimistic view of the public and its potential. Dewey did not call for an abandonment of the public; rather, he hoped the public would regain a sense of self. The solution to this, he writes, is improved communication. Only then, with communication, will the public find itself and become a cohesive group.

In addition to Dewey's proposition that the public cannot find itself because there are too many publics, he also blames the distractions of modern society. He points out that even in the past, the public has had other concerns than politics: "Political concerns have, of course, always had strong rivals" (Dewey, p. 137). In discussing the distractions of the past, Dewey explains that those distractions are far more prevalent and bountiful in today's society and citing technology as the main perpetrator.

He uses examples of "the movie, cheap reading matter and [the] motor car as drawing peoples' attention away from politics. These technologies, Dewey explains, are far more desirable topics of discussion for the everyday person than the latest political news. Unfortunately, Dewey does not give a solution to the problem of technology taking away from interest in political affairs. However, Dewey does have hopes that society can someday use its technology to improve communication and thus improve public interest in politics."

Aici e o idee la care merita sa reflectam. Sa presupunem o tara  democratica, avansata din punct de vedere tehnologic, o economie dezvoltata si oameni fericiti. Daca oamenii in majoritatea lor - publicul de care vorbeste Dewey -  incep sa fie inclinati preponderent spre distractii, spre vizionare de filme si lecturi ieftine si tot felul de lucruri de genul asta care intr-un cuvant inseamna distractie si destindere, ce consecinte ar putea avea aceasta stare asupra democratiei? S-ar mai putea vorbi de o democratie autentica in societatea respectiva? Acest public, cum spune Dewey, ar mai putea fi numit public, grup, coeziv? Sau democratia intr-o astfel de tara s-ar altera, ar avea de suferit prin nepasarea oamenilor fata de problemele politice..? Ar trebui sa ne gandim ca o asemenea stare de lucruri ar putea deschide calea spre tot felul de abuzuri, fara ca individul sa-si dea seama de fenomenul care se petrece, ci sa fie pus in fata faptului implinit. Si democratia nu ar mai fi functionala intr-o astfel de situatie sau ar functiona, dar cu greu. In general vorbind ideea obisnuita a oamenilor obisnuiti despre fericire cam in asa ceva consta: distractie, destindere, consum. Progresul tehnologic faciliteaza aceste lucruri. Bunastarea materiala a populatiei de asemenea faciliteaza aceasta tendinta. Desigur, e firesc sa te mai si distrezi. Dar merita reflectat la ce spune Dewey - "Political concerns have, of course, always had strong rivals". De asemenea Wikipedia spune ca: "Unfortunately, Dewey does not give a solution to the problem of technology taking away from interest in political affairs. However, Dewey does have hopes that society can someday use its technology to improve communication and thus improve public interest in politics.". Deci o solutie nu a dat la aceasta problema ci doar spera ca tehnologia va imbunatati comunicarea si, in felul acesta, interesul publicului fata de politica. Cred ca vroia sa spuna ca ignoranta oamenilor poate fi un adversar destul de periculos al democratiei. Dar daca progresul tehnologic si bunastarea materiala accentueaza aceasta tendinta in public? In felul acesta omul devine robul propriei sale ignorante si nu e bine. Dar.... sa nu mergem prea departe si sa nu cautam sa gasim solutii la aceasta problema. Poate ca e mai bine asa. Totusi, chiar daca nu cautam solutii, cred ca e bine ca problema sa fie expusa si, de ce nu, dezbatuta. De ce poate ca e mai bine sa nu cautam solutii? Pentru ca aceasta problema este una delicata, iar solutiile nu trebuie sa depaseasca cadrul democratic. Intr-un fel, cred ca interesul publicului fata de chestiunile politice vine de la sine. Pentru ca nu poti sa faci abstractie de ele, mai ales in vremurile noastre. Dar nici nu cred ca interesul publicului fata de politica ar trebui sa fie unul absolut. Nici lucru asta nu mi se pare bun. Ar trebui sa existe un echilibru. Pentru ca viata nu inseamna numai si numai politica. E compusa si din bucurii simple. Cu toate ca omul e numit zōon politikon. Dar viata are mult mai multe dimensiuni. 

Complicata situatie din Nordul Africii...

Mi-au atras atentia unele articole publicate in Evenimentul Zilei pe aceasta tema de mare actualitate:

Egipt: 13 morţi în confruntările dintre musulmani şi creştinii copţi

"Cel puţin 13 persoane şi-au pierdut viaţa şi 140 au fost rănite în confruntările interconfesionale dintre creştinii copţi şi musulmani, care au avut loc în cursul nopţii de marţi spre miercuri la Cairo, a anunţat Ministerul Sănătăţii egiptean. Evenimentele sângeroase alimentează temerile privind creșterea tensiunilor interreligioase, în contextul tranziţiei dificile care urmează demisiei lui Hosni Mubarak.
Incidentele au început după ce mai mulţi locuitori din Moqattam, un cartier sărac cu populaţie coptă majoritară, au protestat faţă de incendierea unei biserici copte de către musulmani, sâmbăta trecută, în sudul capitalei egiptene. Mii de copţi manifestează de altfel de câteva zile în faţa sediului radio-televiziunii din centrul Cairo, în semn de protest faţă de incendierea bisericii Al-Shahidain, notează Agerpres."

si:

"Mai mulţi lideri religioşi musulmani au condamnat evenimentele şi au criticat incendierea bisericii copte. Şeicul Ahmad al-Tayyib le-a cerut musulmanilor să ajute la reconstrucţia bisericii şi să evite violenţele sectare.

Organizaţia islamistă Fraţii Musulmani, cea mai importantă mişcare de opoziţie din Egipt, i-a acuzat de violenţe pe foştii susţinători ai preşedintelui Mubarak, lansând un apel la unitate, pentru susţinerea noilor autorităţi de la Cairo.

Comunitatea coptă din Egipt, care reprezintă cel mult 10% din populaţia ţării, afirmă că este victimă a discriminării religioase, în special după atentatul comis de Anul Nou la o biserică din Alexandria, soldat cu 23 de morţi. "

LIBIA LIVE: Emisarii lui Gaddafi ajung în Europa

Ultimatum pentru Gaddafi: opoziţia îi cere să plece în 3 zile

 Lucrurile sunt inca foarte tulburi...Pentru ca nu poti sa stii ce va iesi pana la urma din toata chestia asta. Conflictele religioase din Egipt nu mi se par de bun augur. Problema este daca aceste tari sunt pregatite pentru instituirea unui regim democratic. Daca oamenii s-au revoltat numai din pricina saraciei, asta nu inseamna ca au si idealuri democratice cu totii. Nu contest faptul ca ar exista si oameni din aceste tari care sa doreasca democratia, dar asta nu inseamna ca toti o doresc si nici nu stim cat de multi sunt cei care o doresc cu adevarat. Gradul de imprevizibilitate pe care il degaja intreaga situatie mi se pare evident. Chiar si in conditiile rasturnarii de la putere, in Libia, a lui Gaddafi nu poti sa stii ce va urma si nu este exclus ca si Gaddafi sa aiba dreptate in privinta Al Qaida. Americanii se tot chinuie, de ani buni, sa-l prinda pe Ossama ben Laden si tot n-au reusit. Dupa indelungata interventie in Afganistan, Al Qaida n-a putut fi distrusa. Iar o alta problema care se pune este gradul de cultura politica al oamenilor din tari precum Libia, Egipt, Tunisia, si aici vorbesc de marea majoritate! In mod normal Al Qaida nu poate reprezenta o optiune serioasa pentru omul musulman deoarece nu are niciun program politic, economic, social, nu propune nimic. Spre exemplu: ce propune Al Qaida pentru dezvoltarea economica a tarilor musulmane? Ca numai cu atentate nu vad cum s-ar putea dezvolta lumea musulmana. Dimpotriva, Al Qaida nu poate sa faca altceva decat sa creeze ostilitate fata de musulmani, vazuti ca niste potentiali criminali, lucru care este de natura sa ingreuneze situatia musulmanilor cinstiti si de bine, care lucreaza in Europa. Si nu face altceva, aceasta Al Qaida, decat sa conduca spre marginalizarea sociala a acestora. Este clar ca nu poate reprezenta o optiune pentru cetateanul musulman onest, om de bine, care nu doreste decat sa munceasca cinstit si fara probleme, si sa traiasca linistit si in prietenie cu ceilalti. Dar daca ne referim la aceste state din Nordul Africii, unde, iata, evenimentele sunt in curs de desfasurare, spuneam ca nu se poate sa nu te intrebi daca cetatenii acestor state, sarace, au si cultura politica de a accepta democratia de tip Occidental impreuna cu Drepturile Fundamentale ale Omului, care se opun Shariei. Pentru ca este vorba de o cu totul alta cultura decat cea euro-atlantica, desi influentata de Europa, datorita pozitionarii geografice apropiate. Observam ca toate aceste revolutii, hai sa le zicem asa, s-au desfasurat pe cuprinsul vechiului mare Califat Arab. De observat, din aceasta cauza, si repeziciunea cu care s-au extins  din Tunisia si pana in Yemen dar si pentru faptul, caracteristic, ca un eveniment important intr-un stat din lumea araba are un ecou profund si mare in toata aceasta lume. Insa toate aceste framantari pot ramane la stadiul de embrion mort, daca nu vor exista in lumea araba si forte politice progresiste, suficient de puternice si cu o adanca penetrare sociala, care sa sustina transformarile democratice si sa actioneze impotriva derapajelor constituite din conflicte religioase, asa cum vedem ca se intampla zilele acestea in Egipt. Pentru ca Sharia nu poate fi compatibila cu o organizare de stat democrat, in acceptiunea euro-atlantica a acestui termen. Iar lumea musulmana este o lume profund religioasa. Sentimentul religiozitatii este trait intens si emotional de omul musulman, desi el doreste modernitatea, doreste comunicarea cu alte culturi, dar aceasta comunicare si modernitate sunt vazute de catre el prin prisma religiei sale. Dupa parerea mea, acesti oameni, marea lor majoritate, nu sunt pregatiti pentru o viziune laica asupra lumii. Dar, pe de alta parte, pentru a inova in lumea islamica ai nevoie de lideri mari. Au existat astfel de oameni si ma gandesc la un Kemal Ataturk, in Turcia, sau la un Nasser, in Egipt, care a si reusit, pentru putina vreme si intr-o oarecare masura, sa unifice lumea araba - vezi aici si aici, insa influenta sa, de lider pan-arab, a fost mare si nu e de mirare ca si acum multi arabi il considera un lider de anvergura pe care lumea araba l-a avut. Fara lideri puternici, care sa sustina proiectul democratiei in statele arabe, tare mi-e teama ca aceste revolutii nu vor reusi... Iar un haos in aceasta zona in mod clar ca nu este de dorit. Doamne fereste, ar fi si periculos. Ca sa intelegem mai bine ce inseamna un lider in traditia si cultura araba, cred ca ar trebui sa citim cu atentie si cu luare aminte ce ne spune Wikipedia:

"Al-Mawardi says:^[22]

It is forbidden for the Ummah (Muslim world) to have two leaders at the same time.

Yahya ibn Sharaf al-Nawawi (Al-Nawawi) says:^[23]

It is forbidden to give an oath to two leaders or more, even in different parts of the world and even if they are far apart.

Ahmad al-Qalqashandi says:^[24]

It is forbidden to appoint two leaders at the same time.

Ibnu Hazm says:^[25]

It is permitted to have only one leader (of the Muslims) in the whole of the world.

Al-sha’rani says:^[26]

It is forbidden for Muslims to have in the whole world and at the same time two leaders whether in agreement or discord.

Al-Qadhi Abdul-Jabbar (he is a Mu’tazela scholar), says:^[27]

It is forbidden to give the oath to more than one.

Al-Joziri says:^[28]

The Imams (scholars of the four schools of thought)- may Allah have mercy on them- agree that the Caliphate is an obligation, and that the Muslims must appoint a leader who would implement the injunctions of the religion, and give the oppressed justice against the oppressors. It is forbidden for Muslims to have two leaders in the world whether in agreement or discord.

The Shia schools of thought and others expressed the same opinion about this^{[29][30][31][32]} However, the Shia school of thought believe that the leader (Imam) must not be appointed by the islamic ummah, but must be appointed by God.

Al-Qurtubi said in his Tafsir^[33] of the verse, "Indeed, man is made upon this earth a Caliph"^[34] that:

This Ayah is a source in the selection of an Imaam, and a Khaleef, he is listened to and he is obeyed, for the word is united through him, and the Ahkam (laws) of the Caliph are implemented through him, and there is no difference regarding the obligation of that between the Ummah, nor between the Imams except what is narrated about al-Asam, the Mu'tazzili ...

Al-Qurtubi also said:

The Khilafah is the pillar upon which other pillars rest

An-Nawawi said:^[35]

(The scholars) consented that it is an obligation upon the Muslims to select a Khalif

Al-Ghazali when writing of the potential consequences of losing the Caliphate said:^[36]

The judges will be suspeneded, the Wilayaat (provinces) will be nullified, ... the decrees of those in authority will not be executed and all the people will be on the verge of Haraam

Ibn Taymiyyah said^{[37][page needed]}:

It is obligatory to know that the office in charge of commanding over the people (ie: the post of the Khaleefah) is one of the greatest obligations of the Deen. In fact, there is no establishment of the Deen except by it....this is the opinion of the salaf, such as al-Fadl ibn 'Iyaad, Ahmad ibn Hanbal and others"

si este de citit si:

"Re-establishment of the Caliphate

Further information: Islamism and Islamic revival

Once the subject of intense conflict and rivalry amongst Muslim rulers, the caliphate has lain dormant and largely unclaimed since the 1920s. For the vast majority of Muslims the caliph as leader of the ummah, "is cherished both as memory and ideal"^[38] as a time when Muslims "enjoyed scientific and military superiority globally,"^[39] though "not an urgent concern" compared to issues such as the Israeli-Palestinian conflict.^[38]

However, though many Muslims would like to re-establish the Caliphate, according to Hadith the Caliphate will be followed by the arrival of the Promised Messiah and Imam Mahdi:

Prophethood will remain with you for as long as Allah wills it to remain, then Allah will raise it up wherever he wills to raise it up. Afterwards, there will be a Caliphate that follows the guidance of Prophethood remaining with you for as long as Allah wills it to remain. Then, He will raise it up whenever He wills to raise it up. Afterwards, there will be a reign of violently oppressive rule and it will remain with you for as long as Allah wills it to remain. Then, there will be a reign of tyrannical rule and it will remain for as long as Allah wills it to remain. Then, Allah will raise it up whenever He wills to raise it up. Then, there will be a Caliphate that follows the guidance of Prophethood.

– As-Silsilah As-Sahihah, vol. 1, no. 5"

Iata de ce spuneam ca problema unor mari lideri democrati arabi, care sa conduca reformele societatii arabe islamice spre democratie si nu spre altceva, este una centrala, de mare importanta pentru succesul democratiei in aceasta zona. Or, pana acum cel putin, nu se vad astfel de oameni acolo. Dar lucrurile, privite prin prisma traditiei musulmane si a Istoriei, sunt cu mult mai complicate decat ne-am imagina...
Pentru ca trebuie sa intelegem foarte bine ce inseamna, sau ce ar insemna aceasta revolta, datorata saraciei, in aceste state arabe din Nordul Africii. Cum adica datorate saraciei? Intrebarea poate parea stupida, poate nu m-am exprimat eu bine, dar nu cred ca e deloc stupida. Ci una foarte serioasa. Poate putina lume stie ca in anul 656, cand Ali, ginerele lui Mahomed, a devenit calif, au aparut asa numitii charidjiti. Istoria lumii in date ne spune despre Ali ca, datorita colaborarii sale cu aristocratia araba din Irak, acesta s-a instrainat de simpatia maselor! Or, acesti charidjiti ce credeti ca cereau? Ei cereau: egalitatea in drepturi si avere si alegerea califului de catre toti musulmanii!!!!! Era in epoca cand Medina inceteaza de a mai juca un rol important in Califatul Arab. Iar Istoria ne spune ca au existat si lupte, cum a fost cea de la Nahrwan, pe Tigru, in care charidjitii au fost invinsi, precum si rascoala din 660 condusa de Moawiya, conducatorul tribului Omeia. De unde se vede ca nemultumiri existau si acestea erau tot datorate saraciei. Dar ceea ce se remarca este opozitia acestor miscari fata de paturile bogate, aristocratia din lumea araba (sa ne uitam si acum la ce averi se vehiculeaza ca ar avea Mubarack sau Gaddafi...). Am spus ca charidjitii au fost invinsi in 658, dar in 661, pe 24 ianuarie, Ali este asasinat de catre un charidjit, iar Moawiya, guvernator al Siriei, devine calif, intemeind dinastia Omeiazilor. Si tot Istoria lumii in date ne spune ca in 778-779, cu ocazia rascoalei taranesti din Gurgan, apare, pentru prima data in Istorie, steagul rosu de lupta, ca simbol impotriva exploatarii!! Pe de alta parte, citesc ca in august 683 a avut loc rascoalele oraselor Mecca si Medina impotriva lui Yazid (cel pe care Husayn, fiul lui Ali refuzase sa-l recunoasca drept calif si din care pricina a fost infrant si ucis) cand templul Kaaba este ars. Si stau si ma intreb daca nu cumva aceste revolte au creat o stare de ateism (temporara) in popor. Deci iata de ce este importanta intrebarea pe care am pus-o: pentru ca nu stim care este caracterul adevarat al acestor revolte actuale, care a cuprins statele arabe, de pe teritoriul vechiului mare Califat Arab. Care este oare temeiul lor? Ce inseamna ca saracia ar fi temeiul acestor revolte? Si care sa fie sensul acestor revolte puternice? Unul cu adevarat democratic..? Problema nu cred ca este elucidata in profunzime, desi s-ar putea raspunde ca da, unul democratic, desigur. Doar vor sa inlature dictatorii de la putere. Dar un astfel de raspuns mi se pare a fi unul superficial.

Ganduri contemporane despre termenul de dictatura...

... intr-un foarte interesant editorial din Dilema Veche, semnat Andrei Plesu:

Proprietatea termenilor

pe care va invit sa-l cititi.

Iata ce remarca Andrei Plesu la inceptul editorialului:

"Dacă e să luăm în serios vorbele mai multor politicieni şi jurnalişti, s-ar zice că, după căderea comunismului, o nouă stafie bîntuie lumea românească: dictatura lui Traian Băsescu. Simt nevoia să reacţionez nu din amor pentru Cotroceni şi nu pentru a analiza, argumentat, această ipoteză. Cînd ai de-a face cu o prostie, e ridicol să mobilizezi muniţie de război. Ceea ce mă preocupă – ca să nu zic că mă deprimă – este iresponsabila manevrare a cuvintelor, delirul semantic şi istoric, lipsa de respect pentru proprietatea termenilor. " 

Iar in final arata:

"Am mai spus-o: Traian Băsescu trebuie să mulţumească pentru ultimul lui succes electoral mai ales celor care, de ani de zile, şi-au făcut o misiune din a-i ronţăi surtucul şi care, acum, în ceasul al doisprezecelea, invită poporul să apere „democraţia“ printr-o lovitură de stat. Actorilor politici din opoziţie le-aş da un sfat: dacă într-adevăr vreţi să „scăpaţi“ de Băsescu, opriţi-i pe proşti, pe isterici şi pe lichele să-l mai înjure. Lăsaţi loc liber pentru argumentul credibil, pentru critica inteligentă, articulată, de o calmă severitate."

Nu contest ce spune Dl. Plesu. Totusi... ce nu arata acest editorial? Eu cred ca nu arata de ce s-a tot vorbit la noi de "fragila noastra democratie" - am auzit aceasta expresie de foarte multe ori - sau de o "democratie slab consolidata" si daca domnia sa observa derapaje ale actualei puteri si ale lui Traian Basescu de la democratie - ceea ce nu inseamna ca traim intr-o dictatura. Pentru ca daca democratia este "fragila" sau "slab consolidata" atunci cred ca ar trebui cercetate cauzele pentru care se intampla acest lucru si, nu cred ca se poate sa nu-ti pui problema: poate ar exista oameni care sa profite de pe urma acestui lucru, pentru a instaura o dictatura personala (iar aici nu fac nicio aluzie la Traian Basescu. Doar ma intreb, la modul teoretic sau, poate mai corect spus, ipotetic). Pentru ca, stau si meditez, tentatia puterii absolute intr-o democratie fragila ar fi destul de mare. Sau democratia noastra nu e atat de "fragila" sau de "slab consolidata", dupa cum cred unii. As fi dorit de la distinsul filozof sa vad o radiografie a democratiei romanesti, la ora actuala, asa cum e vazuta aceasta de Andrei Plesu. Pe cand domnia sa da argumente ca Traian Basescu nu ar fi un "dictator", dar fara sa arate daca ar avea tendinte dictatoriale. Si poate ca nu e vorba, neaparat, de Traian Basescu. Pornind de la un particular (ipotetic) de ce nu ar fi justificat sa generalizam (tot ipotetic, evident - adica meditand si punandu-ne intrebari, caci vorba lui Rene Descartes - doar existam!): poate ca aceasta tentatie a puterii absolute chiar "pluteste in aer" si s-ar putea, in asemenea conditii, intampla ca cineva, care, acum , pozeaza in mare democrat, chiar sa alunece si, odata ajuns la putere, sa caute sa instituie o dictatura personala. Exista un asemenea pericol in Romania, tara care jumatate de secol, sub comunism, dar si sub regimurile autoritare anterioare: antonescian, legionar, carlist, nu prea are o traditie democratica indelungata, ci doar prezenta, care dateaza de la Revolutia din 1989 incoace? As fi dorit de la Dl. Plesu si o asemenea abordare, istorica, a acestei probleme. 

In orice caz, cred ca merita citit cu atentie editorialul!

Egiptul...

Adevarul este ca acum Egiptul este o mare necunoscuta. Manifestatiile deosebit de violente impotriva regimului Mubarak cat si contramanifestatiile sustinatorilor actualului presedinte creaza impresia de haos, posibil generator de razboi civil. Nu se stie ce va urma. Si ce impact va avea ceea ce va urma asupra situatiei din Orientul Mijlociu. Un lucru destul de clar ar fi faptul ca lumea se schimba. Iata mai jos o analiza Mediafax deosebit de interesanta:

ANALIZĂ: Revoluţia tunisiană provoacă unde de şoc în mai multe ţări arabe

din care se poate vedea ca fenomenul este mult mai amplu, in tarile musulmane, decat s-ar crede la prima vedere. Adevarul este ca in lumea CIP-ului si a Internetului multe din aceste state musulmane au ramas in urma, iar dorinta oamenilor spre progres este evidenta si indreptatita. Interesant ar fi de vazut ce influenta ar putea avea aceasta situatie asupra Iranului... Una din marile necunoscute este extremismul musulman, in Egipt, misterioasele Fratii Musulmane. Bilantul confruntarilor din Cairo este cutremurator: sute de morti pana acum. Presa a fost, zilele acestea, agresata de anumiti manifestanti. Jurnalisti arestati. Ceea ce cred ca se poate spune este ca aceasta lume musulmana este intr-o prefacere si cred ca fenomenul dureaza de ceva mai multa vreme, dar a fost insezizabil, ca sa zic asa. Adica totul s-a intamplat ca si cum nu se intampla nimic. Si totusi s-a intamplat si se intampla, iata, in continuare. Numai ca acum intensitatea fenomenului a devenit deosebit de puternica. Faptul ca nu au fost luate reforme, care ar fi trebuit sa aiba loc de mai multa vreme, isi spune acum cuvantul. A fost ignorata aceasta prefacere a societatii, aceasta evolutie, daca pot sa spun asa. Adevarul este ca intre culturi exista influente reciproce. Iar democratia, drepturile fundamentale ale omului, ca elemente ale culturii europene influenteaza acum, foarte puternic, tarile musulmane vecine Europei. Lucrul poate fi inteles si prin prisma faptului ca multi dintre musulmanii din Nordul Africii lucreaza in Europa si au luat un contact nemijlocit cu cultura si modul de viata european, cu prosperitatea Vestului, castigand aici mult mai bine decat in tarile lor de origine. De asemenea, daca ne referim numai la Egipt si Tunisia, doua tari cu o industrie a turismului bine aspectata deoarece aceasta industrie este una din principalele lor surse de castig, faptul ca multi turisti europeni au venit sa viziteze aceste tari a facut ca deschiderea spre civilizatia europeana a acestor tari musulmane sa fie mult mai mare decat in trecut. Numai vorbesc de internet, care reprezinta o sursa de informare si o deschidere spre lume absolut formidabila. Interesant este ca, treptat, treptat, dar sigur, aceste lucruri au contribuit in aceste tari, pentru oamenii obisnuiti, la formarea unei viziuni despre viata complet noi fata de ceea ce era pana nu asa de demult. Iata de ce spuneam ca, in aceste tari, reformele s-ar fi impus sa fie luate mai demult si poate ca nu s-ar fi ajuns la confruntarile violente si protestele de astazi. Pentru ca tergiversarea acestor reforme nu a facut decat sa se acumuleze nemultumiri si frustrari din partea unei populatii sarace si fara perspective reale de mai bine intr-un regim cu accente dictatoriale puternice. Dar asta nu inseamna ca au disparut complet problemele. Una dintre acestea o reprezinta extremismul religios fundamentalist. Trebuie spus ca in special tineretul educat, scolit, cu pregatire superioara a fost la baza acestei evolutii, ignorate, dupa cum spuneam. Dar, pe de alta parte, in aceste tari exista oameni cu o educatie si cultura in exclusivitate religioasa, islamica, a caror reactie este de respingere a ceea ce vine din lumea europeana, bazati mai mult pe sharia, ca lege suprema care ar trebui sa guverneze statul si care se afla in contradictie cu drepturile fundamentale ale omului si cu viziunea europeana si nord-atlantica despre civilizatie. Dar democratia inseamna deschidere si este bazata pe libertate. De aceea, in asemenea state, acest lucru reprezinta punctul slab pentru ca permite desfasurarea mult mai libera a acestor forte extremiste, pana la Al-Qaeda. Forte care ar putea sa se foloseasca de generozitatea democratiei pentru a lansa atacuri periculoase catre Europa. Asta este, dupa parerea mea, una din problemele mari pe care le pune situatia actuala. Sa nu uitam ca aceste forte fundamentaliste l-au asasinat pe fostul presedinte egiptean Anwar El Sadat in 1981. Deci nu trebuie subestimata capacitatea lor de actiune. Inca de pe atunci fundamentalisti nu au privit cu ochi buni apropierea lui Sadat de SUA si au vazut in procesul de pace si Acordurile de la Camp David o infrangere a Egiptului, acceptata de administratia Sadat, in fata Israelului, ca un simbol al infrangerii intregului Islam. Cand, defapt, era cea mai buna solutie pentru Egipt, care si-a rescuperat, in final, teritoriile, dar si pentru faptul ca dintr-un conflict cu Israelul, Egiptul nu are nimic de castigat. Si, dealtfel, nici Israelul nu are nimic de castigat. Insa evenimentele de atunci nu pot fi asa usor trecute cu vederea, desi s-au scurs 3 decenii. Nici Israelul nu poate fi indiferent la cum vor evolua, actualmente, lucrurile si ce fel de regim se va instala in Egipt, daca Mubarak paraseste de buna voie puterea. Pentru Israel important este ca noul regim sa nu-i fie ostil. Egiptul este o tara mare, iar un regim ostil, in stare sa mai si provoace un razboi cu Israelul ar fi un cosmar pentru statul evreu. Evident ca acest lucru nu trebuie sa se intample si pacea in Orientul Mijlociu trebuie sustinuta si mentinuta cu toata fermitatea. Nici nu cred ca se va intampla un razboi, dar suspiciuni exista. Mubarak are, din acest punct de vedere un mare merit, acela ca a mentinut politica lui Sadat si, in toata aceasta perioada de 30 de ani, a reusit sa mentina pacea si relatii cat se poate de bune cu Israelul, lucru pe care Israelul nu cred ca poate sa-l uite si sa nu-l aprecieze. Egiptul a fost o sursa de stabilitate in regiune si Mubarak un fin diplomat si negociator. Pe plan intern a stiut sa tina sub control fortele extremiste care nu au dat roade, chiar daca a facut acest lucru cu ajutorul armatei (dar altfel cum ar fi putut sa tina sub control si sa anihileze aceste forte fundamentaliste periculoase?).
Un alt lucru pe care l-as remarca este faptul ca nu e deloc clar daca fortele de opozitie, care cer plecarea lui Mubarak, au un program de modernizare a tarii. Este usor sa te inflamezi emotional (Tunisia a aprins scanteia) dar a construi un Egipt democratic, o democratie veritabila asa cum cer Statele Unite, dar mai ales un Egipt prosper (mai prosper decat cel de acum!) nu mi se pare un lucru usor. In primul rand nu mi se pare clar conturata opozitia si cine o conduce (El Baradei? Occidentul este sceptic in privinta lui...). Adevarul este ca problema egipteana a pus in incurcatura atat Europa cat si SUA... Iata o alta analiza Mediafax:

ANALIZĂ: Liderii europeni, afectaţi de valul de contestare din lumea arabă

Iata ce se arata in articol:

"O regândire de la zero este considerată, de mulţi, necesară în cadrul Uniunii, a recunoscut, cu jumătate de glas, preşedintele UE, Herman Van Rompuy, în scrisoarea sa de invitaţie la summit. În această scrisoare, el face apel la lideri să treacă în revistă "ultimele evenimente din Egipt şi Tunisia şi implicaţiile lor atât pentru regiune, cât şi pentru Uniunea Europeană".

De remarcat ca se spune "cu jumatate de glas"... Si iata un alt articol care arata ca ceea ce se intampla zilele acestea in Egipt pun probleme foarte mari Statelor Unite:

AFP: Valul de schimbări din lumea arabă ar putea fi în defavoarea Statelor Unite

Iata ce arata, printre altele, articolul:

""Dacă nu au ştiut să anticipeze aceste mişcări, Statele Unite vor fi percepute ca fiind o putere în declin, având o influenţă redusă", apreciază analistul Danielle Pletka.

Iranul, care susţine protestatarii din Egipt, a acuzat Statele Unite că se opun revoltelor, avertizând că Washingtonul îşi va atrage "furia şi ura lumii arabe".
Temerea de Fraţii Musulmani şi de schimbarea de atitudine a Egiptului faţă de Israel este motivul reticenţei Statelor Unite, este de părere Marina Ottaway, de la Fundaţia Carnegie.
Ajungerea la putere a islamiştilor "ar fi un dezastru pentru securitatea Statelor Unite", apreciază Leslie Gelb.
"Fraţii Musulmani susţin mişcarea Hamas şi alte grupări teroriste, trimit semnale de prietenie dictatorilor şi torţionarilor iranieni, ar fi proprietarii Canalului Suez şi se opun acordului de pace israelo-egiptean din 1979", apreciază blogul Daily Beast, apropiat de Council on Foreign Relations.
"Fraţii Musulmani ar pune în pericol eforturile antiteroriste din regiune şi din întreaga lume", subliniază blogul citat.""

 Pe de alta parte iata ce spune vicepresedintele Egiptului, Omar Suleiman:

Vicepreşedintele Egiptului: Apelul la plecarea lui Hosni Mubarak este un "apel la haos"

 In articol se arata:

"Aceste violenţe sunt rezultatul "unui complot" orchestrat de persoane din Egipt sau chiar din străinătate, a declarat Suleiman, numit sâmbătă în funcţia de vicepreşedinte. 

"Vom analiza (violenţele), considerând că este vorba despre un complot", a declarat Suleiman. "Este posibil să fie mai multe intenţii stăine, sau Fraţii Musulmani (...), unele partide sau oameni de afaceri. Majoritatea celor care sunt încă în piaţa Tahrir au intenţii specifice", a adăugat el.""

 Mi se pare ca, altfel spus, Suleiman ofera ipoteza loviturii de stat. Situatia e tulbure. Adevarul este ca nu stim cine este implicat in astfel de actiuni care, dintr-o data, au aprins "scanteia" revolutiei in Tunisia si acum "incendiul" se extinde in mai multe state musulmane, iar Egiptul, iata, explodeaza! Aceste evenimente au prins nepregatite atat SUA cat si UE. Adevarul este ca evolutia societatii din aceste tari a fost daca nu ignorata, atunci tratata cu superficialitate de cele doua. SUA s-a angajat intr-un razboi dur impotriva terorismului reprezentat de Al-Qaeda, dar parca a pierdut din vedere transformarile care au loc in societatea islamica si schimbarea modului de a gandi al populatiei. Desi lucrul acesta era previzibil, dupa parerea mea. 

In legatura cu procesul de pace din Orientul Mijlociu iata un alt articol:

SUA vor ca Egiptul să rămână "constructiv" în procesul de pace din Orientul Mijlociu

 in care se arata:

""Sperăm că viitorul Guvern al Egiptului va juca un rol constructiv în procesul de pace şi că va recunoaşte importanţa de a avea o relaţie paşnică cu Israelul", a declarat el într-o conferinţă de presă.

Egiptul a semnat un tratat de pace istoric cu Israelul, în 1979, iar regimul contestat al preşedintelui Hosni Mubarak este considerat, în continuare, cel mai bun aliat arab al Washingtonului în acest dosar.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a avertizat miercuri contra unui risc ca revolta populară din Egipt să conducă la o perioadă "de instabilitate şi incertitudine de mai mulţi ani" în regiune.
"Sunt convins că dacă forţele care vor să aducă o schimbare echilibrată, reforme şi democratizarea Egiptului (sunt cele care) câştigă, această schimbare va face să avanseze pacea între Israel şi lumea arabă", a dat asigurări Netanyahu.
Pe de altă parte, secretarul american al Apărării, Robert Gates, a purtat, miercuri, o nouă conversaţie prin telefon cu ministrul egiptean al Apărării, Mohamed Hussein Tantaoui, despre situaţia din Egipt, a anunţat purtătorul său de cuvânt, Geoff Morrell.
"Aceasta a fost cea de a treia conversaţie cu ministrul egiptean (al Apărării), de la sfârşitul săptămânii" şi până în prezent, a anunţat Morrell într-un comunicat, fără a face precizări despre conţinutul discuţiilor.
Oficialii americani şi-au multiplicat contactele cu omologii lor egipteni de la începutul manifestaţiilor contra regimului preşedintelui Hosni Mubarak, insistând să se efectueze o tranziţie politică paşnică şi ordonată.
Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, i-a cerut, la telefon, vicepreşedintelui egiptean, Omar Suleiman, o anchetă asupra violenţelor care au avut loc la manifestaţiile de miercuri, la Cairo, a anunţat Crowley.
Comandantul Statului Major Interarme american, amiralul Mike Mullen, a discutat, din nou, cu şeful Statului Major egiptean, generalul Sami Enan, reiterând "încrederea" sa în armata egipteană.
El şi-a repetat "dorinţa de a vedea situaţia revenind la calm şi şi-a exprimat încrederea în armata egipteană în privinţa asigurării securităţii ţării, atât pe plan intern, cât şi în zona Canalului Suez, potrivit purtătorului său de cuvânt, căpitanul de navă John Kirby.""

 Cum evenimentele sunt in plina desfasurare iar neclaritatile persista, ramane de vazut cum va evolua situatia.

P.S. 1

Iata un alt articol,din Gandul, foarte interesant, care cred ca merita citit:

Alţi dictatori susţinuţi de SUA care conduc state unde ar putea izbucni revolte precum în Egipt

de Bogdan MUNTEANU

P.S.2 

Iata un articol, tot din Gandul, scris de Lelia Munteanu, despre Fratii Musulmani:

Fraţii Musulmani – nişte mieluşei sacrificaţi sub gloanţele contramanifestanţilor?

de Lelia MUNTEANU

In articol, spre final, se arata:

"În urmă cu zece zile, când a început revolta în Egipt, Fraţii Musulmani erau cei mai organizaţi. În absenţa unei opoziţii formale, adevărata opoziţie sunt ei. Inteligenţa cu care îşi joacă şansa, scoţându-l pe ElBaradei la înaintare, le oferă un atu indiscutabil în faţa manifestanţilor din Piaţa Tahrir. Niciun moment până acum, Fraţii n-au încercat să denatureze raţiunile mişcării populare - corupţia administraţiei şi sărăcia cronică. Purtătorul lor de cuvânt, Essam El-Arian, a vorbit succint despre modificarea Constituţiei, despre necesitatea reformelor, despre democratizare, dar a adăugat discret: "cu Sharia (Legea Islamului) ca punct de referinţă"."

O interesanta analiza o face Traian Ungureanu pe blogul sau - aici. Interesante analize si pe blogul Sorinei Matei - aici, aici, aici , aici .