Situatia din Ucraina. Crimeea

Evenimentele petrecute in Ucraina din ultima vreme, cat si actuala criza din Crimeea, sunt consecinta directa a ceea ce a facut fostul regim comunist sovietic in URSS: crearea de tari artificiale, Ucraina fiind un exemplu, dar si actuala autoproclamata Republica Transnistreana se inscrie in aceeasi viziune sovietica. Mai exact spus reprezinta consecinta sintezei totalitarimsului comunist si a celui nazist, daca ne gandim la Pactul Ribbentrop - Molotov (v. si aici) si la consecintele sale. Ucraina are in componenta sa teritorii care au apartinut Romaniei, Poloniei, Slovaciei, care nu au nicio legatura cu partea de est a acestei tari, preponderent rusofona sau rusofila. Pe de alta parte, partea estica e mai dezvoltata, din cate am inteles, decat cea vestica, centrul de greutate al PIB-ului fiind acolo, in est. Dupa ce Basarabia a fost incorporata cu forta in URSS, sovieticii au despartit acest teritoriu romanesc trecand zona nordica si cea sudica la Ucraina, intr-un mod cu totul samavolnic si artificial, dand in schimb nou createi Republici Sovietice Socialiste Moldovenesti o fasie de pamant de-a lungul Nistrului, actuala Transnistrie, mai exact spus teritoriul actualei republici separatiste. Si acest teritoriu a fost mai bine dezvoltat, industrializat fata de restul R.S.S Moldovenesti. Si toate aceste samavolnicii au fost insotite de deportari, executii, persecutii la adresa populatiei romanesti, efectuate de catre sovietici in perioada stalinista, insa starea de teroare, caracteristica regimului de forta, a ramas si dupa moartea lui Stalin. Poate nu atat de puternic, nu atat de accentuat, dar s-a mentinut.

De remarcat contradictiile pe care le-a creat regimul sovietic, insa fiind un regim dictatorial, de forta toate aceste contradictii erau tinute sub control si nu se puteau manifesta in societate, ceea ce nu inseamna ca ele n-ar fi existat. Odata cu prabusirea comunismului si a URSS, a ramas aceasta stare contradictorie, daca se poate spune asa, in spatiul ex-sovietic si era inevitabil ca, la un moment dat, aceste contradictii sa irumpa in societate. Exact ce se intampla acum in Ucraina care se dovedeste a fi, iata, "veriga slaba", ca sa zic asa, fiind si in vecinatatea Uniunii Europene. Rusii vor sa trimita trupe in Crimeea ca sa-si protejeze flota si sa-si mentina dominatia asupra Peninsulei, punct strategic important la Marea Neagra. Chestiunea este ca aceste contradictii de care vorbeam au inceput sa-si spuna cuvantul si e vorba de un proces social si istoric ce nu cred ca mai poate fi oprit. Amenintarea cu forta la adresa Ucrainei formulata de catre regimul Putin este contraproductiva. Ucraina, in totalitatea ei, nu mai poate fi considerata sub sfera de influenta a Rusiei. Exista doar o parte din populatie, rusofona sau rusofila, ce ar dori sa fie sub sfera de influenta a Rusiei, dar totusi nu e foarte clar ca asa ar sta cu adevarat lucrurile.

Cand in decursul Istoriei se creeaza artificial astfel de contradictii, iata ca vine un moment cand acestea se razbuna, situatia tinzand in mod natural catre starea de normalitate de dinainte de crearea acestor contradictii. Pentru noi aceasta stare de normalitate inseamna ca intreaga Basarabie sa revina Romaniei!

Update   

Interesant mi s-a parut acest articol semnat Vladimir Tismaneanu, aparut pe Contributors, pe care il recomand a fi citit integral si in original:

Inapoi la Razboiul Rece? Vladimir Putin, Ucraina si Occidentul

In care se arata, printre altele, ca:

"Arogant si impasibil precum Calaretul de Arama din orasul sau natal, nepasator precum un stalp din beton, tarul de la Kremlin, Vladimir Putin, trateaza Ucraina ca pe un protectorat. Crescut in imperiul colonial numit URSS, fostul locotenent-colonel KGB actioneaza ca un satrap imperialist. A declansat o actiune militara de tip invazie fara sa-i pese nici cat negru sub unghie de reactiile comunitatii democratice globale.
Am sentimentul ca ne aflam nu doar intr-un nou Razboi Rece, dar, si mai grav, situatia seamana mai mult decat nelinistitor cu agresiunile germane din anii 30. Ganditi-va la soldatii fara identificare precisa, la asigurarile date premierului britanic, toate seamana cu comportamentul lui Hitler in septembrie 1939. Ori chiar mai devreme, in septembrie 1938, cand Occidentul a capitulat la Munchen. Conciliatorismul nu serveste la nimic. Mai precis, nu face decat sa potenteze pofta de dominatie a briganzilor. Cine ignora acest lucru uita de fapt una din lectiile esentiale ale secolulului XX.

Obiectivul lui Putin nu este doar unul geo-strategic si militar. Scopul sau este de a inmormanta modelul de revolutie civica non-violenta dezvoltat in Maidanul independentei din Kiev. Este vorba de teama si panica, de spaima ca acest model este contagios si poate fi urmat chiar in Federatia Rusa, ca propria sa putere se poate prabusi ca un castel din carti de joc, sub povara imenselor faradelegi comise, de la spolierea statului la crimele impotriva celor care indraznit sa critice aceasta dictatura camuflata. Tot asa cum Biroul Politic sovietic si agentii sai din statele satelizate se temeau de diseminarea ideilor revolutionarilor maghiari in 1956 ori ale reformatorilor de la Praga in 1968, Vladimir Putin si camarila sa se teme de moarte ca revolutia din Ucraina ar putea inspira o miscare similara in Rusia. [...]"

Eu aratam in acest articol ca Putin nu trebuie lasat sa-si faca de cap! 

Punctul de plecare...

Chiar ma gandeam ca problemele grave ale secolului XX, comunismul si nazismul, au avut ca punct de plecare Germania si ambele au fost in legatura cu evreii. Karl Marx s-a nascut in Germania si a fost evreu. Chiar a si scris o lucrare intitulata "In chestiunea evreiasca", aparuta in 1844. Pe de alta parte, nazismul a aparut tot in Germania si a avut de asemenea o legatura cu evreii: i-a exterminat.

Primul fenomen, comunismul, s-a extins dupa primul razboi mondial in toata Rusia, iar dupa cel de-al doilea, in toata Europa de Est, extinderea facandu-se tot cu ajutorul evreimii.
Al doilea fenomen, nazismul, a provocat o catastrofa de proportii planetare, facand totusi posibila, prin infrangerea sa, extinderea comunimsului in Europa de Est.

Interesant este ca acest popor, evreii, chiunuit de-a lungul Istoriei, mai mereu persecutat in Europa, Rusia, si-a gasit intr-un fel pacea peste ocean, in SUA... Si de la al doilea razboi mondial incoace a fost pace pana acum, ceea ce nu inseamna ca nu au existat conflicte. Dar niciunul de talie planetara. Marxismul de asemenea a avut o vocatie planetara - "Proletari din toate tarile, uniti-va!" - adica un fel de globalizare de stanga, daca putem sa spunem asa. Insa de la marxism incoace, un asa mare experiment la scara mondiala - comunimsul - nu cred ca a existat (daca da, dati-mi, va rog, un exemplu). Poate ideea actuala de globalizare capitalista (daca intr-adevar se poate spune ca e capitalista; unii se indoiesc de asta, asa imi vine sa cred...), care e inca la inceput... De observat ca acum, cu toata criza economica actuala, comparabila cu Marea Depresiune din perioada '29-'33, nu s-a intamplat niciun razboi! Actualmente Uniunea Europeana functioneaza prost dar merge incet, ce-i drept, inainte.

Nu se intampla nimic remarcabil.

O carte interesanta...

...aparuta la Editura Compania, Bucuresti, 2009: Scurta istorie a gandirii economice de la Aristotel pana azi,  de Jacques Valier. Iata ce informatii ni se dau despre autor:

"Profesor emerit al Universitatii Paris X-Nanterre, Jacques Valier a predat multi ani istoria gandirii economice. Specializat in fenomenele subdezvolarii, a publicat insa si introduceri in economie sau critica acesteia, precum si lucrari despre capitalismul monopolist sau despre inflatie. Cartea de fata este in Franta o referinta-cheie in bibliografiile cursurilor de economie de la liceele si facultatile de profil." (subl.mea)

Dupa parerea mea, un astfel de curs, trebuie predat obligatoriu in liceele noastre publice. Cred ca este, daca se poate spune asa, absolut necesar. Si as mai propune ca profesorii nostri de Stiinte Politice sa elaboreze un curs mediu despre doctrinele si ideologiile politice, precum si evolutia gandirii politice de-alungul istoriei. Ceea ce pot eu sa constat cu tristete si ingrijorare este ca, la noi, oamenii, in general, nu au habar despre ce inseamna, spre exemplu: social-democratie, neoliberalism, socialism, liberalism, crestin-democratie, etc. Daca intrebi pe cineva, pe omul obisnuit, care voteaza, in ce consta teoria economica keynesiana, sunt sanse foarte mari ca habar sa nu aiba (informatiile din manualele noastre de curs mediu de economie nu sunt suficiente pentru a raspunde la o asemenea intrebare. Evident, nu sunt suficiente nici pentru a face o comparatie cu ultraliberalismul lui Hayek). Oamenii nu sunt educati cum trebuie, iar o asemenea educatie, de care vorbesc, trebuie inceputa inca din liceu. Sa nu uitam ca acesti tineri vor ajunge, peste putin timp, sa voteze, si trebuie s-o faca in cunostiinta de cauza. Iar Statul trebuie sa se implice serios in aceasta chestiune a educatiei. Consecintele ca nu se face educatie si nici nu s-a facut, nici prin mijloacele mass-media, sunt:
- absenteismul la vot;
- "USL-PDL, aceeasi mizerie!" Cu alte cuvinte, mai pe romaneste spus, "toti o apa si un pamant" - o conceptie care, din pacate, incepe sa prinda la multi oameni;
- migratia politica de la un partid la altul si crearea de majoritati ad hoc in Parlament, fara legatura cu votul popular, ceea ce dovedeste necunoasterea problemelor si ideologiilor, iar din aceasta cauza individul nu are cum sa-si asume o ideologie si atunci schimba partidele - mercantilism ieftin, desigur;
- faptul ca la alegeri un partid sau un candidat este votat in proportii majoritare, si numai dupa cateva luni scade brusc si drastic in increderea electoratului, lucru ce rezulta din sondajele de opinie;
- aparitia asa numitelor partide televiziuni: PC, PP si, legat de acestea:
- extinderea populismului - foarte multi oameni sunt sensibili la populism, fara un discernamant serios asupra problemelor. Populismul asta, la noi, e cam asa: e suficient sa vina unul cu gura mare, care le "stie pe toate" si care critica in dreapta si-n stanga, ca are sanse mari de tot ca sa ajunga si Presedinte. Restul e o simpla regie de campanie electorala, care, desigur, costa bani; a avea o televiziune proprie e un avantaj.
- votul negativ - ex.: cetateanul voteaza PDL, dar votul lui este de fapt un vot impotriva PSD, desi lui personal ideologia social-democrata i s-ar potrivi cel mai bine;
- partide si aliante conjuncturale, fara ideologie, sau fara o ideologie clar stabilita. Ex: PDL, USL;
-manipularea cetatenilor.
Ca sa-l parafrazez pe Albert Camus spun si eu: scriu si simt ca ma sufoca revolta! Eu stau si ma intreb unde vrem sa ajungem in felul asta? Ce fel de democratie construim? Observati ca in Franta astfel de chestiuni nu se invata cu ajutorul internetului: Wikipedia, Google, etc. Ci se predau in licee, facultati! Este inadmisibil faptul ca cetatenii nostri nu au nici macar un minim bagaj de cunostiinte in aceasta privinta, nu mai vorbesc de absolventii de liceu. Asta inseamna vot in necunostiinta de cauza. Inseamna migratie politica, de la un partid la altul, fenomen de masa. In cele din urma o astfel de situatie nu poate sa duca decat la anarhie.

Voi prezenta, pe scurt, continutul acestei carti, citand din cuprins:
Capitolul 1 - Interogatii morale si sociale prilejuite de aparitia si dezvoltarea economiei de piata. De la Grecia antica la Europa Evului Mediu;
Capitolul 2 - Nasterea capitalismului in Europa: de la pragmatismul mercantilist la aparitia liberalismului. Intre secolul al XVI-lea si sfarsitul secolului al XVIII-lea;
Capitolul 3 - Revolutia industriala si dezvoltarea economiei politice clasice. De la sfarsitul secolului al XVIII-lea la inceputul secolului al XIX-lea;
Capitolul 4 - Critica socialista a capitalismului si a economiei politice clasice. Secolul al XIX-lea;
Capitolul 5 - Economia politica neoclasica. Sfarsitul secolului al XIX-lea - inceputul secolului XX;
Capitolul 6 - Ruptura keynesiana si evolutia gandirii socialiste. Inceputul secolului XX - cel de-al doilea razboi mondial;
Capitolul 7 - Marile curente ale gandirii contemporane. De la cel de-al doilea razboi mondial pana in zilele noastre.
Nu mai vorbesc de faptul ca aceasta carte are o bibliogarfie selectiva bogata, structurata pe capitole. Spre exemplu: Valoarea, Moneda, Repartitia veniturilor, Crestere, acumulare, crize si mana de lucru, Liberalismul economic versus interventia statului, Comunism. 
Si cum in liceu individul dobandeste cunostiinte de cultura generala, eu cred ca un astfel de curs ar fi binevenit. Sunt informatii necesare individului si consolidarii democratiei noastre. Cat e pretul acestei carti? Eu am dat pe ea 22 de lei (noi, bineinteles). Dupa parerea mea, merita!

As dori sa va prezint si o alta carte, deosebit de interesanta, aparuta la Editura Humanitas, Bucuresti: Thocomerius - Negru Voda un voivod de origine cumana la inceputurile Tarii Romanesti, de Neagu Djuvara. O carte pe care am citit-o in 2 zile. Pur si simplu m-a captivat si nu am putut s-o las din mana pana n-am terminat-o. Fac o mica paranteza: Dl. Neagu Djuvara scrie voivod, nu voievod - motivele sunt prezentate in aceasta carte. La sfarsit e dat si un tabel cronologic selectiv care incepe cu anul 1212 si se sfarseste cu anul 1359. Eu va rog sa cititi aceasta carte si veti vedea o teza noua in istoriografia romaneasca, legata de o perioada despre care se cunoaste destul de putine lucruri - Evul Mediu timpuriu si formarea statala a Tarii Romanesti. Remarcabil e faptul ca autorul isi prezinta foarte documentat teza sa pe care, asa cum se intampla de obicei, multi au criticat-o. Insa e mare lucru ca a avut curajul de a o expune si a introduce un punct de vedere nou in aceasta chestiune. Intr-un fel cred ca se poate spune ca "a pus punctul pe I" iar ipoteza D-lui Djuvara, cred eu, trebuie luata serios in consideratie, chiar daca vine, ca sa zic asa, in contradictie cu lucrarile clasice privind aceasta perioada istorica. O sa citez un pasaj din aceasta carte pentru a va incita la lectura intregii carti:

"Pentru a intari prezumtia ca, la intemeierea unui stat in acest teritoriu extrem din fostul Imperiu Roman, a trebuit sa intervina un grup de barbari nomazi si ca acest proces era firesc, doresc sa vin si cu argumente inspirate din studiul istoriei universale. Peste tot unde putem cerceta istoria succesiunii unei mari imparatii care s-a prabusit, adica a unui ansamblu, inital plurietnic, dar devenit - cu trecerea veacurilor si prin energia unor puteri aglutinante si unificatoare - un imperiu, un amalam de stil comun, constatam acelasi fenomen. Dupa prabusirea puterii si anihilarea fostei elite conducatoare, precum si fragmentarea ansamblului dupa scheme foarte variate (de pilda, dupa configurarea fostelor grupuri etnice, sau dupa impratirea zonelor de influenta intre nou-veniti, sau dupa imprevizibile accidente), atunci cand, dupa veacuri, se infiripa noi structuri statale in cadrul unui nou ciclu de civilizatie, nicaieri, chiar nicaieri nu gasim ca noile unitati politice menite sa dea viata locului sa se fi ridicat din vechea populatie bastinasa. Aceasta, lipsita de elitele sale diriguitoare, stupefiata de cutremurul care a daramat fostul edificiu in care traise, de-acum fara vlaga, parca emasculata politic, asteapta ca noua Ordine politica sa-i fie adusa sau impusa de un grup din exterior, de cele mai multe ori de un navalitor barbar nomad."

Neagu M. Djuvara s-a nascut la Bucuresti in 1916. Este licentiat in litere la Sorbona (1937), doctor in drept (Paris, 1940); doctorat de stat la Sorbona, cu o teza de filozofie a istoriei (mai 1972). Dl. Djuvara spune:

"De doua veacuri istoriografia noastra e obsedata de "continuitate", deci de permanenta, de imobilitate; e o viziune stramta si statica. Or, ceea ce a dat nastere Europei noi, cea de dupa Imperiul Roman, a fost Istoria in miscare, au fost valurile succesive care, pornite din adancul Asiei, i-au impins rand pe rand pe huni, care au pus in miscare popoarele germanice, acestea, la randul lor, i-au impins pe slavi, iar in urma au venit celelalte mari valuri turanice, avarii, bulgarii, maghiarii, pecenegii, uzii, cumanii... Voivodatele romanesti sunt rezultatul indirect al ultimului val, cel cuman, lovit si alungat, la randul lui, de valul mongol din 1241.
Cand incercam sa intelegem geneza tuturor noilor state din Europa medievala - tocmai din acest punct de vedere, al barbarilor migratori, trebuie sa privim, nu din perspectiva vechilor populatii sedentare!"

Cat de fericiti suntem...?

Se fac tot felul de analize privind starea economica, sociala, morala a societatii romanesti, se constata o nemultumire, o decandenta in toate privintele. Sigur, intr-o perioada de criza economica, e lesne de ghicit ca si nemultumirile sunt mari. Pe de alta parte aceste nemultumiri il conduc pe om spre o nostalgie a unor vremi trecute si iata ca se gasesc multi nostalgici fata de trecut... Insa e o nostalgie care nu mi se pare a fi bine intemeiata. S-ar parea ca nemultumirea este pentru unii (si nu putini) intr-o stransa legatura cu nostalgia de care vorbeam. Omeneste vorbind, pot sa inteleg. Omul, cand e nemultumit, se gandeste la vremurile bune de alta data si se poate intampla sa te apuce si o nostalgie. Si nostalgia asta are multe fatete, daca pot sa zic asa... Spre exemplu erai mai tanar/a... Tineretea, atunci cand ajungi la o anumita varsta, ti se poate parea ca e aurita de un nimb sublim de fericire... Pot fi multe cauze ce determina aceasta nostalgie...
Insa stateam zilele trecute si ma gandeam la un alt aspect si anume la cate privatiuni a avut de suportat acest popor numai in ultimii 30 - 35 de ani... A avut de suportat o dictatura dura, cea comunista, cultul personalitatii "conducatorului iubit", lipsa de libertate, apoi ochii si urechile atotprezentei Securitati, apoi privatiuni de ordin material - sa nu uitam lipsa mancarii, cozi din zori, de la 3 noaptea, la produse alimentare, cozi imense la paine, intreruperea curentului si stat in casa cu lampa cu gaz, program de doua ore la televizor - numai muzica ce proslavea cuplul Ceausescu (ca nu pot sa-i spun muzica patriotica). Ne uitam la televiziunea bulgara, "la bulgari", cum spunea toata lumea. Nu era un film bun la televizor, la TVR, pe care sa-l fi putut viziona cu placere. Nu era deloc! Cinemateca era asaltata si erau, intr-adevar, filme de arta (unul din putinele lucruri bune din acea perioada!). Ceausescu a platit datoriile (nu asa de mari cum sunt ele astazi) iar poporul a suferit din greu. Ne uitam la bulgari sa vedem meciurile campionatului mondial de fotbal - nici fotbal international nu mai puteai viziona la noi. Apoi rafturile goale din Alimentara, de ziceai ca de abia atunci s-a deschis magazinul si inca nu ajunsese sa fie aprovizionat... Trebuia sa ai relatii ca sa gasesti de mancare... Sau se faceau delegatii de servici in orase mai bine aprovizionate ca sa mai cumperi cate ceva de mancare... Numai vorbesc de declinul vietii culturale, pentru ca totul era sa-l "proslavesti" pe Ceausescu si regimul sau... "Tovarasa" era in tot ce inseamna viata culturala, si acest tot mergea spre un dezastru... Ca, mai apoi, dupa Revolutie, cand asteptarile din partea populatiei erau in mod firesc foarte mari, sa inceapa somajul, inchiderile masive de intreprinderi, pariuri cu agricultura, care au adus-o intr-o stare de subzistenta, s-au dezintegrat CAP-urile, IAS-urile, cu toata baza lor de productie, s-au distrus irigatiile, emigrare in masa, ca efect al celor de mai sus... Oamenii obisnuiti au vazut cum o patura subtire a ajuns sa se imbogateasca peste masura, in vreme ce marea majoritate saracea  pe zi ce trece. Inflatie mare. Preturi care au crescut in mod constant. Ajunsesem sa fim milionari, ce ironie trista... Salarii mici. Acum din nou am ajuns indatorati, mult mai mult decat eram pe vremea lui Ceausescu. In schimb aveam parte de taieri de salarii si pensii! Pentru ca trebuie sa fim prudenti, nu-i asa? Mereu am fost prudenti. Si Ceausescu tot din prudenta si-a platit datoria. Sa fim, sa ramanem demni, neatarnati, sa nu depindem de nimeni! Cata corectitudine, Dumnezeule...! Cand ma gandesc ca altii stau pe o saltea groasa de datorii! Si au dus-o bine. Poate ca nici acum n-o duc foarte rau, mai rau decat noi. Si au reusit sa se dezvolte economic. Noi faceam "reforme structurale"... Romanul din prudenta e sarac. Au urmat celebrele mineriade, mitinguri uriase, da, oamenii au iesit in strada. Da, oamenii au protestat. Da, unii au mai si murit. Intr-un colt, langa Piata Victoriei, vezi o cruce caci acolo au murit niste tineri... Lumea trece, azi, nepasatoare. Da, am iesit in strada! Si tot n-am rezolvat mare lucru. Si uite asa, trecand anii, am ajuns aici. In punctul in care ne aflam astazi. Viata culturala tot in declin a ramas... Au inceput sa mearga tot mai putini la teatru, opera... Interesul pentru lectura a inceput sa scada tot mai mult si mai mult...
Stateam si ma gandeam zilele trecute la cate privatiuni a suportat acest popor in ultimii 30-35 de ani... Asta ca sa luam numai aceasta perioada contemporana. Si atunci... cat suntem, pana la urma, de fericiti? Romanul are o vorba: "Doamne fereste de mai rau!". Intotdeauna ne gandim la mai rau. In mentalul colectiv exista mai degraba aceasta posibilitate - mai rau, decat posibilitatea de mai bine. De aia si Ceausescu si-a platit datoriile, de aia trebuie, acum, sa fim prudenti. Sa nu cumva, Doamne fereste, sa fie mai rau... Cu alte cuvinte, ce sa te mai gandesti la mai bine, stai putin, sa nu maniem pe Dumnezeu! Cand o fi mai rau, sa ne fie ca acuma! Nu suna asa o vorba din popor? Noi ce vis de mai bine avem? Americanii au creat celebrul American Dream.. Care e visul nostru de mai bine? Pare hilar, dar e acela ca sa nu fie mai rau. Iar printre picaturi cream niste visuri surogat. Nici macar nu indraznim sa ne gandim la o Uzina de Visuri, ca Hollywood-ul! Si cum ai putea fi fericit fara sa visezi? Pentru ca visul este cel care, pe langa faptul ca-ti da o stare buna si articuleaza o vointa, iti deschide si o perspectiva noua, mai buna asupra lucrurilor. Fara un vis, un mare vis, stau si ma intreb daca omul poate fi fericit si poate prospera in intreprinderile sale. Mie mi se pare ca e, mai degraba, asemenea Albatrosului, asa cum l-a vazut Charles Baudelaire, stand pe punte si miscandu-se greoi. Si cu totul altceva este cand isi ia zborul, departe, devenind "printul vastei zari", devenind in azur un adevarat rege!

"Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi
Acuma par fiinţe stângace şi sfiioase
Şi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi
Ca nişte vâsle grele s-atârne caraghioase

.............................................................

Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări
Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă
Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări
Aripele-i imense l-împiedică să meargă."

Pe cand toate aceste privatiuni, de care vorbeam mai sus, ne-au facut sa ne asemanam cu Poetul de care ne vorbeste Baudelaire.S-a stins parca orice fel de ideal, orice fel de vis, orice fel de tarie. Nu degeaba spunea tot Baudelaire:

"Talger plin cu giuvaere
O, Francisca, - paine, miere,
Vin ceresc ce da putere!" 

Si atunci cum am putea sa realizam ceva maret, ceva extraordinar, de care sa fim mandrii ? Fara un ideal, fara un vis, care sa ne impinga, ca sa zic asa, inainte. Altminteri toata lumea e nemultumita si vede lucrurile, mai degraba, in negru. Acest popor a suportat atatea privatiuni in toata Istoria recenta si de atatea ori i-au fost inselate sau furate sperantele de mai bine, incat a ajuns sa nu mai spere la prea mare lucru. Sa nu-si mai faca iluzii, dar si sa nu mai aiba un ideal, un vis, cum i-am spus eu, deoarece, judecand realist, ajungi la concluzia ca nu mai are niciun rost.
Si atunci... cat de fericiti suntem? Da, exista o fericire, daca o putem numi asa, si anume fericirea de a te multumi cu nimicuri, cu tot felul de fleacuri. Ceea ce mi se pare sinonim cu sintagma: esti fericit cand nu te gandesti la fericire. Pentru ca nu merita sa te gandesti, sa-ti bati capul cu astfel de probleme. Ajungi la concluzia ca ea nu exista, de vreme ce e atat de pretentios, imposibil chiar, sa ajungi la ea. La fericire nu se poate ajunge fara un ideal, fara o credinta. Si atunci... ca tot l-am citat pe Baudelaire, o voi face din nou:

"Mai bine cu-o minciuna sa ma îmbat si-alene
Sa ma scufund în ochii tai limpezi ca-ntr-un vis
Si-ncet s-adorm în umbra ce-ti luneca din gene!"

Noi am devenit exemplul clasic cum privatiunile de tot felul pe timp indelungat ucid orice fel de fericire adevarata. Frustrarile devin, in schimb, foarte mari. Si deodata ne dorim fericirea la modul cat se poate de direct, de brusc, nemaitinand cont de nimic. Ca si cum omul ar vrea sa se elibereze deodata de toate aceste poveri, care nu-i folosesc, pana la urma, la nimic si nici nu i-au adus nimic bun.
Cat de fericiti suntem...? 

Simplissima viata

Atatea orori sunt pe lume
Numite istorie toate,
Incat simt nevoia de viata,
Istoria-i prea peste poate.

Istoria zilnica aduna
Razboaie, decesuri si jale,
Vreau viata, vreau viata, doar viata
Vreau viata in toate-ale sale.

Din casa parintilor nostri
Istoria vesnic primara
Cu vestile ei fara seaman
Ma da fara mila afara.

La masa istoria sade
Si eu ma invart ca un claun
Si cand se serveste dineul
Tot mie ea nu-mi da un scaun.

Pe front ma trimite intruna,
Din mine aleaga-se praful,
Dar cand ma intorc in permisii
Tot ea imi ocupa cearceaful.

Istoria-mi sade-n camara,
Istoria painea mi-o taie,
In locu-mi se duce la teatru,
Istoria-mi intra in baie.

Istoria-mi naste copiii,
Istoria-mi fura din tara,
Istoria-mi creste nepotii,
Pe urma, tot ea, mi-i omoara.

Satul sunt de ea ca de mine,
Lehamite-n trup mi se face,
Istorie, vezi-ti de treaba,
Istorie, lasa-ma-n pace!

Vreau zilele mele sa treaca
In nici o idee-ndrazneata,
Satul de istorie, totusi,
Mi-e dor de-o simplissima viata.

Iar daca nu vrei sa-mi dai pace
Acum, cat eu om mai sunt inca,
Te rog sa te duci in trei schimburi
In locu-mi la mine la munca.

Iar eu sa ma duc la o scoala
De toate-ale sale pustie,
Sa-nvat nu istorie, doamne,
Doar ora de biologie.

Istorie du-te-n concediu,
Trimite-mi puterea incoace,
Istorie, vezi-ti de treaba,
Istorie, lasa-ma-n pace!

Istorie, fii adevarul,
Istorie, truda o-nvata,
Istorie, fii cat e omul,
Istorie, fii numai viata!

Adrian Paunescu