Inceput de an

Iata ca a inceput si anul 2015 cu sperante de mai bine - speram asta! Intai de toate va urez: La multi ani! Numai bine si multa sanatate!

Totusi, inceputul de an e unul problematic, daca se poate spune asa. Din pacate, noul an a debutat cu groaznicul atentat de la Paris, care aduce in actualitate, tot mai acut, lupta impotriva terorismului, dar si apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, aprarea Libertatii si Democratiei ca valori inalienabile ale Lumii Libere. Pe plan economic apar semnele unei noi crize. De aceea, zic eu, e bine totusi sa ne pastram optimismul, dar sa privim lucrurile si cu luciditate.

Perioada aceasta pe care o traversam e una destul de dificila din punct de vedere economic. Lucrul acesta poate avea tot felul de consecinte de nu prea bun augur, din pacate. Evident, demoralizeaza pentru ca perioada de incertitudine, economic vorbind, se prelungeste, cel putin in Europa, nepermis de mult, dupa parerea mea. In astfel de vremuri, intr-o tara ca Romania, se petrece un fenomen caracteristic societatilor care au iesit de sub regimul comunist: nostalgia. Aceasta nostalgie dupa vremurile de alta data contine insa o minciuna pe care putini - asa am impresia - o sesizeaza. Prin nostalgie se idealizeaza trecutul, chiar si lucrurile rele din trecut si de aceea periculos este ca incepi sa crezi ca ceea ce a fost rau e de fapt bun. Aceasta mistificare, ca sa zic asa, ma deranjeaza pe mine. Si din cauza aceasta trebuie lamurite lucrurile, pentru ca daca ne vom gandi mai bine vom observa un fenomen interesant.

Traim o perioada dificila din punct de vedere economic. E normal sa vrei ceva mai bun. Poti sa te gandesti la lucrurile bune din trecut, dar asta nu inseamna ca, spre exemplu, comunismul a fost un lucru bun. Una din carentele mari ale comunismului, a carei consecinta nefasta o traim chiar si acum, in zilele noastre, a fost incapacitatea acestui sistem de a crea manageri adevarati si competenti. Si cred ca asta a fost una din cauzele care a condus la prabusirea economica ce a urmat dupa 1989. Managementul si marketingul sunt indispensabile unei economii moderne, care doreste sa performeze, sa fie competitiva. In Romania, pe vremea comunismului, lucrurile au mers bine atata vreme cat inca mai ramasesera oameni din vechea generatie, de dinaintea comunismului, educati altfel, in alt spirit. Faptul ca sub comunism nu s-a distrus chiar tot, desi au distrus o mare parte din elitele acestei tari, a fost, totusi, un noroc. Aceasta generatie a reusit o anumita performanta in plan economic, lucrurile incepand sa se imbunatateasca. Insa anii au trecut, acesti oameni, desigur, au iesit la pensie. S-a ivit o noua generatie care i-a luat locul, care a fost crescuta integral in noul regim instaurat dupa 1947. O generatie pregatita destul de bine din punct de vedere profesional, ceea ce inseamna mai ales buni executanti, dar care nu a putut sa-si insuseasca tehnica managementului modern datorita sistemului, restrictiilor impuse de regimul comunist, faptul ca era o comanda unica, care incepuse sa izoleze din ce in ce mai mult tara. Politicile economice, dictate practic de un singur om - Ceausescu -, om care nu avea competenta necesara in astfel de probleme, au condus tara intr-o situatie deosebit de dificila. Lipsa unui management calificat s-a facut simtita si la varf, cu consecinte catastrofale. Insa interesant de remarcat este ca si dupa 1989, dupa caderea regimului comunist, dificultatile nu au incetat. Dimpotriva, s-au amplificat. Si lucrul acesta merita o cercetare mult mai atenta si serioasa decat ceea ce s-a facut pana acum. Slabul management a iesit pregnant in evidenta, lucru ce a contribuit la o prabusire economica. Daca stai bine sa te gandesti, era previzibil lucrul acesta. Noi nu am avut si nici acum nu avem prea multi manageri calificati, profesionisti adevarati. Iar betia coruptiei care se manifesta la ora actuala este o consecinta directa a acestui lucru. Factorii de productie - Natura, Capitalul, Munca - nu sunt nici azi bine valorificati, iar Romania evolueaza sub potentialul ei real. Adica, altfel spus, dezvoltarea economica se desfasoara foarte greoi, nu ca nu s-ar realiza deloc, in totala discrepanta cu potentialul real al acestei tari. S-a vorbit, spre exemplu, de managementul privat la intreprinderile de stat. Insa mai potrivit ar fi fost sa se vorbeasca pur si simplu de management, de calitatea acestuia care, din pacate, ramane slaba la noi. Lucrul acesta il vad ca pe o consecinta directa a comunismului, consecinta care, din nefericire, inca se manifesta la noi. Iar aceasta consecinta inseamna, de fapt, saracie.

Un alt aspect pe care ar trebui sa-l avem in vedere, comunismul facand parte din istoria recenta a Romaniei, este ce a insemnat el si cum ne raportam noi la fenomen, pentru ca sa putem intelege foarte bine ce a fost comunismul in Romania. Ma gandeam, spre exemplu, la ceea ce se cheama solidaritate muncitoreasca. Nu cred ca cineva a simtit vreodata asa ceva si ma intrebam de ce oare? Actualmente sondajele de opinie, si am scris despre asta si aici pe blog, releva faptul ca in Romania increderea intre oameni e la un nivel foarte scazut. Pe cale de consecinta comunicarea intre oameni e afectata. Totusi, Romania e o tara latina si romanul este de felul sau activ din punct de vedere social. Cum se explica atunci lucrul asta, increderea asta scazuta in semeni? Ma gandeam la solidaritatea muncitoreasca, deoarece comunismul se baza, ideologic vorbind, pe asa ceva. Eu sunt convins ca nici in Coreea de Nord, tara comunista, oamenii nu simt asa ceva, deoarece solidaritatea trebuie s-o simti mai intai, e un simtamant, altminteri e doar o abstractiune. Concluzia e ca oamenii nu au simtit si nici nu simt - cazul Coreei de Nord - asa ceva pentru ca asa ceva nu exista in comunism, e doar o pura abstractiune ca sa zic asa. Ceea ce au simtit, in schimb oamenii, a fost frica de Securitate si cultul personalitatii dictatorului pentru ca acestia au fost pilonii principali ai dictaturii. Consecinta acestor lucruri dupa caderea comunismului este tocmai aceasta neincredere, suspiciune. Cauza a trecut, efectul inca ramane, iar consecintele sunt dintre cele mai nefaste. Iar omul actual se raporteaza la comunism prin aceasta nostalgie, de care pomeneam, in sensul ca pe vremea aceea i se asigura si garanta locul de munca. Numai atat? Cam putin pentru tot ce era in teorie comunismul.

Aceste consecinte, de care vorbeam mai sus, blocheaza dezvoltarea, modernizarea tarii noastre. Ar trebui sa tinem seama de lucrul acesta cand ne apuca nostalgia dupa comunism. Nu sunt de acord cu o nostalgie care blocheaza progresul. Dar din pacate o astfel de nostalgie constatam in zilele noastre. Ar trebui sa ne gandim si la un alt aspect: tarile vestice, inclusiv SUA, au trecut prin perioade de criza economica severa. Sa ne gandim la SUA pe vremea Marii Crize din perioada '29-'33, cand somajul ajunsese  chiar si 25%, sa ne gandim si la criza actuala. Cu toate acestea, sistemul capitalist a permis si o revenire, o recuperare spectaculoasa - sa ne gandim ca acum, in SUA, dupa o criza puternica, cea din 2008, asemanatoare cu cea din anii '30, somajul a ajuns in jur de 5,8% cu tendita de scadere, mai mic decat in tari ca Franta sau Italia. Comunismul, in schimb, s-a prabusit pentru ca devenise clar ca ducea spre nicaieri. Nu s-au mai putut gasi resursele necesare pentru recuperare - spre exemplu cazul Romaniei, dupa ce Ceasusescu platise datoria externa. Trebuie sa privim cu luciditate lucrurile, nu sub prisma nostalgiilor de tot felul. Si vom vedea carentele grave de care dadea dovada sistemul comunist si cum ne afecteaza acest lucru chiar si acum. Multi oameni ignora aceste realitati si se lasa tarati de aceasta nostalgie spre o visare nesanatoasa, poate si pentru faptul ca inca Europa se afla intr-o situatie dificila din punct de vedere economic. Totusi, asta nu inseamna sa nu privim cu claritate lucrurile si sa ne facem cine stie ce iluzii desarte, considerand solutii care nu pot fi solutii. 

Nostalgia e una, ingrijorarea e cu totul altceva si e justificata. Faptul ca ramanem in continuare foarte jos in clasamentele privind competitivitatea economica, faptul ca avem performante slabe din punct de vedere economic, nu se poate sa nu te ingrijoreze. Nu este insa ciudat, nu-ti da oare de gandit ca starea asta persista de foarte multa vreme? De ce oare? De asemenea suntem pe locuri codase la absorbtia fondurilor europene, care aduc, e adevarat, un plus, dar foarte mic. Lucrurile acestea demonstreaza ca suntem intr-o paradigma gresita, desigur. Dar nu demonstreaza ca ar fi fost bun comunismul. Ci ar trebui sa ne gandim cum sa depasim consecintele sale nefaste, care ne fac sa batem pasul pe loc, care ne trag inapoi. Suntem in logica unei transformari cvasistatice, o transformare care se produce foarte lent, iar daca transformarea este una reversibila atunci si progresul este anulat. De aceea trebuie imbunatatit randamentul motorului economic. Insa din pacate in Romania nu s-au mai facut privatizari dupa 2004, nu s-a imbunatatit mai nimic in activitatea sectorului economic de stat. Lucrurile au ramas tot asa. Nu se vede o crestere a sectorului privat. Nu se vad investitii serioase in infrastructura, absolut necesare si care se pot constitui intr-un motor de crestere economica. Aceste lucruri ar trebui sa ne dea de gandit...

Cat de fericiti suntem...?

Se fac tot felul de analize privind starea economica, sociala, morala a societatii romanesti, se constata o nemultumire, o decandenta in toate privintele. Sigur, intr-o perioada de criza economica, e lesne de ghicit ca si nemultumirile sunt mari. Pe de alta parte aceste nemultumiri il conduc pe om spre o nostalgie a unor vremi trecute si iata ca se gasesc multi nostalgici fata de trecut... Insa e o nostalgie care nu mi se pare a fi bine intemeiata. S-ar parea ca nemultumirea este pentru unii (si nu putini) intr-o stransa legatura cu nostalgia de care vorbeam. Omeneste vorbind, pot sa inteleg. Omul, cand e nemultumit, se gandeste la vremurile bune de alta data si se poate intampla sa te apuce si o nostalgie. Si nostalgia asta are multe fatete, daca pot sa zic asa... Spre exemplu erai mai tanar/a... Tineretea, atunci cand ajungi la o anumita varsta, ti se poate parea ca e aurita de un nimb sublim de fericire... Pot fi multe cauze ce determina aceasta nostalgie...
Insa stateam zilele trecute si ma gandeam la un alt aspect si anume la cate privatiuni a avut de suportat acest popor numai in ultimii 30 - 35 de ani... A avut de suportat o dictatura dura, cea comunista, cultul personalitatii "conducatorului iubit", lipsa de libertate, apoi ochii si urechile atotprezentei Securitati, apoi privatiuni de ordin material - sa nu uitam lipsa mancarii, cozi din zori, de la 3 noaptea, la produse alimentare, cozi imense la paine, intreruperea curentului si stat in casa cu lampa cu gaz, program de doua ore la televizor - numai muzica ce proslavea cuplul Ceausescu (ca nu pot sa-i spun muzica patriotica). Ne uitam la televiziunea bulgara, "la bulgari", cum spunea toata lumea. Nu era un film bun la televizor, la TVR, pe care sa-l fi putut viziona cu placere. Nu era deloc! Cinemateca era asaltata si erau, intr-adevar, filme de arta (unul din putinele lucruri bune din acea perioada!). Ceausescu a platit datoriile (nu asa de mari cum sunt ele astazi) iar poporul a suferit din greu. Ne uitam la bulgari sa vedem meciurile campionatului mondial de fotbal - nici fotbal international nu mai puteai viziona la noi. Apoi rafturile goale din Alimentara, de ziceai ca de abia atunci s-a deschis magazinul si inca nu ajunsese sa fie aprovizionat... Trebuia sa ai relatii ca sa gasesti de mancare... Sau se faceau delegatii de servici in orase mai bine aprovizionate ca sa mai cumperi cate ceva de mancare... Numai vorbesc de declinul vietii culturale, pentru ca totul era sa-l "proslavesti" pe Ceausescu si regimul sau... "Tovarasa" era in tot ce inseamna viata culturala, si acest tot mergea spre un dezastru... Ca, mai apoi, dupa Revolutie, cand asteptarile din partea populatiei erau in mod firesc foarte mari, sa inceapa somajul, inchiderile masive de intreprinderi, pariuri cu agricultura, care au adus-o intr-o stare de subzistenta, s-au dezintegrat CAP-urile, IAS-urile, cu toata baza lor de productie, s-au distrus irigatiile, emigrare in masa, ca efect al celor de mai sus... Oamenii obisnuiti au vazut cum o patura subtire a ajuns sa se imbogateasca peste masura, in vreme ce marea majoritate saracea  pe zi ce trece. Inflatie mare. Preturi care au crescut in mod constant. Ajunsesem sa fim milionari, ce ironie trista... Salarii mici. Acum din nou am ajuns indatorati, mult mai mult decat eram pe vremea lui Ceausescu. In schimb aveam parte de taieri de salarii si pensii! Pentru ca trebuie sa fim prudenti, nu-i asa? Mereu am fost prudenti. Si Ceausescu tot din prudenta si-a platit datoria. Sa fim, sa ramanem demni, neatarnati, sa nu depindem de nimeni! Cata corectitudine, Dumnezeule...! Cand ma gandesc ca altii stau pe o saltea groasa de datorii! Si au dus-o bine. Poate ca nici acum n-o duc foarte rau, mai rau decat noi. Si au reusit sa se dezvolte economic. Noi faceam "reforme structurale"... Romanul din prudenta e sarac. Au urmat celebrele mineriade, mitinguri uriase, da, oamenii au iesit in strada. Da, oamenii au protestat. Da, unii au mai si murit. Intr-un colt, langa Piata Victoriei, vezi o cruce caci acolo au murit niste tineri... Lumea trece, azi, nepasatoare. Da, am iesit in strada! Si tot n-am rezolvat mare lucru. Si uite asa, trecand anii, am ajuns aici. In punctul in care ne aflam astazi. Viata culturala tot in declin a ramas... Au inceput sa mearga tot mai putini la teatru, opera... Interesul pentru lectura a inceput sa scada tot mai mult si mai mult...
Stateam si ma gandeam zilele trecute la cate privatiuni a suportat acest popor in ultimii 30-35 de ani... Asta ca sa luam numai aceasta perioada contemporana. Si atunci... cat suntem, pana la urma, de fericiti? Romanul are o vorba: "Doamne fereste de mai rau!". Intotdeauna ne gandim la mai rau. In mentalul colectiv exista mai degraba aceasta posibilitate - mai rau, decat posibilitatea de mai bine. De aia si Ceausescu si-a platit datoriile, de aia trebuie, acum, sa fim prudenti. Sa nu cumva, Doamne fereste, sa fie mai rau... Cu alte cuvinte, ce sa te mai gandesti la mai bine, stai putin, sa nu maniem pe Dumnezeu! Cand o fi mai rau, sa ne fie ca acuma! Nu suna asa o vorba din popor? Noi ce vis de mai bine avem? Americanii au creat celebrul American Dream.. Care e visul nostru de mai bine? Pare hilar, dar e acela ca sa nu fie mai rau. Iar printre picaturi cream niste visuri surogat. Nici macar nu indraznim sa ne gandim la o Uzina de Visuri, ca Hollywood-ul! Si cum ai putea fi fericit fara sa visezi? Pentru ca visul este cel care, pe langa faptul ca-ti da o stare buna si articuleaza o vointa, iti deschide si o perspectiva noua, mai buna asupra lucrurilor. Fara un vis, un mare vis, stau si ma intreb daca omul poate fi fericit si poate prospera in intreprinderile sale. Mie mi se pare ca e, mai degraba, asemenea Albatrosului, asa cum l-a vazut Charles Baudelaire, stand pe punte si miscandu-se greoi. Si cu totul altceva este cand isi ia zborul, departe, devenind "printul vastei zari", devenind in azur un adevarat rege!

"Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi
Acuma par fiinţe stângace şi sfiioase
Şi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi
Ca nişte vâsle grele s-atârne caraghioase

.............................................................

Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări
Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă
Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări
Aripele-i imense l-împiedică să meargă."

Pe cand toate aceste privatiuni, de care vorbeam mai sus, ne-au facut sa ne asemanam cu Poetul de care ne vorbeste Baudelaire.S-a stins parca orice fel de ideal, orice fel de vis, orice fel de tarie. Nu degeaba spunea tot Baudelaire:

"Talger plin cu giuvaere
O, Francisca, - paine, miere,
Vin ceresc ce da putere!" 

Si atunci cum am putea sa realizam ceva maret, ceva extraordinar, de care sa fim mandrii ? Fara un ideal, fara un vis, care sa ne impinga, ca sa zic asa, inainte. Altminteri toata lumea e nemultumita si vede lucrurile, mai degraba, in negru. Acest popor a suportat atatea privatiuni in toata Istoria recenta si de atatea ori i-au fost inselate sau furate sperantele de mai bine, incat a ajuns sa nu mai spere la prea mare lucru. Sa nu-si mai faca iluzii, dar si sa nu mai aiba un ideal, un vis, cum i-am spus eu, deoarece, judecand realist, ajungi la concluzia ca nu mai are niciun rost.
Si atunci... cat de fericiti suntem? Da, exista o fericire, daca o putem numi asa, si anume fericirea de a te multumi cu nimicuri, cu tot felul de fleacuri. Ceea ce mi se pare sinonim cu sintagma: esti fericit cand nu te gandesti la fericire. Pentru ca nu merita sa te gandesti, sa-ti bati capul cu astfel de probleme. Ajungi la concluzia ca ea nu exista, de vreme ce e atat de pretentios, imposibil chiar, sa ajungi la ea. La fericire nu se poate ajunge fara un ideal, fara o credinta. Si atunci... ca tot l-am citat pe Baudelaire, o voi face din nou:

"Mai bine cu-o minciuna sa ma îmbat si-alene
Sa ma scufund în ochii tai limpezi ca-ntr-un vis
Si-ncet s-adorm în umbra ce-ti luneca din gene!"

Noi am devenit exemplul clasic cum privatiunile de tot felul pe timp indelungat ucid orice fel de fericire adevarata. Frustrarile devin, in schimb, foarte mari. Si deodata ne dorim fericirea la modul cat se poate de direct, de brusc, nemaitinand cont de nimic. Ca si cum omul ar vrea sa se elibereze deodata de toate aceste poveri, care nu-i folosesc, pana la urma, la nimic si nici nu i-au adus nimic bun.
Cat de fericiti suntem...?