Care e cel mai mare dusman al capitalismului...

S-a vorbit multa vreme despre faptul ca cel mai mare dusman al capitalismului ar fi comunismul. Intr-un fel pe buna dreptate deoarece comunismul, prin continutul sau doctrinar, insemna lupta impotriva capitalismului. Conform marxismului trecerea de la capitalism la comunism ar fi trebuit sa fie un proces istoric obiectiv determinat de contradictiile din interiorul sistemului capitalist. Aceste contradictii ar fi fost foarte puternice cand capitalismul ar fi ajuns la forma sa de imperialism. De aceea comunismul ar fi trebuit sa castige in lupta sa impotriva capitalismului acolo unde capitalismul era dezvoltat, intr-o tara capitalista dezvoltata. Adica acolo unde si exploatarea omului de catre om, gradul de exploatare ar fi cel mai ridicat. In linii mari cam asta spunea teoria marxista.
Ce s-a intamplat in realitate? In primul rand, as vrea sa subliniez faptul ca, dupa parerea mea, capitalismul trebuie legat de industrie si industrializare. Dupa parerea mea, definitia data de DEX nu este intru totul satisfacatoare pentru ca nu este completa. Si in feudalism se putea vorbi de proprietatea privata asupra mijloacelor de productie si de schimb, dar nu cred ca se putea vorbi de capitalism, in conditiile in care proprietatea privata era doar asupra terenurilor, proprietarii fiind marii latifundiari... Observ ca si Wikipedia da o definitie asemanatoare capitalismului:

"Capitalism is generally considered to be an economic system that is based on private ownership of the means of production and the creation of goods or services for profit or income by individuals or corporations. Some have also used the term as a synonym for competitive markets, voluntary exchange, wage labor, capital accumulation, or personal finance.^[1][2] Capitalism is variously defined by sources and there is no general consensus among scholars on the definition nor which economies can historically be properly considered capitalist.^[3] The designation is applied to a variety of historical cases, varying in time, geography, politics, and culture.^[4] There is, however, general agreement that capitalism became dominant in the Western world following the demise of feudalism.^[5]"

Este adevarat, spune acolo ca in general e considerat asa... Eu consider ca, daca vorbim despre capitalism, atunci trebuie sa legam capitalismul de industrie si de industrializare mai intai. Revolutia burgheza din Anglia, inceputa la 1642, a insemnat punctul de plecare,ca sa zic asa, al capitalismului. Deoarece capitalismul trebuie legat de burghezie, iar definitia data de DEX acestui cuvant este, de data aceasta, corecta. Capitalismul a incurajat dezvoltarea comertului si a industriei, cum s-a intamplat in Anglia pe vremea cand fruntasul partidului whig, Sir Robert Walpole, a fost prim-ministru (1721-1742). Capitalismul, dupa cum se poate constata, este opus absolutismului monarhic. In ianuarie 1642, in Anglia, regele Carol I a incercat sa aresteze pe fruntasii Parlamentului (incercare esuata), dupa care regele a parasit Londra (10 ian.). Parlamentul a cerut regelui sa semneze doua legi prin care episcopii sunt exclusi din Camera Lorzilor, iar Parlamentul sa preia comanda armatei. Regele a refuzat. Asa se face ca, in urma esuarii negocierilor dintre rege si Parlament, se constituie un "Comitet al Salvarii Publice", iar Parlamentul isi constituie o armata condusa de contele de Essex (evenimente petrecute in perioada: 4-12 iul). Bill of Rights, adoptata de Parlament la 16 dec. 1689, limita prerogativele regale. Parlamentul capata suprematie politica, iar in viitor, coroana Angliei nu va putea fi purtata de un romano-catolic. Deci implica, iata, si aspecte de ordin religios!
Observam ca in Vestul Europei putem vorbi de capitalism inca din 1642. De comunism insa putem vorbi incepand, practic, din sec. al  XIX-lea. Se constata o diferenta in timp de 200 de ani. In acesti 200 de ani, evident, Vestul s-a bucurat de o dezvoltare capitalista. Comunismul nu a fost altceva decat o reactie radicala la capitalism.
Interesant este sa vedem unde s-a impus comunismul. Deci el nu s-a impus in tari capitaliste (repet: leg acest cuvant de dezvoltarea industriei si a comertului, pe de o parte si indreptat impotriva absolutismului monarhic, pe de alta parte), asa cum spunea teoria marxista. Ci s-a impus in mari tari agrare! Rusia si China erau mari tari agrare, adica agricultura era, economic vorbind, preponderenta, si nu industria, care era slab dezvoltata daca e s-o comparam, la nivelul de atunci, cu cea din Vest. Pe de alta parte, in aceste tari exista un regim de absolutism monarhic, care a fost abolit, instituindu-se republica. In acest fel, capitalismul nu numai ca nu a fost afectat, dar lupta dintre comunism si capitalism a fost, strategic vorbind, pierduta de catre comunism de la bun inceput. Practic, la inceputul sec. XX, cand comunismul s-a impus, dupa cum spuneam, in Rusia si China, aceste doua mari tari se gaseau inca in feudalism, fiind preponderent agricole. Drept consecinta reprezentantii de frunte ai societatii erau marii latifundari si nu industriasii. In general vorbind comunismul s-a impus in tari agrare. Spre exemplu, dupa cel de-al doilea razboi mondial, s-a impus in Romania (cu ajutorul armatei sovietice), care era o tara eminamente agrara (cu un regim de monarhie constitutionala). S-a impus in Ungaria, care avea un important proletariat agricol inca demult, din sec. al XIX-lea, daca nu de si mai demult. De unde se vede ca in Vest, adica acolo unde era preconizat, de catre teoria marxista, sa se intample instaurarea comunismului, nici vorba de asa ceva! De unde se poate trage concluzia ca, de fapt, comunismul nu a reprezentat un pericol pentru Vest, decat unul, poate, ideologic. Dar nu unul real. Sau, cel putin, e discutabil daca a fost sau nu un pericol real. Daca teoria marxista vizualiza bine contradictiile din interiorul sistemului capitalist, care existau si exista, teoria ca exploatarea omului de catre om ar putea sa rastoarne capitalismul (deoarece cei exploatati se vor revolta impotriva exploatatorilor si, condusi de Partidul Comunist, care e avangarda clasei muncitoare, vor infaptui revolutia socialista) s-a dovedit neconvingatoare, chiar falsa. Lenin spunea undeva ca fara lupta de clasa nu se poate vorbi de comunism. Deci comunismul era bazat, fundamentat pe acest concept: lupta de clasa. Iar comunistii au pus accent pe ascutirea luptei de clasa, in felul acesta creandu-se premisele revolutiei. Si iata ca Istoria a demonstrat, cel putin pana acum, ca nici vorba de asa ceva! A fost Razboiul Rece, Cortina de Fier si, pana la urma, comunismul, cel putin in Europa si URSS, a pierdut o lupta care era, dupa cum spuneam mai sus, strategic pierduta de la bun inceput. Este adevarat ca nu a pierdut de tot (ma refer la situatia de pe plan mondial) si China e un exemplu in acest sens. Numai ca acolo comunismul a suferit anumite reforme. Dar mai sunt si alte state cu un asemenea regim, spre ex.: Coreea de Nord, Venezuela. Rezulta ca lupta de clasa nu a afectat capitalismul. Si atunci? Unde e greseala?
Ca sa vedem unde a fost greseala trebuie, dupa parerea mea, sa vedem pe ce este bazat capitalismul. Teoria gresita era ca acest capitalism ar fi bazat pe exploatarea omului de catre om - de aici si teoria luptei de clasa (nu am spus ca nu ar exista in capitalism exploatarea omului de catre om). Capitalismul nu e bazat pe asa ceva. Ci este bazat, fundamentat pe piata de capital. Chiar si numele, piata de capital, te duce cu gandul, fireste, la capitalism. Dupa parerea mea, fara piata de capital nu se poate vorbi de capitalism. Piata de capital e fundamentul de baza al capitalismului. In zilele noastre unii, din cate observ, tind sa faca o eroare si sa considere capitalismul bazat pe banci si sistemul bancar. Dar si in comunism existau banci, care aveau, in general vorbind, acelasi rol ca si in capitalism, adica acela de finantare a diverselor activitati economice. Celelalte tipuri de piete: piata bunurilor de marfa, piata muncii si piata monetara sunt si ele importante in capitalism, ca si sistemul bancar, bineinteles. Insa specific capitalismului este piata de capital, unde se intalnesc oferta de capitaluri propusa sau exprimata de cei ce economisesc si cererea intreprinzatorilor care au nevoie de finantare. Iar finantarea directa asigurata prin piata de capital este specifica a ceea ce numim capitalism. De aceea in tarile dezvoltate a crescut, in ultimii 20 de ani, rolul finantarii realizate prin piata de capital si monetara. Institutia de baza a pietei de capital este Bursa. Iar o caracteristica de baza a Bursei este caracterul sau speculativ, fara de care nu se poate concepe Bursa. De unde si riscul de piata.
De aceea cel mai mare dusman al capitalismului, daca se poate spune asa, este prabusirea pietei de capital. Stiglitz atrage atentia asupra imperfectiunilor pietei. Asa cum pune el problema, imperfectiunile pietii sunt obiective (un lucru obiectiv) si conduc la prabusirea pietii, care constituie regula, nu exceptia. Totusi, trebuie avut mare grija de aceasta piata de capital, care daca s-ar prabusi chiar ca ar pune in pericol capitalismul.
Teoria lui Marx asupra crizelor economice nu este gresita, dar nu este, ca sa zic asa, completa. El da doua explicatii a cauzelor crizelor economice in capitalism:
1. crize de supraacumulare a capitalurilor in legatura cu scaderea ratei profitului; si
2. crizele de supraproductie.
Explicatiile lui sunt logice, dar pentru a rezuma la modul general, cred ca trebuie spus ca orice dezechilibru intre oferta globala si cererea globala genereaza crize economice (mai mult sau mai putin puternice, depinde de cat de mare e acest dezechilibru) si poate sa conduca la prabusirea pietei. Lucrul acesta ar putea fi evitat prin politici macroeconomice sanatoase.
Trebuie evidentiat ca ceea ce au afirmat neoclasicii, si anume ca productiei globale oferite de piata ii corespunde cu necesitate o cerere globala perfect egala, cu conditia ca statul sa nu se amestece si sa falsifice liberul joc al fortelor de pe piata, este gresita. Deci crizele de supraproductie sunt imposibile. Jacques Valier (in Scurta istorie a gandirii economice de la Aristotel pana azi) arata un lucru foarte interesant:

"Pentru a ajunge la o asemenea conceptie , neoclasicii se bazeaza pe legea debuseelor a lui Say, pe care o aproba in totalitate. Venitul, rezultat din productie, este automat si incontinuu cheltuit: e cheltuit in achizitia de bunuri de consum sau economisit - venitul este, in acest caz, folosit la achizitionarea de echipamente. Regasim aici teza eronata potrivit careia economisirea este in mod necesar cheltuita, o teza care se intemeiaza pe o conceptie falsa despre moneda, considerata ca simplu instrument de tranzactie, neputand fi ceruta pentru ea insasi, o moneda care nu este decat un voal ce mascheaza fenomenele reale, fara a avea vreo influenta asupra lor, in niciun caz asupra nivelului activitatii economice"

Dupa parerea mea, ideea gresita a Scolii Neoclasice, sau, mai bine zis, ideea falsa este tocmai aceasta: "Venitul, rezultat din productie, este automat si incontinuu cheltuit". Pentru ca lucrul acesta e imposibil in realitate, chiar daca Statul nu se amesteca pe piata. Fara indoiala ca un producator vrea sa aiba venituri cat mai mari. Asta inseamna, oare, ca va si cheltui tot mai mult, adica, mai precis spus, tot venitul? Chiar daca ar dori sa-l cheltuiasca pe tot pentru achizitia de bunuri de consum sau sa-l economiseasca pentru a-l folosi la achizitionarea de echipamente, s-ar putea ca aceasta cheltuiala sa nu se justifice in realitate, adica sa nu fie utila. Deci el nu va cheltui tot venitul, ci doar cat este util sa cheltuiasca, lucru ce cred ca este rational. Adica prin aceste cheltuieli se vor stradui sa obtina o satisfactie maxima, tinand cont de resursele limitate de care dispun. Din start cheltuielile sunt limitate la ceea ce ei numesc satisfactie maxima, concept subiectiv, desigur. Totusi, exista o limita peste care cheltuielile nu se vor mai dovedi utile. Pentru ca nu este necesar sa cheltuiesc tot venitul pentru a obtine o satisfactie maxima. Si atunci ar rezulta, in mod clar, un dezechilibru. Deci va ramane o parte economisita care nu se va cheltui imediat, ci mult mai greu.
Pe de alta parte, se poate intampla urmatorul aspect: consumul sa fie cu mult mai mare decat veniturile reale. Criza actuala, a datoriilor suverane, arata acest lucru. Debuseul pe care il poate crea un stat in exclusivitate consumator se poate transforma in criza globala, asa cum arata astazi situatia din Europa (se vede foarte bine acest lucru, spre exemplu, in cazul Greciei). Pericolul consta in faptul ca, pe de o parte, se creaza acumulari mari de capital care nu mai gaseste oportunitati de investitie rentabile (cf. Marx) iar pe de alta parte se creaza acumulari mari de datorii, ca sa zic asa, ce nu mai pot fi platite la termen. In legatura cu gradul de ocupare, voi cita tot din cartea lui Jaques Valier, pe care am citat-o si mai sus, despre somaj:

"Analiza neoclasica poate fi expusa intr-o fraza: intr-o societate in care statul se abtine de la orice interventie, fortele pietei asaza automat productia nationala la un nivel ce permite ocuparea tuturor muncitorilor si folosirea capitalurilor disponibile. Daca statul si grupurile sociale ingaduie jocul liber al fortelor pietei, somajul de lunga durata sau subfolosirea indelungata a capitalurilor sunt imposibile. Ocuparea deplina a fortei de munca este asigurata automat"

Dupa parerea mea, eroarea consta in faptul ca un producator privat nu are interesul explicit sa asigure ocuparea deplina a fortei de munca. Interesul sau scopul lui nu este acesta. Spre exemplu, el va dori sa castige mai mult din activitatea economica pe care o desfasoara. In acest sens poate adopta o metoda de crestere a productivitatii muncii bazata pe reducerea personalului si, in schimb, introducerea unor echipamente care sa permita o productivitate foarte ridicata, capital care s-ar amortiza intr-o anumita perioada de timp. Interesant este urmatorul lucru: daca neoclasicii afirma ca scaderea salariilor ar atrage dupa sine o sporire a cererii de locuri de munca, s-ar putea intampla ca, prin cresterea productivitatii muncii, sa aiba loc o marire justificata a salariilor, pe de o parte, si somaj, de cealalta parte. Deci nicidecum o sporire a cererii de locuri de munca, deoarece cererea este satisfacuta in acest caz. Oferta nu e satisfacuta, mentinandu-se superioara cererii. Deci rezulta somaj! Si pot rezulta rate mari ale somajului, inacceptabile din punct de vedere politic, vorba lui Stiglitz, care ar obliga Statul la cheltuieli importante (ajutoare de somaj, ajutoare sociale, etc) pe termen indelungat. Evident, pe piata bunurilor, cererea globala de consum va fi in scadere, lucru ce antrezeaza scaderea productiei si a cererii de locuri de munca. Producatorul privat va urmari intodeauna perspective de profit pozitive, tocmai in ideea (neoclasica) a satisfactiei maxime. Satisfactia lui nu consta in a asigura ocuparea deplina a fortei de munca, ci in rate mari ale profitului. Este vorba din nou despre un dezechilibru. Restabilirea echilibrul economic, intr-o faza de depresiune economica, presupune reducerea ratei dobanzii, sporirea volumului de credite si masa monetara, stimuland cererea de bunuri si investitii, majorarea volumului productiei si a gradului de ocupare al fortei de munca.
Se observa si in zilele noastre, in aceasta criza, ca tot intram in recesiune, dupa ce tot iesim din ea. Daca ar fi sa ne luam dupa ideea restrangerii rolului statului in economie, ingaduind jocul liber al fortelor pietii, atunci masurile de austeritate bugetara, legate de diminuarea considerabila a deficitului bugetar, prin reducerea cheltuielilor efectuate de la bugetul de stat, ar trebui sa aiba efecte pozitive si sa rezolve problema crizei. Se constata cu usurinta ca nu e asa. Pentru ca fara masuri de crestere a cererii globale nu se poate iesi din criza. Iar a practica austeritatea in conditiile in care maresti taxele si impozitele inseamna sa ratezi relansarea activitatii economice.
Practic, aceasta austeritate, vazuta ca un fel de dogma, precum si diminuarea rolului statului, vazut tot ca o dogma, nu fac altceva decat sa adanceasca recesiunea, punand in pericol sistemul capitalist mai mult decat a facut-o comunismul. 

Despre a imbunatati...

Vorbim despre a imbunatati un lucru, ceva... Dar ce inseamna asta? Eu o sa va dau un exemplu concret in acest sens din lumea IT. Spre exemplu browser-ele de web. Observati cat de des apare cate un update si te mai si anunta ca a aparut o versiune noua. Dupa ce o instalezi nu de putine ori apare pe monitor ce anume contine, ce imbunatatiri sunt, fata de versiunea precedenta. Mozilla Firefox s-a dezvoltat, in felul asta, intr-un ritm foarte alert. Se munceste, se vede lucrul asta. La fel, spre exemplu, si la Winamp, multe update-uri, multe skin-uri, care mai de care mai atragatoare. Se munceste, e adevarat. Dar, daca observati, nu e o munca facuta oricum, ca sa zic asa. Vreau sa spun ca nu e o munca facuta de dragul muncii sau de mantuiala. Ci e una prin care se imbunatateste calitatea unui produs, facandu-l mai bun, mai atractiv. Observati si la skin-urile de Firefox cate sunt, si e o munca destul de grea sa updatezi skin-ul respectiv in functie de noua versiune de Firefox, sa tii cont si de update-urile Flash Player-ului. Interesant este ca sunt multi tineri implicati in aceasta munca si o fac cu pasiune si, trebuie s-o recunostem, cu devotament. Si o fac bine! Dupa parerea mea, Occidentul s-a putut dezvolta intens si a ajuns la un asa mare grad de dezvoltare economica tocmai datorita acestei culturi a imbunatatirii continue. Iar acest lucru a permis, inclusiv, imbunatatirea conditiilor de trai ale populatiei. Ne fascineaza tehnica, dezvoltarea Vestului. Da! Si ne fascineaza tocmai aceasta dinamica a dezvoltarii, care implica si un alt stil de viata: unul modern, comunicativ, intreprinzator, si, de ce nu, ingenios! M-a descumpanit retragerea lui Axelsson... Sper sa revina cu teme noi de Firefox. Mi-au placut temele lui: frumoase, clare, elegante si cu icons-uri foarte sugestive. Apropo de arta de a realiza icons-uri, trebuie sa spun ca nu mi se pare usor: este vorba de o limba universala. Observati casuta aceea de pe browser, sus. Sugereaza imediat ca e vorba de pagina de casa - home page. Sau bookmarks-urile, reprezentate de o inima - cu alte cuvinte site-urile pe care le ai la inima. Si intelegi imediat despre ce e vorba, fara sa scrie acolo cu litere, in vreo anumita limba. Ci desenul respectiv e atat de sugestiv incat se poate spune, si nu cred ca as face o eroare, ca reprezinta o limba universala: intelege toata lumea despre ce e vorba!

As dori sa vad si creatori romani de browsere de web, pentru ca stiu ca avem potential in acest sens. Nu stiu cum se face, dar la noi mi se pare ca e cam asa: avem un potential mare, dar rezultate putine. Si, culmea culmilor, avem oameni foarte inteligenti si bine pregatiti!! Se vede lucrul acesta, spre exemplu, si din comentariile care se fac pe bloguri, uneori foarte subtile, alteori foarte bine documentate, mergand la tinta, cum se spune. Si, cu toate acestea, rezultatele sunt foarte firave in multe domenii de activitate. Ceva nu merge! Bineinteles, se poate spune ca, pe undeva, e si revoltator pentru ca, repet, potentialul de care dispunem e foarte mare. Imi pare rau ca trebuie sa spun asta, dar mie mi se pare cam asa, vorba proverbului: "branza buna in burduf de caine". Nu mi se pare, neaparat, ca ar fi vorba de sistem, oricare ar fi el: economic, politic, social, etc, etc. Cat, mai degraba, de o problema de ordin cultural. Poate multa lume, vazand ca vorbesc de imbunatatire, ar zice ca spun platitudini sau "asta stiam si eu, mersi de explicatie musiu Motanel" :) . Numai ca eu chiar stau si ma intreb serios daca avem aceasta cultura a imbunatatirii continue... In general vorbind, dupa parerea mea, oamenii leaga notiunea de imbunatatire mai degraba de lucruri concrete, decat de cele, hai sa le spun asa, abstracte. Cand un lucru concret se imbunatateste, treaba asta este evidenta. Si pentru oameni conteaza mult aspectul acesta. Daca intr-o intreprindere se aduc strunguri noi, de calitate superiora, avand si programare pe computer, fata de cele vechi, clasice, sau chiar versiuni mai vechi, toata lumea constata imbunatatirea. De aceea imbunatatirea lucrului concret a fost si este temelia culturii imbunatatirii continue, o componenta de baza, as zice, a culturii Vestice. Partea cea mai proasta, la noi, este ca individul nu a prea putut sa constate, timp de 22 de ani, acest aspect, care, drept consecinta, sa-i faca viata mai placuta, mai usoara, sa-l faca sa simta performanta si sa-i dea incredere. Asta e unul din lucrurile cele mai rele, care ne separa, din pacate, de Vest. Aici s-au distrus intreprinderi, s-au distrus ecosisteme prin defrisari ilegale si nerationale, milioane de oameni au trebuit sa ia calea exilului, emigrand spre alte zari mai bune. Iar acum, cu ocazia acestei crize economice globale, lucrurile s-au inrautatit. Aici individul a vazut doar cresteri de preturi, cand salariile ramaneau la acelasi nivel iar munca depusa trebuia sa fie mai mare si mai grea, fara a se imbunatatii (iata ca termenul apare din nou!) conditiile de munca. De aceea si spun ca ceea ce am facut a fost, de fapt, contrariul a ceea ce ar fi trebuit sa facem. Iar cand bati "pasul pe loc" riscul de a merge inapoi creste, si creste si neincrederea oamenilor in sistem, in democratie, in clasa politica, etc. S-a vorbit despre intreprinderile comuniste ca sunt "mormane de fiare vechi" - ziceai altfel, erai etichetat imediat drept "un nenorocit de comunist". Si nenorocirea a fost ca unele au si ajuns asa. Treci pe acolo si zici ca a venit un bombardament. In loc sa cauti sa imbunatatesti acele intreprinderi si sa le faci performante! Si acum, dupa mai bine de 20 de ani, avem intreprinderi de stat neperformante, "gauri negre". Vreau sa stiu si eu cate spitale noi s-au construit in acesti 22 de ani? In zilele noastre s-au inchis spitale... Unde este imbunatatirea, intreb? Si cum s-ar putea forma aici o cultura a imbunatatirii continue in astfel de conditii? Actualmente, aici, chiar daca ai vrea sa faci ceva bun, nu poti. Din varii motive. Inclusiv neincrederea pe care o simtim in propriile noastre forte, de cele mai multe ori justificat. Sau se gaseste cineva care sa te obstructioneze, care sa te indeparteze de scopul propus. Evident, este si vorba de lipsa de capital, de lipsa de mijloace financiare, conditii grele de creditare, etc. Practic, nu numai ca nu s-a imbunatatit ceva, dar s-a reusit a se crea o realitate ostila individului, lucru ce l-a determinat chiar sa emigreze. Sa luam un alt exemplu, invatamantul: este in declin si acesta, iar interesul tinerilor pentru elevatie, din ce in ce mai scazut. Este uimitor cum s-a putut ajunge a se face, a se actiona impotriva oricarei imbunatatiri concrete, a lucrului concret, cum i-am spus eu, fara de care societatea nu poate merge inainte si oamenii, la modul clar, nu pot fi multumiti. Sa vedem ce-si face loc intr-o asemenea societate, si aici pericolul e si mai mare: diverse curente de extrema , un inceput de fundamentalism religios, care, cel putin asa imi face impresia, incepe sa prinda la unii oameni. Nu, nu e vorba de credinta, ci de fundamentalism religios. Pe de alta parte, populismul fara solutii reale, partidul antisistem, care stie doar sa critice si partea proasta e ca are si ce. Sau ura, o ura necontrolata, prosteasca (si aici as putea sa dau un exemplu din ceea ce am vazut eu, dar ma abtin). Si asta pentru ca intotdeauna, in toti cei 22 de ani, s-a vorbit de reforma, fara sa se reformeze nimic, adica fara sa se imbunatateasca ceva concret, clar in viata oamenilor, decat foarte putin, contrar unor asteptari, sperante foarte mari pe care populatia le-a avut mai tot timpul. Este izbitor acest contrast intre ceea ce inseamna cu adevarat imbunatatire continua si ce s-a intamplat in realitate. De aceea eu cred ca ar trebui sa ne gandim bine ce vrem sa facem, sa chivernisim si sa chibzuim mai mult. Pentru ca, pe langa multe lucruri bune care s-au facut la noi, in tot acest timp scurs de la Revolutie incoace, au ramas si multe nefacute, cum se spune. Discrepanta intre potentialul nostru si realizari apare ca "buboiul in frunte". Este un potential mare, si nu cred ca gresesc daca spun asa, in stare latenta. Deseori prost utilizat. Iar politicile proaste, nepotrivite care s-au dus, spre ex., in domeniul economic mi se par ca tin, mai degraba, de o alienare a individului, fenomen produs de tranzitie, care l-a dezorientat pe individ, l-a tulburat profund din punct de vedere axiologic. Ar trebui sa meditam la aceste lucruri si sa cautam sa imbunatim la modul concret, vizibil, sa imbunatatim lucrul concret, cum spuneam, si ma refer, bineinteles, si la viata oamenilor. Ar trebui sa cautam sa invatam aceasta cultura a imbunatatirii continue, sa ne mai lasam de superficialitate, de egoism, de prejudecati, de lacomia stupida si de multe alte tare...

Revin la imbunatarire. Nu sunt un specialist in programare, dar din ceea ce am putut eu sa constat iata, spre ex., la Winamp. Acuma e o versiune noua, un skin nou, fata de old Winamp. Insa la baza, este tot prima versiune. Cu alte cuvinte, s-a construit, sa zic asa, pe vechea versiune ceva nou, adica ceva imbunatatit, dar acest proces este unul continuu. Baza, in schimb, este aceeasi. Nu este un alt Winamp si totusi e un altul, nou: unul imbunatatit fata de versiunea initiala, care a ramas de baza, baza. Interesant este ca ai posiblitatea sa te intorci la vechiul skin, cel de la inceputuri, oricand si apoi sa revii, daca doresti, la noul skin. Evident, poti sa descarci si alte skin-uri - creatori sunt multi. Pentru ca imbunatatirea e un proces de creatie. Este o munca creativa. Fara creatie nu e posibila imbunatatirea si reciproc. Deci creezi pe un model dat. Important e ca modelul sa fie bun, bineinteles, ca sa si poti crea pe el, sa-l poti dezvolta. Extrapoland la ceea ce se intampla in societatea noastra, modelul nostru nu e unul rau. Am si spus ca s-au facut multe lucruri bune. Rau e ca nu i se aduc acele imbunatatiri reale si necesare, si nu i se mareste capacitatea, performanta. Rau este ca exista un deficit de munca creativa, iar in privinta asta batem "pasul pe loc". De aceea nici nu spun ca modelul actual e unul perfect. Perfect n-o sa fie niciodata si nici nu trebuie, caci daca ar fi perfect n-ai mai avea ce face, n-ai mai avea ce imbunatatii. Observati, ca sa dau un nou exemplu, si la Blogger - scrie sus: "Incercati interfata Blogger actualizata", deci imbunatatire. Imbunatatirea este indisolubil legata de feedback. La noi, din pacate, exista mentalitatea proasta ca feedback-urile sa se lase cu taieri din salariu sau chiar desfacerea contractului de munca... M-as bucura sa gresesc, dar... Pentru ca nu intelegem ce inseamna si care e rolul unui feedback. Rolul unui feedback este sa poti imbunatati. El are un rol major in teoria generala a calitatii. Feedback-urile nu trebuie respinse, ci trebuie analizate, iar lucrul acesta e o arta. La noi cred ca tendinta e imediat de respingere. Dar nu trebuie sa fie asa. Spre exemplu: Basescu sustine proiectul Gold Corporation de la Rosia Montana. Nu am sa discut acum chestiunile de ordin constitutional, etc. Exista insa un Memoriu al Academiei Romane defavorabil proiectului, au fost voci din societatea civila care l-au dezaprobat, organizatiile ecologiste se opun, de asemenea, proiectului. Acesta este feedback-ul, iar tendinta lui Basescu este aceea de a respinge acest feedback. Daca ma refer acum la implicatiile ideologice, atunci trebuie sa spun ca atitudinea lui Basescu nu e una chiar democratica. De ce? Pentru ca a accepta un feedback, in vederea analizarii acestuia, este un lucru intotdeauna democratic si care te ajuta sa gasesti solutiile cele mai potrivite. Este ca si cum as face un skin, sa zicem, pentru Mozilla Firefox si cineva il download-eaza. S-ar putea sa-i placa, insa imi scrie parerea lui: " Este grozav! Imi place! Dar de ce nu-i faci si... nu stiu ce? Ar fi posibil sa aiba si cutare lucru?". Eu citesc aceste lucruri si incep sa ma gandesc. Vor scrie mai multi. Unii ma vor felicita, altii vor zice ca nu le-a placut nu stiu ce. De aici trag anumite concluzii ce ma ajuta sa imbunatatesc. Daca i-as respinge, ar fi democratic? Evident ca nu! Si nici n-as mai stii parerea "clientilor", atunci cum as mai putea imbunatatii, deoarece pentru ei am facut skin-ul sau sa-l impartasesc si lor, nu sa-l tin numai pentru mine. Este vorba de relatia pe care o am cu "clientii" mei, or, daca fracturez aceasta relatie, ce-am facut? Evident ca n-as face un lucru bun.
Cred ca e de observat aspectele culturale noi pe care le ofera un astfel de mod de a pune problema. Aspecte moderne.
Noi, nici pe vremea comunismului nu se poate spune ca am imbunatatit. Am construit, asta se poate spune. Dar intre a imbunatati si a construi e o mare diferenta. Spre exemplu, automobilele Dacia - le-am construit. Licenta era dupa Renault. Dar s-a perpetuat ani si ani de zile acelasi tip de automobil, produs in serie mare. Perceptia pe care o ai nu poate fi decat ca nu se imbunatateste, ci se construieste in continuare acelasi model si asa si e... Sa ne uitam acum la varietatea de Loganuri... Sau, in general vorbind, sa ne uitam la varietatea mare de modele ce apar cu repeziciune la o singura marca mare de automobile. Asta inseamna sa nu bati "pasul pe loc". Ca sa vorbesc in axiome: sa nu bati pasul pe loc inseamna sa mergi inainte! :D Si, trebuie sa recunoastem, cam asa e... Partea cam proasta este ca noi nu ne prea incadram in multe privinte in aceasta axioma. Si ar trebui s-o facem.