Problema

Cred ca nu sunt multi oameni care isi dau seama ca problema de baza a Romaniei nu e coruptia sau nerespectarea legilor tarii. Mie mi-a atras atentia o remarca facuta de Monica Macovei, si anume "cum iesim din noroi?" in ideea ca "suntem in noroi dar privim la stele". Abordarea aceasta cum ca ar fi vorba exclusiv de coruptie si nerespectarea legii e accesibila oricui: nu exista coruptie in tara asta? Nu exista corupti? Si atunci? Foarte multi oameni probabil ca asa gandesc, altii poate ca isi dau seama ca o asemenea argumentatie parca n-ar exprima tocmai bine realitatea, dar nu pot sa spuna ce anume lipseste, altii poate ca sunt nemultumiti de atata "zanganit de catuse"... Pentru ca niciuna dintre abordari nu merge la cauze, cred eu, si nu incearca sa explice fenomenul... Pe de alta parte, cu atata lupta anticoruptie si nu se imbunatateste substantial situatia economica, lucru care nemultumeste pe multi si pe buna dreptate. Chiar m-am gandit ieri la astfel de lucruri in timp ce faceam o plimbare in parc si incercam sa vad care este de fapt... problema... Si asa am identificat trei chestiuni, ca sa le zic asa, principale:

1. Nu stim sa utilizam eficient capitalul, indiferent de ce capital ar fi vorba, indiferent deci de natura sa (capital financiar, uman, etc). Spun "nu stim" pentru ca eu cred ca toata lumea trebuie sa inteleaga ca a utiliza eficient capitalul este o stiinta pe care nu multi o poseda, nu multi au talent la asa ceva. Ca sa fiu si mai clar: nu e totul sa ai cutitul si furculita. Mai trebuie sa stii sa le si utilizezi. Ca daca nu stii, atunci, sigur, iti vine mai usor sa iei friptura cu mana si s-o duci la gura.
2. Nu avem suficienta cultura economica - si aici ma refer la faptul ca nu prea citim lucrarile celor mari. Dar nu ca pe un roman, ci gandind la ideile care sunt acolo, luand aminte la contextul in care au fost scrise, la ce solutii aduc, la ce anume propun. In tara noastra sunt oameni care nu au bani sa-si cumpere aceste carti (ca sunt si scumpe), dar care ar dori sa le citeasca. Si sunt oameni care au bani, chiar ar trebui sa le citeasca, dar, in schimb, nu prea citesc... Spre exemplu, cati citesc (dar la modul aratat mai sus) lucrarile lui Milton Friedman, Krugman, Keynes etc si cati mediteaza serios asupra ideilor continute in aceste opere? Cati inteleg, spre exemplu, ce inseamna neoliberalism, ce semnficatie are? De aceea noi mai mult improvizam. Mergem pe fantezie si improvizatie, lucru ce se poate explica prin caracterul latin al poporului nostru, dar asta nu inseamna ca e si corect, ca intelegem corect lucrurile sau ca le-am aplica corect.
3. A treia chestiune ar fi legata de faptul ca Romania, cred ca inca de la 1848, copiaza ce fac altii, mai cu seama tarile mai dezvoltate si civilizate, dar fara ca cei care propun o astfel de tratare sa mai si treaca aceste idei luate din alta parte si prin filtrul mintii lor, sa vada ce se potriveste si ce nu, cum ar trebui eventual adaptat un lucru pentru ca sa se potriveasca la realitatile de aici, sau poate ca unele nu ar trebui adoptate aici pentru ca nu sunt indeplinite anumite conditii care, in alta parte, sunt indeplinite. De pilda, Parlamentul a adoptat Tratatul de Guvernanta Fiscala rapid, fara sa ne punem problema daca e potrivit pentru tara noastra, daca nu cumva se aplica foarte bine doar tarilor din Zona Euro, unor economii puternice si dezvoltate, unor tari cu PIB-ul foarte mare in comparatie cu al nostru, unor tari care au acumulat datorii foarte mari, ceea ce nu e cazul Romaniei. Ma gandeam si la ideea de abordare regionala, asta in legatura cu revizuirea Constitutiei, avansata de Liviu Dragnea, din care am inteles ca ar da posibilitatea regiunilor de a atrage fonduri europene. Insa fara o demonstratie foarte clara ca, in felul acesta, s-ar optimiza atragerea acestor fonduri, mai nimic despre ce institutii ar trebui create la nivel regional in vederea indeplinirii unui asemenea deziderat. Cu alte cuvinte, o superficialitate de la un cap la altul.

Or, aceste lucruri, as zice eu, sunt cu adevarat importante! Daca vrem sa iesim din noroi. Pentru ca doar lupta anticoruptie, lupta anticoruptie in sine, mi-e teama ca nu va realiza mare lucru si nici nu ne va scapa de saracie. Mi-e teama ca saracia se va adanci daca nu creste eficienta utilizarii capitalului. Ce mai trebuie inteles, cred eu, este faptul ca ineficienta e un mare pericol! Nu numai pentru tarile mai slab dezvoltate sau in curs de dezvoltare, dar si pentru tarile dezvoltate. Si chiar ma intrebam daca nu cumva situatia actuala din Uniunea Europeana nu este oare, in realitate, marcata de o grava ineficienta economica, care se manifesta si la nivelul tarilor dezvoltate si care perturba grav, economic si social, intreaga Europa. De ce spun "si social"...? Este optim din punct de vedere social ce se intampla in zilele noastre in Europa...? Eu cred ca nu. Uitati-va, spre exemplu cum investitiile au cunoscut o scadere in toata Europa, cum investitorii stau parca intr-o interminabila expectativa, cu rate mari la dobanzii si inflatie mica. In aceasta lume sunt foarte multi bani. Are balta peste, cum spune romanul. Insa acest imens capital financiar nu e folosit cum trebuie. Cei care il poseda prefera deseori rate mari ale dobanzii reale, iar castigurile, daca le putem spune asa, desi suna jalnic, care le obtin de pe urma unei astfel de stari de lucruri sunt suficient de mari si de aceea e convenabil sa tii banii "la ciorap", iar finantarea se face greoi. Pe de alta parte, lor nu le convine, din motive lesne de inteles, o inflatie mai mare: pentru a nu pierde. Dar, pe de alta parte, ineficienta se agraveaza. Interesant de citit Friedman rule, apropo de combaterea ineficientei. Nu ma voi avanta atat de tare incat sa spun ca asta ar fi si solutia. Insa sunt cateva idei de luat in seama acolo, ridica o problema, ne indeamna sa meditam...

Creditul neperformant...

...a ajuns la 18% din totalul creditelor. Iata ce ne spune ziare.com:

Vasilescu (BNR): Ponderea creditelor neperformante in total credite a ajuns la 18%

Iata ce se arata:

"Ponderea creditelor neperformante in total credite este in prezent de 18%, a declarat consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Adrian Vasilescu.
"Banca Nationala este pe faza. N-a scapat nimic, dar absolut nimic din totalul acestor credite neperformante ca sa nu fie provizionate. La sange a fost controlat si credit cu credit a fost provizionat. Ele toate sunt garantate 100%. 
Din pacate, se revarsa totul in sistemul bancilor pentru ca, iata, nu mai este profit anul acesta. Ar trebui sa ne pese de profitul bancilor, deoarece companiile romanesti au nevoie de bani. Banii cu imprumut trebuie sa vina de la banci", a spus Vasilescu, la TVR. 
In alta ordine de idei, Adrian Vasilescu a tinut sa sublinieze ca Banca Nationala nu este "Ministerul Bancilor". 
"Banca Nationala este un arbitru. In al doilea rand, este reglementator. (...) Dar, mai departe, gestiunea fiecarei banci si-o face banca singura, managementul si-l face singura. S-ar putea sa avem o fuziune in acest an in sistemul bancar si asta nu depinde de Banca Nationala", a explicat Vasilescu. 
Viceguvernatorul BNR, Cristian Popa, declara, recent, ca nivelul creditelor neperformante este de 17%. In opinia acestuia, nivelul creditelor neperformante va continua sa creasca pe termen scurt, existand presiuni in acest sens. 
"Depinde de perspectivele de crestere pe termen scurt ale economiei, de increderea consumatorilor corporativi si persoane fizice, dar si de disponibilitatea bancilor de a mai da credite. Daca se relanseaza creditarea intr-o maniera sustenabila, acest raport al creditelor neperformante va tinde sa se erodeze in timp. Asteptam sa inceapa sa se intample acest lucru, dar, pe termen scurt, asteptam sa existe presiuni pentru cresterea creditelor neperformante", a spus Popa. 
Potrivit acestuia, daca bancile nu vor fi mai active in restructurarea creditelor neperformante si in vanzarea lor, ceea ce este de asteptat sa se intample intr-o maniera ordonata, acestea se vor afla sub presiunea nevoii de provizionare a creditelor neperformante, ceea ce inseamna marje bancare destul de rigide. "

Deci in crestere, cel putin pe termen scurt...
Sa vedem niste articole de pe la sfarsitul anului trecut despre creditele neperformante din Spania si Grecia:

Creditele neperformante din Grecia, la nivel record

Se arata, printre altele, ca:

"Creditele neperformante din sistemul bancar al Greciei au atins nivelul record de 57 de miliarde de euro, reprezentand aproape un sfert din totalul imprumuturilor.
Nivelul urias al imprumuturilor neperformante agraveaza situatia bancilor, care ar putea avea nevoie de capital suplimentar, scrie Greek Reporter."

Nivel record al creditelor neperformante pentru bancile spaniole. Cand vor cere ajutor?
Se arata, printre altele, ca:

"Bancile spaniole au depasit recordul in materie de credite neperformante, acestea ajungand, in luna iulie, la 169,3 miliarde de euro, potrivit ultimelor date ale bancii centrale. 
Potrivit Bancii Spaniei, 9,9 la suta din credite sunt neperformate, in crestere fata de nivelul de 9,4 la suta, inregistrat cu o luna inainte, relateaza BBC News. 
Aceasta este cea mai mare rata a creditelor neperformante din 1962 pana in prezent. 
Creditele neperformante ale Spaniei au inceput sa creasca in urma cu patru ani, dupa criza imobiliara, cand tara a intrat in recesiune. Aproape un sfert din spaniolii cu drept de munca sunt in somaj, iar multi analisti sunt de parere ca guvernul spaniol va face, in curand, o cerere oficiala pentru ajutor financiar."

DE citit si...

Yahoo stiri:

Creditele neperformante au crescut constant in 2012, pana la 18%

Mitrache, Leumi Bank: Romania nu are doar 18,23% rata a creditelor neperformante, ci mult mai mult. V-ati pus problema de ce anumite banci nu au portofoliu de real estate?

HotNews

Van Groningen, Raiffeisen: Romania afiseaza o rata a neperformantelor mai inrautatita decat in realitate, afectand imaginea externa

Un articol interesant si aici.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Moment de disperare...

Ma gandeam ce titlu sa dau acestei postari... E vorba de o intamplare petrecuta recent la New York, evidentiata si la noi in presa, la care am inceput sa cuget astazi. Am gasit acest titlu... Fiecare dintre noi putem trece printr-un moment de disperare existentiala si sa nu stim cum sa-l tratam potrivit si bine. 
Gandul

Împuşcături în stradă la New York, în faţa Empire State Building, după ce un designer şi-a OMORÂT fostul şef. FOTO ŞI VIDEO

Se arata, printre altele, ca:

"Două persoane au murit şi nouă au fost rănite vineri lângă Empire State Building, din New York, după ce un bărbat a deschis focul în stradă. Atacatorul, un fost designer vestimentar în vârstă de 53 de ani, supărat că a fost concediat, a fost împuşcat mortal, în timpul unui schimd de focuri cu poliţiştii. Celălalt mort este fostul şef al atacatorului.

UPDATE 19.45 Iată filmul atacului, aşa cum a fost povestit el de Bloomberg, în conferinţa de presă: atacatorul, Jeffrey Johnson, un designer vestimentar în vârstă de 53 de ani, care fusese concediat cu un an mai devreme (deci nu o zi, cum s-a crezut iniţial), şi-a împuşcat pe trotuar fostul şef, un bărbat în vârstă de 41 de ani, folosind o armă semiautomată de calibru .45. Un muncitor de pe un şantier din apropiere l-a urmărit pe Johnson şi a alertat poliţiştii de lângă Empire State Building. Când a fost ajuns din urmă de poliţişti, bărbatul a deschis focul asupra lor. Potrivit primarului newyorkez, unele dintre persoanele rănite ar fi putut fi împuşcate de poliţişti în timpul confruntării.
UPDATE 19.10 Bloomberg a anunţat că sunt doi morţi şi nouă răniţi, în urma "tragediei" de lângă Empire State Building. Primarul New York-ului a declarat că autorul atacului a fost, într-adevăr, "un angajat nemulţumit", în vârstă de 53 de ani, care a fost ucis de poliţişti.
UPDATE 18.25 Primarul Michael Bloomerg ţine acum o conferinţă de presă în faţa Empire State Building.
UPDATE 18.10 Atacatorul a fost concediat joi şi s-a întors vineri înarmat la locul de muncă, în apropiere de Empire State Building, a declarat senatorul Malcolm Smith pentru ABC News, după ce a vorbit cu primarul Michael Bloomberg. Cealaltă persoană decedată este fostul manager al atacatorului, scrie The Guardian.
UPDATE 17.55 Poliţia anunţă primul bilanţ oficial al atacului. Există doi morţi, unul dintre ei fiind atacatorul, şi zece răniţi, care au fost transportanţi la mai multe spitale din New York, informează The Guardian."

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Dar credinta in Dumnezeu?
De remarcat varsta celui care a fost concediat - 53 de ani. Si, dupa cum se zice, la 53 nu te mai angajeaza cineva. Dar in zilele noastre si daca esti tanar nu prea ai sorti de izbanda sa te angajeze careva. Dar daca omul respectiv nu are un alt sprijin in afara de slujba? Poate are familie... Daca nu dispui de mijloace financiare sa incepi ceva pe cont propriu? Si daca, concediat fiind, tot cauti de lucru si nu gasesti...? Totusi, toate aceste lucruri constituie un motiv pentru a recurge la omor, asa cum a facut barbatul de 53 de ani din New York? Sigur, e usor sa vorbesti. Mai greu e cand traiesti astfel de realitati crude. De observat faptul ca aceasta crima s-a petrecut in plina strada, la ora 9 dimineata, intr-una din cele mai aglomerate zone din New York. 

"UPDATE 17.30 Există minimum doi morţi şi opt răniţi, conform surselor din NYPD citate de Chicago Tribune. Oamenii se aflau pe trotuar când bărbatul a deschis focul asupra lor. "Suntem încă în mijlocul evenimentelor. Există numeroase persoane împuşcate, până la zece, între care şi atacatorul. Nu avem niciun indiciu că ar fi vorba despre un atentat terorist", a declarat un purtător de cuvant al poliţiei din New York pentru Financial Times."

Oamenii se aflau pe trotuar cand barbatul a deschis focul asupra lor! Atacatorul nici macar nu s-a sinchisit de oamenii din jur si nici n-a tinut cont de faptul ca politia va actiona in cel mai scurt timp. Omorul s-a petrecut la vedere... Nici macar nu a fost ceva ascuns, o enigma greu de descifrat. Aceasta crima n-are nimic ingenios, enigmatic, nimic din toate ingredientele ce fac, spre exemplu, deliciul unui roman de Agatha Christie. E vorba de realitatea frusta si nimic mai mult. O poveste simpla, fara farafastacuri. Dar toata aceasta intamplare nefericita ascunde drama launtrica prin care a trecut barbatul in varsta de 53 de ani. O drama launtrica intr-o drama cu mult mai mare, cea sociala, generata de criza economica. Si care te face sa-ti pui intrebari despre sensul vietii. Iar unii deznadajduiesc... Pentru ca aici e vorba de o alta enigma: faptul de a nu intrezari o solutie pozitiva situatiei in care te afli si de a nu stii cum sa abordezi problemele...
In viata sunt tot felul de situatii... Cateodata ti se inchid in nas toate usile si ramai singur. Orice ai face, nu iese. Nu iese cum trebuie, nu iese bine... Parca ai fi prizonierul unei situatii nenorocite. Unii recurg la alcool, altii la revolver... Eu cred ca important in astfel de situatii este sa incerci sa te linistesti tu insuti. Important este ca tu sa stapanesti angoasa si nu angoasa sa te stapaneasca pe tine. O rezolvare pozitiva a problemelor se gaseste pana la urma. Se poate intampla sa se gaseasca cand chiar nu te astepti sau te astepti mai putin. Macar de tine insuti sa fii sigur si sa nu pierzi controlul asupra ta facand lucruri necugetate, care nu-ti slujesc la nimic. In astfel de situatii, cand totul pare negru, cand vezi lucrurile in negru, ispita de a face lucruri necugetate, chiar nenorociri, cum a fost in cazul acestui barbat, e foarte mare. Insa oamenii ar trebui sa se gandeasca la faptul ca asemenea ispite duc intotdeauna la ceva rau pentru ei. Daca a fost rau faptul ca barbatul respectiv a fost concediat, ceea ce a facut a condus la ceva si mai rau pentru el: a sfarsit prin a fi impuscat de politisti. In situatii dificile trebuie sa te indepartezi de asemenea ispite ce duc la o situatie si mai rea pentru tine insuti. In felul asta poti ajunge intr-o situatie mai buna. Pe cand daca te pleci ispitei devii robul ei si n-ai realizat nimic. Partea proasta e ca oamenii se uita la acela sau la acela, pleaca urechea la ce spune unul sau altul, dand neaparat crezare unuia sau altuia, etc. Toate aceste lucruri s-ar putea sa nu slujeasca la nimic. Pentru ca o asemenea realitate alunecoasa si efemera nu reprezinta adevarul, ci numai ispite care pot adanci starea de angoasa. De ce ne linistim, spre exemplu, la malul marii, cand suntem singuri? Sau de ce la munte, privind stancile solitare? Departe de tot felul de vorbe, zvonuri, de ce spune cutare si ce a facut cutare, si alte lucruri  de felul asta. Pentru ca atunci vedem ca tot ce e alunecos si efemer e doar asa, atat si nimic mai mult, si nu ne slujeste la ceva. Din aceasta cauza si spun ca nici ispitele, de care pomeneam mai sus, nu ne slujesc la ceva, in niciun caz la ceva bun. Si ne vlaguiesc sufletul. 
Insa drama se produce si in plan metafizic. De aceea am si pus intrebarea - dar credinta in Dumnezeu? - de la inceputul postarii. Un om cu adevarata credinta in Dumnezeu n-ar trebui sa recurga la gestul omorului. Porunca din Decalog data de Dumnezeu omului este: sa nu ucizi. Nu spune ca ai putea, totusi, ucide in anumite conditii. Or, omul asta i-a luat viata sefului sau pentru ca l-a dat afara. Chiar si un om fara credinta in Dumnezeu poate intelege, cu usurinta dupa parerea mea, ca asa e bine: sa nu ucizi. Daca asa e bine, de ce sa faci, atunci, un lucru rau? Un lucru care e rau inclusiv pentru tine insuti. Pentru ca aici nu e vorba de dreptate, e vorba de ucidere. Altminteri am putea fi tentati sa gandim ca dreptatea se poate face si prin ucidere. Comunismul, spre exemplu, a facut milioane de victime in numele dreptatii. Dar ce fel de dreptate? Aceasta dreptate era privita sub prisma ideologiei comuniste. Dreptatea sociala nu poate avea ceva in comun cu uciderea. In limbajul comun exista expresia: "imi fac singur dreptate" sau "si-a facut singur dreptate". Insa in conditiile in care cineva omoara pe altcineva, chiar daca a fost nedreptatit de acesta din urma, se poate spune, oare, ca "a facut dreptate" sau ca "si-a facut singur dreptate", sau ca "asa e drept"? De unde rezulta ca disperarea existentiala este si o disperare ce se manifesta si in plan metafizic. Iar aceasta disperare se manifesta printr-o slabire a sufletului omului, facandu-l sa nu mai poata sa discearna intre bine si rau. 
In general vorbind, existenta omului este dominata de prejudecati si mai putin de repere foarte clare despre ce inseamna bine si ce inseamna rau. Actionam mai mult in spiritul prejudecatilor dobandite de-alungul timpului si nu raportandu-ne la repere clare, care sa reprezinte adevarul. Pe de alta parte, cum spuneam mai sus, oamenii se uita si pleaca urechea la ce spune unul sau altul, dand crezare la ce spun altii. In felul asta se nasc ideologiile. Si considera ca acestea arata ce e bine si ce e rau. Culmea ironiei amare este ca in felul asta te poti indeparta de ceea ce e bine cu adevarat... Din cauza aceasta, spre exemplu, absenta dreptatii sociale, poate genera fenomene cat se poate de grave, cum este, spre exemplu, acest omor petrecut la New York, intrucat sunt ideologii care par sa ignore sau chiar sa nege dreptatea sociala. Asa se nasc fenomene de saracie extrema, inegalitati foarte mari...
Inchei aici, fara sa am pretentia ca am epuizat acest subiect atat de vast. Am cautat sa descopar semnificatia acestei intamplari, aparent banale, din New York. Nu stiu daca am si reusit foarte bine...  
E povestea unui om care si-a impuscat seful, in plina strada, la 9 dimineata, intr-unul din locurile cele mai aglomerate din New York...    

Pierdere de prosperitate

Apropo de USA, am vrut de mai demult sa pun pe blog acest articol pe care l-am citit in MSN Money si pe care vi-l recomand:

Is the economy a lost cause?

Cand vorbim de economie, vorbim de politici, mai putin de individ. Eu nu spun ca individul n-ar fi important, n-as vrea sa fiu gresit inteles. Numai ca unii au tentatia de a raporta totul la individ, sub influenta... individualismului, daca se poate spune asa. Este important, desigur, si omul. Dar deosebit de importante sunt si politicile, care nu trebuie neglijate, pentru ca astfel de politici pot influenta in bine sau in rau viata oamenilor. In articolul de mai sus, autorul, Anthony Mirhaydari, ne da un grafic:

La care, cred eu, trebuie meditat. El arata pierderile in crestere economica suferite de USA, de-alungul timpului: din 1972 PIB-ul US s-a aflat sub rata de crestere a perioadei anterioare (1950-1972). Dupa cum se vede, odata cu trecerea anilor nici vorba ca PIB-ul sa revina si sa atinga rata de crestere din perioada 1950-1972 (cu o mica exceptie, prin'79): se observa usor accentuarea decalajului fata de perioada anterioara. Graficul arata cu claritate ca problemele economiei americane au inceput odata cu Criza Petrolului din 1973, dar nu atat aceasta criza a fost de vina. Criza a fost doar un factor ce a determinat o scadere, nimic mai mult. Daca doriti, putem sa facem abstractie de aceasta criza, ca si cum n-ar fi fost, ca sa fixam ideile. Si atunci ce a determinat scaderea? Politicile! Politicile economice care au inceput sa se aplice! Si anume de cand au inceput sa se adopte metode neoclasice in economie. Foarte interesant este ca, incepand din '72-'73, dupa o usoara scadere, a urmat o tendinta de crestere ce a permis PIB-ului sa atinga rata de crestere anterioara (in grafic se vede ca asta s-a intamplat prin '78-'79). Dupa care au urmat iar descresteri care s-au amplificat in vremurile din urma. De observat ca, incepand inca din mandatul Presedintelui Carter, continuand apoi cu Presedintele Reagan, deci de cand au inceput sa se aplice politicile economice neoliberale, descresterile, pierderile de prosperitate, in economia americana s-au amplificat! Si atunci de ce nu un recurs la economia keynesiana, care a dat rezultate si care a permis dezvoltarea puternica a USA, dupa razboi, si a intregii Europe?

Euro dezbina Europa...?

Iata ce arata un articol din Gandul:

Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru Economie: EURO "NU ESTE BUN PENTRU PACE"

Se arata ca:

"Euro îi divide pe europeni şi "nu este bun pentru pace", a afirmat americanul Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru Economie într-un interviu apărut luni în cotidianul Handelsblatt, relatează AFP. 

"Toţi observatorii externi sunt de acord că euro şi politica de salvare a euro divizează în acest moment europenii. Este vorba despre diviziuni între state, dar şi în interiorul statelor, unde curente extremiste şi naţionaliste devin mai puternice. Nu este benefic pentru pace. În ansamblu, euro a fost contraproductiv", a afirmat Stiglitz.

"Situaţia actuală este instabilă. Aceasta va conduce fie la o mai mare integrare, fie la mai puţină. Este posibil ca părinţii fondatori să fi avut dreptate (să creeze euro), dar ei şi-au imaginat cu siguranţă o evoluţie naturală spre o uniune politică şi nu o uniune forţată pentru a evita un dezastru", a adăugat acest reprezentant al curentului neo-keynesian, care a fost recompensat în 2001 cu premiul Nobel pentru Economie.

Totodată, Joseph Stiglitz a salutat acordarea, vineri, a premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene. "UE a fost creată ca un proiect al păcii şi a asigurat pacea în Europa. Aşa că merită premiul", a afirmat el. Totuşi, "UE nu este acelaşi lucru cu zona euro", a subliniat acesta."

DE citit si:

Premiul Nobel pentru economie a fost câştigat de americanii Alvin Roth şi Lloyd Shapley 

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor. 

Colaborarea iresponsabila

Iata un articol foarte interesant, merita citit, de pe blogul lui Paul Krugman din The New York Times:

How Capital Went Into the GIPSIs

Voi reda acest articol integral pentru ca el descrie un fenomen economic de la care a pornit criza economica si financiara din Europa. Iata ce spune Dl. Krugman:

"A correspondent asks a good question: when I say that lots of money flowed into Spain and other peripheral economies during the bubble years, what kind of capital flow are we talking about?In brief, you should think of it as largely taking the form of bank-to-bank lending. E.g., German Landesbanken buying covered bonds issued by Spanish cajas, with the cajas in turn using the money to finance real estate purchases. Other forms of cross-border investment, like direct investment by corporations, were a fairly minor feature. That’s also why the flip side of those capital flows was a sharp rise in Spanish private-sector debt.I’d like to post a good chart, but I haven’t found a clean presentation of the data.

If anyone knows how to do this, let me know! But the basic story seems clear.

And by the way, this makes it quite clear that to the extent that you want to talk about irresponsible behavior, it was really a collaborative, trans-European project. German bankers knew what the Spanish banks were doing, and in fact took on quite a bit of the risk directly by accepting real estate as collateral."

Interesant, nu? Toata povestea asta are un talc... De observat ca fluxurile de capital catre Spania si alte economii periferice, during the bubble years, au constat in imprumuturi de la banca la banca, si Paul Krugman da un exemplu ce descrie cum s-au petrecut lucrurile. In felul asta s-au finantat tranzactiile de pe piata imobiliara. Insa e de remarcat faptul ca precizeaza ca alte forme de investitii transfrontaliere, cum ar fi investitii directe ale corporatiilor, au fost foarte mici, nesemnificative. Citind asta ma gandeam ca noi, Romania, tot vrem sa atragem investitii straine... FMI ne tot indeamna sa facem privatizari, eu asa am inteles... A fost foarte recent si o privatizare esuata, cea a Oltchim, nu? Dar, dupa cum se vede, interesul corporatilor, al marilor corporatii de a investi catre periferie nu prea... Nu prea e... Sa luam cazul Spaniei in bubble years (dar, de observat, ca nu numai al Spaniei): de ce nu au investit corporatiile din centru (catre periferie)? Probabil, foarte probabil ca nu au avut interesul s-o faca. Trebuie sa ma felicit: invat ceea ce stiam de multa vreme. N-as vrea sa par lipsit de modestie, dar lucrul asta il intuisem cu multa vreme inainte... E clar ca economiile periferice aveau si au nevoie de investitii ale unor firme puternice de la centrul Uniunii, centru dezvoltat economic. Au preferat, in schimb, un asa zis ajutor sub forma creditului care a dus la crearea bubble-lui. Iar astfel de fluxuri de capital au inceput sa se regaseasca in debitul sectorului privat...

"German bankers knew what the Spanish banks were doing, and in fact took on quite a bit of the risk directly by accepting real estate as collateral."

Cred ca e de luat aminte...

Care este filozofia monetara a Uniunii Europene...?

Oferta de moneda

Milton Friedman - Scoala de la Chicago

 - Oferta de moneda este exogena, adica rezulta dintr-o actiune deliberata a autoritatilor monetare. Ea este independenta de cererea de moneda a agentilor economici.

Kaldor (conceptia keynesiana)

- Oferta de moneda este endogena, in sensul ca masa de moneda existenta nu este rodul unei actiuni deliberate a autoritatilor monetare, ci este fundamental determinata de cererea de moneda a agentilor economici. Banca Centrala nu are, de fapt, posibilitatea, in calitate de ultim creditor, de a-i refuza sistemului bancar moneda care ii este necesara pentru a raspunde nevoilor economiei.

Ma tot gandeam la aceste lucruri citind cartea lui Jacques Valier - Scurta istorie a gandirii economice de la Aristotel pana azi, la care am mai facut referire pe blog, si unde le veti gasi expuse. Aceste aspecte capata o mare actualitate acum, in perioada de criza economica si financiara, care se resimte acut - vezi cazul Spaniei, dar si pentru faptul ca se vorbeste tot mai des de bugetul UE si federalizarea UE. Daca vom privi cu atentie la cele doua puncte de vedere de mai sus, observam ca ele nu numai ca sunt diferite, dar implica doua cai diferite de abordare a problemei. Dupa parerea mea, discutand lucrurile la nivel UE, pentru ca e vorba de Zona Euro in ansamblul ei si de tarile din aceasta Zona, daca emisiunea de moneda nu corespunde cererii de moneda a agentilor economici incepem sa avem probleme, in sensul adancirii crizei. O alta problema, dupa parerea mea, ar fi ca UE nu este omogena din punct de vedere economic - tari cu o dezvoltare economica inegala: dezvoltare economica mai mare in centru, mai slaba la periferie. Pentru tarile mai slabe, avand in vedere ca ele tind catre dezvoltare si reducere a decalajelor, cererea de moneda ar putea fi semnificativa, oferta trebuind sa satisfaca aceasta cerere mare. Insa asta ar insemna inflatie mare in centru (dupa o idee a lui Paul Krugman).Vreau sa spun ca daca oferta de moneda (euro, in cazul nostru) este scazuta, in conditiile austeritatii, lucrul asta va afecta tarile mai slabe, de la periferie. Pericolul mare pe care il reprezinta austeritatea pentru UE si Zona Euro este, in opinia mea, tocmai faptul ca oferta de moneda ar putea sa se situeze sub cerere, nu peste. Deci sa fie prea mica in raport cu cererea. In felul asta tarile de la periferie vor fi puternic afectate (negativ, bineinteles) din lipsa de bani, ele neavand performantele economice necesare de a face fata, in felul acesta, situatiei. Dar o ajustare, ca sa zic asa, a ofertei de moneda la cererea de moneda, in UE, este absolut necesara pentru subzistenta Uniunii Europene. Friedman credea ca, pe termen lung, "productia si ocuparea fortei de munca nu depind decat de cantitatea si combinarea factorilor de productie si ca emisiunea monetara nu are niciun efect asupra lor". Dar cantitatea si combinarea factorilor de productie depind si de bani, resurse financiare, mai ales daca avem in vedere aspectul cantitativ. Ar fi greu de presupus altfel... Fara resurse financiare suficiente atat productia cat si ocuparea fortei de munca se situeaza la un nivel scazut. Practic, ar rezulta o subocupare cronica a fortei de munca, un somaj masiv, cum vedem in Spania dar  trebuie tinut cont ca si somajul in UE e destul de mare, 11,4% - record, dupa cum ne spune Corina Cretu. Or, cresterea somajului nu poate decat sa afecteze negativ PIB-ul UE, deci cresterea economica a UE. In asemenea conditii subzistenta UE e pusa in pericol intrucat austeritatea nu numai ca nu conduce la crestere economica (dimpotriva!) dar produce subdezvoltare economica catre periferia UE, cu consecinte politice deloc fericite. Iar fara debuseuri, economia tarilor dezvoltate se sufoca. Contradictia aceasta e de natura sa nenoroceasca intreaga Uniune Europeana. Ceea ce ma deranjeaza pe mine este faptul ca discutiile privind federalizarea UE, uniunea politica, nu tin cont de aceste aspecte economice. Adica e ca si cum ai crede ca numai prin federalizare s-ar rezolva toate problemele si ar putea sa fie salvata Uniunea Europeana. Lucrurile nu cred ca stau  chiar asa deoarece nu se tine cont de aspectul economic si nu se vorbeste nimic despre politicile economice potrivite pentru subzistenta UE. Lucrurile acestea sunt trecute cu vederea. De aceea solutiile pe care le vedem, daca se pot numi solutii, sunt adeseori simpliste.

Despre situatia actuala...

In prezent toata lumea este concentrata pe referendumul din 29 iulie. Este o problema importanta, desigur. S-a scris foarte mult in presa despre recentele evenimente ce au avut loc, culminand cu suspendarea lui Traian Basescu. Nu voi relua aici aceste lucruri cunoscute si nici nu voi vorbi despre lupta politica intre USL si PDL ce pare sa atinga, iata, paroxismul. Nici despre MCV nu voi vorbi, decat, poate, tangential. Voi scrie, in schimb, cateva randuri despre ce cred eu ca pierdem, cu totii, din vedere. Despre ceea ce am pierdut mereu din vedere si nu e bine, orbiti fiind mereu de lupte politice... Este foarte clar ca nu ne place, dar realitatea este ca Romania e una din cele mai sarace tari din Uniunea Europeana. Daca ne vom uita la parametrii economici ai tarii, facand comparatie cu celelalte tari, chiar foste comuniste, vom constata usor ca asa stau lucrurile. Dam vina, si nu fara un oarecare temei, pe aceasta criza economica globala care ne-a afectat foarte mult. Insa nu trebuie sa ne amagim. Mai bine am deschide o privire panoramica asupra mersului economic al tarii noastre de la Revolutia din Decembrie '89 incoace, asta pentru ca sa vedem padurea. Altminteri nu vedem padurea din cauza copacilor, cum se spune. Adevarul este ca progresele noastre sunt foarte modeste, desi au existat si perioade mai bune in tot acest rastimp. PIB-ul Romaniei, spre exemplu, ramane foarte modest: nu am reusit sa ajungem sa avem 10000 de $ pe cap de locuitor. In continuare valoarea adaugata ramane foarte slaba, in felul acesta nu poti progresa. Din aceasta cauza survin toate problemele noastre, inclusiv cele legate de coruptie. Trist este ca reformele care s-au initiat ori n-au fost privite bine de populatie, odata ce au fost puse in aplicare, ori au esuat. Din aceasta cauza nici nu se poate vorbi de o reforma reala pentru ca o reforma reala se judeca prin prisma rezultatelor obtinute si, deci, al progresului real, ceea ce la noi nu se prea vede. S-a vorbit de multe ori despre imbogatitii tranzitiei si cam asa si este. Avem destui imbogatiti, forta economica a tarii e slaba, din pacate. Este evident ca intr-o tara saraca coruptia sporeste in intensitate iar fenomenul periculos este ca aceasta coruptie genereaza saracie si saracia, la randul ei, genereaza coruptie - un cerc vicios din care e greu sa iesi. Insa coruptie exista peste tot in lume (intr-o masura mai mare sau mai mica). Cel mai bun remediu pentru a o combate ar fi dezvoltarea economica sanatoasa. Pe cale juridica e greu de combatut coruptia, iar daca se accentueaza saracia, aproape imposibil. Vorbeam mai sus de cercul vicios saracie-coruptie. Totusi, coruptia in societate este determinata de saracie, deoarece asa si incepe fenomenul. Acolo unde incepe sa se simta saracia, acolo ajunge sa se simta si coruptia cu o mai mare intensitate. Degradarea vietii oamenilor conduce spre acest nefast fenomen, ca de combatut total nu a putut fi combatut niciodata, niciunde pe acest glob. Insa nenorocirea cea mai mare este ca Romania, in rastimpul scurs de la Revolutie si pana in prezent, a fost pusa in situatia de a nu se putea dezvolta. Cel putin asta e perceptia mea, documentata, cum aratam mai sus de datele economice care exprima trista realitate. Reformele care s-au facut, conditiile impuse de FMI nu au putut duce spre o viata mai buna pentru cetateni, multi luand calea exilului, daca se poate spune asa, preferand sa plece sa lucreze in strainatate, spre o viata mai buna decat in tara. Trist si periculos, mai periculos decat Traian Basescu (cum nu putini il considera), este ca Romania nu a putut sa iasa din aceasta logica. Si daca as numi-o drept logica a subdezvoltarii nu cred ca as gresi prea mult. Speranta pe care au avut-o oamenii, Uniunea Europeana, speranta de mai bine, nu se adevereste. Doar ce am intrat si, din nefericire, a inceput criza actuala. Logica austeritatii bugetare nu poate sa faca decat sa adanceasca logica subdezvoltarii. Si dincolo de evenimentele politice actuale, dincolo de acest referendum si de care ar fi rezultatul acestuia, imi pun, plin de ingrijorare, intrebari in legatura cu viitorul... Un viitor care nu arata prea bine, chiar deloc. Dezbaterile actuale ale intelighentei romanesti par sa ocoleasca cu grija subiectul acesta foarte delicat. Partea proasta este si faptul ca il tratam, ca intotdeauna, in chip politicianist si superficial. Nu am vazut pe cineva sa explice la modul cat se poate de serios, academic si lipsit de patima politica si partizanat politic, de ce Romania nu se poate dezvolta, de ce aceasta imposibilitate. Nu ne raman decat lucrarile clasicilor si scriam in postarea precedenta despre studiul, facut cu multa acribie, de catre Dl. Constantin Radulescu-Motru. Trebuie sa recunoastem ca la intrebarile pe care domnia sa le punea inca de atunci noi nu am raspuns inca. Textul a fost editat inca din 1937 de Societatea Romana de Cercetari Pasihologice, Bucuresti, iar Dl. Radulescu-Motru, inca de atunci, subliniez, remarca faptul ca noi copiem legi si institutii burgheze occidentale, fara sa stim, de fapt, cine suntem si ce putem. Acelasi lucru se intampla si acum. Partea proasta e ca nu se vad consecinte benefice, un progres real, desi cred ca ar fi trebuit sa se vada. Ori copiem prost, ori e vorba de altceva... Imi face impresia ca e posibil ca toata aceasta tranzitie de la comunism la capitalism sa fi provocat o criza sufleteasca in popor. Pe de alta parte nici nu i s-a explicat omului, inca de la bun inceput, ce fel de societate este aceasta noua, capitalista, ce anume presupune, pe ce valori este intemeiata, pentru ca oamenii sa inteleaga si sa stie ce au de facut. Lucrurile au fost prezentate, de catre clasa politica, mai intotdeauna, intr-un mod entuziast, ceea ce nu e neaparat rau, sau politic - lupta politica dintre partide, presarata de promisiuni electorale -  si cam atata tot. Insa e inadmisibil sa tot vorbesti, spre exemplu, de eficienta economica fara ca acest lucru sa se si adevereasca in practica, decat foarte slab, adesea nesatisfacator. Ca sa nu lungesc mult vorba voi incheia spunand ca la noi nu functioneaza cum trebuie capitalismul generator de dezvoltare economica, lucru pe care oamenii l-au vrut, nu stiu cat l-au si inteles (cred, mai degraba, ca nu). Si tocmai asta e sursa tuturor problemelor din prezent. Toate valorile despre care se discuta astazi, cum ar fi, spre exemplu, statul de drept, sunt valori ale unei societati burgheze, cum spunea Radulescu-Motru, adica ale unei societati capitaliste, bazate pe economie de piata. Daca aceasta economie de piata incepe sa schioapete e clar ca schioapata si valorile de care pomeneam mai sus. Eu cred ca ignoram (de ce oare?) acest aspect foarte imporant. Trecem pe langa el si ne facem ca nu-l bagam in seama si rau facem. Asa cum nu ne intrebam serios nici de cum va arata viitorul, pentru ca, date fiind conditiile actuale, nu pare sa arate prea bine. Nu voi incheia cu clasicul: sa speram ca va fi mai bine. Ca noi tot speram, suntem campioni la sportul asta. Ci mai bine ne-am gandi mai profund la aceste probleme.

Care e cel mai mare dusman al capitalismului...

S-a vorbit multa vreme despre faptul ca cel mai mare dusman al capitalismului ar fi comunismul. Intr-un fel pe buna dreptate deoarece comunismul, prin continutul sau doctrinar, insemna lupta impotriva capitalismului. Conform marxismului trecerea de la capitalism la comunism ar fi trebuit sa fie un proces istoric obiectiv determinat de contradictiile din interiorul sistemului capitalist. Aceste contradictii ar fi fost foarte puternice cand capitalismul ar fi ajuns la forma sa de imperialism. De aceea comunismul ar fi trebuit sa castige in lupta sa impotriva capitalismului acolo unde capitalismul era dezvoltat, intr-o tara capitalista dezvoltata. Adica acolo unde si exploatarea omului de catre om, gradul de exploatare ar fi cel mai ridicat. In linii mari cam asta spunea teoria marxista.
Ce s-a intamplat in realitate? In primul rand, as vrea sa subliniez faptul ca, dupa parerea mea, capitalismul trebuie legat de industrie si industrializare. Dupa parerea mea, definitia data de DEX nu este intru totul satisfacatoare pentru ca nu este completa. Si in feudalism se putea vorbi de proprietatea privata asupra mijloacelor de productie si de schimb, dar nu cred ca se putea vorbi de capitalism, in conditiile in care proprietatea privata era doar asupra terenurilor, proprietarii fiind marii latifundiari... Observ ca si Wikipedia da o definitie asemanatoare capitalismului:

"Capitalism is generally considered to be an economic system that is based on private ownership of the means of production and the creation of goods or services for profit or income by individuals or corporations. Some have also used the term as a synonym for competitive markets, voluntary exchange, wage labor, capital accumulation, or personal finance.^[1][2] Capitalism is variously defined by sources and there is no general consensus among scholars on the definition nor which economies can historically be properly considered capitalist.^[3] The designation is applied to a variety of historical cases, varying in time, geography, politics, and culture.^[4] There is, however, general agreement that capitalism became dominant in the Western world following the demise of feudalism.^[5]"

Este adevarat, spune acolo ca in general e considerat asa... Eu consider ca, daca vorbim despre capitalism, atunci trebuie sa legam capitalismul de industrie si de industrializare mai intai. Revolutia burgheza din Anglia, inceputa la 1642, a insemnat punctul de plecare,ca sa zic asa, al capitalismului. Deoarece capitalismul trebuie legat de burghezie, iar definitia data de DEX acestui cuvant este, de data aceasta, corecta. Capitalismul a incurajat dezvoltarea comertului si a industriei, cum s-a intamplat in Anglia pe vremea cand fruntasul partidului whig, Sir Robert Walpole, a fost prim-ministru (1721-1742). Capitalismul, dupa cum se poate constata, este opus absolutismului monarhic. In ianuarie 1642, in Anglia, regele Carol I a incercat sa aresteze pe fruntasii Parlamentului (incercare esuata), dupa care regele a parasit Londra (10 ian.). Parlamentul a cerut regelui sa semneze doua legi prin care episcopii sunt exclusi din Camera Lorzilor, iar Parlamentul sa preia comanda armatei. Regele a refuzat. Asa se face ca, in urma esuarii negocierilor dintre rege si Parlament, se constituie un "Comitet al Salvarii Publice", iar Parlamentul isi constituie o armata condusa de contele de Essex (evenimente petrecute in perioada: 4-12 iul). Bill of Rights, adoptata de Parlament la 16 dec. 1689, limita prerogativele regale. Parlamentul capata suprematie politica, iar in viitor, coroana Angliei nu va putea fi purtata de un romano-catolic. Deci implica, iata, si aspecte de ordin religios!
Observam ca in Vestul Europei putem vorbi de capitalism inca din 1642. De comunism insa putem vorbi incepand, practic, din sec. al  XIX-lea. Se constata o diferenta in timp de 200 de ani. In acesti 200 de ani, evident, Vestul s-a bucurat de o dezvoltare capitalista. Comunismul nu a fost altceva decat o reactie radicala la capitalism.
Interesant este sa vedem unde s-a impus comunismul. Deci el nu s-a impus in tari capitaliste (repet: leg acest cuvant de dezvoltarea industriei si a comertului, pe de o parte si indreptat impotriva absolutismului monarhic, pe de alta parte), asa cum spunea teoria marxista. Ci s-a impus in mari tari agrare! Rusia si China erau mari tari agrare, adica agricultura era, economic vorbind, preponderenta, si nu industria, care era slab dezvoltata daca e s-o comparam, la nivelul de atunci, cu cea din Vest. Pe de alta parte, in aceste tari exista un regim de absolutism monarhic, care a fost abolit, instituindu-se republica. In acest fel, capitalismul nu numai ca nu a fost afectat, dar lupta dintre comunism si capitalism a fost, strategic vorbind, pierduta de catre comunism de la bun inceput. Practic, la inceputul sec. XX, cand comunismul s-a impus, dupa cum spuneam, in Rusia si China, aceste doua mari tari se gaseau inca in feudalism, fiind preponderent agricole. Drept consecinta reprezentantii de frunte ai societatii erau marii latifundari si nu industriasii. In general vorbind comunismul s-a impus in tari agrare. Spre exemplu, dupa cel de-al doilea razboi mondial, s-a impus in Romania (cu ajutorul armatei sovietice), care era o tara eminamente agrara (cu un regim de monarhie constitutionala). S-a impus in Ungaria, care avea un important proletariat agricol inca demult, din sec. al XIX-lea, daca nu de si mai demult. De unde se vede ca in Vest, adica acolo unde era preconizat, de catre teoria marxista, sa se intample instaurarea comunismului, nici vorba de asa ceva! De unde se poate trage concluzia ca, de fapt, comunismul nu a reprezentat un pericol pentru Vest, decat unul, poate, ideologic. Dar nu unul real. Sau, cel putin, e discutabil daca a fost sau nu un pericol real. Daca teoria marxista vizualiza bine contradictiile din interiorul sistemului capitalist, care existau si exista, teoria ca exploatarea omului de catre om ar putea sa rastoarne capitalismul (deoarece cei exploatati se vor revolta impotriva exploatatorilor si, condusi de Partidul Comunist, care e avangarda clasei muncitoare, vor infaptui revolutia socialista) s-a dovedit neconvingatoare, chiar falsa. Lenin spunea undeva ca fara lupta de clasa nu se poate vorbi de comunism. Deci comunismul era bazat, fundamentat pe acest concept: lupta de clasa. Iar comunistii au pus accent pe ascutirea luptei de clasa, in felul acesta creandu-se premisele revolutiei. Si iata ca Istoria a demonstrat, cel putin pana acum, ca nici vorba de asa ceva! A fost Razboiul Rece, Cortina de Fier si, pana la urma, comunismul, cel putin in Europa si URSS, a pierdut o lupta care era, dupa cum spuneam mai sus, strategic pierduta de la bun inceput. Este adevarat ca nu a pierdut de tot (ma refer la situatia de pe plan mondial) si China e un exemplu in acest sens. Numai ca acolo comunismul a suferit anumite reforme. Dar mai sunt si alte state cu un asemenea regim, spre ex.: Coreea de Nord, Venezuela. Rezulta ca lupta de clasa nu a afectat capitalismul. Si atunci? Unde e greseala?
Ca sa vedem unde a fost greseala trebuie, dupa parerea mea, sa vedem pe ce este bazat capitalismul. Teoria gresita era ca acest capitalism ar fi bazat pe exploatarea omului de catre om - de aici si teoria luptei de clasa (nu am spus ca nu ar exista in capitalism exploatarea omului de catre om). Capitalismul nu e bazat pe asa ceva. Ci este bazat, fundamentat pe piata de capital. Chiar si numele, piata de capital, te duce cu gandul, fireste, la capitalism. Dupa parerea mea, fara piata de capital nu se poate vorbi de capitalism. Piata de capital e fundamentul de baza al capitalismului. In zilele noastre unii, din cate observ, tind sa faca o eroare si sa considere capitalismul bazat pe banci si sistemul bancar. Dar si in comunism existau banci, care aveau, in general vorbind, acelasi rol ca si in capitalism, adica acela de finantare a diverselor activitati economice. Celelalte tipuri de piete: piata bunurilor de marfa, piata muncii si piata monetara sunt si ele importante in capitalism, ca si sistemul bancar, bineinteles. Insa specific capitalismului este piata de capital, unde se intalnesc oferta de capitaluri propusa sau exprimata de cei ce economisesc si cererea intreprinzatorilor care au nevoie de finantare. Iar finantarea directa asigurata prin piata de capital este specifica a ceea ce numim capitalism. De aceea in tarile dezvoltate a crescut, in ultimii 20 de ani, rolul finantarii realizate prin piata de capital si monetara. Institutia de baza a pietei de capital este Bursa. Iar o caracteristica de baza a Bursei este caracterul sau speculativ, fara de care nu se poate concepe Bursa. De unde si riscul de piata.
De aceea cel mai mare dusman al capitalismului, daca se poate spune asa, este prabusirea pietei de capital. Stiglitz atrage atentia asupra imperfectiunilor pietei. Asa cum pune el problema, imperfectiunile pietii sunt obiective (un lucru obiectiv) si conduc la prabusirea pietii, care constituie regula, nu exceptia. Totusi, trebuie avut mare grija de aceasta piata de capital, care daca s-ar prabusi chiar ca ar pune in pericol capitalismul.
Teoria lui Marx asupra crizelor economice nu este gresita, dar nu este, ca sa zic asa, completa. El da doua explicatii a cauzelor crizelor economice in capitalism:
1. crize de supraacumulare a capitalurilor in legatura cu scaderea ratei profitului; si
2. crizele de supraproductie.
Explicatiile lui sunt logice, dar pentru a rezuma la modul general, cred ca trebuie spus ca orice dezechilibru intre oferta globala si cererea globala genereaza crize economice (mai mult sau mai putin puternice, depinde de cat de mare e acest dezechilibru) si poate sa conduca la prabusirea pietei. Lucrul acesta ar putea fi evitat prin politici macroeconomice sanatoase.
Trebuie evidentiat ca ceea ce au afirmat neoclasicii, si anume ca productiei globale oferite de piata ii corespunde cu necesitate o cerere globala perfect egala, cu conditia ca statul sa nu se amestece si sa falsifice liberul joc al fortelor de pe piata, este gresita. Deci crizele de supraproductie sunt imposibile. Jacques Valier (in Scurta istorie a gandirii economice de la Aristotel pana azi) arata un lucru foarte interesant:

"Pentru a ajunge la o asemenea conceptie , neoclasicii se bazeaza pe legea debuseelor a lui Say, pe care o aproba in totalitate. Venitul, rezultat din productie, este automat si incontinuu cheltuit: e cheltuit in achizitia de bunuri de consum sau economisit - venitul este, in acest caz, folosit la achizitionarea de echipamente. Regasim aici teza eronata potrivit careia economisirea este in mod necesar cheltuita, o teza care se intemeiaza pe o conceptie falsa despre moneda, considerata ca simplu instrument de tranzactie, neputand fi ceruta pentru ea insasi, o moneda care nu este decat un voal ce mascheaza fenomenele reale, fara a avea vreo influenta asupra lor, in niciun caz asupra nivelului activitatii economice"

Dupa parerea mea, ideea gresita a Scolii Neoclasice, sau, mai bine zis, ideea falsa este tocmai aceasta: "Venitul, rezultat din productie, este automat si incontinuu cheltuit". Pentru ca lucrul acesta e imposibil in realitate, chiar daca Statul nu se amesteca pe piata. Fara indoiala ca un producator vrea sa aiba venituri cat mai mari. Asta inseamna, oare, ca va si cheltui tot mai mult, adica, mai precis spus, tot venitul? Chiar daca ar dori sa-l cheltuiasca pe tot pentru achizitia de bunuri de consum sau sa-l economiseasca pentru a-l folosi la achizitionarea de echipamente, s-ar putea ca aceasta cheltuiala sa nu se justifice in realitate, adica sa nu fie utila. Deci el nu va cheltui tot venitul, ci doar cat este util sa cheltuiasca, lucru ce cred ca este rational. Adica prin aceste cheltuieli se vor stradui sa obtina o satisfactie maxima, tinand cont de resursele limitate de care dispun. Din start cheltuielile sunt limitate la ceea ce ei numesc satisfactie maxima, concept subiectiv, desigur. Totusi, exista o limita peste care cheltuielile nu se vor mai dovedi utile. Pentru ca nu este necesar sa cheltuiesc tot venitul pentru a obtine o satisfactie maxima. Si atunci ar rezulta, in mod clar, un dezechilibru. Deci va ramane o parte economisita care nu se va cheltui imediat, ci mult mai greu.
Pe de alta parte, se poate intampla urmatorul aspect: consumul sa fie cu mult mai mare decat veniturile reale. Criza actuala, a datoriilor suverane, arata acest lucru. Debuseul pe care il poate crea un stat in exclusivitate consumator se poate transforma in criza globala, asa cum arata astazi situatia din Europa (se vede foarte bine acest lucru, spre exemplu, in cazul Greciei). Pericolul consta in faptul ca, pe de o parte, se creaza acumulari mari de capital care nu mai gaseste oportunitati de investitie rentabile (cf. Marx) iar pe de alta parte se creaza acumulari mari de datorii, ca sa zic asa, ce nu mai pot fi platite la termen. In legatura cu gradul de ocupare, voi cita tot din cartea lui Jaques Valier, pe care am citat-o si mai sus, despre somaj:

"Analiza neoclasica poate fi expusa intr-o fraza: intr-o societate in care statul se abtine de la orice interventie, fortele pietei asaza automat productia nationala la un nivel ce permite ocuparea tuturor muncitorilor si folosirea capitalurilor disponibile. Daca statul si grupurile sociale ingaduie jocul liber al fortelor pietei, somajul de lunga durata sau subfolosirea indelungata a capitalurilor sunt imposibile. Ocuparea deplina a fortei de munca este asigurata automat"

Dupa parerea mea, eroarea consta in faptul ca un producator privat nu are interesul explicit sa asigure ocuparea deplina a fortei de munca. Interesul sau scopul lui nu este acesta. Spre exemplu, el va dori sa castige mai mult din activitatea economica pe care o desfasoara. In acest sens poate adopta o metoda de crestere a productivitatii muncii bazata pe reducerea personalului si, in schimb, introducerea unor echipamente care sa permita o productivitate foarte ridicata, capital care s-ar amortiza intr-o anumita perioada de timp. Interesant este urmatorul lucru: daca neoclasicii afirma ca scaderea salariilor ar atrage dupa sine o sporire a cererii de locuri de munca, s-ar putea intampla ca, prin cresterea productivitatii muncii, sa aiba loc o marire justificata a salariilor, pe de o parte, si somaj, de cealalta parte. Deci nicidecum o sporire a cererii de locuri de munca, deoarece cererea este satisfacuta in acest caz. Oferta nu e satisfacuta, mentinandu-se superioara cererii. Deci rezulta somaj! Si pot rezulta rate mari ale somajului, inacceptabile din punct de vedere politic, vorba lui Stiglitz, care ar obliga Statul la cheltuieli importante (ajutoare de somaj, ajutoare sociale, etc) pe termen indelungat. Evident, pe piata bunurilor, cererea globala de consum va fi in scadere, lucru ce antrezeaza scaderea productiei si a cererii de locuri de munca. Producatorul privat va urmari intodeauna perspective de profit pozitive, tocmai in ideea (neoclasica) a satisfactiei maxime. Satisfactia lui nu consta in a asigura ocuparea deplina a fortei de munca, ci in rate mari ale profitului. Este vorba din nou despre un dezechilibru. Restabilirea echilibrul economic, intr-o faza de depresiune economica, presupune reducerea ratei dobanzii, sporirea volumului de credite si masa monetara, stimuland cererea de bunuri si investitii, majorarea volumului productiei si a gradului de ocupare al fortei de munca.
Se observa si in zilele noastre, in aceasta criza, ca tot intram in recesiune, dupa ce tot iesim din ea. Daca ar fi sa ne luam dupa ideea restrangerii rolului statului in economie, ingaduind jocul liber al fortelor pietii, atunci masurile de austeritate bugetara, legate de diminuarea considerabila a deficitului bugetar, prin reducerea cheltuielilor efectuate de la bugetul de stat, ar trebui sa aiba efecte pozitive si sa rezolve problema crizei. Se constata cu usurinta ca nu e asa. Pentru ca fara masuri de crestere a cererii globale nu se poate iesi din criza. Iar a practica austeritatea in conditiile in care maresti taxele si impozitele inseamna sa ratezi relansarea activitatii economice.
Practic, aceasta austeritate, vazuta ca un fel de dogma, precum si diminuarea rolului statului, vazut tot ca o dogma, nu fac altceva decat sa adanceasca recesiunea, punand in pericol sistemul capitalist mai mult decat a facut-o comunismul. 

Despre polarizarea politica din SUA si nu numai de acolo...

Cred ca unul din cele mai interesante si importante fenomene care se desfasoara in prezent este polarizarea politica in SUA, scoasa in evidenta de laureatul Premiului Nobel pentru Economie in anul 2008, Dl. Paul Krugman, si despre care am pomenit si aici.
Dupa cum se poate observa, aceasta polarizare politica nu a inceput de ieri, de azi si nu se datoreaza in exclusivitate crizei economice si financiare globale, care, dupa cum stim, a afectat negativ puternic SUA si a generat numeroase controverse. Krugman face trimitere la acest articol foarte interesant de citit. Primul lucru la care m-am uitat (si care cred ca ar atrage atentia oricui) este faptul ca accentuarea fenomenului a inceput sa se produca, in vremurile din urma, incepand din a doua jumatate a anilor '70 a secolului trecut. De atunci distanta dintre republicani si democrati a inceput, continuu, sa se mareasca. Intre 1879 si 1945 cele doua partide au tins spre centru, dar, pe de alta parte, se observa ca republicanii au fost mai constanti decat democratii si s-au mentinut multa vreme in jurul centrului politic (centru-dreapta, desigur). Indepartarea de o doctrina de centru, moderata, s-a produs, la republicani, din perioada 1975-1981, acest partid virand tot mai mult catre Dreapta politica. In acelasi timp democratii, pe o panta nu atat de abrubta, merg catre Stanga esicherului politic. De observat ca titlul pe care Dl. Krugman l-a dat editorialului sau - Going to extreme - e fara semna de intrebare (ar fi putut sa fie, spre exemplu, "Going to extreme?"). Cu alte cuvinte e vorba de un fenomen cert, cel putin asa cum arata din studiul pe care l-a vizualizat, de pe voteview blog. Remarc faptul ca fenomenul isi face simtita prezenta si in Europa. Este clar ca partidul cu cele mai multe locuri in PE, PPE, este un partid de dreapta, care, dupa parerea mea, s-a indepartat foarte mult de o doctrina de centru. Lucrul s-a vazut in Franta, in legatura cu fostul Presedinte Nicolas Sarkozy, dar si in dezbatarea din campania electorala, cu Francois Hollande, actualul Presedinte al Frantei. In Europa, Stanga politica este pe un val mare de popularitate, in mare parte pentru ca nu a guvernat in conditii de criza economica severa, dar si aspectul ideologic incepe sa prinda un contur clar. Spre exemplu, in Franta oamenii au votat un socialist. In Germania, Stanga castiga de asemenea teren. Dreapta a sustinut austeritatea bugetara - si lucrul asta cred ca se poate incadra intr-o formula ideologica. Stanga, dimpotriva, spune ca aceasta austeritate nu e buna deloc si nu reprezinta solutia pentru a iesi din impasul economic actual. Dar asta e numai un exemplu ce mi-a fost mai la indemana in momentul de fata. In orice caz, un reviriment al Stangii in Europa e foarte aproape de a se infaptui. Nu stiu daca in SUA lucrurile stau chiar asa, pentru ca Obama a fost la Putere pe vremuri de criza grea si exista multi nemultumiti de politicile duse de democrati si de Presedinte. Cat sunt de obiectivi acesti oameni in aprecierile pe care le fac, este o alta chestiune. Insa in astfel de chestiuni e vorba, mai mult, cred, de perceptie decat de obiectivitatea electoratului.

Ideologic vorbind, lucrurile incep sa prinda un contur destul de clar si la noi. Cred ca se manifesta si la noi, pe scena politica, un asemenea fenomen. E posibil sa existe (si nu numai la noi!) influente in acest sens, care sa vina din SUA. Fenomenul a inceput la noi de prin anii 2004-2005, cand Basescu a castigat alegerile si PD  a inceput sa faca parte din PPE. Ruptura din PD si PNL este iarasi semnificativa in acest sens. Insa o polarizare pronuntata a inceput de cand Basescu a fost reales Presedinte. Chiar a si subliniat ca PDL e un partid de dreapta, si nu o data. A spus ca USL e de stanga si tot PDL-ul s-a grabit sa-l numeasca "Alianta socialista" (observati termenul - socialist, termen de care abuzeaza adeptii Tea Party cand vorbesc de democrati si Obama, dar si cand vorbesc de liberali. In SUA democratii sunt vazuti, de catre conservatori, ca liberali, incadrati in aceeasi tabara sau fiind tot una cu socialistii. In Europa e, totusi, ceva diferit). Si nu degeaba Marga a facut aprecierea aceea, in legatura cu Mussolini, la adresa lui Basescu. Toate acestea spun ceva despre polarizarea politica din Europa. De altfel Basescu a si zis ca e bine sa fie asa: o forta de Stanga - USL si una de Dreapta - PDL.
Sunt de acord asupra riscurilor care rezulta din aceasta polarizare, expuse, in ceea ce priveste America, in articolul D-lui Krugman si pe voteview blog, ca ar putea sa fie aceleasi si pentru Uniunea Europeana.
In Romania, USL are peste 60% din intentiile de vot ale romanilor, dupa cum arata sondajele. Dezechilibrul e evident, cand te gandesti la cele 12-15% ale PDL-ului...
Pe de alta parte, dupa cum s-a putut constata la recentele alegeri din Grecia, extremismul a inceput sa-si faca simtita prezenta. In Serbia au avut castig de cauza nationalistii populisti. Polarizarea se simte, dupa cum se poate usor constata, destul de serios si in Europa. Fenomenul este periculos pentru ca antreneaza extremismul, curentele extremiste. Indepartarea de moderatie nu e de bun augur iar cand sunt puncte de vedere ireconciliabile nu este posibil consensul.
Pe de alta parte, polarizarea aceasta imi pare a fi anacronica in contextul unei lumi democratice. Daca pe vremea Razboilui Rece exista, spre exemplu, Stay-behind, lucrul acesta era in stransa legatura cu bipolaritatea poltica existenta atunci pe plan mondial. Acum nu mai exista o astfel de realitate politica si de aceea polarizarea politica este parca venita din alte vremuri, rod al unei mentalitati revolute.
In orice caz, sa speram ca lucrurile vor reveni la normal. Iar daca actuala criza economica si financiara va fi depasita cu bine cred ca se creaza premisele ca lucrurile sa se normalizeze.

Cateva ganduri de 1 Mai...

As remarca faptul ca 1 Mai, Ziua Internationala a Muncii, sau Ziua Internationala a Muncitorilor, pe langa comemorarea victimelor grevei generale din Chicago, lupta muncitorilor pentru programul de lucru de 8 ore, fara reducerea salariului, celebreaza o valoare - MUNCA - fara de care multe lucruri nu ar fi posibile. Si ii celebreaza pe cei ce pun in practica aceasta valoare insemnata, care determina progresul intregii omeniri, din toate punctele de vedere, inclusiv din punct de vedere moral, ca sa-l parafrazez pe Schiller.
Regimurile totalitare (comunist, nazist) din unele tari (spre ex.: URSS, Germania nazista) au cautat sa foloseasca semnificatia acestei zile in concordanta cu scopurile lor politice. In Spania, pe vremea lui Franco, aceasta mare sarbatoare a fost interzisa. La fel in Italia, pe vremea Regimului Fascist. In Portugalia, pe vremea lui Salazar, a fost cu cruzime reprimata.
In tarile cu regimuri democratice, oamenii sarbatoresc cu bucurie aceasta zi, in mod liber. In unele sunt demonstratii de strada, proteste, chiar si in zilele noastre. Ziua de 1 Mai este, cam peste tot, o zi libera, cu festivitati pasnice, dupa care oamenii petrec campeneste. Interesant este ce se intampla in SUA. Iata ce ne spune Wikipedia:

"United States

In the United States, efforts to officially switch Labor Day to the international date of May 1 have failed. In 1921, following the Russian Revolution of 1917, May 1 was promoted as "Americanization Day" by the Veterans of Foreign Wars and other groups as a counter to communists. It became an annual event, sometimes featuring large rallies. In 1949, Americanization Day was renamed to Loyalty Day. In 1958, the U.S. Congress declared Loyalty Day, the U.S. recognition of May 1, a national holiday; that same year, U.S. President Dwight D. Eisenhower proclaimed May 1 Law Day as well.

Some unions and union locals in the United States — especially in urban areas with strong support for organized labor — have attempted to maintain a connection with more left-wing labor traditions through their own unofficial observances on May 1. Some of the largest examples of this occurred during the Great Depression of the 1930s, when thousands of workers marched in May Day parades in New York's Union Square. Smaller far left groups have also tried to keep the May Day tradition alive with more radical demonstrations in such cities as New York and Seattle, without major union backing.
In 2006, May 1 was chosen by mostly Latino immigrant groups in the United States as the day for the Great American Boycott, a general strike of illegal immigrant workers and supporters to protest H.R. 4437, immigration reform legislation which they felt was draconian. From April 10 to May 1 of that year, millions of immigrant families in the U.S. called for immigrant rights, workers rights and amnesty for undocumented workers. They were joined by socialist and other leftist organizations on May 1.^[14][15] On May 1, 2007, a mostly peaceful demonstration in Los Angeles in support of illegal immigrant workers ended with a widely televised dispersal by police officers. In March 2008, the International Longshore and Warehouse Union announced that dockworkers will move no cargo at any West Coast ports on May 1, 2008, as a protest against the continuation of the Iraq War and the diversion of resources from domestic needs.^[16] For May Day 2010, marches were being planned in many cities uniting immigrant and native workers including New York,^[17][18] San Francisco,^[19] Boston,^[20]Albany ^[21] Chicago and Los Angeles most of whom protested against the Arizona Senate Bill 1070^[22]Members of Occupy Wall Street plan to hold a General Strike in 2012."

Stau si ma intreb de ce aceasta reticenta, fata de Ziua Internationala a Muncii, in SUA... Interesant este ca aceasta zi, in SUA, a fost legata de comunisti. Dupa cum se poate constata, ea a primit diverse denumiri, numai Ziua Internationala a Muncii, nu. I s-a spus Americanization Day, Loyalty Day, Law Day. Deci ziua de 1 Mai a ramas ca sarbatoare, dar sub alta denumire si se sarbatoreste altceva. De observat ca, in ultima vreme, de 1 Mai au loc numeroase demonstratii in SUA, greve generale, legate de imigratia ilegala. Imigrantii cer respectarea drepturilor lor, ale muncitorilor, amnistierea pentru muncitorii care nu au documentele necesare, contesta legislatia, in viziunea lor, draconica cu privire la imigratie. Membrii Occupy Wall Street planuiesc o greva generala in 2012! Dupa cum lesne se observa, 1 Mai a ramas in SUA o zi de lupta, nu numai pentru drepturile muncitorilor sau imigrantilor, dar si pentru pace - de observat protestele din 2008 impotriva continuarii Razboiului din Irak. Deci in SUA, 1 Mai e o zi controversata, ca sa zic asa. Dar datorita acestui lucru se mentine spiritul de lupta al oamenilor muncii, amintind de semnificatia originara a acestei zile, pentru ca la inceput a fost o zi ce a marcat o lupta a oamenilor muncii pentru drepturile lor legitime. In alte parti oamenii nu au de lucru, in schimb sarbatoresc 1 Mai cu mici si bere, lasand la o parte memoria inca treaza a propagandei PCR. Nu peste tot... In Spania am auzit ca au deja loc demonstratii de strada impotriva politicilor Guvernului - somajul a ajuns la 25%! Protestele oamenilor sunt pe deplin justificate cand aceasta valoare - MUNCA - este calcata in picioare din diverse motive, de catre cei ce s-au obisnuit sa nu prea tina cont de ea si nici de cei ce muncesc.
Eu cred ca Ziua de 1 Mai trebuie sa fie sarbatorita de catre toti! Ea ne reaminteste de faptul ca trebuie sa avem respect fata de MUNCA si fata de tot ce decurge de aici: indatoririle noastre, drepturile noastre, progresul societatii, solidaritate, pace, bunastare, respectul pentru cei care muncesc si pentru bunurile realizate prin munca, folositoare omului, fata de civilizatie si de atatea altele necesare pentru om, in general vorbind. O societate care nu mai respecta MUNCA si pe cei ce muncesc intra intr-o stare de haos si de deruta morala. In felul acesta traieste o criza din care cu anevoie va iesi. Poate ca una din cauzele crizei economice actuale este tocmai acest lucru... Societatea a ajuns la un nivel de dezvoltare economica foarte ridicat, de care omul s-a bucurat, evident. Dar poate ca tocmai acest hedonism a facut sa uitam lucrurile de baza pe care s-a intemeiat acest progres, inregistrat in sec. XX. Si unul din aceste lucruri de baza, poate principalul, a fost MUNCA. In hedonismul nostru am uitat de asa ceva, alunecand spre aceasta criza actuala, incurcandu-ne in datorii mari, aproape imposibil de platit... Sarbatorim munca la iarba verde, mancand niste mici, band o bere fara sa meditam mai serios la aceasta valoare si la semnificatiile acestei zile de 1 Mai.
Din cand in cand trebuie sa ne reamintim...