Clasa politica trebuie innoita...?

Sau poate ar trebui innoit Statul, cu institutiile sale, Constitutia... Innoirea clasei politice, asa cum se face in Romania, la nivelul actual al managementului de la noi, nu-mi garanteaza ca "dupa ce se va termina", ca sa folosesc cuvintele D-lui. Iohannis, vom avea o clasa politica mai buna decat cea veche sau mai credibila decat cea veche... Cum vi se pare? Poate cel mai eficient mod de combatere al coruptiei (depinde si cum definim acest termen) este statul minimal, amestecul minimal al statului in economie. Lucrul acesta nu ar mai lasa ca politicul sa aiba acces discretionar la resurse, fonduri, prin relatii si legaturi oculte, ce se traduc mai apoi printr-o coruptie masiva. Am presupus ca fenomenul coruptiei apare la interfata stat-privat. Deci am definit fenomenul in felul acesta. Noi avem inca un stat foarte mare, birocratie multa - 1,2 milioane de angajati la stat, daca nu ma insel - avem intreprinderi de stat neperformante, care produc pierderi uriase, avem o fiscalitate grea, care apasa greu asupra mediului de afaceri, parca invitandu-l la evaziune, ca sa nu dea faliment. Daca Statul arata asa, si managementul sau este unul slab, de ce ne mira cum stau lucrurile si ce anume ar justifica optimismul ca daca DNA isi face treaba, vom avea un Stat mai bun, de parca Statul se reduce doar la oamenii care il compun si lucreaza acolo? Dl. Iohannis s-ar putea sa aiba dreptate: credibilitatea clasei politice ar putea sa creasca. Dar pentru cata vreme? Si dupa aceea...? Iar credibilitatea mai creste si in functie de rezultatele clasei politice, nu numai in functie de ce face DNA... Caci se poate sa nu fii corupt, dar rezultatele sa fie cam egale cu zero, dupa principiul: "cine nu munceste, nu greseste". Interesant si chiar periculos mi se pare ca noi incercam sa reformam oameni, nu institutii, nu Statul, nu economia, nu Constitutii...

Paradox?

Ma gandeam de mai multa vreme sa scriu despre asta... Mie mi se pare o destul de clara schimbare de paradigma fata de ceea ce a fost intr-un trecut nu prea indepartat. Avem acum ceea ce as numi Capitalism si Justitie, accentul pe Justitie fiind foarte puternic in vremurile de azi. Insa ar trebui sa ne amintim ca Milton Friedman a spus altfel: Capitalism si Libertate. Nu e acelasi lucru. Una e ca accentul sa cada pe Libertate si altceva este ca accentul sa fie pus pe Justitie. Si asta poate pentru faptul ca avem inca un Stat mult prea implicat in Economie, si in felul asta se genereaza abuzuri, si, pe de alta parte, avem inca un sector privat slab pentru a putea avea o Libertate lipsita de ambiguitati.

Se vorbeste foarte mult...

... zilele acestea despre statul de drept, despre coruptie si anticoruptie, lucru generat poate si de condamnarea fostului premier, Adrian Nastase, eveniment despre care am scris si aici. Si spuneam ca aceasta chestiune a coruptiei se datoreaza faptului ca la noi capitalismul nu e dezvoltat, adica statul este inca foarte mult implicat in economie. Nu trebuie sa se inteleaga de aici ca in conditiile in care capitalismul e dezvoltat s-a rezolvat pozitiv si problema saraciei in societate sau ca automat incep sa se reduca decalajele, inechitatile sociale. Aici nu ne referim la cum, care ar fi metodele intr-un stat de drept democratic, de a reduce saracia din societate, ci vorbim despre reducerea coruptiei, in special cea de la varf. Pentru ca nu e acelasi lucru coruptia cu saracia.
Pe de alta parte, nu prea se vorbeste la noi despre esecul privatizarilor. Spre exemplu, cele recente: Oltchim, CFR Marfa, Posta Romana. Daca in privinta managementului privat la intreprinderile de stat te puteai gandi la un previzibil esec, privatizarile ar fi trebuit sa fie o poveste de succes. Din pacate nu a fost sa fie asa... Fostul premier, Nicolae Vacaroiu, chiar declara recent ca 80% din privatizari au fost un esec:

""Nu vrem să recunoaştem că, din păcate, privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec. După cum nu vrem să recunoaştem că, iată, vindem acţiuni la companii strategice, în perioadă de criză, în contextul în care capital autohton nu există. Nu vrem să recunoaştem că aveam prea puţin soluţii de dezvoltare cu care să ne lăudăm astăzi. Totul e impus de-afară. Fond Monetar, cu restricţii bugetare, de natură salarială", a declarat Văcăroiu, prezent la aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea Academiei de Studii Economice. "

Ma gandeam la aceasta chestiune si mi-am zis sa astern cateva ganduri pe blog... "Totul e impus de-afara" spune Vacaroiu... Eu am impresia ca noi traim intr-o continua contradictie, ca sa zic asa. Pentru ca statul de drept este legat de succesul sectorului privat. Altminteri un altfel de stat de drept - care chiar ar putea sa fie stat de drept in sensul ca se respecta legea in acel stat - nu poate fi decat unul socialist sau chiar comunist.

La noi se vorbeste foarte mult despre statul de drept, nu se discuta despre acest lucru. Iar ceea ce se intelege indeobste in Romania prin stat de drept este ca e acel stat unde se respecta legea si ca ideea asta de stat de drept e una de dreapta, pentru ca e promovata de Basescu sau de Monica Macovei. Si asta pentru ca societatea civila nu explica oamenilor notiunile, ca sa ne lamurim ce inseamna stat de drept si unde vrem sa ducem aceasta tara.

Notiunea aceasta de stat de drept exista stipulata si in Constitutie (art. 1, al. 3), asa cum e si cea de economie de piata (art. 135, care la al.1 chiar spune ca: "Economia Romaniei este economie de piata, bazata pe libera initiativa si concurenta") sau libertate economica (art. 45). Cu toate acestea, gaura produsa de intreprinderile de stat cu pierderi este de 12,75 miliarde de euro, dupa cum arata un articol (ceva mai vechi, ce-i drept) din Gandul. Interesant este ca in Constitutia noastra nici macar nu s-a luat in calcul (si e vorba despre o tara iesita de sub comunism de relativ putina vreme) varianta cu o economie mixta, ci s-a trecut direct la "economie de piata, bazata pe libera initiativa si concurenta"!! Citez din articolul din Gandul ce spunea Basescu:

""Le menţionez public pentru că pierderile lor, arieratele lor sunt plătite de fiecare român. Şi de ce le plătim? Pentru că nişte domni manageri, bine instalaţi politic şi blagosloviţi politic, nu au niciun fel de apăsare, nici legată de arierate, nici legată de stocuri, nici legată de creşteri de personal, de fonduri de salarii. Ei sunt marii boieri ai economiei româneşti. Baronii economiei româneşti îi găsim, în primul rând, la regiile de stat", a spus Băsescu." 

Si atunci care sa fie oare solutia? Nu cumva privatizarea acestor intreprinderi nerentabile care produc pierderi? Si trebuie amintit ca in toata perioada scursa din 2004 incoace, cand a fost Dreapta (sau asa zisa Dreapta) la Putere in Romania nu s-a facut nicio privatizare!! Si asta in conditiile in care Statul n-are bani si se tot imprumuta la FMI.

Ce sanse are in asemenea conditii statul de drept?

Ipoteze...

Cu cat statul este mai implicat in economie, sub o forma sau alta, cu atat fenomenul coruptiei are o amploare mai mare in societate. Daca sectorul privat este mai puternic si depaseste implicarea statului in economie, cu atat coruptia in societate are o amploare mai mica, este mai scazuta. De unde rezulta ca un stat de drept veritabil, functional este acolo unde sectorul privat este bine dezvoltat. Acolo unde secotrul privat are o dezvoltare slaba sau exista inca in stare incipienta, fenomenul coruptiei se manifesta cu multa putere. Este cazul statelor foste comuniste, inclusiv a celor din fosta Uniune Sovietica, state care chiar si acum, la peste 2 decenii de la prabusirea comunismului, se confrunta cu problema coruptiei si a unui stat de drept ce este inca nefunctional. In Romania masurile de combatere anticoruptie se iau de catre DNA, sunt facute arestari si trimiteri in judecata, multe pentru fapte savarsite cu destul de multi ani in urma. Vor ajuta? Suntem inclinati sa credem ca nu prea, atata vreme cat economia nu functioneaza cum trebuie si nu se dezvolta in continuare sectorul privat. Vremurile actuale, de criza economica, sunt potrivnice sectorului privat. Sectorul de stat a fost intotdeauna, cel putin de la Revolutie incoace, privilegiat fata de cel privat: desi produce pierderi enorme economiei nationale, este tinut in continuare in brate de catre stat, salariatii din sectorul de stat au un job mai sigur si nu de putine ori mult mai bine platit decat cei din sectorul privat - iata aici o analiza interesanta, de data recenta. Interesant este ca in 1990, deci, practic vorbind, imediat dupa Revolutie cand economia era inca pe structura din comunism, erau 800.000 de bugetari, iar in 2008, la 19 ani de la Revolutie, erau 1,4 milioane!! Acum, la 24 de ani de la Revolutie, avem 1,19 milioane de bugetari!! Ciudat este ca avem, in Romania, trei sectoare: cel de stat, cel privat si cel cu munca la negru. Interesant de citit si acest articol. Este adevarat ca si in Danemarca ponderea numarului de bugetari in numarul total de angajati e mare, dar aceasta tara are si un sector privat puternic, care a crescut foarte bine din 1990 pana in 2007, are o economie puternica si competitiva, cu cea mai libera piata a fortei de munca din Europa, cu toate ca are cel mai mare nivel de taxare din lume, daca am inteles bine. De unde rezulta ca nu atat arestarile facute vor ajuta la intarirea statului de drept, cat efectuarea de reforme in economie pentru intarirea si cresterea sectorului privat. La noi a mers greu, de fapt in domeniul economic nu prea s-au facut reforme care sa ajute economia sa progreseze, decat cu unele exceptii sau, mai bine zis, cu o exceptie notabila care s-a intamplat pe vremea guvernarii Nastase (2000-2004). Insa aceasta exceptie nu a fost suficienta. Si ceea ce se poate spune este ca Romania a ramas in continuare mult in urma, cu un sector de stat care il depaseste pe cel privat, destul de firav si el, si neperformant (adica, vreau sa spun, nu atat cat ar trebui sa fie). Clientelismul politic exista in continuare ca urmare a acestei stari de lucruri, cu un stat prea puternic implicat in economie si, in consecinta, cu o putere prea mare ce ingradeste, dupa parerea mea, libertatea economica: prin birocratia care fixeaza tot felul de reguli ca sa-si justifice obiectul muncii, prin taxe si impozite sporite bine in ultima vreme, prin coruptia tot mai mare care pagubeste statul. La noi sectorul privat e prea slab si, acum, slabit mult de criza ca sa reziste la mariri de taxe si impozite, ceva asemanator din acest punct de vedere cu Danemarca, pentru ca sa poata merge bine treaba in sectorul de stat. Lucrul acesta este, cel putin acum, imposibil. De aceea nici nu se poate aplica aceeasi schema ca in Danemarca.

Despre situatia actuala...

In prezent toata lumea este concentrata pe referendumul din 29 iulie. Este o problema importanta, desigur. S-a scris foarte mult in presa despre recentele evenimente ce au avut loc, culminand cu suspendarea lui Traian Basescu. Nu voi relua aici aceste lucruri cunoscute si nici nu voi vorbi despre lupta politica intre USL si PDL ce pare sa atinga, iata, paroxismul. Nici despre MCV nu voi vorbi, decat, poate, tangential. Voi scrie, in schimb, cateva randuri despre ce cred eu ca pierdem, cu totii, din vedere. Despre ceea ce am pierdut mereu din vedere si nu e bine, orbiti fiind mereu de lupte politice... Este foarte clar ca nu ne place, dar realitatea este ca Romania e una din cele mai sarace tari din Uniunea Europeana. Daca ne vom uita la parametrii economici ai tarii, facand comparatie cu celelalte tari, chiar foste comuniste, vom constata usor ca asa stau lucrurile. Dam vina, si nu fara un oarecare temei, pe aceasta criza economica globala care ne-a afectat foarte mult. Insa nu trebuie sa ne amagim. Mai bine am deschide o privire panoramica asupra mersului economic al tarii noastre de la Revolutia din Decembrie '89 incoace, asta pentru ca sa vedem padurea. Altminteri nu vedem padurea din cauza copacilor, cum se spune. Adevarul este ca progresele noastre sunt foarte modeste, desi au existat si perioade mai bune in tot acest rastimp. PIB-ul Romaniei, spre exemplu, ramane foarte modest: nu am reusit sa ajungem sa avem 10000 de $ pe cap de locuitor. In continuare valoarea adaugata ramane foarte slaba, in felul acesta nu poti progresa. Din aceasta cauza survin toate problemele noastre, inclusiv cele legate de coruptie. Trist este ca reformele care s-au initiat ori n-au fost privite bine de populatie, odata ce au fost puse in aplicare, ori au esuat. Din aceasta cauza nici nu se poate vorbi de o reforma reala pentru ca o reforma reala se judeca prin prisma rezultatelor obtinute si, deci, al progresului real, ceea ce la noi nu se prea vede. S-a vorbit de multe ori despre imbogatitii tranzitiei si cam asa si este. Avem destui imbogatiti, forta economica a tarii e slaba, din pacate. Este evident ca intr-o tara saraca coruptia sporeste in intensitate iar fenomenul periculos este ca aceasta coruptie genereaza saracie si saracia, la randul ei, genereaza coruptie - un cerc vicios din care e greu sa iesi. Insa coruptie exista peste tot in lume (intr-o masura mai mare sau mai mica). Cel mai bun remediu pentru a o combate ar fi dezvoltarea economica sanatoasa. Pe cale juridica e greu de combatut coruptia, iar daca se accentueaza saracia, aproape imposibil. Vorbeam mai sus de cercul vicios saracie-coruptie. Totusi, coruptia in societate este determinata de saracie, deoarece asa si incepe fenomenul. Acolo unde incepe sa se simta saracia, acolo ajunge sa se simta si coruptia cu o mai mare intensitate. Degradarea vietii oamenilor conduce spre acest nefast fenomen, ca de combatut total nu a putut fi combatut niciodata, niciunde pe acest glob. Insa nenorocirea cea mai mare este ca Romania, in rastimpul scurs de la Revolutie si pana in prezent, a fost pusa in situatia de a nu se putea dezvolta. Cel putin asta e perceptia mea, documentata, cum aratam mai sus de datele economice care exprima trista realitate. Reformele care s-au facut, conditiile impuse de FMI nu au putut duce spre o viata mai buna pentru cetateni, multi luand calea exilului, daca se poate spune asa, preferand sa plece sa lucreze in strainatate, spre o viata mai buna decat in tara. Trist si periculos, mai periculos decat Traian Basescu (cum nu putini il considera), este ca Romania nu a putut sa iasa din aceasta logica. Si daca as numi-o drept logica a subdezvoltarii nu cred ca as gresi prea mult. Speranta pe care au avut-o oamenii, Uniunea Europeana, speranta de mai bine, nu se adevereste. Doar ce am intrat si, din nefericire, a inceput criza actuala. Logica austeritatii bugetare nu poate sa faca decat sa adanceasca logica subdezvoltarii. Si dincolo de evenimentele politice actuale, dincolo de acest referendum si de care ar fi rezultatul acestuia, imi pun, plin de ingrijorare, intrebari in legatura cu viitorul... Un viitor care nu arata prea bine, chiar deloc. Dezbaterile actuale ale intelighentei romanesti par sa ocoleasca cu grija subiectul acesta foarte delicat. Partea proasta este si faptul ca il tratam, ca intotdeauna, in chip politicianist si superficial. Nu am vazut pe cineva sa explice la modul cat se poate de serios, academic si lipsit de patima politica si partizanat politic, de ce Romania nu se poate dezvolta, de ce aceasta imposibilitate. Nu ne raman decat lucrarile clasicilor si scriam in postarea precedenta despre studiul, facut cu multa acribie, de catre Dl. Constantin Radulescu-Motru. Trebuie sa recunoastem ca la intrebarile pe care domnia sa le punea inca de atunci noi nu am raspuns inca. Textul a fost editat inca din 1937 de Societatea Romana de Cercetari Pasihologice, Bucuresti, iar Dl. Radulescu-Motru, inca de atunci, subliniez, remarca faptul ca noi copiem legi si institutii burgheze occidentale, fara sa stim, de fapt, cine suntem si ce putem. Acelasi lucru se intampla si acum. Partea proasta e ca nu se vad consecinte benefice, un progres real, desi cred ca ar fi trebuit sa se vada. Ori copiem prost, ori e vorba de altceva... Imi face impresia ca e posibil ca toata aceasta tranzitie de la comunism la capitalism sa fi provocat o criza sufleteasca in popor. Pe de alta parte nici nu i s-a explicat omului, inca de la bun inceput, ce fel de societate este aceasta noua, capitalista, ce anume presupune, pe ce valori este intemeiata, pentru ca oamenii sa inteleaga si sa stie ce au de facut. Lucrurile au fost prezentate, de catre clasa politica, mai intotdeauna, intr-un mod entuziast, ceea ce nu e neaparat rau, sau politic - lupta politica dintre partide, presarata de promisiuni electorale -  si cam atata tot. Insa e inadmisibil sa tot vorbesti, spre exemplu, de eficienta economica fara ca acest lucru sa se si adevereasca in practica, decat foarte slab, adesea nesatisfacator. Ca sa nu lungesc mult vorba voi incheia spunand ca la noi nu functioneaza cum trebuie capitalismul generator de dezvoltare economica, lucru pe care oamenii l-au vrut, nu stiu cat l-au si inteles (cred, mai degraba, ca nu). Si tocmai asta e sursa tuturor problemelor din prezent. Toate valorile despre care se discuta astazi, cum ar fi, spre exemplu, statul de drept, sunt valori ale unei societati burgheze, cum spunea Radulescu-Motru, adica ale unei societati capitaliste, bazate pe economie de piata. Daca aceasta economie de piata incepe sa schioapete e clar ca schioapata si valorile de care pomeneam mai sus. Eu cred ca ignoram (de ce oare?) acest aspect foarte imporant. Trecem pe langa el si ne facem ca nu-l bagam in seama si rau facem. Asa cum nu ne intrebam serios nici de cum va arata viitorul, pentru ca, date fiind conditiile actuale, nu pare sa arate prea bine. Nu voi incheia cu clasicul: sa speram ca va fi mai bine. Ca noi tot speram, suntem campioni la sportul asta. Ci mai bine ne-am gandi mai profund la aceste probleme.

Care e cel mai mare dusman al capitalismului...

S-a vorbit multa vreme despre faptul ca cel mai mare dusman al capitalismului ar fi comunismul. Intr-un fel pe buna dreptate deoarece comunismul, prin continutul sau doctrinar, insemna lupta impotriva capitalismului. Conform marxismului trecerea de la capitalism la comunism ar fi trebuit sa fie un proces istoric obiectiv determinat de contradictiile din interiorul sistemului capitalist. Aceste contradictii ar fi fost foarte puternice cand capitalismul ar fi ajuns la forma sa de imperialism. De aceea comunismul ar fi trebuit sa castige in lupta sa impotriva capitalismului acolo unde capitalismul era dezvoltat, intr-o tara capitalista dezvoltata. Adica acolo unde si exploatarea omului de catre om, gradul de exploatare ar fi cel mai ridicat. In linii mari cam asta spunea teoria marxista.
Ce s-a intamplat in realitate? In primul rand, as vrea sa subliniez faptul ca, dupa parerea mea, capitalismul trebuie legat de industrie si industrializare. Dupa parerea mea, definitia data de DEX nu este intru totul satisfacatoare pentru ca nu este completa. Si in feudalism se putea vorbi de proprietatea privata asupra mijloacelor de productie si de schimb, dar nu cred ca se putea vorbi de capitalism, in conditiile in care proprietatea privata era doar asupra terenurilor, proprietarii fiind marii latifundiari... Observ ca si Wikipedia da o definitie asemanatoare capitalismului:

"Capitalism is generally considered to be an economic system that is based on private ownership of the means of production and the creation of goods or services for profit or income by individuals or corporations. Some have also used the term as a synonym for competitive markets, voluntary exchange, wage labor, capital accumulation, or personal finance.^[1][2] Capitalism is variously defined by sources and there is no general consensus among scholars on the definition nor which economies can historically be properly considered capitalist.^[3] The designation is applied to a variety of historical cases, varying in time, geography, politics, and culture.^[4] There is, however, general agreement that capitalism became dominant in the Western world following the demise of feudalism.^[5]"

Este adevarat, spune acolo ca in general e considerat asa... Eu consider ca, daca vorbim despre capitalism, atunci trebuie sa legam capitalismul de industrie si de industrializare mai intai. Revolutia burgheza din Anglia, inceputa la 1642, a insemnat punctul de plecare,ca sa zic asa, al capitalismului. Deoarece capitalismul trebuie legat de burghezie, iar definitia data de DEX acestui cuvant este, de data aceasta, corecta. Capitalismul a incurajat dezvoltarea comertului si a industriei, cum s-a intamplat in Anglia pe vremea cand fruntasul partidului whig, Sir Robert Walpole, a fost prim-ministru (1721-1742). Capitalismul, dupa cum se poate constata, este opus absolutismului monarhic. In ianuarie 1642, in Anglia, regele Carol I a incercat sa aresteze pe fruntasii Parlamentului (incercare esuata), dupa care regele a parasit Londra (10 ian.). Parlamentul a cerut regelui sa semneze doua legi prin care episcopii sunt exclusi din Camera Lorzilor, iar Parlamentul sa preia comanda armatei. Regele a refuzat. Asa se face ca, in urma esuarii negocierilor dintre rege si Parlament, se constituie un "Comitet al Salvarii Publice", iar Parlamentul isi constituie o armata condusa de contele de Essex (evenimente petrecute in perioada: 4-12 iul). Bill of Rights, adoptata de Parlament la 16 dec. 1689, limita prerogativele regale. Parlamentul capata suprematie politica, iar in viitor, coroana Angliei nu va putea fi purtata de un romano-catolic. Deci implica, iata, si aspecte de ordin religios!
Observam ca in Vestul Europei putem vorbi de capitalism inca din 1642. De comunism insa putem vorbi incepand, practic, din sec. al  XIX-lea. Se constata o diferenta in timp de 200 de ani. In acesti 200 de ani, evident, Vestul s-a bucurat de o dezvoltare capitalista. Comunismul nu a fost altceva decat o reactie radicala la capitalism.
Interesant este sa vedem unde s-a impus comunismul. Deci el nu s-a impus in tari capitaliste (repet: leg acest cuvant de dezvoltarea industriei si a comertului, pe de o parte si indreptat impotriva absolutismului monarhic, pe de alta parte), asa cum spunea teoria marxista. Ci s-a impus in mari tari agrare! Rusia si China erau mari tari agrare, adica agricultura era, economic vorbind, preponderenta, si nu industria, care era slab dezvoltata daca e s-o comparam, la nivelul de atunci, cu cea din Vest. Pe de alta parte, in aceste tari exista un regim de absolutism monarhic, care a fost abolit, instituindu-se republica. In acest fel, capitalismul nu numai ca nu a fost afectat, dar lupta dintre comunism si capitalism a fost, strategic vorbind, pierduta de catre comunism de la bun inceput. Practic, la inceputul sec. XX, cand comunismul s-a impus, dupa cum spuneam, in Rusia si China, aceste doua mari tari se gaseau inca in feudalism, fiind preponderent agricole. Drept consecinta reprezentantii de frunte ai societatii erau marii latifundari si nu industriasii. In general vorbind comunismul s-a impus in tari agrare. Spre exemplu, dupa cel de-al doilea razboi mondial, s-a impus in Romania (cu ajutorul armatei sovietice), care era o tara eminamente agrara (cu un regim de monarhie constitutionala). S-a impus in Ungaria, care avea un important proletariat agricol inca demult, din sec. al XIX-lea, daca nu de si mai demult. De unde se vede ca in Vest, adica acolo unde era preconizat, de catre teoria marxista, sa se intample instaurarea comunismului, nici vorba de asa ceva! De unde se poate trage concluzia ca, de fapt, comunismul nu a reprezentat un pericol pentru Vest, decat unul, poate, ideologic. Dar nu unul real. Sau, cel putin, e discutabil daca a fost sau nu un pericol real. Daca teoria marxista vizualiza bine contradictiile din interiorul sistemului capitalist, care existau si exista, teoria ca exploatarea omului de catre om ar putea sa rastoarne capitalismul (deoarece cei exploatati se vor revolta impotriva exploatatorilor si, condusi de Partidul Comunist, care e avangarda clasei muncitoare, vor infaptui revolutia socialista) s-a dovedit neconvingatoare, chiar falsa. Lenin spunea undeva ca fara lupta de clasa nu se poate vorbi de comunism. Deci comunismul era bazat, fundamentat pe acest concept: lupta de clasa. Iar comunistii au pus accent pe ascutirea luptei de clasa, in felul acesta creandu-se premisele revolutiei. Si iata ca Istoria a demonstrat, cel putin pana acum, ca nici vorba de asa ceva! A fost Razboiul Rece, Cortina de Fier si, pana la urma, comunismul, cel putin in Europa si URSS, a pierdut o lupta care era, dupa cum spuneam mai sus, strategic pierduta de la bun inceput. Este adevarat ca nu a pierdut de tot (ma refer la situatia de pe plan mondial) si China e un exemplu in acest sens. Numai ca acolo comunismul a suferit anumite reforme. Dar mai sunt si alte state cu un asemenea regim, spre ex.: Coreea de Nord, Venezuela. Rezulta ca lupta de clasa nu a afectat capitalismul. Si atunci? Unde e greseala?
Ca sa vedem unde a fost greseala trebuie, dupa parerea mea, sa vedem pe ce este bazat capitalismul. Teoria gresita era ca acest capitalism ar fi bazat pe exploatarea omului de catre om - de aici si teoria luptei de clasa (nu am spus ca nu ar exista in capitalism exploatarea omului de catre om). Capitalismul nu e bazat pe asa ceva. Ci este bazat, fundamentat pe piata de capital. Chiar si numele, piata de capital, te duce cu gandul, fireste, la capitalism. Dupa parerea mea, fara piata de capital nu se poate vorbi de capitalism. Piata de capital e fundamentul de baza al capitalismului. In zilele noastre unii, din cate observ, tind sa faca o eroare si sa considere capitalismul bazat pe banci si sistemul bancar. Dar si in comunism existau banci, care aveau, in general vorbind, acelasi rol ca si in capitalism, adica acela de finantare a diverselor activitati economice. Celelalte tipuri de piete: piata bunurilor de marfa, piata muncii si piata monetara sunt si ele importante in capitalism, ca si sistemul bancar, bineinteles. Insa specific capitalismului este piata de capital, unde se intalnesc oferta de capitaluri propusa sau exprimata de cei ce economisesc si cererea intreprinzatorilor care au nevoie de finantare. Iar finantarea directa asigurata prin piata de capital este specifica a ceea ce numim capitalism. De aceea in tarile dezvoltate a crescut, in ultimii 20 de ani, rolul finantarii realizate prin piata de capital si monetara. Institutia de baza a pietei de capital este Bursa. Iar o caracteristica de baza a Bursei este caracterul sau speculativ, fara de care nu se poate concepe Bursa. De unde si riscul de piata.
De aceea cel mai mare dusman al capitalismului, daca se poate spune asa, este prabusirea pietei de capital. Stiglitz atrage atentia asupra imperfectiunilor pietei. Asa cum pune el problema, imperfectiunile pietii sunt obiective (un lucru obiectiv) si conduc la prabusirea pietii, care constituie regula, nu exceptia. Totusi, trebuie avut mare grija de aceasta piata de capital, care daca s-ar prabusi chiar ca ar pune in pericol capitalismul.
Teoria lui Marx asupra crizelor economice nu este gresita, dar nu este, ca sa zic asa, completa. El da doua explicatii a cauzelor crizelor economice in capitalism:
1. crize de supraacumulare a capitalurilor in legatura cu scaderea ratei profitului; si
2. crizele de supraproductie.
Explicatiile lui sunt logice, dar pentru a rezuma la modul general, cred ca trebuie spus ca orice dezechilibru intre oferta globala si cererea globala genereaza crize economice (mai mult sau mai putin puternice, depinde de cat de mare e acest dezechilibru) si poate sa conduca la prabusirea pietei. Lucrul acesta ar putea fi evitat prin politici macroeconomice sanatoase.
Trebuie evidentiat ca ceea ce au afirmat neoclasicii, si anume ca productiei globale oferite de piata ii corespunde cu necesitate o cerere globala perfect egala, cu conditia ca statul sa nu se amestece si sa falsifice liberul joc al fortelor de pe piata, este gresita. Deci crizele de supraproductie sunt imposibile. Jacques Valier (in Scurta istorie a gandirii economice de la Aristotel pana azi) arata un lucru foarte interesant:

"Pentru a ajunge la o asemenea conceptie , neoclasicii se bazeaza pe legea debuseelor a lui Say, pe care o aproba in totalitate. Venitul, rezultat din productie, este automat si incontinuu cheltuit: e cheltuit in achizitia de bunuri de consum sau economisit - venitul este, in acest caz, folosit la achizitionarea de echipamente. Regasim aici teza eronata potrivit careia economisirea este in mod necesar cheltuita, o teza care se intemeiaza pe o conceptie falsa despre moneda, considerata ca simplu instrument de tranzactie, neputand fi ceruta pentru ea insasi, o moneda care nu este decat un voal ce mascheaza fenomenele reale, fara a avea vreo influenta asupra lor, in niciun caz asupra nivelului activitatii economice"

Dupa parerea mea, ideea gresita a Scolii Neoclasice, sau, mai bine zis, ideea falsa este tocmai aceasta: "Venitul, rezultat din productie, este automat si incontinuu cheltuit". Pentru ca lucrul acesta e imposibil in realitate, chiar daca Statul nu se amesteca pe piata. Fara indoiala ca un producator vrea sa aiba venituri cat mai mari. Asta inseamna, oare, ca va si cheltui tot mai mult, adica, mai precis spus, tot venitul? Chiar daca ar dori sa-l cheltuiasca pe tot pentru achizitia de bunuri de consum sau sa-l economiseasca pentru a-l folosi la achizitionarea de echipamente, s-ar putea ca aceasta cheltuiala sa nu se justifice in realitate, adica sa nu fie utila. Deci el nu va cheltui tot venitul, ci doar cat este util sa cheltuiasca, lucru ce cred ca este rational. Adica prin aceste cheltuieli se vor stradui sa obtina o satisfactie maxima, tinand cont de resursele limitate de care dispun. Din start cheltuielile sunt limitate la ceea ce ei numesc satisfactie maxima, concept subiectiv, desigur. Totusi, exista o limita peste care cheltuielile nu se vor mai dovedi utile. Pentru ca nu este necesar sa cheltuiesc tot venitul pentru a obtine o satisfactie maxima. Si atunci ar rezulta, in mod clar, un dezechilibru. Deci va ramane o parte economisita care nu se va cheltui imediat, ci mult mai greu.
Pe de alta parte, se poate intampla urmatorul aspect: consumul sa fie cu mult mai mare decat veniturile reale. Criza actuala, a datoriilor suverane, arata acest lucru. Debuseul pe care il poate crea un stat in exclusivitate consumator se poate transforma in criza globala, asa cum arata astazi situatia din Europa (se vede foarte bine acest lucru, spre exemplu, in cazul Greciei). Pericolul consta in faptul ca, pe de o parte, se creaza acumulari mari de capital care nu mai gaseste oportunitati de investitie rentabile (cf. Marx) iar pe de alta parte se creaza acumulari mari de datorii, ca sa zic asa, ce nu mai pot fi platite la termen. In legatura cu gradul de ocupare, voi cita tot din cartea lui Jaques Valier, pe care am citat-o si mai sus, despre somaj:

"Analiza neoclasica poate fi expusa intr-o fraza: intr-o societate in care statul se abtine de la orice interventie, fortele pietei asaza automat productia nationala la un nivel ce permite ocuparea tuturor muncitorilor si folosirea capitalurilor disponibile. Daca statul si grupurile sociale ingaduie jocul liber al fortelor pietei, somajul de lunga durata sau subfolosirea indelungata a capitalurilor sunt imposibile. Ocuparea deplina a fortei de munca este asigurata automat"

Dupa parerea mea, eroarea consta in faptul ca un producator privat nu are interesul explicit sa asigure ocuparea deplina a fortei de munca. Interesul sau scopul lui nu este acesta. Spre exemplu, el va dori sa castige mai mult din activitatea economica pe care o desfasoara. In acest sens poate adopta o metoda de crestere a productivitatii muncii bazata pe reducerea personalului si, in schimb, introducerea unor echipamente care sa permita o productivitate foarte ridicata, capital care s-ar amortiza intr-o anumita perioada de timp. Interesant este urmatorul lucru: daca neoclasicii afirma ca scaderea salariilor ar atrage dupa sine o sporire a cererii de locuri de munca, s-ar putea intampla ca, prin cresterea productivitatii muncii, sa aiba loc o marire justificata a salariilor, pe de o parte, si somaj, de cealalta parte. Deci nicidecum o sporire a cererii de locuri de munca, deoarece cererea este satisfacuta in acest caz. Oferta nu e satisfacuta, mentinandu-se superioara cererii. Deci rezulta somaj! Si pot rezulta rate mari ale somajului, inacceptabile din punct de vedere politic, vorba lui Stiglitz, care ar obliga Statul la cheltuieli importante (ajutoare de somaj, ajutoare sociale, etc) pe termen indelungat. Evident, pe piata bunurilor, cererea globala de consum va fi in scadere, lucru ce antrezeaza scaderea productiei si a cererii de locuri de munca. Producatorul privat va urmari intodeauna perspective de profit pozitive, tocmai in ideea (neoclasica) a satisfactiei maxime. Satisfactia lui nu consta in a asigura ocuparea deplina a fortei de munca, ci in rate mari ale profitului. Este vorba din nou despre un dezechilibru. Restabilirea echilibrul economic, intr-o faza de depresiune economica, presupune reducerea ratei dobanzii, sporirea volumului de credite si masa monetara, stimuland cererea de bunuri si investitii, majorarea volumului productiei si a gradului de ocupare al fortei de munca.
Se observa si in zilele noastre, in aceasta criza, ca tot intram in recesiune, dupa ce tot iesim din ea. Daca ar fi sa ne luam dupa ideea restrangerii rolului statului in economie, ingaduind jocul liber al fortelor pietii, atunci masurile de austeritate bugetara, legate de diminuarea considerabila a deficitului bugetar, prin reducerea cheltuielilor efectuate de la bugetul de stat, ar trebui sa aiba efecte pozitive si sa rezolve problema crizei. Se constata cu usurinta ca nu e asa. Pentru ca fara masuri de crestere a cererii globale nu se poate iesi din criza. Iar a practica austeritatea in conditiile in care maresti taxele si impozitele inseamna sa ratezi relansarea activitatii economice.
Practic, aceasta austeritate, vazuta ca un fel de dogma, precum si diminuarea rolului statului, vazut tot ca o dogma, nu fac altceva decat sa adanceasca recesiunea, punand in pericol sistemul capitalist mai mult decat a facut-o comunismul. 

Ce spun laureatii Premiului Nobel pentru economie...?

Fara indoiala ca problemele economice preocupa, la ora actuala, pe multi. Lucru ce e intru totul de inteles. Iata ce am citit in Gandul, legat de acest subiect:

Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie în 2008: Riscul instalării recesiunii globale este “destul de mare, poate chiar de 50%"

Se arata, printre altele, urmatoarele:

"Deşi recentul plan de relansare a creşterii economice în SUA lansat de preşedintele american Barack Obama este "mai curajos şi mai bun" decât se aştepta, Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie, susţine că s-ar putea să nu fie suficient pentru a diminua riscul unei noi recesiuni globale, scrie Huffington Post, care citează un interviu acordat de Krugman televiziunii de business Bloomberg TV.

Riscul instalării recesiunii globale este "destul de mare, poate chiar de 50%", spune Krugman. "Riscul unui fenomen care este perceput drept recesiune este mult mai mare. Cred cu tărie că peste un an vom fi martorii unei rate a şomajului mai mare decât cea de acum", explică el. [...]

Deşi planul lui Obama ar putea un impuls revenirii economice, respectiv evitării unei noi intrări în recesiune, după cum explică laureatul premiului Nobel, opoziţia partidului republican în a implementa noul plan ar putea contribui substanţial la reinstalarea recesiunii, a adăugat el.

Posibilitatea ca SUA să reintre în recesiune este unul dintre cele mai "calde" subiecte ale economiştilor la nivel mondial. În timp ce preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, alături unii economişti susţin că acest lucru este improbabil, alţii sunt mai puţin optimişti. Printre ei se numără şi Michael Spence, şi el laureat al premiului Nobel pentru economie, care, de curând, a estimat, la fel ca şi Krugman şi Roubini, că posibilitatea ca SUA să reintre în recesiune este de 50%.

În cazul lui Krugman, "piatra de temelie" care stă la baza acestei estimări este faptul că, în proporţie de 100% republicanii se vor opune planului lui Obama. "Nimic nu va trece. Cred că dacă Obama ar propune să respectăm şi mai mult mamele, republicanii tot s-ar opune", a declarat el."

Laureat al premiului Nobel pentru economie: probabilitatea unei noi recesiuni globale este de 50%

Este vorba de parerea lui Michael Spence, laureat al Premiului Nobel pentru economie in 2001. Iata ce se arata:

"Economia mondială are o probabilitate de 50% să intre din nou în recesiune, susţine Michael Spence, laureat al premiului Nobel pentru economie în 2001, în cadrul unui interviu acordat Bloomberg.

"Sunt destul de îngrijorat", a declarat Spence. "O scădere (a economiei, n.r.) în Europa şi S.U.A., care reprezintă o parte importantă a economiilor puternic industrializate, sunt sigur că va duce la încetinirea creşterea economiei chineze, fenomen care mai apoi se va transmite la celelalte economii în curs de dezvoltare", explică el, cu precizarea că un asemenea scenariu are o probabilitate de 50%.

Declaraţiile laureatului premiului Nobel pentru economie vin la scurt timp după ce mai multe instituţii financiare, printre care Citigroup şi UBS, au redus estimările privind creşterea economică globală. Spre diferenţă de situaţia imediată izbucnirii crizei din 2008, când China a putut să amortizeze şocul cu ajutorul unui plan costisitor de stimulare a consumului, China nu va putea acum decât să protejeze parţial creşterea economică, este de părere Spence.

China "nu poate să compenseze scăderea cererii care va rezulta din scăderea celor mai puternice economii", a precizat el. În momentul în care inflaţia, oficială, este de 6,5% în China, puterea de la Beijing ar fi aproape "nebună" să încerce să compenseze această scădere a cererii prin stimularea creditării.

De cealaltă parte, nici banca centrală a S.U.A., Fed, nu se află într-o poziţie mai confortabilă, pentru că "are o putere limitată de a preveni o economie fragilă şi un sistem financiar fragil de la scădere". Banca centrală americană ar putea însă, spune Spence, să se concentreze mai mult pe încurajarea sectorului construcţiilor rezidenţiale, care este în acest moment o "ancoră" ce ţine în loc economia."

Cam toti vorbesc la unison... De observat ca toti spun de acelasi procent de probabilitate: 50%, ceea ce mi se pare grav. Probabilitatea recesiunii globale este de 50%... Practic, nu stim, nu putem fi siguri de ceea ce va urma. Poate fi, poate ca nu va fi... dar sansele sa fie recesiune sunt mari. Ce poti sa mai spui...? Ce vremuri traim...!

Off Topic

Iata si un alt articol, citit in Romania Libera, fara legatura directa cu subiectul, dar care merita citit si apoi de meditat asupra lui:

IRES: Doar 32% dintre români au o părere bună despre învăţământul naţional 

Un sondaj interesant, rezultatele sunt insa cam contradictorii, cel putin asa mi s-a parut.Spre exemplu:

"Potrivit sondajului, 66% dintre persoanele chestionate au "o părere proastă sau foarte proastă" despre învăţământul actual.

Dacă 43% dintre cei intervievaţi sunt de acord cu afirmaţia "Sistemul românesc de învăţământ este unul performant", 54% îşi exprima dezacordul privind acest aspect. Cu toate acestea, aproximativ cinci din 10 români îşi menţin opinia potrivit căreia şcoala românească este de calitate."

Parca ar fi anumite contradictii... Daca cinci din zece romani (50%) isi mentin opinia potrivit careia scoala romaneasca este de calitate (inteleg de buna calitate, sau inteleg eu gresit...?!) atunci cum se poate ca 66% dintre persoanele chestionate sa aiba o "parere proasta sau foarte proasta" despre invatamantul actual....? Iar 43% spun ca sistemul de invatamant romanesc este unul performant... Cel putin la ora asta mi se par anumite contradictii in asemenea rezultate ale acestui sondaj. Poate ca gresesc eu, nu exclud acest aspect. Totusi...
De citit tot articolul si scurta explicatie pe care o da Dl. Vasile Dancu.

Update
Iata un alt articol din Gandul care, cred, merita sa fie citit:

INFOGRAFIC: Harta superputerilor economice în 2030. Cum va fi ajutată China de "gravitaţie" în războiul economic cu SUA

Despre problema cererii de forta de munca si a ofertei de forta de munca

Fara indoiala ca o asemenea problematica preocupa in zilele noastre foarte multa lume, si asta pe buna dreptate. Criza economica pune un accent major pe astfel de probleme care ne privesc, pana la urma, pe toti. Eu voi vorbi in continuare despre anumite aspecte care, cel putin pe mine, ma cam nedumiresc (mai degraba ma ingrijoreaza). Sunt doua aspecte la care m-am gandit in ultima vreme: fenomenul "capsunarilor" si angajarea, in perioada 2004-2009, a 500.000 de functionari la stat, in vremea guvernarii Tariceanu. Interesant este ca ambele fenomene s-au produs in perioade de crestere economica: 2000-2004 si 2004-2009. De asemenea este de remarcat ca  in aceste perioade Romania a inregistrat cele mai mari rate de crestere economica din toata perioada post-decembrista. Au fost cresteri semnifiative de PIB, fata de perioada anterioara: 1990-2000 si se parea ca economia luase un veritabil avant. Cu toate acestea, capsunarii au fost cei care au plecat in Spania, cu contract, pentru a lucra acolo in agricultura iar cei 500.000 de oameni au fost angajati in sectorul de stat, nu in sectorul privat, care ar fi trebuit sa fie sectorul productiv din Romania. Rezulta ca, desi ne aflam intr-o perioada de crestere economica evidenta, nu s-au creat locuri de munca aici nici in agricultura si nici in sectorul privat, suficiente pentru a putea absorbi o forta de munca numeroasa, dornica sa munceasca. De altfel am scris si aici, pe blog, despre emigratie. Romania s-a confruntat, dupa 1989, cu o emigratie masiva, ceea ce a insemnat o pierdere foarte importanta de forta de munca (milioane de oameni!). Este adevarat ca acesti emigranti trimiteau si trimit acasa remitentele, dar acestea nu inseamna nici impozite platite statului roman (deci venituri pentru stat) si aceasta forta de munca numeroasa, plecata din tara, nu mai avea cum sa-si aduca contributia la cresterea economica aici, pentru ca nu mai munceau aici. Mai mult, aceasta forta de munca a fost pregatita pe cheltuiala statului, iar, din faptul ca a emigrat, statul nu a fost despagubit in niciun fel. Romania s-a dovedit a fi un izvor nesecat, ca sa zic asa, de forta de munca pentru altii. Si inca forta de munca ieftina pentru statele dezvoltate economic din Vest, ceea ce ma duce cu gandul la o crestere economica de tip extensiv in tarile vestice, care au beneficiat din plin de emigranti, de aceasta forta de munca ieftina. Iar cererea de forta de munca, acolo, era mare. Patronii din Vest spuneau ca inca au nevoie de si mai multa forta de munca reprezentata de imigranti. Cu alte cuvinte, cererea de forta de munca era mare acolo si trebuia echilibrata printr-o oferta corespunzatoare. Interesant este ca acum mai toate partidele de la noi, indiferent ca sunt de stanga sau de dreapta, spun ca agricultura e o prioritate. Dar cand a fost crestere economica si inca cu o rata de crestere mare in comparatie cu cea de acum (diminuata de aceasta criza economica mondiala) foarte multi au fost aproape nevoiti sa plece in tari precum Spania, din cauza ca n-ar fi gasit de lucru aici. Nu mai vorbesc de salariile mici din Romania. Si era crestere economica, dar atunci de ce nu s-au creat aici locuri de munca in agricultura, de ce nu s-a putut da inca de atunci un avant modern agriculturii noastre? La fel si cu cei 500.000 angajati in sectorul de stat. Nu discut ca aceste angajari au avut conotatii electorale, salariile la stat au mai si crescut in perioada respectiva, cresterea economica permitand acest lucru. Dar de ce nu s-au angajat acesti oameni in sectorul privat? Inseamna ca a existat o cerere slaba de forta de munca in sectorul privat. Insa datorita faptului ca au fost angajati la stat, acesti oameni nu s-au putut manifesta ca forta de munca productiva (am spus mai sus ca sectorul privat e cel productiv). Pe de alta parte intreprinderile de stat inregistreaza pierderi, suportate de stat. A angaja forta de munca in intreprinderi de stat cu pierderi inseamna o marire a costurilor pe care statul trebuie sa le suporte. Si asa statul inregistreaza pierderi, iar in asemenea conditii marirea costurilor inseamna cheltuieli suplimentare pe care statul nu are de unde sa le acopere - e clar ca orice deficit trebuie finantat, deci statul va trebui sa se indatoreze la banci si mai mult. Insa ceea ce ma frapeaza este ca sectorul privat s-a comportat de parca nici n-ar fi avut nevoie de acesti oameni. Ca si cum productivitatea marginala a muncii ar fi fost zero, adica un spor de forta de munca nu ar fi antrenat o crestere a productiei. In schimb cresc costurile marginale ale statului, daca se poate spune asa, in conditiile in care veniturile lui sunt insuficiente, de unde rezulta ca venitul marginal ramane mic si nu va putea  fi egal cu costul marginal - deci statul se afla intr-o stare de nerentabilitate. A beneficiat de o forta de munca mare, considerabila in 4 ani, dar el a ramas nerentabil pana la urma. Iar starea aceasta s-a vazut cu ocazia crizei economice, cand realitatea si-a spus cu adevarat cuvantul. Si atunci, in atari conditiuni, stau si ma intreb: sectorul privat poate, este capabil sa formeze resurse de munca? Omul se formeaza destul de greu din punct de vedere profesional: trebuie timp pentru acest lucru. Meseria nu se invata de pe o zi pe alta. La noi firmele vor oameni cu minim 5 ani experienta in domeniu, deci un absolvent al unei facultati este din start exclus si ingroasa randurile somerilor. Cei foarte buni cauta sa plece spre zari mai bune, spre perspective mai bune, lucru de inteles. Dar, pe de alta parte, nu trebuie sa uitam evolutia demografica negativa a Romaniei, care influenteaza intr-o masura importanta oferta de munca. In cazul Romaniei, din pacate, intr-un mod negativ, in sensul reducerii acestei oferte. Trebuie sa ne gandim si la faptul ca, pana la varsta de munca, cresterea si instruirea fiecarei generatii de oameni presupune un timp indelungat. Iar la noi, din pacate, instruirea fortei de munca este in declin si ea, dupa cum se poate constata si din rezultatele recente de la Bacalaureat.
Trebuie spus cate ceva si despre cresterea economica. Forta de munca are un rol important in cresterea productiei (PIB), alaturi de cresterea capitalului si de progresul tehnologic. Daca stam si privim la evolutia PIB-ului Romaniei  comparativ cu alte tari foste comuniste, constatam ca acesta este mic. O crestere a fortei de munca nu s-a realizat, dupa cum am putut constata, dar de aici rezulta ca nu a avut loc nici o crestere a capitalului de asa maniera incat sa contribuie la ajungerea din urma a unor tari precum Cehia sau Slovacia. Noi nu am avut, totusi, rate ridicate de crestere economica comparativ cu aceste tari. Si, daca nu ma insel, dar cred ca nu ma insel, nu s-a inregistrat afirmarea cu forta sporita a tehnologiei moderne, a progesului tehnologic in toate domeniile de activitate economica. Sigur ca aceste aspecte si-au pus amprenta intr-un mod negativ asupra dezvoltarii economice, care are loc atunci cand bunastarea economico-sociala a oamenilor creste. A existat, totusi, o dezvoltare, dar una slaba comparativ cu alte tari foste comuniste, cum am aratat si mai sus. Pentru ca daca oamenii emigreaza nu se poate vorbi de bunastare, dar acest aspect - emigrarea - e unul general, ca sa zic asa, adica s-a manifestat in tot Spatiul Estic dupa caderea Cortinei de Fier. Chestiunea e ca acest fenomen se reflecta in rate mici de crestere a produsului pe cap de locuitor, avand repercursiuni nu tocmai fericite asupra dezvoltarii. Deprofesionalizarea oamenilor, instruirea in declin contribuie si ele la acest fenomen. Neutilizarea unei parti din principala sa avutie - resursele de munca ale tarii - se repercuteaza negativ asupra volumului productiei, produsului national brut si profitului. Toate aceste evolutii negative lovesc pana la urma in sectorul privat si in capacitatea productiva, si de dezvoltare. Nu acum, imediat, desi se pot vedea si acum consecintele, dar in timp, daca nu se schimba mare lucru. In ceea ce priveste somajul ar trebui spus ca sunt multi care nu si-au gasit de lucru, dar care nu sunt, nu mai sunt inregistrati ca someri. USL vorbeste, spre exemplu, de crearea a cel putin 1 milion de locuri de munca. Insa care e baza economica pentru cresterea cererii de forta de munca? Dupa cum se poate constata, problema nu este usoara. Dar daca lucrurile vor merge tot asa ca pana acum nici cresterile de PIB nu vor fi mari si nu vom reusi nici macar in 2016 sa atingem nivelul unor tari precum Cehia, Ungaria sau Slovacia, care se indreapta catre tarile dezvoltate. Sa nu uitam aspiratiile Romaniei care doreste ca in 2015 sa adere la Zona Euro; toate bune si frumoase, numai ca in Zona Euro sunt state cu un PIB foarte mare, majoritatea... Iar decalajele de dezvoltare se vor face simtite prin migrarea fortei de munca spre Vest, in continuare, fara ca statul sa castige ceva din treaba asta si fara ca aceasta mare forta de munca sa-si aduca aportul la dezvoltarea tarii. Partea cea mai proasta e ca sectorul privat romanesc va fi cel mai dezavantajat, dar si intreaga populatie. Sa nu uitam de datoriile mari pe care le au firmele, dar si populatia, in conditiile unei cresteri economice mici si ale unui produs intern brut mic. Simon Kuznets arata ca pentru a experimenta cresterea economica tarile ar trebui sa-si schimbe atentia de la agricultura catre sectorul industrial. Dezvoltarea sectorului industrial este, deci, importanta! Or, se vede foarte clar ca noi stam destul de prost la acest capitol. Cehia si Slovacia au un PIB mai mare si, dupa cum se poate constata, si perspective mai bune in viitor tocmai datorita sectorului industrial mult mai avansat decat al nostru. Nu cred ca Romania trebuie sa redevina o tara eminamente agrara. Poate ca unii se gandesc la treaba asta si la experimentarea situtatiei economice antebelice. Eu cred ca e o greseala. Sigur, trebuie dezvoltata si agricultura pentru ca trebuie sa profitam de potentialul agricol foarte mare al tarii. Lucrul acesta e greu de facut, tocmai pentru faptul ca multi din satele noastre au emigrat, multi traiesc la oras! Iar sporurile de venit obtinute din agricultura sunt mici in comparatie cu cele obtinute din activitatea industriala. Nu spun ca agricultura trebuie neglijata, dar nu se simte o atentie cuvenita acordata sectorului industrial. Sunt orase mari in tara care au multe intreprinderi inchise, ceea ce e chiar pacat: e o paguba enorma care s-a putut face acestei tari. Cu alte cuvinte motorul cresterii ar trebui sa fie sectorul industrial, nu agricultura. Or, punandu-se accent, atat din partea Puterii, dar si din partea Opozitiei, pe agricultura (care nu arata, intr-adevar, prea grozav ajungand o agricultura de subzistenta), punandu-se accent pe aceasta, arata ca mentalitatile sunt inca "taranesti" la noi (nu, nu e ceva peiorativ). Dar lucrul demonstreaza o ideologie bazata pe sat, o ideologie rurala care nu poate sa impinga aceasta tara spre dezvoltare si bunastare. Kuznets spunea: " Cresterea economica a unei tari poate fi definita ca o crestere pe termen lung a capacitatii de a livra populatiei bunuri economice tot mai diversificate, aceasta capacitate crescanda avand la baza o tehnologie avansata si adaptari institutionale si ideologice adecvate. Toate cele trei componente ale definitiei sunt importante". Or, la noi, chiar si la o forta politca precum USL, se remarca inca o ideologie a ruralului, ca sa zic asa, cu iz de perioada interbelica. De fapt, pe o astfel de gandire cred ca s-a mers din '89 incoace prin distrugerea industriei romanesti, tocmai pentru a deveni in Europa Unita o mare tara agrara (nu neaparat una bogata si prospera). Daca lucrurile stau asa, atunci s-a facut o mare greseala, si vad ca se persista in aceasta greseala. Este adevarat ca agricultura, in ciuda "bunelor intentii", nu arata deloc bine astazi. Dar macar sa facem ce trebuie pentru dezvoltarea tarii in viitor. Urbanizarea, modernizarea sunt, iarasi, factori deosebit de importanti, deoarece ating viata si comportamentul oamenilor. Nostalgiile interbelice sunt contraproductive si astfel de ideologii nu pot sustine cresterea economica si dezvoltarea tarii. Lucrul trebuie sa fie foarte clar. Altminteri cel care va suferi cel mai mult va fi sectorul privat productiv care se va infunda in datorii, fara sa poata face mare lucru si pana la urma se va anemiza tot mai mult. Chiar si daca vorbim de intreprinderile de stat, nici acestea nu o vor duce mai bine, iar pierderile, in loc sa fie reduse, s-ar putea sa se accentueze. Daca tindem spre o transformare structurala care sa anemieze industria dar sa intareasca agricultura nu cred ca va fi bine. Accentul trebuie pus pe cresterea fortei de munca, cresterea capitalului si progresul tehnologic, singurele care pot conduce catre cresteri. Multe intreprideri private, din lipsa banilor necesari, folosesc utilaje second hand. De asemenea daca treburile nu merg bine, cum se spune, e chiar inutil sa faci o cheltuiala mai mare, ca apoi sa pierzi si mai mult. Lucrurile ar trebui cumva reglate, altfel ne inglodim in datorii fara sa se vada vreo crestere semnificativa (sau chiar sa aiba loc o stagnare pe termen mai lung). Daca solicit un credit si nu pot sa-l dau inapoi, avand si un profit insemnat pentru mine, cu care sa mai pot face niste investitii, daca asa merg lucrurile... nici nu se poate vorbi despre dezvoltare. Insa pe de alta parte am nevoie de capitaluri mari pentru ca sa pot face ceva. Aici e toata marea contradictie de la noi, pentru ca lucrurile merg mana-n mana, ca sa zic asa: angajez mai multa forta de munca daca imi extind afacerea. Or, lucrul acesta nu se poate face cu capitaluri mici! Dar nici sa angajez credite si cheltuieli mari si, intr-un maret final, sa se prabuseasca totul. De unde se vede ca reducerea riscurilor trebuie sa fie o preocupare majora a guvernului. Trebuiesc politici adecvate pentru dezvoltarea zonelor defavorizate, pentru includerea in campul muncii a celor mai defavorizati dintre cetateni si pentru instruirea corespunzatoare a fortei de munca. De ce as investii intr-o zona defavorizata? Iata o intrebare! Pentru ca orice investitor nu investeste ca sa piarda! Ar fi si absurd lucrul acesta. Cresterea economica trebuie sa fie una moderna si trebuie raspandita si in tarile cu performante "cu mult sub nivelulurile minime in raport cu potentialul tehnologiei moderne", dupa cum arata Kuznets. Insa aici ar fi si treaba guvernelor din aceste tari, as zice eu. As dori sa vad ca mixul de politici economice din Viziunea USL sa faca in mod real treaba asta. Fara actiune constructiva si din partea guvernelor nu vad cum s-ar putea realiza un asemenea deziderat. Pe buna dreptate Joseph Stiglitz a criticat Consensul de la Washington. Dar el a aratat un lucru foarte interesant:

"Stiglitz argues that when families and firms seek to buy too little compared to what the economy can produce, governments can fight recessions and depressions by using expansionary monetary and fiscal policies to spur the demand for goods and services. At the microeconomic level, governments can regulate banks and other financial institutions to keep them sound. They can also use tax policy to steer investment into more productive industries and trade policies to allow new industries to mature to the point at which they can survive foreign competition. And governments can use a variety of devices, ranging from job creation to manpower training to welfare assistance, to put unemployed labor back to work and cushion human hardship.

Stiglitz complains bitterly that the IMF has done great damage through the economic policies it has prescribed that countries must follow in order to qualify for IMF loans, or for loans from banks and other private-sector lenders that look to the IMF to indicate whether a borrower is creditworthy. The organization and its officials, he argues, have ignored the implications of incomplete information, inadequate markets, and unworkable institutions—all of which are especially characteristic of newly developing countries. As a result, Stiglitz argues, the IMF has often called for policies that conform to textbook economics but do not make sense for the countries to which the IMF is recommending them. Stiglitz seeks to show that these policies have been disastrous for the countries that have followed them." (subl.mea)

 El a aratat un veritabil dezechilibru economic existent pe plan mondial: intre cat poate produce economia mondiala si cat se poate cumpara din ceea ce aceasta produce, si asta in conditiile in care capacitatile de productie sunt foarte mari, foarte performante, in sensul ca se cumpara prea putin din ceea ce se produce. De observat si critica la dresa FMI. Daca lucrurile continua asa, recesiunea se poate agrava si poate aparea ceea ce a fost ascuns pana acum, de fapt adevarata criza: criza de supraproductie! Iar Consensul de la Washington nu a putut evita nici saracia din tarile unde a fost aplicat si nici aceasta criza economica mondiala. Chiar Williamson recunoaste acest lucru:

"Williamson himself has summarized the overall results on growth, employment and poverty reduction in many countries as "disappointing, to say the least". He attributes this limited impact to three factors: (a) the Consensus per se placed no special emphasis on mechanisms for avoiding economic crises, which have proved very damaging; (b) the reforms—both those listed in his article and, a fortiori, those actually implemented—were incomplete; and (c) the reforms cited were insufficiently ambitious with respect to targeting improvements in income distribution, and need to be complemented by stronger efforts in this direction. Rather than an argument for abandoning the original ten prescriptions, though, Williamson concludes that they are "motherhood and apple pie" and "not worth debating".^[6] Both Williamson and other analysts have pointed to longer term improvements in economic performance in a number of countries that have adopted the relevant policy changes consistently, such as Chile (below)." 

Insa, dupa parerea mea, Rodrik are dreptate:

"

"Stabilize, privatize, and liberalize" became the mantra of a generation of technocrats who cut their teeth in the developing world and of the political leaders they counseled.^[18]

—Dani Rodrik, Professor of International Political Economy, Harvard University in JEL'Dec'06

While opinion varies among economists, Rodrik pointed out what he claimed was a factual paradox: while China and India increased their economies' reliance on free market forces to a limited extent, their general economic policies remained the exact opposite to the Washington Consensus' main recommendations. Both had high levels of protectionism, no privatization, extensive industrial policies planning, and lax fiscal and financial policies through the 1990s. Had they been dismal failures they would have presented strong evidence in support of the recommended Washington Consensus policies. However they turned out to be successes.^[20] According to Rodrik: "While the lessons drawn by proponents and skeptics differ, it is fair to say that nobody really believes in the Washington Consensus anymore. The question now is not whether the Washington Consensus is dead or alive; it is what will replace it".^[18]

Rodrik's account of Chinese or Indian policies during the period is not universally accepted. Among other things those policies involved major turns in the direction of greater reliance upon market forces, both domestically and internationally." (subl.mea)

 Sigur, intrebarea, marea intrebare - cat trebuie guvernele sa se implice? - ramane in continuare. Problema cu acest Consens de la Washington este ca, daca e aplicat riguros, sporesc riscurile ca treburile sa nu mearga bine. Stiglitz are dreptate in ceea ce priveste imperfectiunea pietelor. Acest consens nu da nicio garantie ca treburile economice vor evolua pozitiv si s-a vazut lucrul acesta si la noi, cu multe din privatizarile facute. Consecintele n-au fost bune pentru oameni, generand somaj masiv in anii '90 si emigrarea unei mari parti din forta de munca, lucru ce a slabit economic tara noastra. Cresterile de capital au fost, in consecinta, foarte mici. Investitorii straini nu prea s-au inghesuit, iar intreprinzatorii autohtoni nu au fost stimulati suficient si nici protejati suficient de catre stat spre a se dezvolta puternic pentru a genera rate de crestere economica mari. De aceea la noi predomina cei "imbogatiti", dar cu forta economica, totusi, slaba (vorba lui Basescu: atat putem! Evident, nu putem fi multumiti de astfel de constatari!) - un paradox mare, trebuie sa recunoastem.
Ceva pentru imbunatatirea situatiei trebuie facut. Continuand in felul acesta, ca pana acum, mi-e teama ca lucrurile nu vor evolua spre bine. Vorbeam de zonele defavorizate care nu au nicio sansa daca nu exista interventia statului. Ele au aparut tocmai ca o consecinta a Consensului de la Washington aplicat pe meleaguri mioritice si care a produs doar "ciobani mai ortomani, cu oi mai mandre si cornute", dar in niciun caz perspective de dezvoltare durabila. Sa ne gandim la populatia de varsta medie care se gandeste serios daca isi vor lua pensiile atunci cand vor ajunge la varsta de pensionare, daca o mai apuca. Iar sectorul privat, in felul acesta in care decurg lucrurile, nu poate fi motorul modern al unei economii moderne, cel mult un motor gripat destul de rau. Dezechilibrele mari dintre cererea de forta de munca si oferta de forta de munca sunt expresia unor dezechilibre economice mai largi, desigur. Problema e ca acestea persista in continuare, iar o rezolvare clara a problemei nu se intrevede, in ciuda preocuparilor si bunelor intentii. Consecintele asupra fortei de munca in viitor pot fi insa foarte serioase: deprofesionalizarea, pregatire profesionala slaba sau insuficienta si in aceste conditii nu va fi capabila de performanta economica. In schimb aspiratiile oamenilor sunt foarte mari, pe buna dreptate, de unde pot rezulta nemultumiri si frustrari profunde ce pot genera conflicte sociale cu implicatii politice neprevazute. Dar o astfel de situatie poate genera efecte sociale dintre cele mai rele, cum ar fi cresterea ratei criminalitatii.
Partea prosta e ca la noi nu se vad premisele pentru rate de cresteri mari ale produsului pe locuitor, iar lucrul acesta nu ma poate face optimist. Transformarea tarii intr-o piata de desfacere a produselor straine nu e o solutie, cred eu, pentru tara noastra.Cercetarea stiintifica este la pamant in loc sa fie un veritabil factor de productie, capabila sa sustina cresterea. Dupa parerea mea, noi am dezvoltat mai mult factorii indirecti de crestere si nici pe aceia toti: dezvoltarea sistemului financiar bancar, rata economisirii, mai putin a investitiei (iarasi nu e in regula!) si mai putin capacitatea de absorbtie a pietei interne (cererea agregata). Pe cand factorii directi care sustin cresterea nu sunt dezvoltati: munca, natura, capitalul, progresul tehnologic, inovarea, informatia si cercetarea stiintifica. In felul acesta nu se poate sustine o crestere economica, iar sectorul privat romanesc ajunge, in felul acesta, sa nu se poata dezvolta si sa regreseze. Sa nu uitam ca obiectivul principal pe care ar trebui sa-l urmarim este ajungerea din urma a tarilor dezvoltate, reducerea decalajelor. Altfel prezenta noastra pe piata europeana va fi una cat se poate de anemica si vom ramane si pe viitor o tara saraca. Saraca tara bogata... Si nici macar prea interesanti, atata vreme cat nu vom mai putea sa furnizam o forta de munca calificata catre Vest. Cresterile economice trebuie sa fie reale, sustinute si sanatoase pe termen lung pentru a avea dezvoltare durabila. Sa speram ca asa va fi si ca ne vom indrepta spre mai bine, cum se spune. Spre un bine sanatos din punct de vedere economic, nu unul iluzoriu.        

Efectul unei posibile reveniri a crizei economice

Deja incepe sa se vorbeasca despre o noua criza economica. Prima a fost cea din 2008, a doua ar fi cea din 2011. Totusi, chiar daca, actualmente, nu s-ar putea vorbi de o noua criza, ci doar de neincredere, n-am vazut o analiza asupra efectului pe care l-ar putea produce atat in lume cat si in tara noastra. Discursul prezidential nu ne ofera prea multe explicatii in acest sens... Mie mi se pare ca el nu aduce nicio noutate. Ca e vorba de o neincredere, de o reactie, asta stiam. Si presa straina, si cea de la noi, au relatat acest lucru. Ca avem deficit bugetar, si o prioritate este reducerea acestuia, stiam si asta. Sa nu intram in panica - bun, nu intram in panica.Observam ca nu prea sunt noutati. Ca trebuie sa fim prudenti, de acord... E clar ca nu trebuie sa fim imprudenti. Dar o analiza asupra efectului unei posibile reveniri a crizei (sau a venirii unei noi crize, poate ca e mai corect asa) nu am vazut. Va avea un efect asupra tarii noastre? Care va fi acela? Ce intensitate va avea? Daca suntem pregatiti sa-i facem fata si cum... Problema nu ar fi panica sau ingrijorarea, ci absenta unei analize lucide. Pentru ca oamenii ar trebui sa stie la ce sa se astepte, cel putin pe termen scurt si mediu, cum le va afecta viata aceasta noua criza. Discursul linistitor nu va tine niciodata loc unei analize obiective asupra fenomenului. Iar lipsa unei asemenea analize conduce la cresterea populismului, dar ar putea crea si panica. De observat este ca si in ceea ce priveste prima criza, cea din 2008, discursul a fost acelasi: linistitor, sa nu se creeze panica. Anul 2009 a fost un an electoral si lucrurile au mers relativ bine (un bine mai mult formal, ca sa zic asa). In 2010 insa s-au simtit la modul cel mai clar efectele crizei, iar cetatenii au trebuit sa le suporte. Cu greu. Observam acelasi tip de discurs acum, in 2011, cu un an inainte de alegeri! Poate din acest motiv un astfel de discurs "linistitor", cu scopul de a nu-l ingrijora pe cetatean, imi da mai degraba fiori... Si nu numai mie... Interesant este faptul ca o tara precum China, cel mai mare creditor al SUA, se simte ingrijorata de evolutiile economice si financiare din America. Pentru ca de felul in care vor fi rezolvate problemele acolo, in SUA, ar putea depinde si bunul mers la lucrurilor in lume. Deocamdata se pare ca situatia in SUA tinde catre o rezolvare pozitiva, ca sa zic asa. Presedintele Obama a si declarat ca administratia stie ce are de facut. Sa speram ca se vor rezolva problemele astfel incat sa mearga totul spre bine. Probabil ca o analiza care sa previzioneze corect cum vor sta lucrurile inca nu se poate face. Lumea ramane in asteptare, dar, dupa parerea mea, problemele nu se vor rezolva asa de usor. E un proces de durata, dar sa speram (ca altfel ce-am putea face?) ca suntem pe drumul cel bun si ca macar o parte din acestea vor fi rezolvate intr-un timp relativ scurt. Daca luam in considerare analiza facuta de Wall Street Journal, care spune despre companiile americane ca stau cu teancuri de bani record la saltea, parerea mea este ca tocmai acest aspect sta la baza stagnarii economice. Dispare motivatia muncii, a productiei. In schimb esti motivat sa-ti pui in conturi sigure fondurile in exces. Si asta devine principala preocupare a companiilor, lucru ce slabeste piata. Analiza spune asa: "Pentru a ieşi din impasul de acum, pieţele trebuie să se bazeze pe propriile puteri sau să-i aştepte pe politicieni să ia măsuri radicale pentru a porni creşterea economică.". Daca ar fi vorba de masuri radicale, care ar fi acelea...? Insa ar putea fi si alte solutii, poate mult mai eficace, daca ar fi bine studiate. In primul rand devalorizarea dolarului ar trebui transformata intr-o oportunitate. Ar putea contribui la cresterea exporturilor SUA. Devalorizarea dolarului poate fi privita ca un lucru rau, desigur. Dar de ce nu am cauta si aspectele bune care ar rezulta dintr-o asemenea situatie? Mai ales ca exista bani, companiile au bani multi! Pe de alta parte, dupa parerea mea, aceasta criza ne arata ca piata trebuie largita! Ce vreau sa spun prin asta? Eu cred ca am putea imparti lumea, din punctul de vedere al pietelor, in piete bogate (caracteristice tarilor cu economii dezvoltate, avasante) si piete sarace (caracteristice tarilor in curs de dezvoltare si slab dezvoltate). Contrastul dintre cele doua este evident. Dar daca aceste companii au teancuri de bani record la saltea, lucru ce face sa dispara motivatia economica a productiei de bunuri (datorita unui efect de saturatie. Analiza Wall Street Journal spune: "Chiar dacă băncile centrale ar începe din nou să pompeze bani în economie, cu o asemenea abundenţă de cash deja existentă, nu ar folosi la nimic." - inutil sa creditezi abundenta de cash. Chiar absurd.), pentru ca sa nu se intample treaba asta, acestea ar putea investii tocmai in tarile in curs de dezvoltare (pentru ca forta financiara exista din partea lor) si astfel s-ar "largi" piata, cum am zis mai sus, lucru din care ar putea profita atat tarile dezvoltate cat si cele in curs de dezvoltare si s-ar putea relansa activitatea economica pe plan mondial. China a si subliniat ca "ţările occidentale să aibă curajul de a tăia legăturile dintre politicile lor şi să amplifice coordonarea cu ţările în curs de dezvoltare.". Ideea are talcul ei si nu e o idee rea, daca ai sta sa te gandesti bine. Acumularea aceasta extraordinara de resurse financiare in companiile din statele dezvoltate, pana la saturatie, determina raritatea acelorasi resurse nu numai in tarile in curs de dezvoltare, dar chiar si in ceea ce priveste statele dezvoltate (criza datoriilor suverane, datoriile mari pe care le are SUA). Cu alte cuvinte nu mai are cine sa faca investitii, decat aceste companii cu bani multi la saltea, iar in asemenea conditii bancile vor manifesta prudenta in acordarea de credite. Si ar trebui sa le faca, pentru a relansa economia. In caz contrar stagnarea economica de acum s-ar putea transforma usor intr-o noua recesiune. De ce? Pentru ca o stagnare economica influenteaza consumul. Cu alte cuvinte si consumul stagneaza. De aceea el poate sa si scada. Dar daca scade consumul, intreprinderile isi vor reduce productia, deci productia globala, nivelul de ocupare al fortei de munca si veniturile vor scadea. Pe de alta parte, daca aceste investitii nu vor fi facute, companiile tinand o mare cantitate de bani la saltea, atunci s-ar putea ca aceasta masa monetara sa fie privita, interpretata ca fiind excedentara, caz in care apare inflatia. Se vorbeste de faptul ca SUA ar putea da drumul la tiparnita de bani... Dar de ce ar fi exclus ca si alte state, cu datorii mari, sa nu apeleze la o masura similara...? Capitalul financiar ar trebui sa circule. Din cate se vede nu prea se intampla treaba asta, si de aici aparitia acestor puncte de acumulare, sa le zic asa. In cazul in care stagnarea economica actuala se va transforma in recesiune (intr-o noua recesiune) eu cred ca e destul de clar ca si tara noastra va fi afectata destul de puternic, dar nu numai noi. In orice caz, de ce am fi noi exceptia? Ar scadea si mai mult consumul si ar creste somajul, intr-un astfel de scenariu (pesimist). Insa un nou declin economic nu este exclus, dar eu cred ca ar putea fi, pana la urma, evitat. Ceea ce nu inseamna ca lucrul acesta se va si intampla. 

Protestele din Egipt. Amenintari. Criza alimentara

Iata ce am citit pe site-ul ProTV:
Protestele din Egipt costa 310 milioane de dolari pe zi

Criza din Egipt se va vedea in portofelul tau curand

Criza alimentara isi arata coltii. De ce se scumpeste mancarea in Romania

Nu mi se pare de gluma..