Care e cel mai mare dusman al capitalismului...

S-a vorbit multa vreme despre faptul ca cel mai mare dusman al capitalismului ar fi comunismul. Intr-un fel pe buna dreptate deoarece comunismul, prin continutul sau doctrinar, insemna lupta impotriva capitalismului. Conform marxismului trecerea de la capitalism la comunism ar fi trebuit sa fie un proces istoric obiectiv determinat de contradictiile din interiorul sistemului capitalist. Aceste contradictii ar fi fost foarte puternice cand capitalismul ar fi ajuns la forma sa de imperialism. De aceea comunismul ar fi trebuit sa castige in lupta sa impotriva capitalismului acolo unde capitalismul era dezvoltat, intr-o tara capitalista dezvoltata. Adica acolo unde si exploatarea omului de catre om, gradul de exploatare ar fi cel mai ridicat. In linii mari cam asta spunea teoria marxista.
Ce s-a intamplat in realitate? In primul rand, as vrea sa subliniez faptul ca, dupa parerea mea, capitalismul trebuie legat de industrie si industrializare. Dupa parerea mea, definitia data de DEX nu este intru totul satisfacatoare pentru ca nu este completa. Si in feudalism se putea vorbi de proprietatea privata asupra mijloacelor de productie si de schimb, dar nu cred ca se putea vorbi de capitalism, in conditiile in care proprietatea privata era doar asupra terenurilor, proprietarii fiind marii latifundiari... Observ ca si Wikipedia da o definitie asemanatoare capitalismului:

"Capitalism is generally considered to be an economic system that is based on private ownership of the means of production and the creation of goods or services for profit or income by individuals or corporations. Some have also used the term as a synonym for competitive markets, voluntary exchange, wage labor, capital accumulation, or personal finance.^[1][2] Capitalism is variously defined by sources and there is no general consensus among scholars on the definition nor which economies can historically be properly considered capitalist.^[3] The designation is applied to a variety of historical cases, varying in time, geography, politics, and culture.^[4] There is, however, general agreement that capitalism became dominant in the Western world following the demise of feudalism.^[5]"

Este adevarat, spune acolo ca in general e considerat asa... Eu consider ca, daca vorbim despre capitalism, atunci trebuie sa legam capitalismul de industrie si de industrializare mai intai. Revolutia burgheza din Anglia, inceputa la 1642, a insemnat punctul de plecare,ca sa zic asa, al capitalismului. Deoarece capitalismul trebuie legat de burghezie, iar definitia data de DEX acestui cuvant este, de data aceasta, corecta. Capitalismul a incurajat dezvoltarea comertului si a industriei, cum s-a intamplat in Anglia pe vremea cand fruntasul partidului whig, Sir Robert Walpole, a fost prim-ministru (1721-1742). Capitalismul, dupa cum se poate constata, este opus absolutismului monarhic. In ianuarie 1642, in Anglia, regele Carol I a incercat sa aresteze pe fruntasii Parlamentului (incercare esuata), dupa care regele a parasit Londra (10 ian.). Parlamentul a cerut regelui sa semneze doua legi prin care episcopii sunt exclusi din Camera Lorzilor, iar Parlamentul sa preia comanda armatei. Regele a refuzat. Asa se face ca, in urma esuarii negocierilor dintre rege si Parlament, se constituie un "Comitet al Salvarii Publice", iar Parlamentul isi constituie o armata condusa de contele de Essex (evenimente petrecute in perioada: 4-12 iul). Bill of Rights, adoptata de Parlament la 16 dec. 1689, limita prerogativele regale. Parlamentul capata suprematie politica, iar in viitor, coroana Angliei nu va putea fi purtata de un romano-catolic. Deci implica, iata, si aspecte de ordin religios!
Observam ca in Vestul Europei putem vorbi de capitalism inca din 1642. De comunism insa putem vorbi incepand, practic, din sec. al  XIX-lea. Se constata o diferenta in timp de 200 de ani. In acesti 200 de ani, evident, Vestul s-a bucurat de o dezvoltare capitalista. Comunismul nu a fost altceva decat o reactie radicala la capitalism.
Interesant este sa vedem unde s-a impus comunismul. Deci el nu s-a impus in tari capitaliste (repet: leg acest cuvant de dezvoltarea industriei si a comertului, pe de o parte si indreptat impotriva absolutismului monarhic, pe de alta parte), asa cum spunea teoria marxista. Ci s-a impus in mari tari agrare! Rusia si China erau mari tari agrare, adica agricultura era, economic vorbind, preponderenta, si nu industria, care era slab dezvoltata daca e s-o comparam, la nivelul de atunci, cu cea din Vest. Pe de alta parte, in aceste tari exista un regim de absolutism monarhic, care a fost abolit, instituindu-se republica. In acest fel, capitalismul nu numai ca nu a fost afectat, dar lupta dintre comunism si capitalism a fost, strategic vorbind, pierduta de catre comunism de la bun inceput. Practic, la inceputul sec. XX, cand comunismul s-a impus, dupa cum spuneam, in Rusia si China, aceste doua mari tari se gaseau inca in feudalism, fiind preponderent agricole. Drept consecinta reprezentantii de frunte ai societatii erau marii latifundari si nu industriasii. In general vorbind comunismul s-a impus in tari agrare. Spre exemplu, dupa cel de-al doilea razboi mondial, s-a impus in Romania (cu ajutorul armatei sovietice), care era o tara eminamente agrara (cu un regim de monarhie constitutionala). S-a impus in Ungaria, care avea un important proletariat agricol inca demult, din sec. al XIX-lea, daca nu de si mai demult. De unde se vede ca in Vest, adica acolo unde era preconizat, de catre teoria marxista, sa se intample instaurarea comunismului, nici vorba de asa ceva! De unde se poate trage concluzia ca, de fapt, comunismul nu a reprezentat un pericol pentru Vest, decat unul, poate, ideologic. Dar nu unul real. Sau, cel putin, e discutabil daca a fost sau nu un pericol real. Daca teoria marxista vizualiza bine contradictiile din interiorul sistemului capitalist, care existau si exista, teoria ca exploatarea omului de catre om ar putea sa rastoarne capitalismul (deoarece cei exploatati se vor revolta impotriva exploatatorilor si, condusi de Partidul Comunist, care e avangarda clasei muncitoare, vor infaptui revolutia socialista) s-a dovedit neconvingatoare, chiar falsa. Lenin spunea undeva ca fara lupta de clasa nu se poate vorbi de comunism. Deci comunismul era bazat, fundamentat pe acest concept: lupta de clasa. Iar comunistii au pus accent pe ascutirea luptei de clasa, in felul acesta creandu-se premisele revolutiei. Si iata ca Istoria a demonstrat, cel putin pana acum, ca nici vorba de asa ceva! A fost Razboiul Rece, Cortina de Fier si, pana la urma, comunismul, cel putin in Europa si URSS, a pierdut o lupta care era, dupa cum spuneam mai sus, strategic pierduta de la bun inceput. Este adevarat ca nu a pierdut de tot (ma refer la situatia de pe plan mondial) si China e un exemplu in acest sens. Numai ca acolo comunismul a suferit anumite reforme. Dar mai sunt si alte state cu un asemenea regim, spre ex.: Coreea de Nord, Venezuela. Rezulta ca lupta de clasa nu a afectat capitalismul. Si atunci? Unde e greseala?
Ca sa vedem unde a fost greseala trebuie, dupa parerea mea, sa vedem pe ce este bazat capitalismul. Teoria gresita era ca acest capitalism ar fi bazat pe exploatarea omului de catre om - de aici si teoria luptei de clasa (nu am spus ca nu ar exista in capitalism exploatarea omului de catre om). Capitalismul nu e bazat pe asa ceva. Ci este bazat, fundamentat pe piata de capital. Chiar si numele, piata de capital, te duce cu gandul, fireste, la capitalism. Dupa parerea mea, fara piata de capital nu se poate vorbi de capitalism. Piata de capital e fundamentul de baza al capitalismului. In zilele noastre unii, din cate observ, tind sa faca o eroare si sa considere capitalismul bazat pe banci si sistemul bancar. Dar si in comunism existau banci, care aveau, in general vorbind, acelasi rol ca si in capitalism, adica acela de finantare a diverselor activitati economice. Celelalte tipuri de piete: piata bunurilor de marfa, piata muncii si piata monetara sunt si ele importante in capitalism, ca si sistemul bancar, bineinteles. Insa specific capitalismului este piata de capital, unde se intalnesc oferta de capitaluri propusa sau exprimata de cei ce economisesc si cererea intreprinzatorilor care au nevoie de finantare. Iar finantarea directa asigurata prin piata de capital este specifica a ceea ce numim capitalism. De aceea in tarile dezvoltate a crescut, in ultimii 20 de ani, rolul finantarii realizate prin piata de capital si monetara. Institutia de baza a pietei de capital este Bursa. Iar o caracteristica de baza a Bursei este caracterul sau speculativ, fara de care nu se poate concepe Bursa. De unde si riscul de piata.
De aceea cel mai mare dusman al capitalismului, daca se poate spune asa, este prabusirea pietei de capital. Stiglitz atrage atentia asupra imperfectiunilor pietei. Asa cum pune el problema, imperfectiunile pietii sunt obiective (un lucru obiectiv) si conduc la prabusirea pietii, care constituie regula, nu exceptia. Totusi, trebuie avut mare grija de aceasta piata de capital, care daca s-ar prabusi chiar ca ar pune in pericol capitalismul.
Teoria lui Marx asupra crizelor economice nu este gresita, dar nu este, ca sa zic asa, completa. El da doua explicatii a cauzelor crizelor economice in capitalism:
1. crize de supraacumulare a capitalurilor in legatura cu scaderea ratei profitului; si
2. crizele de supraproductie.
Explicatiile lui sunt logice, dar pentru a rezuma la modul general, cred ca trebuie spus ca orice dezechilibru intre oferta globala si cererea globala genereaza crize economice (mai mult sau mai putin puternice, depinde de cat de mare e acest dezechilibru) si poate sa conduca la prabusirea pietei. Lucrul acesta ar putea fi evitat prin politici macroeconomice sanatoase.
Trebuie evidentiat ca ceea ce au afirmat neoclasicii, si anume ca productiei globale oferite de piata ii corespunde cu necesitate o cerere globala perfect egala, cu conditia ca statul sa nu se amestece si sa falsifice liberul joc al fortelor de pe piata, este gresita. Deci crizele de supraproductie sunt imposibile. Jacques Valier (in Scurta istorie a gandirii economice de la Aristotel pana azi) arata un lucru foarte interesant:

"Pentru a ajunge la o asemenea conceptie , neoclasicii se bazeaza pe legea debuseelor a lui Say, pe care o aproba in totalitate. Venitul, rezultat din productie, este automat si incontinuu cheltuit: e cheltuit in achizitia de bunuri de consum sau economisit - venitul este, in acest caz, folosit la achizitionarea de echipamente. Regasim aici teza eronata potrivit careia economisirea este in mod necesar cheltuita, o teza care se intemeiaza pe o conceptie falsa despre moneda, considerata ca simplu instrument de tranzactie, neputand fi ceruta pentru ea insasi, o moneda care nu este decat un voal ce mascheaza fenomenele reale, fara a avea vreo influenta asupra lor, in niciun caz asupra nivelului activitatii economice"

Dupa parerea mea, ideea gresita a Scolii Neoclasice, sau, mai bine zis, ideea falsa este tocmai aceasta: "Venitul, rezultat din productie, este automat si incontinuu cheltuit". Pentru ca lucrul acesta e imposibil in realitate, chiar daca Statul nu se amesteca pe piata. Fara indoiala ca un producator vrea sa aiba venituri cat mai mari. Asta inseamna, oare, ca va si cheltui tot mai mult, adica, mai precis spus, tot venitul? Chiar daca ar dori sa-l cheltuiasca pe tot pentru achizitia de bunuri de consum sau sa-l economiseasca pentru a-l folosi la achizitionarea de echipamente, s-ar putea ca aceasta cheltuiala sa nu se justifice in realitate, adica sa nu fie utila. Deci el nu va cheltui tot venitul, ci doar cat este util sa cheltuiasca, lucru ce cred ca este rational. Adica prin aceste cheltuieli se vor stradui sa obtina o satisfactie maxima, tinand cont de resursele limitate de care dispun. Din start cheltuielile sunt limitate la ceea ce ei numesc satisfactie maxima, concept subiectiv, desigur. Totusi, exista o limita peste care cheltuielile nu se vor mai dovedi utile. Pentru ca nu este necesar sa cheltuiesc tot venitul pentru a obtine o satisfactie maxima. Si atunci ar rezulta, in mod clar, un dezechilibru. Deci va ramane o parte economisita care nu se va cheltui imediat, ci mult mai greu.
Pe de alta parte, se poate intampla urmatorul aspect: consumul sa fie cu mult mai mare decat veniturile reale. Criza actuala, a datoriilor suverane, arata acest lucru. Debuseul pe care il poate crea un stat in exclusivitate consumator se poate transforma in criza globala, asa cum arata astazi situatia din Europa (se vede foarte bine acest lucru, spre exemplu, in cazul Greciei). Pericolul consta in faptul ca, pe de o parte, se creaza acumulari mari de capital care nu mai gaseste oportunitati de investitie rentabile (cf. Marx) iar pe de alta parte se creaza acumulari mari de datorii, ca sa zic asa, ce nu mai pot fi platite la termen. In legatura cu gradul de ocupare, voi cita tot din cartea lui Jaques Valier, pe care am citat-o si mai sus, despre somaj:

"Analiza neoclasica poate fi expusa intr-o fraza: intr-o societate in care statul se abtine de la orice interventie, fortele pietei asaza automat productia nationala la un nivel ce permite ocuparea tuturor muncitorilor si folosirea capitalurilor disponibile. Daca statul si grupurile sociale ingaduie jocul liber al fortelor pietei, somajul de lunga durata sau subfolosirea indelungata a capitalurilor sunt imposibile. Ocuparea deplina a fortei de munca este asigurata automat"

Dupa parerea mea, eroarea consta in faptul ca un producator privat nu are interesul explicit sa asigure ocuparea deplina a fortei de munca. Interesul sau scopul lui nu este acesta. Spre exemplu, el va dori sa castige mai mult din activitatea economica pe care o desfasoara. In acest sens poate adopta o metoda de crestere a productivitatii muncii bazata pe reducerea personalului si, in schimb, introducerea unor echipamente care sa permita o productivitate foarte ridicata, capital care s-ar amortiza intr-o anumita perioada de timp. Interesant este urmatorul lucru: daca neoclasicii afirma ca scaderea salariilor ar atrage dupa sine o sporire a cererii de locuri de munca, s-ar putea intampla ca, prin cresterea productivitatii muncii, sa aiba loc o marire justificata a salariilor, pe de o parte, si somaj, de cealalta parte. Deci nicidecum o sporire a cererii de locuri de munca, deoarece cererea este satisfacuta in acest caz. Oferta nu e satisfacuta, mentinandu-se superioara cererii. Deci rezulta somaj! Si pot rezulta rate mari ale somajului, inacceptabile din punct de vedere politic, vorba lui Stiglitz, care ar obliga Statul la cheltuieli importante (ajutoare de somaj, ajutoare sociale, etc) pe termen indelungat. Evident, pe piata bunurilor, cererea globala de consum va fi in scadere, lucru ce antrezeaza scaderea productiei si a cererii de locuri de munca. Producatorul privat va urmari intodeauna perspective de profit pozitive, tocmai in ideea (neoclasica) a satisfactiei maxime. Satisfactia lui nu consta in a asigura ocuparea deplina a fortei de munca, ci in rate mari ale profitului. Este vorba din nou despre un dezechilibru. Restabilirea echilibrul economic, intr-o faza de depresiune economica, presupune reducerea ratei dobanzii, sporirea volumului de credite si masa monetara, stimuland cererea de bunuri si investitii, majorarea volumului productiei si a gradului de ocupare al fortei de munca.
Se observa si in zilele noastre, in aceasta criza, ca tot intram in recesiune, dupa ce tot iesim din ea. Daca ar fi sa ne luam dupa ideea restrangerii rolului statului in economie, ingaduind jocul liber al fortelor pietii, atunci masurile de austeritate bugetara, legate de diminuarea considerabila a deficitului bugetar, prin reducerea cheltuielilor efectuate de la bugetul de stat, ar trebui sa aiba efecte pozitive si sa rezolve problema crizei. Se constata cu usurinta ca nu e asa. Pentru ca fara masuri de crestere a cererii globale nu se poate iesi din criza. Iar a practica austeritatea in conditiile in care maresti taxele si impozitele inseamna sa ratezi relansarea activitatii economice.
Practic, aceasta austeritate, vazuta ca un fel de dogma, precum si diminuarea rolului statului, vazut tot ca o dogma, nu fac altceva decat sa adanceasca recesiunea, punand in pericol sistemul capitalist mai mult decat a facut-o comunismul. 

Un punct de vedere despre clasa de mijloc...

... in doua articole interesante de pe site-ul Criticatac:

Revoluţie şi clasă de mijloc. Partea I – Este clasa de mijloc capabilă de o revoluţie? 

Revoluţie şi clasă de mijloc. Partea a II-a – Anii ’60 sau revoluţia ratată

de  Gabriel Chindea

Care reprezinta o meditatie asupra problemelor contemporane si o analiza cu multe intrebari.... Cred ca merita citite ambele articole.

Ceea ce imi este neclar...

Titrolog cum sunt :)) (Dl. Preda spune titrolog... dar.. asta-i titlu de noblete!! :) ) , cred ca ar trebui sa spun cate ceva, totusi, legat de postarea anterioara. Un scurt comentariu. In dimineata in care am scris despre romanii din Italia citisem pe Hotnews stirea. Sincer, m-a bucurat. Pentru ca este o stire pozitiva despre romanii care au plecat sa munceasca in Italia. M-a bucurat faptul ca aud lucruri pozitive despre ai nostri. Ca in ultima vreme s-au auzit numai calamitati... Nu spun ca romanul ar fi un inger, dar stirile negative ce au curs in ultima vreme dadeau o imagine de cosmar asupra romanilor. O imagine cat se poate de negativa. Eu tocmai asta nu inteleg: de ce suntem priviti asa in exterior, daca, iata, paradoxal, realitatea este cu totul alta? Trebuie sa mai spun ca aceste stiri negative despre ai nostri care sunt in Italia m-au intristat cu atat mai mult cu cat sunt un admirator al culturii italiene. Ca aceste stiri negative nu veneau numai dinspre Italia este adevarat. Totusi... nimc bun, lucru care nu se poate sa nu te puna pe ganduri. Sunt romani atat in Italia, cat si in Franta sau Spania, care muncesc cinstit si sunt cat se poate de linistiti, si sunt apreciati acolo pentru munca depusa. Mie asta imi este neclar: stirile negative despre ai nostri. Ca si cum noi am fi capul rautatilor in Europa. Cel putin asta e imaginea care s-a creat si care denota o lipsa de respect fata de romani. Eram un fel de paria ai Europei. Oaia neagra. Cand, defapt, lucrurile stau tocmai pe dos. Deci, neclar este: cum se explica acest paradox? Pentru ca paradoxul este, ar putea fi cu totul altul. Ce se intampla? Inca de pe vremea comunismului romanii din diaspora au fost priviti nu cu ochi buni aici in tara. Ca "ei n-au mancat salam cu soia", nu-i asa? Diaspora romaneasca nu a fost respectata in Romania, deci tara de provenienta, de catre autoritatile de atunci. Acum, dupa alegerile din decembrie, ma uit cum unii de-ai nostri, de aici din tara, ii acuza pe cei din diaspora de victoria lui Basescu, mergand tot pe principiul mai sus enuntat al "salamului cu soia". Cu alte cuvinte, fenomenul este ca diaspora romaneasca, deci a noastra, e tratata ca o paria aici, la noi in tara, de catre unii. Reflex vechi? Se prea poate. Numai ca efectul ar putea fi urmatorul: romanii nu primesc viza de libera circulatie in SUA, pe cand ungurii o primesc. O diaspora dispretuita in propria ei tara de origine mai face (mai poate face) un lobby eficient pentru tara ei de origine? Cum spuneam, sunt un mare iubitor al culturii italiene... Ma gandesc la faptul ca italienii l-au divinizat pe Mario Lanza, l-au adorat si, nu stiu dar sunt convins de asta, niciodata nu l-au considerat american! Ci parte integranta a culturii italiene. (De remarcat si numele, care este italienesc, desi el era cetatean american, nascut in SUA. Pe Sinatra il chema, totusi, Frank...) Asa se formeaza o diaspora influenta in exterior. Si respectata. Eu as fi vrut ca oricat de rai, de urati ar fi fost ai nostri in exterior sa-i iubim din tot sufletul. E oare posibil asa ceva? Voi mai da niste exemple pozitive in ceea ce priveste diaspora si legatura dintre cei din tara si acestia: ungurii si evreii. Aceste popoare sunt mici in comparatie cu poporul nostru, si ma refer aici din punctul de vedere al numarului de locuitori. Cu toate acestea au o diaspora puternica si influenta, in special acolo unde trebuie. La cancelariile Marilor Puteri. Ca sa poata sa-i ajute pe cei ramasi in tara. De ce la noi conteaza atat de mult, chiar si la cei din diaspora, culoarea politica, de ce conteaza atat de mult aspectul acesta si nu simplul dar sanatosul patriotism? Adica a fi roman inainte de a fi comunist, pedelist, pesedist, penelist, etc!!! Ma uit la unguri cu cata demnitate spun ca ei sunt maghiari. Si asta conteaza pentru poporul lor. La noi conteaza aspectul politic... Nu este oare dezamagitor? Nu este oare intristator? Si, cu toate acestea, exista romani din exterior carora le pasa de tara asta, care se preocupa de situatia de aici. Eu consider un lucru bun acest lucru. Iata aici un exemplu in acest sens.
Cineva imi spunea intr-un limbaj foarte abrupt cam asa: " Ce sa-i faci ma, daca astia suntem. Daca ne dam picioare in gura unul altuia si, pe urma, cand este tara la ananghie, ne strangem cu toti sa ne aparam tara! Tu nu vezi cum suntem?" Tocmai chestia cu "picioarele in gura" (la figurat vorbind) nu este in regula. Pentru ca o diaspora, pentru ca sa fie respectata in exterior, trebuie, mai intai, sa fie respectata si iubita in propria ei tara. Comunismul, absolutizand lupta de clasa si crearea unui "om nou" n-a facut asa si a impus o atitudine distanta si plina de ura fata de diaspora. Aceasta mutatie a "prins" foarte repede, curios lucru, si la baza. Si s-au format, in timp, reflexele de respingere, deloc inteligente, fata de cei plecati in afara. Care erau sinonimi cu dusmanul de clasa. O mare greseala! Problema este sa nu mai persistam in aceasta greseala. Si pentru ca pana aici am vorbit cam multisor, sa punem ceva frumos cu Mario Lanza, despre care Maria Callas spunea : "He is the best!!":



Este bine ca auzim si lucruri bune despre romanii din Italia! Eu am avut prilejul sa cunosc oameni care au muncit in Italia si care mi-au spus ca, pe langa faptul ca au facut acolo mai multi bani decat ar fi putut sa faca in tara (reusind apoi, cu banii de acolo, sa-si faca aici o casa, sa-si cumpere un apartament), au fost foarte apreciati in munca lor si, chiar mai mult, s-au imprietenit cu patronii lor. Am vazut si colaborari pe linie de afaceri, prietenii, ceea ce arata ca imaginea negativa a lor nostri se bazeaza pe o minciuna. Ok, dar ceva, ceva tot este. Adica a deranjat ceva, adica pe italieni. Oare numarul mare al romanilor acolo? Poate ca acest aspect ii deranjeaza, totusi, pe unii italieni... Adevarul este ca intr-o perioada de trei ani (2006-2009) au venit acolo in peninsula peste 600.000 de romani... O crestere destul de brusca. Asta sa fi deranjat oare? Iar romanii reprezinta o cincime din cei 4.200.000 de straini stabiliti acolo. Citeam pe undeva ca in Marea Britanie incepe sa fie foarte popular numele de Mahomed, fata de popularul nume Oliver... Interesant ca oaia neagra erau romanii, cel putin asa cum erau prezentati de anumiti oameni politici si de o anumita parte a presei straine, in vreme ce Al Qaida cheama pe credinciosii musulmanii din Occident la Jihad si in vreme ce o romanca este ucisa cu bestialitate de catre un italian intr-o statie de metrou in Roma, sub indiferenta generala a trecatorilor!!
Tiganul este adevarat ca pute (pentru ca nu obisnuieste sa se spele), vorbesc in general, traieste in murdarie, dar, cel putin, nu pune bombe (nu din alea de jucarie!!) prin vreo statie de metrou... Si atunci pun si eu o intrebare: este aceasta emigratie, la modul general, un lucru bun sau un lucru rau? Adica, stiti, povestea aia suava cu un birmanez care a iubit o grecoaica si au ajuns amandoi patroni de butic la Bacau :))))))). Fratilor, wake up!! Suntem in plina era a globalizarii, a mondializarii!! Hai sa mai ascultam un cantec:



Pai hai sa ne gandim, cum sa spun, analitic. Si cum orice analiza incepe cu deci... Deci, libera circulatie la persoanelor e una, emigratia e altceva. De unde se vede ca aceasta libera circulatie a pesoanelor (pe care eu, personal, o consider un lucru bun) conduce, in cele din urma, la emigratia celor din tarile sarace catre cele bogate. Ai putea spune ca emigratia este un lucru rau, asta la prima vedere. Ca nemultumeste din varii motive populatia din tara care primeste emigranti, mai ales cand numarul acestora din urma este mare in mod semnificativ (milioane de oameni, ca ordin de marime). Putem observa cu usurinta ca vorbim de un fenomen de masa la scara mondiala: emigratia! Dar ce te faci cand Germania are acuta nevoie de medici buni? Atunci emigratia medicilor din Est este un lucru bun, sau, in general spus, emigratia fortei de munca calificata. Deci chestiunea aceasta a emigratiei este, dupa cum se vede, una foarte controversata. Pentru ca vine un, sa zicem, exemplul este aleator, un musulman in Franta, numai ca ala poate fi si un inginer destoinic. Eh... ce sa-i faci.. fata si reversul... Iti distruge cultura proprie emigratia asta, dar omul care a emigrat iti face proiectul pentru constructia unui pod. La tine in tara. Ca la el in tara 1/4 din populatie traieste sub limita de saracie. Iar aia bogati... eeeee aia bogati... Parca ii si aud: " They are handicapped persons", ca de, e vai de mama lor de sarantoci!! Treaba spusa asa, cand tipul e si pe jumatate beat. Beat, beat, dar cu miliarde de $ in conturi...Fiecare cu norocul lui, nu? Pentru ca pe plan mondial saracia este predominanta. Iar cei bogati, manati de interesele lor egoiste nu vad (sau se fac ca nu vad) acest lucru. Pai daca il inveti pe cetateanul din Afganistan ce-i aia civilizatie, cum sa munceasca performant pamantul, dat fiind faptul ca e o tara de agricultori (cu o agricultura rudimentara), cum poti pe urma sa mai vi tu, din lumea civilizata, sa pui mana pe subsolul de acolo? Interesant, din acest punct de vedere, este nervozitatea... Nervozitate legata de criza economica, stres, frustrari pentru unii, pierderi de miliarde pentru altii, strategii geopolitice si mitinguri de protest, uneori violente. Ce va iesi de aici? Omul experimenteaza starile extreme si irationale: vezi ceea ce s-a petrecut la Universitatea Virgina Tech din SUA si acea crima oribila infaptuita de un tanar de 17 ani la o scoala din Germania. Te intrebi: se intampla ceva cu lumea asta? Poate ca omului ii lipseste ceva fundamental si noi nu stim ce.... Ceva vital? Poate ca nu ne dam seama de treaba asta. Aruncat in existenta, el constata ca ceva nu e bine, ca nu e bun in lumea asta. Poate ca totul trebuie schimbat, innoit. In mai bine, fara sa avem inca o idee clara despre acest mai bine, doar prezenta puternica dar nebuloasa a innoirii fundamentale a Pamantului. Sa fie oare asa...?
Hai sa incheiem tot cu un cantec...:



dar si...: