Despre o remarca a D-lui Basescu

Mi-a atras atentia, inca de cand am urmarit declaratia de presa la televizor, o remarca a D-lui Basescu, redata mai jos de catre Mediafax in articolul:
Băsescu îi critică pe analiştii şi politicienii care comentează acţiunile din Libia ale coaliţiei
Iata si remarca:

""Deci nu au nevoie de un război pentru a primi ceea ce deja au. Cred că ar fi bine să fie abordări inteligente. Intervenţia a fost exact pentru protecţia populaţiei împotriva unui lider politic care nu mai răspunde niciunui parametru pentru a putea rămâne şef al acelui stat, un lider politic care omoară propria lui populaţie. Poate este bine, şi nu vreau să dau nimănui lecţii, dar atenţionez doar că este bine ca atunci când se vorbeşte de populaţia din Libia şi de interese şi de soluţii, să se aibă în vedere că discutăm de o populaţie fragmentată în foarte multe triburi, cu origini tribale diferite. Chiar şi atunci când se întrevede soluţia de sfârşit, ea nu poate să fie analizată în parametrii unei naţiuni unitare. Deci cei care vor să facă analize cu privire la următoarele evenimente sau prognoze cu privire la ce se poate întâmpla în Libia să aibă în vedere că vorbim de triburi diferite care sunt mai mult sau mai puţin uşor de conciliat între ele. Nu vreau decât să ajut într-o corectă analiză cu privire la viitoarele evoluţii din Libia", a menţionat Traian Băsescu."

 Remarca este intr-adevar interesanta. Insa nu ne spune daca, la nivelul ONU, al coalitiei, al NATO exista cumva aceasta "solutie de sfarsit", asa cum o numeste Presedintele, daca aceasta solutie a fost gasita si, ceea ce e foarte important, daca a fost gasita solutia corecta!
Iata aici definitia cuvantului trib, asa cum o da dexonline. O sa pun aici definitia pe care o da DEX'98:

"TRIB, triburi, s. n. Grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. – Din lat. tribus."

Poate ca ar fi mai exact sa vorbim, mai intai, de consecintele ce le-ar putea avea actiunea militara desfasurata zilele acestea in Libia, decat de solutii, tocmai pentru a le intrezari. Mai multe despre Libia putem citi pe Wikipedia - aici. Ca idee de principiu ar trebui sa ne intrebam daca este corect sa vorbim despre Libia in astfel de termeni, si anume ca ar reprezenta doar o aglomerare de triburi si nu o natiune unitara. Pe langa aspectul demografic, iar Wikipedia ne spune un lucru foarte interesant in acest sens:

"There are about 140 tribes and clans in Libya.^[184] Family life is important for Libyan families, the majority of which live in apartment blocks and other independent housing units, with precise modes of housing depending on their income and wealth. Although the Libyan Arabs traditionally lived nomadic lifestyles in tents, they have now settled in various towns and cities.^[185] Because of this, their old ways of life are gradually fading out. An unknown small number of Libyans still live in the desert as their families have done for centuries. Most of the population has occupations in industry and services, and a small percentage is in agriculture.",

ar trebui sa ne gandim ca in Libia exista universitati si institute tehnice. 82% din populatie pot sa scrie si sa citeasca! Iata ce spune despre educatie:

"After Libya's independence in 1951, its first university, the University of Libya, was established in Benghazi by royal decree.^[190] In academic year 1975/76 the number of university students was estimated to be 13,418. As of 2004, this number has increased to more than 200,000, with an extra 70,000 enrolled in the higher technical and vocational sector.^[187] The rapid increase in the number of students in the higher education sector has been mirrored by an increase in the number of institutions of higher education.Since 1975 the number of universities has grown from two to nine and after their introduction in 1980, the number of higher technical and vocational institutes currently stands at 84 (with 12 public universities).^[187] Libya's higher education is mostly financed by the public budget, although a small number of private institutions has been given accreditation lately. In 1998 the budget allocated for education represented 38.2% of the national budget.^[190]"

Din punct de vedere al religiei, Islamul este prezent in proportie de 97%. Iar in ceea ce priveste cultura acestei tari:

"Libya is culturally similar to its neighboring Maghrebian states. Libyans consider themselves very much a part of a wider Arab community. The Libyan state tends to strengthen this feeling by considering Arabic as the only official language, and forbidding the teaching and even the use of the Berber language. Libyan Arabs have a heritage in the traditions of the nomadic Bedouin and associate themselves with a particular Bedouin tribe.Libya boasts few theatres or art galleries.^[199][200] For many years there have been no public theatres, and only a few cinemas showing foreign films. The tradition of folk culture is still alive and well, with troupes performing music and dance at frequent festivals, both in Libya and abroad.
The main output of Libyan television is devoted to showing various styles of traditional Libyan music. Tuareg music and dance are popular in Ghadames and the south. Libyan television programmes are mostly in Arabic with a 30-minute news broadcast each evening in English and French. The government maintains strict control over all media outlets. A new analysis by theCommittee to Protect Journalists has found Libya’s media the most tightly controlled in the Arab world.^[88] To combat this, the government plans to introduce private media, an initiative intended to update the country's media.^[201]Many Libyans frequent the country's beach and they also visit Libya's archaeological sites—especially Leptis Magna, which is widely considered to be one of the best preserved Roman archaeological sites in the world.^[202]The nation's capital, Tripoli, boasts many museums and archives; these include the Government Library, the Ethnographic Museum, the Archaeological Museum, the National Archives, the Epigraphy Museum and the Islamic Museum. The Jamahiriya Museum, built in consultation with UNESCO, may be the country's most famous.^[203]Contemporary travelThe most common form of public transport between cities is the bus, but many people travel by automobile.^[204] There are no railway services in Libya.^[204]" 

De unde se vede ca Libia nu este o tara inapoiata. Lucru se poate constata si din PIB-ul pe cap de locuitor, de 11.852$, estimat in 2010, dar si din Indicele Dezvoltarii Umane, ridicat: HDI=0,755!! Sa nu uitam ca multi oameni circula cu automobile in Libia. Economic vorbind treburile nu mergeau deloc rau in Libia:

"Compared to its neighbors, Libya enjoys a low level of both absolute and relative poverty. Libyan officials in the past six years have carried out economic reforms as part of a broader campaign to reintegrate the country into the global capitalist economy.^[166] This effort picked up steam after UN sanctions were lifted in September 2003, and as Libya announced in December 2003 that it would abandon programmes to build weapons of mass destruction.^[167]Libya has begun some market-oriented reforms. Initial steps have included applying for membership of the World Trade Organization, reducing subsidies, and announcing plans for privatisation.^[168] Authorities have privatised more than 100 government owned companies since 2003 in industries including oil refining, tourism and real estate, of which 29 are 100% foreign owned.^[169] The non-oil manufacturing and construction sectors, which account for about 20% of GDP, have expanded from processing mostly agricultural products to include the production of petrochemicals, iron, steel and aluminum.
Climatic conditions and poor soils severely limit agricultural output, and Libya imports about 75% of its food.^[166] Water is also a problem, with some 28% of the population not having access to safe drinking water in 2000.^[170] The Great Manmade River project is tapping into vast undergroundaquifers of fresh water discovered during the quest for oil, and is intended to improve the country's agricultural output.
Under the previous Prime Minister, Shukri Ghanem, and current Prime Minister Baghdadi Mahmudi, Libya is undergoing a business boom. Many government-run industries are being privatised. Many international oil companies have returned to the country, including oil giants Shell and ExxonMobil.^[171]Tourism is on the rise, bringing increased demand for hotel accommodation and for capacity at airports such as Tripoli International. A multi-million dollar renovation of Libyan airports has recently^[when?] been approved by the government to help meet such demands.^[172] At present 130,000 people visit the country annually; the Libyan government hopes to increase this figure to 10,000,000 tourists. However there is little evidence to suggest the current administration is taking active steps to meet this figure. Libya has long been a notoriously difficult country for western tourists to visit due to stringent visa requirements. Since the 2011 protests there has been revived hope that an open society will encourage the return of tourists.^[173] Saif al-Islam al-Gaddafi, the second-eldest son of Muammar Gaddafi, is involved in a green development project called the Green Mountain Sustainable Development Area, which seeks to bring tourism to Cyrene and to preserve Greek ruins in the area.^[174]"

Revenind la compozitia etnica, aceasta nu mi se pare atat de diversificata, cum poate te-ai fi gandit atunci cand auzi de triburi. Iata mai jos o harta:

 Observam ca sunt patru grupuri etnice, predominanti fiind arabii si arabii berberi, iar marea majoritate a populatiei este concentrata in zona de coasta. 80% dintre libieni vorbesc limba araba in dialectul libian. Deci ideea ca Libia nu ar fi o natiune unitara s-ar putea sa fie gresita. Wikipedia ne ofera o frumoasa poza din Tripoli, cu cladiri moderne. Iata, mai jos, aceasta poza, ca sa ne dam mai bine seama cum traiesc "triburile":

Parca nu arata chiar asa de rau, nu? Stau si ma intreb cum arata acum, dupa bombardamente...

As mai adauga un lucru: din toate tarile Maghreb-ului (si din toata Africa!!), Libia are cel mai ridicat indice al dezvoltarii umane - priviti aici! 

Despre evolutia valorilor democratice

Cred ca este o tema de actualitate pentru noi si care merita (macar putin) tratata. Ar trebui sa ne gandim cum sa avem o evolutie, in adevaratul sens al acestui cuvant, a democratiei la noi in tara. Si cred ca ar trebui sa ne gandim mult mai serios la ceea ce ar putea impiedica sau chiar stopa aceasta evolutie (termen luat in sensul bun, pozitiv al cuvantului - adica de modificare treptata a calitatii spre un nivel superior, dezvoltare). In Romania (si nu numai) exista un procent mare de nostalgici, dupa cum arata statisticile sondajelor de opinie. Desigur, este vorba de o idealizare a trecutului. Dar de ce? Cauza principala este saracia celor mai multi dintre oameni, faptul ca nevoile fundamentale ale omului sunt prost satisfacute (sau chiar deloc), lucru care genereaza inegalitati sociale si salariale destul de mari, dar si o emigratie masiva spre tarile dezvoltate din Vest. Pe de alta parte increderea oamenilor in institutiile democratice este diminuata, tot ca efect al neputintei de a se gasi solutii optime, in special economice, care sa poata conduce la cresterea generala a nivelului de trai. Dupa parerea mea acestea sunt cele doua componente importante care cauzeaza un efect de impiedicare a unei evolutii a democratiei la noi: o stagnare, o baltire, ca sa spun asa, intr-o situatie care este departe de ceea ce se cheama in mod uzual progres social si economic al societatii. Aceasta criza economica se afla la originea unei asemenea situatii, o criza care a prins tara noastra nepregatita pentru asa ceva. Insa nu numai criza economica (sau, daca doriti, nu trebuie sa dam vina numai pe aceasta criza economica) este cauza de baza a situatiei actuale. Pentru ca aceasta criza nu afecteaza numai Romania. Iar cu toate acestea sunt tari care, trebuie s-o recunoastem, se descurca mai bine.
Chestiunea este ca, dupa 1989, in Romania s-a dezvoltat un capitalism primitiv si rapace, un "capitalism salbatic", in contextul ultra-liberalismului, curent economic si de gandire ce a marcat lumea in ultimii 20 de ani. Numai ca Romania nu a dispus nici pe departe de bani si de capital pentru a face fata cu succes acestei provocari, in conditiile in care aparitia democratiei, dupa decenii de totalitarism comunist, incepuse sa rasara in tara noastra. Intr-o asemnea situatie notiuni precum echitate, altruism, egalitate (notiune confundata cu egalitarismul comunist, lucru explicabil dupa decenii de comunism), reguli (in anii '90 se vorbea despre celebrul "vid legislativ" care a perms celebre imbogatiri rapide, "tunuri" economice), interes general, consens au inceput sa se altereze  si sa fie considerate demodate cumva, lipsite de importanta atata vreme cat preocuparea principala a oamenilor era cea de "a face bani" cat mai multi, fiecare descurcandu-se cum poate mai bine. Efectul a fost ca ceea ce a devenit mai mult decat evident, care a rasarit ca "buboiul in frunte", dupa cum spune o expresie populara de pe la noi, au fost doar contradictiile, ce caracterizau o stare conflictuala in societate (iar imposibilitatea consensului, dintre Putere si Opozitie, dar chiar si in sanul Opozitiei, de pe scena politica a tarii, reprezinta o consecinta). Contradictii care, desigur, exista mai tot timpul intr-o societate democratica, numai ca la noi oamenii au facut fata cu greu acestor contradictii. Poate si datorita faptului ca valorile de care am pomenit mai sus au inceput sa se altereze, dupa cum am aratat si nu au putut, in atari conditiuni, sa fie transmise (au trecut mai bine de 20 de ani!) in interesul tuturor. Felul (gresit) in care a inteles romanul democratia si economia de piata a fost ( si este inca) urmatorul: fiecare pentru el, "sa moara capra vrecinului" care nu dupa multa vreme s-a transformat in "sa moara vecinul si sa-i iau capra", oamenii nedandu-si seama ca asemenea atitudini sunt contrare, defapt, democratiei si o slabesc. Totusi... cineva ar putea sa obiecteze si sa spuna: "bine, bine, dar cum s-a putut intampla acest lucru, adica insusirea unui asemenea mod de gandire la oameni, intr-o tara crestin ortodoxa: sa moara vecinul si sa-i iau capra, ca numai crestineste nu suna. Si asta intr-o tara in care bisericile sunt pline duminica!". Imi dau foarte bine seama ca lucrul acesta e destul de greu de inteles... Problema se pune in felul urmator: ca bisericile sunt pline ochi duminica e una, iar felul acesta de a gandi reprezinta cu totul altceva. Ce se intampla? Romania, ca si alte tari foste comuniste, au iesit destul de curand din comunism. Bagajul metafizic al omului este in mare masura cel pe care l-a mostenit (hai sa-i zic asa, ca e la moda cuvantul) din comunsim. Adica un bagaj metafizic ateu, dobandit pe vremea comunismului, prin indoctrinare (va mai amintiti de cursurile de invatamant politic, nu?). Deci, cu alte cuvinte, un bagaj metafizic secular, laic, foarte materialist, desi nu putini sunt cei care, actualmente, merg la biserica duminica, de marile praznice crestine si chiar mai des. Cu atat mai mult trebuie spus ca inainte de '89 nu a fost democratie, zicere ce o sa para multora o banalitate. Dar nu mai e o banalitate daca ne gandim la faptul ca democratia este un proces istoric. Oamenii au fost initiati, daca se poate spune asa, foarte superficial, in ceea ce priveste democratia. Iar evolutiile economice negative sau nesatisfacatoare de care vorbeam mai sus au facut ca sa se auda expresii de genul : "ei, ce sa-i faci, asa e in democratie...", care exprima, evident, o stare de pesimism, de descurajare. Deci, cu alte cuvinte, desi a avut loc o transformare a omului in  sensul ca in libertate, dupa '89, a descoperit credinta crestin ortodoxa si valorile crestine, totusi a secularizat democratia ignorand valorile care stau la baza acesteia, care tot de esenta crestina sunt (fondul crestin al Europei nu cred ca poate fi negat, cu toata Reforma initiata de protestanti, dar asta e cu totul altceva: initial a fost crestinismul si ma refer aici si la perioada de dinainte de Marea Schisma din 1054). In felul acesta se poate explica de ce mentalitatile create de comunism s-au mentinut  si se mentin inca ca si (drept consecinta) un anumit mod de a gandi si a actiona. Este vorba de o fractura la nivel metafizic, petrecuta in individ, ca urmare a mutatiilor survenite de pe urma experimentului comunist.
Sa vedem acum ce putem spune despre munca. Ultra-liberalismul, in esenta lui, se pare ca a fost destul de repede inteles de catre romani. Si anume ca deasupra muncii stau banii si capitalul. Dar cum a fost inteles? Intr-un mod destul de rudimentar, adica important este nu atat sa muncesti, cat sa dispui de capital si de multi bani. Efectul negativ a fost urmatorul: cu bani se obtine aproape tot ce-ti doresti, mai putin prin munca. Insa ideea aceasta (care ne poate duce cu gandul la lene, lucru pe care eu il consider gresit) a fost si pe vremea comunismului. Expresii de genul: "munca e pentru tractoare". Totusi, omul trebuie sa munceasca. Efectul este negativ pentru ca induce ideea ca totul se poate cumpara si vinde, si, in felul acesta, obtii o viata comoda, fara prea mari batai de cap, fara prea mare efort: bani sa ai, ca in rest... Cu bani poti cumpara diplome, favoruri, esti respectat ca om onorabil in societate. Ultra-liberalismul a accentuat aceasta tendinta si lucrul acesta nu numai in Romania. De ce Angela Merkel spunea ca " am trait peste posibilitatile noastre" (citat din memorie), si asta intr-o tara ca Germania! Cu atat ai mult in Romania, o tara mult mai saraca decat Germania, mirajul acesta al vietii usoare, al banului castigat facil, "fara prea multa bataie de cap", a condus la alterarea uneia din valorile fundamentale ale societatii: munca, care imprima reguli, fara de care nu poate exista perfectionare. Chiar imi amintesc faptul ca in anii '90 era cool sa fii baiat finut, bine imbracat (haina il face pe om, zice un proverb popular). Deci asta era important, look-ul tau, felul exterior in care apari in fata altora, mai putin calitatile tale interioare (spre ex. inteligenta, capacitatea profesionala, s.a), ceea ce nu inseamna ca as avea ceva impotriva faptului de a fi bine imbracat sau a avea o comportare fina, dimpotriva. O viziune foarte superficiala, desigur, si o filozofie care a condus spre declin economic. Iata, deci, un alt factor de dezechilibru al societatii romanesti.
O evolutie pozitiva a democratiei la noi se poate face doar in timp. Trebuie nadejde. Dar mai trebuie avut in vedere si altceva: restabilirea valorilor de baza, acordarea locului principal acestor valori pe care le-am enumerat mai sus: altruism, echitate, egalitate, reguli, interes general, rabdare, munca, toleranta, dragoste intre oameni, imaginatie creatoare, imbunatatirea situatiei femeii in societate si in mediul profesional, capacitatea de a remedia ceea ce nu merge bine, libertate, cunoastere, respectul fata de altul, diversitate, echilibrul social, ajutorul si ajutorarea. Pentru ca eu cred ca trebuie sa intelegem ca democratia nu inseamna numai conflict, perpetuarea (absurda pana la urma) a unei stari conflictuale (spre ex. in urma unei angajari politice prost gandite sau concepute) sau doar un pragmatism materialist meschin. Asta ca sa nu ramanem la nesfarsit o societate cu incredere limitata, dupa cum spunea Vasile Dancu. Dar si o societate care sa nu poata progresa si sa se zbata in tunel fara a putea gasi vestita "luminita", as adauga eu. Doamne, fereste!
Cred ca trebuie reconstruit in noi insine modul de a vedea democratia, conceptia noastra, a fiecaruia, despre democratie, bazat pe valorile enumerate mai sus. Lucru ce nu mi se pare imposibil. Poate ca fiecare dintre noi trebuie sa evolueze, sa progreseze, pentru ca sa putem avea un progres real al intregii societati. Atitudine opusa pasivitatii. Din aceasta cauza parerea mea e ca trebuie sa avem in vedere rolul deosebit de important al spiritualitatii pentru ca valorile de care vorbeam mai sus tin de spiritualitate si de evolutia noastra spirituala. Trebuie sa ne gandim mai des la acestea, sa cautam sa le aprofundam, sa le intelegem mai bine. In felul acesta poate ca s-ar putea capta mai bine energiile de care dispune tara noastra pentru a putea fi utilizate si spre un progres economic mult asteptat. Conceptia noastra gresita, dar comoda, este ca progresul nu tine neaparat de noi, ci de cauze cumva exterioare noua. Asteptam ceva, dar ce? Chestiunea e ca tine si de noi, de la vladica pana la opinca! Este o mare eroare sa pui dezvoltarea tarii, spre exemplu, numai pe seama, sa zicem, a investitiilor straine. Ca si cum numai aceste investitii, ele singure, ne pot asigura noua o viata buna, frumoasa si comoda, dar trecand cu vederea efortul pe care trebuie sa-l depunem noi pentru a ne putea dezvolta economic. Este ca si cum, la o intrecere sportiva de atletism, ai vrea sa participe altul pentru tine, nu sa participi tu. Este si absurd. Dar o asemenea mentalitate exista. Numai ca pentru a putea participa cu succes la intrecerea de atletism trebuie sa fii si bine pregatit. Se pare ca nu avem suficient curaj sa participam la competitia de atletism. Dar atunci: cat curaj avem pentru a progresa cu adevarat?