Despre schimbarea mentalitatii...

S-a vorbit foarte mult la noi despre schimbarea mentalitatii. Multi si-au dat cu parerea dar (cel putin dupa mine) fara sa explice bine cum stau lucrurile... Interesant ar fi de stiut daca schimbarea mentalitatii este intr-o stransa legatura cu ceea ce Hegel numea devenire a esentei sau daca e chiar o devenire a esentei. Marele filozof german spunea asa:

" A. Conceptul Esentei
Intrepatrunderea determinarii cantitative sau exterioare si a modului de determinare intern propriu este Esenta. Ca intrepatrundere a autodeterminarii si a determinarii indiferente, aceasta cuprinde in sine momentele esentialitatii si neesentialitatii. Esentialul este cel al autodeterminarii, neesentialul insa este momentul fiintei determinate (Dasein) indiferente.
 
Devenirea, ca devenire a esentei, este in primul rand fapta (Tun), o trecere a acesteia in libertatea fiintarii, care este insa ramanere in sine (Insichbleiben).
 
Intrucat fapta este o deosebire a Esentei de ea insasi, iar prin aceasta este adusa fiinta-in-fapt sau determinarea, fapta este o punere (Setzen)." (subl. mea)

Nu este o contradictie pentru ca despre Devenire Hegel ne vorbeste referindu-se la Fiinta determinata (Fiinta-in-fapt, Dasein),  iar despre Schimbare ne vorbeste referindu-se la Fiinta-pentru-sine (Fursichsein):

"Intrucat schimbarea este negarea (das Negieren) Negativului, care are in sine Ceva-ul, ia nastere Fiinta-pentru-sine (Fursichsein). Adica: determinarea, luata ca diversitate interna, care are in sine insasi Ceva-ul, este relatia Ceva-ului in deosebirea sa numai la sine insusi, adica acesta este pentru sine.
 
Fiinta pentru sine este: 1. deosebirea, dar numai de sine insasi, adica relatia la sine, nu la un altul. 2. Dar, intrucat deosebirea cuprinde in sine alteritatea (das Anderssein), iar relatia la aceasta este negativa, ea este Altul pentru aceasta, dar ca eliminat." 

Iar despre Fiinta determinata spunea:

"Fiinta determinata este: 1. o fiinta in al carei concept se adla concomitent Neantul (das Nichtsein) sau ca relatie la Altul sau Fiinta-pentru-altul (Sein-fur-Anderes); 2. dar dupa momentul fiintei, acesta are parte de a fi nu o raportare la Altul, ci in sine. Conceptul care cuprinde in sine aceste doua determinari este Realitatea."

Daca privim definitia mentalitatii vom observa ca e vorba de felul particular de a gandi al unui individ sau al unei colectivitati. Hegel spunea despre Concept urmatoarele:

"Conceptul este Intregul determinarilor, cuprinse laolalta in unitatea lor.

Conceptului ii sunt constitutive momentele universalitatii, particularitatii si ale singularitatii.

Universalitatea este unitatea care fiinteaza in sine in determinare. - Particularitatea este negativul ca simpla determinare, care este patrunsa de universalitate, este indiciul ei. - Singularitatea este negativul care se raporteaza la sine ca pura negativitate.

Ca negativitate lipsita de determinare care se raporteaza la sine, Singularitatea are ca determinare fiintarea indiferenta, dar nu ca una autonoma, ci ca depasita in ea prin proprietate, si este Subiect." (subl. mea)

Iar in Principiile filosofiei dreptului marele filozof german facea precizarea ca:

" Universalitate - sunt la mine - patrunzator - prin obiect si subiect - universalitatea adevarata trece prin universalitatea abstracta si prin particularizare - pentru mine universalitatea este subiect numai cu negativitate precizata.

[...] Eul este mai intai o activitate pura, universalul, ce este la el; dar acest universal se determina si in masura in care nu mai este la sine, ci se pune ca altceva si inceteaza sa mai fie universal. Al treilea moment este ca limitarea sa, in acest alt, este la sine, ca in timp ce se determina, ramane totusi la sine, si nu inceteaza sa pastreze universalul; acesta este conceptul concret de libertate, in timp ce primele doua momente au fost gasite abstracte si unilaterale. [...] In determinare, omul nu trebuie sa se simta determinat ci, in timp ce considera pe altul ca altul, sa aiba in sine sentimentul sau de sine. Libertatea nu se afla, deci, in nedeterminare, nici in determinare, ci este si una si alta. Incapatanatul care crede ca nu e liber cand nu are aceasta vointa, o are totusi, vointa care se margineste pur si simplu la un acesta. Vointa nu e legata de ceva limitat, ci trebuie sa mearga mai departe, caci natura vointei nu este aceasta unilateralitate si dependenta, ci libertatea este sa vrei ceva determinat, dar in aceasta determinare sa fii la sine si sa te intorci la universalitate"

Cum vad eu lucrurile. Prin Fiinta trebuie sa intelegem tot ce e mai general cu putinta - spre exemplu se poate intelege: libertatea, proprietatea privata, mentalitatea, nimicul etc, asta ca sa ne referim la lucruri ceva mai concrete, hai sa le zic asa: particulare (ca sa fiu mai bine inteles). De observat este ca dupa Devenire urmeaza Schimbarea, iar fapta e in stransa legatura cu determinarea. Cu alte cuvinte, spre exemplu, evolutia mentalitatii mele trebuie sa fie determinata, pentru ca aceasta determinare sa poata fi luata ca "diversitate interna, care are in sine insasi Ceva-ul, este relatia Ceva-ului in deosebirea sa numai la sine insusi, adica aceasta este pentru sine.", adica sa ajunga pentru sine. Lipsa determinarilor - lipsa de continut - "Devenire pura", caci si nimicul e o fiinta - "disparitia fiecaruia in opusul sau". Schimbarea modului de viata nu garanteaza determinarea aceasta si de aceea sunt multi care au reusit sa-si schimbe modul de viata dar nu si mentalitatea. Devenirea incepe cand incep determinarile. Si atunci care sunt determinarile proprii mentalitatii care sa fie in stare sa conduca spre Devenire, sa fie Devenire? Altminteri nu e posibila devenirea esentei mentalitatii mele, cu atat mai putin sa ajung la schimbare, adica sa fie pentru sine.
Sa presupunem ca cineva e zidar si in urma restructurarilor a ramas somer aici in Romania. Merge sa lucreze in Spania, tot ca zidar. Ce s-a schimbat? Doar locul si nimic mai mult: el isi continua activitatea in alta parte. Nici nu se poate spune ca e o schimbare a modului de viata, decat daca spunem ca el isi paraseste familia, prietenii, locurile de bastina cu care s-a obisnuit, ca acolo ar avea un salariu mai mare s.a. de felul acesta (adica din punctul de vedere al unor asemenea determinari. Din punctul de vedere al determinarilor ce tin strict de meseria sa nu s-a schimbat nimic). Dar spuneam ca schimbarea modului de viata nu garanteaza schimbarea mentalitatii, decat daca determinarile care se produc sunt pe acelasi plan, ca o conditie necesara. Adica eu sunt tot acelasi, desi mi-am schimbat modul de viata. Daca, spre exemplu, sunt neincrezator se poate spune ca ma determina ceva sa fiu asa, dar aceasta determinare poate lasa, totusi, intacta mentalitatea mea.
Hegel spunea (Principiile filosofiei dreptului):

"Daca exteriorizez aceste determinari si diferente, adica sa le asez in asa-numita lume exterioara, ele raman totusi ale mele; sunt ceea ce am realizat, poarta urma spiritului meu"

De aceea ce se numeste schimbarea mentalitatii mi se pare ca tine de o devenire spirituala. O evolutie spirituala in timp... Fiinta determinata (Dasein) indiferenta  - neesentialul, nu se mai poate vorbi de o devenire a esentei atunci: raman la determinarile mele, imi ajung. Particularitatea - "negativul ca simpla determinare, care este patrunsa de universalitate, este indiciul ei", ramane, desigur. Schimbarea mentalitatii nu inseamna renuntarea la particularitate sau inexistenta particularitatii. Lucrul acesta nu este posibil deoarece particularitatea este patrunsa de universalitate: ar insemna sa renunt la propriul meu Eu. Ci tocmai acest "negativ ca simpla determinare" incepe sa fie mai bogat (sau mai sarac) prin devenirea mentalitatii. Nu stiu daca pot sa-mi schimb felul de a gandi... Daca nu cumva schimbarea felului de a gandi ar fi sinonima cu schimbarea Eului, ceea ce e imposibil. In schimb, tocmai particularitatea poate suferi o devenire prin natura determinarilor ( spre exemplu, daca se adauga altele). Ca sa fiu si mai clar, voi da un exemplu: se zice despre cineva ca e lenes. Dar el nu e lenes, el e lenes pentru ca e platit prost - lucrul asta determina lenevia lui: deci avem de a face cu o determinare care determina lenevia in fapt. Daca ar fi platit bine nu ar mai fi lenes, dar aici avem o alta determinare. Asa este si pe plan spiritual: trebuie sa existe determinarile necesare care sa conduca spre devenire.Trebuie sa existe o fapta care sa conduca spre fapt. De aceea schimbarea mentalitatii nu se poate produce de la sine, deoarece in sine e lipsita de determinari. De observat ca Hegel spune ca "fapta este o punere" (deci cand vorbim de fapta in felul asta trebuie s-o privim, ca o punere). Fara aceste puneri (fapte), ca sa zic asa, nu poate exista devenire a esentei. Insa aceste puneri actioneaza, daca se poate spune asa, asupra "negativului ca simpla determinare", adica asupra particularitatii, nu asupra Eului, a universalitatii. Devenirea conduce la schimbare atunci cand ceea ce se naste, Fiinta, in cazul nostru mentalitatea, este pentru sine. Spre exemplu, ca sa ma fac inteles mai bine: cineva termina o facultate si se uita de unde a plecat - scoala primara: este o schimbare. El e tot el (principiul identitatii). Este o schimbare pentru sine. La fel in cazul in care cineva dintr-un simplu muncitor ajunge patron de firma: nu s-a schimbat el (El=El). Insa e o schimbare pentru sine. Apropo de principul identitatii, Hegel spunea:

"Propozitia simpla a=a este principiu al identitatii (Satz der Identitat). Fata de materia sa, el este indiferent. Continutul sau nu are nicio determinare, adica el nu are niciun continut, iar forma este astfel egalitatea cu sine lipsita de deosebire."

Deci schimbarea nu s-a referit la El in sine, caci continutul sau nu are nicio determinare, care a ramas identic cu el. De aceea lucrul acesta ma face sa ma gandesc la faptul ca in schimbarea mentalitatii Eul ramane identic cu el insusi. Omul nu poate fi schimbat in universalitatea sa ci doar in particularul sau. Schimbarea mentalitatii doar acolo se poate produce, in particularul ei - felul particular de a gandi. Iar acest "negativ ca simpla determinare" ramane, schimbarea fiind pentru sine. 

Despre neincredere... Reflectii asupra liberalismului

:))
Se vorbeste mult in zilele noastre despre neincredere: neincrederea in oameni, neincrederea in clasa poltica, neincrederea in Guvern, neincrederea in Presedinte, neincredere in partidul de la Putere, neincrederea in piete, neincredere in moneda, spre exemplu euro, etc. Se vorbeste si despre cresterea increderii, spre exemplu: cum trebuie procedat ca sa creasca increderea in euro, in piata sau, pentru un anumit partid, cum sa faca sa creasca increderea cetatenilor in acesta, cum sa creasca in sondajele de opinie. Desigur, functioneaza o dialectica simpla. Insa parca am trai din ce in ce mai mult intr-o lume a neincrederii. Chiar si pe plan mondial: Rusia nu are incredere ca scutul anti-racheta nu ar fi indreptat impotriva sa - in consecinta doreste garantii scrise, garantii juridice ca ar fi asa, ca scutul asta nu e indreptat impotriva sa. Observam ca neincrederea e alimentata de o anumita amenintare pe care individul o percepe, o amenintare in fata careia trebuie sa ia masurile necesare de prevedere si anihilare a acestei calamitati. Dar cata incredere avem, pana la urma, in noi insine? Cata incredere am in mine insumi ca pot sa realizez ceva. Dar capitalismul e bazat pe incredere, pe incredere reciproca?
Capitalismul, cred, este cel mai probabil bazat pe increderea in tine insuti, in propriile tale forte si in capacitatea ta proprie de a realiza ceva. Va amintiti, desigur, de serialul Dallas. Imi amintesc si acuma cuvintele lui JR: "you're a Ewing!", spus cu incredere. Cu alte cuvinte: trebuie sa reusesti pentru ca esti un Ewing! Adica nu un oarecare, ci stirpea din care provii e una (pre?)destinata succesului! Dar adevarul e ca liberalismul fara increderea in propriile tale forte e litera moarta, cum se zice. Poti fi oare un liberal autentic daca nu esti increzator in propriile tale forte? Mira-m-as! Sa ne gandim, spre exemplu, la Madonna! Era saraca, citeam undeva ca ajunsese sa manance chiar din gunoaie!!! Dar bazandu-se pe propriile ei forte, actionand, a ajuns o mare vedeta internationala, de vizibilitate mondiala si foarte bogata. Si asta dintr-un om umil, sarac... Ganditi-va, si stau si eu si ma gandesc alaturi de Dvs., daca un astfel de om si-a pus macar o data in viata increderea (sau problema increderii) in Guvern sau in Presedintele United States sau in congresman-ul respectiv...

Iata ce spune Wikipedia:

"Madonna later attended Rochester Adams High School, and was a straight-A student and a member of the cheerleading squad.^[4] After graduating, she received a dance scholarship to the University of Michigan.^[10] She convinced her father to allow her to take ballet lessons^[11] and was persuaded by Christopher Flynn, her ballet teacher, to pursue a career in dance.^[12] At the end of 1977 she dropped out of college and relocated to New York City.^[13][14] She had little money and worked as a waitress at Dunkin' Donuts and with modern dance troupes.^[15] Madonna said of her move to New York, "It was the first time I'd ever taken a plane, the first time I'd ever gotten a taxi cab. I came here with $35 in my pocket. It was the bravest thing I'd ever done."^[16]" (subl.mea)

In 1977 avea 19 ani... Ganditi-va ce inseamna ca o fata de 19 ani sa soseasca intr-un oras imens precum New York cu doar 35$ in buzunar !!!! Iar acea fata, cea care a sosit cu doar 35$ in buzunar la New York, sa ajunga in cativa ani marea vedeta internationala, adorata, adulata de milioane de fani din intreaga lume!!
Ma intorc la JR acum. :)
Mi-a ramas in minte faptul ca in niste episoade ale serialului Dallas era vorba de faptul ca JR, cel care conducea compania petroliera Ewing Oil, ipotecase toata averea, tot Southfork-ul (domeniul familiei) deoarece ii trebuiau bani pentru o anumita afacere. Retineti bine: ipotecase toata averea! Asta inseamna ca daca afacerea dadea gres, pierdea tot si ajungea, impreuna cu toata familia, din marele rege al petrolului, direct in strada! Evident, toata familia era consternata... Ingrijorarea era maxima. Bobby, fratele sau, dar si tatal sau, Jock, sa-l ia la bataie! Pentru ca in caz de nereusita nu mai exista niciun fel de aranjament care sa-i mai poata salva. Cu Fiscul american nu te joci, legile statului Texas sunt dure... In asta s-a si vazut liberalismul sau! In final a dat lovitura cu afacerea pentru care avea nevoie de bani - intamplare sau nu, povestea a avut un happy end! Si era vorba de bani foarte multi pe care, iata, riscand (si inca ce risc!), i-a castigat. Interesant este ca el s-a dovedit mai liberal si decat tatal sau, cel care a intemeiat compania! Un proverb englezesc spune: "niciun risc, niciun castig!". Si, apropo de Dallas si JR, ma gandeam daca noi romanii avem cumva aceasta cultura a riscului. Stiu ca raspunsul este: nu. Nu, pentru ca in aproape 50 de ani de comunism nu s-a putut dezvolta in societate o asemenea cultura a riscului, iar liberalismul era, desigur, interzis (mandatarii au functionat o perioada foarte scurta de timp, Ceausescu interzicand si asta). Insa ma gandeam ca poate totusi e ceva, mai e ceva. Sigur, trebuie sa intelegem liberalismul (in societatea noastra, dar nu numai) ca pe un proces istoric: un sistem care se dezvolta in timp.Trebuie sa fiu indulgent mai ales in ceea ce ne priveste (jumatate de secol de comunism nu-i de colea!).

Observam recent pe blogurile liberale dezbatandu-se urmatoarea chestiune: un om care lucreaza la stat poate fi considerat un liberal autentic? Din cate am putut sa constat, majoritatea raspunsurilor a fost ca da. Da, un astfel de om poate fi considerat un liberal chiar autentic. Adica ideile pe care le are conteaza, nu atat unde lucreaza. Chestiunea este, intr-adevar, delicata. Stiu ca e vorba si de voturi: de ce nu ar vota si cei care lucreaza la stat cu liberalii? Dar e o chestiune importanta... "Ma-ndoiesc deci cuget!" Sa recapitulam: un om care a lucrat, spre exemplu, 24 de ani la stat poate sau nu poate fi considerat liberal? Poate ca are idei liberale, poate ca simpatizeaza cu liberalii... Insa eu stau si ma intreb: a incercat oare sa-si deschida o firma? Sa faca o afacere? Sa-si asume niste riscuri? Altul practica liberalismul in mediul de afaceri privat, face afaceri, isi asuma mari riscuri. Cu alte cuvinte - tu imi arati liberalismul din vorbe, eu iti arat liberalismul din fapte: care e mai autentic? Cel care practica liberalismul sau cel care nu numai ca nu-l practica, dar e functionar la stat de ani de zile, intr-un birou prafuit si se teme sa nu intre in vreo restructurare, care, pentru asta, face sluj in fata sefilor, sa nu cumva sa zambeasca "stramb" si sa se supere sefu', ca atunci e jale mare, in schimb are idei liberale? Care e mai autentic? N-as vrea sa se considere ca, prin ceea ce spun, subminez PNL si indepartez pe cei care lucreaza la stat de PNL. Dar eu cred ca problema trebuie pusa si trebuie sa privim chestiunea la modul foarte serios. Pentru ca un liberal autentic ar trebui sa si practice liberalismul, nu numai sa aiba idei liberale. Fara practica autenticitatea se voaleaza si, in final, se pierde. Dupa parerea mea, liberalismul, la noi, este inca in formare. Nu are cum sa fie altfel. Comunismul si-a pus amprenta atat de puternic pe societatea romaneasca (unii spun ca si intr-o complicitate tacita cu populatia) incat e greu de dezradacinat din mintile oamenilor. Vestul n-a cunoscut comunismul, lucru extrem de important pentru ca acolo nu a avut cum sa se inradacineze in mintea individului ideologia comunista. Uitati-va la ce se intampla in Coreea de Nord! Asta ca sa ne dam seama de ce inraurire are comunismul asupra oamenilor. Si acum sa aruncam o privire in Coreea de Sud, o societate de tip nord-american... Diferentele sunt izbitoare!
Un liberal nu cere, el contribuie. E vorba de faptul ca el contribuie la bugetul de stat cu taxe si impozite, e creator de locuri de munca in sectorul privat. Sa ne gandim ca pe langa o mare vedeta internationala precum Madonna castiga multi o paine si inca una buna... Liberalismul deci ar trebui sa contribuie la bunastarea oamenilor, a intregii societati. Nu intotdeauna este usor...

Si adevarul e ca in lumea afacerilor e vorba de multa munca, cateodata de coborasuri dar si de suisuri datatoare de speranta, mai ales cand vin banii in cont! :)
Exista in zilele noastre o reticenta de a vorbi de bani, de parca ne-am rusina... Este prezent un anumit puritanism marcat de arestarile spectaculoase facute in ultima vreme... Pai ce facem? Ce facem de fapt? Asta e intrebarea! Pentru ca daca vorbim de liberalism, atunci vorbim de BANI! It's about MONEY!! Si de cum sa-i faci! Este uluitor cum Basescu face apologia lui Ceausescu ("daca statea la Putere doar 10 ani era cel mai mare Presedinte al romanilor!"), alimentand in felul acesta nostalgiile trecutului. Si iata ca nostalgia dupa acel trecut prinde, cel putin in statistici, radacini! Asta parca nu ne ingrijoreaza.

Un alt exemplu de liberalism ar fi Sharon Stone.

Interesant este ca succesul a venit destul de tarziu, prin anii '90 cand artista trecuse de 30 de ani... Jucase pana atunci in productii slabe. Iata ce spune Wikipedia:

"Stone was nominated for a Razzie Award for Worst Actress for her performance in Allan Quatermain and the Lost City of Gold. Also in 1988, Stone took over the role of Janice Henry for the filming of the miniseries War and Remembrance."

Deloc incurajator, nu-i asa? Si totusi... stiti ce mi-a placut la ea? Iata ce (am citit asta undeva): fara indoiala ca treburile mergeau prost si nu se prea vedeau sanse sa mearga mai bine in viitor. Atunci Sharon povestea ca si-a zis: "Ou moale de rahat!!", spus asa cu enervare, cu incredere in propriile ei forte! Asta a insemnat inceputul, daca se poate spune asa, liberalismului in ceea ce o priveste. Chestia cu Razzie Award for Worst Actress se intampla in '88. Dupa numai cativa ani triumfa in Basic Instinct!

Iar acel "Ou moale de rahat!" m-a facut s-o admir pentru taria sa de carater, pentru capacitatea sa de lupta (nu cred ca exagerez spunand asa). Si poate ca nu te-ai fi asteptat... Observati cum arata in poza: o femeie ravisanta, dar (aparent) fragila. N-am auzit-o sa inceapa un protest in fata Casei Albe!

Cata incredere avem in propriile noastre forte? Cata incredere avem ca vom putea realiza ceva prin noi insine? Avem macar jumatate din increderea pe care a avut-o Madonna sau Sharon? Macar un sfert? Ele sunt pisicute, pe cand noi motanii... Vai de capul nostru.... Sau cum e? :) Sa lucram, la stat, intr-un birou, sa luam o lefusoara bunicica (sa fim, cu alte cuvinte, baieti destepti, nu?), sa stam la un pahar de vorba si sa facem teorii. Cam asa, nu?

Eu caut sa inteleg liberalismul si avem exemple de ce inseamna in mod practic liberalism. Chiar daca dau exemple cu actori, cantareti acestea cred ca sunt sugestive pentru ca si filmele descriu o realitate pe care noi n-am trait-o iar viata lor e cat se poate de edificatoare in acest sens.

Ce parere aveti? :)
John Wayne!! La noi liberalismul capata aspecte de joc de domnisoare, zau asa. Asta ii umfla mutra lui Basescu! :)) Asta ca sa vedeti ce inseamna o alta mentalitate! Mai ales daca e vorba de avutul tau, de vite (in cazul cowboy-lor) sau de bani (in cazul oamenilor de afaceri). Nu radeti, ca vreo doi Presedinti ai SUA au sfeclit-o! Risc, independenta de sine, sa fi stapan pe tine insuti, sa lupti pentru bucata ta de pamant, pentru vitele tale indiferent de cine-ti sta in fata! Indiferent de cat e de puternic acel om cu care lupti! Chiar daca lupta s-ar da pe viata si pe moarte! Avem noi o astfel de mentalitate? Nu sa te milogesti sa ti se dea! Desi, pe un site, am vazut o asemenea atitudine din partea unei tinere americance. Sincer, nu m-am asteptat. Dar fusese un raspuns dat altuia, la un comentariu lipsit de eleganta. S-or fi schimbat si acolo mentalitatile intre timp...? Insa uitati-va la noi ce fel de idei apar - domnul Lazaroiu vine cu  ideea sa fixa: Alba ca Zapada. Asta e liberalism (marca PDL)? Puneti ideea asta, Alba ca Zapada, pe langa forta pe care o degaja un personaj ca John Wayne! Eu stau si ma intreb: unde vrem sa ajungem, zau asa, cu tampenii din astea? De ce nu aud, la noi, vorbindu-se astfel: "sa dai lovitura in afaceri iar apoi sa strangi in brate cea mai frumoasa femeie din lume, a million dollar baby!" :) . Este, deja, altceva, nu? Alta mentalitate decat Alba ca Zapada, este? Este! Asa ceva nu auzi, in schimb auzi de frica, de pudoare, de basme care cultiva mentalitatea paternalista, era sa spun chiar comunista! Auzi tot felul de idiotenii numai ce trebuie, pentru a crea o societate liberala cu oameni demni si stapani pe sine, nu auzi.


:) Mai asculatm si un cantec frumos! Dar... pe care-l preferati mai mult -  pe cel de sus sau:


:)

Ca sa vedeti cum se schimba mentalitatile si, de ce nu, si valorile (sau mai stii..?). Chiar vorbeam undeva despre treaba asta... Si se schimba aproape fara ca noi sa simtim, sa ne dam seama. Cred ca e vorba de un proces obiectiv, fara ca noi sa-i stim vreodata finalitatea.
Eu n-am sa spun ca liberalismul se reduce la existenta catorva moguli cu influenta politica. Ar fi o prostie din partea mea. Liberalismul inseamna mult mai mult: el ar trebui sa implice intreaga societate! Daca e prin noi insine atunci cred ca ar trebui sa intelegem ca nu e prin Guvern sau prin Presedinte. Problema ar fi daca avem si taria necesara pentru ca sa facem la modul real liberalism. Existenta unei elite oligarhice, cu puteri politice, nu inseamna liberalism. Ci implicarea noastra! O implicare destul de firava si timida pana acum, ce-i drept. Este adevarat ca la noi liberalismul a insemnat de cele mai multe ori afaceri cu statul, licitatii acordate preferential clientelei de toate soiurile. Suntem in stare sa privim altfel liberalismul?

Dupa parerea mea, PNL a facut prea putin pana acum pentru promovarea unui liberalism autentic la noi in tara. Din punct de vedere politic, dezvoltarea sa electorala s-a produs din 2004 incoace. Totusi, sa nu uitam ca dupa retragerea PD de la guvernare, PNL a guvernat sprijinit fiind in Parlament de PSD. In general vorbind, liberalismul nostru a fost la remorca PSD iar aceasta alianta - USL - asta face in continuare, dar scopul ei e altul: infrangerea PDL-ului si a lui Traian Basescu. In orice caz, cred ca e prea putin, ca facut prea putin, iar consecinta este aparitia fenomenului Basescu. Sa ne gandim numai la faptul ca au angajat, in perioada 2000-2004, 500.000 de oameni in sectorul de stat, nu in cel privat. Nu spun nici ca PDL ar fi facut prea multe pentru promovarea liberalismului. Dimpotriva! Dar PDL are, totusi, scuza ca nu a fost tot timpul un partid liberal (ci un partid de extractie social-democrata si nici acum nu e foare clar ce e din punct de vedere ideologic), pe cand PNL a fost (in ciuda dezbinarilor din trecut) un partid liberal inca de la infiintare.

In general vorbind, impresia mea este ca la noi neincrederea oamenilor in clasa politica , in guvernanti provine din faptul ca ori se face prea putin din ceea ce ar trebui facut, ori nu se face cum trebuie. Daca v-as intreba ce promoveaza Basescu acum, ce fel de societate, ce ati raspunde? Mie mi se pare un fel de struto-camila democrato-liberalo- securistico- comunista - conservatoare... Cel putin USL ar putea avea o sansa daca cele doua partide isi vor putea armoniza viziunile (o viziune comuna, social-liberala). Ceea ce vreau sa spun este ca la ora actuala nu exista niciun fel de coerenta. In trecut, cu toate eroriile sale, a existat totusi o anumita coerenta in ceea ce priveste ce vrem sa facem. Pe cand acum e un fel de impas iar toata lumea nu stie ce concluzii sa traga. Si trebuie sa recunoastem ca e si "vina" PNL-ului care a preferat pana acum o pozitie caldicica de asa maniera incat sa-i asigure un locsor frumusel in Parlament sau in Guvern, in loc sa indrazneasca mai mult. In loc sa elaboreze politici pentru promovarea liberalismului la noi in tara si sa nu se margineasca numai la a spune ca liberalismul e o chestiune "de atitudine". Eu cred ca e buna si o viziune critica, ca prea sunt toate bune si frumoase in PNL, cand, in fapt, nu-i asa. Si eu cred ca pe langa atitudine, importanta si aceasta, ar trebui sa gandeasca politici de promovare si stimulare a sectorului privat, a mediului de afaceri, de promovare a micilor afaceri. Pai cine s-o faca? Tot PSD-ul?

Despre evolutia valorilor democratice

Cred ca este o tema de actualitate pentru noi si care merita (macar putin) tratata. Ar trebui sa ne gandim cum sa avem o evolutie, in adevaratul sens al acestui cuvant, a democratiei la noi in tara. Si cred ca ar trebui sa ne gandim mult mai serios la ceea ce ar putea impiedica sau chiar stopa aceasta evolutie (termen luat in sensul bun, pozitiv al cuvantului - adica de modificare treptata a calitatii spre un nivel superior, dezvoltare). In Romania (si nu numai) exista un procent mare de nostalgici, dupa cum arata statisticile sondajelor de opinie. Desigur, este vorba de o idealizare a trecutului. Dar de ce? Cauza principala este saracia celor mai multi dintre oameni, faptul ca nevoile fundamentale ale omului sunt prost satisfacute (sau chiar deloc), lucru care genereaza inegalitati sociale si salariale destul de mari, dar si o emigratie masiva spre tarile dezvoltate din Vest. Pe de alta parte increderea oamenilor in institutiile democratice este diminuata, tot ca efect al neputintei de a se gasi solutii optime, in special economice, care sa poata conduce la cresterea generala a nivelului de trai. Dupa parerea mea acestea sunt cele doua componente importante care cauzeaza un efect de impiedicare a unei evolutii a democratiei la noi: o stagnare, o baltire, ca sa spun asa, intr-o situatie care este departe de ceea ce se cheama in mod uzual progres social si economic al societatii. Aceasta criza economica se afla la originea unei asemenea situatii, o criza care a prins tara noastra nepregatita pentru asa ceva. Insa nu numai criza economica (sau, daca doriti, nu trebuie sa dam vina numai pe aceasta criza economica) este cauza de baza a situatiei actuale. Pentru ca aceasta criza nu afecteaza numai Romania. Iar cu toate acestea sunt tari care, trebuie s-o recunoastem, se descurca mai bine.
Chestiunea este ca, dupa 1989, in Romania s-a dezvoltat un capitalism primitiv si rapace, un "capitalism salbatic", in contextul ultra-liberalismului, curent economic si de gandire ce a marcat lumea in ultimii 20 de ani. Numai ca Romania nu a dispus nici pe departe de bani si de capital pentru a face fata cu succes acestei provocari, in conditiile in care aparitia democratiei, dupa decenii de totalitarism comunist, incepuse sa rasara in tara noastra. Intr-o asemnea situatie notiuni precum echitate, altruism, egalitate (notiune confundata cu egalitarismul comunist, lucru explicabil dupa decenii de comunism), reguli (in anii '90 se vorbea despre celebrul "vid legislativ" care a perms celebre imbogatiri rapide, "tunuri" economice), interes general, consens au inceput sa se altereze  si sa fie considerate demodate cumva, lipsite de importanta atata vreme cat preocuparea principala a oamenilor era cea de "a face bani" cat mai multi, fiecare descurcandu-se cum poate mai bine. Efectul a fost ca ceea ce a devenit mai mult decat evident, care a rasarit ca "buboiul in frunte", dupa cum spune o expresie populara de pe la noi, au fost doar contradictiile, ce caracterizau o stare conflictuala in societate (iar imposibilitatea consensului, dintre Putere si Opozitie, dar chiar si in sanul Opozitiei, de pe scena politica a tarii, reprezinta o consecinta). Contradictii care, desigur, exista mai tot timpul intr-o societate democratica, numai ca la noi oamenii au facut fata cu greu acestor contradictii. Poate si datorita faptului ca valorile de care am pomenit mai sus au inceput sa se altereze, dupa cum am aratat si nu au putut, in atari conditiuni, sa fie transmise (au trecut mai bine de 20 de ani!) in interesul tuturor. Felul (gresit) in care a inteles romanul democratia si economia de piata a fost ( si este inca) urmatorul: fiecare pentru el, "sa moara capra vrecinului" care nu dupa multa vreme s-a transformat in "sa moara vecinul si sa-i iau capra", oamenii nedandu-si seama ca asemenea atitudini sunt contrare, defapt, democratiei si o slabesc. Totusi... cineva ar putea sa obiecteze si sa spuna: "bine, bine, dar cum s-a putut intampla acest lucru, adica insusirea unui asemenea mod de gandire la oameni, intr-o tara crestin ortodoxa: sa moara vecinul si sa-i iau capra, ca numai crestineste nu suna. Si asta intr-o tara in care bisericile sunt pline duminica!". Imi dau foarte bine seama ca lucrul acesta e destul de greu de inteles... Problema se pune in felul urmator: ca bisericile sunt pline ochi duminica e una, iar felul acesta de a gandi reprezinta cu totul altceva. Ce se intampla? Romania, ca si alte tari foste comuniste, au iesit destul de curand din comunism. Bagajul metafizic al omului este in mare masura cel pe care l-a mostenit (hai sa-i zic asa, ca e la moda cuvantul) din comunsim. Adica un bagaj metafizic ateu, dobandit pe vremea comunismului, prin indoctrinare (va mai amintiti de cursurile de invatamant politic, nu?). Deci, cu alte cuvinte, un bagaj metafizic secular, laic, foarte materialist, desi nu putini sunt cei care, actualmente, merg la biserica duminica, de marile praznice crestine si chiar mai des. Cu atat mai mult trebuie spus ca inainte de '89 nu a fost democratie, zicere ce o sa para multora o banalitate. Dar nu mai e o banalitate daca ne gandim la faptul ca democratia este un proces istoric. Oamenii au fost initiati, daca se poate spune asa, foarte superficial, in ceea ce priveste democratia. Iar evolutiile economice negative sau nesatisfacatoare de care vorbeam mai sus au facut ca sa se auda expresii de genul : "ei, ce sa-i faci, asa e in democratie...", care exprima, evident, o stare de pesimism, de descurajare. Deci, cu alte cuvinte, desi a avut loc o transformare a omului in  sensul ca in libertate, dupa '89, a descoperit credinta crestin ortodoxa si valorile crestine, totusi a secularizat democratia ignorand valorile care stau la baza acesteia, care tot de esenta crestina sunt (fondul crestin al Europei nu cred ca poate fi negat, cu toata Reforma initiata de protestanti, dar asta e cu totul altceva: initial a fost crestinismul si ma refer aici si la perioada de dinainte de Marea Schisma din 1054). In felul acesta se poate explica de ce mentalitatile create de comunism s-au mentinut  si se mentin inca ca si (drept consecinta) un anumit mod de a gandi si a actiona. Este vorba de o fractura la nivel metafizic, petrecuta in individ, ca urmare a mutatiilor survenite de pe urma experimentului comunist.
Sa vedem acum ce putem spune despre munca. Ultra-liberalismul, in esenta lui, se pare ca a fost destul de repede inteles de catre romani. Si anume ca deasupra muncii stau banii si capitalul. Dar cum a fost inteles? Intr-un mod destul de rudimentar, adica important este nu atat sa muncesti, cat sa dispui de capital si de multi bani. Efectul negativ a fost urmatorul: cu bani se obtine aproape tot ce-ti doresti, mai putin prin munca. Insa ideea aceasta (care ne poate duce cu gandul la lene, lucru pe care eu il consider gresit) a fost si pe vremea comunismului. Expresii de genul: "munca e pentru tractoare". Totusi, omul trebuie sa munceasca. Efectul este negativ pentru ca induce ideea ca totul se poate cumpara si vinde, si, in felul acesta, obtii o viata comoda, fara prea mari batai de cap, fara prea mare efort: bani sa ai, ca in rest... Cu bani poti cumpara diplome, favoruri, esti respectat ca om onorabil in societate. Ultra-liberalismul a accentuat aceasta tendinta si lucrul acesta nu numai in Romania. De ce Angela Merkel spunea ca " am trait peste posibilitatile noastre" (citat din memorie), si asta intr-o tara ca Germania! Cu atat ai mult in Romania, o tara mult mai saraca decat Germania, mirajul acesta al vietii usoare, al banului castigat facil, "fara prea multa bataie de cap", a condus la alterarea uneia din valorile fundamentale ale societatii: munca, care imprima reguli, fara de care nu poate exista perfectionare. Chiar imi amintesc faptul ca in anii '90 era cool sa fii baiat finut, bine imbracat (haina il face pe om, zice un proverb popular). Deci asta era important, look-ul tau, felul exterior in care apari in fata altora, mai putin calitatile tale interioare (spre ex. inteligenta, capacitatea profesionala, s.a), ceea ce nu inseamna ca as avea ceva impotriva faptului de a fi bine imbracat sau a avea o comportare fina, dimpotriva. O viziune foarte superficiala, desigur, si o filozofie care a condus spre declin economic. Iata, deci, un alt factor de dezechilibru al societatii romanesti.
O evolutie pozitiva a democratiei la noi se poate face doar in timp. Trebuie nadejde. Dar mai trebuie avut in vedere si altceva: restabilirea valorilor de baza, acordarea locului principal acestor valori pe care le-am enumerat mai sus: altruism, echitate, egalitate, reguli, interes general, rabdare, munca, toleranta, dragoste intre oameni, imaginatie creatoare, imbunatatirea situatiei femeii in societate si in mediul profesional, capacitatea de a remedia ceea ce nu merge bine, libertate, cunoastere, respectul fata de altul, diversitate, echilibrul social, ajutorul si ajutorarea. Pentru ca eu cred ca trebuie sa intelegem ca democratia nu inseamna numai conflict, perpetuarea (absurda pana la urma) a unei stari conflictuale (spre ex. in urma unei angajari politice prost gandite sau concepute) sau doar un pragmatism materialist meschin. Asta ca sa nu ramanem la nesfarsit o societate cu incredere limitata, dupa cum spunea Vasile Dancu. Dar si o societate care sa nu poata progresa si sa se zbata in tunel fara a putea gasi vestita "luminita", as adauga eu. Doamne, fereste!
Cred ca trebuie reconstruit in noi insine modul de a vedea democratia, conceptia noastra, a fiecaruia, despre democratie, bazat pe valorile enumerate mai sus. Lucru ce nu mi se pare imposibil. Poate ca fiecare dintre noi trebuie sa evolueze, sa progreseze, pentru ca sa putem avea un progres real al intregii societati. Atitudine opusa pasivitatii. Din aceasta cauza parerea mea e ca trebuie sa avem in vedere rolul deosebit de important al spiritualitatii pentru ca valorile de care vorbeam mai sus tin de spiritualitate si de evolutia noastra spirituala. Trebuie sa ne gandim mai des la acestea, sa cautam sa le aprofundam, sa le intelegem mai bine. In felul acesta poate ca s-ar putea capta mai bine energiile de care dispune tara noastra pentru a putea fi utilizate si spre un progres economic mult asteptat. Conceptia noastra gresita, dar comoda, este ca progresul nu tine neaparat de noi, ci de cauze cumva exterioare noua. Asteptam ceva, dar ce? Chestiunea e ca tine si de noi, de la vladica pana la opinca! Este o mare eroare sa pui dezvoltarea tarii, spre exemplu, numai pe seama, sa zicem, a investitiilor straine. Ca si cum numai aceste investitii, ele singure, ne pot asigura noua o viata buna, frumoasa si comoda, dar trecand cu vederea efortul pe care trebuie sa-l depunem noi pentru a ne putea dezvolta economic. Este ca si cum, la o intrecere sportiva de atletism, ai vrea sa participe altul pentru tine, nu sa participi tu. Este si absurd. Dar o asemenea mentalitate exista. Numai ca pentru a putea participa cu succes la intrecerea de atletism trebuie sa fii si bine pregatit. Se pare ca nu avem suficient curaj sa participam la competitia de atletism. Dar atunci: cat curaj avem pentru a progresa cu adevarat?