Powered By Blogger
Se afișează postările cu eticheta emigratie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta emigratie. Afișați toate postările

miercuri, 19 ianuarie 2011

Emigratia si imigratia in statistici

Un foarte interesant articol din Romania Libera:
Articolul arata, printre altele, faptul ca:
"Imigranţii români, în număr de 384.000, au fost cel mai numeros grup de imigranţi care au sosit în statele membre UE în 2008, informează un comunicat al Eurostat (Biroul statistic al UE), citat de Agerpres.


Dintre cele două milioane de imigranţi care au intrat în 2008 în UE, românii au fost cei mai numeroşi (384.000), urmaţi de polonezi (266.000) şi bulgari (91.000).
Destinaţiile preferate ale românilor, conform Eurostat, au fost Italia şi Spania. Spre Italia s-a îndreptat 46% dintre românii care au emigrat către un alt stat membru UE, iar spre Spania au plecat 19% dintre emigranţii români care s-au decis să trăiască în alt stat membru UE.
În ceea ce îi priveşte pe polonezi, 45% dintre aceştia, respectiv 120.000 de persoane, au preferat Germania."
 Iar pentru UE 27 se arata ca:
"Faţă de 2007, imigraţia în UE 27 a scăzut cu 6%, iar emigraţia a crescut cu 13%.
Cei mai mulţi imigranţi s-au îndreptat în 2008 către Spania (726.000), Germania, Marea Britanie şi Italia, care au primit câte 500.000 de imigranţi fiecare, aceste patru state primind 67% din imigranţii în UE.
În ceea ce priveşte emigraţia, din Germania au plecat 738.000 de persoane (mai mulţi decât imigranţii), din Marea Britanie au plecat 427.000 de persoane, iar din Spania, 266.000.
Statele care au înregistrat mai mulţi emigranţi decât imigranţi au fost, în 2008, România, Bulgaria, Lituania, Letonia şi Estonia, Germania şi Polonia.
Dintre imigranţii în UE în 2008, 48% au fost femei şi 52% bărbaţi, iar imigranţii sunt, în general, mai tineri decât media statelor către care se îndreaptă. Astfel, dacă media de vârstă în UE era de 40,6 ani la 1 ianuarie 2009, media de vârstă a imigranţilor era de 27,5 ani, iar 84% erau de 15-64 de ani."
 Interesanta, din acest punct de vedere, este pozitia Frantei (ma gandesc la chestiunea cu aderarea Romaniei in Spatiul Schengen) si la scandalul pe care l-au facut apropo de tiganii din Romania care au plecat acolo... Se vede clar, din statistici, ca Franta nu prea ii atrage pe cetatenii romani, indiferent de nationalitate/apartenenta etnica. Mi-aduc aminte ca si Marea Britanie era speriata de un flux foarte mare de imigranti romani - rezulta cat se poate de clar, statistic, ca s-au speriat degeaba. 

Un alt aspect ce mi se pare interesant este faptul ca si Germania inregistreaza mai multi emigranti decat imigranti! In rest se vede ca fenomenul este specific Estului fost comunist -România, Bulgaria, Lituania, Letonia şi Estonia şi Polonia. Media de varsta a imigrantilor e de 27,5 ani. Tineri. Nu este de mirare - oameni care vor sa-si incerce norocul in alta parte, poate va fi mai bine. Probabil necasatoriti, adica fara obligatii familiale. 
Interesant este si acest aspect:
"În 2008, în UE 27 au sosit 3,8 milioane de imigranţi, iar 1,8 milioane dintre aceştia au venit din Maroc (157.000), China (97.000), India (93.000), urmate de Albania, Ucraina, Brazilia, SUA, Turcia, Rusia şi Columbia.
În acelaşi an, din UE au plecat 2,3 milioane de emigranţi.
Faţă de 2007, imigraţia în UE 27 a scăzut cu 6%, iar emigraţia a crescut cu 13%."
 Interesant de citit pe aceasta tema - aici.

Wikipedia in romana arata privitor la emigratie ca:
"Fenomenele emigraţiei şi imigraţiei nu trebuie confundate cu cel al migraţiei involuntară – transferurile de populaţie sau epurarea etnică.
Previziunile OIM arată că din anul 2010 fenomenul migraţiei se va diminua semnificativ la nivel global. Astfel, dacă între 2000 şi 2005 s-au înregistrat aproximativ 3,3 milioane de emigranţi pe an, rata celor care părăsesc ţara de origine între 2005 şi 2010 este estimată la 2,5 milioane pe an.[1] În plus, pentru 2010 - 2050 se estimează 2,3 milioane de emigranţi pe an.În plus, pentru 2010 - 2050 se estimează 2,3 milioane de emigranţi pe an.[1]"
 Iata ce spune Wikipedia in engleza despre emigratie si imigratie - aici si, respectiv, aici.

marți, 2 noiembrie 2010

Tot in privinta emigratiei

Iata un editorial scris de Ian Buruma in Romania Libera:

Europa se întoarce spre dreapta

Iata ce scrie printre altele:
"Influenţa acestor abili noi populişti, care promovează războiul lor împotriva Islamului, merge bine şi dincolo de graniţele ţărilor lor. Nativismul este în creştere peste tot în lumea occidentală şi Wilders, în special, este un vorbitor popular la adunări de dreapta antimusulmane din SUA, Marea Britanie şi Germania. Populismul european se concentrează asupra Islamului şi a imigraţiei, dar poate mobiliza o furie mai mare împotriva elitelor, exprimată de oamenii care se simt nereprezentaţi, sau teama de a fi lăsat în urmă din punct de vedere economic. Aceşti oameni au sentimentul că sunt deposedaţi de către străini şi că îşi pierd simţul naţional, social şi apartenenţa religioasă. Elitele politice din Europa de Nord, în mare parte social-democraţii sau creştin-democraţii, au respins adesea astfel de temeri; paternalismul şi bunăvoinţa acestora pot explica de ce reacţia în aceste ţări liberale a fost deosebit de feroce.


Întrebarea este ce trebuie făcut în această situaţie. O soluţie posibilă este permiterea intrării la guvernare a partidelor populiste în cazul în care ar obţine un număr suficient de voturi. Ideea că un candidat al Tea Party ar putea deveni preşedintele Statelor Unite este alarmantă, cu siguranţă, dar populiştii europeni ar putea fi doar o parte dintr-un guvern de coaliţie. Este adevărat faptul că naziştii lui Hitler au preluat Germania aproape de îndată ce au fost votaţi la putere, dar adepţii noii drepte europene nu sunt nazişti. Ei nu au folosit violenţa şi nici nu au încălcat legile. Nu încă. Atât timp cât acest lucru este aşa, de ce să nu aibă responsabilitate politică reală? Ei nu ar trebui doar să facă dovada competenţelor lor, ci, de asemenea, să-şi modereze atitudinile. Acesta este motivul pentru care modelul danez este, probabil, cea mai rea soluţie: pentru că nu solicită abilitatea de conducere din partea populiştilor. Atât timp cât Wilders şi omologii săi europeni stau departe de guvernare, ei nu sunt motivaţi să-şi tempereze retorica neliberală şi să înceteze să alimenteze ostilitatea faţă de minorităţile etnice şi religioase."

Foarte interesant tot articolul, pe care il recomand a fi citit si datorita puterii sale de sinteza asupra unui aspect foarte sensibil al realitatii contemporane: emigratia. Un subiect foarte controversat, care, dupa cum se vede, conduce spre atitudini de extrema dreapta in Occident, prin partide populiste. Alimentata in special impotriva Islamului, dar si de catre organizatiile teroriste de tip Al Qaida, care ii cheama pe musulmanii din Occident la Jihad. Efectul este intoleranta etnica si religioasa (analog principiului actiunii si reactiunii al lui Newton, din mecanica clasica). Interesant este si finalul editorialului, care iata ce spune:
"Într-adevăr, conduşi de frica de puterea pe care o au populiştii, în sau în afara guvernului, răspunsul conservatorilor - şi chiar al unor social-democraţi - la opiniile neliberale ale acestora a fost moale, fără să aibă vreo scuză. Există, de fapt, o mulţime de moduri de a riposta, dar nu cu ideologii învechite. Cei care văd pericolul unui război cultural cu musulmanii sau conturarea unei identităţi ostile minorităţilor ar trebui să poată să influenţeze opinia publică cu argumente practice. În curând, ei vor trebui nu numai să avertizeze oamenii împotriva rasismului sau să promoveze multiculturalismul.


În schimb, oamenii trebuie să fie convinşi că, fără o imigraţie controlată - şi nu doar azil pentru refugiaţi -, europenii vor fi într-o situaţie şi mai rea. Cu o rată a natalităţii în scădere, imigranţii sunt necesari pentru a menţine prosperitatea europeană. În acelaşi timp, economiile din Europa ar trebui să fie mai permisive în regulamentele de protecţie, astfel încât imigranţii să îşi poată găsi de lucru mai uşor. În concluzie, disputa trebuie susţinută cu mai multă fermitate, deoarece va fi mult mai greu să protejezi societăţile europene împotriva terorismului revoluţionar al islamismului radical fără sprijinul activ al tuturor musulmanilor care respectă legea. Europa nu va mai fi în siguranţă sub conducerea politicienilor care pretind că suntem în război cu Islamul. Dimpotrivă, influenţa lor va face viaţa nu doar mai puţin civilizată, ci şi mult mai periculoasă."

De remarcat in final ca autorul arata pentru ce este emigratia necesara. Pentru a mentine prosperitatea europeana, rata natalitatii fiind in scadere. Dar, de retinut, o emigratie controlata. Probabil ca autorul a vrut sa spuna nu haotica. Care sa fie oare pozitia UE fata de acest fenomen (aceste fenomene, mai bine zis)? Spun asta pentru ca nu am vazut o astfel de pozitie... sau, cel putin asa mi s-a parut.. nimic coerent..

luni, 1 noiembrie 2010

Ceea ce imi este neclar...

Titrolog cum sunt :)) (Dl. Preda spune titrolog... dar.. asta-i titlu de noblete!! :) ) , cred ca ar trebui sa spun cate ceva, totusi, legat de postarea anterioara. Un scurt comentariu. In dimineata in care am scris despre romanii din Italia citisem pe Hotnews stirea. Sincer, m-a bucurat. Pentru ca este o stire pozitiva despre romanii care au plecat sa munceasca in Italia. M-a bucurat faptul ca aud lucruri pozitive despre ai nostri. Ca in ultima vreme s-au auzit numai calamitati... Nu spun ca romanul ar fi un inger, dar stirile negative ce au curs in ultima vreme dadeau o imagine de cosmar asupra romanilor. O imagine cat se poate de negativa. Eu tocmai asta nu inteleg: de ce suntem priviti asa in exterior, daca, iata, paradoxal, realitatea este cu totul alta? Trebuie sa mai spun ca aceste stiri negative despre ai nostri care sunt in Italia m-au intristat cu atat mai mult cu cat sunt un admirator al culturii italiene. Ca aceste stiri negative nu veneau numai dinspre Italia este adevarat. Totusi... nimc bun, lucru care nu se poate sa nu te puna pe ganduri. Sunt romani atat in Italia, cat si in Franta sau Spania, care muncesc cinstit si sunt cat se poate de linistiti, si sunt apreciati acolo pentru munca depusa. Mie asta imi este neclar: stirile negative despre ai nostri. Ca si cum noi am fi capul rautatilor in Europa. Cel putin asta e imaginea care s-a creat si care denota o lipsa de respect fata de romani. Eram un fel de paria ai Europei. Oaia neagra. Cand, defapt, lucrurile stau tocmai pe dos. Deci, neclar este: cum se explica acest paradox? Pentru ca paradoxul este, ar putea fi cu totul altul. Ce se intampla? Inca de pe vremea comunismului romanii din diaspora au fost priviti nu cu ochi buni aici in tara. Ca "ei n-au mancat salam cu soia", nu-i asa? Diaspora romaneasca nu a fost respectata in Romania, deci tara de provenienta, de catre autoritatile de atunci. Acum, dupa alegerile din decembrie, ma uit cum unii de-ai nostri, de aici din tara, ii acuza pe cei din diaspora de victoria lui Basescu, mergand tot pe principiul mai sus enuntat al "salamului cu soia". Cu alte cuvinte, fenomenul este ca diaspora romaneasca, deci a noastra, e tratata ca o paria aici, la noi in tara, de catre unii. Reflex vechi? Se prea poate. Numai ca efectul ar putea fi urmatorul: romanii nu primesc viza de libera circulatie in SUA, pe cand ungurii o primesc. O diaspora dispretuita in propria ei tara de origine mai face (mai poate face) un lobby eficient pentru tara ei de origine? Cum spuneam, sunt un mare iubitor al culturii italiene... Ma gandesc la faptul ca italienii l-au divinizat pe Mario Lanza, l-au adorat si, nu stiu dar sunt convins de asta, niciodata nu l-au considerat american! Ci parte integranta a culturii italiene. (De remarcat si numele, care este italienesc, desi el era cetatean american, nascut in SUA. Pe Sinatra il chema, totusi, Frank...) Asa se formeaza o diaspora influenta in exterior. Si respectata. Eu as fi vrut ca oricat de rai, de urati ar fi fost ai nostri in exterior sa-i iubim din tot sufletul. E oare posibil asa ceva? Voi mai da niste exemple pozitive in ceea ce priveste diaspora si legatura dintre cei din tara si acestia: ungurii si evreii. Aceste popoare sunt mici in comparatie cu poporul nostru, si ma refer aici din punctul de vedere al numarului de locuitori. Cu toate acestea au o diaspora puternica si influenta, in special acolo unde trebuie. La cancelariile Marilor Puteri. Ca sa poata sa-i ajute pe cei ramasi in tara. De ce la noi conteaza atat de mult, chiar si la cei din diaspora, culoarea politica, de ce conteaza atat de mult aspectul acesta si nu simplul dar sanatosul patriotism? Adica a fi roman inainte de a fi comunist, pedelist, pesedist, penelist, etc!!! Ma uit la unguri cu cata demnitate spun ca ei sunt maghiari. Si asta conteaza pentru poporul lor. La noi conteaza aspectul politic... Nu este oare dezamagitor? Nu este oare intristator? Si, cu toate acestea, exista romani din exterior carora le pasa de tara asta, care se preocupa de situatia de aici. Eu consider un lucru bun acest lucru. Iata aici un exemplu in acest sens.
Cineva imi spunea intr-un limbaj foarte abrupt cam asa: " Ce sa-i faci ma, daca astia suntem. Daca ne dam picioare in gura unul altuia si, pe urma, cand este tara la ananghie, ne strangem cu toti sa ne aparam tara! Tu nu vezi cum suntem?" Tocmai chestia cu "picioarele in gura" (la figurat vorbind) nu este in regula. Pentru ca o diaspora, pentru ca sa fie respectata in exterior, trebuie, mai intai, sa fie respectata si iubita in propria ei tara. Comunismul, absolutizand lupta de clasa si crearea unui "om nou" n-a facut asa si a impus o atitudine distanta si plina de ura fata de diaspora. Aceasta mutatie a "prins" foarte repede, curios lucru, si la baza. Si s-au format, in timp, reflexele de respingere, deloc inteligente, fata de cei plecati in afara. Care erau sinonimi cu dusmanul de clasa. O mare greseala! Problema este sa nu mai persistam in aceasta greseala. Si pentru ca pana aici am vorbit cam multisor, sa punem ceva frumos cu Mario Lanza, despre care Maria Callas spunea : "He is the best!!":



Este bine ca auzim si lucruri bune despre romanii din Italia! Eu am avut prilejul sa cunosc oameni care au muncit in Italia si care mi-au spus ca, pe langa faptul ca au facut acolo mai multi bani decat ar fi putut sa faca in tara (reusind apoi, cu banii de acolo, sa-si faca aici o casa, sa-si cumpere un apartament), au fost foarte apreciati in munca lor si, chiar mai mult, s-au imprietenit cu patronii lor. Am vazut si colaborari pe linie de afaceri, prietenii, ceea ce arata ca imaginea negativa a lor nostri se bazeaza pe o minciuna. Ok, dar ceva, ceva tot este. Adica a deranjat ceva, adica pe italieni. Oare numarul mare al romanilor acolo? Poate ca acest aspect ii deranjeaza, totusi, pe unii italieni... Adevarul este ca intr-o perioada de trei ani (2006-2009) au venit acolo in peninsula peste 600.000 de romani... O crestere destul de brusca. Asta sa fi deranjat oare? Iar romanii reprezinta o cincime din cei 4.200.000 de straini stabiliti acolo. Citeam pe undeva ca in Marea Britanie incepe sa fie foarte popular numele de Mahomed, fata de popularul nume Oliver... Interesant ca oaia neagra erau romanii, cel putin asa cum erau prezentati de anumiti oameni politici si de o anumita parte a presei straine, in vreme ce Al Qaida cheama pe credinciosii musulmanii din Occident la Jihad si in vreme ce o romanca este ucisa cu bestialitate de catre un italian intr-o statie de metrou in Roma, sub indiferenta generala a trecatorilor!!
Tiganul este adevarat ca pute (pentru ca nu obisnuieste sa se spele), vorbesc in general, traieste in murdarie, dar, cel putin, nu pune bombe (nu din alea de jucarie!!) prin vreo statie de metrou... Si atunci pun si eu o intrebare: este aceasta emigratie, la modul general, un lucru bun sau un lucru rau? Adica, stiti, povestea aia suava cu un birmanez care a iubit o grecoaica si au ajuns amandoi patroni de butic la Bacau :))))))). Fratilor, wake up!! Suntem in plina era a globalizarii, a mondializarii!! Hai sa mai ascultam un cantec:



Pai hai sa ne gandim, cum sa spun, analitic. Si cum orice analiza incepe cu deci... Deci, libera circulatie la persoanelor e una, emigratia e altceva. De unde se vede ca aceasta libera circulatie a pesoanelor (pe care eu, personal, o consider un lucru bun) conduce, in cele din urma, la emigratia celor din tarile sarace catre cele bogate. Ai putea spune ca emigratia este un lucru rau, asta la prima vedere. Ca nemultumeste din varii motive populatia din tara care primeste emigranti, mai ales cand numarul acestora din urma este mare in mod semnificativ (milioane de oameni, ca ordin de marime). Putem observa cu usurinta ca vorbim de un fenomen de masa la scara mondiala: emigratia! Dar ce te faci cand Germania are acuta nevoie de medici buni? Atunci emigratia medicilor din Est este un lucru bun, sau, in general spus, emigratia fortei de munca calificata. Deci chestiunea aceasta a emigratiei este, dupa cum se vede, una foarte controversata. Pentru ca vine un, sa zicem, exemplul este aleator, un musulman in Franta, numai ca ala poate fi si un inginer destoinic. Eh... ce sa-i faci.. fata si reversul... Iti distruge cultura proprie emigratia asta, dar omul care a emigrat iti face proiectul pentru constructia unui pod. La tine in tara. Ca la el in tara 1/4 din populatie traieste sub limita de saracie. Iar aia bogati... eeeee aia bogati... Parca ii si aud: " They are handicapped persons", ca de, e vai de mama lor de sarantoci!! Treaba spusa asa, cand tipul e si pe jumatate beat. Beat, beat, dar cu miliarde de $ in conturi...Fiecare cu norocul lui, nu? Pentru ca pe plan mondial saracia este predominanta. Iar cei bogati, manati de interesele lor egoiste nu vad (sau se fac ca nu vad) acest lucru. Pai daca il inveti pe cetateanul din Afganistan ce-i aia civilizatie, cum sa munceasca performant pamantul, dat fiind faptul ca e o tara de agricultori (cu o agricultura rudimentara), cum poti pe urma sa mai vi tu, din lumea civilizata, sa pui mana pe subsolul de acolo? Interesant, din acest punct de vedere, este nervozitatea... Nervozitate legata de criza economica, stres, frustrari pentru unii, pierderi de miliarde pentru altii, strategii geopolitice si mitinguri de protest, uneori violente. Ce va iesi de aici? Omul experimenteaza starile extreme si irationale: vezi ceea ce s-a petrecut la Universitatea Virgina Tech din SUA si acea crima oribila infaptuita de un tanar de 17 ani la o scoala din Germania. Te intrebi: se intampla ceva cu lumea asta? Poate ca omului ii lipseste ceva fundamental si noi nu stim ce.... Ceva vital? Poate ca nu ne dam seama de treaba asta. Aruncat in existenta, el constata ca ceva nu e bine, ca nu e bun in lumea asta. Poate ca totul trebuie schimbat, innoit. In mai bine, fara sa avem inca o idee clara despre acest mai bine, doar prezenta puternica dar nebuloasa a innoirii fundamentale a Pamantului. Sa fie oare asa...?
Hai sa incheiem tot cu un cantec...:



dar si...: