Doi artisti adevarati!

Harry Belafonte si Nat King Cole:
)

)

)

Renee Olstead...

o voce extraordinara! S-o ascultam!

8 Martie!

La multi ani tuturor femeilor!

Un an nou fericit!

Va doresc numai bine si multa sanatate in anul 2013! Sa dea Dumnezeu! Cred ca trebuie sa fim optimisti, mai optimisti si sa ne spunem ca trebuie sa reusim in proiectele noastre. Este adevarat ca ultimii 3 ani au fost ani grei, marcati de criza economica. Pentru 2013 asteptarile sunt foarte mari.Oamenii au sustinut in mod majoritar la alegeri USL si vor sa vada ca lucrurile se vor imbunatati din punct de vedere economic la anul. Eu cred ca este posibil, dar avem nevoie de mai mult curaj si mai mult optimism. Nu trebuie sa ne complacem de pe acuma in ideea pe care o sustin unii si anume ca 2013 va fi un an greu. Vom vedea cat de greu va fi. Si chiar de ar fi si asa, trebuie sa ne propunem sa invingem toate aceste greutati. Pentru ca putem face lucrul acesta!
Sa ascultam si muzica!

Scott McKenzie...

Scott McKenzie...

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

Mai multe si aici.

San Francisco... Superb cantec! For ever...

Be Sure to Wear Flowers in Your Hair...

Karl Böhm

Ce domn!

8 martie!

:)

Vremea martisorului!

Despre martisoare... muzicale si aici. In continuare inca un martisor muzical compus din trei cantece:

:)

O veste foarte trista...

Foarte trist... O stire care pare incredibila: s-a stins din viata Whitney Houston. Una din cele mai mari voci din ultima vreme, o cantareata exceptionala! Era printre cantaretele mele preferate. Am scris si aici despre acest lucru. As dori sa-i aduc si pe acest blog un omagiu.





Doua legende:

















Dumnezeu s-o odihneasca in pace.

Fascinatie

Nat King Cole:

Vechi si nou

Ceea ce imi place mie la spectacolele si filmele americane clasice este ca scoteau in evidenta omul, omenescul, asa cum este el. Vedeai oameni, nu atat printi si printese, spectacole de sunet si lumina foarte sofisticate, toalete care mai de care mai ingenioase, cum am putea, spre exemplu, gasi acum la Lady Gaga. Omul mai bea un whisky, mai fumeaza o tigara, canta un cantec. Care e problema? O sa exemplific ce vreau sa spun:

Sa facem o comparatie cu productiile din zilele noastre:



Uitandu-ma la acest video, cu Lady Gaga, gasesc o imaginatie debordanta, asta e adevarat. Dar cu toate acestea stau si ma intreb: asa e omul?  Scoate in evidenta omul? Sau pune, mai degraba, accent pe efecte scenice si pe vestimentatie, melodia fiind destul de simpluta altfel.
Iata un alt video, cu Madonna:



S-ar putea spune acelasi lucru, nu? In tot acest ansamblu de sunet si culori, pe fundalul muzicii care imbraca totul, omul e mai putin scos in evidenta, se pierde in aceste imagini. Imaginile se succed cu repeziciune, efectele scenice au cuvantul principal. Totul se desfasoara intr-o lume de fapt ireala. Este lumea unui soi de vis, o lume a imaginatiei care se vrea cat se poate de bogata si care cauta sa exploreze ceea ce nu s-a mai vazut pana acum. Cautand si ceea ce este socant, dar poate nu asta e ideea ci ca ceea ce se prezinta sa fie intrucatva inedit, iesit din comun, din banal. Un fel de refugiu intr-o imensa petrecere, ca si cum, din cotidianul mohorat, ai intra intr-o lume a visului in care te pierzi in acordurile muzicii si in jocul culorilor. De asemenea de remarcat sunt scenele sexy, punctate scurt. Interesant este ca nu vezi un sarut ca lumea ci doar formele feminine care se expun, intr-un timp scurt, cu generozitate, marcand parca o pauza in tot acest vis, dupa care visul se reia intr-o mare veselie generala sub stapanirea muzicii intotdeauna prezenta si a culorilor.

Sa privim si acest video cu Beyonce:

 

De remarcat, ca si in video-ul cu Lady Gaga, trupa de dans care-si face cu brio datoria, artista dansand cot la cot cu trupa. Insa in acest video accentele sunt mai realiste, mai telurice. Actiunea se petrece sub un pasaj. Se vede clar ca e vorba de un pasaj, se vede pamantul. E mai putin aspectul unui vis, realitatea inconjuratoare spunandu-si cuvantul. Se observa cat se poate de clar praful, deci tot un aspect legat de pamant. Ideea e ca fetele fac lumea sa se miste. Vine o armata de baieti si gaseste o armata de fete. Dansul arata un fel de razboi intre sexe. Parca ar fi un dans ritualic. Ceea ce nu prea am inteles e de ce, in final, fetele ii saluta, militareste. Victoria fetelor ar fi trebuit sa fie confirmata printr-un salut al baietilor. Macar asa, dintr-un respect elementar. Pe cand scena de final parca ar vrea sa arate ca femeia, desi se supune barbatului dupa o lupta dura, este, totusi, egala cu barbatul. In fine... Interesant este ca femeia, asa cum e prezentata in acest video, nu e deloc o delicata sau o naiva. Ea este sexy, insa degaja forta. Toata armata de baieti n-au putut sa intimideze armata de fete, condusa de Beyonce, desigur. Dimpotriva, baietii se mai aparau si cu scuturile!  Muzica e un fel de strigat de lupta, care exclude orice delicatete. Brutalitate in gesturi, mai ales din partea fetelor, asa cum le sta bine unor luptatoare. Ce diferenta fata de rolul interpretat de Ingrid Bergman in Casablanca!

Sa ascultam si ceva muzica

Ia sa vedem niste cantece frumoase!

Johnny Raducanu...

Ghiciti cine e la contrabas? Era prin '70-'71...!!



Johnny Raducanu, un mare artist!
Mai multe, aici.

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!

Imagine all the people living life in peace...

Si inca un cantec foarte frumos:

8 martie!

La multi ani tuturor femeilor de ziua lor!

1 Martie

Si va propun niste martisoare muzicale. Sper sa va placa!

Ceea ce imi este neclar...

Titrolog cum sunt :)) (Dl. Preda spune titrolog... dar.. asta-i titlu de noblete!! :) ) , cred ca ar trebui sa spun cate ceva, totusi, legat de postarea anterioara. Un scurt comentariu. In dimineata in care am scris despre romanii din Italia citisem pe Hotnews stirea. Sincer, m-a bucurat. Pentru ca este o stire pozitiva despre romanii care au plecat sa munceasca in Italia. M-a bucurat faptul ca aud lucruri pozitive despre ai nostri. Ca in ultima vreme s-au auzit numai calamitati... Nu spun ca romanul ar fi un inger, dar stirile negative ce au curs in ultima vreme dadeau o imagine de cosmar asupra romanilor. O imagine cat se poate de negativa. Eu tocmai asta nu inteleg: de ce suntem priviti asa in exterior, daca, iata, paradoxal, realitatea este cu totul alta? Trebuie sa mai spun ca aceste stiri negative despre ai nostri care sunt in Italia m-au intristat cu atat mai mult cu cat sunt un admirator al culturii italiene. Ca aceste stiri negative nu veneau numai dinspre Italia este adevarat. Totusi... nimc bun, lucru care nu se poate sa nu te puna pe ganduri. Sunt romani atat in Italia, cat si in Franta sau Spania, care muncesc cinstit si sunt cat se poate de linistiti, si sunt apreciati acolo pentru munca depusa. Mie asta imi este neclar: stirile negative despre ai nostri. Ca si cum noi am fi capul rautatilor in Europa. Cel putin asta e imaginea care s-a creat si care denota o lipsa de respect fata de romani. Eram un fel de paria ai Europei. Oaia neagra. Cand, defapt, lucrurile stau tocmai pe dos. Deci, neclar este: cum se explica acest paradox? Pentru ca paradoxul este, ar putea fi cu totul altul. Ce se intampla? Inca de pe vremea comunismului romanii din diaspora au fost priviti nu cu ochi buni aici in tara. Ca "ei n-au mancat salam cu soia", nu-i asa? Diaspora romaneasca nu a fost respectata in Romania, deci tara de provenienta, de catre autoritatile de atunci. Acum, dupa alegerile din decembrie, ma uit cum unii de-ai nostri, de aici din tara, ii acuza pe cei din diaspora de victoria lui Basescu, mergand tot pe principiul mai sus enuntat al "salamului cu soia". Cu alte cuvinte, fenomenul este ca diaspora romaneasca, deci a noastra, e tratata ca o paria aici, la noi in tara, de catre unii. Reflex vechi? Se prea poate. Numai ca efectul ar putea fi urmatorul: romanii nu primesc viza de libera circulatie in SUA, pe cand ungurii o primesc. O diaspora dispretuita in propria ei tara de origine mai face (mai poate face) un lobby eficient pentru tara ei de origine? Cum spuneam, sunt un mare iubitor al culturii italiene... Ma gandesc la faptul ca italienii l-au divinizat pe Mario Lanza, l-au adorat si, nu stiu dar sunt convins de asta, niciodata nu l-au considerat american! Ci parte integranta a culturii italiene. (De remarcat si numele, care este italienesc, desi el era cetatean american, nascut in SUA. Pe Sinatra il chema, totusi, Frank...) Asa se formeaza o diaspora influenta in exterior. Si respectata. Eu as fi vrut ca oricat de rai, de urati ar fi fost ai nostri in exterior sa-i iubim din tot sufletul. E oare posibil asa ceva? Voi mai da niste exemple pozitive in ceea ce priveste diaspora si legatura dintre cei din tara si acestia: ungurii si evreii. Aceste popoare sunt mici in comparatie cu poporul nostru, si ma refer aici din punctul de vedere al numarului de locuitori. Cu toate acestea au o diaspora puternica si influenta, in special acolo unde trebuie. La cancelariile Marilor Puteri. Ca sa poata sa-i ajute pe cei ramasi in tara. De ce la noi conteaza atat de mult, chiar si la cei din diaspora, culoarea politica, de ce conteaza atat de mult aspectul acesta si nu simplul dar sanatosul patriotism? Adica a fi roman inainte de a fi comunist, pedelist, pesedist, penelist, etc!!! Ma uit la unguri cu cata demnitate spun ca ei sunt maghiari. Si asta conteaza pentru poporul lor. La noi conteaza aspectul politic... Nu este oare dezamagitor? Nu este oare intristator? Si, cu toate acestea, exista romani din exterior carora le pasa de tara asta, care se preocupa de situatia de aici. Eu consider un lucru bun acest lucru. Iata aici un exemplu in acest sens.
Cineva imi spunea intr-un limbaj foarte abrupt cam asa: " Ce sa-i faci ma, daca astia suntem. Daca ne dam picioare in gura unul altuia si, pe urma, cand este tara la ananghie, ne strangem cu toti sa ne aparam tara! Tu nu vezi cum suntem?" Tocmai chestia cu "picioarele in gura" (la figurat vorbind) nu este in regula. Pentru ca o diaspora, pentru ca sa fie respectata in exterior, trebuie, mai intai, sa fie respectata si iubita in propria ei tara. Comunismul, absolutizand lupta de clasa si crearea unui "om nou" n-a facut asa si a impus o atitudine distanta si plina de ura fata de diaspora. Aceasta mutatie a "prins" foarte repede, curios lucru, si la baza. Si s-au format, in timp, reflexele de respingere, deloc inteligente, fata de cei plecati in afara. Care erau sinonimi cu dusmanul de clasa. O mare greseala! Problema este sa nu mai persistam in aceasta greseala. Si pentru ca pana aici am vorbit cam multisor, sa punem ceva frumos cu Mario Lanza, despre care Maria Callas spunea : "He is the best!!":



Este bine ca auzim si lucruri bune despre romanii din Italia! Eu am avut prilejul sa cunosc oameni care au muncit in Italia si care mi-au spus ca, pe langa faptul ca au facut acolo mai multi bani decat ar fi putut sa faca in tara (reusind apoi, cu banii de acolo, sa-si faca aici o casa, sa-si cumpere un apartament), au fost foarte apreciati in munca lor si, chiar mai mult, s-au imprietenit cu patronii lor. Am vazut si colaborari pe linie de afaceri, prietenii, ceea ce arata ca imaginea negativa a lor nostri se bazeaza pe o minciuna. Ok, dar ceva, ceva tot este. Adica a deranjat ceva, adica pe italieni. Oare numarul mare al romanilor acolo? Poate ca acest aspect ii deranjeaza, totusi, pe unii italieni... Adevarul este ca intr-o perioada de trei ani (2006-2009) au venit acolo in peninsula peste 600.000 de romani... O crestere destul de brusca. Asta sa fi deranjat oare? Iar romanii reprezinta o cincime din cei 4.200.000 de straini stabiliti acolo. Citeam pe undeva ca in Marea Britanie incepe sa fie foarte popular numele de Mahomed, fata de popularul nume Oliver... Interesant ca oaia neagra erau romanii, cel putin asa cum erau prezentati de anumiti oameni politici si de o anumita parte a presei straine, in vreme ce Al Qaida cheama pe credinciosii musulmanii din Occident la Jihad si in vreme ce o romanca este ucisa cu bestialitate de catre un italian intr-o statie de metrou in Roma, sub indiferenta generala a trecatorilor!!
Tiganul este adevarat ca pute (pentru ca nu obisnuieste sa se spele), vorbesc in general, traieste in murdarie, dar, cel putin, nu pune bombe (nu din alea de jucarie!!) prin vreo statie de metrou... Si atunci pun si eu o intrebare: este aceasta emigratie, la modul general, un lucru bun sau un lucru rau? Adica, stiti, povestea aia suava cu un birmanez care a iubit o grecoaica si au ajuns amandoi patroni de butic la Bacau :))))))). Fratilor, wake up!! Suntem in plina era a globalizarii, a mondializarii!! Hai sa mai ascultam un cantec:



Pai hai sa ne gandim, cum sa spun, analitic. Si cum orice analiza incepe cu deci... Deci, libera circulatie la persoanelor e una, emigratia e altceva. De unde se vede ca aceasta libera circulatie a pesoanelor (pe care eu, personal, o consider un lucru bun) conduce, in cele din urma, la emigratia celor din tarile sarace catre cele bogate. Ai putea spune ca emigratia este un lucru rau, asta la prima vedere. Ca nemultumeste din varii motive populatia din tara care primeste emigranti, mai ales cand numarul acestora din urma este mare in mod semnificativ (milioane de oameni, ca ordin de marime). Putem observa cu usurinta ca vorbim de un fenomen de masa la scara mondiala: emigratia! Dar ce te faci cand Germania are acuta nevoie de medici buni? Atunci emigratia medicilor din Est este un lucru bun, sau, in general spus, emigratia fortei de munca calificata. Deci chestiunea aceasta a emigratiei este, dupa cum se vede, una foarte controversata. Pentru ca vine un, sa zicem, exemplul este aleator, un musulman in Franta, numai ca ala poate fi si un inginer destoinic. Eh... ce sa-i faci.. fata si reversul... Iti distruge cultura proprie emigratia asta, dar omul care a emigrat iti face proiectul pentru constructia unui pod. La tine in tara. Ca la el in tara 1/4 din populatie traieste sub limita de saracie. Iar aia bogati... eeeee aia bogati... Parca ii si aud: " They are handicapped persons", ca de, e vai de mama lor de sarantoci!! Treaba spusa asa, cand tipul e si pe jumatate beat. Beat, beat, dar cu miliarde de $ in conturi...Fiecare cu norocul lui, nu? Pentru ca pe plan mondial saracia este predominanta. Iar cei bogati, manati de interesele lor egoiste nu vad (sau se fac ca nu vad) acest lucru. Pai daca il inveti pe cetateanul din Afganistan ce-i aia civilizatie, cum sa munceasca performant pamantul, dat fiind faptul ca e o tara de agricultori (cu o agricultura rudimentara), cum poti pe urma sa mai vi tu, din lumea civilizata, sa pui mana pe subsolul de acolo? Interesant, din acest punct de vedere, este nervozitatea... Nervozitate legata de criza economica, stres, frustrari pentru unii, pierderi de miliarde pentru altii, strategii geopolitice si mitinguri de protest, uneori violente. Ce va iesi de aici? Omul experimenteaza starile extreme si irationale: vezi ceea ce s-a petrecut la Universitatea Virgina Tech din SUA si acea crima oribila infaptuita de un tanar de 17 ani la o scoala din Germania. Te intrebi: se intampla ceva cu lumea asta? Poate ca omului ii lipseste ceva fundamental si noi nu stim ce.... Ceva vital? Poate ca nu ne dam seama de treaba asta. Aruncat in existenta, el constata ca ceva nu e bine, ca nu e bun in lumea asta. Poate ca totul trebuie schimbat, innoit. In mai bine, fara sa avem inca o idee clara despre acest mai bine, doar prezenta puternica dar nebuloasa a innoirii fundamentale a Pamantului. Sa fie oare asa...?
Hai sa incheiem tot cu un cantec...:



dar si...:

  

Because of you...

Connie Francis - O mare cantareata!! O mare VOCE!!

Sa mai ascultam si o muzica frumoasa...

mai ales ca e asa de cald afara... Ia sa vedem ce putem gasi, ca sa se asorteze :) :

O mare voce

Timi Yuro tribute. The Magic Voice !
































Prin aceasta postare am dorit sa aduc un omagiu celei care a fost marea cantareata americana Timi Yuro. O voce inconfundabila, exceptionala, pe care, din pacate, nu o vom mai putea asculta live niciodata...
Desigur, au fost multe voci extraordinare, dar vocea ei m-a uimit din prima clipa de cand am ascultat-o. Nu este de mirare ca, in epoca, multi au considerat ca este negresa. O voce cu totul speciala, puternica, care te patrunde. Un timbru unic. In cantecele interpretate de Timi Yuro gasim un lirism unic, modern, sentimente puternice, redate cu o forta nebanuita.