Intrebari despre... sufletul poporului roman

N-ar strica, dupa parerea mea, ca in aceste zile in care se intampla multe evenimente importante sa (re)citim minunatul studiu al D-lui. Constantin Radulescu-Motru: Psihologia poporului roman. O sa citez anumite fragmente, la care meditam:

"Sa ne intrebam, prin urmare, nu la ce tip de cultura apartinem noi romanii, intrebare la care este greu sa raspundem cu mijloacele stiintifice pe care le avem astazi la dispozitie, ci sa ne punem intrebari mai modeste, si anume: exista un acord intre caracterele sufletesti ale poporului roman, atat cat cunoastem din aceste caractere si spiritul burghez? Din experienta pe care o avem pana acum, putem afirma oare ca spiritul burghez ofera poporului roman (majoritatii lui, bineinteles) conditii prielnice pentru asigurarea viitorului? Sa raspundem deocamdata la aceste intrebari, iar pe celelalte, mai pretentioase, sa le lasam viitorimii. [...]

Pe terenul vietii politice acordul este foarte vag. La noi este un fapt recunoscut ca legile, care sunt obligatii contractate prin reprezentantii majoritatilor cetatenesti, nu se respecta. Nu se respecta nici de cei care le fac, nici de cei pentru care se fac.

In principiu, s-ar putea zice ca nerespectarea legilor, acolo unde se constata, este datorita educatiei cetatenesti necomplete. Acesta nu este cazul la noi. La noi, nerespectarea legilor este o manifestare directa a individualismului subiectiv. Romanul considera nerespectarea legii ca un titlu de marire si putere.

Pe terenul vietii economice acordul este si mai vag. Libera concurenta nu este catusi de putin intrata in moravurile poporului roman. Romanul cere beneficii pe baza dovezii ca este roman. In nicio alta tara nu se respecta asa de des expesiile: fiu al poporului, fiu al tarii... Sunt fiu al tarii, deci trebuie sa am o parte la beneficii. Vechiul descendent al razesilor, ca unul ce are in sange milenara asezare a satului pe spitele de rudenie, isi cere dreptul ce i se cuvine la mostenire.

Nici pentru viitor sa nu ne facem iluzii, in ceea ce priveste adaptarea sufletului romanesc la libera concurenta. Subiectivitatea caracteristica acestui suflet se va impotrivi intotdeauna.

Pe terenul vietii sociale, aici unde se produc, in tarile din Apus, cele mai semnificative manifestari ale spiritului burghez, acordul este cu desavarsire inexistent. Gestul initiativei individuale, in scopul de a sustine progresul social prin intreprinderi riscate si prin inventii, este cel mai plapand vlastar al sufletului romanesc. In decurs de aproape un secol, cu toate staruintele, scoala nu l-a putut fortifica. Scoala romaneasca, organizata dupa programele scolare burgheze din Apus, a voit sa formeze cetateni de initiativa, care prin munca indarjita sa creeze un comert si o industrie nationala. Ea a ajuns la ceva just contrariu. [...]

Acum, in studiul de fata, las la o parte tot ce ar putea atinge interesele actuale ale partidului politic liberal si pun, ca o problema de sine statatoare, problema cea mare a finalitatii spirituale romanesti, in forma ei cea mai restransa pentru moment: este sufletul poporului roman in acord sau in dezacord cu sufletul burghez?

De solutia pe care oamenii de stiinta vor da-o acestei probleme depinde orientarea noastra politica si culturala in viitor.

Suntem noi, romanii, inruditi sufleteste cu burghezia occidentala, atunci ceea ce ne ramane de facut este sa aplicam principiile lor politice si economice, in mod sincer, inlaturand, pedepsind chiar cu brutalitate toate apucaturile care ne departeaza; vom fi burghezi sinceri, nu de parada.

Suntem noi, romanii, dimpotriva, straini sufleteste de burghezii occidentali, atunci ceea ce ne ramane de facut este ca, inainte de a copia legi si institutii burgheze, sa incepem prin a ne studia pe noi insine, ca sa vedem cine suntem si ce putem.

Rusine nu este pentru poporul care se stie deosebit sufleteste de popoare glorioase si puternice, dar este rusine pentru poporul care n-are curajul sa-si cunoasca firea si destinul."

Trebuie sa recunosc faptul ca zilele astea m-au framantat astfel de probleme...

Constantin Negruzzi...

Nu stiu de ce, dar mi se pare ca un mare scriitor roman, un mare clasic precum Constantin Negruzzi este ignorat in zilele noastre intr-un mod cu totul nedrept. Poate e doar o impresie personala, fara niciun temei. Anul nasterii e dat 1808, desi nu se stie foarte exact. Sunt surse care trimit fie la anul 1807, fie la 1809, fie la 1811, fie chiar la anul 1800. Este fiul lui Dinu Negrut si al Sofiei, nascuta Hermeziu. Mama scriitorului moare la putin timp dupa nastere. Invata, alaturi de alti copii de aceeasi varsta, limba greaca cu dascalul Chiriac, si limba franceza, se pare cu un emigrant, Brancovitz. Interesant este cand a invatat a citi romaneste de unul singur!! De unul singur, retineti! Deci pentru limbile greaca si franceza a avut profesori... S-a intamplat in anul 1820, invatand singur, dupa cum am zis, dupa Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia a lui Petru Maior, in urma unei experiente nereusite cu dascalul Socoleanu (= Alboteanu) de la seminarul din Socola. Dar nu despre biografia marelui clasic vroiam sa vorbesc aici. Ci despre cum vedea el faptul ca este roman. Ce insemna pentru el acest lucru. In acest sens voi cita o poezie a sa:

Eu sânt român...

(Cantec)

Frantez, neamt, rus, ce firea te-a facut,

Pamantul tau e bine-a nu uita;

Oricui e drag locul ce l-a nascut.

Eu, fratii mei, oriunde-oi cauta,

Nu mai gasesc ca dulcea Romanie,

De-o si hulesc cati se hranesc in ea

Corci venetici. Dar oricum va fi, fie,

Eu sânt român, si-mi place tara mea.

Lauda multi pe frantezul voios,

Pe mandrul rus, pe neamtul regulat,

La dansii, spun, ca-i bine si frumos;

Dar, fratii mei, eu oricat am imblat

Pe drumuri lungi, cu sine ferecate,

Nu ma-nvoiam; si vreti sa stiti de ce?

Pentru ca-mi plac soselele stricate.

Eu sânt român, mi-e draga tara mea.

Straine tari imi place-ades sa vad,

Dar sunt satul lumea de-a colinda;

In tara mea de-acuma voi sa șăd;

Caci, fratii mei, oriunde voi imbla,

N-o sa gasesc acea buna primire

Ce m-am deprins in tara-mi a videa;

Si in straini e rece gazduire!

Eu sânt român, mi-e draga tara mea.

Tanar eram si sarutam cu-amor

Capriii ochi zburdatecei Dridri.

Ea ma vandu! si eu voiam sa mor,

Cand ma-ntalni o blonda milady;

Dragostea ei scapa a mele zile,

Dar ma-ngheta, si ma-ncalzi abia

Dulcele-amor romancelor copile...

Eu sânt român, imi place tara mea.

La masa beu adese vin strain,

Tocai, bordo, sampanie iubesc,

Iar mai ales prefer vinul de Rin,

Daca nu am cotnar si odobesc;

Cand insa am, desert pline pahare,

Apoi incep sa cant vreo manea,

Si sant tot beat cat tin zilele-amare!

Eu sânt român, mi-e draga tara mea!

1853,august

Ce parere aveti? Trebuie remarcat ca aceasta poezie a fost scrisa in jurul varstei de 45 de ani. La deplina maturitate. Scrisa de un om ce avea reputatia de a fi moderat la caracter, echilibrat. Un adevarat clasic! Poezia nu are, daca pot sa spun asa, nici forma si nici structura romantica. Nicio referire la politica. "Eu sunt roman, mi-e draga tara mea!", chiar si "soselele stricate" ii sunt dragi (lucrul asta, sincer, m-a miscat). Isi iubeste tara asa cum este ea. Insa aceasta poezie nu stiu daca o intelegem pe deplin, nu stiu daca o inteleg pe deplin nici chiar cei mai iscusiti critici literari. Cati, oare, dintre noi meditam pe tema unui subiect aparent atat de simplu: "Eu sunt roman"? Am putea oare sa spunem mai mult decat a spus Negruzzi la 1853? Sau Negruzzi, in aceasta poezie, prin cuvinte simple, a reusit sa cuprinda intregul ethos romanesc: asa este poporul roman, nu mai e nimic de adaugat - nici unul dintre noi nu putem adauga nimic fata de versurile sale, nu putem spune nimic in plus pe tema aceasta? A, bine, vorbarie multa putem spune, dar esenta e tot asta: cea aratata de Negruzzi in aceasta poezie. Adevarul e ca e foarte greu sa vorbesti despre tine insuti in felul acesta: despre romanitatea ta. Negruzzi a facut-o cu o limpezime clasica, cu o sinceritate dezarmanta. Pe el l-a nascut acest loc, nu s-a nascut in acest loc. Exact asa cum un copac rasare din samanta pusa in pamant. Cei care o hulesc sunt "corci venetici", o hulesc desi se hranesc in ea. El nu-si huleste pamantul care-l hraneste, care l-a nascut. Spune despre tara - "dulcea Romanie". Dupa parerea mea, nu e vorba numai de hrana materiala. Cred ca Negruzzi s-a referit si la hrana spirituala - si in felul acesta pamantul din locul ce l-a nascut il hraneste. Iar "corcii venetici" sunt cei care nu inteleg aceasta spiritualitate si, drept consecinta, nu le place aici si nu iubesc aceasta tara. De observat ca spune "corci"... Cu toate laudele aduse altor popoare si civilizatii, el nu se invoieste, prefera soselele stricate, desi e un om umblat in lume, deci un om care a vazut si cunoaste si strainatatea. Nu a spus ca nu-i place sa umble si sa vada alte tari. De remarcat ca vorbeste frumos despre straini - nu e un xenofob. Ii plac vinurile straine (vinul de Rin imi place si mie!). Spune: "Dar oricum va fi, fie,/Eu sunt roman, si-mi place tara mea.", iar patriotismul lui nu are nimic comun cu xenofobia. Dorinta de libertate si de cunoastere a altor popoare e vie la Negruzzi. A colindat prea mult, din aceasta cauza e si satul de a mai colinda, ajungand la o anumita varsta. Dar el se intoarce in tara unde "de-acuma vrea sa sada", nu in alta parte, pentru ca radacinile lui sunt aici si nu in alta parte. Buna primire pe care o simte aici e una romaneasca si nu ceva rece, strain. Tot Cotnari si Odobesti sunt cele mai bune vinuri (mie imi plac ambele, dar imi place mult Francusa de Cotnari), mai ales in zilele amare...! :) . Si tot romancele, cele mai calde femei! Desi o blonda milady l-a scapat chiar de la moarte, dupa un esec in amor cu zburdateca Dridri. Interesant, o englezoiaca (milady, doar) desi l-a iubit, totusi l-a "inghetat", si aici avem un contrast foarte bine punctat: "Dulcele-amor romancelor copile...", foarte senzual. O senzualitate pe care nu o resimte fata de blonda englezoiaca, careia ar trebui sa-i fie recunoscator. Nici macar parul balai al lui milady nu-i starneste vreo emotie profunda. A fost o dragoste, dar marcata de o anume raceala, parca o nepotrivire de caracter, sau, poate, mai bine zis, o nepotrivire sufleteasca. Interesant este ca el nu vorbeste de frumusetea feminina. Bine, frumusetea este ceva subiectiv in sensul ca ceea ce mie mi se pare a fi frumos, altuia poate nu i se pare. Foloseste cuvintele: "zburdateca", nu frumoasa Dridri, "o blonda milady", vorbeste de caldura romancelor, nu frumusetea romancelor. Este de remarcat la acest stil ca face eforturi sa se fereasca de orice nuanta de subiectivitate. Negruzzi nu este subiectiv cand spune: "Eu sunt roman, mi-e draga tara mea!", ci el stie clar ce spune.

Dar daca romanul e asa, atunci stau si ma intreb: in ce masura putem pune in practica cu succes aici modele de civilizatie venite din Vestul Europei sau Statele Unite? Din tari cu un alt specific si cultura. Si in zilele noastre romanul face la fel: ii lauda pe altii, si pe buna dreptate, si multi cauta "sa se invoiasca", pe cand Negruzzi spune limpede (si de ce nu i-am da dreptate?) "Nu ma-nvoiam; si vreti sa stiti de ce?/Pentru ca-mi plac soselele stricate./Eu sunt roman, mi-e draga tara mea.". Asumarea in acest fel a romanismului este totala la Negruzzi si facuta la modul obiectiv. El recunoaste limpede ca dupa ce desarta pahare pline de vinisor de Cotnari sau Odobesti, incepe sa cante vreo manea. Bun, rau, asta e romanul, obiectiv vorbind, dar Negruzzi nu se rusineaza cu astfel de obiceiuri: el si le asuma pe de-a-ntregul pentru ca " Eu sunt roman, imi place tara mea". Foarte interesant mi se pare ca aceasta asumare e una de sange: el nu face parte dintre acei "corci venetici". El nu e o corcitura...El are sange romanesc, acest sange ii curge prin vene, nu altul sau un sange impur - romanesc amestecat cu altul. De observat ca dupa ce spune: "De-o si hulesc cati se hranesc in ea", el adauga "Corci venetici". Adica acestia o hulesc, dar se hranesc in ea. Foarte interesant este aici ca el nu condamna la modul vehement treaba asta ci arata o larga toleranta: "... Dar oricum va fi, fie, / Eu sunt roman, si-mi place tara mea.". De ce a spus: "Dar oricum va fi, fie,..."? De observat ca nu a spus: "Dar oricum ar fi, fie...". Iar acest lucru nu e o greseala de exprimare si nici o exprimare arhaica. De ce dupa "Corci venetici" a spus "Dar oricum va fi, fie..."? Tot de observat este faptul ca el nu spune cine ar fi acesti "corci venetici", care nu simt romaneste si hulesc tara care ii hraneste si nici nu cauta sa-i judece si, dupa cum am mai zis, sa-i condamne pentru asta. Aceste cuvinte: "Dar oricum va fi, fie..." se pot interpreta ca avand ceva profetic. Stia Negruzzi ceva ce noi nici pana in zilele noastre nu stim...? Pentru ca unui om caruia ii e draga tara sa, nu-i poate fi indiferent viitorul tarii sale. Eminescu spunea "La trecutu-ti mare, mare viitor!". Este limpede ca "va fi" exprima viitorul. Eminescu a spus:

"Viaţă în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mîndrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!"

Deci Eminescu dorea Romaniei un suflet romanesc...

Pe cand Negruzzi spune: "Dar oricum va fi, fie,/Eu sunt roman, si-mi place tara mea". Oricum va fi, adica indiferent cum va fi, in orice fel... El traieste clipa prezenta si pentru el asta conteaza cel mai mult, viitorul fiind o abstractiune sau un exercitiu de imaginatie. Centrul de greutate este pus pe caracteristica sa principala: "Eu sunt roman" si pe consecinta ce deriva de aici: "...si-mi place tara mea.".Se remarca din nou obiectivitatea clasica. 

Ce om mare!

O poezie grea, dar atat de limpede. Dar, totusi, grea...

Despre patriotism

O postare foarte interesanta pe blogul lui Vasile Dancu, despre patriotism, legata si de un sondaj de opinie:

Patriotismul netemperat şi politizarea unei 

emoţii

Iata si Raportul IRES, intitulat Patriotismul la romani.

Dl. Dancu observa ca:

"Totuşi, cu toată activarea datorată proximităţii sărbătorii, doar 65% dintre români se mai autoidentifică într-o măsură mai mare cu calificativul de “patriot”. În cadrul populației de alte etnii această identificare este mai firavă: 29% pentru maghiari, 28% pentru rromi şi 38% pentru alte etnii. Este clar că patriotismul altor etnii, poate cu excepția romilor, se îndreaptă spre o altă ţară sau națiune de referință, Ungaria, pentru maghiari, Germania pentru saşi sau svabi. Dacă ne uităm la structura pe vârste observăm o adevărată prăpastie între generaţii: generaţia tânără, 18-35 de ani, acceptă această autoidentificare maximală doar proporție de 40,9%, iar majoritatea tinerilor sub 35 de ani, adică 45%, se consideră patrioţi într-o mai mică măsură. Dacă facem o comparație între cifrele lor cu cele ale vârstnicilor care ating 73,3%, vedem că diferenţa între catetele de scală gerațională este imensă. Probabil, perioada de socializare primară şi modelul educaţional diferit se află la originile acestor diferenţe foarte mari. Dacă am studia mult mai în adâncime acestă problematică am putea să ajungem la concluzia unei crize a modelului educaţional pe care societatea îl propune în ceea ce priveste educația patriotică, în confruntarea cu modelul cosmopolitic şi ideologiile globalizării care sunt tot mai prezente astăzi în mass-media şi în spaţiul public, în general. "

Iar in final arata ca:

"Imaginea noastră despre patriotism este încă bogată în component pe fondul educației naționale ăe care au primit-o generațiile formate înainte de 1989. Criza educaţiei din ultimii ani și sindromul de neadaptare al tinerei generaţii, orientate tot mai mult spre emigratie, va schimba în viitor tot mai mult reflexele naţionaliste. Cercetarea noastră s-a făcut într-un moment influenţat de o sărbătoare cu conținut patriotic. Climatul emoţional al sărbătoririi Zilei Unirii și regia pe care autoritățile o fac de fiecare dată când au ocazia, au influenţat cu siguranţă răspunsurile. De fapt, noi chiar asta am vrut să măsurăm, amplitudinea maximă a acestei emoţii patriotice. Vom relua măsurarea unor indicatori în alte situaţii şi poate vom avea dovada că patriotismul este tot mai mult doar un reflex discursiv. Românii sunt mai nemulţumiţi de un stat ineficient şi îşi revendică tot mai mult dreptul de a critica chiar în cadrele unei atitudini patriotice, cum am văzut din această cercetare. Oamenii au tot mai mult sentimente contradictorii faţă de patrie şi faţă de comunitatea naţională. Statul eşuat și politicienii percepuţi ca și corupţi îi fac pe oameni tot mai mult să se îndepărteze de România şi să se refugieze în respectul pentru niște slogane patriotarde. Aderenţa nevrotică fată de niște principii și imperative ale patriotismului, depăşind 90%, nu poate avea decât semnificaţia unei polemici cu un prezent pe care-l resimt ca şi frustrant. Emoţia patriotică este politizată în două sensuri. Prin contrast cu politicienii, românii declară principiile ca fiind mult mai importante decât sunt respectate în realitate ori sunt fundamente pentru comportament. Pe de altă parte, patriotismul este introdus în bătălia politică cu statut de atribut care legitimează propria opțiune." 

As propune sa fie citit si acest editorial al D-lui Dancu:

Statul indiferent

Iata ce arata, printre aletele:

"Statul trebuie să fie imparțial, dar nu inert. Și un lucru esențial, pe care ne facem că nu-l înțelegem: statul român nu este un stat social. Este un stat corupt, ineficient, prăduitor, cheltuitor, dar cu rezultate penibile, dar nu este un stat social. Un stat social oferă multe bunuri publice, dar este un stat inteligent și eficient. Un argument în plus: un stat social ar trebui să tindă măcar în a fi un stat egalitar. Dar statul român nu avut niciodată intenția de a deveni egalitar, ci a creat tot timpul privilegii, pensii speciale, salarii speciale, sporuri și regimuri speciale pentru categoriile care erau importante în arhitectura puterii. Un stat fără un sistem unic de pensii sau sistem unic de salarizare nu este stat social, decât în discursurile celor care nu înțeleg prea bine ce se întâmplă. România nu are cum fi etichetată ca un stat social, ci mai degrabă ca un stat discriminatoriu, stat care a creat mai multe excepții decât egalitate.Un stat social creează condiții pentru o egalitate formală între cetățeni ca și fundament pentru democrație. Este clar că România este un stat oligarhic, un stat slab, căpușat de toate clicile politice care ajung la putere și de toate categoriile socio-profesionale care dețin pozitii de decizie sau de forță: revoluționari, armată, polițiști, judecători sau procurori etc.Faptul că românii au o mentalitate de asistați nu însemnă un stat social cum cred cei care se uită doar dintr-o parte la realitatea noastră." 

si:

"Încercarea de a crea un stat indiferent nu este o filosofie politică, ci este o formulă de a pune în practică o sărăcie de spirit și o lipsă de umanism în beneficiul satisfacerii unor interese de grup sau chiar a unor grupuri de interese. Statul indiferent este rezultatul coabitării dintre prostie și hoție. Adică, o rimă simplă pentru ”Românie”. Deci, nici o filosofie!"

Recomand a fi citite cu atentie ambele articole ale D-lui Dancu.

Emigratia si imigratia in statistici

Un foarte interesant articol din Romania Libera:

Românii, cel mai numeros grup de imigranţi în ţările UE

Articolul arata, printre altele, faptul ca:

"Imigranţii români, în număr de 384.000, au fost cel mai numeros grup de imigranţi care au sosit în statele membre UE în 2008, informează un comunicat al Eurostat (Biroul statistic al UE), citat de Agerpres.


Dintre cele două milioane de imigranţi care au intrat în 2008 în UE, românii au fost cei mai numeroşi (384.000), urmaţi de polonezi (266.000) şi bulgari (91.000).
Destinaţiile preferate ale românilor, conform Eurostat, au fost Italia şi Spania. Spre Italia s-a îndreptat 46% dintre românii care au emigrat către un alt stat membru UE, iar spre Spania au plecat 19% dintre emigranţii români care s-au decis să trăiască în alt stat membru UE.
În ceea ce îi priveşte pe polonezi, 45% dintre aceştia, respectiv 120.000 de persoane, au preferat Germania."

 Iar pentru UE 27 se arata ca:

"Faţă de 2007, imigraţia în UE 27 a scăzut cu 6%, iar emigraţia a crescut cu 13%.
Cei mai mulţi imigranţi s-au îndreptat în 2008 către Spania (726.000), Germania, Marea Britanie şi Italia, care au primit câte 500.000 de imigranţi fiecare, aceste patru state primind 67% din imigranţii în UE.
În ceea ce priveşte emigraţia, din Germania au plecat 738.000 de persoane (mai mulţi decât imigranţii), din Marea Britanie au plecat 427.000 de persoane, iar din Spania, 266.000.
Statele care au înregistrat mai mulţi emigranţi decât imigranţi au fost, în 2008, România, Bulgaria, Lituania, Letonia şi Estonia, Germania şi Polonia.
Dintre imigranţii în UE în 2008, 48% au fost femei şi 52% bărbaţi, iar imigranţii sunt, în general, mai tineri decât media statelor către care se îndreaptă. Astfel, dacă media de vârstă în UE era de 40,6 ani la 1 ianuarie 2009, media de vârstă a imigranţilor era de 27,5 ani, iar 84% erau de 15-64 de ani."

 Interesanta, din acest punct de vedere, este pozitia Frantei (ma gandesc la chestiunea cu aderarea Romaniei in Spatiul Schengen) si la scandalul pe care l-au facut apropo de tiganii din Romania care au plecat acolo... Se vede clar, din statistici, ca Franta nu prea ii atrage pe cetatenii romani, indiferent de nationalitate/apartenenta etnica. Mi-aduc aminte ca si Marea Britanie era speriata de un flux foarte mare de imigranti romani - rezulta cat se poate de clar, statistic, ca s-au speriat degeaba. 

Un alt aspect ce mi se pare interesant este faptul ca si Germania inregistreaza mai multi emigranti decat imigranti! In rest se vede ca fenomenul este specific Estului fost comunist -România, Bulgaria, Lituania, Letonia şi Estonia şi Polonia. Media de varsta a imigrantilor e de 27,5 ani. Tineri. Nu este de mirare - oameni care vor sa-si incerce norocul in alta parte, poate va fi mai bine. Probabil necasatoriti, adica fara obligatii familiale. 

Interesant este si acest aspect:

"În 2008, în UE 27 au sosit 3,8 milioane de imigranţi, iar 1,8 milioane dintre aceştia au venit din Maroc (157.000), China (97.000), India (93.000), urmate de Albania, Ucraina, Brazilia, SUA, Turcia, Rusia şi Columbia.
În acelaşi an, din UE au plecat 2,3 milioane de emigranţi.
Faţă de 2007, imigraţia în UE 27 a scăzut cu 6%, iar emigraţia a crescut cu 13%."

 Interesant de citit pe aceasta tema - aici.

Wikipedia in romana arata privitor la emigratie ca:

"Fenomenele emigraţiei şi imigraţiei nu trebuie confundate cu cel al migraţiei involuntară – transferurile de populaţie sau epurarea etnică.

Previziunile OIM arată că din anul 2010 fenomenul migraţiei se va diminua semnificativ la nivel global. Astfel, dacă între 2000 şi 2005 s-au înregistrat aproximativ 3,3 milioane de emigranţi pe an, rata celor care părăsesc ţara de origine între 2005 şi 2010 este estimată la 2,5 milioane pe an.^[1] În plus, pentru 2010 - 2050 se estimează 2,3 milioane de emigranţi pe an.În plus, pentru 2010 - 2050 se estimează 2,3 milioane de emigranţi pe an.^[1]"

 Iata ce spune Wikipedia in engleza despre emigratie si imigratie - aici si, respectiv, aici.

Un raspuns dat lui... Tano...

Iata o postare de pe un blog, caruia ii dau raspunsul aici, deoarece este mai amplu:

CAPITALISMUL LA ROMAN

Raspuns:

"Nici un patron sanatos la cap nu va refuza sa te plateasca mai bine daca i-ai demonstrat ca ai valoare-n piata muncii."
Lucrurile nu stau chiar asa... Apropo de afirmatia de mai sus, cred ca realitatea este una mult mai nuantata. Mai sunt pilele, relatiile, nepotismele... Tocmai asta e: notiunea de valoare poate fi privita foarte subiectiv. Criteriul eficientei si competentei angajatului pe o anumita functie se aplica si nu prea la noi. Bunul mers al unei firme nu depinde numai de angajati, ci si de calitatea managementului la varf, de politica organizatiei, de capacitatea sa de a efectua un marketing eficient, de stimularea angajatilor, pentru a face o treaba mai buna, de crearea de conditii bune la locul de munca, de programele de instruire profesionala a angajatilor, pe care organizatia ar trebui sa le aiba si sa le aplice in practica, s.a. Si aici as evidentia faptul ca un angajat poate sa-si dea silinta ca sa faca o treaba cat mai buna, dar, pentru faptul ca managementul organizatiei e unul prost, politica organizatiei lasa de dorit, treaba sa mearga prost si angajatilor sa nu li se poata ridica salariul. In asemenea conditii angajatul este o victima a unui management deficitar la multe capitole. Iar lucrurile acestea nu sunt vorbe goale.
Pe de alta parte, exista o realitate foarte ingrijoratoare:
Cititi, va rog, aceste articole - aici si aici.
Uitati-va, va rog, si la acestea - aici si aici:
Nu este normal ce se intampla. Fiecare om are capacitatea lui proprie de munca. Unii pot muncii foarte mult, si sunt eficienti fara sa depuna un efort prea mare, altii au o capacitate mai slaba, comparativ cu acestia. Si asa a fost intotdeauna. Nu putem avea cu totii aceasi capacitate de efort si de munca sau aceeasi capacitate intelectuala. Unii sunt energici (probabil pentru faptul ca asa sunt constituiti), altii au un tonus mai slab. Dar asta nu inseamna ca intr-o firma sa fie numai oameni energici si cu capacitate mare de munca, lucru ce cred ca este imposibil. Asa cum nu putem fi cu totii la nivelul lui Einstein, asta apropo de competenta strict profesionala. Deci intr-o firma nu pot fi toti Einstein si, chiar daca ar fi asa, daca ar exista cativa asa de competenti profesional, acestia, culmea!!, ar fi cei mai dezavatajati! (daca ati citit articolul legat de cei supracalificati) Toate acestea nu inseamna ca romanul nu-si da interesul, nu ca n-ar exista si astfel de oameni pe la noi. Dar daca exista mai multi care-si dau interesul si acestora li se da cu piciorul, in schimb e promovat pe o functie de conducere o nulitate, care nici macar din punct de vedere profesional nu indeplineste exigentele postului? Si asta la o firma privata! Ceea ce ma ingrijoreaza pe mine este faptul ca daca angajatul devine slab in raport cu angajatorul, si asta prin Codul Muncii, atunci s-ar putea deschide calea spre abuzuri din partea angajatorului, gandindu-ma si la articolele de mai sus. Articole care, defapt, evidentiaza abuzuri grave din partea angajatorilor, fata de angajati. 
Chestiunea muncii nu poate fi privita numai sub prisma profitului (cat mai mare) pe care l-ar obtine angajatorul. Dictatura manageriala, care se manifesta in firmele noastre, nu face bine nici angajatului, dar nici firmei respective, deci nici angajatorului. Efectul absolutizarii profitului, al infailibilitatii manageriale, conduce, pana la urma urmei, la lipsa profitului, asta ca sa ma exprim cat de poate de direct. Dar si la o degradare a calitatii vietii in societate, lucru ce pare a fi mult mai periculos. Conduce la anularea, in numele profitului, a altor valori esentiale pentru desfasurarea unei vieti normale intr-o societate democratica: altruism, echitate, egalitate, reguli, interes general, rabdare, munca, toleranta, dragoste intre oameni, imaginatie creatoare, imbunatatirea situatiei femeii in societate si in mediul profesional, capacitatea de a remedia ceea ce nu merge bine, libertate, cunoastere, respectul fata de altul, diversitate, echilibrul social, ajutorul si ajutorarea. Eu cred ca trebuie sa tinem cont de aceste lucruri.

Ceea ce imi este neclar...

Titrolog cum sunt :)) (Dl. Preda spune titrolog... dar.. asta-i titlu de noblete!! :) ) , cred ca ar trebui sa spun cate ceva, totusi, legat de postarea anterioara. Un scurt comentariu. In dimineata in care am scris despre romanii din Italia citisem pe Hotnews stirea. Sincer, m-a bucurat. Pentru ca este o stire pozitiva despre romanii care au plecat sa munceasca in Italia. M-a bucurat faptul ca aud lucruri pozitive despre ai nostri. Ca in ultima vreme s-au auzit numai calamitati... Nu spun ca romanul ar fi un inger, dar stirile negative ce au curs in ultima vreme dadeau o imagine de cosmar asupra romanilor. O imagine cat se poate de negativa. Eu tocmai asta nu inteleg: de ce suntem priviti asa in exterior, daca, iata, paradoxal, realitatea este cu totul alta? Trebuie sa mai spun ca aceste stiri negative despre ai nostri care sunt in Italia m-au intristat cu atat mai mult cu cat sunt un admirator al culturii italiene. Ca aceste stiri negative nu veneau numai dinspre Italia este adevarat. Totusi... nimc bun, lucru care nu se poate sa nu te puna pe ganduri. Sunt romani atat in Italia, cat si in Franta sau Spania, care muncesc cinstit si sunt cat se poate de linistiti, si sunt apreciati acolo pentru munca depusa. Mie asta imi este neclar: stirile negative despre ai nostri. Ca si cum noi am fi capul rautatilor in Europa. Cel putin asta e imaginea care s-a creat si care denota o lipsa de respect fata de romani. Eram un fel de paria ai Europei. Oaia neagra. Cand, defapt, lucrurile stau tocmai pe dos. Deci, neclar este: cum se explica acest paradox? Pentru ca paradoxul este, ar putea fi cu totul altul. Ce se intampla? Inca de pe vremea comunismului romanii din diaspora au fost priviti nu cu ochi buni aici in tara. Ca "ei n-au mancat salam cu soia", nu-i asa? Diaspora romaneasca nu a fost respectata in Romania, deci tara de provenienta, de catre autoritatile de atunci. Acum, dupa alegerile din decembrie, ma uit cum unii de-ai nostri, de aici din tara, ii acuza pe cei din diaspora de victoria lui Basescu, mergand tot pe principiul mai sus enuntat al "salamului cu soia". Cu alte cuvinte, fenomenul este ca diaspora romaneasca, deci a noastra, e tratata ca o paria aici, la noi in tara, de catre unii. Reflex vechi? Se prea poate. Numai ca efectul ar putea fi urmatorul: romanii nu primesc viza de libera circulatie in SUA, pe cand ungurii o primesc. O diaspora dispretuita in propria ei tara de origine mai face (mai poate face) un lobby eficient pentru tara ei de origine? Cum spuneam, sunt un mare iubitor al culturii italiene... Ma gandesc la faptul ca italienii l-au divinizat pe Mario Lanza, l-au adorat si, nu stiu dar sunt convins de asta, niciodata nu l-au considerat american! Ci parte integranta a culturii italiene. (De remarcat si numele, care este italienesc, desi el era cetatean american, nascut in SUA. Pe Sinatra il chema, totusi, Frank...) Asa se formeaza o diaspora influenta in exterior. Si respectata. Eu as fi vrut ca oricat de rai, de urati ar fi fost ai nostri in exterior sa-i iubim din tot sufletul. E oare posibil asa ceva? Voi mai da niste exemple pozitive in ceea ce priveste diaspora si legatura dintre cei din tara si acestia: ungurii si evreii. Aceste popoare sunt mici in comparatie cu poporul nostru, si ma refer aici din punctul de vedere al numarului de locuitori. Cu toate acestea au o diaspora puternica si influenta, in special acolo unde trebuie. La cancelariile Marilor Puteri. Ca sa poata sa-i ajute pe cei ramasi in tara. De ce la noi conteaza atat de mult, chiar si la cei din diaspora, culoarea politica, de ce conteaza atat de mult aspectul acesta si nu simplul dar sanatosul patriotism? Adica a fi roman inainte de a fi comunist, pedelist, pesedist, penelist, etc!!! Ma uit la unguri cu cata demnitate spun ca ei sunt maghiari. Si asta conteaza pentru poporul lor. La noi conteaza aspectul politic... Nu este oare dezamagitor? Nu este oare intristator? Si, cu toate acestea, exista romani din exterior carora le pasa de tara asta, care se preocupa de situatia de aici. Eu consider un lucru bun acest lucru. Iata aici un exemplu in acest sens.
Cineva imi spunea intr-un limbaj foarte abrupt cam asa: " Ce sa-i faci ma, daca astia suntem. Daca ne dam picioare in gura unul altuia si, pe urma, cand este tara la ananghie, ne strangem cu toti sa ne aparam tara! Tu nu vezi cum suntem?" Tocmai chestia cu "picioarele in gura" (la figurat vorbind) nu este in regula. Pentru ca o diaspora, pentru ca sa fie respectata in exterior, trebuie, mai intai, sa fie respectata si iubita in propria ei tara. Comunismul, absolutizand lupta de clasa si crearea unui "om nou" n-a facut asa si a impus o atitudine distanta si plina de ura fata de diaspora. Aceasta mutatie a "prins" foarte repede, curios lucru, si la baza. Si s-au format, in timp, reflexele de respingere, deloc inteligente, fata de cei plecati in afara. Care erau sinonimi cu dusmanul de clasa. O mare greseala! Problema este sa nu mai persistam in aceasta greseala. Si pentru ca pana aici am vorbit cam multisor, sa punem ceva frumos cu Mario Lanza, despre care Maria Callas spunea : "He is the best!!":



Este bine ca auzim si lucruri bune despre romanii din Italia! Eu am avut prilejul sa cunosc oameni care au muncit in Italia si care mi-au spus ca, pe langa faptul ca au facut acolo mai multi bani decat ar fi putut sa faca in tara (reusind apoi, cu banii de acolo, sa-si faca aici o casa, sa-si cumpere un apartament), au fost foarte apreciati in munca lor si, chiar mai mult, s-au imprietenit cu patronii lor. Am vazut si colaborari pe linie de afaceri, prietenii, ceea ce arata ca imaginea negativa a lor nostri se bazeaza pe o minciuna. Ok, dar ceva, ceva tot este. Adica a deranjat ceva, adica pe italieni. Oare numarul mare al romanilor acolo? Poate ca acest aspect ii deranjeaza, totusi, pe unii italieni... Adevarul este ca intr-o perioada de trei ani (2006-2009) au venit acolo in peninsula peste 600.000 de romani... O crestere destul de brusca. Asta sa fi deranjat oare? Iar romanii reprezinta o cincime din cei 4.200.000 de straini stabiliti acolo. Citeam pe undeva ca in Marea Britanie incepe sa fie foarte popular numele de Mahomed, fata de popularul nume Oliver... Interesant ca oaia neagra erau romanii, cel putin asa cum erau prezentati de anumiti oameni politici si de o anumita parte a presei straine, in vreme ce Al Qaida cheama pe credinciosii musulmanii din Occident la Jihad si in vreme ce o romanca este ucisa cu bestialitate de catre un italian intr-o statie de metrou in Roma, sub indiferenta generala a trecatorilor!!
Tiganul este adevarat ca pute (pentru ca nu obisnuieste sa se spele), vorbesc in general, traieste in murdarie, dar, cel putin, nu pune bombe (nu din alea de jucarie!!) prin vreo statie de metrou... Si atunci pun si eu o intrebare: este aceasta emigratie, la modul general, un lucru bun sau un lucru rau? Adica, stiti, povestea aia suava cu un birmanez care a iubit o grecoaica si au ajuns amandoi patroni de butic la Bacau :))))))). Fratilor, wake up!! Suntem in plina era a globalizarii, a mondializarii!! Hai sa mai ascultam un cantec:



Pai hai sa ne gandim, cum sa spun, analitic. Si cum orice analiza incepe cu deci... Deci, libera circulatie la persoanelor e una, emigratia e altceva. De unde se vede ca aceasta libera circulatie a pesoanelor (pe care eu, personal, o consider un lucru bun) conduce, in cele din urma, la emigratia celor din tarile sarace catre cele bogate. Ai putea spune ca emigratia este un lucru rau, asta la prima vedere. Ca nemultumeste din varii motive populatia din tara care primeste emigranti, mai ales cand numarul acestora din urma este mare in mod semnificativ (milioane de oameni, ca ordin de marime). Putem observa cu usurinta ca vorbim de un fenomen de masa la scara mondiala: emigratia! Dar ce te faci cand Germania are acuta nevoie de medici buni? Atunci emigratia medicilor din Est este un lucru bun, sau, in general spus, emigratia fortei de munca calificata. Deci chestiunea aceasta a emigratiei este, dupa cum se vede, una foarte controversata. Pentru ca vine un, sa zicem, exemplul este aleator, un musulman in Franta, numai ca ala poate fi si un inginer destoinic. Eh... ce sa-i faci.. fata si reversul... Iti distruge cultura proprie emigratia asta, dar omul care a emigrat iti face proiectul pentru constructia unui pod. La tine in tara. Ca la el in tara 1/4 din populatie traieste sub limita de saracie. Iar aia bogati... eeeee aia bogati... Parca ii si aud: " They are handicapped persons", ca de, e vai de mama lor de sarantoci!! Treaba spusa asa, cand tipul e si pe jumatate beat. Beat, beat, dar cu miliarde de $ in conturi...Fiecare cu norocul lui, nu? Pentru ca pe plan mondial saracia este predominanta. Iar cei bogati, manati de interesele lor egoiste nu vad (sau se fac ca nu vad) acest lucru. Pai daca il inveti pe cetateanul din Afganistan ce-i aia civilizatie, cum sa munceasca performant pamantul, dat fiind faptul ca e o tara de agricultori (cu o agricultura rudimentara), cum poti pe urma sa mai vi tu, din lumea civilizata, sa pui mana pe subsolul de acolo? Interesant, din acest punct de vedere, este nervozitatea... Nervozitate legata de criza economica, stres, frustrari pentru unii, pierderi de miliarde pentru altii, strategii geopolitice si mitinguri de protest, uneori violente. Ce va iesi de aici? Omul experimenteaza starile extreme si irationale: vezi ceea ce s-a petrecut la Universitatea Virgina Tech din SUA si acea crima oribila infaptuita de un tanar de 17 ani la o scoala din Germania. Te intrebi: se intampla ceva cu lumea asta? Poate ca omului ii lipseste ceva fundamental si noi nu stim ce.... Ceva vital? Poate ca nu ne dam seama de treaba asta. Aruncat in existenta, el constata ca ceva nu e bine, ca nu e bun in lumea asta. Poate ca totul trebuie schimbat, innoit. In mai bine, fara sa avem inca o idee clara despre acest mai bine, doar prezenta puternica dar nebuloasa a innoirii fundamentale a Pamantului. Sa fie oare asa...?
Hai sa incheiem tot cu un cantec...:



dar si...:

  

Romanii din Italia - o comunitate linistita

Foarte interesant articolul de pe Hotnews:

A scazut valul romanilor catre Italia. Paradoxal, romanii sunt una dintre cele mai pasnice comunitati

Este de notat, conform articolului, un numar de 32.000 de firme romanesti in peninsula, precum si o integrare din ce in ce mai buna in societatea italiana. Un articol interesant, cu multe date statistice. Iata ce spune articolul cu privire la evolutia emigratiei in Italia:

"Doar 2.000 de romani au obtinut cetatenia in 2009

Romanii se mentin pe primul loc in clasamentul comunitatilor de straini prezente pe teritoriul italian, urmati la mare distanta de albanezi si marocani, care au fiecare in jur de 450.000 de reprezentanti.

Daca in 2006 romanii care locuiau legal in Italia erau circa 270.000 (12% din totalul imigrantilor), odata cu aderarea Romaniei la UE numarul a crescut intr-un ritm sustinut, ajungand pana la un maxim de 935.000 in 2009, adica o cincime din cei 4.200.000 de straini stabiliti in Peninsula.

Desi romanii din Italia sunt de doua ori mai numerosi decat albanezii sau marocanii, conationalii nostri se situeaza abia pe locul trei la numarul de cetatenii acordate de guvernul italian. Astfel, in 2009, doar 2.032 de romani au devenit cetateni italieni."

Dupa cum se vede unii au obtinut chiar cetatenia italiana...
Recomand sa fie citit acest articol care doreste sa reflecte realitatea emigratiei romanesti in Italia si care arata ca, defapt, romanii isi vad de treaba acolo, se integreaza prin munca, asa cum este aratat in finalul articolului, sunt apreciati si tot mai multi italieni isi dau seama ca imaginea negativa legata de romani este falsa.

Conditiile de la locul de munca

Iata un articol pe care l-am citit in Adevarul, foarte interesant, si care pune o problema: conditiile de la locul de munca, in Romania. Articolul da de gandit. Va invit sa-l cititi:
Românii înghit umilinţa de la locul de muncă 
Un articol ce prezinta o problema de actualitate si, cred, util.