Chiar ma gandeam zilele acestea la aceasta problema: in ce masura ne implicam intr-o anumit activitate? In ce masura actionam, in ce masura cautam noi sa indreptam lucrurile care nu ne plac. O sa dau un exemplu simplu: sa luam un parc. Pe langa faptul ca sunt o sumedenie de caini vagabonti si agresivi, in parcul cu pricina, inconjurat de blocuri, mai e si un liceu. Ei, intre liceu si blocurile din jur, pe o distanta de pana in 100 de metri, e un teren viran unde este depozitat, in mod deschis, gunoiul. Se poate observa ca destinatia acestui teren era cea de spatiu verde. Ar fi trebuit sa aiba un mic gardulet, sa fie iarba, copaci pe el. Da de unde! Pamantul e batatorit, iar cand ploua e un noroi ingrozitor. Mai incolo, la iesirea din parc, doi maidanezi isi fac constiincios datoria! Daca nu stii cum sa-i iei, te poti pomeni cu pantalonii ferfenita. Cum iesi din parc, langa un bloc, pe lateral, e un nou spatiu de depozitare a gunoiului. E acolo de vreo 40 de ani... cam asa. Acelasi. A ajuns intr-o stare de nedescris. Situatia asta dureaza de ani buni si nu pare sa deranjeze pe cineva. Exista o implicare a cetatenilor in acest caz? S-a interesat vreunul de cum poate fi imbunatatita situatia, mai ales cea legata de depozitatea in mod deschis a gunoiului si de noroaiele din jur? Nu de alta, dar spitalele se inchid... Sanatatea, dupa cum se vede, e scapata de sub control... Un astfel de mod de depozitare a gunoiului, intre blocuri si liceu, retineti!, e o sursa de microbi si de infectie. Da, stiu, avem si anticorpi... Este adevarat ca, in rest, parcul ar arata cum trebuie, hai sa zicem asa, desi imbunatatiri ar putea sa-i mai fie aduse. Daca primaria nu-si face datoria si nu rezolva problema, atunci ar trebui sa fie o initiativa cetateneasca, ar trebui sa fie "bombardata" primaria cu e-mail-uri si scrisori prin care cetatenii sa-si arate dorinta macar de a rezolva situatia, aducand foarte des la cunostiinta primariei ca starea negativa de lucruri nu s-a imbunatatit deloc, aducand foarte des la cunostiinta primariei nemultumirea lor! Lucru ce ar putea conta in alegeri... Pe cand la noi totul ramane asa. Cum am stabilit. Adica incremenit in proiect, si nu se face, pana la urma, nimic. Decat intr-un tarziu, si nici atunci cum trebuie. Romanul are o filozofie paguboasa rau de tot: "de ce sa ma implic eu? Lasa sa se implice altul si pe urma, sa vedem, poate o sa ma implic si eu, daca vor fi mai multi..." Insa problema pe care ar trebui sa si-o puna fiecare este: ce poti sa faci tu, in mod concret, pentru indreptarea unei situatii concrete si care priveste o colectivitate intreaga? Doar esti
cetatean. Or, un cetetean reactioneaza imediat, ia atitudine (nu numai ca are o atitudine), ci ia atitudine din prima secunda! Cand romanul ajunge intr-o tara civilizata, spre exemplu Elvetia, dar e aleator exemplu, se minuneaza lovit de extaz de cat de frumos e acolo, cum totul e curat si aranjat, ordonat, fiecare lucru pus la locul lui. Si incepe sa critice situatia de acasa, ca e asa si pe dincolo... Dar de ce sa nu putem sa facem si noi in casa noastra ceea ce fac dansii in casa lor? Eu stau si ma intreb cum ar reactiona un elvetian sau un francez, sau un german, sau un norvegian daca ar avea gunoiul sub nas, la vederea de la locuinta sa spre parc, zilnic, timp de ani de zile, intr-un spatiu deschis si total neamenajat pentru depozitarea gunoiului. Bine, am inteles, o sa-mi spuneti ca acolo nu se intampla asa ceva. Dar in Romania de ce trebuie sa se intample asa ceva? Acolo ne place, aici nu ne deranjeaza.
In ce masura ne implicam si in ce masura ne asumam responsabilitatea implicarii? Iata marea intrebare. In general vorbind, noi ne implicam prin mitinguri. Ne place sa facem mitinguri. Care nu rezolva pana la urma nimic, desigur. Nu ca as avea ceva impotriva mitingurilor. Poate sunt un pic nedrept, este si mitingul o forma de implicare, de ce nu? Chiar si in exemplu cu parcul, pe care l-am dat mai sus, un mic miting in fata Primariei, pentru ca oamenii sunt nemultumiti si alta forma mai vehementa de a-si exprima nemultumirea nu au, poate ca nu ar strica. Poate ar ajuta la ceva, si pana la urma, Primaria va rezolva problemele. Mai bine asa decat deloc, niciun fel de reactie, niciun fel de implicare si treaba balteste in noroi si microbi. Munca voluntara nu ar rezolva pe deplin problema, pentru ca trebuie facuta amenajarea spatiului verde la modul adecvat pentru un parc, dar si platforma betonata pentru depozitarea gunoiului si constructia corespunzatoare aferenta, lucruri care costa. Iar Primaria ar trebui sa aiba fondurile necesare la buget si pentru rezolvarea unor astfel de probleme. Insa ni se tot spune ca nu sunt bani. Asta e argumentul principal, desi bani poate s-ar mai gasi...Pentru ca nu sunt mari probleme de rezolvat, sunt mici, dar ele conteaza!
Asteptam ceva... Este ca si cum am astepta ca sa vina altul sa ne faca. Statul, Guvernul, Presedintele, etc. Eu stau si ma intreb daca exista o cultura a implicarii la romani si care, cum ar fi aceea. Ceea ce observ eu este ca se manifesta mai degraba fuga de raspundere si responsabilitati, decat luarea taurului de coarne, cum se spune. Cred ca este si o anumita lasitate in treaba asta. Ar trebui sa ne implicam mai mult si mai responsabil fara sa ne fie teama de responsabilitati. Ar trebui mai mult spirit practic.
Dupa parerea mea, si felul in care am inteles noi libertatea, dupa 1989, a fost de asa maniera incat lipsea responsabilitatea. Libertate fara responsabilitate. Scriam intr-un
comentariu urmatorul lucru:
"Eu cred ca cei mai multi dintre noi am inteles libertatea fara responsabilitate, poate si pentru faptul ca in aproape 50 de ani de comunism nu am prea avut-o… Si nu ma refer numai la libertatea individului ci si, spre exemplu, la libertatea economica, deci ma refer in general. Nu se poate ca in numele libertatii economice, ca sa dau un nou exemplu, sa fie privatizate/desfintate atatea unitati economice, in mod fraudulos, lasand pe drumuri milioane de oameni, care, in final, au luat calea emigrarii. Unde a fost responsabilitatea in acest caz?"
Insa ceea ce e straniu e faptul ca noi ne miram ca lucrurile merg prost, ca aceasta criza economica parca nu mai pleaca de la noi. Problema ar fi una simpla: trebuie sa facem de asa natura incat sa indreptam lucrurile. Iar daca stai serios si te gandesti cum s-ar putea realiza treaba asta, ai sa gasesti si solutia la problema. Dar mie mi se pare ca este ca si cum ne-am gandi la problema, dar facem tot posibilul s-o agravam. Poate nu o intelegem cum trebuie, si asta e adevarat... Insa mintea omeneasca, cred eu, are capacitatea sa gaseasca solutii optime la diverse probleme inclusiv la cele spre binele societal, obstesc. Noua parca ne-ar lipsi vointa sa facem acest lucru, sa gasim calea cea dreapta si buna. Dupa parerea mea, toleranta este un lucru foarte bun. Poporul roman are aceasta mare calitate de a fi tolerant, ceea ce este extraordinar cu adevarat! Insa depinde si ce toleram. Cand esti bolnav, ai gripa cu febra mare, de ce nu tolerezi atunci boala, in loc sa iei medicamente, sa te faci bine? De ce nu te imprietenesti cu boala? Ia sa vedem, poti asta? Nu poti. Nimeni nu cred ca poate. Deci iei atitudine si actionezi impotriva bolii. De unde rezulta ca nu se poate tolera orice si ca in toleranta trebuie sa ai discernamant. Acel discernamant care sa faca treburile sa se indrepte spre bine, nu sa tolerezi mereu si ceea ce e rau. Sau sa lasi raului sa-si faca loc in bine...
Un alt lucru pagubos la noi este si faptul ca ne vedem necazurile prin prisma unor lucruri care nu tin de noi. In felul asta golirea de orice fel de responsabilitate este totala. Dar in acest mod nu poate exista evolutie. Pentru ca evolutia presupune analizarea propriilor tale greseli, tocmai pentru a gasi calea de indreptare, deoarece oricine poate gresi. Pentru ca ar trebui sa ne punem problema daca nu cumva noi am actionat gresit, daca nu cumva se putea face mai bine, si cum. Defapt mi se pare ca a privi necazurile prin care treci numai prin prisma unor lucruri, evenimente, care nu tin de tine inseamna sa nu ai nicio atitudine, ci, mai degraba, un fatalism contraproductiv. Iar daca lucrurile nu merg bine, atunci trebuie sa ai vointa sa le indrepti. Mai devreme sau mai tarziu tot la asta ajungi, fara indoiala. Poate ca este si o lipsa de curaj la noi, privitor la chestiunea asta. Poate ca si o lipsa de intelegere corecta a lucrurilor si fenomenelor. Nu este o atitudine sa iei niste concepte de-a gata si sa le decretezi (mai intai in forul tau interior) ca fiind absolute, ca fiind bune pentru ca asa ti se par tie. Discernamantul este o mare calitate a omului. Trebuie, spre exemplu, sa vezi si daca ti se potrivesc, trebuie sa gandesti, trebuie sa analizezi. Trebuie sa scoti din subiectiv, daca ma pot exprima asa, acel lucru, ca sa-l privesti asa cum este si sa-l analizezi. Pentru ca numai atunci poti sa si intelegi corect si sa iei decizii in consecinta si la timp, fara sa lasi sa se agraveze boala. Or, la noi, boala s-a agravat, din pacate. Poate si pentru faptul ca nu ne-am implicat asa cum trebuie si la timp.
Oricat de prost ar fi acest Guvern, si i se pot reprosa multe, nu este o atitudine sa dai mereu vina pe Guvern. Intr-adevar este o atitudine sa-l critici si sa-l sanctionezi la vot, asta e clar. Insa individul, in aceste vremuri pe care le traim, ar trebui sa se constientizeze asupra a ceea ce poate sa faca el nu numai pentru a-i fi lui bine, cat si pentru a gandi si actiona cu adevarat spre binele comunitatii in care traieste. La noi lucrul asta lipseste. Asa cum lipseste si educatia cetateneasca, indraznesc sa spun acest lucru. Dupa parerea mea, unul din motorul de dezvoltare al Vestului, pe care noi incercam fara prea mare succes sa-l copiem, a fost tocmai aceasta educatie cetateneasca, fara de care nu poate exista civilizatie. Sunt aproape sigur ca mai toata lumea, marea majoritate, ar raspunde ca motorul dezvoltarii Vestului a fost munca! Sigur, este de inteles o asemenea abordare datorita productivitatii muncii foarte inalte in Vest. A fost si munca, dar nu numai ... Eu cred ca raspunsul corect este: educatia cetateneasca, care s-a facut la insul din Vest inca de la jumatatea secolului al XVII-lea, odata cu inceputul Revolutiei Industriale. Pe cand la noi, este adevarat, nu s-a putut face lucrul acesta datorita faptului ca marea majoritate a populatiei era in stare de iobagie, avand numai obligatii fata de seniorul feudal, dar nu si drepturi (foarte putine, chiar deloc) si cu plata unor impozite foarte impovaratoare numai spre satisfactia in special a marii boierimi. Dupa care, in vremurile fanariote, s-a manifestat un alt fenomen - ciocoismul, care s-a inradacinat adanc in mentalitatea romaneasca si poate ca nici in ziua de azi nu a disparut. Ca sa ne dam insa mai bine seama de ce a insemnat nobilimea in alte parti, va propun sa citim in
Wikipedia despre
Sir William Garrow, un alt membru marcant al
Partidului Whig (despre
Sir Robert Walpole am mai scris
aici). O sa fac o gluma. Nereusita, stiu. Probabil ca daca noi am fi avut astfel de nobili, acum am fi fost sus de tot (in special cu PIB-ul si nivelul de trai) :). Dar iata ce ne spune despre Sir William - a trait in perioada 13 April 1760 – 24 September 1840. Si:
"Sir William Garrow, KC, SL, PC, FRS (13 April 1760 – 24 September 1840) was a British barrister, politician and judge known for his indirect reform of the advocacy system, which helped usher in the adversarial court system used in most common law nations today. He introduced the phrase "innocent until proven guilty", insisting that defendants' accusers and their evidence be thoroughly tested in court."
Deci observati perioada in care a trait. La 1800 avea 40 de ani... Si sa ne gandim ca el, in acea perioada, a introdus in drept "fraza "nevinovat pana la dovedirea vinovatiei", insistand ca dovezile pe care acuzarea le aducea sa fie de-abinelea testate in curte (la proces)". Pe cand la noi...La noi cei puternici, care nu au facut mai nimic pentru bunastarea poporului, aveau intotdeauna dreptate. Iar taranul, iobag cum era, daca indraznea sa zica ceva, mai si primea doua bice peste gura de la boier! Asta era educatia cetateneasca la noi... Iar, prin contrast, observati scrupulozitatea deosebita a lui Sir William - "nevinovat pana la dovedirea vinovatiei"!! Si asta cand... Eu cred ca Anglia a avut un mare noroc cu astfel de oameni! Zau asa, pentru ca astfel de oameni au deschis calea spre dezvoltare si progres a Marii Britanii. Este adevarat ca Sir William a fost un om bogat, dupa cum se si poate citi. Insa nu asta ma intereseaza, nu aspectul asta, ci faptul ca a fost un eminent avocat. Retineti cuvantul
eminent!
"Edward Foss described him as "one of the most successful advocates of his day",[45] something linked more to his "extraordinary talent" at cross-examination than his knowledge of the law;[46] Garrow once told a witness before a case that "you know a particular fact and wish to conceal it – I'll get it out of you!"[47] Lord Brougham, who regularly opposed him in court, wrote that "no description can give the reader an adequate idea of this eminent practitioner's powers in thus dealing with a witness".[48] Lemmings notes Garrow as not only a formidable advocate but also the "first lawyer to establish a reputation as a defence barrister".
Lucrul acesta cred ca ar trebui sa-l intelegem la justa lui valoare, pentru ca are relevanta pentru realitatea romaneasca de azi. Deci nu e de ajuns sa fi doar bogat, ci sa mai fi si eminent in meseria pe care o practici! La noi sunt doar bogati! Asta e problema. Sau, mai degraba, imbogatiti ai tranzitiei. Deci problema nu se pune in termenii ca sa fie mai multi oameni bogati, ca in felul asta, chipurile, progreseaza tara - nu de alta dar am auzit ideea asta. Ci sa fie
si foarte capabili in ceea ce fac, in activitatea lor, in meseria lor. Si cu educatie aleasa. Deci nu neaparat cei bogati duc societatea inainte, ci cei bogati si elevati, eminenti, iar exemplul lui Sir William este elocvent, care sunt si capabili de o viziune de dezvoltare a tarii. Si e una din marile greseli ale tranzitiei faptul ca s-a pus in exclusivitate accentul pe bani si capital, nu pe munca si elevatie, ca modalitate de succes, in ideea ca asta ar duce la dezvoltarea tarii. Dupa cum se vede nu e deloc asa si realitatea demonstreaza clar acest lucru. Pentru ca nu orice om bogat este si capabil. A confunda bogatia materiala cu capacitatea intelectuala a individului este o mare si regretabila eroare, care ar trebui, cumva, corectata. Pentru ca altminteri se poate intampla sa se imbogateasca niste nulitati, care sa ajunga sa aiba putere, dar sa nu fie in stare sa faca nimic pentru progresul general al societatii.
La noi s-a vorbit foarte mult dupa Revolutie despre "inversarea valorilor". Si eu consider ca fenomenul este real. S-a vorbit in zorii liberatatii si despre faptul ca oamenii cinstiti si capabili nu se implica prea mult. Si lucrul acesta este intr-o destul de mare masura adevarat. Tranzitia aceasta este criticata pentru faptul ca toata pleava s-a ridicat la suprafata. Cei pusi pe capatuiala fara prea multa munca si bataie de cap, prin orice mijloace. Consecinta se vede acum, cand a te eleva nici nu prea mai are cine stie ce importanta pentru un tanar, riscand ca situatia tarii sa se deterioreze si mai mult pe viitor.
Implicarea omului acum cred ca seamana mai mult a lehamite. "De ce nu se strang mai multi, de ce nu ne strangem un milion de oameni la miting?". Din lehamite. Poate si din deznadejde. Poate si pentru faptul ca oamenii au ajuns la concluzia ca nu ajuta la nimic. Sa fie un inceput de maturizare a electoratului nostru? Pentru ca problemele fundamentale nu sunt rezolvate si nu se rezolva in felul acesta. Traim fara garantii de mai bine. Nimic nu garanteaza ca o sa fie mai bine pentru tara si pentru poporul ei. Nu exista acel fir de idee care sa te poata conduce la concluzii optimiste. Dar poate ca in astfel de momente trebuie sa te implici mai mult, sa faci mai mult, sa-ti demonstrezi si sa demonstrezi ca poti mai mult, ca se poate mai mult. De ce preferam, in momente dificile, inactivitatea si, poate, fatalismul, in locul actiunii si implicarii? Exista si posibilitatea sa nu stii cum sa actionezi. Sau sa ti se para zadarnic. Sigur, sunt situatii si situatii. Insa mie mi se pare ca preferam pasivitatea, ca si cum nu am vrea sa-i deranjam pe altii, desi ei ne deranjeaza pe noi. Sigur, vorbesc la modul general.
Spuneam mai sus ca tot ni se zice ca nu sunt bani. Asta e lucrul omniprezent astazi, la ordinea zilei - nu sunt bani. Este ca si cum mama i-ar spune copilului care vrea si aia si aia - "N-am bani!", ca sa-i inchida gura. Asa si guvernantii nostri inchid gura electoratului din ce in ce mai nemultumit. Creand o situatie imposibila, pentru ca problemele tot trebuie rezolvate de catre cei care trebuie sa le rezolve. Nu se pot mentine prea mult niste probleme nerezolvate, care inrautatesc pe zi ce trece situatia economica a tarii si a cetateanului, sau solutii gresite la probleme cat se poate de reale, ce conduc spre mai rau, pentru ca in felul acesta nemultumirile cresc si vor irumpe intr-o dezlantuire violenta pana la urma.Tocmai acest "nu sunt bani" parca e facut in mod expres sa anihileze orice forma de implicare si reactie - pentru ca ce rost mai are sa te implici daca nu sunt bani, deci resurse pentru rezolvarea problemelor. A tot repeta placa asta la infinit, fara sa se vada, in final, nicio imbunatatire a situatiei, arata din ce in ce mai clar incompetenta, mersul pe o cale gresita. Defapt merge sa spui o data, de doua ori, fraza cu "nu sunt bani", in schimb nu merge s-o spui mereu, in contextul in care nu se vede niciun fel de roade bune ale actului de guvernare, sau daca asa percep majoritatea cetatenilor. Pentru ca aceasta perceptie nu este degeaba, ci este expresia nivelului de trai scazut. Pe cand Guvernul actual pare sa spuna doar : "nu sunt bani, noi facem reforma"! Si asta e una din cauzele neimplicarii, a lehamitei generale. Adevarul e ca nu se vede la nivelul Guvernului si actualei coalitii de guvernare ceea ce se cheama implicare, atata vreme cat situatia generala se inrautateste vizibil. Cu atat mai mult situatia este anti-implicare, daca pot sa spun asa, caci daca Guvernul nu poate, pentru ca tot repeta ca nu are bani, atunci cetateanul, omul obisnuit ce mai poate sa faca? Si cu atat mai mult nu este o atitudine pentru Guvern aceasta repetare la infinit parca a acestei placi, daca nu va fi in stare sa imbunatateasca cumva situatia, ci doar sa promita. Lucrul asta alimenteaza nostalgii comuniste. Pentru ca buna functionare a societatii nu tine numai de implicarea cetatenilor, cat si de implicare la nivel de Guvern si insitutii ale Statului, care trebuie sa gaseasca solutii si sa-si faca datoria fata de oameni.
Si atunci.... in ce masura ne implicam...? Ne implicam cu adevarat...? Daca nu, ce ne impiedica...?
