Powered By Blogger
Se afișează postările cu eticheta oameni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oameni. Afișați toate postările

marți, 31 decembrie 2013

La multi ani!!

Numai bine si multa sanatate in anul care vine!! Eu cred ca avem nevoie de o doza puternica de optimism, de incredere in noi insine pentru ca sa reusim sa facem, cu ajutorul lui Dumnezeu, anul 2014 mult mai bun decat 2013. Lucrul acesta nu cred ca este imposibil, desi pare asa...

Anul 2013 n-a fost nici pe departe unul extraordinar, dimpotriva... Nemultumirile oamenilor sunt pe deplin justificate. Si trebuie spus foarte clar: USL nu a reusit o performanta la guvernare. Din pacate am asistat la destule esecuri, sovaieli, balbaieli, ezitari si altele de genul asta. De aceea nu este de mirare ascensiunea, din cate am auzit, a lui Traian Basescu in sondaje. Insa trebuie precizat ca Basescu este la ultimul sau mandat, nu mai are dreptul sa candideze pentru functia de Presedinte. Poate a contribuit si acest aspect la ascensiunea in sondaje a Presedintelui. In orice caz, lucrul acesta reprezinta o nota proasta pentru USL si USL trebuie sa tina seama de acest lucru, chiar daca Opozitia in Parlament este destul de firava si se comporta destul de timid. Trebuie spus ca nici PDL, ca principal partid de Opozitie, nu a reusit nici el o performanta deosebita, dupa parerea mea. Pentru ca nu a reusit sa capteze, daca se poate spune asa, increderea electoratului, destul de dezamagit de prestatia Guvernului Boc.

Dar timp de analiza este. Sa ne bucuram acum, de Anul Nou, si sa privim, sa incercam s-o facem, increzatori anul 2014!

La multi ani!


duminică, 2 decembrie 2012

1 Decembrie

Iata ca o noua tema se profileaza in blogosfera: suntem dezbinati sau nu? Si poate ca nu intamplator acum, de Ziua Nationala. Este adevarat, partidele sunt in campanie electorala, Presedintele a iesit si el la rampa... Totusi, eu n-as spune ca suntem dezbinati. Acum e la moda sa spui asta si s-a vazut lucrul acesta si dupa a doua victorie a lui Obama in alegerile prezidentiale din SUA: unii au tras concluzia ca natiunea americana e una dezbinata.
La noi, cred eu, lucrurile trebuie intelese altfel. Eu cred ca noi invatam democratia dupa decenii de totalitarism. In democratie este firesc sa existe oameni cu pareri diferite de a le noastre. Spre exemplu, unul poate sa vada dezvoltarea economica intr-un fel, altul intr-un fel diferit. Democratia se bazeaza pe libertate, iar libertatea de exprimare inseamna si ca celalalt sa aiba o opinie diferita de a mea. Lucrul asta nu era posibil pe vremea partidului unic, cand toti ar fi trebuit sa avem aceleasi opinii, in concordanta cu opiniile partidului unic - P.C.R, bineinteles. Nici atunci lucrurile nu stateau chiar asa, desigur. Libertatea a facut posibil ca si in societatea noastra sa se manifeste influente din afara, stiut fiind faptul ca Romania, pe vremea comunismului, era o tara, ca sa zic asa, inchisa: nu aveai voie sa iei contact cu cetatenii straini, putini erau cei care plecau in alte tari si mai erau si verificati de Securitate. Pe cand libertatea a permis multora sa plece peste hotare, sa lucreze in alte tari. Nu mai vorbesc de faptul ca acum avem internet si un acces mult mai larg la informatie decat cel care era pe vremea comunismului. Partea proasta consta in faptul ca nu s-au imbunatatit conditiile economice si lumea o duce greu, lucru valabil nu numai pentru tara noastra. Criza economica si financiara care se manifesta in lume isi spune cuvantul. Cu toate acestea, libertatea economica este un lucru important si Romania a purces in aceasta directie dupa aproape jumatate de secol in care statul a dominat viata economica a tarii. Sigur, acest lucru nu poate sa nu aiba urmari in societate si, cred eu, este imposibil sa nu se faca si greseli. Nu toate aceste urmari au avut un impact pozitiv asupra vietii oamenilor si de aici multe dezamagiri si frustrari. Pentru ca noi, inca, nu valorificam, daca se poate spune asa, cum trebuie aceasta libertate economica. De fapt, la noi, intr-un mod paradoxal poate, s-a vorbit foarte mult despre una si alta, dar mai putin despre ce inseamna libertate, despre ce inseamna un om liber, sa fii liber. Este, cred eu, o lacuna a spatiului nostru intelectual. De aceea impresia este ca totul a venit asa, brusc, peste noi si ne-a prins nepregatiti. Cu toate acestea, nu trebuie sa uitam ca romanii doresc sa fie liberi si au dorit lucrul asta, iesind in strada si indepartand dictatura lui Ceausescu de la Putere! Deci nu trebuie sa fie subestimata dorinta oamenilor de libertate.
Pe de alta parte exista in societatea noastra nedreptati sociale. Si acesta este un aspect deosebit de important si nesolutionat, dupa parerea mea. O parte insemnata a dezamagirilor oamenilor provine din nedreptatile sociale cu care se confrunta societatea. Este un subiect foarte vast si care, la randul lui, e tratat intr-un mod necorespunzator de intelighentia noastra. Sau... poate ca nu necorespunzator, dar nu se prea vorbeste de acest subiect. Cel putin asta e perceptia mea.
De aceea, inainte de a vorbi de dezbinare poate ca n-ar strica sa ne concentram mai mult asupra acestor probleme pentru a intelege mai bine societatea noastra de azi. Si eu zic sa fim optimisti! O societate care isi pierde optimismul nu mai poate avansa. De citit si aici.

La multi ani tuturor romanilor!    

vineri, 8 iunie 2012

Martin Heidegger...

O foarte interesanta reflectie a lui Heidegger in celebra sa Scrisoare despre "umanism", catre Jean Beaufret, Paris. Iata ce spune, printre altele:
"Aceasta apropiere a fiintei, care ca atare este "deschisul" (das Da) Desein-ului, este gandita, pornind de la Sein und Zeit, in conferinta despre elegia Heimkunft / "Intoarcerea in patrie" / a lui Hölderlin (1943), este sesizata ca fiind mai apasat spusa in cantecul poetului si, pornind de la cunoasterea uitarii fiintei, este numita "patrie". Acest cuvant este gandit aici intr-un sens esential, defel patriotic sau nationalist, ci din punctul de vedere al Istoriei fiintei. Esenta patriei este insa in acelasi timp numita in intentia de a gandi, pornind de la esenta Istoriei fiintei, faptul ca omul modern este lipsit de patrie. In timpul din urma, Nietzsche e cel care a facut experienta acestei lipse de patrie. El nu a fost capabil, situat in interiorul metafizicii, sa gaseasca alta solutie decat rasturnarea metafizicii. Aceasta insa este expresia absoluta a absentei solutiei. In schimb, Hölderlin, cand canta "intoarcerea in patrie", o face cu gandul la "compatriotii" sai, cu grija ca ei sa gaseasca drumul spre propria lor esenta. Pe aceasta el nu o cauta defel intr-un egoism al poporului sau. Dimpotriva, el o vede pornind de la apartenenta la destinul Occidentului. Iar Occidentul, la randul lui, nu este gandit nici regional, ca Apus spre deosebire de Rasarit, nici ca Europa pur si simplu, ci din punctul de vedere al Istoriei lumii, pornind de la apropierea de origine. Noi abia am inceput sa gandim relatiile misterioase cu Estul, exprimate in poezia lui Hölderlin (v. Der Ister / "Istrul" / Die Wanderung / "Peregrinarea" /, strofa a III-a si urm.) "Ceea ce este german" nu este spus lumii cu gandul ca ea si-ar regasi vigoarea in esenta germana, ci este spus germanilor cu gandul ca ei, avand un destin comun cu alte popoare, sa devina, laolalta cu ele, partasi la Istoria lumii (v. in legatura cu poezia lui Hölderlin Andenken / "Aducere aminte" /. Tübinger Gedenkschrift 1943, p. 322). Patria acestei locuiri ce tine de Istorie este apropierea de fiinta.

Doar in aceasta apropiere se hotaraste daca si cum anume zeul sau zeii se refuza si ramane noapte, daca si cum anume mijeste ziua sacrului, daca si cum anume in acest rasarit al sacrului zeul si zeii pot incepe sa apara iar. Dar sacrul - care nu este decat spatiul esentei divinitatii, care la randul ei nu ofera decat dimensiunea pentru zei si zeu - apare in toata stralucirea abia atunci cand fiinta insasi, din vreme si printr-o lunga pregatire s-a luminat si a fost cunoscuta in adevarul sau. Numai astfel incepe, pornind de la fiinta, depasirea acestei lipse de patrie in care ratacesc nu numai oamenii, ci insasi esenta omului."

duminică, 12 februarie 2012

O veste foarte trista...

Foarte trist... O stire care pare incredibila: s-a stins din viata Whitney Houston. Una din cele mai mari voci din ultima vreme, o cantareata exceptionala! Era printre cantaretele mele preferate. Am scris si aici despre acest lucru. As dori sa-i aduc si pe acest blog un omagiu.





Doua legende:

















Dumnezeu s-o odihneasca in pace.

duminică, 25 decembrie 2011

Craciun fericit!

Va doresc multa sanatate si numai bine sa va dea Dumnezeu de Craciun! Si anul 2012 sa fie unul mai bun decat acesta care da sa treaca!

Toate cele bune tuturor!!

luni, 17 octombrie 2011

Vechi si nou

Ceea ce imi place mie la spectacolele si filmele americane clasice este ca scoteau in evidenta omul, omenescul, asa cum este el. Vedeai oameni, nu atat printi si printese, spectacole de sunet si lumina foarte sofisticate, toalete care mai de care mai ingenioase, cum am putea, spre exemplu, gasi acum la Lady Gaga. Omul mai bea un whisky, mai fumeaza o tigara, canta un cantec. Care e problema? O sa exemplific ce vreau sa spun:




Sa facem o comparatie cu productiile din zilele noastre:



Uitandu-ma la acest video, cu Lady Gaga, gasesc o imaginatie debordanta, asta e adevarat. Dar cu toate acestea stau si ma intreb: asa e omul?  Scoate in evidenta omul? Sau pune, mai degraba, accent pe efecte scenice si pe vestimentatie, melodia fiind destul de simpluta altfel.
Iata un alt video, cu Madonna:



S-ar putea spune acelasi lucru, nu? In tot acest ansamblu de sunet si culori, pe fundalul muzicii care imbraca totul, omul e mai putin scos in evidenta, se pierde in aceste imagini. Imaginile se succed cu repeziciune, efectele scenice au cuvantul principal. Totul se desfasoara intr-o lume de fapt ireala. Este lumea unui soi de vis, o lume a imaginatiei care se vrea cat se poate de bogata si care cauta sa exploreze ceea ce nu s-a mai vazut pana acum. Cautand si ceea ce este socant, dar poate nu asta e ideea ci ca ceea ce se prezinta sa fie intrucatva inedit, iesit din comun, din banal. Un fel de refugiu intr-o imensa petrecere, ca si cum, din cotidianul mohorat, ai intra intr-o lume a visului in care te pierzi in acordurile muzicii si in jocul culorilor. De asemenea de remarcat sunt scenele sexy, punctate scurt. Interesant este ca nu vezi un sarut ca lumea ci doar formele feminine care se expun, intr-un timp scurt, cu generozitate, marcand parca o pauza in tot acest vis, dupa care visul se reia intr-o mare veselie generala sub stapanirea muzicii intotdeauna prezenta si a culorilor.

Sa privim si acest video cu Beyonce:

 

De remarcat, ca si in video-ul cu Lady Gaga, trupa de dans care-si face cu brio datoria, artista dansand cot la cot cu trupa. Insa in acest video accentele sunt mai realiste, mai telurice. Actiunea se petrece sub un pasaj. Se vede clar ca e vorba de un pasaj, se vede pamantul. E mai putin aspectul unui vis, realitatea inconjuratoare spunandu-si cuvantul. Se observa cat se poate de clar praful, deci tot un aspect legat de pamant. Ideea e ca fetele fac lumea sa se miste. Vine o armata de baieti si gaseste o armata de fete. Dansul arata un fel de razboi intre sexe. Parca ar fi un dans ritualic. Ceea ce nu prea am inteles e de ce, in final, fetele ii saluta, militareste. Victoria fetelor ar fi trebuit sa fie confirmata printr-un salut al baietilor. Macar asa, dintr-un respect elementar. Pe cand scena de final parca ar vrea sa arate ca femeia, desi se supune barbatului dupa o lupta dura, este, totusi, egala cu barbatul. In fine... Interesant este ca femeia, asa cum e prezentata in acest video, nu e deloc o delicata sau o naiva. Ea este sexy, insa degaja forta. Toata armata de baieti n-au putut sa intimideze armata de fete, condusa de Beyonce, desigur. Dimpotriva, baietii se mai aparau si cu scuturile!  Muzica e un fel de strigat de lupta, care exclude orice delicatete. Brutalitate in gesturi, mai ales din partea fetelor, asa cum le sta bine unor luptatoare. Ce diferenta fata de rolul interpretat de Ingrid Bergman in Casablanca!

luni, 25 iulie 2011

Despre multiculturalism...

... am citit un articol foarte interesant pe Wikipedia:

Multiculturalism and Islam

Mi-a atras atentia o chestie foarte interesanta. Iata ce arata printre altele:


"Hostility towards Muslims
A survey showed that 18% in Britain think that "a large proportion of British Muslims feel no sense of loyalty to this country and are prepared to condone or even carry out acts of terrorism".[9] A TNS/Global poll showed that 79% in Britain would feel "uncomfortable living next to a Muslim".[10] There have also been notable tensions in Britain between established Muslim communities and newly-arrived Eastern European immigrants.[11] A major attitude survey of teenagers in Flanders showed that 75% refuse to have a relationship with a black person, a Muslim, or an immigrant. Half want all immigration stopped, and 41% say they distrust anyone from another ethnic background.[12]British cabinet ministers had been criticized in October 2006 for helping to "unleash a public anti-Muslim backlash" in the United Kingdom by blaming the Muslim community over issues of integration despite a study commissioned by the Home Office on white and Asian-Muslim youths demonstrating "White youths are more likely to believe they are superior to those from other races, and their attitudes are more of a barrier to integration than those of Muslims".[13][14] A Europe-wide survey by Gallup in May 2009 also found that the Muslim communities in Britain, Germany and France felt more patriotic towards those countries compared to the general populations as a whole,[15][16] while another survey found that Muslims supported the role of Christianity in British life more so than Christians themselves.[17]"
Articole foarte interesante din Wikipedia despre multiculturalism - aici si aici. Interesante sunt criticile aduse multiculturalismului. O sa selectez cateva. Iata, spre exemplu, in SUA:
"Lawrence Auster, another conservative critic of multiculturalism, has argued that although multiculturalism is meant to promote the value of each culture, the reality is that its real tendency has been to undermine America's traditional majority culture. In Auster's view, multiculturalism has tended to "downgrade our national culture while raising the status and power of other cultures."He writes:
The formal meaning of “diversity,” “cultural equity,” “gorgeous mosaic” and so on is a society in which many different cultures will live together in perfect equality and peace (i.e., a society that has never existed and never will exist); the real meaning of these slogans is that the power of the existing mainstream society to determine its own destiny shall be drastically reduced while the power of other groups, formerly marginal or external to that society, will be increased. In other words the U.S. must, in the name of diversity, abandon its particularity while the very groups making that demand shall hold on to theirs.[11]According to Auster:
Since multiculturalism claims to stand for the sanctity and worth of each culture, the discovery that its real tendency is to dismantle the existing, European-based culture of the United States should have instantly discredited it.[12]"
Dar si:
"Diversity and Social TrustHarvard professor of political science Robert D. Putnam conducted a nearly decade long study how diversity affects social trust.[17] He surveyed 26,200 people in 40 American communities, finding that when the data were adjusted for class, income and other factors, the more racially diverse a community is, the greater the loss of trust. People in diverse communities "don’t trust the local mayor, they don’t trust the local paper, they don’t trust other people and they don’t trust institutions," writes Putnam.[18] In the presence of such ethnic diversity, Putnam maintains that
[W]e hunker down. We act like turtles. The effect of diversity is worse than had been imagined. And it’s not just that we don’t trust people who are not like us. In diverse communities, we don’t trust people who do look like us.[17]Ethologist Frank Salter writes:
Relatively homogeneous societies invest more in public goods, indicating a higher level of public altruism. For example, the degree of ethnic homogeneity correlates with the government's share of gross domestic product as well as the average wealth of citizens. Case studies of the United States...find that multi-ethnic societies are less charitable and less able to cooperate to develop public infrastructure..... A recent multi-city study of municipal spending on public goods in the United States found that ethnically or racially diverse cities spend a smaller portion of their budgets and less per capita on public services than do the more homogenous cities.[19]"
Sa vedem ce critici sunt aduse multiculturalismului in Europa:

The NetherlandsMain article: Multiculturalism in the NetherlandsLegal philosopher Paul Cliteur attacked multiculturalism in his book The Philosophy of Human Rights.[51] Cliteur rejects all political correctness on the issue: Western culture, the Rechtsstaat (rule of law), and human rights are superior to non-Western culture and values.[citation needed] They are the product of the Enlightenment. Cliteur sees non-Western cultures not as merely different but as anachronistic. He sees multiculturalism primarily as an unacceptable ideology of cultural relativism, which would lead to acceptance of barbaric practices, including those brought to the Western World by immigrants.[citation needed] Cliteur lists infanticidetortureslavery, oppression of women, homophobia, racism, anti-Semitism, gangsfemale genital cutting, discrimination by immigrants, suttee, and the death penalty. Cliteur compares multiculturalism to the moral acceptance of AuschwitzStalinPol Pot and the Ku Klux Klan.[citation needed][edit]

United KingdomWith considerable migration after the Second World War making the UK an increasingly ethnically and racially diverse state, race relationspolicies have been developed that broadly reflect the principles of multiculturalism, although there is no official national commitment to the concept.[52][53][54] This model has faced criticism on the grounds that it has failed to sufficiently promote social integration,[55][56][57] although some commentators have questioned the dichotomy between diversity and integration that this critique presumes.[56] It has been argued that the UK government has since 2001, moved away from policy characterised by multiculturalism and towards the assimilation of minority communities.[58]Opposition has grown to state sponsored multicultural policies, with some believing that it has been a costly failure.[59][60][61][62] Critics of the policy come from many parts of British society. There is now a debate in the UK over whether explicit multiculturalism and "social cohesion and inclusion" are in fact mutually exclusive.[63] In the wake of the July 7 Bombings 2005 David Davis, the opposition Conservative shadow home secretary, called on the government to scrap its "outdated" policy of multiculturalism.[64][65] The British columnist Leo Mckinstry said of multiculturalism, "Britain is now governed by a suicide cult bent on wiping out any last vestige of nationhood" and called it a "profoundly disturbing social experiment".[66] The head of the Commission for Racial Equality, who has called for an official end to multicultural policy and has criticised "politically correct liberals for their “misguided” pandering to the ethnic lobby".[67]In the May 2004 edition of Prospect Magazine, the editor David Goodhart temporarily couched the debate on multiculturalism in terms of whether a modern welfare state and a "good society" is sustainable as its citizens become increasingly diverse.[68] In November 2005 John Sentamu, the Archbishop of York, stated, "Multiculturalism has seemed to imply, wrongly for me: let other cultures be allowed to express themselves but do not let the majority culture at all tell us its glories, its struggles, its joys, its pains."[69] The Bishop of Rochester Michael Nazir-Ali was also critical, calling for the Church to regain a prominent position in public life and blaming the "newfangled and insecurely founded doctrine of multiculturalism" for entrenching the segregation of communities.[70]Whilst minority cultures are allowed to remain distinct, British culture and traditions are sometimes perceived as exclusive and adapted accordingly, often without the consent of the local population.[citation needed] Recent examples include the cancellation of public fires[who?][71](associated with Guy Fawkes Night), which the local council said was for environmental reasons only, but critics believed multiculturalism played a part. Also, there was the proposed "multicultural reinterpretation" of the York Mystery Plays[72] and the Birmingham "Winterval"[73]controversy.
In August 2006, the community and local government secretary Ruth Kelly made a speech perceived as signalling the end of multiculturalism as official policy.[74] In November 2006, Prime Minister Tony Blair stated that Britain has certain "essential values" and that these are a "duty". He did not reject multiculturalism outright, but he included British heritage among the essential values:[75]"When it comes to our essential values — belief in democracy, the rule of law, tolerance, equal treatment for all, respect for this country and its shared heritage — then that is where we come together, it is what we hold in common.
          New Labour and multiculturalism
Renewed controversy on the subject came to the fore when Andrew Neather — a former adviser to Jack StrawTony Blair and David Blunkett— claimed that Labour ministers had a hidden agenda in allowing mass immigration into Britain, to "change the face of Britain forever".
According to Neather, who was present at closed meetings in 2000, a secret Government report called for mass immigration to change Britain's cultural make-up, and that “mass immigration was the way that the government was going to make the UK truly multicultural”. Neather went on to say that “the policy was intended — even if this wasn’t its main purpose — to rub the right’s nose in diversity and render their arguments out of date”.[76][77]This was later affirmed after a request through the freedom of information act secured access to the full version of a 2000 government report on immigration that had been heavily edited on a previous release.[78] The Conservative party demanded an independent inquiry into the issue and alleged that the document showed that Labour had overseen a deliberate open-door ­policy on immigration to boost multi-culturalism for political ends.
In February 2011 Prime Minister David Cameron stated that the "doctrine of state multiculturalism" (promoted by the previous Labour government) has failed and will be no longer be state policy.[79] He stated that the UK needed a stronger national identity and signalled a tougher stance on groups promoting Islamist extremism.[80]"
Dar sa vedem ce spun si suporterii multiculturalismului: 
"Support for multiculturalismMulticulturalism is seen by its supporters as a fairer system that allows people to truly express who they are within a society, that is more tolerant and that adapts better to social issues.[6] They argue that culture is not one definable thing based on one race or religion, but rather the result of multiple factors that change as the world changes.
Historically, support for modern multiculturalism stems from the changes in Western societies after World War II, in what Susanne Wessendorf calls the "human rights revolution", in which the horrors of institutionalized racism and ethnic cleansing became almost impossible to ignore in the wake of the Holocaust; with the collapse of the European colonial system, as colonized nations in Africa and Asiasuccessfully fought for their independence and pointed out the racist underpinnings of the colonial system; and, in the United States in particular, with the rise of the Civil Rights Movement, which criticized ideals of assimilation that often led to prejudices against those who did not act according to Anglo-American standards and which led to the development of academic ethnic studies programs as a way to counteract the neglect of contributions by racial minorities in classrooms.[7][8] As this history shows, multiculturalism in Western countries was seen as a useful set of strategies to combat racism, to protect minority communities of all types, and to undo policies that had prevented minorities from having full access to the opportunities for freedom and equality promised by the liberalism that has been the hallmark of Western societies since the Age of Enlightenment.
C. James Trotman argues that multiculturalism is valuable because it "uses several disciplines to highlight neglected aspects of our social history, particularly the histories of women and minorities [...and] promotes respect for the dignity of the lives and voices of the forgotten. By closing gaps, by raising consciousness about the past, multiculturalism tries to restore a sense of wholeness in a postmodern era that fragments human life and thought."[9]Tariq Modood argues that in the early years of the 21st Century, multiculturalism "is most timely and necessary, and [...] we need more not less", since it is "the form of integration" that (1) best fits the ideal of egalitarianism, (2) has "the best chance of succeeding" in the "post-9/11, post 7/7" world, and (3) has remained "moderate [and] pragmatic".[10]Bhikhu Parekh counters what he sees as the tendencies to equate multiculturalism with racial minorities "demanding special rights" and to see it as promoting a "thinly veiled racis[m]". Instead, he argues that multiculturalism is in fact "not about minorities" but "is about the proper terms of relationship between different cultural communities", which means that the standards by which the communities resolve their differences, e.g., "the principles of justice" must not come from only one of the cultures but must come "through an open and equal dialogue between them."[11]"
Daca Europa este policulturala, cum si este, atunci multiculturalismul ar trebui sa fie potrivit pentru o Uniune Europeana. Pentru ca este destul de clar ca Uniunea Europeana nu poate fi monoculturala (contrazice realitatea). De altfel Wikipedia si spune:

"Historically, Europe has always been polycultural—a mixture of Latin, Slavic, Germanic, Uralic and Celtic cultures influenced by the importation of Hebraic, Hellenic and Muslim belief systems; although the continent was supposedly unified by the super-position of Roman Catholic Christianity, it is accepted that geographic and cultural differences continued from antiquity into the modern age."
Cred ca se poate vorbi de o cultura comuna totusi in Europa, in ciuda acestui policulturalism. Pentru ca exista trasaturi comune si aspiratii comune, in ciuda diferentelor. Spre exemplu sa luam un lucru banal: moda. Este clar ca felul in care se imbraca europenii este asemanator. In schimb nu e asemanator cu felul in care se imbraca oamenii in India sau Egipt. Deci exista diferentieri culturale, dar exista, pe de alta parte, si diferentieri culturale majore. Evident ca, spre exemplu, un flux mare de emigranti musulmani aduce si o alta cultura in Europa, foarte diferita de cultura europeana, de felul in care privesc lucrurile oamenii de aici, alte conceptii, alta religie, alt mod si filozofie de viata. Iar incompatibilitatile incep sa-si spuna cuvantul. Insa aceste incompatibilitati n-ar trebui sa fie o baza de plecare pentru promovarea intolerantei. Din pacate aceasta intoleranta exista in Europa iar atentatele de la Oslo ne arata tocmai asa ceva. Tocmai aceasta intoleranta ar trebui sa fie atenuata, daca nu eliminata cu totul. O reactie la diferentele culturale este normal sa existe. Dar nu e normal ca pornind de la aceste diferente culturale sa inceapa sa fie promovata intoleranta fata de altii de alta cultura, religie sau rasa, numai pentru faptul ca acestea sunt diferite de cele de aici.
De ce se ridica tocmai acum aceasta problema? De ce tocmai acum multiculturalismul este un esec in Europa? Pana acum nu a fost un esec...? Pana acum multe tari europene au primit emigranti musulmani si nu a fost o problema. S-ar putea sa fie o reactie la terorismul de tip islamic, dar asta nu inseamna ca toti musulmanii ar fi teroristi, iar o astfel de reactie n-ar trebui sa conduca la generalizari de felul acesta. Brusc, musulmanii au devenit o problema, imigrantii au devenit o problema. O alta cauza ar putea fi criza economica actuala, care afecteaza Europa si care ar putea sa conduca la astfel de sentimente, pe un fond de somaj, reducere drastica de cheltuieli ce afecteaza populatia. Dar nici aceasta criza nu justifica intocmai o astfel de atitudine. De unde se vede ca aceasta atitudine este, mai degraba, una politica, pentru un vot in plus. Ceea ce ma deranjeaza pe mine la criticile aduse multiculturalismului este intoleranta, care, daca e promovata in felul acesta, ar putea avea consecinte periculoase. Si asta in conditiile in care multiculturalismul a fost sustinut pana acum cu caldura.
Se vorbeste despre integrare. Spre exemplu integrarea unui musulman intr-o tara europeana, deci o tara cu o cu totul alta religie decat a sa. Aici ar trebui sa vedem ce optiuni ar avea cetateanul musulman, astfel incat sa se integreze complet. Tarile musulmane sunt profund religioase, atunci si el este un om religios, conform culturii din tara sa. Lucrul asta il defineste intr-un anumit fel din punct de vedere spiritual. Si atunci el ar avea doua optiuni: sa renunte la religia sa si sa devina ateu sau, a doua optiune, sa isi schimbe religia in religia dominanta (sau in una din religiile) din tara respectiva. Or, e clar ca astfel de optiuni sunt inacceptabile pentru el. Si nici nu poti sa-l constrangi sa faca asta, deoarece in acest caz s-ar incalca flagrant Drepturile Omului, libertatea de constiinta. Dar ar insemna si promovarea in societate a ateismului, lucru, iarasi, daunator.  De aceea integrarea sa ar trebui facuta altfel. Adica bazata pe alte valori, si anume pe valori laice, ceea ce nu inseamna ca el ar trebui sa renunte la religia sa musulmana, pentru ca treaba asta ar fi treaba lui personala si a nimanui altcuiva. Bineinteles, ar avea dreptul sa aiba locase de cult conform religiei sale. Iar in felul acesta s-ar putea impaca, dupa cum spune romanul, "capra si varza". Altmineri cum s-ar putea sa fie aduse lucrurile la un numitor comun? Si asta atata vreme cat el e de religie diferita de ceea ce e aici, lucru ce conduce catre dezbinare. Daca s-ar proceda asa, in conditiile in care sunt milioane de musulmani in Europa, multiculturalismul, apropo de Islam, ar putea fi o reusita. Renuntarea la multiculturalism, in conditiile in care exista o numeroasa populatie straina in Europa, stabilita aici, dar chiar si diferente culturale in sanul Europei, cum am aratat mai sus, nu mi se pare a fi lucrul cel mai potrivit, asta ca sa spun elegant. Dar poate ca e mai bine s-o spun de-a dreptul: mi se pare o prostie. Sustinut cu caldura pana acum, multiculturalismul a condus spre o asemenea situatie: au venit aici multi emigranti straini, multi dintre ei fiind musulmani. Problemele privind integrarea sunt, in general vorbind, de durata. Dar, pe de alta parte, de ce sa nu ne punem intrebarea daca politicile si valorile privind modul in care ar trebui sa se realizeze aceasta integrare au fost, cel putin pana acum, cele mai potrivite. Este clar ca nu se poate sustine o integrare fortata. Dar poate ca aceste politici ar putea fi perfectionate, tocmai pentru ca sa duca la o mai buna integrare a acestor oameni in Europa. In acest sens ar trebui intensificat dialogul intre culturi, tocmai pentru a se ajunge la un acelasi numitor.
Am auzit o chestie interesanta. In Franta...Un tanar francez si o tanara de religie musulmana. S-au iubit si au vrut sa se casatoreasca. Parintii fetei nu au fost de acord decat daca tanarul ar trece la religia musulmana. Se pare ca a iubit-o foarte tare, pentru ca a facut lucrul asta. Dar ar fi putut sa n-o faca! Problema, in conditiile in care ai o numeroasa populatie musulmana in Europa, deci de religie diferita de ceea ce exista aici ar fi urmatoarea: ar trebui religia sa influenteze atat de mult relatiile sociale? Sau: relatiile sociale ar trebui intemeiate pe baze exclusiv religioase? Dar, desigur, problema ar putea fi pusa si la modul general. Iar musulmanii care s-au stabilit si traiesc aici ar trebui sa inteleaga ca modul asta de a pune problema nu este tocmai cel mai potrivit. In cazul asta, n-ar trebui sa se casatoreasca decat un protestant cu o protestanta, un catolic cu o catolica, un ortodox cu o ortodoxa, si atunci unde ajungem in felul acesta...? Putem sa ajungem la tragedii si am sa va spun un astfel de scenariu: un protestant iubeste o catolica. Parintii fetei ar fi de acord sa se casatoreasca daca el ar trece la catolicism, parintii baiatului ar vrea ca fata sa devina protestanta. Si uite asa parintii se opun si, ca in Romeo si Julieta, se intampla o sinucidere din aceasta imposibila conciliere. Doamne fereste! Dar daca tratam relatiile sociale in aceasta maniera, de pe pozitii exclusivist religioase, se pot intampla si astfel de tragedii. De aceea si spun ca integrarea ar trebui sa fie bazata pe alte valori. Laice. Si in jurul acestor valori ar trebui sa se poarte si dialogul de care vorbeam mai sus. Luand exemplele de mai sus, un barbat si o femeie pot trai foarte bine impreuna, chiar daca sunt de religii diferite si fara ca vreunul din ei sa-si abjure credinta religioasa. Traiul bun intr-o casnicie il da in exclusivitate doar valorile religioase? Se casatoresc doi - el crestin si ea crestina - si, cu toate acestea, dupa doi ani divorteaza , atunci cum e?
Partea proasta e ca politica, in zilele noastre, a ajuns sa semene mai mult cu o goana dupa voturi. Iar lucrul asta incepe sa denatureze si sa deformeze totul. In loc sa se gaseasca solutii viabile la problemele cu care ne confruntam. A spune ca multiculturalismul e un esec nu inseamna ca dai solutii. Dar, in felul acesta se poate amplifica fenomenul extremist. Tocmai pentru ca nu se ofera nicio solutie, in schimb se pun tot felul de etichete (i s-a pus multiculturalismului eticheta "esec"!). In felul acesta, acesti oameni in loc sa ii lumineze pe altii nu fac altceva decat sa adanceasca si mai mult noaptea. Pentru voturi. Probabil. In orice caz, o astfel de atitudine nu mi se pare deloc potrivita. Iar daca treburile stau asa, vituperandu-se de la cel mai inalt nivel impotriva multiculturalismului, ba pardon, impotriva tolerantei, sa nu ne mire prea tare daca va avea loc intr-un viitor nu prea departat o recrudescenta a neo-nazismului in Europa.    

sâmbătă, 7 mai 2011

In ce masura ne implicam...

Chiar ma gandeam zilele acestea la aceasta problema: in ce masura ne implicam intr-o anumit activitate? In ce masura actionam, in ce masura cautam noi sa indreptam lucrurile care nu ne plac. O sa dau un exemplu simplu: sa luam un parc. Pe langa faptul ca sunt o sumedenie de caini vagabonti si agresivi, in parcul cu pricina, inconjurat de blocuri, mai e si un liceu. Ei, intre liceu si blocurile din jur, pe o distanta de pana in 100 de metri, e un teren viran unde este depozitat, in mod deschis, gunoiul. Se poate observa ca destinatia acestui teren era cea de spatiu verde. Ar fi trebuit sa aiba un mic gardulet, sa fie iarba, copaci pe el. Da de unde! Pamantul e batatorit, iar cand ploua e un noroi ingrozitor. Mai incolo, la iesirea din parc, doi maidanezi isi fac constiincios datoria! Daca nu stii cum sa-i iei, te poti pomeni cu pantalonii ferfenita. Cum iesi din parc, langa un bloc, pe lateral, e un nou spatiu de depozitare a gunoiului. E acolo de vreo 40 de ani... cam asa. Acelasi. A ajuns intr-o stare de nedescris. Situatia asta dureaza de ani buni si nu pare sa deranjeze pe cineva. Exista o implicare a cetatenilor in acest caz? S-a interesat vreunul de cum poate fi imbunatatita situatia, mai ales cea legata de depozitatea in mod deschis a gunoiului si de noroaiele din jur? Nu de alta, dar spitalele se inchid... Sanatatea, dupa cum se vede, e scapata de sub control... Un astfel de mod de depozitare a gunoiului, intre blocuri si liceu, retineti!, e o sursa de microbi si de infectie. Da, stiu, avem si anticorpi... Este adevarat ca, in rest, parcul ar arata cum trebuie, hai sa zicem asa, desi imbunatatiri ar putea sa-i mai fie aduse. Daca primaria nu-si face datoria si nu rezolva problema, atunci ar trebui sa fie o initiativa cetateneasca, ar trebui sa fie "bombardata" primaria cu e-mail-uri si scrisori prin care cetatenii sa-si arate dorinta macar de a rezolva situatia, aducand foarte des la cunostiinta primariei ca starea negativa de lucruri nu s-a imbunatatit deloc, aducand foarte des la cunostiinta primariei nemultumirea lor! Lucru ce ar putea conta in alegeri... Pe cand la noi totul ramane asa. Cum am stabilit. Adica incremenit in proiect, si nu se face, pana la urma, nimic. Decat intr-un tarziu, si nici atunci cum trebuie. Romanul are o filozofie paguboasa rau de tot: "de ce sa ma implic eu? Lasa sa se implice altul si pe urma, sa vedem, poate o sa ma implic si eu, daca vor fi mai multi..." Insa problema pe care ar trebui sa si-o puna fiecare este:  ce  poti sa faci tu, in mod concret, pentru indreptarea unei situatii concrete si care priveste o colectivitate intreaga? Doar esti cetatean. Or, un cetetean reactioneaza imediat, ia atitudine (nu numai ca are o atitudine), ci ia atitudine din prima secunda! Cand romanul ajunge intr-o tara civilizata, spre exemplu Elvetia, dar e aleator exemplu, se minuneaza lovit de extaz de cat de frumos e acolo, cum totul e curat si aranjat, ordonat, fiecare lucru pus la locul lui. Si incepe sa critice situatia de acasa, ca e asa si pe dincolo... Dar de ce sa nu putem sa facem si noi in casa noastra ceea ce fac dansii in casa lor? Eu stau si ma intreb cum ar reactiona un elvetian sau un francez, sau un german, sau un norvegian daca ar avea gunoiul sub nas, la vederea de la locuinta sa spre parc, zilnic, timp de ani de zile, intr-un spatiu deschis si total neamenajat pentru depozitarea gunoiului. Bine, am inteles, o sa-mi spuneti ca acolo nu se intampla asa ceva. Dar in Romania de ce trebuie sa se intample asa ceva? Acolo ne place, aici nu ne deranjeaza.
In ce masura ne implicam si in ce masura ne asumam responsabilitatea implicarii? Iata marea intrebare. In general vorbind, noi ne implicam prin mitinguri. Ne place sa facem mitinguri. Care nu rezolva pana la urma nimic, desigur. Nu ca as avea ceva impotriva mitingurilor. Poate sunt un pic nedrept, este si mitingul o forma de implicare, de ce nu? Chiar si in exemplu cu parcul, pe care l-am dat mai sus, un mic miting in fata Primariei, pentru ca oamenii sunt nemultumiti si alta forma mai vehementa de a-si exprima nemultumirea nu au, poate ca nu ar strica. Poate ar ajuta la ceva, si pana la urma, Primaria va rezolva problemele. Mai bine asa decat deloc, niciun fel de reactie, niciun fel de implicare si treaba balteste in noroi si microbi. Munca voluntara nu ar rezolva pe deplin problema, pentru ca trebuie facuta amenajarea spatiului verde la modul adecvat pentru un parc, dar si platforma betonata pentru depozitarea gunoiului si constructia corespunzatoare aferenta, lucruri care costa. Iar Primaria ar trebui sa aiba fondurile necesare la buget si pentru rezolvarea unor astfel de probleme. Insa ni se tot spune ca nu sunt bani. Asta e argumentul principal, desi bani poate s-ar mai gasi...Pentru ca nu sunt mari probleme de rezolvat, sunt mici, dar ele conteaza!
Asteptam ceva... Este ca si cum am astepta ca sa vina altul sa ne faca. Statul, Guvernul, Presedintele, etc. Eu stau si ma intreb daca exista o cultura a implicarii la romani si care, cum ar fi aceea. Ceea ce observ eu este ca se manifesta mai degraba fuga de raspundere si responsabilitati, decat luarea taurului de coarne, cum se spune. Cred ca este si o anumita lasitate in treaba asta. Ar trebui sa ne implicam mai mult si mai responsabil fara sa ne fie teama de responsabilitati. Ar trebui mai mult spirit practic.
Dupa parerea mea, si felul in care am inteles noi libertatea, dupa 1989, a fost de asa maniera incat lipsea responsabilitatea. Libertate fara responsabilitate. Scriam intr-un comentariu urmatorul lucru:
"Eu cred ca cei mai multi dintre noi am inteles libertatea fara responsabilitate, poate si pentru faptul ca in aproape 50 de ani de comunism nu am prea avut-o… Si nu ma refer numai la libertatea individului ci si, spre exemplu, la libertatea economica, deci ma refer in general. Nu se poate ca in numele libertatii economice, ca sa dau un nou exemplu, sa fie privatizate/desfintate atatea unitati economice, in mod fraudulos, lasand pe drumuri milioane de oameni, care, in final, au luat calea emigrarii. Unde a fost responsabilitatea in acest caz?"
Insa ceea ce e straniu e faptul ca noi ne miram ca lucrurile merg prost, ca aceasta criza economica parca nu mai pleaca de la noi. Problema ar fi una simpla: trebuie sa facem de asa natura incat sa indreptam lucrurile. Iar daca stai serios si te gandesti cum s-ar putea realiza treaba asta, ai sa gasesti si solutia la problema. Dar mie mi se pare ca este ca si cum ne-am gandi la problema, dar facem tot posibilul s-o agravam. Poate nu o intelegem cum trebuie, si asta e adevarat... Insa mintea omeneasca, cred eu, are capacitatea sa gaseasca solutii optime la diverse probleme inclusiv la cele spre binele societal, obstesc. Noua parca ne-ar lipsi vointa sa facem acest lucru, sa gasim calea cea dreapta si buna. Dupa parerea mea, toleranta este un lucru foarte bun. Poporul roman are aceasta mare calitate de a fi tolerant, ceea ce este extraordinar cu adevarat! Insa depinde si ce toleram. Cand esti bolnav, ai gripa cu febra mare, de ce nu tolerezi atunci boala, in loc sa iei medicamente, sa te faci bine? De ce nu te imprietenesti cu boala? Ia sa vedem, poti asta? Nu poti. Nimeni nu cred ca poate. Deci iei atitudine si actionezi impotriva bolii. De unde rezulta ca nu se poate tolera orice si ca in toleranta trebuie sa ai discernamant. Acel discernamant care sa faca treburile sa se indrepte spre bine, nu sa tolerezi mereu si ceea ce e rau. Sau sa lasi raului sa-si faca loc in bine...
Un alt lucru pagubos la noi este si faptul ca ne vedem necazurile prin prisma unor lucruri care nu tin de noi. In felul asta golirea de orice fel de responsabilitate este totala. Dar in acest mod nu poate exista evolutie. Pentru ca evolutia presupune analizarea propriilor tale greseli, tocmai pentru a gasi calea de indreptare, deoarece oricine poate gresi. Pentru ca ar trebui sa ne punem problema daca nu cumva noi am actionat gresit, daca nu cumva se putea face mai bine, si cum. Defapt mi se pare ca a privi necazurile prin care treci numai prin prisma unor lucruri, evenimente, care nu tin de tine inseamna sa nu ai nicio atitudine, ci, mai degraba, un fatalism contraproductiv. Iar daca lucrurile nu merg bine, atunci trebuie sa ai vointa sa le indrepti. Mai devreme sau mai tarziu tot la asta ajungi, fara indoiala. Poate ca este si o lipsa de curaj la noi, privitor la chestiunea asta. Poate ca si o lipsa de intelegere corecta a lucrurilor si fenomenelor. Nu este o atitudine sa iei niste concepte de-a gata si sa le decretezi (mai intai in forul tau interior) ca fiind absolute, ca fiind bune pentru ca asa ti se par tie. Discernamantul este o mare calitate a omului. Trebuie, spre exemplu, sa vezi si daca ti se potrivesc, trebuie sa gandesti, trebuie sa analizezi. Trebuie sa scoti din subiectiv, daca ma pot exprima asa, acel lucru, ca sa-l privesti asa cum este si sa-l analizezi. Pentru ca numai atunci poti sa si intelegi corect si sa iei decizii in consecinta si la timp, fara sa lasi sa se agraveze boala. Or, la noi, boala s-a agravat, din pacate. Poate si pentru faptul ca nu ne-am implicat asa cum trebuie si la timp.

Oricat de prost ar fi acest Guvern, si i se pot reprosa multe, nu este o atitudine sa dai mereu vina pe Guvern. Intr-adevar este o atitudine sa-l critici si sa-l sanctionezi la vot, asta e clar. Insa individul, in aceste vremuri pe care le traim, ar trebui sa se constientizeze asupra a ceea ce poate sa faca el nu numai pentru a-i fi lui bine, cat si pentru a gandi si actiona cu adevarat spre binele comunitatii in care traieste. La noi lucrul asta lipseste. Asa cum lipseste si educatia cetateneasca, indraznesc sa spun acest lucru. Dupa parerea mea, unul din motorul de dezvoltare al Vestului, pe care noi incercam fara prea mare succes sa-l copiem, a fost tocmai aceasta educatie cetateneasca, fara de care nu poate exista civilizatie. Sunt aproape sigur ca mai toata lumea, marea majoritate, ar raspunde ca motorul dezvoltarii Vestului a fost munca! Sigur, este de inteles o asemenea abordare datorita productivitatii muncii foarte inalte in Vest. A fost si munca, dar nu numai ... Eu cred ca raspunsul corect este: educatia cetateneasca, care s-a facut la insul din Vest inca de la jumatatea secolului al XVII-lea, odata cu inceputul Revolutiei Industriale. Pe cand la noi, este adevarat, nu s-a putut face lucrul acesta datorita faptului ca marea majoritate a populatiei era in stare de iobagie, avand numai obligatii fata de seniorul feudal, dar nu si drepturi (foarte putine, chiar deloc) si cu plata unor impozite foarte impovaratoare numai spre satisfactia in special a marii boierimi. Dupa care, in vremurile fanariote, s-a manifestat un alt fenomen - ciocoismul, care s-a inradacinat adanc in mentalitatea romaneasca si poate ca nici in ziua de azi nu a disparut. Ca sa ne dam insa mai bine seama de ce a insemnat nobilimea in alte parti, va propun sa citim in Wikipedia despre Sir William Garrow, un alt membru marcant al Partidului Whig (despre Sir Robert Walpole am mai scris aici). O sa fac o gluma. Nereusita, stiu. Probabil ca daca noi am fi avut astfel de nobili, acum am fi fost sus de tot (in special cu PIB-ul si nivelul de trai) :). Dar iata ce ne spune despre Sir William - a trait in perioada 13 April 1760 – 24 September 1840. Si:

"Sir William Garrow, KC, SL, PC, FRS (13 April 1760 – 24 September 1840) was a British barrister, politician and judge known for his indirect reform of the advocacy system, which helped usher in the adversarial court system used in most common law nations today. He introduced the phrase "innocent until proven guilty", insisting that defendants' accusers and their evidence be thoroughly tested in court."
Deci observati perioada in care a trait. La 1800 avea 40 de ani... Si sa ne gandim ca el, in acea perioada, a introdus in drept "fraza "nevinovat pana la dovedirea vinovatiei", insistand ca dovezile pe care acuzarea le aducea sa fie de-abinelea testate in curte (la proces)". Pe cand la noi...La noi cei puternici, care nu au facut mai nimic pentru bunastarea poporului, aveau intotdeauna dreptate. Iar taranul, iobag cum era, daca indraznea sa zica ceva, mai si primea doua bice peste gura de la boier! Asta era educatia cetateneasca la noi... Iar, prin contrast, observati scrupulozitatea deosebita a lui Sir William - "nevinovat pana la dovedirea vinovatiei"!! Si asta cand... Eu cred ca Anglia a avut un mare noroc cu astfel de oameni! Zau asa, pentru ca astfel de oameni au deschis calea spre dezvoltare si progres a Marii Britanii. Este adevarat ca Sir William a fost un om bogat, dupa cum se si poate citi. Insa nu asta ma intereseaza, nu aspectul asta, ci faptul ca a fost un eminent avocat. Retineti cuvantul eminent!
"Edward Foss described him as "one of the most successful advocates of his day",[45] something linked more to his "extraordinary talent" at cross-examination than his knowledge of the law;[46] Garrow once told a witness before a case that "you know a particular fact and wish to conceal it – I'll get it out of you!"[47] Lord Brougham, who regularly opposed him in court, wrote that "no description can give the reader an adequate idea of this eminent practitioner's powers in thus dealing with a witness".[48] Lemmings notes Garrow as not only a formidable advocate but also the "first lawyer to establish a reputation as a defence barrister".
Lucrul acesta cred ca ar trebui sa-l intelegem la justa lui valoare, pentru ca are relevanta pentru realitatea romaneasca de azi. Deci nu e de ajuns sa fi doar bogat, ci sa mai fi si eminent in meseria pe care o practici! La noi sunt doar bogati! Asta e problema. Sau, mai degraba, imbogatiti ai tranzitiei. Deci problema nu se pune in termenii ca sa fie mai multi oameni bogati, ca in felul asta, chipurile, progreseaza tara - nu de alta dar am auzit ideea asta. Ci sa fie si foarte capabili in ceea ce fac, in activitatea lor, in meseria lor. Si cu educatie aleasa. Deci nu neaparat cei bogati duc societatea inainte, ci cei bogati si elevati, eminenti, iar exemplul lui Sir William este elocvent, care sunt si capabili de o viziune de dezvoltare a tarii. Si e una din marile greseli ale tranzitiei faptul ca s-a pus in exclusivitate accentul pe bani si capital, nu pe munca si elevatie, ca modalitate de succes, in ideea ca asta ar duce la dezvoltarea tarii. Dupa cum se vede nu e deloc asa si realitatea demonstreaza clar acest lucru. Pentru ca nu orice om bogat este si capabil. A confunda bogatia materiala cu capacitatea intelectuala a individului este o mare si regretabila eroare, care ar trebui, cumva, corectata. Pentru ca altminteri se poate intampla sa se imbogateasca niste nulitati, care sa ajunga sa aiba putere, dar sa nu fie in stare sa faca nimic pentru progresul general al societatii.

La noi s-a vorbit foarte mult dupa Revolutie despre "inversarea valorilor". Si eu consider ca fenomenul este real. S-a vorbit in zorii liberatatii si despre faptul ca oamenii cinstiti si capabili nu se implica prea mult. Si lucrul acesta este intr-o destul de mare masura adevarat. Tranzitia aceasta este criticata pentru faptul ca toata pleava s-a ridicat la suprafata. Cei pusi pe capatuiala fara prea multa munca si bataie de cap, prin orice mijloace. Consecinta se vede acum, cand a te eleva nici nu prea mai are cine stie ce importanta pentru un tanar, riscand ca situatia tarii sa se deterioreze si mai mult pe viitor.
 
Implicarea omului acum cred ca seamana mai mult a lehamite. "De ce nu se strang mai multi, de ce nu ne strangem un milion de oameni la miting?". Din lehamite. Poate si din deznadejde. Poate si pentru faptul ca oamenii au ajuns la concluzia ca nu ajuta la nimic. Sa fie un inceput de maturizare a electoratului nostru? Pentru ca problemele fundamentale nu sunt rezolvate si nu se rezolva in felul acesta. Traim fara garantii de mai bine. Nimic nu garanteaza ca o sa fie mai bine pentru tara si pentru poporul ei. Nu exista acel fir de idee care sa te poata conduce la concluzii optimiste. Dar poate ca in astfel de momente trebuie sa te implici mai mult, sa faci mai mult, sa-ti demonstrezi si sa demonstrezi ca poti mai mult, ca se poate mai mult. De ce preferam, in momente dificile, inactivitatea si, poate, fatalismul, in locul actiunii si implicarii? Exista si posibilitatea sa nu stii cum sa actionezi. Sau sa ti se para zadarnic. Sigur, sunt situatii si situatii. Insa mie mi se pare ca preferam pasivitatea, ca si cum nu am vrea sa-i deranjam pe altii, desi ei ne deranjeaza pe noi. Sigur, vorbesc la modul general.
Spuneam mai sus ca tot ni se zice ca nu sunt bani. Asta e lucrul omniprezent astazi, la ordinea zilei - nu sunt bani. Este ca si cum mama i-ar spune copilului care vrea si aia si aia - "N-am bani!", ca sa-i inchida gura. Asa si guvernantii nostri inchid gura electoratului din ce in ce mai nemultumit. Creand o situatie imposibila, pentru ca problemele tot trebuie rezolvate de catre cei care trebuie sa le rezolve. Nu se pot mentine prea mult niste probleme nerezolvate, care inrautatesc pe zi ce trece situatia economica a tarii si a cetateanului, sau solutii gresite la probleme cat se poate de reale, ce conduc spre mai rau, pentru ca in felul acesta nemultumirile cresc si vor irumpe intr-o dezlantuire violenta pana la urma.Tocmai acest "nu sunt bani" parca e facut in mod expres sa anihileze orice forma de implicare si reactie - pentru ca ce rost mai are sa te implici daca nu sunt bani, deci resurse pentru rezolvarea problemelor. A tot repeta placa asta la infinit, fara sa se vada, in final, nicio imbunatatire a situatiei, arata din ce in ce mai clar incompetenta, mersul pe o cale gresita. Defapt merge sa spui o data, de doua ori, fraza cu "nu sunt bani", in schimb nu merge s-o spui mereu, in contextul in care nu se vede niciun fel de roade bune ale actului de guvernare, sau daca asa percep majoritatea cetatenilor. Pentru ca aceasta perceptie nu este degeaba, ci este expresia nivelului de trai scazut. Pe cand Guvernul actual pare sa spuna doar : "nu sunt bani, noi facem reforma"! Si asta e una din cauzele neimplicarii, a lehamitei generale. Adevarul e ca nu se vede la nivelul Guvernului si actualei coalitii de guvernare ceea ce se cheama implicare, atata vreme cat situatia generala se inrautateste vizibil. Cu atat mai mult situatia este anti-implicare, daca pot sa spun asa, caci daca Guvernul nu poate, pentru ca tot repeta ca nu are bani, atunci cetateanul, omul obisnuit ce mai poate sa faca? Si cu atat mai mult nu este o atitudine pentru Guvern aceasta repetare la infinit parca a acestei placi, daca nu va fi in stare sa imbunatateasca cumva situatia, ci doar sa promita. Lucrul asta alimenteaza nostalgii comuniste. Pentru ca buna functionare a societatii nu tine numai de implicarea cetatenilor, cat si de implicare la nivel de Guvern si insitutii ale Statului, care trebuie sa gaseasca solutii si sa-si faca datoria fata de oameni.

Si atunci.... in ce masura ne implicam...? Ne implicam cu adevarat...? Daca nu, ce ne impiedica...?