Powered By Blogger
Se afișează postările cu eticheta redresare economica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta redresare economica. Afișați toate postările

luni, 25 august 2014

Despre ideea de a recupera banii...

Ma uitam la Catalin Predoiu, fost candidat al PDL pentru prezidentiale, la Realitatea, vorbind despre recuperarea banilor "furati". El spunea ca, de pilda, s-ar afla in bancile elvetiene o suma de vreo 18 miliarde de euro, daca am inteles bine, bani care, sigur, nu sunt toti furati, dar ar trebui verificat. Ideea era ca ar trebui capacitate serviciile secrete, Interpolul pentru a se face astfel de verificari si, prin efortul statului, sa se recupereze sumele de bani care ar fi fost "furate". O alta idee era ca de ce oamenii bogati nu vin sa investeasca aici, si dansul dadea exemplul unui spital. Si mai era o idee legata de faptul ca sunt, dom'ne, si oameni care vor sa creeze locuri de munca in mod cinstit, platindu-si cinstit impozitele...

Cred ca se ridica doua probleme.
1. Bun, sa zicem ca recuperezi sumele de bani, care ar fi consistente intelegand prin asta cateva miliade de euro, banii acestia vor ajunge la stat.Va reusi, va fi capabil statul sa-i administreze, sa-i utilizeze, sa-i foloseasca intr-un mod eficient? Caci dupa cum arata lucrurile cel putin la ora actuala raspunsul este: NU. La ora actuala statul n-are bani, dar tine un sector de stat (intreprinderi de stat + functionari publici) foarte ineficient, fara sa faca investitii. Pe de alta parte, Romania nu se reduce numai la spitale sau la scoli, publice aici la noi. Deci dupa cum arata lucrurile, cel putin la ora actuala, e greu de presupus ca statul va utiliza eficient acesti bani.
2. De ce s-au transferat sumele acestea peste granita si stau frumos prin bancile din Elvetia... ? Fenomenul acesta a aparut datorita faptului ca, inca incepand din 1990, sa nu zic din 1989!!, Romania a fost proiectata sa ajunga doar o piata de desfacere pentru produsele venite din exterior. Si chiar asta s-a intamplat, deschizandu-se granita pentru produsele din export, lucru ce a facut ca in scurt timp importul sa depaseasca cu mult exporturile, dezechilibrandu-se balanta comerciala. In conditiile acestea nu prea mai are rost sa produci ceva aici si, evident, e mai bine sa-ti pui banii in banci sigure precum cele elvetiene. De fapt, fenomenul asta s-a intamplat la o scara mult mai mare, trebuie s-o recunoastem, in Grecia, cei bogati avand in conturile din bancile elvetiene 200 de miliarde de euro, marele perdant fiind statul elen care incearca fara succes sa limiteze evaziunea fiscala. Dar, spuneti-mi: ce produce Grecia? Deoarece Grecia a trait pe datorie multi ani si a si acumulat datorii imense, dupa cum se stie. Economia Greciei este bazata pe sectorul tertiar al serviciilor in proportie de peste 80%. Sectorul serviciilor a luat o amploare destul de mare si la noi, dar e adevarat ca o deosebire esentiala este ca datoria noastra publica e mult mai mica decat cea a Greciei. Cu toate acestea se observa ca in astfel de tipuri de economii - tara care sa ajunga doar o piata de desfacere pentru produsele straine -  cei bogati isi cam trag banii afara. Ce poti sa faci aici cand vine din alta parte? Si atunci te gandesti, desigur, sa-ti pui banii in siguranta.
2.1. De aceste lucruri e legata si problema crearii de locuri de munca. Si aici trebuie sa specificam: locuri de munca productive, nu alte locuri de munca. Or, aceste locuri de munca productive trebuie create de sectorul privat, statul neputand face asta. Pentru ca sa faci locuri de munca trebuie sa ai capital, sa ai bani, ca nu oricine poate crea locuri de munca. Dl. Predoiu vrea cinstit, platind impozite. Nu pune problema cat de dezvoltat este secotrul privat la noi. Pe de alta parte nu pune problema daca am iesit din logica pietei de desfacere pentru produsele straine. Adica daca are rost sa investesti aici. Si nici nu l-am auzit sa militeze pentru impozite mai mici, lucru care sa dea aripi sectorului privat. Poate ca e si riscant sa investesti in Romania si poate ca de aceea oamenii isi muta banii in bancile elvetiene si nu le scot de acolo pentru ca sa investeasca aici. Desi Standard & Poor's a imbunatatit ratingul de tara al Romaniei, totusi pana mai ieri eram la categoria "junk", aratandu-se:
"S&P ar putea îmbunătăţi ratingul României dacă programul de consolidare bugetară, reformă a finanţelor publice şi restructurare a companiilor de stat este implementat cu succes, fără schimbarea actualelor trenduri privind dezechilibrele externe şi stabilitatea sectorului financiar.
Calificativul de ţară al României ar putea fi revizuit negativ dacă reapar dezechilibrele externe, dacă se reduce stabilitatea sectorului financiar sau deficitul bugetar creşte semnificativ."


Totusi, suntem la "BBB-", ultima treapta din categoria recomandata investitorilor. La fel, Moody's si Fitch ne evalueaza ca fiind pe ultima treapta recomandata investitorilor (v. si aici), evindentiind ca:
"Moody’s ar putea îmbunătăţi ratingul României dacă va avea loc o accelerare pronunţată a creşterii economice fără agravarea dezechilibrelor macroeconomice, dacă riscurile de finanţare se vor reduce şi dacă va avea loc o creştere a eficienţei sectorului de stat.
Ratingul ar putea fi redus în schimb dacă ar avea loc o inversare a recentei consolidări fiscale, cum ar fi creşterea îndatorării, dacă ar avea loc o scădere a competitivităţii sau o înrăutăţire a balanţei de plăţi."
Interesant de citit aici cum ne evalueaza Fitch Ratings, specificand:
"De asemenea, Fitch arata ca ratingul Romaniei s-ar putea imbunatati daca vor aparea urmatorii factori:
  • O tendinta de crestere economica puternica, generata, de exemplu, de reforme structurale sustinute in privinta intreprinderilor de stat, a cheltuielilor din sanatate si din administratia publica. Aceste reforme ar conduce la o mai mare incredere ca Romania isi reduce decalajele de venit in raport cu colegele din UE.
  • Reducerea mai rapida a ratelor datoriei externe.
In schimb, Fitch avertizeaza ca urmatorii factori ar putea inrautati ratingul Romaniei:
  • O relaxare fiscala semnificativa care sa puna in pericol stabilitatea finantelor publice.
  • O pierdere sustinuta de ritm in implementarea principalelor reforme structurale, de exemplu, ca urmare a instabilitatii politice.
  • Socuri macroeconomice sau geopolitice externe care sa erodeze semnificativ bufferele fiscale si externe ale Romaniei."


Mai multe aici: despre Standard & Poor's, Moody's si Fitch. Adevarul este ca marile agentii de rating ne evalueaza la limita cea mai de jos, favorabila totusi, pentru investitii. Nu putem avea pretentia de a veni aici masiv investitii daca nu reusim sa ne imbunatatim situatia. Observati cuvintele de ordine care arata cum se poate imbunatati ratingul: reforme structurale in privinta companiilor de stat cu pierderi, cresterea eficientei sectorului de stat, consolidare bugetara, competitivitate, crestere economica, stabilitate, intarirea tarii fata de socurile macroeconomice sau geopolitice externe. In ce masura am putea noi sa realizam astfel de lucruri? Cred ca aceasta e problema. Insa ar trebui incercat ceva.

luni, 22 noiembrie 2010

Devalorizarea dolarului va pune SUA pe calea redresarii economice?

Iata un articol foarte interesant din Romania Libera:

Deprecierea dolarului este un calcul greşit

Iata ce spune, printre altele articolul:
"Statele Unite consideră că o monedă slabă le poate rezolva problemele economice. O asemenea strategie implică totuşi riscuri considerabile, începând cu punerea la îndoială a statutului de valută internaţională a bancnotei verzi, scrie ziarul elveţian Le Temps în ediţia de luni, citat de Agerpres.

"Nu am avut niciodată intenţia să ne devalorizăm moneda cu scopul de a atrage vreun avantaj competitiv sau de a face din acest lucru un instrument de relansare a creşterii. Această strategie este fără ieşire, indiferent de ţara care o aplică, şi cu atât mai mult Statele Unite", a declarat ministrul american de finanţe, M. Geithner, cu ocazia summitului G-20, de la Seul."
si:
"Întrebarea care se pune este de ce Statele Unite sunt gata să îşi rişte credibilitatea ca să îşi deprecieze moneda. Partizanii devalorizării bancnotei verzi consideră că măsura va pune SUA pe calea redresării economice. Cele două argumente folosite de aceştia sunt legate de preţul exporturilor americane şi de faptul că un dolar depreciat va permite ştergerea unor mari datorii în dolari.

Argumentul exporturilor este totuşi rezultatul unei reflecţii pe termen scurt. Japonia şi Germania se bazează dintotdeauna pe exporturi de produse cu mare valoare adăugată şi un marketing sofisticat pentru a face faţă unei aprecieri a monedei lor. În ceea ce priveşte tactica deprecierii în scopul reducerii datoriilor, va fi mai uşor să se ramburseze datoria, totuşi în detrimentul puterii de cumpărare a americanilor.

Pe termen mai lung, un dolar care se depreciază poate da naştere la presiuni inflaţioniste, ceea ce ar duce la creşterea dobânzilor. Inflaţia ar putea avea drept efect punerea la îndoială a statutului de valută internaţională de care se bucură dolarul de 60 de ani şi crearea unui mediu financiar dificil pentru americani. Sfârşitul dolarului ca valută internaţională ar avea nu numai consecinţe dezastruoase pe pieţe, ci ar duce la distrugerea însăşi a valutei SUA.

Chiar dacă Geithner şi Bernanke îşi recunosc sau nu intenţia de a pune în aplicare o strategie de depreciere a dolarului, campania comportă un risc considerabil, iar rezultatele pe termen lung sunt departe de a fi garantate."
Merita citit tot articolul. Acesta pune, defapt, o intrebare: cum va evolua economia mondiala in viitor? Si tot din articol se vede ca aceasta criza economica si financiara nu a trecut inca, cu atat mai mult pentru SUA. Se cauta si acolo solutii. De remarcat ca articolul precizeaza: "Sfârşitul dolarului ca valută internaţională ar avea nu numai consecinţe dezastruoase pe pieţe, ci ar duce la distrugerea însăşi a valutei SUA.", dar, daca lucrurile stau asa, pun si eu o intrebare: ce castiga SUA din treaba asta? Aceasta devalorizare a dolarului ar putea conduce la imbunatatirea situatiei balantei comerciale a SUA. Pe de alta parte exporturile americane se vor ieftini, deci ar conduce la cumpararea mai multor produse americane. Problema care se pune, pentru SUA, este daca si cum ar trebui procedat ca operatiunile de comert exterior sa fie si eficiente.Articolul nu ne spune nimic despre strategia pe care americanii o adopta in legatura cu cursul de revenire la export si cursul de revenire la import. Pentru ca se stie ca o operatiune de export este eficienta daca avem un curs de revenire la export mai mic sau egal decat cursul de schimb si o operatiune de import este eficienta daca avem cursul de revenire la import mai mare sau egal decat cursul de schimb. Insa, sigur, aici putem lua in considerare si alte aspecte. Unul dintre acestea ar putea si competitivitatea pe piata externa. Este foarte posibil ca americanii sa mizeze pe ceea ce se cheama competitivitate prin pret! De remarcat ca articolul precizeaza urmatorul lucru: "Japonia şi Germania se bazează dintotdeauna pe exporturi de produse cu mare valoare adăugată şi un marketing sofisticat pentru a face faţă unei aprecieri a monedei lor.". In asemenea conditii s-ar putea ca marimea ratei de schimb sa actioneze favorabil stimuland exporturile, atunci cand moneda nationala, dolarul american in acest caz, se depreciaza. Pe de alta parte se poate avea in vedere si comportamentul exportatorilor, si anume sa se aiba in vedere o marja mai mica de profit (cel putin o perioada) astfel incat produsele sa fie mai competitive.In acest caz ar fi posibil ca SUA sa dezvolte pe plan mondial o concurenta foarte puternica, cu atat mai mult cu cat, in aceasta privinta, ar putea intra si alti factori cum ar fi: calitatea produselor, gradul de inovatie, prestigiul firmelor (brand), serviciile post-vanzare si, un lucru care mi se pare esential, daca asa stau datele problemei, dinamismul comercial. Si toate acestea tocmai pentru a contracara tari mari exportatoare precum Germania si Japonia. Ceea ce spune articolul, spre final, nu mi se pare relevant, apropo de tema abordata: "În ceea ce priveşte tactica deprecierii în scopul reducerii datoriilor, va fi mai uşor să se ramburseze datoria, totuşi în detrimentul puterii de cumpărare a americanilor.". Adica acel "totuşi în detrimentul puterii de cumpărare a americanilor". Virgil Madgearu spunea inca din anii '40 despre comertul exterior ca: " el  concretizeaza raporturile de schimb comercial intre doua tari. Prin urmare, pentru intelegerea naturii comertului exterior, nu putem sa pornim de la interesele indivizilor, ci de la interesele nationale. Interesele nationale sunt insa foarte adeseori opuse unele fata de celelalte". Or, cred, este in interesul SUA sa-si imbunatateasca activitatea de comert exterior si sa fie un concurent redutabil pe piata mondiala. Pentru ca rolul SUA in lume poate scadea daca va fi depasita de Germania sau/si Japonia. Defapt, cred ca este o tactica interesanta cea pe care o aplica America. Dar este posibil ca sa aplice aceasta tactica tocmai pentru ca, cel putin la momentul actual, nu se poate altfel si, prin urmare, nu are incotro. Articolul nu ne spune ce efecte ar avea aceasta strategie de devalorizare a dolarului asupra cheltuielilor militare ale SUA. Este posibil ca aceste cheltuieli sa se reduca intr-un viitor apropiat, datorita costurilor extrem de ridicate.
Nu este exclus ca SUA sa puna in practica o politica destul de asemanatoare cu cea a Chinei si anume: o forta de munca ieftina dar, in schimb, exporturi masive (dupa o idee a lui Friedman), lucru ce ar putea conduce la o imbunatatire a economiei americane. Stiglitz spunea undeva ca nu este deloc clar daca interventia statului in economie (citez din memorie!) ar putea conduce la inceterea unei crize economice. Totusi, din cate inteleg din articol, America injecteaza lichiditati de 900 miliarde $ pana la sfarsitul lui 2011. De ce ar insemna asta o scadere sau pierdere a credibilitatii SUA? Poate ca este vorba de un risc bine si de departe calculat. Credibilitatea este data numai de aprecierea monedei? S-ar putea sa nu fie chiar asa, pentru ca nici avantajele devalorizarii monedei nu trebuie deloc subestimate. Ramane, bineinteles, de vazut cum vor evolua lucrurile... 

miercuri, 11 august 2010

Vom iesi din criza in 2010?!

Iata un articol in Romania Libera:
Vasilescu, consilier BNR: nu vom ieşi din recesiune în 2010
Citez din articolul de mai sus:
"Potrivit realitatea.net, consilierul guvernatorului BNR a declarat că trebuie rezolvată problema dezechilibrului bugetar. "Nu avem anul acesta şanse să stimulăm ieşirea din recesiune. Ar fi absurd ca cineva să se gândească că, în condiţiile actuale, ieşim din recesiune. Trebuie să ne resemnăm pentru 2010, dar în acelaşi timp trebuie să rezolvăm o problemă: problema dezechilibrului bugetar care este foarte gravă în România şi, până nu rezolvăm această problemă, nu avem cum să trecem mai departe", a mai spus Vasilescu."
Tot in Romania Libera, un articol interesant despre cum a receptat presa rusa declaratiile lui Basescu:
Presa rusă: Preşedintele României face "afirmaţii originale"
dar mi s-a parut interesant si:
 Stratfor: Moldova este următoarea ţintă a Rusiei