Iata o intrebare la care cred ca merita sa meditam. Este sau nu societatea romaneasca de azi, asa cum arata ea la ora actuala, opusa
fraternitatii? Statisticile arata ca peste 50% din romani vor sa plece din tara, nu mai vorbesc ca sunt destui, vreo 2 milioane, daca nu ma insel, care deja lucreaza in afara tarii. Se pare ca oamenii nu-si mai gasesc satisfacerea nevoilor si aspiratiilor in propria lor tara. Deziluziile sunt mari, sperantele sunt inselate. Mai binele promis de catre clasa politica intarzie nesperat de mult...Remarc faptul ca dupa Revolutia din decembrie 1989 tara noastra a intrat pe fagasul economiei de piata, intr-o logica de tip liberal, ca sa folosesc o expresie la moda, dar sugestiva. Numai ca aceasta "logica" are un cusur destul de mare. Celebra si vechea lozinca a liberalilor era: "Prin
noi insine!". Este de observat ca nu spune: "prin
mine insumi". Este o diferenta foarte mare deoarece acest "
mine" reprezinta
individualismul, pe cand "
noi" exprima
solidaritatea. Se pare ca am inteles mai repede acest "mine", grotesc reprezentat intr-o formula populara: " sa moara capra
vecinului" sau, si mai rau: "sa moara vecinul si sa-i iau capra". Formula solidaritatii intr-o societate democratica, cu economie de piata, am inteles-o mai greu... (de ce oare?). Datorita acestui individualism rudimentar societatea romaneasca s-a atomizat. Pentru ca fiecare a inceput sa actioneze pe cont propriu, cum se spune, dar fara sa reuseasca sa realizeze mare lucru. Pentru a intelege problema din punct de vedere economic iata
aici o statistica a FMI pentru tarile central si est europene, incluzand, bineinteles, Romania. Si pentru a se urmari mai usor,
aici o statistica doar pentru Romania. Se poate vedea scaderea brusca a PIB-ului in 1990, fata de valoarea sa din 1989 - de la 2316,374 US$ per capita in 1989, la 1647,985 US$ per capita in 1990. Iar 10 ani, pana in anul 2000, nu s-a vazut nicio crestere semnificativa de PIB. In 1992 ajunsese la 848,175 US$ per capita, cea mai joasa valoare. O valoare cumplit de mica. In 2000 era de 1688,308 US$ per capita. O crestere semnificativa si constanta a PIB-ului s-a inregistrat in perioada 2000-2004, pe vremea Guvernului Nastase. In 2004 era de 3478,314 US$ per capita. Cresterea cea mai pronuntata a PIB-ului s-a produs in perioada 2004-2008. In 2008 a ajuns la 9507,976 US$ per capita. Totusi, fata de tari ca
Slovacia sau Slovenia, tara noastra este (inca) departe, nereusind chiar in perioada 2000-2008 o crestere de PIB precum, spre exemplu, a reusit Slovacia, o tara mult mai mica din punctul de vedere al numarului de locuitori. Lucru care arata ca nu am reusit sa ne dezvoltam precum tari ca Ungaria, Slovacia, Slovenia si chiar Croatia. Aceasta stare s-a perpetuat intr-un mod acut 10 ani, dupa cum am aratat mai sus, intre 1990-2000. Se poate observa usor ca aceasta stare s-a concretizat pentru majoritatea oamenilor printr-o scadere a nivelului de trai prin aparitia somajului, datorita inchiderii multor intreprinderi. Multi au optat pentru plecarea din tara, spre a munci in alte tari unde exista si nevoie de forta de munca, dar si salariile erau mult mai mari decat in Romania. Acum, datorita crizei economice mondiale, PIB-ul tarii a scazut din nou, lucru care afecteaza in mod negativ viata oamenilor.
Investitiile societatilor nefinanciare au scazut in toata Europa. In 2009 PIB-ul a inregistrat o scadere la 7542,466 US$ per capita. O scadere drastica fata de 2008. Lucru de natura sa amplifice nemultumirile oamenilor. Trecerea la economia de piata a insemnat si reducerea rolului statului in economie, punandu-se accent pe societatile comerciale private, ca vector principal al sectorului economic productiv. In Romania sunt foarte multe SRL-uri, care, de regula, au un numar mic de angajati ( spre ex: 40-50 angajati). Sclavajul modern si-a pus amprenta si in Romania, desi o tara saraca fata de tarile dezvoltate din Vestul Europei. Angajatii isi zeifica patronii, adica stapanii moderni, asta pentru ca nu cumva sa fie dati afara. Frica de a fi dat afara este destul de accentuata, mai ales intr-o asemenea situatie economica dificila. Intrigile sunt la fiecare pas. Desigur, lucrul acesta nu inseamna, nu se traduce printr-o crestere record a productivitatii muncii si nu are nicio legatura cu meritocratia. In general, cei care vorbesc despre necesitatea meritocratiei in Romania au pe undeva dreptate deoarece, in general vorbind, meritele fiecaruia nu sunt recunoscute, nici intr-un mod fratern si nici respectuos. Insa problema meritocratiei, adica a unei societati bazate pe aceasta, trebuie, cred, tratata cu prudenta. Daca imparti societatea in "cei cu merite" si "cei fara merite", in general nu pe baza de criterii obiective, rezulta o imensa discriminare. Iar crearea (artificiala) a unei asemenea imense discriminari (bazata, la noi, pe factori mai mult subiectivi decat obiectivi) conduce la ura intre cei "cu merite" si "cei fara merite", si, as spune chiar mai mult, poate conduce la erori grave, la fenomene de excluziune sociala monstruoase. Romanul insa nu pune problema asa. La el castele se formeaza altfel: pe legaturi de rudenie, prietenie si de partid. Spre ex. fenomene ca pesederizarea si acum, mai nou, pedelizarea, sau nepotismul, sau intelegerea prieteniei prin excluderea sociala a altora. In felul acesta situatia devine cam de nerespirat... In ceea ce priveste lupta politica se observa o ura neimpacata intre Putere si Opozitie, ce antreneaza, in mod firesc, pe sustinatorii celor doua entitati politice. Mie nu-mi place faptul ca se creeaza, in felul acesta, animozitate si ura intre simplii cetateni, spre exemplu intre cetatenii de rand pesedisti si pedelisti (nici macar membrii ai unui partid, ci sustinatori, simpli cetateni). Cuvinte jignitoare rostite, reprosuri adresate celuilalt ca de ce a votat asa. Cu alte cuvinte se creeaza o atmosfera plina de intoleranta, opusa spiritului democratic. Sau acuzarea romanilor din strainatate care au votat cu Basescu, iarasi o forma inadmisibila de intoleranta! (este ca si cum ai zice: din cauza voastra a castigat Basescu, de aia traim asa de rau acum!). In loc sa fie o atmosfera plina de fraternitate si toleranta, se creaza falii artificiale in societate. Care ameninta democratia si constructia unei societati moderne. Pe de alta parte se abuzeaza de cuvantul Justitie, fara a se tine seama de Ratiune, Iubire si Compasiune, care ar trebui sa fie prezente intre cetateni, lucru care ar putea conduce nu la Justitie, ci la razbunare. Este clar ca aceasta societate nu arata cum ar trebui. Iar perceptia generala este ca statul nu face nimic pentru cetatenii sai. Lucru care mi se pare grav. Un alt lucru care mi se pare grav este disparitia Altruismului din societatea noastra. Fiecare pentru el. Tocmai ca nu este prin
noi insine...Mie imi este teama ca societatea, in felul acesta, se dezagrega. Prin atitudinea oamenilor. Coeziunea sociala slabeste. Ar trebui sa ne gandim bine la ce avem de facut, altminteri ramanem in urma multor state, care au reusit mai bine decat noi. Evident economicul este foarte important. Dezvoltarea economica a tarii trebuie sa fie o prioritate a momentului actual. Aceasta, dupa parerea mea, nu se poate realiza decat cu ajutorul unor investitii serioase si prin interventia statului in economie. Statul, in situatia de fata, nu poate fi rupt de peisajul economic. Numai ca acesta trebuie sa actioneze puternic in interesul cetatenilor, nu al unor grupuri de interese obscure. Ar trebui ca tari mai sarace, precum a noastra, sa fie ajutate de marile puteri economice. Cu atat mai mult cu cat suntem, acum, in UE si NATO. Situatia economica din Romania, provenita de pe urma caderii comunismului in 1989, trebuie inteleasa. Un esec in privinta dezvoltarii economice ar insemna disperare. Cu atat mai mult se va amplifica emigratia spre Vest, punand Vestului o mare problema si anume aceea daca are capacitatea de a absorbi atati emigranti veniti din tarile sarace, si nu e vorba numai de Romania. Lucru care ar putea avea consecinte dintre cele mai nefaste asupra civilizatiei Vestului. Cresterea profiturilor unor firme, grupuri de interese din Vest, nu inseamna, neaparat, si Binele. Binele nu se reduce numai la cresterea ratei profitului si reducerea deficitului bugetar. Solutia corecta ar fi ajutorarea statelor sarace de catre cele bogate. In acest context, pentru a depasi situatia actuala grea, statul ar avea un rol deosebit de important de jucat. Daca, intr-o atare situatie, statul si-ar face corect si onest datoria fata de cetatenii sai, atunci iesirea din starea economica grea in care ne aflam ar fi posibila destul de usor. Democratiile avansate ar trebui sa inteleaga ca perioada comunista de aproximativ o jumatate de secol de la noi a creat in societatea romaneasca un context economic si cultural (pun accent pe acesti doi vectori) complet diferit fata de cel din Vest, antagonic fata de valorile democratice si economice de piata. Iata si cauza pentru care progresul, la noi, dar intr-un context economic si cultural ( si , de ce nu?, si istoric) cu totul nou, merge destul de greu, din pacate. Intelegerea fata de o asemnea situatie presupune si o schimbare de atitudine a Vestului dezvoltat economic fata de noi. In mai bine. Pentru ca sa ajuti pe cineva, deci pentru a face, ca sa zic asa, un act de caritate, trebuie mai intai sa-l intelegi. Este necesara si bunavointa. Sigur, Vestul, la randul sau, intelege mai greu pentru ca nu a trait comunismul si nici treceri de la capitalism si monarhie, la comunism si republica, apoi de la comunism la capitalism si asta in numai o jumatate de secol. A accepta ca statul sa intervina pentru a gestiona chestiunile legate de dezvoltarea economica, pentru a face oamenii fericiti si sa duca o viata demna, nu ar trebui sa fie un lucru atat de greu. Pentru a reduce discrepantele mari si foarte mari intre cei saraci si cei bogati din societate. Insa statul, si asta e un lucru esential, ar trebui sa fie un stat onest, dupa cum am aratat si mai sus. Nu de alta, dar aceasta globalizare sau mondializare nu ar trebui sa fie creatoarea unei noi cortine de fier: intre tarile bogate si avansate economic si tehnologic si cele sarace. Adica, reluand o formula cunoscuta: cei bogati sa devina si mai bogati si cei saraci sa devina si mai saraci. Dimpotriva, ar trebui ca sa fie un prilej pentru statele mai sarace de a avansa economic, deci de a micsora decalajul fata de tarile bogate si dezvoltate economic, de a micsora, daca doriti, diferentierile foarte mari care exista intre cele doua lumi: cea a tarilor dezvoltate si bogate si cea a tarilor sarace si slab dezvoltate sau in curs de dezvoltare. In caz contrar, teama imi e ca se creaza un antagonism evident intre cele doua lumi. Intr-o asemenea situatie, daca incercam sa privim lucrurile la scara mondiala, cu atat mai mult nu va putea fi posibila o fraternitate generala. O cortina de fier poate avea si cauze economice, nu numai politice, precum vechea cortina de fier, cea care a cazut in 1989. Cum am putea sa privim caderea cortinei de fier in 1989? Sigur, o putem privi sub aspect politic, dar e de ajuns? Sub aspect politic, adica s-a prabusit comunismul si tarile Europei de Est, foste comuniste au trecut la democratie si economie de piata. Nu cred ca este de ajuns sa privim numai sub acest aspect fenomenul. Ce s-a intamplat? Doua lumi, cea comunista si cea capitalista, despartite prin aceasta cortina de fier, razboi rece, au fuzionat. Dar aceasta fuziune trebuie sa fie de esenta
fraternala si sa creeze
solidaritate intre cele doua foste lumi, comunista si capitalista, acum o singura lume - cea democratica. Iar solidaritatea o putem privi prin prisma intelegerii reciproce si al ajutorului, bineinteles. Revenind la tara noastra, un alt lucru care e in neregula consta in aparitia celor
imbogatiti. Si asta intr-o tara cu PIB-ul pe care il are, adica unul mic. Acest termen -
imbogatit - arata faptul ca cel in cauza a fost sarac, dar a devenit bogat. Problema este ca acesti imbogatiti sunt putini, raportati la marea masa a populatiei si unii s-au imbogatit bine de tot, fara ca acest lucru sa se constate si in PIB-ul tarii, ramas mic, dupa cum am aratat. Deci societatea, in ansamblul ei, nu prea s-a imbogatit, dimpotriva chiar, tinand cont si de criza economica actuala. Cum se explica acest fenomen? Scopul a fost privit prost si s-a denaturat: el ar fi trebuit sa fie imbogatirea de ansamblu a intregii societati (nu exagerez si sa spun ca toti trebuie sa fim bogati, caci lucru acesta nu este posibil. Dar nici o patura ingusta de oameni bogati si o mare masa de oamani saraci, care isi cauta salvarea in emigratie!) si nu imbogatirea unora, in felul asta creand, chipurile, o societate capitalista moderna. In felul asta s-a creat o societate per ansamblu saraca si cu posibilitati de dezvoltare reduse. Si, lucru grav, o societate in care oamenii - vorbesc despre marea masa de cetateni, oamenii obisnuiti -
suporta greu
libertatea...Iata un lucru foarte negativ pentru democratie. Pentru ca in atari situatii se nasc din randul societatii tot felul de guru, de dictatori, sau de oameni care promit tot felul de
elucubratii. Ceea ce trebuie avut in vedere este prosperitatea prin munca cinstita, ca vector principal al dezvoltarii economice. Iar lucrul acesta trebuie sa se realizeze in tara noastra, daca dorim sa scapam de marasmul economic in care ne aflam. Prosperitatea nu se poate dobandi altfel, in niciun caz prin a da bani populatiei - 20.000 de euro pentru fiecare roman. Si de ce? Pai pentru ca sa-si deschida o afacere, nu v-ati prins? Si sa ajungem ce? O tara de afaceristi, apartamentul si SRL-ul, nu? Lucru, evident, imposibil. Nicio societate care are pretentia de a fi moderna nu s-a putut dezvolta in felul acesta. Este trist ca am ajuns la asa ceva dupa 20 de ani... Ideea aceasta de
a deschide o afacere trebuie, de asemenea, privita cu prudenta. Pentru ca nu toti oamenii au calitati pentru a fi si oameni de afaceri. In nicio tara din lume nu exista ca toata populatia sa fie oameni de afaceri. Sunt oameni de afaceri care fac bani si dau de lucru altora, asta da. Exista patroni si angajati, corect. La noi toata lumea isi deschide o afacere. Lucru care nu este in regula. Tocmai de aceea sunt si multe afaceri pe langa lege. O societate normala nu poate fi asa: toti oamenii sa fie oameni de afaceri. La noi, din pacate, dupa Revolutie nu s-a creat o societate normala. La noi trebuie create locuri de munca mai bine platite, chiar daca le creeaza statul (vorbesc de crearea unui sector productiv de stat), lucru care ar putea reduce din emigratie si poate ar determina pe multi din cei plecati peste hotare sa lucreze, sa se intoarca in tara si sa poata sa duca o viata fericita si demna aici. Daca sectorul privat nu este atat de dezvoltat incat sa poata sa faca o crestere a PIB-ului semnificativa, pentru a asigura dezvoltarea tarii, atunci este necesar ca statul sa se implice mai mult in economie. Mie imi este teama ca, cu astfel de idei, cum ar fi cea de a da bani populatiei, s-ar periclita dezvoltarea economica a tarii si viitorul acestei tari pentru multe generatii de acum inainte. Chestiunea este ca trebuie facut ceva, deoarece stagnarea este sinonima cu inapoierea. Sau cu revolta, in conditiile in care lucrurile vor sa mearga inainte si nu pot deloc inainta. Este de dorit armonia. Deci fraternitatea....
