Cum vad eu lucrurile...

Avem o campanie electorala in care, din pacate, dezbaterea pe programele candidatilor la functia de Presedinte al Romaniei este aproape (asta ca sa nu zic cu totul) inexistenta. Avem parte de atacuri la persoana, dezvaluiri de ofiteri sub acoperire, se aud in aceasta perioada zornaitul catuselor, iar acest dosar al retrocedarilor ilegale este de-a dreptul halucinant, dar o dezbatere serioasa pe programe si pe ceea ce ar trebui facut in Romania inca se mai lasa asteptata... De aceea voi incerca sa va spun cum vad eu lucrurile, care ar fi, dupa parerea mea, problemele principale (sau o parte din ele) care ar trebui rezolvate:

1. Chestiunea intreprinderilor de stat nerentabile, care provoaca pierderi foarte mari. Va recomand sa cititi acest articol din Gandul, ceva mai vechi e adevarat, din 2011, dar pe care eu il consider de actualitate deoarece n-am vazut facandu-se de atunci incoace privatizari si actualmente suntem in al treilea trimestru consecutiv de crestere negativa, dupa cum arata Lucian Isar. Articolul din Gandul, citat mai sus, arata, printre altele, urmatorul lucru:

"Cele 119 societăţi subordonate ministerelor Economiei şi Transporturilor (companii naţionale, societăţi comerciale, regii autonome, institute) au produs o gaură în economia României de 12,75 miliarde de euro. Calculul gândul a rezultat prin scăderea creanţelor (sume de recuperat) din totalul datoriilor istorice, ambii indicatori reprezentând date oficiale. Această sumă creşte, anual, cu circa 500 de milioane de euro, sumă obţinută prin scăderea profiturilor obţinute de unele dintre companii din pierderile suferite de celelalte.

În aceste condiţii, firmele continuă să fie conduse politic. Majoritatea "managerilor" sunt membri PDL, foarte puţini fiind apolitici. Mulţi dintre directorii care conduc aceste societăţi falimentare (sau profitabile, dar cu un profit mult mai redus prin comparaţie cu ce s-ar putea obţine printr-un management eficient) au averi fabuloase, dobândite, în bună parte, în ultimii ani."

Nu faptul ca pe atunci majoritatea "managerilor" (ghilimelele sunt semnificative) erau de la PDL este important. Acuma sunt de la alt partid, in general de la partidul care este la Putere, si situatia nu cred ca e mai buna... Important este ca ele sunt administrate politic si rezultatele (dezastruoase) se vad cu ochiul liber. Privatizari nu se fac, dar situatia economica nu se imbunatateste... Si cred ca ar trebui citit si acest articol de pe Contributors, semnat de Valentin Ionescu si intitulat: De ce se umfla din nou curentul anti-privatizare, in care se arata, printre altele, ca:

"Eșecurile privatizărilor nu sunt atât de numeroase pe cât se crede, ori nu au avut un impact economic major, precum amânarea privatizării sau a restituirii proprietăților confiscate. Întreprinderile distruse prin privatizare sunt legate fie de intenția vădită a politicienilor de a atinge acest scop și de a simula o decizie de reformare sub presiune externă, fie de neglijență cu care au fost tratate clauzele contractuale post-privatizare. Este cazul platformei Savinesti (cu excepția Rifil S.A.), Tepro Iași, Uzinele Republica, fabrica de alumină Oradea și mai recent grupul de firme Mechel. Majoritatea privatizărilor nereușite s-au realizat cu investitori din Estul Europei sau cu companii care urmăreau distrugerea concurenței. Însă, exemplele de mai sus creează o confuzie vădită între eșecul unei privatizări și eșecul de piață al unei întreprinderi, ori distrugerea prin parazitare a unei întreprinderi anterior privatizării și care a continuat inerțial și după ce a survenit acest proces. De asemenea, sunt multe ratări datorită utilizării metodei MEBO pentru care s-au făcut presiuni să se mențină în legislație, din motive strict politice."

Eu cred ca ar trebui sa luam aminte si sa intelegem ca privatizarea nu numai ca nu trebuie demonizata, dar este si necesara. Privatizarea nu inseamna neaparat distrugere. Statul dovedeste ca nu reuseste sa administreze eficient aceste companii, iar pierderile sunt foarte mari. Oricati bani ai baga, in acest fel, in aceste intreprinderi de stat, nu se vede efectul economic, decat pierderi - semana cu o capcana de lichiditate, daca nu chiar despre asta si vorbim... Statul consuma resurse insemnate fara niciun rezultat pozitiv. Solutia gasita de actualul Guvern a fost cea de marire si inmultire a taxelor si impozitelor. Si rezultatele se vad: recesiunea!

2. Chestiunea numarului functionarilor publici - o alta tema importanta!! Eu chiar nu-l inteleg pe Dl. Tariceanu: de ce nu trece la PSD, ce s-o mai lungim? Efectul economic al angajarii unui surplus de 500.000 de functionari publici, deci angajati la stat, ridicand numarul lor de la 900.000, cat erau pe vremea Guvernarii Nastase, la 1.400.000 in 2009, in conditiile in care numarul de functionari care poate fi sustinut de tara noastra este intre 800.000-900.000 de oameni (am citit undeva ca in 1989 erau 800.000 de functionari publici), nu poate fi decat catastrofal si rezultatele, din pacate, se vad astazi, tara noastra fiind intr-o situatie grea din punct de vedere economic si in recesiune. Nu sunt de acord cu taieri de salarii si pensii, sa fie clar! Dar eu cred ca trebuie sa intelegem ca nu putem sa sustinem un numar atat de mare de functionari publici, in conditiile in care acesti oameni nu participa la realizarea productiei, nu-si aduc contributia la cresterea output-ului economic, in schimb doar consuma resursele statului, facand acest stat si mai ineficient. Din chestiunile 1). si 2). trebuie inteles ca statul pierde foarte multi bani o data datorita intreprinderilor de stat neperformante si a doua oara datorita numarului imens de functionari publici ce nu poate fi sustinut in asemenea conditii.
2.1. In sectorul de stat trebuie impusa o grila de salarizare si reduse salariile sefilor. Ceea ce avem la ora actuala este neeconomic. Nu poti avea un sector de stat ineficient, dar sefimea sa aiba salarii foarte mari si, in general, sa se mareasca salariile, autoiluzionandu-te ca, in felul acesta, progresam extraordinar. NU! Regresam extraordinar!! Este inadmisibil sa folosesti sectorul se stat ca sursa de imbogatire legala pentru sefimea numita acolo pe criterii de cumetrii politice! Este inadmisibil sa intelegi in felul acesta functionarea unei economii.

3. Problema atragerii fondurilor europene. O problema deosebit de serioasa. Romania este foarte deficitara la capitolul asta fata de alte state din Europa de Est. Nu reusim sa tragem decat foarte putin din cat ne este alocat de catre UE, din sumele la care avem dreptul sa accesam. Romania, in aceasta situatie, pierde enorm... Isi rateaza sansa de a se dezvolta, cred ca se poate spune si asa. De cand ne-am integrat in UE niciun guvern nu a reusit sa rezolve pozitiv aceasta problema. Clasa politica nu a dat electoratului explicatii plauzibile privind aceasta extrem de slaba performanta in atragerea fondurilor europene. Eu, de pilda, si cred ca sunt multi ca mine, foarte multi, nu sunt lamurit de ce nu putem atrage aceste fonduri ce ne sunt alocate si la care avem dreptul decat in niste proportii ridicol de mici.

4. Problema coruptiei. O alta problema serioasa ce trebuie rezolvata. Trebuie spuse cateva cuvinte... Aici nu e vorba numai de cinste si caracter... Problema coruptiei in Romania si in toate tarile foste comuniste din Europa de Est, deci care au avut inainte de 1989 un sistem comun din punct de vedere economic, politic si social, este si o chestiune economica. Aici e un paradox: chestiunea aceasta e clar, cred, ca nu poate fi rezolvata fara aportul, contributia statului, dar, pe de alta parte, statul e cel care creeaza coruptie. Saracia, salariile mici, economia slaba sunt factori ce favorizeaza fenomenul... Dar altceva vroiam sa spun: coruptia mi se pare consecinta felului in care factorii decidenti au inteles, economic vorbind, trecerea de la economia in exclusivitate de stat, din comunism, la cea de piata libera, caracteristica Lumii Libere. Deci chestiunea este cum am inteles noi procesele economice caracteristice Lumii Libere, o lume la care noi, cei din Est, care am trait comunismul, nu am avut acces... Laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Dl. Paul Krugman, are un articol pe blogul sau din The New York Times in care arata:

"First of all, whenever somebody claims to have a deeper understanding of economics (or actually anything) that transcends the insights of simple models, my reaction is that this is self-delusion. Any time you make any kind of causal statement about economics, you are at least implicitly using a model of how the economy works. And when you refuse to be explicit about that model, you almost always end up – whether you know it or not – de facto using models that are much more simplistic than the crossing curves or whatever your intellectual opponents are using.

Think, in particular, of all the Austrians declaring that the economy is too complicated for any simple model – and then confidently declaring that the Fed’s monetary expansion would cause runaway inflation. Whatever they may have imagined, they were in practice using a crude quantity-theory model of the price level."

Incerc sa traduc:

"Inainte de toate, cand cineva afirma ca are o intelegere profunda a economiei (sau a orice altceva) care transcede patrunderea unor modele simple, reactia mea este ca avem de a face cu o auto-amagire. De fiecare data cand faci ocazional/accidental o afirmatie asupra economiei, utilizezi implicit cel putin un model despre cum functioneaza economia. Si cand refuzi sa fi explicit asupra modelului, aproape intotdeauna sfarsesti- chiar daca o stii sau nu - utilizand de facto modele care sunt mult mai simple decat curbele care se intersecteaza sau orice altceva ar folosi oponentii tai intelectuali.

Ganditi-va, in particular, la toti Austriecii (e vorba de o scoala de gandire economica, n.m.) care declara ca economia e prea complicata pentru a utiliza un model simplu - si apoi declara cu incredintare ca expansiunea monetara cauzata de Fed va provoca inflatie. Orice si-ar putea ei imagina, ei folosesc in practica un model teoretic-cantitativ brut al nivelului pretului."

Deci sa retinem acest aspect important: al modelului pe care il utilizam. Si sa ne gandim acuma la situatia de la noi si nu numai, deci a tuturor Tarilor din Est. Este coruptia un model economic cu care sa ne mandrim? Eu cred ca nu... Coruptia din aceasta parte de lume, Estul Europei, e un lucru foarte complex, dificil de inteles si de analizat. Insa ceea ce cred eu ca ar trebui inteles este ca impotriva acestui fenomen nu se poate lupta numai prin masuri punitive, luate pe cale legala. Astfel de masuri se iau in Romania. I se poate reprosa Romaniei ca nu a luat aceste masuri din timp, ca lucrurile s-au miscat prea incet... Totusi, masurile se iau de ceva vreme incoace si, cu toate acestea, nu se vede o imbunatatire a situatiei economice, cum aratam si mai sus. Greseala, daca se poate numi asa, provine din faptul ca actualmente exista o tendinta: aceea de a nu separa partea legala, care tine de drept, de cea economica: daca iei masurile legale necesare, trebuie sa iei si masurile economice necesare pentru a putea reduce semnificativ coruptia. Or, de aici s-ar putea deduce ca nu se iau masurile economice necesare pentru reducerea coruptiei. Omul trebuie sa inteleaga ca o economie libera nu trebuie sa functioneze pe baza de coruptie si ca e mai bine, ca se poate castiga mai bine si fara coruptie si, chiar mai mult, in felul acesta - fara coruptie - poti sa-ti aduci contributia, si inca una chiar notabila, la cresterea economica din tara noastra. Or, oamenii nu inteleg si nu vad posibil asa ceva. Sunt convins ca se vor gasi destui care sa citeasca fraza de mai sus si sa spuna: "Lozinci, prostii!!". Insa ar trebui sa ne gandim ca noi utilizam un model care ne face sa dam inapoi, sa ramanem in urma fata de alte tari la capitolul competitivitate si sa se adanceasca saracia in tara noastra. 

Dupa parerea mea, aceste patru lucruri, daca ar primi rezolvarea corecta, ar face ca statul sa aiba mai multi bani, pe care sa-i investeasca si in felul acesta sa creasca cererea de investitii (v. si acest articol semnat tot de Paul Krugman), cum ar fi , spre exemplu, investitiile in infrastructura, fara sa mareasca taxele si impozitele care, dimpotriva, ar trebui scazute si multe din cele actuale eliminate. Practic, asa cum se prezinta lucrurile acum, nici vorba nu poate fi de expansiune economica. Lucrul se vede clar si in numarul mare de firme care dau faliment (situatie care dateaza de ani buni in Romania) sau de cresterea creditului neperformant.

Sunt chestiuni care trebuie lamurite si una din cele mai importante este cea legata de conditiile de deficit bugetar impuse de Tratatul de guvernanta fiscala, pe care Romania l-a adoptat. Dupa parerea mea, trebuie stabilit clar daca e benefic pentru noi sa rulam deficite mici sau ar fi mai bine sa mergem pe deficite mari. Dupa parerea mea, la noi ideea aceasta nu e cum trebuie dezbatuta... A merge pe varianta cu deficite mari nu inseamna a se accentua coruptia, cum poate, gresit, ar crede unii si nici nu inseamna a lua decizii si masuri neeconomice sau antieconomice. Ideea ar trebui sa fie una singura, clara si simpla: cresterea cererii de investitii (si sa se situeze la un nivel superior fata de savings-uri). La noi, statul are aceasta functie de finantator. Inteleg ca trebuie, ca sa dau un alt exemplu, sa cofinantam proiectele din fonduri europene. De aceea ar fi poate singura cale prin care statul ar putea obtine mai multi bani fara sa mareasca taxele si impozitele, ca pana acum, pentru ca o parte din acesti bani s-ar intoarce inapoi la stat si chiar mai multi, taxele si impozitele ramanand la un nivel rezonabil. Pentru ca s-a vazut ca aceasta masura luata in perioada de criza - marirea si inmultirea taxelor si impozitelor - are un efect distructiv asupra economiei, lucru ce se vede cu claritate azi. Evident, lucrurile nu trebuie sa se faca brusc, dar trebuie sa se faca. Se pot rula deficite mai mari (n-am spus, totusi, foarte mari, trebuie prudenta!), spre exemplu statul se poate imprumuta (insa nu brusc cu sume foarte mari). Dar una e sa te imprumuti si sa folosesti banii pentru modernizarea infrastructurii, si altrceva e sa bagi acesti bani in intreprinderi de stat nerentabile sau sa platesti o armata de personal excedentar care lucreaza la stat, pentru ca in felul asta banii acestia se pierd, iar randamentul imprumutului devine zero. De aceea Romania se chinuie pur si simplu sa returneze sumele imprumutate cand ele ajung la maturitate.  

Din aceste patru puncte, la primele trei am esuat in toata perioada 2004 (2007)-2014. In privinta punctului patru, ultimul, se mai misca ceva in ultima vreme.

Despre situatia actuala...

In prezent toata lumea este concentrata pe referendumul din 29 iulie. Este o problema importanta, desigur. S-a scris foarte mult in presa despre recentele evenimente ce au avut loc, culminand cu suspendarea lui Traian Basescu. Nu voi relua aici aceste lucruri cunoscute si nici nu voi vorbi despre lupta politica intre USL si PDL ce pare sa atinga, iata, paroxismul. Nici despre MCV nu voi vorbi, decat, poate, tangential. Voi scrie, in schimb, cateva randuri despre ce cred eu ca pierdem, cu totii, din vedere. Despre ceea ce am pierdut mereu din vedere si nu e bine, orbiti fiind mereu de lupte politice... Este foarte clar ca nu ne place, dar realitatea este ca Romania e una din cele mai sarace tari din Uniunea Europeana. Daca ne vom uita la parametrii economici ai tarii, facand comparatie cu celelalte tari, chiar foste comuniste, vom constata usor ca asa stau lucrurile. Dam vina, si nu fara un oarecare temei, pe aceasta criza economica globala care ne-a afectat foarte mult. Insa nu trebuie sa ne amagim. Mai bine am deschide o privire panoramica asupra mersului economic al tarii noastre de la Revolutia din Decembrie '89 incoace, asta pentru ca sa vedem padurea. Altminteri nu vedem padurea din cauza copacilor, cum se spune. Adevarul este ca progresele noastre sunt foarte modeste, desi au existat si perioade mai bune in tot acest rastimp. PIB-ul Romaniei, spre exemplu, ramane foarte modest: nu am reusit sa ajungem sa avem 10000 de $ pe cap de locuitor. In continuare valoarea adaugata ramane foarte slaba, in felul acesta nu poti progresa. Din aceasta cauza survin toate problemele noastre, inclusiv cele legate de coruptie. Trist este ca reformele care s-au initiat ori n-au fost privite bine de populatie, odata ce au fost puse in aplicare, ori au esuat. Din aceasta cauza nici nu se poate vorbi de o reforma reala pentru ca o reforma reala se judeca prin prisma rezultatelor obtinute si, deci, al progresului real, ceea ce la noi nu se prea vede. S-a vorbit de multe ori despre imbogatitii tranzitiei si cam asa si este. Avem destui imbogatiti, forta economica a tarii e slaba, din pacate. Este evident ca intr-o tara saraca coruptia sporeste in intensitate iar fenomenul periculos este ca aceasta coruptie genereaza saracie si saracia, la randul ei, genereaza coruptie - un cerc vicios din care e greu sa iesi. Insa coruptie exista peste tot in lume (intr-o masura mai mare sau mai mica). Cel mai bun remediu pentru a o combate ar fi dezvoltarea economica sanatoasa. Pe cale juridica e greu de combatut coruptia, iar daca se accentueaza saracia, aproape imposibil. Vorbeam mai sus de cercul vicios saracie-coruptie. Totusi, coruptia in societate este determinata de saracie, deoarece asa si incepe fenomenul. Acolo unde incepe sa se simta saracia, acolo ajunge sa se simta si coruptia cu o mai mare intensitate. Degradarea vietii oamenilor conduce spre acest nefast fenomen, ca de combatut total nu a putut fi combatut niciodata, niciunde pe acest glob. Insa nenorocirea cea mai mare este ca Romania, in rastimpul scurs de la Revolutie si pana in prezent, a fost pusa in situatia de a nu se putea dezvolta. Cel putin asta e perceptia mea, documentata, cum aratam mai sus de datele economice care exprima trista realitate. Reformele care s-au facut, conditiile impuse de FMI nu au putut duce spre o viata mai buna pentru cetateni, multi luand calea exilului, daca se poate spune asa, preferand sa plece sa lucreze in strainatate, spre o viata mai buna decat in tara. Trist si periculos, mai periculos decat Traian Basescu (cum nu putini il considera), este ca Romania nu a putut sa iasa din aceasta logica. Si daca as numi-o drept logica a subdezvoltarii nu cred ca as gresi prea mult. Speranta pe care au avut-o oamenii, Uniunea Europeana, speranta de mai bine, nu se adevereste. Doar ce am intrat si, din nefericire, a inceput criza actuala. Logica austeritatii bugetare nu poate sa faca decat sa adanceasca logica subdezvoltarii. Si dincolo de evenimentele politice actuale, dincolo de acest referendum si de care ar fi rezultatul acestuia, imi pun, plin de ingrijorare, intrebari in legatura cu viitorul... Un viitor care nu arata prea bine, chiar deloc. Dezbaterile actuale ale intelighentei romanesti par sa ocoleasca cu grija subiectul acesta foarte delicat. Partea proasta este si faptul ca il tratam, ca intotdeauna, in chip politicianist si superficial. Nu am vazut pe cineva sa explice la modul cat se poate de serios, academic si lipsit de patima politica si partizanat politic, de ce Romania nu se poate dezvolta, de ce aceasta imposibilitate. Nu ne raman decat lucrarile clasicilor si scriam in postarea precedenta despre studiul, facut cu multa acribie, de catre Dl. Constantin Radulescu-Motru. Trebuie sa recunoastem ca la intrebarile pe care domnia sa le punea inca de atunci noi nu am raspuns inca. Textul a fost editat inca din 1937 de Societatea Romana de Cercetari Pasihologice, Bucuresti, iar Dl. Radulescu-Motru, inca de atunci, subliniez, remarca faptul ca noi copiem legi si institutii burgheze occidentale, fara sa stim, de fapt, cine suntem si ce putem. Acelasi lucru se intampla si acum. Partea proasta e ca nu se vad consecinte benefice, un progres real, desi cred ca ar fi trebuit sa se vada. Ori copiem prost, ori e vorba de altceva... Imi face impresia ca e posibil ca toata aceasta tranzitie de la comunism la capitalism sa fi provocat o criza sufleteasca in popor. Pe de alta parte nici nu i s-a explicat omului, inca de la bun inceput, ce fel de societate este aceasta noua, capitalista, ce anume presupune, pe ce valori este intemeiata, pentru ca oamenii sa inteleaga si sa stie ce au de facut. Lucrurile au fost prezentate, de catre clasa politica, mai intotdeauna, intr-un mod entuziast, ceea ce nu e neaparat rau, sau politic - lupta politica dintre partide, presarata de promisiuni electorale -  si cam atata tot. Insa e inadmisibil sa tot vorbesti, spre exemplu, de eficienta economica fara ca acest lucru sa se si adevereasca in practica, decat foarte slab, adesea nesatisfacator. Ca sa nu lungesc mult vorba voi incheia spunand ca la noi nu functioneaza cum trebuie capitalismul generator de dezvoltare economica, lucru pe care oamenii l-au vrut, nu stiu cat l-au si inteles (cred, mai degraba, ca nu). Si tocmai asta e sursa tuturor problemelor din prezent. Toate valorile despre care se discuta astazi, cum ar fi, spre exemplu, statul de drept, sunt valori ale unei societati burgheze, cum spunea Radulescu-Motru, adica ale unei societati capitaliste, bazate pe economie de piata. Daca aceasta economie de piata incepe sa schioapete e clar ca schioapata si valorile de care pomeneam mai sus. Eu cred ca ignoram (de ce oare?) acest aspect foarte imporant. Trecem pe langa el si ne facem ca nu-l bagam in seama si rau facem. Asa cum nu ne intrebam serios nici de cum va arata viitorul, pentru ca, date fiind conditiile actuale, nu pare sa arate prea bine. Nu voi incheia cu clasicul: sa speram ca va fi mai bine. Ca noi tot speram, suntem campioni la sportul asta. Ci mai bine ne-am gandi mai profund la aceste probleme.

Efectul unei posibile reveniri a crizei economice

Deja incepe sa se vorbeasca despre o noua criza economica. Prima a fost cea din 2008, a doua ar fi cea din 2011. Totusi, chiar daca, actualmente, nu s-ar putea vorbi de o noua criza, ci doar de neincredere, n-am vazut o analiza asupra efectului pe care l-ar putea produce atat in lume cat si in tara noastra. Discursul prezidential nu ne ofera prea multe explicatii in acest sens... Mie mi se pare ca el nu aduce nicio noutate. Ca e vorba de o neincredere, de o reactie, asta stiam. Si presa straina, si cea de la noi, au relatat acest lucru. Ca avem deficit bugetar, si o prioritate este reducerea acestuia, stiam si asta. Sa nu intram in panica - bun, nu intram in panica.Observam ca nu prea sunt noutati. Ca trebuie sa fim prudenti, de acord... E clar ca nu trebuie sa fim imprudenti. Dar o analiza asupra efectului unei posibile reveniri a crizei (sau a venirii unei noi crize, poate ca e mai corect asa) nu am vazut. Va avea un efect asupra tarii noastre? Care va fi acela? Ce intensitate va avea? Daca suntem pregatiti sa-i facem fata si cum... Problema nu ar fi panica sau ingrijorarea, ci absenta unei analize lucide. Pentru ca oamenii ar trebui sa stie la ce sa se astepte, cel putin pe termen scurt si mediu, cum le va afecta viata aceasta noua criza. Discursul linistitor nu va tine niciodata loc unei analize obiective asupra fenomenului. Iar lipsa unei asemenea analize conduce la cresterea populismului, dar ar putea crea si panica. De observat este ca si in ceea ce priveste prima criza, cea din 2008, discursul a fost acelasi: linistitor, sa nu se creeze panica. Anul 2009 a fost un an electoral si lucrurile au mers relativ bine (un bine mai mult formal, ca sa zic asa). In 2010 insa s-au simtit la modul cel mai clar efectele crizei, iar cetatenii au trebuit sa le suporte. Cu greu. Observam acelasi tip de discurs acum, in 2011, cu un an inainte de alegeri! Poate din acest motiv un astfel de discurs "linistitor", cu scopul de a nu-l ingrijora pe cetatean, imi da mai degraba fiori... Si nu numai mie... Interesant este faptul ca o tara precum China, cel mai mare creditor al SUA, se simte ingrijorata de evolutiile economice si financiare din America. Pentru ca de felul in care vor fi rezolvate problemele acolo, in SUA, ar putea depinde si bunul mers la lucrurilor in lume. Deocamdata se pare ca situatia in SUA tinde catre o rezolvare pozitiva, ca sa zic asa. Presedintele Obama a si declarat ca administratia stie ce are de facut. Sa speram ca se vor rezolva problemele astfel incat sa mearga totul spre bine. Probabil ca o analiza care sa previzioneze corect cum vor sta lucrurile inca nu se poate face. Lumea ramane in asteptare, dar, dupa parerea mea, problemele nu se vor rezolva asa de usor. E un proces de durata, dar sa speram (ca altfel ce-am putea face?) ca suntem pe drumul cel bun si ca macar o parte din acestea vor fi rezolvate intr-un timp relativ scurt. Daca luam in considerare analiza facuta de Wall Street Journal, care spune despre companiile americane ca stau cu teancuri de bani record la saltea, parerea mea este ca tocmai acest aspect sta la baza stagnarii economice. Dispare motivatia muncii, a productiei. In schimb esti motivat sa-ti pui in conturi sigure fondurile in exces. Si asta devine principala preocupare a companiilor, lucru ce slabeste piata. Analiza spune asa: "Pentru a ieşi din impasul de acum, pieţele trebuie să se bazeze pe propriile puteri sau să-i aştepte pe politicieni să ia măsuri radicale pentru a porni creşterea economică.". Daca ar fi vorba de masuri radicale, care ar fi acelea...? Insa ar putea fi si alte solutii, poate mult mai eficace, daca ar fi bine studiate. In primul rand devalorizarea dolarului ar trebui transformata intr-o oportunitate. Ar putea contribui la cresterea exporturilor SUA. Devalorizarea dolarului poate fi privita ca un lucru rau, desigur. Dar de ce nu am cauta si aspectele bune care ar rezulta dintr-o asemenea situatie? Mai ales ca exista bani, companiile au bani multi! Pe de alta parte, dupa parerea mea, aceasta criza ne arata ca piata trebuie largita! Ce vreau sa spun prin asta? Eu cred ca am putea imparti lumea, din punctul de vedere al pietelor, in piete bogate (caracteristice tarilor cu economii dezvoltate, avasante) si piete sarace (caracteristice tarilor in curs de dezvoltare si slab dezvoltate). Contrastul dintre cele doua este evident. Dar daca aceste companii au teancuri de bani record la saltea, lucru ce face sa dispara motivatia economica a productiei de bunuri (datorita unui efect de saturatie. Analiza Wall Street Journal spune: "Chiar dacă băncile centrale ar începe din nou să pompeze bani în economie, cu o asemenea abundenţă de cash deja existentă, nu ar folosi la nimic." - inutil sa creditezi abundenta de cash. Chiar absurd.), pentru ca sa nu se intample treaba asta, acestea ar putea investii tocmai in tarile in curs de dezvoltare (pentru ca forta financiara exista din partea lor) si astfel s-ar "largi" piata, cum am zis mai sus, lucru din care ar putea profita atat tarile dezvoltate cat si cele in curs de dezvoltare si s-ar putea relansa activitatea economica pe plan mondial. China a si subliniat ca "ţările occidentale să aibă curajul de a tăia legăturile dintre politicile lor şi să amplifice coordonarea cu ţările în curs de dezvoltare.". Ideea are talcul ei si nu e o idee rea, daca ai sta sa te gandesti bine. Acumularea aceasta extraordinara de resurse financiare in companiile din statele dezvoltate, pana la saturatie, determina raritatea acelorasi resurse nu numai in tarile in curs de dezvoltare, dar chiar si in ceea ce priveste statele dezvoltate (criza datoriilor suverane, datoriile mari pe care le are SUA). Cu alte cuvinte nu mai are cine sa faca investitii, decat aceste companii cu bani multi la saltea, iar in asemenea conditii bancile vor manifesta prudenta in acordarea de credite. Si ar trebui sa le faca, pentru a relansa economia. In caz contrar stagnarea economica de acum s-ar putea transforma usor intr-o noua recesiune. De ce? Pentru ca o stagnare economica influenteaza consumul. Cu alte cuvinte si consumul stagneaza. De aceea el poate sa si scada. Dar daca scade consumul, intreprinderile isi vor reduce productia, deci productia globala, nivelul de ocupare al fortei de munca si veniturile vor scadea. Pe de alta parte, daca aceste investitii nu vor fi facute, companiile tinand o mare cantitate de bani la saltea, atunci s-ar putea ca aceasta masa monetara sa fie privita, interpretata ca fiind excedentara, caz in care apare inflatia. Se vorbeste de faptul ca SUA ar putea da drumul la tiparnita de bani... Dar de ce ar fi exclus ca si alte state, cu datorii mari, sa nu apeleze la o masura similara...? Capitalul financiar ar trebui sa circule. Din cate se vede nu prea se intampla treaba asta, si de aici aparitia acestor puncte de acumulare, sa le zic asa. In cazul in care stagnarea economica actuala se va transforma in recesiune (intr-o noua recesiune) eu cred ca e destul de clar ca si tara noastra va fi afectata destul de puternic, dar nu numai noi. In orice caz, de ce am fi noi exceptia? Ar scadea si mai mult consumul si ar creste somajul, intr-un astfel de scenariu (pesimist). Insa un nou declin economic nu este exclus, dar eu cred ca ar putea fi, pana la urma, evitat. Ceea ce nu inseamna ca lucrul acesta se va si intampla. 

In ce masura ne implicam...

Chiar ma gandeam zilele acestea la aceasta problema: in ce masura ne implicam intr-o anumit activitate? In ce masura actionam, in ce masura cautam noi sa indreptam lucrurile care nu ne plac. O sa dau un exemplu simplu: sa luam un parc. Pe langa faptul ca sunt o sumedenie de caini vagabonti si agresivi, in parcul cu pricina, inconjurat de blocuri, mai e si un liceu. Ei, intre liceu si blocurile din jur, pe o distanta de pana in 100 de metri, e un teren viran unde este depozitat, in mod deschis, gunoiul. Se poate observa ca destinatia acestui teren era cea de spatiu verde. Ar fi trebuit sa aiba un mic gardulet, sa fie iarba, copaci pe el. Da de unde! Pamantul e batatorit, iar cand ploua e un noroi ingrozitor. Mai incolo, la iesirea din parc, doi maidanezi isi fac constiincios datoria! Daca nu stii cum sa-i iei, te poti pomeni cu pantalonii ferfenita. Cum iesi din parc, langa un bloc, pe lateral, e un nou spatiu de depozitare a gunoiului. E acolo de vreo 40 de ani... cam asa. Acelasi. A ajuns intr-o stare de nedescris. Situatia asta dureaza de ani buni si nu pare sa deranjeze pe cineva. Exista o implicare a cetatenilor in acest caz? S-a interesat vreunul de cum poate fi imbunatatita situatia, mai ales cea legata de depozitatea in mod deschis a gunoiului si de noroaiele din jur? Nu de alta, dar spitalele se inchid... Sanatatea, dupa cum se vede, e scapata de sub control... Un astfel de mod de depozitare a gunoiului, intre blocuri si liceu, retineti!, e o sursa de microbi si de infectie. Da, stiu, avem si anticorpi... Este adevarat ca, in rest, parcul ar arata cum trebuie, hai sa zicem asa, desi imbunatatiri ar putea sa-i mai fie aduse. Daca primaria nu-si face datoria si nu rezolva problema, atunci ar trebui sa fie o initiativa cetateneasca, ar trebui sa fie "bombardata" primaria cu e-mail-uri si scrisori prin care cetatenii sa-si arate dorinta macar de a rezolva situatia, aducand foarte des la cunostiinta primariei ca starea negativa de lucruri nu s-a imbunatatit deloc, aducand foarte des la cunostiinta primariei nemultumirea lor! Lucru ce ar putea conta in alegeri... Pe cand la noi totul ramane asa. Cum am stabilit. Adica incremenit in proiect, si nu se face, pana la urma, nimic. Decat intr-un tarziu, si nici atunci cum trebuie. Romanul are o filozofie paguboasa rau de tot: "de ce sa ma implic eu? Lasa sa se implice altul si pe urma, sa vedem, poate o sa ma implic si eu, daca vor fi mai multi..." Insa problema pe care ar trebui sa si-o puna fiecare este:  ce  poti sa faci tu, in mod concret, pentru indreptarea unei situatii concrete si care priveste o colectivitate intreaga? Doar esti cetatean. Or, un cetetean reactioneaza imediat, ia atitudine (nu numai ca are o atitudine), ci ia atitudine din prima secunda! Cand romanul ajunge intr-o tara civilizata, spre exemplu Elvetia, dar e aleator exemplu, se minuneaza lovit de extaz de cat de frumos e acolo, cum totul e curat si aranjat, ordonat, fiecare lucru pus la locul lui. Si incepe sa critice situatia de acasa, ca e asa si pe dincolo... Dar de ce sa nu putem sa facem si noi in casa noastra ceea ce fac dansii in casa lor? Eu stau si ma intreb cum ar reactiona un elvetian sau un francez, sau un german, sau un norvegian daca ar avea gunoiul sub nas, la vederea de la locuinta sa spre parc, zilnic, timp de ani de zile, intr-un spatiu deschis si total neamenajat pentru depozitarea gunoiului. Bine, am inteles, o sa-mi spuneti ca acolo nu se intampla asa ceva. Dar in Romania de ce trebuie sa se intample asa ceva? Acolo ne place, aici nu ne deranjeaza.
In ce masura ne implicam si in ce masura ne asumam responsabilitatea implicarii? Iata marea intrebare. In general vorbind, noi ne implicam prin mitinguri. Ne place sa facem mitinguri. Care nu rezolva pana la urma nimic, desigur. Nu ca as avea ceva impotriva mitingurilor. Poate sunt un pic nedrept, este si mitingul o forma de implicare, de ce nu? Chiar si in exemplu cu parcul, pe care l-am dat mai sus, un mic miting in fata Primariei, pentru ca oamenii sunt nemultumiti si alta forma mai vehementa de a-si exprima nemultumirea nu au, poate ca nu ar strica. Poate ar ajuta la ceva, si pana la urma, Primaria va rezolva problemele. Mai bine asa decat deloc, niciun fel de reactie, niciun fel de implicare si treaba balteste in noroi si microbi. Munca voluntara nu ar rezolva pe deplin problema, pentru ca trebuie facuta amenajarea spatiului verde la modul adecvat pentru un parc, dar si platforma betonata pentru depozitarea gunoiului si constructia corespunzatoare aferenta, lucruri care costa. Iar Primaria ar trebui sa aiba fondurile necesare la buget si pentru rezolvarea unor astfel de probleme. Insa ni se tot spune ca nu sunt bani. Asta e argumentul principal, desi bani poate s-ar mai gasi...Pentru ca nu sunt mari probleme de rezolvat, sunt mici, dar ele conteaza!
Asteptam ceva... Este ca si cum am astepta ca sa vina altul sa ne faca. Statul, Guvernul, Presedintele, etc. Eu stau si ma intreb daca exista o cultura a implicarii la romani si care, cum ar fi aceea. Ceea ce observ eu este ca se manifesta mai degraba fuga de raspundere si responsabilitati, decat luarea taurului de coarne, cum se spune. Cred ca este si o anumita lasitate in treaba asta. Ar trebui sa ne implicam mai mult si mai responsabil fara sa ne fie teama de responsabilitati. Ar trebui mai mult spirit practic.
Dupa parerea mea, si felul in care am inteles noi libertatea, dupa 1989, a fost de asa maniera incat lipsea responsabilitatea. Libertate fara responsabilitate. Scriam intr-un comentariu urmatorul lucru:

"Eu cred ca cei mai multi dintre noi am inteles libertatea fara responsabilitate, poate si pentru faptul ca in aproape 50 de ani de comunism nu am prea avut-o… Si nu ma refer numai la libertatea individului ci si, spre exemplu, la libertatea economica, deci ma refer in general. Nu se poate ca in numele libertatii economice, ca sa dau un nou exemplu, sa fie privatizate/desfintate atatea unitati economice, in mod fraudulos, lasand pe drumuri milioane de oameni, care, in final, au luat calea emigrarii. Unde a fost responsabilitatea in acest caz?"

Insa ceea ce e straniu e faptul ca noi ne miram ca lucrurile merg prost, ca aceasta criza economica parca nu mai pleaca de la noi. Problema ar fi una simpla: trebuie sa facem de asa natura incat sa indreptam lucrurile. Iar daca stai serios si te gandesti cum s-ar putea realiza treaba asta, ai sa gasesti si solutia la problema. Dar mie mi se pare ca este ca si cum ne-am gandi la problema, dar facem tot posibilul s-o agravam. Poate nu o intelegem cum trebuie, si asta e adevarat... Insa mintea omeneasca, cred eu, are capacitatea sa gaseasca solutii optime la diverse probleme inclusiv la cele spre binele societal, obstesc. Noua parca ne-ar lipsi vointa sa facem acest lucru, sa gasim calea cea dreapta si buna. Dupa parerea mea, toleranta este un lucru foarte bun. Poporul roman are aceasta mare calitate de a fi tolerant, ceea ce este extraordinar cu adevarat! Insa depinde si ce toleram. Cand esti bolnav, ai gripa cu febra mare, de ce nu tolerezi atunci boala, in loc sa iei medicamente, sa te faci bine? De ce nu te imprietenesti cu boala? Ia sa vedem, poti asta? Nu poti. Nimeni nu cred ca poate. Deci iei atitudine si actionezi impotriva bolii. De unde rezulta ca nu se poate tolera orice si ca in toleranta trebuie sa ai discernamant. Acel discernamant care sa faca treburile sa se indrepte spre bine, nu sa tolerezi mereu si ceea ce e rau. Sau sa lasi raului sa-si faca loc in bine...
Un alt lucru pagubos la noi este si faptul ca ne vedem necazurile prin prisma unor lucruri care nu tin de noi. In felul asta golirea de orice fel de responsabilitate este totala. Dar in acest mod nu poate exista evolutie. Pentru ca evolutia presupune analizarea propriilor tale greseli, tocmai pentru a gasi calea de indreptare, deoarece oricine poate gresi. Pentru ca ar trebui sa ne punem problema daca nu cumva noi am actionat gresit, daca nu cumva se putea face mai bine, si cum. Defapt mi se pare ca a privi necazurile prin care treci numai prin prisma unor lucruri, evenimente, care nu tin de tine inseamna sa nu ai nicio atitudine, ci, mai degraba, un fatalism contraproductiv. Iar daca lucrurile nu merg bine, atunci trebuie sa ai vointa sa le indrepti. Mai devreme sau mai tarziu tot la asta ajungi, fara indoiala. Poate ca este si o lipsa de curaj la noi, privitor la chestiunea asta. Poate ca si o lipsa de intelegere corecta a lucrurilor si fenomenelor. Nu este o atitudine sa iei niste concepte de-a gata si sa le decretezi (mai intai in forul tau interior) ca fiind absolute, ca fiind bune pentru ca asa ti se par tie. Discernamantul este o mare calitate a omului. Trebuie, spre exemplu, sa vezi si daca ti se potrivesc, trebuie sa gandesti, trebuie sa analizezi. Trebuie sa scoti din subiectiv, daca ma pot exprima asa, acel lucru, ca sa-l privesti asa cum este si sa-l analizezi. Pentru ca numai atunci poti sa si intelegi corect si sa iei decizii in consecinta si la timp, fara sa lasi sa se agraveze boala. Or, la noi, boala s-a agravat, din pacate. Poate si pentru faptul ca nu ne-am implicat asa cum trebuie si la timp.

Oricat de prost ar fi acest Guvern, si i se pot reprosa multe, nu este o atitudine sa dai mereu vina pe Guvern. Intr-adevar este o atitudine sa-l critici si sa-l sanctionezi la vot, asta e clar. Insa individul, in aceste vremuri pe care le traim, ar trebui sa se constientizeze asupra a ceea ce poate sa faca el nu numai pentru a-i fi lui bine, cat si pentru a gandi si actiona cu adevarat spre binele comunitatii in care traieste. La noi lucrul asta lipseste. Asa cum lipseste si educatia cetateneasca, indraznesc sa spun acest lucru. Dupa parerea mea, unul din motorul de dezvoltare al Vestului, pe care noi incercam fara prea mare succes sa-l copiem, a fost tocmai aceasta educatie cetateneasca, fara de care nu poate exista civilizatie. Sunt aproape sigur ca mai toata lumea, marea majoritate, ar raspunde ca motorul dezvoltarii Vestului a fost munca! Sigur, este de inteles o asemenea abordare datorita productivitatii muncii foarte inalte in Vest. A fost si munca, dar nu numai ... Eu cred ca raspunsul corect este: educatia cetateneasca, care s-a facut la insul din Vest inca de la jumatatea secolului al XVII-lea, odata cu inceputul Revolutiei Industriale. Pe cand la noi, este adevarat, nu s-a putut face lucrul acesta datorita faptului ca marea majoritate a populatiei era in stare de iobagie, avand numai obligatii fata de seniorul feudal, dar nu si drepturi (foarte putine, chiar deloc) si cu plata unor impozite foarte impovaratoare numai spre satisfactia in special a marii boierimi. Dupa care, in vremurile fanariote, s-a manifestat un alt fenomen - ciocoismul, care s-a inradacinat adanc in mentalitatea romaneasca si poate ca nici in ziua de azi nu a disparut. Ca sa ne dam insa mai bine seama de ce a insemnat nobilimea in alte parti, va propun sa citim in Wikipedia despre Sir William Garrow, un alt membru marcant al Partidului Whig (despre Sir Robert Walpole am mai scris aici). O sa fac o gluma. Nereusita, stiu. Probabil ca daca noi am fi avut astfel de nobili, acum am fi fost sus de tot (in special cu PIB-ul si nivelul de trai) :). Dar iata ce ne spune despre Sir William - a trait in perioada 13 April 1760 – 24 September 1840. Si:

"Sir William Garrow, KC, SL, PC, FRS (13 April 1760 – 24 September 1840) was a British barrister, politician and judge known for his indirect reform of the advocacy system, which helped usher in the adversarial court system used in most common law nations today. He introduced the phrase "innocent until proven guilty", insisting that defendants' accusers and their evidence be thoroughly tested in court."

Deci observati perioada in care a trait. La 1800 avea 40 de ani... Si sa ne gandim ca el, in acea perioada, a introdus in drept "fraza "nevinovat pana la dovedirea vinovatiei", insistand ca dovezile pe care acuzarea le aducea sa fie de-abinelea testate in curte (la proces)". Pe cand la noi...La noi cei puternici, care nu au facut mai nimic pentru bunastarea poporului, aveau intotdeauna dreptate. Iar taranul, iobag cum era, daca indraznea sa zica ceva, mai si primea doua bice peste gura de la boier! Asta era educatia cetateneasca la noi... Iar, prin contrast, observati scrupulozitatea deosebita a lui Sir William - "nevinovat pana la dovedirea vinovatiei"!! Si asta cand... Eu cred ca Anglia a avut un mare noroc cu astfel de oameni! Zau asa, pentru ca astfel de oameni au deschis calea spre dezvoltare si progres a Marii Britanii. Este adevarat ca Sir William a fost un om bogat, dupa cum se si poate citi. Insa nu asta ma intereseaza, nu aspectul asta, ci faptul ca a fost un eminent avocat. Retineti cuvantul eminent!

"Edward Foss described him as "one of the most successful advocates of his day",^[45] something linked more to his "extraordinary talent" at cross-examination than his knowledge of the law;^[46] Garrow once told a witness before a case that "you know a particular fact and wish to conceal it – I'll get it out of you!"^[47] Lord Brougham, who regularly opposed him in court, wrote that "no description can give the reader an adequate idea of this eminent practitioner's powers in thus dealing with a witness".^[48] Lemmings notes Garrow as not only a formidable advocate but also the "first lawyer to establish a reputation as a defence barrister".

Lucrul acesta cred ca ar trebui sa-l intelegem la justa lui valoare, pentru ca are relevanta pentru realitatea romaneasca de azi. Deci nu e de ajuns sa fi doar bogat, ci sa mai fi si eminent in meseria pe care o practici! La noi sunt doar bogati! Asta e problema. Sau, mai degraba, imbogatiti ai tranzitiei. Deci problema nu se pune in termenii ca sa fie mai multi oameni bogati, ca in felul asta, chipurile, progreseaza tara - nu de alta dar am auzit ideea asta. Ci sa fie si foarte capabili in ceea ce fac, in activitatea lor, in meseria lor. Si cu educatie aleasa. Deci nu neaparat cei bogati duc societatea inainte, ci cei bogati si elevati, eminenti, iar exemplul lui Sir William este elocvent, care sunt si capabili de o viziune de dezvoltare a tarii. Si e una din marile greseli ale tranzitiei faptul ca s-a pus in exclusivitate accentul pe bani si capital, nu pe munca si elevatie, ca modalitate de succes, in ideea ca asta ar duce la dezvoltarea tarii. Dupa cum se vede nu e deloc asa si realitatea demonstreaza clar acest lucru. Pentru ca nu orice om bogat este si capabil. A confunda bogatia materiala cu capacitatea intelectuala a individului este o mare si regretabila eroare, care ar trebui, cumva, corectata. Pentru ca altminteri se poate intampla sa se imbogateasca niste nulitati, care sa ajunga sa aiba putere, dar sa nu fie in stare sa faca nimic pentru progresul general al societatii.

La noi s-a vorbit foarte mult dupa Revolutie despre "inversarea valorilor". Si eu consider ca fenomenul este real. S-a vorbit in zorii liberatatii si despre faptul ca oamenii cinstiti si capabili nu se implica prea mult. Si lucrul acesta este intr-o destul de mare masura adevarat. Tranzitia aceasta este criticata pentru faptul ca toata pleava s-a ridicat la suprafata. Cei pusi pe capatuiala fara prea multa munca si bataie de cap, prin orice mijloace. Consecinta se vede acum, cand a te eleva nici nu prea mai are cine stie ce importanta pentru un tanar, riscand ca situatia tarii sa se deterioreze si mai mult pe viitor.
 
Implicarea omului acum cred ca seamana mai mult a lehamite. "De ce nu se strang mai multi, de ce nu ne strangem un milion de oameni la miting?". Din lehamite. Poate si din deznadejde. Poate si pentru faptul ca oamenii au ajuns la concluzia ca nu ajuta la nimic. Sa fie un inceput de maturizare a electoratului nostru? Pentru ca problemele fundamentale nu sunt rezolvate si nu se rezolva in felul acesta. Traim fara garantii de mai bine. Nimic nu garanteaza ca o sa fie mai bine pentru tara si pentru poporul ei. Nu exista acel fir de idee care sa te poata conduce la concluzii optimiste. Dar poate ca in astfel de momente trebuie sa te implici mai mult, sa faci mai mult, sa-ti demonstrezi si sa demonstrezi ca poti mai mult, ca se poate mai mult. De ce preferam, in momente dificile, inactivitatea si, poate, fatalismul, in locul actiunii si implicarii? Exista si posibilitatea sa nu stii cum sa actionezi. Sau sa ti se para zadarnic. Sigur, sunt situatii si situatii. Insa mie mi se pare ca preferam pasivitatea, ca si cum nu am vrea sa-i deranjam pe altii, desi ei ne deranjeaza pe noi. Sigur, vorbesc la modul general.
Spuneam mai sus ca tot ni se zice ca nu sunt bani. Asta e lucrul omniprezent astazi, la ordinea zilei - nu sunt bani. Este ca si cum mama i-ar spune copilului care vrea si aia si aia - "N-am bani!", ca sa-i inchida gura. Asa si guvernantii nostri inchid gura electoratului din ce in ce mai nemultumit. Creand o situatie imposibila, pentru ca problemele tot trebuie rezolvate de catre cei care trebuie sa le rezolve. Nu se pot mentine prea mult niste probleme nerezolvate, care inrautatesc pe zi ce trece situatia economica a tarii si a cetateanului, sau solutii gresite la probleme cat se poate de reale, ce conduc spre mai rau, pentru ca in felul acesta nemultumirile cresc si vor irumpe intr-o dezlantuire violenta pana la urma.Tocmai acest "nu sunt bani" parca e facut in mod expres sa anihileze orice forma de implicare si reactie - pentru ca ce rost mai are sa te implici daca nu sunt bani, deci resurse pentru rezolvarea problemelor. A tot repeta placa asta la infinit, fara sa se vada, in final, nicio imbunatatire a situatiei, arata din ce in ce mai clar incompetenta, mersul pe o cale gresita. Defapt merge sa spui o data, de doua ori, fraza cu "nu sunt bani", in schimb nu merge s-o spui mereu, in contextul in care nu se vede niciun fel de roade bune ale actului de guvernare, sau daca asa percep majoritatea cetatenilor. Pentru ca aceasta perceptie nu este degeaba, ci este expresia nivelului de trai scazut. Pe cand Guvernul actual pare sa spuna doar : "nu sunt bani, noi facem reforma"! Si asta e una din cauzele neimplicarii, a lehamitei generale. Adevarul e ca nu se vede la nivelul Guvernului si actualei coalitii de guvernare ceea ce se cheama implicare, atata vreme cat situatia generala se inrautateste vizibil. Cu atat mai mult situatia este anti-implicare, daca pot sa spun asa, caci daca Guvernul nu poate, pentru ca tot repeta ca nu are bani, atunci cetateanul, omul obisnuit ce mai poate sa faca? Si cu atat mai mult nu este o atitudine pentru Guvern aceasta repetare la infinit parca a acestei placi, daca nu va fi in stare sa imbunatateasca cumva situatia, ci doar sa promita. Lucrul asta alimenteaza nostalgii comuniste. Pentru ca buna functionare a societatii nu tine numai de implicarea cetatenilor, cat si de implicare la nivel de Guvern si insitutii ale Statului, care trebuie sa gaseasca solutii si sa-si faca datoria fata de oameni.

Si atunci.... in ce masura ne implicam...? Ne implicam cu adevarat...? Daca nu, ce ne impiedica...?

Societatea romaneasca de azi - opusa fraternitatii?

Iata o intrebare la care cred ca merita sa meditam. Este sau nu societatea romaneasca de azi, asa cum arata ea la ora actuala, opusa fraternitatii? Statisticile arata ca peste 50% din romani vor sa plece din tara, nu mai vorbesc ca sunt destui, vreo 2 milioane, daca nu ma insel, care deja lucreaza in afara tarii. Se pare ca oamenii nu-si mai gasesc satisfacerea nevoilor si aspiratiilor in propria lor tara. Deziluziile sunt mari, sperantele sunt inselate. Mai binele promis de catre clasa politica intarzie nesperat de mult...Remarc faptul ca dupa Revolutia din decembrie 1989 tara noastra a intrat pe fagasul economiei de piata, intr-o logica de tip liberal, ca sa folosesc o expresie la moda, dar sugestiva. Numai ca aceasta "logica" are un cusur destul de mare. Celebra si vechea lozinca a liberalilor era: "Prin noi insine!". Este de observat ca nu spune: "prin mine insumi". Este o diferenta foarte mare deoarece acest "mine" reprezinta individualismul, pe cand "noi" exprima solidaritatea. Se pare ca am inteles mai repede acest "mine", grotesc reprezentat intr-o formula populara: " sa moara capra vecinului" sau, si mai rau: "sa moara vecinul si sa-i iau capra". Formula solidaritatii intr-o societate democratica, cu economie de piata, am inteles-o mai greu... (de ce oare?). Datorita acestui individualism rudimentar societatea romaneasca s-a atomizat. Pentru ca fiecare a inceput sa actioneze pe cont propriu, cum se spune, dar fara sa reuseasca sa realizeze mare lucru. Pentru a intelege problema din punct de vedere economic iata aici o statistica a FMI pentru tarile central si est europene, incluzand, bineinteles, Romania. Si pentru a se urmari mai usor, aici o statistica doar pentru Romania. Se poate vedea scaderea brusca a PIB-ului in 1990, fata de valoarea sa din 1989 - de la 2316,374 US$ per capita in 1989, la 1647,985 US$ per capita in 1990. Iar 10 ani, pana in anul 2000, nu s-a vazut nicio crestere semnificativa de PIB. In 1992 ajunsese la 848,175 US$ per capita, cea mai joasa valoare. O valoare cumplit de mica. In 2000 era de 1688,308 US$ per capita. O crestere semnificativa si constanta a PIB-ului s-a inregistrat in perioada 2000-2004, pe vremea Guvernului Nastase. In 2004 era de 3478,314 US$ per capita. Cresterea cea mai pronuntata a PIB-ului s-a produs in perioada 2004-2008. In 2008 a ajuns la 9507,976 US$ per capita. Totusi, fata de tari ca Slovacia sau Slovenia, tara noastra este (inca) departe, nereusind chiar in perioada 2000-2008 o crestere de PIB precum, spre exemplu, a reusit Slovacia, o tara mult mai mica din punctul de vedere al numarului de locuitori. Lucru care arata ca nu am reusit sa ne dezvoltam precum tari ca Ungaria, Slovacia, Slovenia si chiar Croatia. Aceasta stare s-a perpetuat intr-un mod acut 10 ani, dupa cum am aratat mai sus, intre 1990-2000. Se poate observa usor ca aceasta stare s-a concretizat pentru majoritatea oamenilor printr-o scadere a nivelului de trai prin aparitia somajului, datorita inchiderii multor intreprinderi. Multi au optat pentru plecarea din tara, spre a munci in alte tari unde exista si nevoie de forta de munca, dar si salariile erau mult mai mari decat in Romania. Acum, datorita crizei economice mondiale, PIB-ul tarii a scazut din nou, lucru care afecteaza in mod negativ viata oamenilor. Investitiile societatilor nefinanciare au scazut in toata Europa. In 2009 PIB-ul a inregistrat o scadere la 7542,466 US$ per capita. O scadere drastica fata de 2008. Lucru de natura sa amplifice nemultumirile oamenilor. Trecerea la economia de piata a insemnat si reducerea rolului statului in economie, punandu-se accent pe societatile comerciale private, ca vector principal al sectorului economic productiv. In Romania sunt foarte multe SRL-uri, care, de regula, au un numar mic de angajati ( spre ex: 40-50 angajati). Sclavajul modern si-a pus amprenta si in Romania, desi o tara saraca fata de tarile dezvoltate din Vestul Europei. Angajatii isi zeifica patronii, adica stapanii moderni, asta pentru ca nu cumva sa fie dati afara. Frica de a fi dat afara este destul de accentuata, mai ales intr-o asemenea situatie economica dificila. Intrigile sunt la fiecare pas. Desigur, lucrul acesta nu inseamna, nu se traduce printr-o crestere record a productivitatii muncii si nu are nicio legatura cu meritocratia. In general, cei care vorbesc despre necesitatea meritocratiei in Romania au pe undeva dreptate deoarece, in general vorbind, meritele fiecaruia nu sunt recunoscute, nici intr-un mod fratern si nici respectuos. Insa problema meritocratiei, adica a unei societati bazate pe aceasta, trebuie, cred, tratata cu prudenta. Daca imparti societatea in "cei cu merite" si "cei fara merite", in general nu pe baza de criterii obiective, rezulta o imensa discriminare. Iar crearea (artificiala) a unei asemenea imense discriminari (bazata, la noi, pe factori mai mult subiectivi decat obiectivi) conduce la ura intre cei "cu merite" si "cei fara merite", si, as spune chiar mai mult, poate conduce la erori grave, la fenomene de excluziune sociala monstruoase. Romanul insa nu pune problema asa. La el castele se formeaza altfel: pe legaturi de rudenie, prietenie si de partid. Spre ex. fenomene ca pesederizarea si acum, mai nou, pedelizarea, sau nepotismul, sau intelegerea prieteniei prin excluderea sociala a altora. In felul acesta situatia devine cam de nerespirat... In ceea ce priveste lupta politica se observa o ura neimpacata intre Putere si Opozitie, ce antreneaza, in mod firesc, pe sustinatorii celor doua entitati politice. Mie nu-mi place faptul ca se creeaza, in felul acesta, animozitate si ura intre simplii cetateni, spre exemplu intre cetatenii de rand pesedisti si pedelisti (nici macar membrii ai unui partid, ci sustinatori, simpli cetateni). Cuvinte jignitoare rostite, reprosuri adresate celuilalt ca de ce a votat asa. Cu alte cuvinte se creeaza o atmosfera plina de intoleranta, opusa spiritului democratic. Sau acuzarea romanilor din strainatate care au votat cu Basescu, iarasi o forma inadmisibila de intoleranta! (este ca si cum ai zice: din cauza voastra a castigat Basescu, de aia traim asa de rau acum!). In loc sa fie o atmosfera plina de fraternitate si toleranta, se creaza falii artificiale in societate. Care ameninta democratia si constructia unei societati moderne. Pe de alta parte se abuzeaza de cuvantul Justitie, fara a se tine seama de Ratiune, Iubire si Compasiune, care ar trebui sa fie prezente intre cetateni, lucru care ar putea conduce nu la Justitie, ci la razbunare. Este clar ca aceasta societate nu arata cum ar trebui. Iar perceptia generala este ca statul nu face nimic pentru cetatenii sai. Lucru care mi se pare grav. Un alt lucru care mi se pare grav este disparitia Altruismului din societatea noastra. Fiecare pentru el. Tocmai ca nu este prin noi insine...Mie imi este teama ca societatea, in felul acesta, se dezagrega. Prin atitudinea oamenilor. Coeziunea sociala slabeste. Ar trebui sa ne gandim bine la ce avem de facut, altminteri ramanem in urma multor state, care au reusit mai bine decat noi. Evident economicul este foarte important. Dezvoltarea economica a tarii trebuie sa fie o prioritate a momentului actual. Aceasta, dupa parerea mea, nu se poate realiza decat cu ajutorul unor investitii serioase si prin interventia statului in economie. Statul, in situatia de fata, nu poate fi rupt de peisajul economic. Numai ca acesta trebuie sa actioneze puternic in interesul cetatenilor, nu al unor grupuri de interese obscure. Ar trebui ca tari mai sarace, precum a noastra, sa fie ajutate de marile puteri economice. Cu atat mai mult cu cat suntem, acum, in UE si NATO. Situatia economica din Romania, provenita de pe urma caderii comunismului in 1989, trebuie inteleasa. Un esec in privinta dezvoltarii economice ar insemna disperare. Cu atat mai mult se va amplifica emigratia spre Vest, punand Vestului o mare problema si anume aceea daca are capacitatea de a absorbi atati emigranti veniti din tarile sarace, si nu e vorba numai de Romania. Lucru care ar putea avea consecinte dintre cele mai nefaste asupra civilizatiei Vestului. Cresterea profiturilor unor firme, grupuri de interese din Vest, nu inseamna, neaparat, si Binele. Binele nu se reduce numai la cresterea ratei profitului si reducerea deficitului bugetar. Solutia corecta ar fi ajutorarea statelor sarace de catre cele bogate. In acest context, pentru a depasi situatia actuala grea, statul ar avea un rol deosebit de important de jucat. Daca, intr-o atare situatie, statul si-ar face corect si onest datoria fata de cetatenii sai, atunci iesirea din starea economica grea in care ne aflam ar fi posibila destul de usor. Democratiile avansate ar trebui sa inteleaga ca perioada comunista de aproximativ o jumatate de secol de la noi a creat in societatea romaneasca un context economic si cultural (pun accent pe acesti doi vectori) complet diferit fata de cel din Vest, antagonic fata de valorile democratice si economice de piata. Iata si cauza pentru care progresul, la noi, dar intr-un context economic si cultural ( si , de ce nu?, si istoric) cu totul nou, merge destul de greu, din pacate. Intelegerea fata de o asemnea situatie presupune si o schimbare de atitudine a Vestului dezvoltat economic fata de noi. In mai bine. Pentru ca sa ajuti pe cineva, deci pentru a face, ca sa zic asa, un act de caritate, trebuie mai intai sa-l intelegi. Este necesara si bunavointa. Sigur, Vestul, la randul sau, intelege mai greu pentru ca nu a trait comunismul si nici treceri de la capitalism si monarhie, la comunism si republica, apoi de la comunism la capitalism si asta in numai o jumatate de secol. A accepta ca statul sa intervina pentru a gestiona chestiunile legate de dezvoltarea economica, pentru a face oamenii fericiti si sa duca o viata demna, nu ar trebui sa fie un lucru atat de greu. Pentru a reduce discrepantele mari si foarte mari intre cei saraci si cei bogati din societate. Insa statul, si asta e un lucru esential, ar trebui sa fie un stat onest, dupa cum am aratat si mai sus. Nu de alta, dar aceasta globalizare sau mondializare nu ar trebui sa fie creatoarea unei noi cortine de fier: intre tarile bogate si avansate economic si tehnologic si cele sarace. Adica, reluand o formula cunoscuta: cei bogati sa devina si mai bogati si cei saraci sa devina si mai saraci. Dimpotriva, ar trebui ca sa fie un prilej pentru statele mai sarace de a avansa economic, deci de a micsora decalajul fata de tarile bogate si dezvoltate economic, de a micsora, daca doriti, diferentierile foarte mari care exista intre cele doua lumi: cea a tarilor dezvoltate si bogate si cea a tarilor sarace si slab dezvoltate sau in curs de dezvoltare. In caz contrar, teama imi e ca se creaza un antagonism evident intre cele doua lumi. Intr-o asemenea situatie, daca incercam sa privim lucrurile la scara mondiala, cu atat mai mult nu va putea fi posibila o fraternitate generala. O cortina de fier poate avea si cauze economice, nu numai politice, precum vechea cortina de fier, cea care a cazut in 1989. Cum am putea sa privim caderea cortinei de fier in 1989? Sigur, o putem privi sub aspect politic, dar e de ajuns? Sub aspect politic, adica s-a prabusit comunismul si tarile Europei de Est, foste comuniste au trecut la democratie si economie de piata. Nu cred ca este de ajuns sa privim numai sub acest aspect fenomenul. Ce s-a intamplat? Doua lumi, cea comunista si cea capitalista, despartite prin aceasta cortina de fier, razboi rece, au fuzionat. Dar aceasta fuziune trebuie sa fie de esenta fraternala si sa creeze solidaritate intre cele doua foste lumi, comunista si capitalista, acum o singura lume - cea democratica. Iar solidaritatea o putem privi prin prisma intelegerii reciproce si al ajutorului, bineinteles. Revenind la tara noastra, un alt lucru care e in neregula consta in aparitia celor imbogatiti. Si asta intr-o tara cu PIB-ul pe care il are, adica unul mic. Acest termen - imbogatit - arata faptul ca cel in cauza a fost sarac, dar a devenit bogat. Problema este ca acesti imbogatiti sunt putini, raportati  la marea masa a populatiei si unii s-au imbogatit bine de tot, fara ca acest lucru sa se constate si in PIB-ul tarii, ramas mic, dupa cum am aratat. Deci societatea, in ansamblul ei, nu prea s-a imbogatit, dimpotriva chiar, tinand cont si de criza economica actuala. Cum se explica acest fenomen? Scopul a fost privit prost si s-a denaturat: el ar fi trebuit sa fie imbogatirea de ansamblu a intregii societati (nu exagerez si sa spun ca toti trebuie sa fim bogati, caci lucru acesta nu este posibil. Dar nici o patura ingusta de oameni bogati si o mare masa de oamani saraci, care isi cauta salvarea in emigratie!) si nu imbogatirea unora, in felul asta creand, chipurile, o societate capitalista moderna. In felul asta s-a creat o societate per ansamblu saraca si cu posibilitati de dezvoltare reduse. Si, lucru grav, o societate in care oamenii - vorbesc despre marea masa de cetateni, oamenii obisnuiti - suporta greu libertatea...Iata un lucru foarte negativ pentru democratie. Pentru ca in atari situatii se nasc din randul societatii tot felul de guru, de dictatori, sau de oameni care promit tot felul de elucubratii. Ceea ce trebuie avut in vedere este prosperitatea prin munca cinstita, ca vector principal al dezvoltarii economice. Iar lucrul acesta trebuie sa se realizeze in tara noastra, daca dorim sa scapam de marasmul economic in care ne aflam. Prosperitatea nu se poate dobandi altfel, in niciun caz prin a da bani populatiei - 20.000 de euro pentru fiecare roman. Si de ce? Pai pentru ca sa-si deschida o afacere, nu v-ati prins? Si sa ajungem ce? O tara de afaceristi, apartamentul si SRL-ul, nu? Lucru, evident, imposibil. Nicio societate care are pretentia de a fi moderna nu s-a putut dezvolta in felul acesta. Este trist ca am ajuns la asa ceva dupa 20 de ani... Ideea aceasta de a deschide o afacere trebuie, de asemenea, privita cu prudenta. Pentru ca nu toti oamenii au calitati pentru a fi si oameni de afaceri. In nicio tara din lume nu exista ca toata populatia sa fie oameni de afaceri. Sunt oameni de afaceri care fac bani si dau de lucru altora, asta da. Exista patroni si angajati, corect. La noi toata lumea isi deschide o afacere. Lucru care nu este in regula. Tocmai de aceea sunt si multe afaceri pe langa lege. O societate normala nu poate fi asa: toti oamenii sa fie oameni de afaceri. La noi, din pacate, dupa Revolutie nu s-a creat o societate normala. La noi trebuie create locuri de munca mai bine platite, chiar daca le creeaza statul (vorbesc de crearea unui sector productiv de stat), lucru care ar putea reduce din emigratie si poate ar determina pe multi din cei plecati peste hotare sa lucreze, sa se intoarca in tara si sa poata sa duca o viata fericita si demna aici. Daca sectorul privat nu este atat de dezvoltat incat sa poata sa faca o crestere a PIB-ului semnificativa, pentru a asigura dezvoltarea tarii, atunci este necesar ca statul sa se implice mai mult in economie. Mie imi este teama ca, cu astfel de idei, cum ar fi cea de a da bani populatiei, s-ar periclita dezvoltarea economica a tarii si viitorul acestei tari pentru multe generatii de acum inainte. Chestiunea este ca trebuie facut ceva, deoarece stagnarea este sinonima cu inapoierea. Sau cu revolta, in conditiile in care lucrurile vor sa mearga inainte si nu pot deloc inainta. Este de dorit armonia. Deci fraternitatea....