Un punct de vedere...

In legatura cu simularile examenului de bacalaureat si a evaluarilor nationale am citit un punct de vedere intr-un ziar de provincie: Argument - Ziar online de Caras-Severin:

Ai noştri tineri nu mai vor să înveţe

De: 

VICTOR NAFIRU 
Iata ce se arata:

" Avem din nou o problemă la nivelul învăţământului românesc. Examenele de simulare ale bacalaureatului şi ale evaluării naţionale relevă faptul că, elevii sunt din ce în ce mai nepregătiţi şi incapabili să treacă peste un astfel de hop major. Având modele din realitatea imediată şi mult mediatizată, ei se visează şmecheri de cartier, gigolo, foto modele, dame de companii, îndeletniciri practice care nu presupun diplomă de bacalaureat şi nici absolvirea unei şcoli sau a unui curs de calificare. Este suficient să-l ai pe „vino-ncoace“, să îmbraci o haină de firmă şi să pui pe tine două degete de rumenele, pentru ca succesul să fie asigurat.

Vinovată de halul în care a ajuns învăţământul românesc – cu elevi care se caftesc în şcoală până la desfigurare, cu profesori bătăuşi, cu adolescenţi ce se filmează în timp ce fac sex pe catedră, cu dascăli umiliţi la ore de nişte mucoşi de copii ce se cred Van Dame sau Chuck Norris – sunt politicienii pentru care şcoala şi cu cei ce o populează, elevi şi profesori, au devenit loc de experimente pentru programele lor, mereu falimentare. Toate guvernările din 1990 încoace n-au făcut altceva decât să se îndepărteze de şcoala tradiţional românească. La fiecare guvernare, se schimba doar denumirea ministerului şi a şcolilor, în special a celor din ciclul V-VIII, dar nu şi fondul problemelor grave cu care se confruntă învăţământul nostru. De la o generaţie la alta, de pe băncile şcolii pornesc în viaţă elevi tot mai neinstruiţi şi mai ignoranţi, în timp ce miniştrii şi activiştii politici nu fac altceva, prin măsurile pe care le iau, decât să amplifice dezastrul din educaţie.

Poate unii vor spune că şi noi am fost ca şi elevii de acum. Necopţi la minte, prin natura vârstei, visători şi teribilişti, însă acest lucru nu ne-a împiedicat să ne facem un rost în viaţă. Nimic mai neadevărat, însă la fel de real este faptul că la terminarea unui liceu sau şcoli profesionale ştiam să strângem un şurub, cunoşteam capitalele ţărilor din lumea întreagă şi alte chestii de cultură generală pe când copiii din ziua de astăzi nu sunt în stare să obţină o notă de trecere la bacalaureat. Imaginaţi-vă ce ar însemna examen de admitere în facultate sau unul riguros la susţinerea lucrării de licenţă.

Apropos de şcoală, tineri pregătiţi şi de viitorul lor în viaţă. Cu ani în urmă, colegul meu Nicolae Irimia l-a întrebat pe un june student la universitatea reşiţeană, care cocheta cu jurnalismul, dacă ştie care e diferenţa dintre curentul alternativ şi cel continuu. Senin, acesta a răspuns: „Nu ştiu nea Nae, că am lipsit când s-a predat lecţia aia!“ Şi ştiţi unde lucrează studentul acela ajuns intre timp inginer? În administraţia judeţeană, unde mută câta hârtii dintr-un loc într-altul. Dar aveţi idee cum a ajuns să ocupe, poate, locul unui adevărat specialist? Simplu: pe linie de partid aflat la putere."

Recomand citirea integrala si in original a intregului editorial.

Eu as pune doua probleme:
1. Dar educatia primita in familie? Pentru ca specifica: "elevi care se caftesc în şcoală până la desfigurare, cu profesori bătăuşi, cu adolescenţi ce se filmează în timp ce fac sex pe catedră, cu dascăli umiliţi la ore de nişte mucoşi de copii ce se cred Van Dame sau Chuck Norris". Scoala nu poate sa-ti ofere tot in ceea ce priveste educatia. Din acest punct de vedere, al educatiei, mai este cea din familie si cea pe care ti-o faci singur, pentru ca un om ar trebui sa se si autoeduce, daca se poate spune asa. Poate ar fi bine sa ne intrebam si ce fel de parinti avem, nu numai ce fel de copii avem... Eu stau si ma intreb daca fetei aceleia care doreste sa ajunga dama de companie, parintii i-au explicat ce inseamna asta, daca au cautat sa-i deschida mintea si sa-i largeasca orizontul.
2. A doua problema ar fi cea legata de economia romaneasca, o economie care a suferit un declin in cea mai mare parte din perioada scursa de la Revolutie incoace. Au fost, practic, doar 8 ani - 2000 - 2008 - de crestere economica semnificativa, dupa care a venit aceasta criza economica, prelungita inadmisibil de mult in Europa. In lumea reala nu se poate sa ai o economie in declin, dar un invatamant care sa performeze foarte bine, in mod deosebit. Dimpotriva: in tarile dezvoltate economic se observa si performante deosebite ale invatamantului. Invers nu prea s-a vazut. Poate exceptii, dar nimic mai mult. Or, din cate inteleg eu, noi dorim exact pe dos: vrem cu o economie slab performanta sa avem un invatamant de o performanta deosebita... Toate masurile acestea politienesti, cu camere de supraveghere in timpul examenelor, faptul ca profesorilor li se interzice sa primeasca bani sau cadouri si nu pot face meditatii cu proprii elevi, nu vor rezolva mare lucru. Nu spun ca astfel de masuri n-ar fi necesare, dar asta nu inseamna ca sunt si suficiente... Ar trebui luate si masurile economice care sa creeze locuri de munca si premise de dezvoltare, pentru ca tinerii sa fie stimulati sa invete, sa stie pentru ce invata, sa inteleaga ca in felul acesta poti sa-ti faci o situatie buna in viata.

Ce spun laureatii Premiului Nobel pentru economie...?

Fara indoiala ca problemele economice preocupa, la ora actuala, pe multi. Lucru ce e intru totul de inteles. Iata ce am citit in Gandul, legat de acest subiect:

Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie în 2008: Riscul instalării recesiunii globale este “destul de mare, poate chiar de 50%"

Se arata, printre altele, urmatoarele:

"Deşi recentul plan de relansare a creşterii economice în SUA lansat de preşedintele american Barack Obama este "mai curajos şi mai bun" decât se aştepta, Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie, susţine că s-ar putea să nu fie suficient pentru a diminua riscul unei noi recesiuni globale, scrie Huffington Post, care citează un interviu acordat de Krugman televiziunii de business Bloomberg TV.

Riscul instalării recesiunii globale este "destul de mare, poate chiar de 50%", spune Krugman. "Riscul unui fenomen care este perceput drept recesiune este mult mai mare. Cred cu tărie că peste un an vom fi martorii unei rate a şomajului mai mare decât cea de acum", explică el. [...]

Deşi planul lui Obama ar putea un impuls revenirii economice, respectiv evitării unei noi intrări în recesiune, după cum explică laureatul premiului Nobel, opoziţia partidului republican în a implementa noul plan ar putea contribui substanţial la reinstalarea recesiunii, a adăugat el.

Posibilitatea ca SUA să reintre în recesiune este unul dintre cele mai "calde" subiecte ale economiştilor la nivel mondial. În timp ce preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, alături unii economişti susţin că acest lucru este improbabil, alţii sunt mai puţin optimişti. Printre ei se numără şi Michael Spence, şi el laureat al premiului Nobel pentru economie, care, de curând, a estimat, la fel ca şi Krugman şi Roubini, că posibilitatea ca SUA să reintre în recesiune este de 50%.

În cazul lui Krugman, "piatra de temelie" care stă la baza acestei estimări este faptul că, în proporţie de 100% republicanii se vor opune planului lui Obama. "Nimic nu va trece. Cred că dacă Obama ar propune să respectăm şi mai mult mamele, republicanii tot s-ar opune", a declarat el."

Laureat al premiului Nobel pentru economie: probabilitatea unei noi recesiuni globale este de 50%

Este vorba de parerea lui Michael Spence, laureat al Premiului Nobel pentru economie in 2001. Iata ce se arata:

"Economia mondială are o probabilitate de 50% să intre din nou în recesiune, susţine Michael Spence, laureat al premiului Nobel pentru economie în 2001, în cadrul unui interviu acordat Bloomberg.

"Sunt destul de îngrijorat", a declarat Spence. "O scădere (a economiei, n.r.) în Europa şi S.U.A., care reprezintă o parte importantă a economiilor puternic industrializate, sunt sigur că va duce la încetinirea creşterea economiei chineze, fenomen care mai apoi se va transmite la celelalte economii în curs de dezvoltare", explică el, cu precizarea că un asemenea scenariu are o probabilitate de 50%.

Declaraţiile laureatului premiului Nobel pentru economie vin la scurt timp după ce mai multe instituţii financiare, printre care Citigroup şi UBS, au redus estimările privind creşterea economică globală. Spre diferenţă de situaţia imediată izbucnirii crizei din 2008, când China a putut să amortizeze şocul cu ajutorul unui plan costisitor de stimulare a consumului, China nu va putea acum decât să protejeze parţial creşterea economică, este de părere Spence.

China "nu poate să compenseze scăderea cererii care va rezulta din scăderea celor mai puternice economii", a precizat el. În momentul în care inflaţia, oficială, este de 6,5% în China, puterea de la Beijing ar fi aproape "nebună" să încerce să compenseze această scădere a cererii prin stimularea creditării.

De cealaltă parte, nici banca centrală a S.U.A., Fed, nu se află într-o poziţie mai confortabilă, pentru că "are o putere limitată de a preveni o economie fragilă şi un sistem financiar fragil de la scădere". Banca centrală americană ar putea însă, spune Spence, să se concentreze mai mult pe încurajarea sectorului construcţiilor rezidenţiale, care este în acest moment o "ancoră" ce ţine în loc economia."

Cam toti vorbesc la unison... De observat ca toti spun de acelasi procent de probabilitate: 50%, ceea ce mi se pare grav. Probabilitatea recesiunii globale este de 50%... Practic, nu stim, nu putem fi siguri de ceea ce va urma. Poate fi, poate ca nu va fi... dar sansele sa fie recesiune sunt mari. Ce poti sa mai spui...? Ce vremuri traim...!

Off Topic

Iata si un alt articol, citit in Romania Libera, fara legatura directa cu subiectul, dar care merita citit si apoi de meditat asupra lui:

IRES: Doar 32% dintre români au o părere bună despre învăţământul naţional 

Un sondaj interesant, rezultatele sunt insa cam contradictorii, cel putin asa mi s-a parut.Spre exemplu:

"Potrivit sondajului, 66% dintre persoanele chestionate au "o părere proastă sau foarte proastă" despre învăţământul actual.

Dacă 43% dintre cei intervievaţi sunt de acord cu afirmaţia "Sistemul românesc de învăţământ este unul performant", 54% îşi exprima dezacordul privind acest aspect. Cu toate acestea, aproximativ cinci din 10 români îşi menţin opinia potrivit căreia şcoala românească este de calitate."

Parca ar fi anumite contradictii... Daca cinci din zece romani (50%) isi mentin opinia potrivit careia scoala romaneasca este de calitate (inteleg de buna calitate, sau inteleg eu gresit...?!) atunci cum se poate ca 66% dintre persoanele chestionate sa aiba o "parere proasta sau foarte proasta" despre invatamantul actual....? Iar 43% spun ca sistemul de invatamant romanesc este unul performant... Cel putin la ora asta mi se par anumite contradictii in asemenea rezultate ale acestui sondaj. Poate ca gresesc eu, nu exclud acest aspect. Totusi...
De citit tot articolul si scurta explicatie pe care o da Dl. Vasile Dancu.

Update
Iata un alt articol din Gandul care, cred, merita sa fie citit:

INFOGRAFIC: Harta superputerilor economice în 2030. Cum va fi ajutată China de "gravitaţie" în războiul economic cu SUA

Despre dezastrul de la Bac..

Am scris despre acest subiect si aici. Observ ca se cauta foarte multe explicatii pentru acest fenomen. Am retinut parerea lui Cristian Tudor Popescu - aici, aici si aici. Este de retinut si un articol din Gandul, foarte interesant, despre cum s-a prabusit promovabilitatea de la 80% la 44% in numai trei ani - aici. Dupa parerea mea, explicatia e una foarte simpla si este de natura economica. Atata vreme cat in toti acesti 20 de ani s-au privatizat/inchis/desfiintat/ foarte multe intreprinderi din ceea ce, pe vremuri, era economia socialista, atata vreme cat agricultura a fost adusa la ceea ce se cheama agricultura de subzistenta, lucruri ce au generat somaj masiv si, mai apoi, o emigrare masiva a fortei de munca in Occident, spre zari mai bune, iar in vremurile din urma s-a mers pe o crestere economica bazata preponderent pe consum si nu pe productie, absolutizandu-se consumul, la ce te poti oare astepta? De asemenea e de vazut si care e PIB-ul Romaniei si procentul infim, de 3% din PIB, acordat invatamantului ca sa completam tabloul de mai sus. Pe vremea comunismului statul iti garanta un loc de munca (era stipulat in Constitutia de atunci), acum insa poti sa faci o facultate si sa fi vanzator de ziare (si nu e nicio exagerare). Invatamantul, la ora actuala, nu este (bine) corelat cu gradul de ocupare al fortei de munca, functie de calificarea individului. Pe de alta parte recesiunea prelungita in care se afla tara la ora actuala nu poate sa duca spre ceva bun. In felul acesta invatamantul nu mai are nicio finalitate. Pentru ca problema lui nu consta in reformele mai mult sau mai putin inspirate care s-au facut in toata aceasta perioada, ci in ceea ce faci dupa ce ai absolvit. Ce faci dupa e problema esentiala si lucrul care, pana la urma, motiveaza. Fireste ca ceea ce s-a intamplat poate fi interpretat si ca un esec major al regimului Basescu si al PDL-ului in ceea ce priveste reforma in invatamant. Insa nu reprezinta, totusi, cauza profunda a evenimentului intamplat de curand. Este de retinut ceea ce spune CTP si, in mare masura, are dreptate:

"Cristian Tudor Popescu a comentat situaţia de la Bacalaureat 2011 : "Dorinţa românului de a acumula diplome este dinainte de 1989. Atunci, dacă aveai o diplomă, statul era obligat să te repartizeze, să-ţi dea un loc de muncă, care era mai bun decât al celorlalţi care nu o aveau. În prezent, statul nu mai are nicio obligaţie faţă de absolvenţi, iar aceste diplome nu mai fac doi bani. Dacă nu ştii să-ţi demonstrezi utilitatea în ziua de azi, nu ai ce să faci cu diploma de bac. Şi elevii simt acest lucru. Vorbind de matematică, e bine să ştii aritmetică, dar ce să faci cu analiza matematică, de exemplu? Cine te mai întreabă de integrale şi derivate tot restul vieţii", a spus Cristian Tudor Popescu despre situaţia de la Bacalaureat în 2011." (subl.mea)

Spun in mare masura pentru ca demonstrarea utilitatii conduce spre o alta dezbatere filozofica importanta. Pentru ca aceasta demonstrare a utilitatii m-a dus imediat cu gandul la Greata lui Jean-Paul Sartre... Problema ar fi si cat de util e un anumit lucru, sau unul, sau altul, dar, mai degraba, cat e individul insusi de util. Iar de la cat de necesara e existenta lui se poate medita la cat de necesara este existenta in general vorbind.Pentru ca daca trebuie sa demonstrez utilitatea mea (apropo de ce spunea CTP) atunci, in primul rand, si mi se pare logic asa, ar trebui sa mi-o demonstrez, mai intai, mie insumi, inainte de a o demonstra altora (lucru care s-ar putea sa nu fie necesar sau sa nu-l resimt ca pe o necesitate!). 
Dar sa nu divagam prea mult de la subiect. CTP a adus in discutie aceasta problema, poate cam... fortat, poate asa mi se pare mie. Problema de fond nu e "cine te mai intreaba de integrale si derivate tot restul vietii". Daca punem asa problema, atunci se naste intrebarea: ce rost mai are sa le inveti? Dar in felul acesta nu ajungem la nicio concluzie, poate doar la aceea ca nici nu are rost sa mai inveti...Este adevarat ca Seneca a spus: Non scholæ, sed vitæ discimus. Insa sensul lui "a invata pentru viata" trebuie foarte bine inteles. Ca asa, daca e s-o luam in sens invers, hai sa spun asa, poti trai foarte bine si fara sa inveti, fara sa ai multa carte. A invata pentru viata inseamna sa sporesti tu insuti in spiritualitate, lucru ce deschide calea (sau caile) catre progresul societatii, atat cel material cat si cel spiritual (evident, vorbesc la modul foarte general). Pentru ca numai avand cunostiinte de aritmetica, societatea nu poate progresa. Nu poate fi viabil sa mergem pe o astfel de abordare - "Vorbind de matematică, e bine să ştii aritmetică, dar ce să faci cu analiza matematică, de exemplu? Cine te mai întreabă de integrale şi derivate tot restul vieţii". Sa luam un exemplu - Laplace. Daca ar fi gandit asa atunci cu siguranta nu am mai fi avut aceasta carte... Si sa ne gandim ca Franta nu s-ar fi putut dezvolta daca n-ar fi avut oameni mari, profesori mari, un sistem de invatamant bine pus la punct, daca s-ar fi invatat numai aritmetica, mergand pe linia unui utilitarism extrem de ingust. Ceea ce vreau sa spun este ca o dezvoltare durabila nu se poate obtine in felul acesta, adica - "Cine te mai întreabă de integrale şi derivate tot restul vieţii?", adica, repet, utilitarismul ingust de care vorbeam, care reduce totul la faptul ca e necesar sa stii aritmetica, nu derivate, care, oricum, mai incolo, in viata, nu ti-ar folosi cine stie ce. Si, sigur, este gresita o astfel de abordare si privita prin prisma individului, pentru ca depinde si ce lucrezi. Pentru ca s-ar putea sa ajungi sa lucrezi intr-un domeniu in care sunt necesare cunostiinte de matematica superioara. Latinii spuneau: Non licet bovi, quod licet Jovi - Nu este permis boului (oricui), ceea ce este permis lui Juppiter si, desigur, aveau dreptate. Insa nenorocirea mare in societatea romaneasca este ca locul lui Juppiter a fost luat de bou si locul boului, de catre Juppiter. Atunci incepe sa se dezvolte o gandire bazata pe un utilitarism ingust. Inteleg faptul ca CTP dorea sa dea o explicatie fenomenului si, din aceasta cauza, a facut o astfel de divagatie, introducand problema in dezbatere, cautand sa inteleaga felul in care gandesc, la ora actuala, elevii. Insa eu spuneam ca nu aceasta ar fi problema de fond. Am divagat si eu, e adevarat. Prima parte, ceea ce am subliniat, din ceea ce a spus reputatul editorialist, merita atentie. Pentru ca, dupa parerea mea, interesul pentru invatatura e strans legat cu ceea ce faci dupa absolvire. Iar faptul ca dupa absolvire, din pacate, nu faci mare lucru avand scoala incepe, asa cum aratam si mai sus, sa determine la individ o gandire ingusta, un utilitarism ingust, care este expresia unei ignorante profunde. Practic, prin ceea ce se intampla, prin felul in care decurg lucrurile la noi, nu se face altceva decat sa se dezvolte ignoranta, anuland elevatia. Eu nu cred ca masurile anticopiat, spre exemplu, vor reusi sa imbunatateasca situatia. Ci ar trebui ca statul sa aiba in vedere o reala dezvoltare economica, pe care individul s-o si simta, pentru ca situatia sa se indrepte. Lucru ce ar putea determina crearea de locuri de munca, bazate pe pregatirea pe care o ai, bine platite, adica astfel incat cel care lucreaza sa resimta o satisfactie reala, atat morala cat si materiala; atunci ar exista si o reala motivatie in actul invatarii (fapt care nu ar trebui sa aiba legatura cu felul in care era pe vrema comunismului). Lucru ce nu se intampla in Romania si care, drept consecinta, a determinat si determina emigratia masiva. Cu alte cuvinte nu exista aceasta satisfactie, de care vorbeam mai sus, si, pe cale de consecinta, nu exista nici motivatia. Decat Greata, sub forma unei obligativitati stranii de a-ti demonstra utilitatea fara niciun rost, pentru ca tot aia e. Spuneam ca nu se intampla in Romania... Tocmai pentru ca in Romania a ajuns superfluu sa mai inveti pentru viata!  Si acesta e lucrul cel mai rau care se poate intampla. Ramane sa inveti pentru scoala. Lucru absolut inutil, vorba lui Seneca. Este infructuos, la noi, la ora actuala, sa mai inveti pentru viata. Pentru ca dupa ce inveti atata, viata, cel putin aici, nu-ti ofera satisfactiile la care speri; intr-un fel iti insala sperantele, iar motivatia devine searbada. Intrucat tendinta nu e cea spre progres real si dezvoltare durabila a societatii. Nu ai nici satisfactii morale, nici satisfactii materiale, cu toate cunostiintele pe care, cu truda, le-ai acumulat in multi ani de invatare. Este mai degarba vorba despre un efect psihologic propagat in masa, care descurajeaza individul, provocat in special de realitatile economice ale tarii (evident descurajante). Un duh de descurajare si de manifestare a inutilitatii si neputintei... O lipsa de sens ce se propaga in existenta. Nu ar trebui, poate, sa ne mire lucrul acesta. Salus populi suprema lex esto - Bunăstarea poporului să fie legea supremă, spune un adagiu latin. La noi e asa ceva? Nu prea e asa, iar problema aceasta dureaza de foarte multa vreme, din nefericire...Si nici nu se vede o tendinta ca lucrurile ar merge spre bine. Nu mai vorbesc de faptul ca in mai toate sondajele de opinie, in proportii majoritare, oamenii spun ca tara merge intr-o directie gresita. Or, in asemenea conditii e cel putin utopic sa vorbesti de un invatamant performant cu adevarat. Intr-adevar, a fost o discutie lunga pe tema asta in care s-a implicat si Basescu, nu cu foarte mult timp in urma. Totusi e greu de crezut ca invatamantul poate performa in asemenea conditii economice, cu bani putini, cu o populatie infricosata de scumpiri, in marea ei majoritate, cand nu se vede, cel putin in momentul de fata, nicio inaintare spre mai bine... De aceea si spun ca situatia, daca se va rezolva, nu se va putea rezolva usor. De agravat, da, se poate agrava in asemenea conditiuni. Nu pot fi (prea) optimist... Deziluziile cresc pe zi ce trece. Criza economica le agraveaza. Roma die uno non aedificata est - Roma nu a fost cladită într-o zi ...   

Straniu...

Iata ce am citit pe Mediafax:

Un medic nigerian cu studiile făcute în Italia a reuşit să se angajeze la 14 spitale din M. Britanie, deşi nu ştia nici măcar tehnicile esenţiale de resuscitare

Cred ca nu exagerez daca spun ca e straniu. Numai sa citesti un astfel de titlu si iti dai seama ca ceva nu e in regula... Dar iata ce spune articolul de mai sus:

"Dr. Lucius Okere şi familia lui s-au stabilit în Londra, unde doctorul şi-a încercat norocul la nu mai puţin de14 spitale. 

Printre "competenţele" doctorului cu diplomă de chirurg: nu vorbea aproape deloc engleză, nu se spăla pe mâini şi credea că termenul "crash call" (termenul din jargonul medical pentru "stop cardiac") înseamnă "accident de maşină". În plus, nu ştia nici măcar să acorde primul ajutor: în loc să facă respiraţie gură la gură, el îşi pălmuia pacienţii ca să verifice dacă aceştia sunt în viaţă, potrivit Gândul.

În ianuarie, doctorul a fost în sfârşit concediat de Consiliul Medicilor din Marea Britanie, după ce ultimul spital în care a lucrat a atras atenţia asupra problemelor sale.

Cum a fost însă posibil ca doctorul "dezastru" să se plimbe din spital în spital şi abia a paisprezecea instituţie să sesizeze lipsa lui de competenţe?


Bruxelles-ul interzice spitalelor din Marea Britanie să testeze competenţele doctorilor şcoliţi în spaţiul UE (cum este şi cazul lui Okere care, chiar dacă este nigerian, a făcut facultatea de medicină în Italia), pentru că acest lucru ar împiedica "libera circulaţie a muncii".
Toţi ceilalţi doctori care vin să muncească în Regat - inclusiv cei care au învăţat meserie în Australia, Canada, SUA - trebuie să dovedească faptul că au cunoştinţe în domeniu şi ştiu să vorbească limba engleză.

"Datorită" acestei legi, doctorul nigerian s-a plimbat din spital în spital, fără a fi raportat comisiilor. În ultima instituţie a lucrat doar patru zile."(subl.mea)

 De remarcat e faptul ca omul facuse facultatea de medicina in Italia, in Bologna, si era doctor chirurg! Iar in Marea Britanie (repet, Marea Britanie!!) de abia a paisprezecea institutie sesizeaza lipsa lui de competente!!!! Interesant este ce spune articolul din Gandul, la care face trimitere Mediafax:

"Această "gaură" din legislaţia UE a ieşit prima dată la iveală în 2008, când un britanic de 70 de ani a murit după ce a primit de 10 ori doza recomandată de morfină. Aceasta i-a fost administrată de un stagiar incompetent din Germania, care ţinea locul unui doctor, în Cambridgeshire.

"Datorită" acestei legi, doctorul nigerian s-a plimbat din spital în spital, fără a fi raportat comisiilor. În ultima instituţie a lucrat doar patru zile." (subl.mea)

Stateam si mediatam asupra invatamantului nostru despre care prea adeseori se afirma ca ar fi neperformant, se tot vorbeste despre "falimentul invatamantului romanesc", de faptul ca nu se da o "directie noua de europenizare a educatiei si modernizare a statului". Oare nu ne subestimam prea mult...? Eu cred ca da. Ce sa mai zicem de ceea ce se intampla in "mirificul" Occident si despre legislatia europeana, iata, in vigoare, care produce morti, datorita "gaurilor" sale? Ce sa mai zicem atunci de invatamantul de acolo care poate produce asemenea calamitati, precum "doctorul chirurg" nigerian sau stagiarul incompetent din Germania... ? Iar intrebarile se pun cu atat mai mult cu cat vorbim de tari dezvoltate si de legislatia europeana, pe care ar trebui, nu-i asa, sa o aplicam si noi. Sa ne gandim ca noi asta dorim si spre asa ceva tindem - spre europenizarea invatamantului! - ca si cum noi am fi o tara bananiera, care, deh, e departe de lumea buna, de clubul select al statelor civilizate si trebuie sa ne mai europenizam si noi, sau ca si cum am fi situati cumva pe la Polul Sud al Planetei (nu spun Polul Nord, ca asta e mai aproape de Europa si de europenizare), si nu in Europa. Nu spun ca la noi ar fi toate bune si frumoase, dar tare imi e ca ne subestimam prea tare. Nu vi se pare? Defapt ne subestimam prea tare, intotdeauna, si uitam sa facem ceea ce trebuie pentru o dezvoltare reala. Nu avem bani, nu merge treaba, astea ar fi cauzele pentru care nu progresam. Dar ceea ce ma frapeaza pe mine este ca, desi avem multe solutii pe hartie si fiecare dintre noi stie, defapt, ce trebuie facut, solutiile raman numai pe hartie. Mereu. Pentru ca potentialul tarii noastre nu e valorificat asa cum trebuie. Deci nu ca nu ar exista potential. De ce nu ne apucam serios pe treaba si sa modernizam spitalele? De ce milioane de oameni au plecat din Romania pentru a lucra in alta parte? Acolo sunt competenti, numai in tara la noi nu. Eu cred ca am ajuns, datorita obsesivei noastre tendinte de a ne subestima mereu, sa gandim distorsionat si sa vedem lucrurile ca intr-o oglinda care distorsioneaza foarte tare imaginea. Avem despre noi cea mai proasta impresie. Iar lucrul acesta ne face sa nu vedem ceea ce trebuie cu adevarat facut in tara pentru a putea progresa societatea. Stiti ce mi se pare straniu...? O sa va spun... Daca in Biblie se spune ca sa-ti vezi mai intai barna  din ochiul tau si apoi paiul din ochiul altuia, noi facem cam asa: ne vedem barna din ochiul nostru, dar nu facem nimic s-o scoatem de acolo, in schimb nu vedem deloc paiul din ochiul altuia, ca sa nu ne obosim in mod inutil. In schimb altora le vedem numai calitatile!! :)). Pentru ca asta ne insenineaza viata, ca si cum ar face mai usor de suportat barna din ochiul nostru. Evident, e doar o impresie, sper sa nu o judecati prea aspru. Este pacat ca acest mit al strainatatii prezent la noi, la romani, despre care vorbea undeva Nichita Stanescu, ne face sa gandim intr-un mod mai degraba negativ in ceea ce ne priveste. Nu avem o gandire pozitiva asupra lucrurilor si problemelor. Aspectul acesta se vede si in viata politica prin lipsa consensualitatii (de unde rezulta ca nu avem o cultura a consensualitatii), iar despre acest aspect, care vizeaza necesitatea consensului, incepe sa se vorbeasca atat in cercurile Puterii, cat si in cele ale Opozitiei. Este, cred, destul de clar ca lipsa consensului, vazut ca un compromis rezonabil, genereaza "solutia unica" despre care vorbea Cristian Preda. Dar acest lucru este ingrijorator, pentru ca face imposibil dialogul constructiv si genereaza derapaje ale democratiei. Insa as spune ca este si un registru negativist, ca sa zic asa, in care "ne simtim bine" in a aborda diverse probleme, in niciun caz rational, lucid. Pentru ca la noi functioneaza mai degraba o logica a contestatiei decat o logica a consensualului, izvorata dintr-o cultura primara, cum ar spune Hegel, pentru ca se resimte, dupa parerea mea, o degradare culturala, sau mai degraba a culturii la noi, careia nici nu i-a fost data o prea mare importanta in perioada post-decembrista. Insa daca e asa cum remarca Cristian Preda: 

"Poate, din când în când, e bine să ne punem problema şi ce anume ne uneşte, ce anume ne adună, nu doar ce ne separă. Nu vă ascund că-mi pun şi eu problema din perspectiva legăturii mele cu Partidul Democrat Liberal. Pentru că e adevărat că de multe ori eu însumi am privilegiat rupturile, separaţiile, distincţiile, diferenţierile. Asta m-a pus pe mine însumi - o spun autocritic, dacă-mi îngăduiţi - în situaţia de a nu vedea totuşi că există experienţă, că există oameni de bună-credinţă. Din păcate, unii nu sunt cunoscuţi sau nu ies la suprafaţă."

Atunci fenomenul de care vorbim este cel de instrainare. Aici e un aspect si o problema foarte interesanta, legata de aceasta tranzitie prelunga pe care Romania o traverseaza - de la comunism la capitalism, si anume ca unul din efecte a fost si cel de instrainare a omului de ceilalti, sau, cu alte cuvinte: ne-am instraintat unul de altul din diverse motive care tin de logica, ineluctabila parca, a acestei tranzitii. Poate ca de aici ne vin toate aceste probleme ce par a fi insurmontabile. Acest fenomen s-a petrecut nu numai la nivelul oamenilor politici, dar, pregnant, la nivelul oamenilor obisnuiti, fiind ca o sursa a tuturor contestatiilor, fara posibilitatea impacarii cumva a contrariilor, dar si fara o finalitate clara a contestatiilor. Ce finalitate au avut, spre exemplu, mineriadele? Nu ma refer aici la faptul ca s-a creat o imagine destul de proasta in exterior tarii noastre prin aceste mineriade. Dar acestea nu au prea schimbat mare lucru. Desigur, putem vorbi de cauze, nu le ignor, putem vorbi de efecte de moment, dar nu de finalitati clare, care, spre exemplu, sa schimbe decisiv ceva. Practic vorbind, nu se schimba nimic, deci se stagneaza, iar sinteza ar fi ca se progreseaza totusi, dar intr-un ritm foarte lent si foarte greoi, cu multe dari in urma, urmate de avansari temperate.