Update
Iata aici un sondaj IRES privind referendumul. Despre rezultatele finale, Gandul titreaza:
"Legea permite astfel noii autorităţi media să aibă acces la documente ale organelor de presă şi să-i constrângă pe ziarişti să-şi dezvăluie sursele de informare despre probleme vizând securitatea naţională.Si:
Două ziare de stânga din Ungaria, Nepszabadsag şi Nepszava, şi-au consacrat, luni, prima pagină unui protest împotriva noii legi a presei, care a intrat în vigoare odată cu noul an, transmite agenţia ungară de presă MTI.
Pe prima pagină din Nepszabadsag a apărut scris, în maghiară şi în 22 de limbi diferite ale UE, inclusiv în româneşte, textul „Libertatea presei din Ungaria se duce de râpă”.
Potrivit acestui ziar, noua lege a media „serveşte demersurilor autoritare ale guvernului Fidesz/creştin-democraţi, prin crearea posibilităţii de a-i pedepsi, interzice şi în cele din urma distruge pe toţi cei cu puncte de vedere diferite”.
Cotidianul Nepszava a proclamat pe prima pagină, în maghiară şi engleză: „Libertatea presei este un drept fundamental într-un stat membru al Uniunii Europene. Trebuie să ne apărăm drepturile democratice în Ungaria. Cerem libertate pentru presă”.
Legea, care se află acum sub analiza Comisiei Europene, a fost deja criticată de guvernele Germaniei, Marii Britanii şi Luxemburgului."
"Lupta Budapestei cu jurnaliştii vine într-un moment de maximă expunere publică a Ungariei, care a preluat preşedinţia rotativă a UE, de la 1 ianuarie. Într-un editorial publicat la sfârşitul anului trecut, cotidianul american Washington Post îşi exprima opinia potrivit căreia UE va ajunge să regrete sistemul preşedinţiilor rotative, în condiţiile în care ştafeta a fost preluată acum de Ungaria, „al cărei guvern populist a adoptat o lege a presei mai potrivit unui stat autoritarist decât unei democraţii occidentale”.
Pozitia Italiei:"Comisia Europeană a ameninţat Franţa cu sancţiuni în justiţie dacă va continua politica de repatriere "în masă" a rromilor. Mai mult, comisarul european pe Justiţie, Viviane Reding, a comparat politica Franţei cu cea a naziştilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, spre furia secretarului de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, care a declarat că nu aşa te adresezi unui "mare stat".
În cadrul reuniunii, atât comparaţia lui Viviane Reding a fost condamnată, cât şi răspunsul dat de Pierre Lellouche. "Un lucru este incontestabil: Comisia Europeană este garantul tratatelor şi stabileşte dacă este încălcat sau nu un tratat", a declarat, ieri, cancelarul Austriei, Werner Faymann. "Dacă nu sunt acceptate criticile la adresa unui stat mare, acest lucru înseamnă că membrii Comisiei Europene nu pot aplica legislaţia europeană decât statelor mici. Acest mod de gândire este inacceptabil", a declarat şi europarlamentarul austriac, Hannes Swoboda.
Franţa a fost şi ţinta acuzaţiilor grupului "Verzilor" din Parlamentul European, care o acuză de "presiuni" la adresa partenerilor europeni şi că încearcă să submineze rolul Comisiei."Suntem îngrijoraţi în legătură cu presiunile pe care guvernul francez le exercită asupra statelor membre ale Uniunii pentru a aduce atingere rolului Comisiei, cu scopul de a evita consecinţele acţiunilor sale cu privire la rromi", au afirmat liderii ecologişti într-o scrisoare adresată preşedintelui Uniunii Europene (UE), Herman Van Rompuy."
"Viviane Reding să se preocupe şi de copiii abandonaţi din România"Premierul italian, Silvio Berlusconi, a sosit cu întârziere la Bruxelles, avionul său trebuind să aterizeze de urgenţă din cauza unor defecţiuni. Poziţia Italiei a fost, însă, exprimată de consilierul acestuia, Carlo Giovanardi, care a atatcat-o dur pe Viviane Reding."Comisarul UE pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie, Viviane Reding, a folosit un ton inacceptabil faţă de guvernul francez în problema rromilor, problemă care ţine în principal de ţara lor de origine, România. Îi amintim doamnei comisar Reding, care printre altele ar dori să le impună tuturor statelor membre UE recunoaşterea pe teritoriile lor a căsătoriilor cuplurilor homosexuale, că România împiedică adoptarea în străinătate a copiilor români abandonaţi, constrângând zeci de mii de copii să crească fără afecţiunea şi căldura unei familii", a afirmat consilierul premierului italian.În cadrul reuniunii, Consiliul Europei a propus o iniţiativă de îmbunătăţire a situaţiei rromilor, în timp ce Comisia Europeană s-a angajat să urmărească felul în care Franţa se ocupă de problema rromilor. Alte concluzii vor fi trase la un viitor summit."
""În afară de a nu fi de acord cu unele formulări, am salutat faptul că a existat reacţia CE la posibile încălcări ale drepturilor cetăţenilor europeni", a spus Băsescu. Întrebat dacă acest lucru înseamnă că s-a declarat în dezacord cu afirmaţiile comisarului Viviane Reding, el a spus: "Şi în timpul Consiliului am folosit aceeaşi formulare: cu excepţia unor excese de limbaj salutăm poziţia Comisiei Europene".
Pe de altă parte, Traian Băsescu a spus că una dintre concluziile Consiliului este că CE va face o investigaţie asupra conformităţii legislaţiei franceze cu normele europene.
"CE va face o investigaţie - e o altă concluzie a zilei de azi - o investigaţie în ce măsură legislaţia franceză este adaptată directivelor europene. Şi va exista un raport", a spus Băsescu."
"Şeful statului a mai spus că dorinţa sa este de a soluţiona problema cu Franţa. "Nu este problema noastră ce va face Comisia. Ce este problema noastră este ca această dispută să fie rezolvată între România si Franţa şi atât eu cât şi preşedintele Sarkozy am stabilit că nu avem nevoie de intermediar şi o vom rezolva", a spus Băsescu."