Powered By Blogger
Se afișează postările cu eticheta Balcani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Balcani. Afișați toate postările

vineri, 1 martie 2013

Martisor

Martisorul este o sarbatoare a primaverii. Sarbatorim venirea acestui anotimp datator de speranta. Primavara ar putea fi, de ce nu, un simbol al regenerarii, al cresterii, al preinnoirii, al refacerii. Aceasta sarbatoare pe care o intalanim in zona Balcanica, la Aromani, Megleno-Romani, precum si la Bulgari, in Macedonia si Albania este una dintre cele mai pline de simboluri, pornind de la mituri ce se pierd in negura vremurilor. Spre exemplu, iata un lucru foarte interesant legat de Martenita (Bulgaria): "micile podoabe făcute din fire albe și roșii, care se poartă de pe 1 Martie, până pe 30 martie sau până când persoanele care le poartă văd o barză, o rândunică sau un copac înflorit". Obiectul de podoaba numit martisor este de asemenea incarcat de simboluri, pornind de la snurul intotdeauna numai in doua culori - alb si rosu - de care este legata podoaba propriu-zisa ce poate fi: o potcoava in miniatura, gargarita, trifoiul, coșarul, ghiocelul... Se spune ca cel ce poarta martisorul are noroc, ca martisorul aduce belsug in casele oamenilor, ca le implineste dorintele. Deci toate acestea: potcoava, gargarita, trifoiul, coșarul, ghiocelul sunt simboluri atat ale primaverii dar si ale norocului, ale belsugului, ale implinirii dorintelor. De regula, baietii ofera martisoare fetelor dar in Romania sunt zone unde fetele ofera martisoare baietilor. Faptul ca in unele locuri este prins de ramurile pomilor fructiferi te poate duce cu gandul la anumite puteri magice pe care le-ar avea martisorul. Wikipedia ne spune ca: "În localitățile transilvănene mărțișoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele".  Simbolismul bogat al martisorului, care te indeamna spre filozofie, ii atrage pe oameni ca un magnet: oamenii cumpara martisoare pentru a le oferi celor dragi, colegilor, vecinilor, etc. Unele sunt chiar cu maiestrie lucrate... Sunt si martisoare care aduc simboluri noi (dar foarte interesante) cum ar fi, spre exemplu, pestele, mai degraba delfinul, elefantul. Un simbolism bogat il ofera si ghiocelul, planta, care desi e gingasa, e un simbol tot al primaverii, al puritatii (datorita culorii albe), al victoriei asupra iernii (cand apar ghioceii stim ca iarna nu mai are putere si trebuie sa plece). Interesant este ca toata aceasta comunicare simbolica, cu accente magice si binefacatoare, dateaza de cca. 8000 de ani... Iata ce ne spune Wikipedia: "Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum cca. 8 000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu erau purtate la gât.". E foarte posibil ca albul sa simbolizeze legatura omului cu Dumnezeu si rosul sa fie un simbol al sangelui, al eroismului, cele doua culori impletite simbolizand astfel,  impreuna, mantuirea omului, iar Primavara sa fie privita ca fiind eliberarea omului de necazuri si dureri, trecerea la o alta viata (poate chiar in alt plan), o schimbare in bine a vietii. Pentru ca ma gandesc la faptul ca ar trebui sa fie si o semnificatie transcedentala a martisorului. Interesant este de subliniat faptul ca au trecut atatia ani, milenii, si traditia martisorului, martisorul, a ramas pana in zilele noastre, aducand bucurie oamenilor. 

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Apropo de scutul antiracheta

Vizita lui Traian Basescu in SUA si semnarea acordului romano-american privind scutul antiracheta au fost, in ceea ce ne priveste, cele mai importante evenimente ce s-au desfasurat zilele acestea. S-a vorbit foarte mult daca Basescu se va intalni cu Obama, daca nu se vor intalni, si daca se vor intalni ce anume vor discuta, despre caracterul acestei vizite s.a.m.d. Totusi, nu prea am vazut o analiza fata de pozitia Rusiei referitoare la acest scut antiracheta si ce consecinte va avea semnarea acordului atat in privinta relatiilor americano-ruse cat si in privinta relatiilor bilaterale dintre Romania si Rusia. Subiectul este, fara indoiala, dificil. Nu prea stim nimic altceva decat ca Rusia a cerut garantii legale cum ca acest scut antiracheta nu va fi indreptat impotriva sa, pe care nu le-a primit (inca?!). Pe de alta parte, pozitia Rusiei, in trecutul apropiat, fata de acest scut mi se pare a fi una sinuoaosa, trecand de la dezaprobare ferma la o pozitie nu chiar ostila, totusi constant critica fata de acest proiect. Dar ce inseamna asta? Sa nu uitam ca Putin a declarat recent, cu ocazia evenimentelor din Libia, ca trebuie consolidate capacitatile militare ale Rusiei si ca se va dubla productia de sisteme de racheta strategice. Interesant este ca actiunea de amplasare a scutului antiracheta nu defineste un adversar concret. Acesta ar putea fi Iranul, desi Iranul nu are, din cate inteleg, capacitatea tehnica de a fabrica rachete ce sa ajunga in Europa si sa atinga vreo tara membra NATO - rusii sustin ipoteza aceasta. Centralele atomice iraniene au starnit anumite temeri in cadrul NATO ca aceasta tara ar urmari fabricarea unor rachete cu incarcatura nucleara, desi Iranul a negat lucrul acesta, aratand ca energia atomica este si va fi folosita in scopuri pasnice. Este clar ca exista o criza de incredere intre NATO, pe de o parte, si pe de alta parte Rusia si Iran. Nu am auzit comentarii din partea Chinei cu privire la acest scut antiracheta. Nu prea am auzit... Nimeni nu poate spune ce va fi in viitor, adica daca va veni sau nu o amenintare la adresa NATO de undeva din Est. Din acest punct de vedere acest scut pare a avea un caracter mai degraba preventiv. Insa nu mi se pare clar de ce e luata in considerare o asemenea amenintare, fara ca cel care ar putea sa ameninte sa fie foarte clar identificat. De ce, spre exemplu, ar avea Iranul interesul sa loveasca Europa cu rachete? Ipoteza asta, sigur, nu spun ca nu ar trebui luata in calcul... Dar daca Iranul va porni un razboi impotriva Europei - presupunem ca ipoteza - acesta va avea consecinte catastrofale asupra acestei tari. In primul rand consecinte de ordin economic, legate de productia de petrol, Iranul fiind o tara exportatoare de petrol. In al doilea rand, consecinte dezastruoase din punct de vedere militar, pentru ca nu cred ca Iranul ar putea face fata in vreun fel unui contraatac din partea NATO. Consecinte politice catastrofale, pentru ca toate statele lumii vor dezaproba o astfel de actiune belicoasa din partea Iranului, iar aceasta tara s-ar gasi complet izolata. Inclusiv Rusia si China vor dezaproba un atac cu rachete din partea Iranului spre Europa. Si atunci care ar fi interesul Iranului sa loveasca Europa cu rachete? Sa-si semneze propriul sau dezastru? Mi-e si frica sa ma gandesc la o asemenea actiune si la ce ar putea urma... Doamne fereste!
Daca ar fi sa ne luam dupa declaratiile lui Vladimir Putin, ar putea urma o noua cursa a inarmarilor NATO-Rusia. O competitie in plan militar. Cu toate acestea, ar fi intrebarea ce interes ar avea Rusia sa atace NATO? Din moment ce exista un parteneriat intre NATO si Rusia, deci lucrurile se pot discuta rational, o asemenea actiune are o probabilitate mica de infaptuire. Pe de alta parte, Rusia are interese economice in Europa, spre exemplu legate de vanzarea gazelor naturale si nu numai, ceea ce face ca o ipotetica actiune militara impotriva Europei sa fie improbabila. Dar pe de alta parte, achizitionarea de avioane F-16 de catre Romania, parte a unui proiect mai amplu ce sa cuprinda si alte state membre NATO din Balcani, te duce cu gandul la o inarmare in Balcani, in aceasta zona strategica. Lucru la care, desigur, Rusia nu va asista nepasatoare. Toate acestea te duc cu gandul ca Rusia va cauta un antidot impotriva acestui scut antiracheta si impotriva unei eventuale inarmari a Balcanilor. E foarte probabil ca va pregati ceva, nu stim ce inca. Dar sfera de influenta americana in Europa Centrala si de Est nu trebuie, neaparat, sa fie ostila Rusiei. E greu de spus, e adevarat. Nu stim cum evalueaza Rusia eventualul pericol pe care l-ar reprezenta, in viziunea sa, acest scut antiracheta la adresa sa. Interesant este ca nu e foarte clara pozitia altor tari membre NATO fata de acest scut, de exemplu Franta, Germania si Italia, desi putem presupune (nu fara teama de a gresi) ca, cel putin la modul oficial, il aproba. Sa nu uitam relatiile stranse pe care aceste tari le au cu Rusia, si aici aveti un articol sintetic, foarte interesant, in acest sens. Sa nu uitam ca Basescu a avut atitudini ce au fost percepute de Moscova drept antirusesti, de unde putem deduce ca acest lucru nu l-a facut foarte placut pentru Franta, Germania si Italia. Si sa nu uitam de Basarabia, de problema tezaurului...
Revenind la subiect, trebuie spus ca Rusia nu va sta cu mainile in san... Probabil isi va intensifica lobby-ul pe langa marile cancelarii europene, lucru logic deoarece, in acest caz al instalarii scutului in Romania, Rusia are nevoie de sprijin politic in Europa. Iar acest lobby va putea fi indreptat impotriva Romaniei, daca ar fi perceputa ca o amenintare de catre rusi, datorita instalarii scutului. Pericolul e ca, din felul in care decurg lucrurile, cu o dreapta populara ajunsa la putere in Europa (si cu care, din cate se vede, rusii se simt confortabil), s-ar putea ca Puteriile Europene sa "vanda" din nou Estul rusilor, pentru ca sa-si satisfaca interesele ce le au fata de Rusia. S-ar parea ca SUA e singura tara NATO care s-ar opune ferm unui astfel de ipotetic scenariu. Din atitudinea lui Sarkozy fata de Romania, ca sa dau un nou exemplu, fata de imigrantii romani se vede foarte clar dezinteresul Frantei fata de tara noastra si deci lipsa de sprijin a Frantei in relatiile noastre cu Rusia. Exagerez oare? Poate ca e vorba de o politica mai ampla, care nu se reduce numai la Sarkozy, poate ca e chiar politica UMP-ului... Au fost doua crize fabricate artificial de catre Franta: criza romilor, criza legata de aderarea noastra la Spatiul Schengen si chiar relansarea acestor relatii mi se pare ca e o chestiune artificial dificila, defapt nedorita de catre Franta, atata vreme cat Franta are interesul unei relatii bune cu Rusia, chiar si in detrimentul Romaniei. Sarkozy il prefera pe Medvedev, conducatorul unei mari puteri precum Rusia, lui Basescu, mai ales ca interesele Frantei in relatia cu Rusia sunt mari. De remarcat este ca Occidentul european isi va vedea interesele in relatia cu Rusia si nu va cauta sa-i supere pe rusi, pe cat e posibil, bineinteles. Iar Rusia va profita politic de lucrul acesta, mai ales acum cand are in coasta, ca sa zic asa, scutul antiracheta, lucru ce pare destul de logic. S-ar putea insa ca toata aceasta politica a Frantei, Germaniei si Italiei sa nu aiba alt scop decat domolirea temerilor Rusiei. Tocmai pentru ca Rusia sa nu reactioneze periculos, fiind nemultumita de extinderea NATO spre est, mai aproape de "granitele Rusiei", cum spun ei. Tocmai pentru a dovedi ca NATO nu are intentii agresive fata de Rusia, nici acum si nici in viitor. Nu este exclusa o asemenea ipoteza. Dimpotriva, pare foarte probabila, in conditiile in care Rusia se simte atinsa in amorul propriu de mare putere...
In orice caz, atitudinea Rusiei fata de scutul antiracheta nu trebuie subestimata. Si nici capacitatea Rusiei de a se consolida din punct de vedere militar. O poate face fara ca lucrul acesta sa fie vizibil, ceea ce ar fi si mai periculos. Tensiunile sunt evidente si in ceea ce priveste Republica Moldova...  Pozitia oficiala a Rusiei fata de acest scut mi se pare cea declarata de Statul Major rus, si anume ca scutul este un pericol real pentru Rusia. Interesanta este si parerea lui Zbigniew Brzezinski, consilier pe probleme de securitate nationala al fostului presedinte Jimmy Carter, si anume ca: "Locul Rusiei este în Europa, dar nu ca putere dominantă!"
Analizand aceasta problema nu trebuie sa trecem cu vederea Tratatele START de reducere a arsenalului nuclear semnate intre SUA si Rusia. Au fost: START I, START II, START III si, cel mai nou, New START. Ultimul - New START, ratificat pe 08.04.2010 la Praga (Obama si Medvedev) e cel mai important (expira pe 05.02.2021, cu optiune de extindere pana in 2026). El se numeste: Measures for the Further Reduction and Limitation of Strategic Offensive Arms. Numele e sugestiv, nu? Or, declaratiile lui Vladimir Putin, referitoare la evenimentele din Libia, pe care le-am redat mai sus, ar putea pune in pericol aceste tratate. Nu e foarte clar daca nu cumva si scutul antiracheta ar putea determina o asemenea reactie la randul sau, mai ales daca reprezinta un "pericol real" pentru Rusia, asa cum declara Statul Major rus... Pentru ca acest scut antiracheta este o arma strategica, fara indoiala, si care, desi poarta denumirea de "scut", ar putea fi utilizata pentru a sustine actiuni militare ofensive. Si ar putea fi mult mai eficace asa, chiar in conditiile reducerii arsenalului nuclear... Daca scutul antiracheta se incadreaza in Tratatul New START, in conditiile acestuia, de ce ar fi nemultumita Rusia? De ce acest scut antiracheta ar prezenta un asa de mare pericol?
Acest scut antiracheta limiteaza considerabil posibilitatea Rusiei de a proiecta putere in Europa. Si asta pe termen lung. Insa Rusia pierde teren si spre marginile CSI si ma gandesc la Republica Moldova, ce ar putea fi atrasa in sfera de influenta a NATO. Mai ales in conditiile in care tara noastra va fi intarita din punctul de vedere al securitatii, asa cum a afirmat si Basescu: nivelul de securitate al Romaniei este cel mai inalt din istoria acestei tari. 
Un raspuns foarte clar al Rusiei la acest scut antiracheta nu s-a vazut inca. Temeri, da. Critici, da. Insa persista o anumita neclaritate in politica Rusiei cu privire la aceasta chestiune. E greu de crezut, totusi, ca Rusia nu va avea nicio reactie, alta decat cele de pana acum. In general vorbind, reactia Rusiei este de dezaprobare. Dar daca se simte si amenintata... ce va face? Nu e clar. Problema ramane dificila intr-un context insolit si dificil.
         

joi, 23 iunie 2011

Despre reforma D-lui Basescu

Nu voi discuta aici necesitatea acestei reforme sau despre temeiurile care ar fundamenta aceasta reforma. Voi exprima un punct de vedere subiectiv despre aceste lucruri.
Ceea ce ma frapeaza este faptul ca se doreste infaptuirea acestei reforme intr-un timp extrem de scurt, mai ales ca, daca stai bine sa te gandesti, este vorba nu de orice reforma, ci de una de mari proportii. Si asta in conditiile in care coalitia de guvernamant se tine in Parlament intr-o majoritate fragila, foarte fragila. Daca ne vom uita la ce reforma propune Dl. Basescu vom vedea ca, cel putin pana acum, aceasta are doua componente importante: reorganizarea teritoriala, prin trecerea de la actualele judete, la judete mai mari sau regiuni si modificarea actualei Constitutii. De asta am si spus ca reforma e una de mari proportii. Dar cum poti sa faci o reforma asa de mare pana anul viitor? Si asta in conditiile unei majoritati fragile, pe care, asa cum am zis mai sus, coalitia o are in Parlament. Pe de alta parte se observa foarte clar ca Opozitia nu e de acord, dar nici UDMR nu e de acord cu reorganizarea teritoriului, asa cum a propus-o partidul de suflet al D-lui Basescu, PDL. Ciudat mi se pare ca discutiile au inceput acum, la jumatatea acestui an. Ma gandeam ca ar fi trebuit sa inceapa de anul trecut - ar fi fost mult mai logic. Vrei  sa infaptuiesti o reforma asa de mare, atunci si pregatirile trebuie sa fie pe masura, mai ales in ce priveste populatia. Insa anul trecut PDL nu s-a ocupat decat de taieri de pensii si salarii si de programul de austeritate. Poate ca nu era momentul in asemenea conditii de criza economica grea sa se inceapa discutiile despre aceasta reforma. Pentru ca, iata, dupa cum se vede, UDMR, care e un aliat cheie in actuala coalitie, nu prea doreste reforma asta (cel putin sub aspectul adminitrativ-teritorial). Dar totusi... Pregatirile nu ar fi insemnat o trecere imediata la actiune (cel putin asa vad eu lucrurile). Ci doar discutii care sa puna la punct lucrurile si sa ajute la gasirea unui consens majoritar in Parlament, tocmai pentru a putea demara reforma in cele mai bune conditiuni. Pe cand acuma reforma a demarat, dar greu de tot, ca sa nu zic rau de tot. Si cu sanse infime de reusita. Cu amenintari de proteste stradale in secuime. Cu tot felul de tensiuni politice. Si asta fara sa aduca PDL-ului capital electoral, ci mai degraba o antipatie generala. Basescu s-a razboit atata amar de vreme cu PSD si PNL, iar acuma i-a invitat la Cotroceni ca sa discute, dupa ce s-au adunat in timp atatea si atatea resentimente in tabara USL-ului. Pe de alta parte sa nu uitam desele, prea desele angajari de raspundere ale Guvernului Boc pe chestiuni atat de importante, spre exemplu Codul Muncii, daca nu ma insel. In conditiile in care PDL nu a putut gasi un consens majoritar in Parlament, pe cale politica si democratica. Capitol la care nici Basescu nu a stat prea bine. Spun asta deoarece consensul politic intre toate partidele politice este extrem de important in realizarea unei adevarate reforme a tarii. Iar acum, iata aici un punct de vedere al celor din Opozitie fata de consultarile de la Cotroceni... Si nu e singurul de acest gen, se intelege.  Dar impresia mea este ca reforma aceasta, pe care o doresc Dl. Basescu si PDL  este una facuta "pe genunchi", cum se spune. Adica asa, la repezeala. Nicidecum nu-mi face impresia a ceva temeinic, bine asezat, avand o fundatie solida, bine ancorat in societate, cu o fundamentare teoretica extrem de bine pusa la punct, gandit profund. Ci asa, rapid de tot, daca "iese", poate ca "iese" ceva, poate, poate "se prinde". Adica extrem de superficial, insuficient explicat populatiei si, in consecinta, insuficient inteles de catre o populatie care a trebuit sa accepte tot felul de privatiuni (taieri de salarii, pensii), care a dus greul crizei economice cu greu si a carei incredere in Presedinte si in PDL a scazut foarte mult. Pentru ca nu se vede nici acum, dupa ce, oficial, premierul a anuntat iesirea din recesiune ca treburile economice ar merge mai bine, iar in felul acesta PDL nu poate fi convingator. Iar in asemenea conditii mai poate face, oare, vreo reforma? Evident ca atmosfera care s-a creat in jurul acestor evenimente este mai degraba una care bulverseaza societatea si mai putin de dezbatere asupra acestor probleme. Vrednica de atentie mi s-a parut aceasta declaratie a Presedintelui (conform Gandul):
"Modul nostru de a trăi este de multe ori ieşit din standarde faţă de Europa. Europenii văd, ştiu, iar noi de multe ori nu înţelegem. Avem această problemă: cultura balcanică nu e la fel cu cea olandeză. Sunt însă şi ţări care nu au de ce să ne dea lecţii. De aici şi revolta mea: unii ne dau lecţii fără să vadă ce e la ei acasă. "
Asta e o motivare a acestei reforme? Nu vad niciun motiv pentru care cultura olandeza sa fie prezenta peste tot in Europa, si spun asta cu tot respectul fata de Olanda. Nici cultura italiana, ca sa dau si eu un exemplu, nu e precum cea olandeza. De fapt Olanda e o tara foarte interesanta (mie asa mi se pare) si poate voi si scrie cate ceva in acest sens. Chiar m-am gandit si eu la Olanda, faimoasa opozanta a intrarii noastre in Schengen, si m-am documentat nitel. Fara sa vreau am facut si eu o comparatie. Personal consider ca Olanda e o tara deosebita sub multe aspecte intre tarile europene. Evident, foarte deosebita de a noastra. Parerea mea, extrem de subiectiva, desigur, este ca eu inteleg mai bine Olanda decat intelege un olandez Romania. Dar asta e o alta chestiune. Cu scuzele de rigoare daca am fost ingamfat. Insa, dupa parerea mea, problema noastra nu tine de cultura balcanica (sau, daca doriti, tine, dar intr-o mica masura). Chestiunea nu e neaparat una culturala. Eu as privi problema din considerente de istorie contemporana, pe scurt: aproape 50 de ani de comunism urmati de o tranzitie prelungita la capitalism. Cred ca e mai corect sa punem asa problema, pentru ca aceasta este problema principala. In rest, desigur, diferente culturale intre tarile europene au existat si vor exista si de acum inainte. Spre exemplu: e clar ca intre Franta si Germania exista astfel de diferente, asa cum exista si intre Grecia si Suedia. Eu cred ca exista diferente si intre Nordul si Sudul Italiei. Europa este una a diferentelor culturale si niciun standard impus sa fie comun tuturor acestor tari nu va putea sa stearga cu buretele aceste diferente, care se manifesta si la nivel de individ: spre exemplu nu cred ca un spaniol sau un portugez va fi ca un german sau un danez. Si din acest motiv afirmatia Pesedintelui cum ca: "Modul nostru de a trăi este de multe ori ieşit din standarde faţă de Europa" mi se pare cu totul nedreapta. Si chiar mai mult decat atat: subestimeaza poporul roman foarte mult. Dupa care adauga: "Avem această problemă: cultura balcanică nu e la fel cu cea olandeză.". Daca aceasta teza este valabila, inseamna ca se urmareste uniformizarea culturala a Europei (pentru ca asta ar rezolva toata problema). Dar este posibil acest lucru, de data aceasta obiectiv vorbind? Trebuie sa fie posibil asa ceva? Se forteaza de catre cineva aceasta posibilitate? Si de unde pana unde ca Olanda e luata sau ar trebui sa fie luata drept etalon? Este clar ca Dl. Basescu exagereaza, dar el a vrut sa spuna ceva ce trebuie bine inteles, daca e asa cum spune. Si, din aceasta cauza, trebuie meditat asupra a ceea ce a spus. Pentru ca ideea de a fi cu totii "olandezi" in aceasta Europa nu imi place deloc. Nu ar fi Europa care sa-mi placa. Poate ca se urmareste, in acest sens, si o uniformizare rasiala a Europei, avand Olanda drept etalon, idee ce-mi creaza o vie repulsie! Tocmai diversitatea da farmec acestei Europe. Cand mergi in Olanda vrei, desigur, sa vezi ceva specific olandez si nu sa fie peste tot acelasi specific intr-o uniformitate monotona si obositoare. Asa cum daca merg intr-un restaurant la Budapesta vreau sa mananc ceva specific unguresc, spre exemplu un gulas facut ca la mama lui acasa si nu sarmale. Sarmalele le mananc acasa, facute de mama si le face foarte bine! :) . Este clar, dupa parerea mea, ca aceasta diversitate da frumusete Europei. Si copierea cuvant cu cuvant a unei culturi straine mi se pare o idee cat se poate de absurda. De altfel acest lucru genereaza si bulversari societale foarte mari. In loc sa promovam mult mai bine propria noastra cultura, inclusiv prin mijloace economice, in Europa, noi admitem umili ca avem o problema: "cultura balcanică nu e la fel cu cea olandeză"... Dar pe astfel de considerente nu se poate face niciun fel de reforma viabila la noi. Dl. Basescu vorbeste de "interventii de la foarte multe ambasade europene", iata ce afirma:
"Reglementarea europeană ne spune că trebuie să luăm în vedere luarea măsurilor necesare pentru a putea confisca bunurile persoanei sau bunurile transferate. La mine au fost intervenţii foarte multe de la ambasadele europene. Ei vor să îndeplinim standardele de diminuare a corupţiei şi să respectăm reglementările europene."
Cu alte cuvinte reforma constitutionala privind stergerea din Constitutie a propozitiei care spune ca se prezuma dobandirea licita se face pe astfel de considerente. Este foarte adevarat ca Presedintele a spus si ca: "Sunt însă şi ţări care nu au de ce să ne dea lecţii. De aici şi revolta mea: unii ne dau lecţii fără să vadă ce e la ei acasă.". Atitudine cu care sunt de acord. Numai ca atunci de ce se cere in mod expres Romaniei (eu asa inteleg) sa faca astfel de reforme, cand si alte state, care mai dau si lectii, au grave probleme la capitolul asta? Nu a spus care ar fi acele alte tari, dar a folosit pluralul - tari (deci sunt mai multe). Ca si cum capitalismul ar fi intruchiparea tuturor virtutilor, raiul pe pamant. Si numai la noi e iadul. Dar noi trebuie sa facem, altii nu. Lucru ce iarasi e extrem de deranjant. Pentru ca a nu fi inteles din punct de vedere cultural e una, dar a fi catalogat drept un iad al coruptiei e cu totul altceva, chiar din partea unora care "nu vor sa vada ce e la ei acasa", lucru ce denota rea vointa din partea acelora. Eu nu spun ca la noi toate ar fi bune si frumoase, dar ma deranjeaza presiunile facute cu rea vointa si superficialitate. O reforma facuta aici la noi ar trebui sa reflecte, in primul rand, interesele romanesti si ale Romaniei, nu alte interese. Dar daca problema se pune asa cum a zis-o Dl. Basescu, atunci sugereaza ca la mijloc ar fi si alte interese. Lucru care face ca aceasta reforma sa fie mult mai controversata decat ar aparea la prima vedere. Pentru ca daca lucrurile se pun asa, atunci intram intr-o zona de cercetare geopolitica si nu cred ca e exagerat daca spun asa. "La mine au fost intervenţii foarte multe de la ambasadele europene." - de ce neaparat la Presedinte? Deci presiunile s-au facut direct asupra Presedintelui, lucru care nu stiu cat e de in regula. Si e si ciudat, daca stai sa te gandesti ca avem atatea insitutii pentru combaterea coruptiei. Inseamna ca exista, in foarte multe tari, o perceptie acuta a faptului ca presedintele ar fi "atotputernic" in Romania si ma intreb de ce, oare, asa. Nu cu mult timp in urma o publicatie, The Economist, citata de Mediafax, spunea ca Basescu ar putea reveni in "stil Putin", ca premier, dupa expirarea mandatului prezidential in 2014! Eu stau si ma intreb: de unde pana unde asemenea concluzii si asemenea apropiere intre Basescu si Putin? Este o perceptie gresita, din partea Vestului, asupra realitatilor romanesti, dar si o anume ignoranta din partea lor. Ei nu inteleg ca aceasta coruptie, de care vorbeste The Economist, a luat nastere prin demantelarea sistemului economic de stat, comunist. Tot acest sistem economic centralizat, de stat, care asigura alocuri de munca pentru toata populatia tarii apta de munca la varsta legala de a muncii, s-a distrus, incercandu-se de a se crea un sistem capitalist, bazat pe proprietate privata si economie de piata. Insa, din cate citesc si in presa noastra, am impresia ca putini inteleg un lucru important: fostele intreprinderi socialiste trebuiau transformate in mari corporatii capitaliste. Tocmai ca nu s-a intamplat asa, iar lucrul asta a condus la o slaba cultura corporatista in Romania si la o realitate dezolanta. Daca s-ar fi putut realiza insa transformarea lor in mari corporatii capitaliste, altfel ar fi stat lucrurile, desigur. La noi, in schimb, s-a mers pe infiintarea de IMM-uri, lucru care, din punct de vedere economic, s-a dovedit insuficient, iar constructia capitalista rezultata destul de slaba, dupa cum remarca si cotidianul citat. Daca lucrurile ar fi stat altfel economia romaneasca ar fi fost conectata mult mai bine la economia Vestului. Din pacate exportam multi emigranti... Din pacate pentru noi, pentru ca nu mai avem cum sa retinem in tara forta de munca bine calificata, lucru ce dauneaza economiei. Dar demantelarea sistemului economic de stat, comunist a generat coruptie, imbogatiri peste noapte in ideea ca transferul de capital de la stat catre privat va putea sa conduca mai usor la crearea sistemului capitalist autohton si economiei de piata, fara de care liberalismul nu avea cum sa-si spuna cuvantul. Transferul acesta de proprietate a fost unul dificil, marcat si de esecuri in privatizarea fostelor unitati economice de stat. In definitiv si la urma urmei, pe scurt, cam asta ar fi toata problema. Iar in privinta lui 2009, indiferent cat de prudent ar fi franat Guvernul criza economica mondiala tot si-ar fi spus cuvantul si la noi, asa cum s-a intamplat peste tot. Pai in Marea Britanie, ca sa dau un exemplu, criza economica a fost foarte virulenta si se simte si azi, generand miscari sociale precum mitinguri uriase la Londra. Inca Romania sta bine fata de, spre exemplu, Grecia, Spania sau Italia, la capitolul datoriilor suverane.
Ceea ce remarc este insa reticenta Vestului fata de Balcani. Pacat... In primul rand investitiile straine care au venit aici, mult mai mici decat in alte parti. Si mie imi face impresia ca nu au dorit o zona dezvoltata aici in Balcani. Cazul Greciei, dupa parerea mea, reprezinta o dovada in acest sens. Urmaream la televizor mitingul de protest de la Atena si o doamna, participanta la miting, luandu-i-se un scurt interviu, se intreba "cum de am ajuns in aceasta situatie"... Intrebarea e clasica. O alta doamna spunea ca "suntem condusi de aceleasi persoane de ani de zile"... Dar daca aruncam o privire fugara asupra structurii economiei grecesti vom intelege imediat cum:
"The public sector accounts for about 40% of GDP. The service sector contributes 78.5% of total GDP, industry 17.6% and agriculture 4%. " 
Mai ales ca e o tara care a practicat de-alungul timpului, dupa restaurarea democratiei in 1974, o politica economica bazata pe deficite mari, pentru a atrage populatia in activitati economice:
"According to an editorial published by the Greek newspaper Kathimerini, large public deficits are one of the features that have marked the Greek social model since the restoration of democracy in 1974. After the removal of the right leaning military junta, the government wanted to bring disenfranchised left leaning portions of the population into the economic mainstream.[23] In order to do so, successive Greek governments have, among other things, run large deficits to finance public sector jobs, pensions, and other social benefits.[24] Since 1993 debt to GDP has remained above 100%.[25]"
Insa este clar ca Grecia a fost si a ramas o tara slab industrializata, in care ponderea cea mai mare in PIB o au sesctorul public si cel al serviciilor. In asemenea conditii, ca cele de mai sus, tragedia greaca pare sa fie dezlegata. Romania avea o industrie si o agricultura destul de bine pusa la punct (poate nu foarte performante economic in ansamblul lor), dar industrializarea tarii si mecanizarea agriculturii a fost o realitate sub Ceausescu. Ce a urmat dupa '89 a fost tocmai demolarea acestui sistem, care a facut sa rasara o dezvoltare foarte pronuntata a sectorului serviciilor. Pacat ca Vestul, in care ne puneam cu totii sperante mari, nu s-a implicat activ in Balcani cu investitii economice, astfel incat si aceste tari sa se poata industrializa si dezvolta armonios... In schimb au fost razboaie ce frizeaza absurdul, cum a fost cel din fosta Yugoslavie... Impresia mea este ca aceasta zona a Balcanilor a fost cam intotdeauna ignorata, neinteleasa si tratata cu superficialitate de catre Vestul Europei. Care nu a inteles nici pana acum ca aceasta zona - Balcanii - este vitala pentru Europa. N-as putea sa spun de ce e asa, de ce e vitala, dar ca e vitala pentru tot continentul, lucrurile sunt destul de clare dupa parerea mea si se poate verifica si din punct de vedere istoric. Chiar si aceasta criza a datoriilor din Grecia (Grecia.Cine s-ar fi gandit? Dar, iata, tot o tara din Balcani!) si care pune in pericol Zona Euro, euro insemnand pacea, vorba lui Sarkozy, confirma ce am spus mai sus.

Voi incheia aici impresiile mele foarte subiective, nu de alta dar subiectul este extrem de vast si nu vreau sa lungesc prea mult cuvantul. Nici nu ma grabesc sa trag concluzii.