Italice

Mi se intampla sa am momente cand scriu pe blog dar si momente cand nu scriu sau scriu mai rar, in schimb fac tot felul de comentarii pe blogurile altora si citesc ce comentarii fac altii, unele dintre ele extraordinare, foarte bune. Chiar ma gandeam sa pun si pe blogul meu comentariile facute de altii pe alte bloguri, care mi s-au parut mie a fi cele mai bune, cele care au tratat cel mai bine, mai profund o anumita tema, cele mai interesante (bineinteles, cu indicarea sursei, a celui care a facut comentariul respectiv, a datei, etc). Pentru ca daca le-am sintetiza si le-am pune pe blog am vedea in fata ochilor nostri o intreaga filozofie construita din aceste comentarii pe tot felul de teme. Este un mod in care invatam unii de la altii. Un mod in care ajungem sa ne cunoastem mai bine interiorul nostru, interactionand pe aceasta cale. Un mod in care ajungem sa vedem sintetizate marile teme sociale, politice, economice cu care se confrunta atat tara noastra dar si lumea intreaga, asa cum le vede fiecare dintre noi. Cateodata cad pe ganduri minute in sir citind un comentariu sau o postare. Nu ma grabesc sa raspund, ci doar incep sa meditez si sa caut sa inteleg cat mai bine ceea ce vrea sa spuna, punctul lui de vedere. Sa inteleg ce l-a determinat sa scrie ceea ce a scris pe omul respectiv. Si, bineinteles, incep sa meditez asupra temei tratate atat in postarea de fond cat si in comentariul respectiv. Pentru ca unele comentarii sunt chiar foarte interesante si demne de luat in considerare. 


Cateodata se intampla ca gandul sa nu poata sa se materializeze prin cuvant, nici scris si nici rostit. Ci pur si simplu sa urmeze firul unei meditatii, ca si cum n-ar fi ajuns inca la capat. Ca si cum concluzia se lasa indefinit asteptata. In aceasta neputinta pe care o simt uneori, se nasc idei, care nu intotdeauna sunt si concluzii, si pe care le expun si eu altora, fara a avea pretentia triumfalista ca am neaparat dreptate. 


Cateodata am impresia ca exprim mai bine ceea ce am de spus, facand comentarii la temele aduse in discutie de altii, la punctul lor de vedere. Poate ca e si mai comod asa, intrand intr-o dezbatere interesanta care se "incinge" pe un alt blog. Pe de alta parte, gandurile mele vor sa se exprime pe blogul meu, intr-o postare ce aduce in discutie o anumita tema. Si atunci incep sa scriu. Cateodata legat de ceea ce au spus altii, incercand sa aduc la temele tratate de altii, atat in postari cat si prin comentarii, punctul meu de vedere, viziunea mea despre o anumita problema, mai ales cand vad ca problema respectiva se impune, ca sa zic asa, ca tema de discutie in multe comentarii si pe mai multe bloguri sau in presa, dar nu numai in acest caz. Sau pur si simplu scriu despre cu totul alte lucruri, care ma framanta pe mine, pe care le consider eu interesante si ma bucur, recunosc asta, cand vad ca nu putini sunt cei care citesc ce am scris, ca gandurile mele ajung la altii si poate ca si acestia mediteaza impreuna cu mine la tema tratata. Le multumesc pentru acest lucru! 


Cateodata mai apelez si la o smecherie. Spre exemplu fac un comentariu numai ca sa vad ce-mi raspunde persoana respectiva, ce parere ar avea despre o anumita idee. Am facut asa si, interesant zic eu, nu mi s-a raspuns nimic. Este si aceasta o atitudine. Alteori au fost reactii, iar unele dintre ele chiar m-au bucurat.


Este foarte greu, imposibil chiar (si nu cred ca exagerez daca afirm ca este imposibil) sa spui totul despre ceea ce inseamna blogul si "blogareala". Adevarul e ca niciun moment nu seamana cu altul. Cateodata e doar o dulce superficialitate, alteori e o meditatie profunda. Mai poate fi si exprimarea unui mic moment trait de tine, care ti s-a parut demn de povestit, sau care ti-a atras atentia prin ceva special. Sau exprimarea unui sentiment, sau a unei stari interioare. Analiza. Sau poezie. Sau reflectarea personala a unui eveniment. Cum poate fi si prezentarea modei si a stilului tau personal in aceasta privinta. Impresii dintr-o calatorie. Despre prajitura preferata. O muzica ce ti-a placut. Poze vechi, cu oameni care s-au stins demult sau vechi subiecte date la examene, in celebre universitati, de acum peste 100 de ani. Subiecte triste, subiecte vesele. Foiletoane politiste, scrise mucalit. Placerea de a comunica, dar si business. Politica si atitudine. Filozofie. Creatie artistica. Si cate si mai cate... Este un fenomen care nici nu cred ca a fost cercetat si inteles pe deplin. Nu e de mirare ca sunt si unii care se tem de el, oameni cu conceptii mai conservatoare. Acest "nou", adica blogul, care personifica internetul, la fel ca si messenger-ul si retelele de socializare, etc, reprezinta ceva atat de nou si de urias incat nici nu cred ca ne dam bine seama. Intr-un fel se identifica cu omul si complexitatea sa. Poate si din acest motiv este si imposibil sa spui totul despre acest fenomen, captivant, fara indoiala, si care face din ce in ce mai mult parte din viata noastra. Este ca si cum, prin cuvinte scrise, sufletele ar comunica. Fara trup. Doar spiritual, prin schimb de idei. Culmea e ca incepem sa ne facem prieteni pe net, pe care nici nu i-am vazut vreodata in fata, ci doar virtual. Aceasta placere de a comunica se face simtita si captiveaza. Fara indoiala, ii inteleg pe cei care nu vor sa renunte la blog nici in ruptul capului. Sa ne gandim ca aceasta comunicare virtuala deschide drum revolutiilor, asa cum s-a intamplat recent in Nordul Africii. Emancipeaza popoare. Apropie oameni de diferite etnii, rase si culturi intr-o lume in care nu mai exista diferentieri, ci doar omul, mai corect spus: sufletul sau, exprimat prin cuvinte, in aceasta densitate istorico-sociala. Este poate incredibil, de neimaginat cum se poate naste o revolutie din faptul ca un tanar arab a vorbit pe messenger cu o tanara de undeva din Europa... Si acest lucru sa determine caderi de regimuri politice in lumea araba... Poate ca unii mai in varsta, mai "realisti", mai "conservatori" ar zice ca e o aiureala, poate si pentru faptul ca inca nu stim nimic despre ceea ce ne place si ne captiveaza atat de mult pe toti - socializarea prin internet. Stergand granitele statale, diferentierile ce exista intre oameni, scotand la lumina numai spiritualul transpus prin cuvant scris, el creaza o noua lume. 
Dar, ca sa fiu optimist, cred ca e o lume care ne arata ca pacea este posibila. Aici nu mai sunt arme, ci singura "arma", daca o putem numi asa, este cuvantul, care nu ucide niciodata. Nu putem ucide. Iar lucrul acesta ne poate impinge sa ne dezvoltam spiritual si sa ne intelegem mai bine. Sa ne apropiem mai bine unii de altii, citindu-ne. Si poate ca din aceasta cauza aceasta lume, asa cum am citit pe un blog, ni se pare mai frumoasa decat cea de "afara", cea reala. Pentru ca aici putem descoperi Omul Frumos, cum zicea Dan Puric. Sau, daca doriti, putem descoperi ca sufletul uman este frumos. Mai frumos decat trupul. Mai misterios si captivant decat trupul. Descoperim sufletul din noi, asa cum nu-l putem vedea in lumea reala. Pe cand aici il desenam cu cuvintele pe care le scriem, dincolo de orice erori gramaticale. Descoperim umanitatea in ceea are aceasta mai intim si mai profund. Lucru pe care niciodata trupul nu-l va dezvalui. Redescoperim, aici, omul si valoarea sa inalta. Prin cuvinte. Scrise.
Nu spun ca aceasta lume ar fi Paradisul, ci doar o lume in care nu putem ucide. O lume in care avem toate libertatile, in afara de aceasta. Putem ignora ceea ce nu ne face placere, putem lua atitudine, dar prin cuvant. Este adevarat ca la unele postari am primit si eu comentarii incalificabile. Exista si astfel de reactii. Insa chiar si acesti oameni, care fac astfel de comentarii, nu cred ca nu se gandesc la sensul mult mai inalt al comunicarii, la ceea ce este dincolo de cuvant. Dar, oricum, aici le putem vedea cat se poate de clar nivelul spiritual si ceea ce sunt defapt. Lucrul important este ca astfel de oameni, in aceasta lume, nu au nicio putere. Isi vor da cu siguranta seama de asta, si poate vor medita la asta, si poate ca vor incerca sa se inalte spiritual, vazand zadarnicia ignorantei lor, mult mai bine decat in viata reala. Defapt mi se pare ca aici notiunea de Putere nu isi are sens, mai degraba cea de Egalitate. Nimeni nu este puternic in aceasta lume, toti sunt egali. Si din aceasta cauza este zadarnic sa faci comentarii absurde, prin cuvinte rautacioase, grele, urate sau altele de genul asta. Pentru ca o astfel de lume este facuta pentru ca sa-ti arati superioritatea, daca chiar vrei cu adevarat asta, spiritual. Altfel domneste o egalitate, as zice, perfecta. Si chiar in cazul in care iti arati superioritatea spirituala, egalitatea aceasta ramane in ceea ce este esential in aceasta lume: pentru ca aici nimeni nu e puternic sau nu e puternic cu adevarat. Si in felul acesta iti dai seama ca nu Puterea reprezinta esentialul pentru om, pentru ca nu ai ce face cu ea, putand chiar sa fie o povara... 


Este imposibil sa spui totul...        

Sfanta Inviere!

Fie ca lumina Sfintei Invieri a Domnului nostru Iisus Hristos sa ne lumineze viata, sufletele si mintea. Sa faca sa sporeasca in tara noastra dragostea intre oameni, atat de necesara, parca mai mult decat oricand, astazi. Sa faca sa piara discordia, razbunarea, conflictele, trufia, prostia si orice alt lucru rau care ne invenineaza si care ne ruineaza viata. Sa sporeasca si sa faca sa rodeasca cu rod bun dragostea catre aproapele nostru, catre cei saraci si aflati in nevoi grele si in suferinta, de care deseori, din pacate, uitam prea usor si fata de care facem prea putin... Pentru ca o tara in care nu mai exista dragoste fata de cei saraci nici nu se mai poate numi o tara crestina, ci o tara impotriva lui Dumnezeu!  - "Defaimat-ai pe toti cei ce se departeaza de la indreptarile Tale, pentru ca nedrept este gandul lor" (Psalmul 118,118). De subliniat ca folosesc cuvantul dragoste si nu datorie. Pentru ca una e sa faci ceva din datorie si alta e sa faci lucrul bun din dragoste pentru cineva. Daca mai avem o farama de credinta, atunci sa ajute Cel ce ne-a aratat noua lumina, necredintei noastre pentru ca roadele noastre sa fie cele bune, pentru ca sa nu pierim - "De n-ar fi fost legea Ta gandirea mea, atunci as fi pierit intru necazul meu" (Psalmul 118,92). Si, nadajduind in El, sa ne intelepteasca spre a gasi calea cea dreapta si buna!

Filozofia dreptei in privinta Sanatatii

Iata un interviu foarte interesant acordat Andreei Pora de catre Sever Voinescu in Revista 22. Exista  in acest interviu o filozofie a sistemului de sanatate, in viziunea D-lui Voinescu, ca punct de vedere de dreapta, bazat pe sistemul anglo-american. Iata ce spune:

"În materie de sănătate, eu cred că, dimpotrivă, opţiunea noastră este foarte clară. Există în lume, în general, două filosofii care întemeiază sistemele de sănătate. Prima este mai degrabă specifică sistemelor continental-europene şi se bazează pe solidaritate: toţi contribuim pentru un sistem public de sănătate şi toţi ne facem bine în cazul în care ne îmbolnăvim în cadrul acestui sistem, după cum îşi permite el. Altă filosofie, care este specifică sistemelor anglo-americane, acordă un rol prioritar asigurărilor de sănătate private. Opţiunea noastră este foarte clară. Credem că sistemul românesc actual are două probleme fundamentale: managementul resurselor existente şi subfinanţarea. Cel puţin în problema subfinanţării sistemului, noi considerăm că bugetul statului nu poate în continuare să fie soluţia pentru un sistem obligat să fie din ce în ce mai larg şi mai performant. Sub presiunea necesităţii unui serviciu medical din ce în ce mai performant, bugetul de stat se sufocă. Pe cale de consecinţă, singura soluţie este influxul de capital privat în sistem, iar influxul de capital privat nu se poate realiza decât printr-un sistem amplu de asigurări private. Pentru asta, statul trebuie să se retragă din poziţia dominantă pe care o are pe această piaţă, încetând să promoveze iluzia că-i asigură pe toţi pentru orice şi trebuie să accepte că nu poate asigura pentru toţi cetăţenii României decât un minimum, un „pachet de bază“, iar asiguratorii privaţi trebuie să intre în sistem cu ofertele lor peste acest pachet de bază. În acest moment există asigurări private de sănătate în România, dar volumul lor e foarte mic. Banii privaţi vin masiv în sănătate numai dacă statul acceptă că nu-i poate asigura pe toţi cetăţenii României pentru absolut toate problemele de sănătate, de la amigdalită la complicaţii esofagiene. Trebuie ca fiecare român să înţeleagă că un sistem de sănătate eficient, care îl face bine, depinde esenţial de propria lui muncă, de propriul lui venit şi nu este un cadou necondiţionat venit din partea statului. Pe noi ne interesează acest tip de responsabilizare. Pe scurt, credem că statul trebuie să asume câteva responsabilităţi clare în virtutea taxelor pe care le culege, precum cele din zona medicinei preventive, a urgenţei şi a programelor pe boli (cancer, SIDA, diabet etc.), iar restul trebuie lăsat în seama pieţei asigurărilor private, acolo unde apare natural performanţa."

As dori sa vad raspunsul stangii la o asemenea filozofie si daca aceasta considera ca un astfel de sistem de sanatate, asa cum a fost descris mai sus, este unul viabil in Romania de azi, dar si in viitor. Ar fi interesanta o critica din perspectiva social-democrata la o astfel de viziune de dreapta despre Sanatate si chiar o pozitie comuna cu PNL, in cadrul USL, fata de o asemenea conceptie, daca o astfel de pozitie comuna se poate realiza.
Las deocamdata critica acestei viziuni de dreapta pentru a evidentia doua chestiuni: subfinantarea sistemului de sanatate si necesitatea ca acesta sa fie unul performant (sau, daca doriti, sa devina mai performant, daca pot sa ma exprim astfel). Dupa parerea mea, acestea sunt problemele de baza la care trebuie sa fie gasite cat mai repede raspunsuri. In functie de continutul acestor raspunsuri, acestea pot fi categorisite ca fiind de dreapta sau de stanga, dar important mi se pare sa fixam ideile si sa ne concentram asupra lucrurilor de baza care trebuie sa fie rezolvate.Eu personal as dori un sistem de sanatate pentru toti cetatenii, nu numai pentru cei cu venituri mari, cred ca m-am facut bine inteles. Dar ar trebui sa se configureze raspunsuri si din partea stangii sau Opozitiei pentru ca este important sa stim cum va arata acest sistem de sanatate in viitor. Ce va oferi el, cum se poate face ca sa fie unul performant.   

Straniu...

Iata ce am citit pe Mediafax:

Un medic nigerian cu studiile făcute în Italia a reuşit să se angajeze la 14 spitale din M. Britanie, deşi nu ştia nici măcar tehnicile esenţiale de resuscitare

Cred ca nu exagerez daca spun ca e straniu. Numai sa citesti un astfel de titlu si iti dai seama ca ceva nu e in regula... Dar iata ce spune articolul de mai sus:

"Dr. Lucius Okere şi familia lui s-au stabilit în Londra, unde doctorul şi-a încercat norocul la nu mai puţin de14 spitale. 

Printre "competenţele" doctorului cu diplomă de chirurg: nu vorbea aproape deloc engleză, nu se spăla pe mâini şi credea că termenul "crash call" (termenul din jargonul medical pentru "stop cardiac") înseamnă "accident de maşină". În plus, nu ştia nici măcar să acorde primul ajutor: în loc să facă respiraţie gură la gură, el îşi pălmuia pacienţii ca să verifice dacă aceştia sunt în viaţă, potrivit Gândul.

În ianuarie, doctorul a fost în sfârşit concediat de Consiliul Medicilor din Marea Britanie, după ce ultimul spital în care a lucrat a atras atenţia asupra problemelor sale.

Cum a fost însă posibil ca doctorul "dezastru" să se plimbe din spital în spital şi abia a paisprezecea instituţie să sesizeze lipsa lui de competenţe?


Bruxelles-ul interzice spitalelor din Marea Britanie să testeze competenţele doctorilor şcoliţi în spaţiul UE (cum este şi cazul lui Okere care, chiar dacă este nigerian, a făcut facultatea de medicină în Italia), pentru că acest lucru ar împiedica "libera circulaţie a muncii".
Toţi ceilalţi doctori care vin să muncească în Regat - inclusiv cei care au învăţat meserie în Australia, Canada, SUA - trebuie să dovedească faptul că au cunoştinţe în domeniu şi ştiu să vorbească limba engleză.

"Datorită" acestei legi, doctorul nigerian s-a plimbat din spital în spital, fără a fi raportat comisiilor. În ultima instituţie a lucrat doar patru zile."(subl.mea)

 De remarcat e faptul ca omul facuse facultatea de medicina in Italia, in Bologna, si era doctor chirurg! Iar in Marea Britanie (repet, Marea Britanie!!) de abia a paisprezecea institutie sesizeaza lipsa lui de competente!!!! Interesant este ce spune articolul din Gandul, la care face trimitere Mediafax:

"Această "gaură" din legislaţia UE a ieşit prima dată la iveală în 2008, când un britanic de 70 de ani a murit după ce a primit de 10 ori doza recomandată de morfină. Aceasta i-a fost administrată de un stagiar incompetent din Germania, care ţinea locul unui doctor, în Cambridgeshire.

"Datorită" acestei legi, doctorul nigerian s-a plimbat din spital în spital, fără a fi raportat comisiilor. În ultima instituţie a lucrat doar patru zile." (subl.mea)

Stateam si mediatam asupra invatamantului nostru despre care prea adeseori se afirma ca ar fi neperformant, se tot vorbeste despre "falimentul invatamantului romanesc", de faptul ca nu se da o "directie noua de europenizare a educatiei si modernizare a statului". Oare nu ne subestimam prea mult...? Eu cred ca da. Ce sa mai zicem de ceea ce se intampla in "mirificul" Occident si despre legislatia europeana, iata, in vigoare, care produce morti, datorita "gaurilor" sale? Ce sa mai zicem atunci de invatamantul de acolo care poate produce asemenea calamitati, precum "doctorul chirurg" nigerian sau stagiarul incompetent din Germania... ? Iar intrebarile se pun cu atat mai mult cu cat vorbim de tari dezvoltate si de legislatia europeana, pe care ar trebui, nu-i asa, sa o aplicam si noi. Sa ne gandim ca noi asta dorim si spre asa ceva tindem - spre europenizarea invatamantului! - ca si cum noi am fi o tara bananiera, care, deh, e departe de lumea buna, de clubul select al statelor civilizate si trebuie sa ne mai europenizam si noi, sau ca si cum am fi situati cumva pe la Polul Sud al Planetei (nu spun Polul Nord, ca asta e mai aproape de Europa si de europenizare), si nu in Europa. Nu spun ca la noi ar fi toate bune si frumoase, dar tare imi e ca ne subestimam prea tare. Nu vi se pare? Defapt ne subestimam prea tare, intotdeauna, si uitam sa facem ceea ce trebuie pentru o dezvoltare reala. Nu avem bani, nu merge treaba, astea ar fi cauzele pentru care nu progresam. Dar ceea ce ma frapeaza pe mine este ca, desi avem multe solutii pe hartie si fiecare dintre noi stie, defapt, ce trebuie facut, solutiile raman numai pe hartie. Mereu. Pentru ca potentialul tarii noastre nu e valorificat asa cum trebuie. Deci nu ca nu ar exista potential. De ce nu ne apucam serios pe treaba si sa modernizam spitalele? De ce milioane de oameni au plecat din Romania pentru a lucra in alta parte? Acolo sunt competenti, numai in tara la noi nu. Eu cred ca am ajuns, datorita obsesivei noastre tendinte de a ne subestima mereu, sa gandim distorsionat si sa vedem lucrurile ca intr-o oglinda care distorsioneaza foarte tare imaginea. Avem despre noi cea mai proasta impresie. Iar lucrul acesta ne face sa nu vedem ceea ce trebuie cu adevarat facut in tara pentru a putea progresa societatea. Stiti ce mi se pare straniu...? O sa va spun... Daca in Biblie se spune ca sa-ti vezi mai intai barna  din ochiul tau si apoi paiul din ochiul altuia, noi facem cam asa: ne vedem barna din ochiul nostru, dar nu facem nimic s-o scoatem de acolo, in schimb nu vedem deloc paiul din ochiul altuia, ca sa nu ne obosim in mod inutil. In schimb altora le vedem numai calitatile!! :)). Pentru ca asta ne insenineaza viata, ca si cum ar face mai usor de suportat barna din ochiul nostru. Evident, e doar o impresie, sper sa nu o judecati prea aspru. Este pacat ca acest mit al strainatatii prezent la noi, la romani, despre care vorbea undeva Nichita Stanescu, ne face sa gandim intr-un mod mai degraba negativ in ceea ce ne priveste. Nu avem o gandire pozitiva asupra lucrurilor si problemelor. Aspectul acesta se vede si in viata politica prin lipsa consensualitatii (de unde rezulta ca nu avem o cultura a consensualitatii), iar despre acest aspect, care vizeaza necesitatea consensului, incepe sa se vorbeasca atat in cercurile Puterii, cat si in cele ale Opozitiei. Este, cred, destul de clar ca lipsa consensului, vazut ca un compromis rezonabil, genereaza "solutia unica" despre care vorbea Cristian Preda. Dar acest lucru este ingrijorator, pentru ca face imposibil dialogul constructiv si genereaza derapaje ale democratiei. Insa as spune ca este si un registru negativist, ca sa zic asa, in care "ne simtim bine" in a aborda diverse probleme, in niciun caz rational, lucid. Pentru ca la noi functioneaza mai degraba o logica a contestatiei decat o logica a consensualului, izvorata dintr-o cultura primara, cum ar spune Hegel, pentru ca se resimte, dupa parerea mea, o degradare culturala, sau mai degraba a culturii la noi, careia nici nu i-a fost data o prea mare importanta in perioada post-decembrista. Insa daca e asa cum remarca Cristian Preda: 

"Poate, din când în când, e bine să ne punem problema şi ce anume ne uneşte, ce anume ne adună, nu doar ce ne separă. Nu vă ascund că-mi pun şi eu problema din perspectiva legăturii mele cu Partidul Democrat Liberal. Pentru că e adevărat că de multe ori eu însumi am privilegiat rupturile, separaţiile, distincţiile, diferenţierile. Asta m-a pus pe mine însumi - o spun autocritic, dacă-mi îngăduiţi - în situaţia de a nu vedea totuşi că există experienţă, că există oameni de bună-credinţă. Din păcate, unii nu sunt cunoscuţi sau nu ies la suprafaţă."

Atunci fenomenul de care vorbim este cel de instrainare. Aici e un aspect si o problema foarte interesanta, legata de aceasta tranzitie prelunga pe care Romania o traverseaza - de la comunism la capitalism, si anume ca unul din efecte a fost si cel de instrainare a omului de ceilalti, sau, cu alte cuvinte: ne-am instraintat unul de altul din diverse motive care tin de logica, ineluctabila parca, a acestei tranzitii. Poate ca de aici ne vin toate aceste probleme ce par a fi insurmontabile. Acest fenomen s-a petrecut nu numai la nivelul oamenilor politici, dar, pregnant, la nivelul oamenilor obisnuiti, fiind ca o sursa a tuturor contestatiilor, fara posibilitatea impacarii cumva a contrariilor, dar si fara o finalitate clara a contestatiilor. Ce finalitate au avut, spre exemplu, mineriadele? Nu ma refer aici la faptul ca s-a creat o imagine destul de proasta in exterior tarii noastre prin aceste mineriade. Dar acestea nu au prea schimbat mare lucru. Desigur, putem vorbi de cauze, nu le ignor, putem vorbi de efecte de moment, dar nu de finalitati clare, care, spre exemplu, sa schimbe decisiv ceva. Practic vorbind, nu se schimba nimic, deci se stagneaza, iar sinteza ar fi ca se progreseaza totusi, dar intr-un ritm foarte lent si foarte greoi, cu multe dari in urma, urmate de avansari temperate. 

Despre o remarca a D-lui Basescu

Mi-a atras atentia, inca de cand am urmarit declaratia de presa la televizor, o remarca a D-lui Basescu, redata mai jos de catre Mediafax in articolul:
Băsescu îi critică pe analiştii şi politicienii care comentează acţiunile din Libia ale coaliţiei
Iata si remarca:

""Deci nu au nevoie de un război pentru a primi ceea ce deja au. Cred că ar fi bine să fie abordări inteligente. Intervenţia a fost exact pentru protecţia populaţiei împotriva unui lider politic care nu mai răspunde niciunui parametru pentru a putea rămâne şef al acelui stat, un lider politic care omoară propria lui populaţie. Poate este bine, şi nu vreau să dau nimănui lecţii, dar atenţionez doar că este bine ca atunci când se vorbeşte de populaţia din Libia şi de interese şi de soluţii, să se aibă în vedere că discutăm de o populaţie fragmentată în foarte multe triburi, cu origini tribale diferite. Chiar şi atunci când se întrevede soluţia de sfârşit, ea nu poate să fie analizată în parametrii unei naţiuni unitare. Deci cei care vor să facă analize cu privire la următoarele evenimente sau prognoze cu privire la ce se poate întâmpla în Libia să aibă în vedere că vorbim de triburi diferite care sunt mai mult sau mai puţin uşor de conciliat între ele. Nu vreau decât să ajut într-o corectă analiză cu privire la viitoarele evoluţii din Libia", a menţionat Traian Băsescu."

 Remarca este intr-adevar interesanta. Insa nu ne spune daca, la nivelul ONU, al coalitiei, al NATO exista cumva aceasta "solutie de sfarsit", asa cum o numeste Presedintele, daca aceasta solutie a fost gasita si, ceea ce e foarte important, daca a fost gasita solutia corecta!
Iata aici definitia cuvantului trib, asa cum o da dexonline. O sa pun aici definitia pe care o da DEX'98:

"TRIB, triburi, s. n. Grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. – Din lat. tribus."

Poate ca ar fi mai exact sa vorbim, mai intai, de consecintele ce le-ar putea avea actiunea militara desfasurata zilele acestea in Libia, decat de solutii, tocmai pentru a le intrezari. Mai multe despre Libia putem citi pe Wikipedia - aici. Ca idee de principiu ar trebui sa ne intrebam daca este corect sa vorbim despre Libia in astfel de termeni, si anume ca ar reprezenta doar o aglomerare de triburi si nu o natiune unitara. Pe langa aspectul demografic, iar Wikipedia ne spune un lucru foarte interesant in acest sens:

"There are about 140 tribes and clans in Libya.^[184] Family life is important for Libyan families, the majority of which live in apartment blocks and other independent housing units, with precise modes of housing depending on their income and wealth. Although the Libyan Arabs traditionally lived nomadic lifestyles in tents, they have now settled in various towns and cities.^[185] Because of this, their old ways of life are gradually fading out. An unknown small number of Libyans still live in the desert as their families have done for centuries. Most of the population has occupations in industry and services, and a small percentage is in agriculture.",

ar trebui sa ne gandim ca in Libia exista universitati si institute tehnice. 82% din populatie pot sa scrie si sa citeasca! Iata ce spune despre educatie:

"After Libya's independence in 1951, its first university, the University of Libya, was established in Benghazi by royal decree.^[190] In academic year 1975/76 the number of university students was estimated to be 13,418. As of 2004, this number has increased to more than 200,000, with an extra 70,000 enrolled in the higher technical and vocational sector.^[187] The rapid increase in the number of students in the higher education sector has been mirrored by an increase in the number of institutions of higher education.Since 1975 the number of universities has grown from two to nine and after their introduction in 1980, the number of higher technical and vocational institutes currently stands at 84 (with 12 public universities).^[187] Libya's higher education is mostly financed by the public budget, although a small number of private institutions has been given accreditation lately. In 1998 the budget allocated for education represented 38.2% of the national budget.^[190]"

Din punct de vedere al religiei, Islamul este prezent in proportie de 97%. Iar in ceea ce priveste cultura acestei tari:

"Libya is culturally similar to its neighboring Maghrebian states. Libyans consider themselves very much a part of a wider Arab community. The Libyan state tends to strengthen this feeling by considering Arabic as the only official language, and forbidding the teaching and even the use of the Berber language. Libyan Arabs have a heritage in the traditions of the nomadic Bedouin and associate themselves with a particular Bedouin tribe.Libya boasts few theatres or art galleries.^[199][200] For many years there have been no public theatres, and only a few cinemas showing foreign films. The tradition of folk culture is still alive and well, with troupes performing music and dance at frequent festivals, both in Libya and abroad.
The main output of Libyan television is devoted to showing various styles of traditional Libyan music. Tuareg music and dance are popular in Ghadames and the south. Libyan television programmes are mostly in Arabic with a 30-minute news broadcast each evening in English and French. The government maintains strict control over all media outlets. A new analysis by theCommittee to Protect Journalists has found Libya’s media the most tightly controlled in the Arab world.^[88] To combat this, the government plans to introduce private media, an initiative intended to update the country's media.^[201]Many Libyans frequent the country's beach and they also visit Libya's archaeological sites—especially Leptis Magna, which is widely considered to be one of the best preserved Roman archaeological sites in the world.^[202]The nation's capital, Tripoli, boasts many museums and archives; these include the Government Library, the Ethnographic Museum, the Archaeological Museum, the National Archives, the Epigraphy Museum and the Islamic Museum. The Jamahiriya Museum, built in consultation with UNESCO, may be the country's most famous.^[203]Contemporary travelThe most common form of public transport between cities is the bus, but many people travel by automobile.^[204] There are no railway services in Libya.^[204]" 

De unde se vede ca Libia nu este o tara inapoiata. Lucru se poate constata si din PIB-ul pe cap de locuitor, de 11.852$, estimat in 2010, dar si din Indicele Dezvoltarii Umane, ridicat: HDI=0,755!! Sa nu uitam ca multi oameni circula cu automobile in Libia. Economic vorbind treburile nu mergeau deloc rau in Libia:

"Compared to its neighbors, Libya enjoys a low level of both absolute and relative poverty. Libyan officials in the past six years have carried out economic reforms as part of a broader campaign to reintegrate the country into the global capitalist economy.^[166] This effort picked up steam after UN sanctions were lifted in September 2003, and as Libya announced in December 2003 that it would abandon programmes to build weapons of mass destruction.^[167]Libya has begun some market-oriented reforms. Initial steps have included applying for membership of the World Trade Organization, reducing subsidies, and announcing plans for privatisation.^[168] Authorities have privatised more than 100 government owned companies since 2003 in industries including oil refining, tourism and real estate, of which 29 are 100% foreign owned.^[169] The non-oil manufacturing and construction sectors, which account for about 20% of GDP, have expanded from processing mostly agricultural products to include the production of petrochemicals, iron, steel and aluminum.
Climatic conditions and poor soils severely limit agricultural output, and Libya imports about 75% of its food.^[166] Water is also a problem, with some 28% of the population not having access to safe drinking water in 2000.^[170] The Great Manmade River project is tapping into vast undergroundaquifers of fresh water discovered during the quest for oil, and is intended to improve the country's agricultural output.
Under the previous Prime Minister, Shukri Ghanem, and current Prime Minister Baghdadi Mahmudi, Libya is undergoing a business boom. Many government-run industries are being privatised. Many international oil companies have returned to the country, including oil giants Shell and ExxonMobil.^[171]Tourism is on the rise, bringing increased demand for hotel accommodation and for capacity at airports such as Tripoli International. A multi-million dollar renovation of Libyan airports has recently^[when?] been approved by the government to help meet such demands.^[172] At present 130,000 people visit the country annually; the Libyan government hopes to increase this figure to 10,000,000 tourists. However there is little evidence to suggest the current administration is taking active steps to meet this figure. Libya has long been a notoriously difficult country for western tourists to visit due to stringent visa requirements. Since the 2011 protests there has been revived hope that an open society will encourage the return of tourists.^[173] Saif al-Islam al-Gaddafi, the second-eldest son of Muammar Gaddafi, is involved in a green development project called the Green Mountain Sustainable Development Area, which seeks to bring tourism to Cyrene and to preserve Greek ruins in the area.^[174]"

Revenind la compozitia etnica, aceasta nu mi se pare atat de diversificata, cum poate te-ai fi gandit atunci cand auzi de triburi. Iata mai jos o harta:

 Observam ca sunt patru grupuri etnice, predominanti fiind arabii si arabii berberi, iar marea majoritate a populatiei este concentrata in zona de coasta. 80% dintre libieni vorbesc limba araba in dialectul libian. Deci ideea ca Libia nu ar fi o natiune unitara s-ar putea sa fie gresita. Wikipedia ne ofera o frumoasa poza din Tripoli, cu cladiri moderne. Iata, mai jos, aceasta poza, ca sa ne dam mai bine seama cum traiesc "triburile":

Parca nu arata chiar asa de rau, nu? Stau si ma intreb cum arata acum, dupa bombardamente...

As mai adauga un lucru: din toate tarile Maghreb-ului (si din toata Africa!!), Libia are cel mai ridicat indice al dezvoltarii umane - priviti aici! 

Despre oameni bogati...

Cel putin din ceea ce am citit pe Mediafax:
Adrian Severin are în conturi aproape un milion de euro. Vezi averea europarlamentarului


Interesante sunt si articolele la care se face trimitere. 

Stiri amalgamate. Libia

Primul e din Romania Libera si are un titlu inedit:
Cum a ajuns Eugenia să fie exportată în SUA
E chiar interesant!
Al doilea articol este din Gandul si prezinta o fotografie rara!

FOTOGRAFIE RARĂ: BARACK OBAMA vorbeşte la telefon în CORTUL SĂU SECRET. De ce spune Casa Albă că acesta este "unul dintre cele mai sigure locuri de pe Pământ"

Cate ceva si despre Libia!

Un articol tot din Gandul, care ne prezinta un sondaj facut de IRES, despre conflictul libian:

Sondaj IRES: 66% dintre români consideră că nu era necesar ca România să aibă vreo poziţie oficială faţă de conflictul din Libia. CE AU ÎNŢELES ROMÂNII DIN DISCURSUL LUI BĂSESCU

Printre altele, se prezinta un rezumat al sondajului:

"Vezi mai jos cele mai importante date ale sondajului IRES:

• Câţi au auzit de conflictul din Libia. 9 din 10 români au declarat că sunt la curent cu evenimentele din ţara condusă de Gaddafi.
• Efectele războiului asupra României. 40% dintre respondenţi consideră că ţara noastră ar putea fi afectată de războiul din Libia.
• Intervenţia occidentală. 68% dintre români nu sunt de acord cu intervenţia militară a statelor occidentale în Libia.
• Motivele intervenţiei occidentale. Jumătate dintre români consideră că statele occidentale au atacat Libia pentru a pune mâna pe rezervele de petrol ale ţării. În acelaşi timp, 42 de procente consideră că singurul motiv a fost protejarea civililor de atacurile armatei libiene.
• Poziţia României. 66% dintre români consideră că nu era necesar ca România să aibă vreo poziţie oficială faţă de conflictul din Libia.
• Sursele de informare. Cea mai importantă sursă de informare a românilor cu privire la conflictele din Libia a reprezentat-o televiziunea (84%). Pe locul doi, la mare distanţă, se situează internetul, cu şapte procente.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.118 subiecţi, la nivel naţional, prin metoda CATI (interviuri telefonice asistate de calculator)."

Si un articol de pe Mediafax despre participarea noastra la operatiunile militare din Libia:
Băsescu: România va participa cu fregata Regele Ferdinand şi cu 207 militari la operaţiunile din Libia. Vezi declaraţiile preşedintelui


Mai multe stiri si reflectii despre situatia din Libia - aici si aici.