Powered By Blogger

marți, 24 decembrie 2013

Craciun fericit tuturor!

Iata ce frumos spune Troparul Inaintepraznuirii Nasterii Mantuitorului Iisus Hristos:
"Scrisu-s-au oarecand cu Batranul Iosif in Vitleem Maria, ca cea din samanta lui David purtand in pantece Nasterea cea fara de samanta. Si au sosit vremea Nasterii, si niciun loc nu era de salasluire: ci ca o polata frumoasa pestera Imparatesei s-au aratat. Hristos se naste, ca sa ridice chipul cel mai inainte cazut"
Si este de meditat si la aceste cuvinte, dupa preasna a treia:
"Pre incepatura paganilor Cerul Ti-au adus Tie, Celui ce Te-ai culcat prunc in iesle. Prin Stea pre magi chemandu-i, pre carii i-au si spaimantat, nu scripturile si scaunele, ci saracia cea de istov; caci ce este mai prost decat pestera si ce este mai smerit decat scutecele intru care a stralucit bogatia Dumnezeirii Tale? Doamne slava Tie."
Craciun fericit tuturor! Numai bine si multa sanatate!

duminică, 1 decembrie 2013

1 Decembrie

Am fost intrebat ce inseamna pentru mine 1 Decembrie, daca aceasta zi mai inseamna ceva pentru romanii de azi. Despre acest lucru am scris si aici. Stau si ma intreb la randul meu de unde astfel de idei: ca nu mai e cool sa fii patriot, ca ar fi demodat... Am fost azi la parada de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf. Tramvaiele erau arhipline asa ca am reusit sa ma urc de abia in al treilea tramvai care a sosit in statie. Inauntru multi parinti cu copiii, inghesuiala mare! Am ajuns repede, tramvaiele veneau unul dupa altul si trebuie specificat ca toate erau arhipline. Cand am coborat, o mare multime se indrepta catre Arcul de Triumf si sosit acolo vedeai un zid de oameni cu copiii in carca, sa poata vedea manifestatia. Iata un lucru bun, mi-am zis, ca acesti copii sunt dusi de mici, de catre parintii lor, sa vada aceasta parada si sa se bucure de aceasta mare sarbatoare a romanilor. Cu greu am reusit sa ajung ceva mai in fata, sa pot zari ceva. Ceva, ceva tot am vazut. Era lume foarte multa, inghesuiala mare. Mie mi-a placut parada militara! S-au dat stegulete tricolore. Parca asa lume multa nu a fost niciodata de 1 Decembrie. La sfarsit Sos. Kiseleff era plina de oameni. Acolo au parcat pentru moment masinile de lupta care au defilat. Oamenii incepusera sa intre in acele hummers ale armatei pentru a imortaliza momentul printr-o poza. Atmosfera de mare sarbatoare! Si atunci daca 1 Decembrie starneste un asemenea viu interes, oamenii venind intr-un numar atat de mare sa serbeze Ziua Nationala, de unde ideea ca a fi patriot e demodat sau ca nu mai ar fi cool? Numai sa fii fost acolo si te-ai fi convins ca 1 Decembrie inseamna foarte mult pentru romani. Spuneam despre copii, adusi de catre parinti, in numar foarte mare: asa incepe sa prinda radacini patriotismul in sufletul unui om, nu? Adica serband Ziua Nationala, adica sa fii acolo si sa vezi marea multime de oameni ce au venit in acelasi scop: sa serbeze Ziua Nationala. Daca ai fi mers acolo ai fi inteles un adevar, altfel, cred, mai greu de inteles: 1 Decembrie cred ca e cea mai importanta zi pentru romani. Da, poate veti spune ca e doar o impresie a mea... Dar de ce sa nu admitem ca ar fi chiar adevarul! Daca, sa presupunem, ar fi demodat sa fii patriot, de ce au mai venit oamenii in numar atat de mare acolo, de ce si-ar mai fi adus copiii acolo? Vremea nu a fost rea, totusi era rece. Nu foarte frig. Nu a plouat, nu a nins, o vreme inchisa de inceput de decembrie. In niciun caz nu se poate spune ca vremea ar fi descurajat pe cineva sa iasa din casa, e adevarat lucrul asta. Este adevarat si faptul ca nu putea veni tot Bucurestiul, va dati seama, mai ales ca la televizor parada militara s-a vazut, desigur, mult mai bine. Si totusi pentru ce a venit atata lume acolo sa serbeze Ziua Nationala, aducandu-i si pe copii? Or, tocmai asta si demonstreaza ca a fi patriot nu e deloc demodat si ca Ziua Nationala are o semnificatie inalta pentru oricine care simte romaneste!

marți, 5 noiembrie 2013

Ipoteze...

Cu cat statul este mai implicat in economie, sub o forma sau alta, cu atat fenomenul coruptiei are o amploare mai mare in societate. Daca sectorul privat este mai puternic si depaseste implicarea statului in economie, cu atat coruptia in societate are o amploare mai mica, este mai scazuta. De unde rezulta ca un stat de drept veritabil, functional este acolo unde sectorul privat este bine dezvoltat. Acolo unde secotrul privat are o dezvoltare slaba sau exista inca in stare incipienta, fenomenul coruptiei se manifesta cu multa putere. Este cazul statelor foste comuniste, inclusiv a celor din fosta Uniune Sovietica, state care chiar si acum, la peste 2 decenii de la prabusirea comunismului, se confrunta cu problema coruptiei si a unui stat de drept ce este inca nefunctional. In Romania masurile de combatere anticoruptie se iau de catre DNA, sunt facute arestari si trimiteri in judecata, multe pentru fapte savarsite cu destul de multi ani in urma. Vor ajuta? Suntem inclinati sa credem ca nu prea, atata vreme cat economia nu functioneaza cum trebuie si nu se dezvolta in continuare sectorul privat. Vremurile actuale, de criza economica, sunt potrivnice sectorului privat. Sectorul de stat a fost intotdeauna, cel putin de la Revolutie incoace, privilegiat fata de cel privat: desi produce pierderi enorme economiei nationale, este tinut in continuare in brate de catre stat, salariatii din sectorul de stat au un job mai sigur si nu de putine ori mult mai bine platit decat cei din sectorul privat - iata aici o analiza interesanta, de data recenta. Interesant este ca in 1990, deci, practic vorbind, imediat dupa Revolutie cand economia era inca pe structura din comunism, erau 800.000 de bugetari, iar in 2008, la 19 ani de la Revolutie, erau 1,4 milioane!! Acum, la 24 de ani de la Revolutie, avem 1,19 milioane de bugetari!! Ciudat este ca avem, in Romania, trei sectoare: cel de stat, cel privat si cel cu munca la negru. Interesant de citit si acest articol. Este adevarat ca si in Danemarca ponderea numarului de bugetari in numarul total de angajati e mare, dar aceasta tara are si un sector privat puternic, care a crescut foarte bine din 1990 pana in 2007, are o economie puternica si competitiva, cu cea mai libera piata a fortei de munca din Europa, cu toate ca are cel mai mare nivel de taxare din lume, daca am inteles bine. De unde rezulta ca nu atat arestarile facute vor ajuta la intarirea statului de drept, cat efectuarea de reforme in economie pentru intarirea si cresterea sectorului privat. La noi a mers greu, de fapt in domeniul economic nu prea s-au facut reforme care sa ajute economia sa progreseze, decat cu unele exceptii sau, mai bine zis, cu o exceptie notabila care s-a intamplat pe vremea guvernarii Nastase (2000-2004). Insa aceasta exceptie nu a fost suficienta. Si ceea ce se poate spune este ca Romania a ramas in continuare mult in urma, cu un sector de stat care il depaseste pe cel privat, destul de firav si el, si neperformant (adica, vreau sa spun, nu atat cat ar trebui sa fie). Clientelismul politic exista in continuare ca urmare a acestei stari de lucruri, cu un stat prea puternic implicat in economie si, in consecinta, cu o putere prea mare ce ingradeste, dupa parerea mea, libertatea economica: prin birocratia care fixeaza tot felul de reguli ca sa-si justifice obiectul muncii, prin taxe si impozite sporite bine in ultima vreme, prin coruptia tot mai mare care pagubeste statul. La noi sectorul privat e prea slab si, acum, slabit mult de criza ca sa reziste la mariri de taxe si impozite, ceva asemanator din acest punct de vedere cu Danemarca, pentru ca sa poata merge bine treaba in sectorul de stat. Lucrul acesta este, cel putin acum, imposibil. De aceea nici nu se poate aplica aceeasi schema ca in Danemarca.

Despre determinarea de a face ceva...

Era odata un om lenes. Se poate spune ca era lenes pentru ca dupa ce manca nu obisnuia sa spele vasele. Le lasa acolo in lavoarul de la bucatarie sau pe masa. Le spala pana la urma, dar mai tarziu, cand vroia, cand i se nazarea...
Iata ca in blocul in care locuia au inceput sa apara gandacii de bucatarie. Bine, acuma si blocul era vechi iar gandacii incepusera sa se inmulteasca... Insa omul nostru avea o scarba profunda fata de bietii gandacei, nici macar nu suporta sa-i atinga. Asa ca a mers la magazin si a cumparat insecticid, sprayuri pentru gandaci, ca sa-i starpeasca pentru ca nu-i putea suporta sa-i vada prin casa... Cu toate acestea nu i-a putut starpi pe toti... Tot mai erau prin casa si, bineinteles, incepeau sa mearga si pe vasele nespalate din bucatarie... Omului nostru ii era o scarba mare vazandu-i. Pentru ca nu a putut starpi toti gandacii si fiindu-i scarba de ei, s-a apucat sa spele vasele imediat dupa ce termina de mancat.

duminică, 1 septembrie 2013

Siria...

Iata ca dupa oarece ezitari, Barack Obama pare a fi decis: SUA vor interveni militar in Siria. Asteptam, desigur, sa vedem ce spune si Congresul, desi Obama spune ca are autoritatea de a interveni militar si fara sprijinul Congresului... Insa interesant mi s-a parut motivul: este de ordin umanitar. Un dictator care a folosit arma chimica impotriva propriului sau popor si care trebuie pedepsit pentru acest lucru. Totusi, dovezile ca Guvernul Sirian ar fi folosit arma chimica nu par a fi foarte clare, desi SUA a publicat un raport in acest sens. Rusia doreste ca probele sa fie aratate anchetatorilor ONU, care si-au incheiat misiunea in Siria, dar fara a zice ceva, fara a spune ceva in acest sens... Iata aici o analiza semnata de Sabina Fati, din Romania Libera, despre cat ar pierde Rusia... Se arata, printre altele, ca:
"Rusia şi-ar putea pierde “ieşirea” la Marea Mediterană prin portul sirian Tartus, dar şi o parte a pieţei de arme pe care o controlează: contractele cu Damascul sunt în jur de 5 miliarde de dolari. Industria rusă de armament se află deja în suferinţă şi a înregistrat pierderi de peste 13 miliarde de dolari din cauza sancţiunilor internaţionale impuse Iranului, plus alte aproape 5 miliarde de dolari după anularea contractelor cu Libia. Interesele Rusiei în zonă nu se reduc, totuşi, doar la negoţul cu arme, este vorba şi despre investiţii economice: de pildă 20 de miliarde dolari, bani pe care Moscova i-a plasat în Siria în proiecte de infrastructură, energie şi turism, până în 2009. Mai mult decât banii contează, însă prestigiul Rusiei, care ar putea avea de suferit serios atât din cauza pierderilor din “străinătatea apropiată” (Moldova&Ucraina), cât şi pe direcţia Oreintului Mijlociu, unde încearcă din răsputeri să se menţină pe linia de plutire.
Cea mai mare frică a lui Vladimir Putin este restrângerea Rusiei la “spaţiul ei interior” şi transformarea ţării dintr-un mare actor global, într-unul regional, în care Turcia, mânată de doctrina neo-otomanismului,  să poată umple locul lăsat gol de ruşi. În vizorul Turciei se află nu doar Siria şi Orientul Mijlociu, ci şi Caucazul şi Balcanii, regiuni care în mod tradiţional s-au aflat sub influenţa politică a turcilor, dar mereu în atenţia ruşilor, care le-au şi preluat ulterior."
Ca ar pierde din sfera sa de influenta daca interventia militara americana in Siria ar reusi sa-l indeparteze pe Bashar al-Assad nu e greu de ghicit. Problema ar fi daca pierde pe termen lung sau nu sau daca intr-adevar pierde ceva. Insa nu prea am vazut pe cineva punandu-si problema daca si cum va reactiona Rusia la o operatiune militara a SUA in Siria. Si ma gandesc si la China... Pe de alta parte trebuie, desigur, pus punct razboiului civil care a facut in 2 ani 100.000 de morti...
Chestiunea foarte grava este ca nu poti stii ce curs vor lua evenimentele in cazul unei interventii militare, fie ea si limitata in Siria. Pentru ca exista riscul ca in cazul crearii unui vid de Putere, dupa o eventuala cadere a regimului al-Assad, lupta pentru Putere sa se inteteasca! In Orientul Mijlociu exista traditia ca fractiunile, azi unite intr-o fragila Opozitie, maine sa devina rivale si sa se razboiasca intre ele pentru cucerirea Puterii. Or, o solutie politica postal-Assad, ca sa zic asa, nu s-a gasit pana acum. Pe de alta parte, mie mi se pare ca Rusia este destul de activa in zona si va furniza sprijin militar in continuare Guvernului si gruparilor armate pro-guvernamentale, Fortelor Armate Siriene etc. Insa asta nu inseamna ca nu s-ar putea orienta, in cazul caderii regimului actual din Siria si spre unele grupari din cealalta tabara. A elimina 'factorul Rusia' pe calea unei interventii militare limitate nu este, deci, posibil. Iar sfarsitul Razboiului Civil inseamna si gasirea solutiei politice pentru aceasta tara. Obama a spus ca nu ia in considerare o interventie terestra... Scenariul din Libia nu mi se pare eficace aici... E clar ca SUA nu controleaza in totalitate viata politica din Siria, si nici Rusia. Pe de alta parte daca in urma unei interventii militare americano-franceze s-ar crea un haos si Siria ar deveni un teren fertil pe care ar creste terorismul? Nu e clar ce curs vor lua evenimentele. Poate n-ar fi stricat negocierea, mai intai, a unei solutii politice... 

Update

De citit si urmatorul articol din Business Insider:

The 3 Reasons Russia Backs Assad So Staunchly


Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

sâmbătă, 31 august 2013

De citit...

... un articol aparut in 22 despre Stanga romaneasca, semnat Andrei Cornea:

Ce fel de stângă avem?

Iata ce se arata printre altele:
"Realitatea românească este aceea a unui sistem neofeudal, cârpit superficial cu ideologie de stânga şi capitalism.
Simplificând mult prin eliminarea nuanţelor, există două feluri de stângă politică: cea dintâi, numită de obicei în Europa social-democraţie, în SUA - li­be­ra­lism, în Marea Britanie - „New Labour“, recu­noaş­te fără rezerve valoarea libertăţii şi, sub raport eco­nomic, crede în principiul solidarităţii: cei avuţi tre­­buie să contribuie la binele general mai mult de­cât ceilalţi; de aici sistemul de impozitare di­fe­ren­ţiat care, sub o formă sau alta, taxează veniturile mari. Din punct de vedere etic, această stângă ar pu­tea fi apărată pe acest principiu, dar e o întreagă discuţie dacă poate fi apărată şi din punct de ve­dere economic. Cealaltă stângă – odinioară numită comunistă, azi mai prudentă cu denumirile, dar cu prezenţă în unele partide socialiste din Europa – nu e entuziasmată de libertate, deşi nu recunoaşte aceasta şi păstrează o suspiciune fundamentală, mai mult sau mai puţin radicală, faţă de proprietate – orice proprietate, fie ea mare sau mai mică. Pentru „cealaltă stângă“, simplul fapt de a fi pro­prietar e suspect: dar, atunci când proprietarul are şi un profit de pe urma proprietăţii, suspiciunea şi ostilitatea – care sunt principiale, şi nu circum­stan­ţiale – se traduc imediat în politici de „corectare“, dacă, bineînţeles, „cealaltă stângă“ se află la putere într-un stat. De data aceasta nu numai politica eco­nomică este foarte problematică, dar şi legitimitatea sa etică, în măsura în care am putea vorbi despre o îngrădire de principiu a dreptului de proprietate, în­grădire greu de justificat prin principiul soli­da­rităţii.
Se pune întrebarea ce fel de stângă avem în prezent la conducerea României: o stângă social-democrată, aşa cum pretind oficial PSD şi premierul Victor Pon­ta, sau „cealaltă stângă“ cu rădăcini comuniste? [...]
Şi acum, vine ciudăţenia: guvernul a anunţat că ta­xa pentru asigurările de sănătate prelevată din chi­rii va fi plafonată. Spus simplu, dacă cineva închi­riază un apartament plăteşte x lei. Dacă închiriază 10 apartamente plăteşte 10 x lei. Dar dacă, să zi­cem, închiriază 100 de apartamente, va plăti tot 10 x lei! Aşadar, cei foarte bogaţi, marii proprietari ca­re obţin profituri importante din închirieri de zeci şi sute de apartamente vor fi taxaţi proporţional mai puţin decât micii şi mediii proprietari, care închiriază una sau do­uă camere. Putem înţelege les­ne ce ce ascunde aici: PSD e un partid de „baroni“ locali şi centrali, un partid de îm­bogăţiţi peste noap­te din tot felul de afaceri, printre care şi cele imo­biliare. Aceştia ar putea accepta să plătească su­pli­mentar o sumă plafonată, rămasă pen­tru ei nesem­ni­fi­cativă; dar cum să se priveze pe ei înşişi de anu­mite venituri con­siderabile, în caz că taxarea nu ar fi plafonată?
În consecinţă, această politică fiscală va lovi di­rec­ţionat doar în clasa de mijloc – sute de mii de oa­meni care în­chi­riază un apartament sau o cameră. În schimb, îi va lăsa ne­atinşi pe cei mai săraci, care nu au ce închiria, dar îi va trata cu multă bună­voinţă şi pe cei foarte bo­gaţi, pentru care taxarea va fi plafonată.
Ce fel de stângă avem deci? Nu e stânga social-de­mo­cra­tă, căci aceasta ar încerca să-i taxeze su­pli­mentar nu­mai pe cei bogaţi (indiferent cum ar fi ei definiţi în termeni eco­no­mici). Seamănă cu „cea­lal­tă stângă“ prin dorinţa de a lovi în beneficiile pro­prietăţii în general, dar în acest caz cum se face că îi tratează cu blândeţe toc­mai pe pro­prietarii foarte bogaţi? Niciun socialist pur şi dur, dar autentic nu ar pro­ceda în acest fel!
Avem oare o „stângă originală“, aidoma cândva ce­lebrei „de­mocraţii originale“ a lui Ion Iliescu? De­nu­mirea contează mai puţin."
Recomand citirea integrala si in original a intregului articol. 
 
Dar interesant este urmatorul lucru: stanga social-democrata nu e singura la Putere, e vorba si de o alianta in care intra si PNL cu PC, adica ACD, care impreuna cu PSD formeaza USL. Analiza este interesanta, dar are, daca se poate spune asa, un singur defect major: USL nu este o formatiune politica social-democrata, chiar daca premierul este social-democrat. Asa cum e dat in Wikipedia, ar fi vorba despre social-liberalism, dar in USL fiecare partid component isi pastreaza intr-un mod nealterat ideologia sa politica. Este adevarat ca USL a fost conceput ca o alianta electorala, dar despre USL nu se poate afirma ca e o formatiune social-democrata. Si, drept consecinta, USL, in ansamblul sau, nu reprezinta stanga politica romaneasca. Si chiar daca vorbim de social-liberalism (sau liberalism social) vom observa ca acest curent apartine mai degraba liberalismului. Si este pentru prima data in istoria postdecembrista a tarii cand social-democratia experimenteaza o astfel de alianta, cea cu liberalii... Dar pentru faptul ca USL nu-si asuma social-liberalismul ca ideologie politica, si nici o alta, nu are coerenta ideologica, lucru ce se poate observa destul de lesne, inclusiv din certurile interne dintre partidele componente (in special PSD si PNL).   

duminică, 4 august 2013

Spiritul romanesc in politica

Marele merit al lui Caragiale, in cunoscuta schita Telegrame, este acela ca a evidentiat mai bine decat nimeni altul spiritul romanesc in politica. Adica acea nota caracteristica pe care numai aici, in Romania, o intalnim. Desi acest spirit este imbibat, evident, de balcanism, acest balcanism nu-l intalnim asa in alta parte, decat numai in Romania. Sa degustam din acest spirit si sa citam putin:

"Onor. prim-ministru

București.

Directoru prefecturi locale Raul Grigorașcu insultat grav dumnezeu mami și palme cafine central. Amenințat moarte. Viața onorul nesigure. Rugăm anchetat urgent faptu.
Costăchel Gudurău
avocat, aleg. coleg. I, fost deputat.
*
Onor. prim-ministru
București.
Repet reclama telegrama No... Petiționat parchetului. Procoror lipsește oraș mănăstire maici chef. Substitut refudat pără vini procoror. Tremur viața me, nu mai putem merge cafine. Facem responsabil guvern.
Costăchel Gudurău.
avocat, aleg. col. I, fost deputat.
*
Procuror tribunal X...
Anchetați urgent scandalul Costăchel Gudurău cu directorul prefecturii și raportați imediat.
Ministrul Justiției.
*
Ziarului "Aurora Română"
București.
Az pitrecut scenă nostimă piața noastră. Madam Atenaisa P. al cărui nume trecem sub tăcere, care părăsit soțul cetățean onorabil, pentru romanse cu individ infam localitate, întâlnind nefericitul soț, căpătat bună lecție moralitate în public, care aprobat. Această fimee fără inimă neroșind amenințat cu sbiri puteri, deoarece complicele directoru prefecturi.
Corespondent.
[...]

Ecs. sale ministru Justiției
București.
Raport.
Cercetat imediat cazul și cu respect raportez urgent.
Acu cinci zile duminecă, fiind absent anchetă județ, orele 2 p.m. directorul prefecturi Raul Grigorașcu afla cafine central jucând table cu căpitan Pavlache intedență. Mare devenă foarte iritat pronunțat dumnezeu mami, nu personal cineva, ci ghinion. Atunci Costăchel Gudurău care sta altă masă criticând guvernul gura mare, sculat și apostrofând directoru strigat ba pe al măti și ridicat bastonu. Directoru parând răpide lovitura aplicat agresorului palme și promițând cavalirește duel. Agrisorul plecat înjurând amenințând guvern de bandiți, propriile cuvinte.
Cu respect adaog spre cunoștința dv. între ambi suscitați ură veche cauză politică și familie. Fimeea nepotului lui Costăchel Gudurău, anume Albert Gudurău, unul din capii înverșunați opoziție locală, divorsată, iar ei bănuiesc Raul directoru cauza divorsului, acuzând trăiește cu mencionatu concubinagiu, dar vrând s-o iee socie legitimă, care reclamat restituțiunea dotei și parafernei di 2 mii lei obținind titlu executoriu, iar opoziția promis răzbunare pretinzând paraferna cheltuită cu luxul di notoritate publică.
În consecință alaltaeri nepotul lor însoțit de moșii lui pândind piață fosta socie insultato public foarte grav. Dama chemat sergent stradă care nefiind nici unul urcat birje un cal plecând degrab huiduită di toți trii și cu vorbe triviale incapabile a vi le reproduce. Sosit imediat directoru prefecturi ofensat polițai ipistați cerut cont. Dar agrisori fugind, directoru prins Costăchel și întrebat pentru ce insulți dame mișălule și apucat de pept, dar el răspuns să nu mai dai mizerabile canalie, încât directoru apărânduse tras două palme, atunci agrisorul smucind voit fugi și directoru prima furie lovindul piciorul spate gios.
Cred nu trebuie dăm altă urmare pără parchetul nu sezisat în regulă.
Binevoiți, d-le ministru etc.
Procuror trib. X...
*
Directorul prefecturii X...
Vă invit căutați aplanarea diferendului cu familia Gudurăilor. Contrariu, puneți guvernul în situațiune prea delicată. Nu convine acum, în așteptarea campaniei electorale, ca agenți superiori ai autorității să dea loc la scandaluri, din toate punctele de vedere regretabile.
Ministrul de Interne.
*
D-lui ministru de Interne
București.
Interese familie obligă părăsi funcțiune. Rog dar respectuos primi demisia me postul director prefecturii pe ziua di poimâne când prefect întoarce congediu.
Raul Gregoraschco"

Interesant este ca, desi astfel de lucruri s-au intamplat demult, spiritul acesta inca exista, desi peste tara noastra a trecut o perioada de aproape 50 de ani de comunism... Poate ca lucrurile nu se mai petrec chiar in felul descris de Caragiale, dar spiritul lor e prezent si astazi. 
Ar fi de asemenea interesant, cred eu, sa ne punem problema daca si cum se armonizeaza acest spirit cu cel european. Stateam si ma gandeam asa: cati ne inteleg...?