Dupa meciul de hochei

Iata ce ne spune Gandul:

Imaginea ANARHIEI. Mulţimea furioasă îi distruge BMW-ul unei femei care încearcă să se lupte cu huliganii- VIDEO

Sincer, nu mi-am imaginat ca asa ceva se poate intampla la Vancouver. Nu stiu de ce, dar aveam impresia ca la Vancouver nu se pot intampla astfel de evenimente. Niciodata. Nu pot sa explic de ce am avut aceasta impresie si de ce tocmai Vancouver. Poate ca nici nu s-au auzit pe aici pe la noi de astfel de lucruri petrecute tocmai in acel colt de lume. Dar, dupa cum usor se poate constata, astfel de evenimente se pot petrece oriunde in lumea asta. Si foarte interesant este ca omul reactioneaza cam la fel peste tot. La noi in Romania fotbalul este sportul care ii atrage pe cei mai multi. Huliganisme de genul asta - dar legate de meciuri de fotbal - s-au intamplat si la noi. Reactia suporterilor este identica si aici si acolo, indiferent daca e vorba, iata, de fotbal sau de hochei. Aici, intr-adevar, le avem mai putin cu hocheiul. Aceasta reactie poate sa difere in intensitate, de la caz la caz. Adevarul e ca in Bucuresti (dar nu numai), cand are loc un meci de fotbal, Politia si Jandarmeria sunt la post. Mai ales daca e un meci important.Calari, vegheaza sa nu se intample violente stradale. Dar violente se mai intampla. Insa un astfel de tip de reactii, cum s-a intamplat dupa meciul de hochei de la Vancouver, ne arata ce inseamna cand omul nu mai vrea deloc sa isi foloseasca ratiunea. E ca si cum omul ar refuza ratiunea in favoarea patimilor puternice de care e cuprins cand joaca rolul de suporter al echipei favorite. Si in felul asta, pentru ca echipa sa favorita a pierdut partida, omul, suporter infocat, incepe sa se razbune pe BMW-ul din colt, pe vitrinele din oras, pe eventuali trecatori absolut nevinovati si care n-au nicio legatura cu meciul in cauza. Devasteaza bulevardul, incep sa sparga tot ce intalnesc in cale. Si, dupa cum se vede din articol, Politia incepe sa faca cu greu fata unei astfel de dezlantuiri. E foarte ciudat, pentru ca intre vitrina de pe bulevard si faptul ca echipa favorita a pierdut partida nu exista nicio legatura. Nu vitrina e de vina pentru ca echipa a pierdut. Este clar ca cel mai rational lucru, cand echipa ta pierde, este ca, in final, desi dezamagit, sa admiti ca adversarul a fost mai bun. La noi, spre exemplu, se mai intampla si fenomenul ca se da vina pe arbitru, ca ar fi avantajat echipa adversa. Fara dovezi foarte concrete in acest sens. Nu ca as exclude o astfel de posibilitate. Din cate stiu arbitrul face parte din joc; a gresi e omenesc - si un arbitru poate sa greseasca la o faza, fara ca asta sa insemne ca ar fi avantajat in mod deliberat si premeditat echipa adversa sau ca ar fi primit bani de la echipa adversa sa o avantajeze. Nu e o atitudine ca sa dai vina pe arbitru, pentru ca asta, chipurile, ar justifica pierderea partidei - ca arbitrul e de vina. Intotdeauna altcineva e de vina. Daca nu e arbitrul, atunci e BMW-ul din colt sau vitrina magazinului de pe bulevard. Cand e atat de simplu sa-ti dai seama si sa recunosti ca echipa nu a jucat tocmai bine, din care pricina a si pierdut meciul. Observati ca pe echipa care a pierdut nu se da vina. Pe arbitru, da; pe biata vitrina, da. Nu cred ca asta trebuie sa fie atitudinea unui suporter si nu in felul asta un suporter ar trebui sa-si iubeasca echipa.

O echipa de fotbal sau de hochei, in general vorbind, o echipa sportiva, e un lucru mult mai complex decat isi imagineaza cineva. Iar antrenorul cred ca are un rol decisiv in formarea unei echipe si ducerea acesteia catre victorie. Faptul ca o echipa pierde nu trebuie sa insemne, pentru suporterii acesteia, neaparat o tragedie. Ci mai degraba o evolutie slaba in mod constant si in timp indelungat ar trebui sa-i puna serios pe ganduri. In sport mai si pierzi. Si marii campioni au mai pierdut cate o partida (uneori una importanta). Se mai intampla - lucrul e inevitabil. Un antrenor are nevoie de timp indelungat si de resurse inclusiv financiare pentru ca sa poata forma o echipa castigatoare. Si, bineinteles, trebuie lasat in pace sa-si faca treaba. Munca asidua si seriozitatea e cheia succesului, facuta cu loialitate si dragoste fata de club. Insa ca suporter nu cred ca trebuie sa-ti pierzi ratiunea si spiritul critic, oricat de dezamagit ai fi de pe urma unui esec al echipei tale favorite. Si eu am fost un suporter infocat al unei echipe de fotbal. Insa cred ca m-am lecuit de "microbul" care atinge pana la urma pe orice suporter. Adevarul e ca atunci cand echipa ta favorita pierde o partida, mai ales una importanta sau decisiva, simti, ca suporter infocat, o suferinta sufleteasca reala. Stiu asta pe pielea mea, cum se zice. Pur si simplu simiti o durere sufleteasca mare de tot. Pana mi-am dat seama ca lucrul asta nu e justificat in niciun fel. Pana la urma, un meci de fotbal sau hochei trebuie sa fie o distractie, o relaxare. Doar vizionezi un spectacol sportiv si nimic mai mult. De aceea, desi esti suporter, e mai bine sa-ti pastrezi o neutralitate, ca sa zic asa, interioara. As dori sa remarc faptul ca suferinta de care vorbeam mai sus are si nu are legatura cu "spiritul de turma", pentru un suporter adevarat si infocat. In sensul ca, dupa parerea mea, nu din cauza ca si altii sunt suporteri si striga pe stadion, scandand numele echipei, faci si tu la fel. Poate ca e o legatura, nu zic nu. Dar, mai degraba, cred ca e din cauza faptului ca tu iubesti echipa si ai vrea sa castige cu orice pret. Iar reactia celorlalti suporteri este similara cu a ta si atunci strigam, si cantam, si scandam numele echipei cu totii, ca un singur om. Insa este adevarat ca lucrul asta ii apropie foarte mult pe oameni, dintre cei care sustin echipa favorita. Dar ii si desparte de cei care sustin echipa adversa. Antagonismul se creaza repede si, furati de frenezia atmosferei, oamenii pot ajunge si la o incaierare, deseori periculoasa. Este in mod clar ceva nejustificat si ar trebui un minim de ratiune folosit pentru a nu se ajunge la asa ceva. Interesant de reamarcat este ca, iata, in cazul de fata, lipsa ratiunii poate conduce la evenimente absolut regretabile si, dupa ce acestea sunt consumate, la grele pareri de rau (dar asta inseamna ca ratiunea a revenit). 

Pe de alta parte, o echipa are nevoie de caldura suporterilor ei si de incurajari atunci cand joaca. Sa nu uitam ca echipa joaca pentru public, dar mai ales pentru suporterii ei. Si prin acesti suporteri echipa, daca pot sa spun asa, traieste. Incurajarea in timpul partidei e foarte importanta pentru echipa. Este un suport moral extraordinar! Insa nu e de ajuns ca sa si castige meciul. Strict sportiv vorbind, cred ca pregatirea sportiva este cel mai important lucru. Carentele in pregatirea tehnico-tactica a meciului, in pregatirea fizica a sportivilor, incep sa se faca simtite imediat. Si in asemenea conditii e foarte greu sa castigi in fata unei echipe mai bine pregatite, nu mai vorbesc daca ai in fata o echipa mare si celebra, care si-a dovedit forta in atatea si atatea confruntari si este castigatoarea unor cupe de mare prestigiu. Parerea mea este ca daca esti suporter atunci ar trebui sa te gandesti si la aceste lucruri...

Insa mai am si o alta impresie. Poate gresesc, dar cred ca unii oameni merg pe stadioane doar ca sa caute cearta, scandalul si, mai apoi, lupta fizica sau sa sparga vitrine, masini, cum s-a intamplat la Vancouver. Cum si gasesc pe stadion un climat propice, lucrurile, pe urma, merg de la sine. Pentru ca astfel de manifestari violente din partea suporterilor sau al asa zisilor suporteri nu au nicio legatura cu sportul, cu spectacolul sportiv si nici macar cu partida care se joaca, cu echipele din teren. Acesti "supoteri" gasesc stadionul drept debuseul perfect pentru pulsiunile lor violente. De fapt astfel de oameni n-au nicio legatura, dupa parerea mea, cu calitatea de a fi suporter. Ci, mai degraba, isi defuleaza in mod violent frustrarile acumulate sau dau frau liber unui caracter violent, fara a se gandi la consecinte. Pentru ca exista si astfel de oameni. Aici e vorba de caracter, nu neaparat de prostie, cum, poate, ar crede unii. Probabil ca lipsa de educatie isi spune cuvantul. Insa si acestia ar trebui sa se gandeasca mai bine la lipsa de sens al unei asemenea comportari. Care, in final, nu ajuta la nimic. Mai ales ca s-ar putea intampla ca sa aiba si ei probleme sau sa fie raniti destul de grav intr-o confruntare violenta cu "suporterii" echipei adverse sau cu fortele de ordine. Lucruri din astea s-au mai intamplat si uneori au luat aspecte foarte tragice. As cita o intamplare de care poate ca putini isi mai amintesc: Peru, Lima - 24 mai 1964. Meci de fotbal Peru - Argentina. Tulburari grave: 315 morti si peste 800 de raniti! (aceste cifre sunt din Istoria lumii in date). Violenta in sport este un fenomen, din pacate, real. Si este evident ca nu are niciun sens. Din acest punct de vedere putem sa spunem ca e vorba de o imensa prostie din partea acestor fani, multi dintre ei pierzandu-si si viata. Dar, dupa cum vedem din articolul prezentat de Gandul, huliganismul nu se manifesta numai atunci cand e vorba de fotbal. Insa acest huliganism este un fenomen care se manifesta destul de des si cu mare intensitate atunci cand are loc meciul. Tensiunile rasiale care pot sa-si faca simtita prezenta in astfel de conflicte reprezinta un factor agravant. Inclusiv grupari neo-naziste si de extrema dreapta. Observam amestecul politicului in fotbal, spre exemplu in Spania. Iata ce ne spune Wikipedia:

"Football hooliganism in Spain arises from three main sources. The first is racism, as some black players have been victims of ethnic slurs. Samuel Eto'o, a former FC Barcelona player from Cameroon, has denounced the problem. The second source is the strong rivalry between Real Madrid and Barcelona. After transferring from Barcelona to Real Madrid, Luís Figo's appearance in Barcelona's Nou Camp Stadium triggered a strong reaction. The crowd threw bottles, mobile phones and other things (including a pig's head). Although nobody was injured the match was followed by a large discussion on fan violence in the Spanish Primera División. Hooliganism is also rooted in deep political divisions arising from the General Franco fascist regime days (some Real Madrid, Atlético Madrid, Espanyol, Real Betis Balompie or Valencia CF ultras are linked to franquista groups), the communist ones, (such as Deportivo La Coruña, Sevilla FC or Rayo Vallecano) and the independentist movements in Catalonia (like FC Barcelona) and the Basque region. In Spain, organized hooligan groups are popularly called grupos ultra.

In 1998, Aitor Zabaleta, a supporter of Real Sociedad was killed by an Atlético Madrid hooligan^[69] who was linked to a neo-Nazi group (Bastión), just before a match between these two teams. In 2003, a supporter of Deportivo La Coruña was killed in riots by Deportivo hooligans, when he tried to protect a supporter of the opposing team, SD Compostela. Since then, authorities have made attempts to bring hooliganism more under control. In 2007, there were acts of hooliganism before a match between Atlético Madrid and Real Madrid, with several cars being destroyed and policemen injured by flares and bottles which were thrown at them.^[70] Many black foreign players have been racially abused, such as at a recent friendly match between Spain and England, in which black England players such as Shaun Wright-Phillips and Ashley Cole endured monkey chants from Spain supporters.^[71] There also have been local disputes between rival teams, for example between Cádiz Club de Fútbol and Xerez CD or Real Betis Balompie and Sevilla FC. In 2008, after a hooligan incident versus Espanyol, FC Barcelona very publicly took a stand on violence, saying it hoped to stamp out violence for good.^[72] In 2007 Atlético Madrid hooligans clashed with Aberdeen FC hooligans prior to a UEFA Cup match."

De observat ca deja, in Spania, incepe sa se vorbeasca de echipe franchiste (cu suporteri franchisti) si echipe considerate comuniste (cu suporteri considerati drept comunisti)! De observat ca spune foarte clar: "Hooliganism is also rooted in deep political divisions arising from the General Franco fascist regime days". Deci Istoria, cu aspectul sau politic, isi spune, iata, cuvantul si in fotbal! Chiar si in linistita Elvetie intalnim un astfel de fenomen, relativ recent in aceasta tara. In anii '70, in Anglia, erau deja huligani organizati! Daca citim articolul de pe Wikipedia, vom vedea ca fenomenul violentei se manifesta si in China!! Lucru ce poate parea incredibil, dar... adevarat! Fenomenul e la scara mondiala si ar trebui cercetate foarte atent cauzele, caci nu prea mi se par deloc clare. Se remarca fenomenul grupurilor organizate de huligani si in Danemrca si faptul ca acestea sunt de extrema dreapta, ca ideologie politica, de esenta nationalista/rasista.Deci sunt grupari care au si un caracter politic. Lucru ce se vede si in Japonia:

"Japan
Japanese extreme right-wing groups, known for their financial and political connection with Japanese corporations and Japanese organized crime syndicates, are also associated with supporters of various sports events including international football matches. Japanese hooligans often use the country's military flag called kyokujitsu-ki (旭日旗 or 旭日昇天旗) at international football games, especially in which the Japanese national team plays against East Asian national teams. This is highly offensive to the countries of the opposing teams because the flag signifies Japan's military aggression before and during World War II, which resulted in deaths and sufferings of millions of Asian people under Japan's brutal regime.^[195] In most East Asian countries, including China, Chinese Taipei, the Philippines and South Korea, public sentiment toward kyokujitsu-ki is analogous to public sentiment in Europe and North America toward Swastika, and displaying the flag in public places is strictly prohibited by law in these countries. Most recent incident in which the Japanese hooligans used the flag was during the FIFA-sanctioned 2011 Qatar AFC Asian Cup, in a match between South Korea and Japan. Many supporters of the Japanese national team, calling themselves as Ultra-Nippon, were seen waving kyokujitsu-ki during the match, and this caused a huge public condemnation in South Korea.^[196]"

De observat cum violenta isi gaseste justifcarea prin apartenenta la o ideologie politica de extrema dreapta, militarista, trecand dincolo de cadrul stadioanelor si ne mai avand nicio legatura cu sportul sau cu partida care se disputa acolo pe stadion. Iar violenta gasindu-si astfel propria sa ratiune, se organizeaza. Dar la baza stau tot instinctele si caracterele violente ale acestor oameni. Pentru ca, in realitate, aceasta violenta nu are nicio ratiune, intrucat omul care o practica refuza ratiunea sanatoasa. De observat lucrul asta in Turcia:

"According to the Turkish Daily News, hooligan groups are well organised, have their own "leaders", and often consist of organised street fighters. These groups have a "racon" (code of conduct), which states that the intention must be to injure rather than kill and that a stab must be made below the waist.^[74] Other hooligans have fired firearms into the air to celebrate their team's victory, which has been known to accidentally kill innocent people watching the celebrations on their balconies.^[75][76]

Trouble has arisen during matches between Istanbul rivals Galatasaray and Fenerbahçe.^[75] However, the Turkish Football Federation has tightened security to try and contain the hooliganism. During the 2005 Turkish cup final between Galatasaray and Fenerbahçe, 8,000 police, stewards and officials were employed to prevent violence.^[77] In 2006, the Turkish Football Federation introduced new measures to combat the threat of hooliganism and have made new regulations that allow the Professional Football Disciplinary Board to fine clubs up to YTL 250,000 for their fans behavior. Repeat offenders could be fined up to YTL 500,000.^[78] Despite reports from the Turkish Football Federation, the Turkish police believe that football hooliganism is not a major threat and are "isolated incidents".^[79]"

In Turcia se vorbeste de luptatori de strada, organizati, grupari care au fiecare propriul lor lider. Nu mai este evident cel putin aspectul politic. S-ar putea sa nu fie un astfel de aspect. Fenomenul exista, chiar daca incidentele sunt izolate. Mai e de observat ca acesti huligani, organizati in grupuri, au un cod de conduita:"These groups have a "racon" (code of conduct), which states that the intention must be to injure rather than kill and that a stab must be made below the waist.Other hooligans have fired firearms into the air to celebrate their team's victory, which has been known to accidentally kill innocent people watching the celebrations on their balconies.". 

Voi incheia cu ceea ce spune si Wikipedia:

"A football firm (also known as a hooligan firm) is a gang formed to oppose and physically attack supporters of other clubs. Some firms exist to promote fringe political causes, both on the far Left and Right, with the football aspect of the club of minimal importance behind the promotion of their political ideals through violence. The firms' political views are not representative of all supporters of the teams. In the 1970s and early 1980s, the casual subculture transformed the British football hooliganism scene. Instead of wearing working class skinhead-style clothes, which readily identified hooligans to the police, firm members began wearing designer clothes and expensive offhand sportswear.
Football hooliganism has been depicted in films such as I.D., The Firm, Cass, The Football Factory, Green Street, Rise of the Footsoldier and Awaydays. There are also many books about hooliganism, such as The Football Factory and Among the Thugs. Some critics argue that these media representations glamorise violence and the hooligan lifestyle."

Dar as sublinia faptul ca si mie mi se pare ca asistam la formarea unei subculturi, care are un stil al sau aparte, cu o tenta politica evidenta de extrema, dar fara a fi reprezentativa pentru toti suporterii echipelor.    

John Dewey - jurnalismul modern si Internetul

“Till the Great Society is converted in to a Great Community, the Public will remain in eclipse. Communication can alone create a great community” - John Dewey

Deosebit de interesant de citit pe Wikipedia despre John Dewey si viziunea sa despre jurnalism. Va propun aceasta lectura:

The Public and its Problems

Lucrarea a fost scrisa in 1927 de catre Dewey. 

"The Public and its Problems is a book by John Dewey, an American philosopher, written in 1927. In this work, Dewey touches upon major political philosophy questions that have continued into the 21st century, specifically: can democracy work in the modern era? Is there such a thing as a "public" of democratic citizens, or is the public a phantom, as journalist Walter Lippmann argued in his 1927 book The Phantom Public""(subl.mea)

"Dewey begins his argument by distinguishing between the "state," represented by elected lawmakers, and the "public," the diffuse, often incoherent body of citizens who elect the state. The public is called into being when ordinary citizens experience the negative externalities (or consequences) of exchanges beyond their control (such as market or governmental activities). A public then is made up of citizens whose common interest is focused on alleviating these negative externalities through legislation; in fact, Dewey argues that a public does not actually exist until a negative externality calls it into being.

Dewey asserts that this occurs when people perceive how consequences of indirect actions affect them collectively: “Indirect, extensive, enduring and serious consequences of conjoint and interacting behavior call a public into existence having a common interest in controlling these consequences” (Dewey, 126). Hence, a public only develops when it has a reason and comes together around an issue of substantial or serious significance.

In the second half of The Public and its Problems, Dewey concedes to the arguments of adversaries of modern democracy (such as Walter Lippman) by describing all the powerful forces at work that eclipse the public and prevent it from articulating its needs. For example, Dewey explains how special interests, powerful corporate capital, numbing and distracting entertainment, general selfishness, and the vagaries of public communication make effective public deliberation difficult."(subl.mea)

 "Since the mid-1980s, Deweyan ideas have experienced revival as a major source of inspiration for the public journalism movement. Dewey's definition of "public," as described in The Public and its Problems, has profound implications for the significance of journalism in society. As suggested by the title of the book, his concern was of the transactional relationship between publics and problems. Also implicit in its name, public journalism seeks to orient communication away from elite, corporate hegemony toward a civic public sphere. "The 'public' of public journalists is Dewey's public."

Dewey gives a concrete definition to the formation of a public. Publics are spontaneous groups of citizens who share the indirect effects of a particular action. Anyone affected by the indirect consequences of a specific action will automatically share a common interest in controlling those consequences, i.e., solving a common problem.^[26]
Since every action generates unintended consequences, publics continuously emerge, overlap, and disintegrate.

In The Public and its Problems, Dewey presents a rebuttal to Walter Lippmann’s treatise on the role of journalism in democracy. Lippmann’s model was a basic transmission model in which journalists took information given them by experts and elites, repackaged that information in simple terms, and transmitted the information to the public, whose role was to react emotionally to the news. In his model, Lippmann supposed that the public was incapable of thought or action, and that all thought and action should be left to the experts and elites.

Dewey refutes this model by assuming that politics is the work and duty of each individual in the course of his daily routine. The knowledge needed to be involved in politics, in this model, was to be generated by the interaction of citizens, elites, experts, through the mediation and facilitation of journalism. In this model, not just the government is accountable, but the citizens, experts, and other actors as well."

"Furthermore, he asserts that local community is where democracy must happen so that people can become active and express issues of public concern. In this way, the local community can become the “Great Community.” He writes, “Without such communication the public will remain shadowy and formless…Till the Great Society is converted into a Great Community, the Public will remain in eclipse. Communication can alone create a great community” (Dewey, 142)."

Eu am extras aici cate ceva din articolele din Wikipedia, dar cred ca merita citite cu atentie ambele articole integral.  Sa nu uitam anul in care a fost scrisa lucrarea - 1927. Acum suntem in era Internetului si a telefoniei mobile. Cuvintele acestea: "Communication can alone create a great community", rostite atunci, sunt o premonitie a acestei ere a Internetului. Interesant este ca Dewey, cel putin asa imi face impresia, leaga in mod strans democratia de comunicare, ca si cum una fara cealalta nu ar fi posibila. Faptul ca publicul reactioneaza la problemele existente si intra in dialog cu oameni politici, experti in diverse probleme si cu alti actori, incepand in felul acesta o dezbatere asupra acestor probleme cu care ne confruntam pana la urma cu totii, reprezinta pentru Dewey chintesenta democratiei. Si are dreptate, cred, pentru ca democratia nu poate exista fara participarea cetatenilor. Evident, este o chestiune de comunicare. In zilele noastre ea se realizeaza mult mai usor, datorita marelui avans tehnologic pe care il cunoaste omenirea. Dewey cred ca vrea sa spuna ca in momentul in care aceasta comunicare nu mai functioneaza, atunci si democratia ar putea incepe sa schioapete. Bineinteles, publicul nu e interesat numai de politica si problemele legate de aceasta. Dar in momentul in care interesul acesta este foarte scazut, atunci si democratia are de suferit. 

"Whereas Walter Lippman believed that the public had little capacity to be a rational participant in democracy and was essentially nonexistent, Dewey held a more optimistic view of the public and its potential. Dewey did not call for an abandonment of the public; rather, he hoped the public would regain a sense of self. The solution to this, he writes, is improved communication. Only then, with communication, will the public find itself and become a cohesive group.

In addition to Dewey's proposition that the public cannot find itself because there are too many publics, he also blames the distractions of modern society. He points out that even in the past, the public has had other concerns than politics: "Political concerns have, of course, always had strong rivals" (Dewey, p. 137). In discussing the distractions of the past, Dewey explains that those distractions are far more prevalent and bountiful in today's society and citing technology as the main perpetrator.

He uses examples of "the movie, cheap reading matter and [the] motor car as drawing peoples' attention away from politics. These technologies, Dewey explains, are far more desirable topics of discussion for the everyday person than the latest political news. Unfortunately, Dewey does not give a solution to the problem of technology taking away from interest in political affairs. However, Dewey does have hopes that society can someday use its technology to improve communication and thus improve public interest in politics."

Aici e o idee la care merita sa reflectam. Sa presupunem o tara  democratica, avansata din punct de vedere tehnologic, o economie dezvoltata si oameni fericiti. Daca oamenii in majoritatea lor - publicul de care vorbeste Dewey -  incep sa fie inclinati preponderent spre distractii, spre vizionare de filme si lecturi ieftine si tot felul de lucruri de genul asta care intr-un cuvant inseamna distractie si destindere, ce consecinte ar putea avea aceasta stare asupra democratiei? S-ar mai putea vorbi de o democratie autentica in societatea respectiva? Acest public, cum spune Dewey, ar mai putea fi numit public, grup, coeziv? Sau democratia intr-o astfel de tara s-ar altera, ar avea de suferit prin nepasarea oamenilor fata de problemele politice..? Ar trebui sa ne gandim ca o asemenea stare de lucruri ar putea deschide calea spre tot felul de abuzuri, fara ca individul sa-si dea seama de fenomenul care se petrece, ci sa fie pus in fata faptului implinit. Si democratia nu ar mai fi functionala intr-o astfel de situatie sau ar functiona, dar cu greu. In general vorbind ideea obisnuita a oamenilor obisnuiti despre fericire cam in asa ceva consta: distractie, destindere, consum. Progresul tehnologic faciliteaza aceste lucruri. Bunastarea materiala a populatiei de asemenea faciliteaza aceasta tendinta. Desigur, e firesc sa te mai si distrezi. Dar merita reflectat la ce spune Dewey - "Political concerns have, of course, always had strong rivals". De asemenea Wikipedia spune ca: "Unfortunately, Dewey does not give a solution to the problem of technology taking away from interest in political affairs. However, Dewey does have hopes that society can someday use its technology to improve communication and thus improve public interest in politics.". Deci o solutie nu a dat la aceasta problema ci doar spera ca tehnologia va imbunatati comunicarea si, in felul acesta, interesul publicului fata de politica. Cred ca vroia sa spuna ca ignoranta oamenilor poate fi un adversar destul de periculos al democratiei. Dar daca progresul tehnologic si bunastarea materiala accentueaza aceasta tendinta in public? In felul acesta omul devine robul propriei sale ignorante si nu e bine. Dar.... sa nu mergem prea departe si sa nu cautam sa gasim solutii la aceasta problema. Poate ca e mai bine asa. Totusi, chiar daca nu cautam solutii, cred ca e bine ca problema sa fie expusa si, de ce nu, dezbatuta. De ce poate ca e mai bine sa nu cautam solutii? Pentru ca aceasta problema este una delicata, iar solutiile nu trebuie sa depaseasca cadrul democratic. Intr-un fel, cred ca interesul publicului fata de chestiunile politice vine de la sine. Pentru ca nu poti sa faci abstractie de ele, mai ales in vremurile noastre. Dar nici nu cred ca interesul publicului fata de politica ar trebui sa fie unul absolut. Nici lucru asta nu mi se pare bun. Ar trebui sa existe un echilibru. Pentru ca viata nu inseamna numai si numai politica. E compusa si din bucurii simple. Cu toate ca omul e numit zōon politikon. Dar viata are mult mai multe dimensiuni. 

Cheltuieli militare...

Iata un articol mai vechi de pe HotNews (8 iunie 2009), dar care cred ca merita sa fie ctitit cu atentie:

Cheltuielile militare mondiale au depasit 1.400 miliarde dolari in 2008, atingand un nou record. Top 3: SUA, China si Franta 

Care iata ce arata:

"Cheltuielile militare mondiale au atins anul trecut un nivel record, sustinute de razboiul din Irak, de revenirea Rusiei pe piata mondiala si de ambitia Chinei de a deveni o putere globala, potrivit raportului anual al Institutului international de cercetari pentru pace din Stockholm (Sipri), publicat luni si citat de AFP.

In 2008, cheltuielile militare mondiale au atins 1.464 miliarde de dolari, in crestere cu 45% in ultimii zece ani, si au reprezentat 2,4% din avutia mondiala. Per capita, fiecare locuitor al planetei a cheltuit 217 dolari pentru armament, potrivit raportului institutului, considerat un punct de referinta la nivel mondial in materie de arme si conflicte.

In comparatie cu 2007, cresterea acestor cheltuieli este de 4%, in preturi constante.

Introducerea notiunii de "razboi impotriva terorismului a determinat mai multe tari sa-si revada proiectele dintr-o perspectiva puternic militarizata", sustine analistul Sipri Sam Perlo-Freeman.

"In acelasi timp, razboaiele din Irak si din Afganistan au costat 903 miliarde in plus doar pentru Statele Unite", sustine el.

SUA detine de departe primul loc in clasamentul Sipri, acumuland in 2008 peste 41% din cresterea totala a cheltuielilor militare mondiale, mai mult decat urmatoarele 14 tari aflate in continuarea clasamentului, o mostenire a epocii Bush, potrivit sursei citate.

Incepand cu 1999, cheltuielile industriei americane de aparare au crescut cu 67% in preturi actualizate, pentru a atinge 607 miliarde dolari anul trecut.

China, care, alaturi de Rusia, si-a triplat practic bugetul militar pe ansamblul ultimilor zece ani, a urcat, pentru prima oara, pe locul doi in acest clasament, cu 6% din totalul cheltuielilor, inaintea Frantei (4,5%) si a Marii Britanii (4,5%).

Rusia, ca si China, si-a alimentat ambitiile de mare putere gratie unei perioade economice faste si a revenit pe locul cinci in clasament.

"Cresterea Chinei a avut loc in paralel cu dezvoltarea sa economica si este legata de aspiratiile sale de mare putere", apreciaza Sipri.

Cheltuielile militare ale Americii de Sud au crescut si ele cu 50% in ultimii zece ani, "sustinute de cursa declansata de Brazilia pentru a detine statutul de putere regionala si de cheltuielile efectuate de Columbia, legate de conflictele interne".

Dintre primele 15 tari aflate in acest clasament, doar Germania (-11%) si Japonia (-1,7%) si-au redus cheltuielile militare incepand cu 1999."

Despre situatia politica privitoare la UDMR...

Interesant ce s-a intamplat zilele acestea in viata politica romaneasca: tot felul de frictiuni intre PSD si UDMR si chiar si intre PDL si UDMR. Romania Libera titreaza:
Tensiuni interetnice în Transilvania

"Apropierea alegerilor locale de anul viitor a dinamitat pacea interetnică din Transilvania. În două judeţe în care tensiunile interetnice au fost deosebit de acute, la începutul anilor 1990, politicienii au ales să zgândăre vechile răni. Totul a început cu exagerări. Au urmat declaraţiile belicoase, iar apoi boicotul. În Mureş, consilierii judeţeni PSD boicotează forul condus de reprezentanta UDMR, Edita Lokodi. În Cluj, consilierii judeţeni ai UDMR boicotează şedinţele Consiliului Judeţean condus de reprezentantul PDL, Alin Tişe."

Interesant este ca si PDL este implicat in aceasta poveste, la Cluj. Va avea oare un efect asupra coalitiei...?
Sa citam pe scurt:

"Retragere din cauza reprezentanţei "Ţinutului Secuiesc"
După ce săptămâna trecută consilierii judeţeni PSD nu au avut nici o reacţie la anunţul făcut de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Mureş, Edita Lokodi, referitor la deschiderea unei reprezentanţe a judeţelor Mureş, Harghita şi Covasna (aşa numitul Ţinut Secuiesc - n.r.) la Bruxelles, acum PSD Mureş a decis să-şi retragă aleşii din forul administrativ judeţean. „Consiliul Judeţean Mureş, prin preşedintele său, este implicat direct în acest demers. Noi nu putem participa la astfel de aberaţii. Suntem sideraţi de lipsa de reacţie a autorităţilor statului, a Ministerului Afacerilor Externe, a Prefectului judeţului Mureş vizavi de această problemă. Aceşti aleşi locali (preşedinţii consiliilor judeţene Mureş, Harghita, Covasna - n.n.) şi europarlamentarii români care susţin acest demers îşi bat joc de noi, pe bani publici", a declarat ieri Alexandru Frătean, care a cerut, totodată, ca UDMR să îşi devoaleze odată pentru totdeauna intenţiile. „UDMR este la guvernare, însă nu a stabilit încă dacă reprezintă interesele României sau nu", a mai spus Frătean. El consideră demersurile pentru deschiderea biroului de lobby de la Bruxelles pentru Ţinutul Secuiesc într-un spaţiu ce aparţine Ungariei drept o iniţiativă ilegală îndreptată împotriva statului român.

Întrebat în legătură cu discrepanţa dintre poziţia consilierilor judeţeni care au tăcut în plenul şedinţei şi decizia conducerii PSD, secretarul general al PSD Mureş, Cornel Brişcaru, s-a limitat la a spune doar că „este o decizie cu caracter politic", dar a atras atenţia că aceasta ar putea duce inclusiv la dizolvarea CJ Mureş şi declanşarea de alegeri anticipate, dacă exemplul PSD va fi urmat şi de celelalte partide româneşti din forul administrativ judeţean."

Si:

"Plăcuţa lui Iorga, motiv de zânzanie
La Cluj, aleşii UDMR au boicotat şedinţa de vineri a Consiliului Judeţean, condus de reprezentantul PDL, Alin Tişe. Gestul lor a fost o formă de protest pentru faptul că primarul PDL din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a instalat, lângă soclul statuii regelui român al Ungariei, Matia Corvin, o plăcuţă pe care este redat un text semnat de istoricul şi politicianul Nicolae Iorga. Secretarul de stat din Guvernul maghiar, Geza Szocs, a declarat, pentru site-ul politics.hu, că textul cu pricina ar fi antimaghiar. Însă, în opinia istoricilor români de la Universitatea Babeş-Bolyai, textul nu face decât să repare o eroare istorică. Este vorba de faptul că grupul statuar îl înfăţişează pe un oştean care închină regelui steagul Moldovei. Însă, în realitate, regele Matia Corvin a fost înfrânt în luptă de către domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare.
Reacţii şi contrareacţii
Plăcuţa lui Iorga a determinat catalizarea reacţiilor politice. Consulul general al Ungariei, Matyas Szilagyi, i-a cerut public primarului din Cluj să îndepărteze plăcuţa, iar extremiştii din Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania au depus o plângere penală împotriva celor care au pus plăcuţa. Pe de altă parte, şi politicienii români s-au coalizat. Primarul PDL din Cluj, Sorin Apostu, a primit sprijin din partea preşedintelui PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, care a criticat declaraţiile consulului maghiar."

Interesant este punctul de vedere al Corinei Cretu, europarlamentar PSD:

Ţinutul Secuiesc şi proiectul Tokes de confruntare cu statul român

In final putem, cred, descifra linia politica a PSD in aceasta problema:

"Laszlo Tokes merge înainte pe drumul „precedentului Kosovo”. Puterii de la Bucureşti nu-i pasă. Are nevoie de UDMR pentru a rămâne la guvernare. Doar că preţul acestei nepăsări îl plătim şi-l vom plăti noi toţi. 

Nu condamnând deschiderea unei ficţiuni secuieşti la Bruxelles trebuie să combatem proiectele autonomiste ale lui Tokes şi ai lui. Ci spunând clar ce putem accepta în materie de autonomie administrativă şi descentralizare, dar mai ales alocând transparent şi eficient, după criterii care să excludă amestecul politic, banii de la buget pentru dezvoltarea teritoriului.

Şi mai avem ceva de făcut: să dialogăm cu societatea civilă a minorităţii maghiare, pentru că vedem ce înseamnă dialogul mijlocit de UDMR sau de ficţiunile lui Tokes. Sigur vom constata că maghiarii din România au exact aceeaşi agendă ca şi ceilalţi români, iar rezolvarea lor nu cu ficţiuni teritoriale se va face." (subl.mea)

 Se observa ca PSD nu are incredere, si o spune deschis, ca UDMR ar reprezenta interesele nationale ale Romaniei, desi UDMR este formatiune de guvernamant. Suspiciunile sunt alimentate de gruparea lui Tokes si de idea nastrusnica a constituirii unui Tinut Secuiesc. Pe de alta parte, PDL care guverneaza alaturi de UDMR nu are alta solutie, la Cluj, decat de a se pune pe o pozitie impotriva UDMR sau contrara UDMR. UDMR nu-i aduce PDL-ului mai nimic din punct de vedere electoral, ci e doar util pentru PDL si Traian Basescu la mentinerea stabilitatii politice a coalitiei, dupa cum s-a si exprimat Presedintele, nimic mai mult. Iar UDMR are avantajul de a putea sa-si sustina anumite proiecte legislative in Parlament, tot datorita coalitiei. Insa coalitia cu UDMR nu poate sa-i aduca PDL mai multe voturi, si nici simpatia romanilor. Cred ca PDL a scazut in sondaje si datorita sprijinului pe care europarlamentarii acestei formatiuni l-au oferit lui Laszlo Tokes pentru functia de vicepresedinte al PE. Intr-un fel, atunci, maghiarii s-au mai calmat putin. Acum Tokes e dispus sa atace cu ideea Tinutului Secuiesc. Ei, lucru asta nu cred ca poate sa-i fie favorabil PDL-ului si, drept consecinta, pierde electorat. Pe de alta parte nationalismul nu este o caracteristica a unei Europe Unite. Iar nationalismul unui Tokes, cu evidente si accentuate tuse iredentiste si extremiste, nu poate fi acceptat in Europa. Cristian Preda face cunoscut acest lucru intr-o foarte scurta postare - aici. Joseph Daul, presedintele Grupului PPE din PE afirma ca PPE nu e implicat in organizarea receptiei anuntate de trei membrii UDMR, cu ocazia  deschiderii unei reprezentante a Tinutului Secuiesc la Bruxelles. Deci e vorba de o distantare politica a PPE fata de initiativa buclucasa a UDMR-ului. Europarlamentarii PDL ar trebui sa lupte in PE pentru neutralizarea si anihilarea actiunilor iredentiste ale lui Tokes. Este, bineinteles, si o problema de imagine pentru PDL, mai ales in ceea ce priveste viitoarele alegeri, de a nu se asocia cu grupul lui Tokes,dar si pentru a bloca, daca se poate spune asa, atacurile pe aceasta tema venite din partea Opozitiei. UDMR este prins in sah, pentru ca el nu poate sa-si permita sa supere prea tare Opozitia. USL conduce detasat in sondaje si poate castiga alegerile la fel de detasat. In acest caz UDMR va fi lasat pe dinafara, daca supara prea mult Opozitia. UDMR intotdeauna a avut un loc la guvernare pentru a se putea face o majoritate in Parlament. Daca USL va castiga alegerile cu peste 50%, atunci nu mai au nevoie de UDMR in Guvern si nici de o sustinere din partea acestuia in Parlament. Mai ales ca UDMR a mai scazut si el in sondaje. Asa ca UDMR nu-si poate permite sa lanseze atacuri la adresa Opozitiei. Pentru a nu fi ignorat cu totul in cazul in care USL va castiga detasat alegerile de la anul, lucru ce se cam anunta de pe acum. Pozitia PSD, exprimata de D-na Corina Cretu, este defavorabila UDMR, chiar impotriva acestuia: "Şi mai avem ceva de făcut: să dialogăm cu societatea civilă a minorităţii maghiare, pentru că vedem ce înseamnă dialogul mijlocit de UDMR sau de ficţiunile lui Tokes. Sigur vom constata că maghiarii din România au exact aceeaşi agendă ca şi ceilalţi români, iar rezolvarea lor nu cu ficţiuni teritoriale se va face.". Pentru ca si populatia de etnie maghiara resimte cu greu efectele crizei si sigur ca au exact aceeasi agenda ca si ceilalti romani, iar daca USL, venit la putere, le va rezolva problemele de pe agenda, atunci etnicii maghiari ar putea sa ajunga la concluzia ca se poate si fara UDMR. Lucru ce ar putea sa insemne un dezastru politic pentru UDMR. Pana una alta actuala coalitie se mentine. Foarte fragil. Pe o panza de paianjen...

 

Ratko Mladici...

In articolul de mai jos, din Romania Libera, se arata urmatorul lucru:

"Arestarea lui Mladici este de mult timp una dintre principalele cerinţe ale Uniunii Europene la adresa Serbiei - fiind de altfel şi o precondiţie pentru demararea procedurilor de aderare. Totuşi, într-un articol publicat pe site-ul cotidianului Blic cu câteva ore înainte de vestea arestării erau citate surse diplomatice de la Bruxelles, conform cărora Serbia ar putea primi în iunie statutul de „candidat la aderare" chiar şi fără arestarea lui Mladici. 

În cadrul conferinţei de presă a preşedintelui Tadici, acesta a mai declarat şi că procedurile de extrădare către Tribunalul pentru Crime de Război de la Haga vor începe imediat - ceea ce îi va bucura, cu siguranţă, pe oficialii europeni.

Întâmplător (sau nu), joi a avut loc şi o vizită la Belgrad a Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Catherine Ashton - coincidenţa dintre prezenţa lui Ashton la Belgrad şi deţinerea lui Mladici apărând multora drept cel puţin remarcabilă: Liljana Smajlovici, preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor Sârbi, a declarat că „ar putea apărea suspiciuni că momentul arestului a fost ales pentru a o onora pe Ashton şi a sublinia totodată că Serbia se aşteaptă acum la o integrare rapidă în Uniunea Europeană"."(subl.mea)

Iata si articolul:

Măcelarul de la Srebreniţa, în faţa Justiţiei

Cel putin din cele relatate de presa, in Serbia, dar si in Croatia exista o situatie foarte paradoxala: fosti generali, combatanti in razboiul din fosta Yugoslavie, sunt prinsi dupa ani buni de urmarire si cautari, la Mladici a durat 16 ani, si deferiti Tribunalului Penal International (TPI) pentru crime de razboi si crime impotriva umanitatii, deci fapte extrem de grave, nu gluma, in timp ce poporul ii sustine din rasputeri considerandu-i eroi nationali ai tarii lor! 

Asta e un lucru absolut inedit si uluitor! Si e o contradictie ce caracterizeaza atat Serbia cat si Croatia: intre popor si liderii lor politici actuali, alaturi de Uniunea Europeana, care sustine arestarea acestor generali pentru crime grave impotriva umanitatii.

Iata niste articole relevante:

"Mladic, un erou sârb" 

Arestări şi răniţi într-un protest de amploare la Belgrad 

S-ar putea deduce ca poporul sarb, dar si cel croat, nu e de acord cu ceea ce fac conducatorii lor. Daca sarbii, oamenii obisnuiti, il considera pe Mladici un erou national, daca un cetatean sarb merge pana acolo incat sa considere o tradare faptul ca nu a venit mai multa lume la miting, eu cred ca inca aceste tari au o problema. Cea a nationalismului exacerbat. A unor probleme mai vechi ramase nerezolvate si care cauzeaza aceste puseuri de nationalism, ce ar putea fi, la un moment dat, periculoase. Eu stau si ma intreb in ce masura poporul sarb sau cel croat doresc aderarea tarilor lor la Uniunea Europeana. Pentru ca atitudinea poporului fata de un Mladici, ca sa dau acest exemplu, exprima un gest deloc pro-european... Eu cred ca o tara nu ar trebui sa se integreze in UE fara vointa in acest sens a poporului ei. Or, stau si ma intreb: asta doreste cu adevarat poporul sarb, sa se integreze in Uniunea Europeana...? Poate ca nu doreste acest lucru.  Aici este o contradictie evidenta pentru oricine, cred. Pe de alta parte problemele interetnice mocnesc in Kosovo:

Kosovo: Confruntări între naţionalişti şi poliţie, la sosirea negociatorului sârb  

Turbulente realizate de 100 de protestatari nationalisti kosovari: vehicule ale politiei avariate, protestatari raniti. Iata ce spune articolul, printre altele:

"Stefanovici efectuează această vizită şi întreprinde primele contacte, la Priştina, ale vreunui oficial sârb cu oficiali kosovari albanezi, de la Războiul din 1998-1999 şi până în prezent.
Această vizită se înscrie în cadrul pregătirilor celei de a patra runde de negocieri, la Bruxelles, pe care Belgradul şi Priştina le-au demarat în martie, sub auspiciile Uniunii Europene (UE).
Stefanovici se va întâlni cu omologul său, vicepremierul kosovar, Edita Tahiri,  alţi lideri kosovari şi albanezi, dar şi cu reprezentanţi ai minorităţii sârbe în această ţară, care şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia în februarie 2008.
Serbia deţine "cheia" unei soluţii la problema din Kosovo, a declarat Stefanovici, într-un interviu acordat cotidianului Koha Ditore.
"Kosovo nu poate să facă parte din organizaţiile internaţionale fără noi", a declarat negociatorul sârb, adăugând că, fără Belgrad, pentru Kosovo "nu va exista un drum stabil către Europa".
Negocierile pe care Priştina şi Belgradul le-au început sub auspiciile Bruxelles-ului vizează diverse probleme practice privind mai ales facilitarea traversării frontierelor, comunicaţiile, comerţul şi aviaţia.
Belgradul consideră, în continuare, Kosovo drept provincia sa meridională. Însă, pentru Priştina, independenţa sa, recunoscută de 75 de ţări, între care Statele Unite şi cea mai mare parte a statelor Uniunii Europene, este irevocabilă."

Este ca si cum aceste eforturi ce sunt depuse de autoritatile sarbe pentru integrarea Serbiei in UE inflameaza si mai mult patimile nationaliste. Pentru ca aceste mitinguri asta si exprima: o surescitare a nationalismului in zona, in niciun caz nu cred ca e vorba de o calmare a acestuia. Serbia, si sunt convins de asta, considera ca tot razboiul prin care a trecut e o nedreptate la adresa sa. Avem de a face cu o Serbie foarte frustrata, mai ales in cazul Kosovo. Poate ca s-ar putea afirma fara teama de a gresi ca tot razboiul din fosta Yugoslavie nu a facut altceva decat sa adune un munte de frustrari, de la sarbi, croati, bosnieci si kosovari, pe langa atatia morti... Este adevarat: nu mai e razboi. Dar, cu toate acestea, nu poate sa nu te surprinda si sa nu te impresioneze, dar si sa te puna pe ganduri starea de spirit a populatiei care, spre exemplu, nu numai ca il considera drept pe Mladici, adica un om care a luptat pentru o cauza dreapta si de suflet pentru intreg poporul sarb, dar si erou national! Si va ramane in constiinta generatilor viitoare asa: erou national! Aceasta solidaritate extraordinara a sarbilor este intr-adevar impresionanta. Numai ca nu se potriveste cu UE... Eu sunt convins ca sarbii il considera un erou si pe Milosevici. Iar aceasta stare a populatiei ce considera o nedreptate tot razboiul la care a fost supusa Serbia, iar pe combatantii sarbi din razboi considerandu-i eroi si martiri ai neamului sarb in lupta contra nedreptatii de care vorbeam mai sus, se va transmite din generatie in generatie de acum inainte. Cum va arata o astfel de Serbie in Uniunea Europeana? Cand oamenii obisnuiti, poporul, considera ca toata aceasta nedreptate provine din UE si SUA, prin politica pe care au dus-o fata de fosta Yugoslavie, apoi nedreptatind in principal Serbia, facand tot ce se putea face mai rau acestei tari? Iar recunoasterea Kosovo de catre Statele Unite nu face altceva decat sa intareasca ideea de care vorbeam in fraza anterioara, cat si ostilitatea poporului sarb fata de SUA. Mai ales cand Kosovo are valoare de simbol national pentru Serbia, ca fiind leaganul in care s-a nascut Statul Sarb... Este foarte clar ca situatia din aceasta zona e una foarte speciala. Iar integrarea in UE a Serbiei, dar cred ca si a Croatiei, prezinta o serie intreaga de dificultati.

 

Constantin Negruzzi...

Nu stiu de ce, dar mi se pare ca un mare scriitor roman, un mare clasic precum Constantin Negruzzi este ignorat in zilele noastre intr-un mod cu totul nedrept. Poate e doar o impresie personala, fara niciun temei. Anul nasterii e dat 1808, desi nu se stie foarte exact. Sunt surse care trimit fie la anul 1807, fie la 1809, fie la 1811, fie chiar la anul 1800. Este fiul lui Dinu Negrut si al Sofiei, nascuta Hermeziu. Mama scriitorului moare la putin timp dupa nastere. Invata, alaturi de alti copii de aceeasi varsta, limba greaca cu dascalul Chiriac, si limba franceza, se pare cu un emigrant, Brancovitz. Interesant este cand a invatat a citi romaneste de unul singur!! De unul singur, retineti! Deci pentru limbile greaca si franceza a avut profesori... S-a intamplat in anul 1820, invatand singur, dupa cum am zis, dupa Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia a lui Petru Maior, in urma unei experiente nereusite cu dascalul Socoleanu (= Alboteanu) de la seminarul din Socola. Dar nu despre biografia marelui clasic vroiam sa vorbesc aici. Ci despre cum vedea el faptul ca este roman. Ce insemna pentru el acest lucru. In acest sens voi cita o poezie a sa:

Eu sânt român...

(Cantec)

Frantez, neamt, rus, ce firea te-a facut,

Pamantul tau e bine-a nu uita;

Oricui e drag locul ce l-a nascut.

Eu, fratii mei, oriunde-oi cauta,

Nu mai gasesc ca dulcea Romanie,

De-o si hulesc cati se hranesc in ea

Corci venetici. Dar oricum va fi, fie,

Eu sânt român, si-mi place tara mea.

Lauda multi pe frantezul voios,

Pe mandrul rus, pe neamtul regulat,

La dansii, spun, ca-i bine si frumos;

Dar, fratii mei, eu oricat am imblat

Pe drumuri lungi, cu sine ferecate,

Nu ma-nvoiam; si vreti sa stiti de ce?

Pentru ca-mi plac soselele stricate.

Eu sânt român, mi-e draga tara mea.

Straine tari imi place-ades sa vad,

Dar sunt satul lumea de-a colinda;

In tara mea de-acuma voi sa șăd;

Caci, fratii mei, oriunde voi imbla,

N-o sa gasesc acea buna primire

Ce m-am deprins in tara-mi a videa;

Si in straini e rece gazduire!

Eu sânt român, mi-e draga tara mea.

Tanar eram si sarutam cu-amor

Capriii ochi zburdatecei Dridri.

Ea ma vandu! si eu voiam sa mor,

Cand ma-ntalni o blonda milady;

Dragostea ei scapa a mele zile,

Dar ma-ngheta, si ma-ncalzi abia

Dulcele-amor romancelor copile...

Eu sânt român, imi place tara mea.

La masa beu adese vin strain,

Tocai, bordo, sampanie iubesc,

Iar mai ales prefer vinul de Rin,

Daca nu am cotnar si odobesc;

Cand insa am, desert pline pahare,

Apoi incep sa cant vreo manea,

Si sant tot beat cat tin zilele-amare!

Eu sânt român, mi-e draga tara mea!

1853,august

Ce parere aveti? Trebuie remarcat ca aceasta poezie a fost scrisa in jurul varstei de 45 de ani. La deplina maturitate. Scrisa de un om ce avea reputatia de a fi moderat la caracter, echilibrat. Un adevarat clasic! Poezia nu are, daca pot sa spun asa, nici forma si nici structura romantica. Nicio referire la politica. "Eu sunt roman, mi-e draga tara mea!", chiar si "soselele stricate" ii sunt dragi (lucrul asta, sincer, m-a miscat). Isi iubeste tara asa cum este ea. Insa aceasta poezie nu stiu daca o intelegem pe deplin, nu stiu daca o inteleg pe deplin nici chiar cei mai iscusiti critici literari. Cati, oare, dintre noi meditam pe tema unui subiect aparent atat de simplu: "Eu sunt roman"? Am putea oare sa spunem mai mult decat a spus Negruzzi la 1853? Sau Negruzzi, in aceasta poezie, prin cuvinte simple, a reusit sa cuprinda intregul ethos romanesc: asa este poporul roman, nu mai e nimic de adaugat - nici unul dintre noi nu putem adauga nimic fata de versurile sale, nu putem spune nimic in plus pe tema aceasta? A, bine, vorbarie multa putem spune, dar esenta e tot asta: cea aratata de Negruzzi in aceasta poezie. Adevarul e ca e foarte greu sa vorbesti despre tine insuti in felul acesta: despre romanitatea ta. Negruzzi a facut-o cu o limpezime clasica, cu o sinceritate dezarmanta. Pe el l-a nascut acest loc, nu s-a nascut in acest loc. Exact asa cum un copac rasare din samanta pusa in pamant. Cei care o hulesc sunt "corci venetici", o hulesc desi se hranesc in ea. El nu-si huleste pamantul care-l hraneste, care l-a nascut. Spune despre tara - "dulcea Romanie". Dupa parerea mea, nu e vorba numai de hrana materiala. Cred ca Negruzzi s-a referit si la hrana spirituala - si in felul acesta pamantul din locul ce l-a nascut il hraneste. Iar "corcii venetici" sunt cei care nu inteleg aceasta spiritualitate si, drept consecinta, nu le place aici si nu iubesc aceasta tara. De observat ca spune "corci"... Cu toate laudele aduse altor popoare si civilizatii, el nu se invoieste, prefera soselele stricate, desi e un om umblat in lume, deci un om care a vazut si cunoaste si strainatatea. Nu a spus ca nu-i place sa umble si sa vada alte tari. De remarcat ca vorbeste frumos despre straini - nu e un xenofob. Ii plac vinurile straine (vinul de Rin imi place si mie!). Spune: "Dar oricum va fi, fie,/Eu sunt roman, si-mi place tara mea.", iar patriotismul lui nu are nimic comun cu xenofobia. Dorinta de libertate si de cunoastere a altor popoare e vie la Negruzzi. A colindat prea mult, din aceasta cauza e si satul de a mai colinda, ajungand la o anumita varsta. Dar el se intoarce in tara unde "de-acuma vrea sa sada", nu in alta parte, pentru ca radacinile lui sunt aici si nu in alta parte. Buna primire pe care o simte aici e una romaneasca si nu ceva rece, strain. Tot Cotnari si Odobesti sunt cele mai bune vinuri (mie imi plac ambele, dar imi place mult Francusa de Cotnari), mai ales in zilele amare...! :) . Si tot romancele, cele mai calde femei! Desi o blonda milady l-a scapat chiar de la moarte, dupa un esec in amor cu zburdateca Dridri. Interesant, o englezoiaca (milady, doar) desi l-a iubit, totusi l-a "inghetat", si aici avem un contrast foarte bine punctat: "Dulcele-amor romancelor copile...", foarte senzual. O senzualitate pe care nu o resimte fata de blonda englezoiaca, careia ar trebui sa-i fie recunoscator. Nici macar parul balai al lui milady nu-i starneste vreo emotie profunda. A fost o dragoste, dar marcata de o anume raceala, parca o nepotrivire de caracter, sau, poate, mai bine zis, o nepotrivire sufleteasca. Interesant este ca el nu vorbeste de frumusetea feminina. Bine, frumusetea este ceva subiectiv in sensul ca ceea ce mie mi se pare a fi frumos, altuia poate nu i se pare. Foloseste cuvintele: "zburdateca", nu frumoasa Dridri, "o blonda milady", vorbeste de caldura romancelor, nu frumusetea romancelor. Este de remarcat la acest stil ca face eforturi sa se fereasca de orice nuanta de subiectivitate. Negruzzi nu este subiectiv cand spune: "Eu sunt roman, mi-e draga tara mea!", ci el stie clar ce spune.

Dar daca romanul e asa, atunci stau si ma intreb: in ce masura putem pune in practica cu succes aici modele de civilizatie venite din Vestul Europei sau Statele Unite? Din tari cu un alt specific si cultura. Si in zilele noastre romanul face la fel: ii lauda pe altii, si pe buna dreptate, si multi cauta "sa se invoiasca", pe cand Negruzzi spune limpede (si de ce nu i-am da dreptate?) "Nu ma-nvoiam; si vreti sa stiti de ce?/Pentru ca-mi plac soselele stricate./Eu sunt roman, mi-e draga tara mea.". Asumarea in acest fel a romanismului este totala la Negruzzi si facuta la modul obiectiv. El recunoaste limpede ca dupa ce desarta pahare pline de vinisor de Cotnari sau Odobesti, incepe sa cante vreo manea. Bun, rau, asta e romanul, obiectiv vorbind, dar Negruzzi nu se rusineaza cu astfel de obiceiuri: el si le asuma pe de-a-ntregul pentru ca " Eu sunt roman, imi place tara mea". Foarte interesant mi se pare ca aceasta asumare e una de sange: el nu face parte dintre acei "corci venetici". El nu e o corcitura...El are sange romanesc, acest sange ii curge prin vene, nu altul sau un sange impur - romanesc amestecat cu altul. De observat ca dupa ce spune: "De-o si hulesc cati se hranesc in ea", el adauga "Corci venetici". Adica acestia o hulesc, dar se hranesc in ea. Foarte interesant este aici ca el nu condamna la modul vehement treaba asta ci arata o larga toleranta: "... Dar oricum va fi, fie, / Eu sunt roman, si-mi place tara mea.". De ce a spus: "Dar oricum va fi, fie,..."? De observat ca nu a spus: "Dar oricum ar fi, fie...". Iar acest lucru nu e o greseala de exprimare si nici o exprimare arhaica. De ce dupa "Corci venetici" a spus "Dar oricum va fi, fie..."? Tot de observat este faptul ca el nu spune cine ar fi acesti "corci venetici", care nu simt romaneste si hulesc tara care ii hraneste si nici nu cauta sa-i judece si, dupa cum am mai zis, sa-i condamne pentru asta. Aceste cuvinte: "Dar oricum va fi, fie..." se pot interpreta ca avand ceva profetic. Stia Negruzzi ceva ce noi nici pana in zilele noastre nu stim...? Pentru ca unui om caruia ii e draga tara sa, nu-i poate fi indiferent viitorul tarii sale. Eminescu spunea "La trecutu-ti mare, mare viitor!". Este limpede ca "va fi" exprima viitorul. Eminescu a spus:

"Viaţă în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mîndrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!"

Deci Eminescu dorea Romaniei un suflet romanesc...

Pe cand Negruzzi spune: "Dar oricum va fi, fie,/Eu sunt roman, si-mi place tara mea". Oricum va fi, adica indiferent cum va fi, in orice fel... El traieste clipa prezenta si pentru el asta conteaza cel mai mult, viitorul fiind o abstractiune sau un exercitiu de imaginatie. Centrul de greutate este pus pe caracteristica sa principala: "Eu sunt roman" si pe consecinta ce deriva de aici: "...si-mi place tara mea.".Se remarca din nou obiectivitatea clasica. 

Ce om mare!

O poezie grea, dar atat de limpede. Dar, totusi, grea...

A murit Fanus Neagu...

S-a stins din viata un mare scriitor, o figura marcanta a culturii noastre.O pierdere mare pentru tara noastra, care este, dupa parerea mea, intr-un declin cultural si spiritual evident. Noi, actualmente, nu traversam numai o criza economica, dar si o criza, daca se poate spune asa, axiologica. In ultima vreme au plecat dintre noi scriitori mari, actori mari, lasand in societate un gol cumplit, un gol care nu stiu cum va putea fi umplut cu o spiritualitate de foarte buna calitate. In felul acesta societatea noastra, viata noastra, devin marcate de precaritate. Si e pacat, trist, dar real. Pentru ca fara cultura, fara perfectionare spirituala foarte greu putem gasi ceea ce numim "luminita de la capatul tunelului". Recunosc, sunt emotionat in momentul de fata si vars o lacrima pentru Fanus Neagu. Am devenit si mai saraci...

Dar iata ce am citit in Evenimentul Zilei:

A murit Fănuș Neagu. Ultima scrisoare: "Fotbalul e un fumător de pipă stinsă" 

Fănuş Neagu, vorbe de duh: "Scriu pentru că iubesc viaţa"

Secvenţă memorabilă cu Fănuş Neagu şi Gheorghe Dinică în "Crucea de piatră" | VIDEO

Dumitru Graur: "Fănuș Neagu îi făcea pe toți securiști"

Rică Răducanu: „Nea` Fănuş Neagu era un rapidist convins”

Ion Cristoiu: "Fănuș Neagu e părintele meu în proză"

Fănuș Neagu, către jurnaliști: Urât mai trăiți, domnilor!

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!