Sa ascultam si ceva muzica

Ia sa vedem niste cantece frumoase!

Ideologia comunista. Pe scurt despre o neclaritate

Voi incerca sa vorbesc foarte pe scurt despre o neclaritate care a persistat in ideologia comunista tot timpul. In general, as spune ca aceasta ideologie a avut inca de la inceputurile ei foarte multe neclaritati. Una dintre acestea ar fi notiunea de dictatura a proletariatului. Trebuie, in primul rand, sa intelegem termenii si pentru asta voi face apel la DEX. Referitor la termenul de dictatura - aici si la termenul de proletariat - aici. Referitor la termenul de dictatura a proletariatului, DEX spune, citez:

"Dictatura proletariatului = concept din filozofia marxistă care preconiza exercitarea puterii de stat de către proletariat în perioada cuprinsă între revoluția socialistă și instaurarea societății socialiste. – Din fr. dictature, lat. dictatura.
Sursa: DEX '98 


(În filozofia marxistă) Dictatura proletariatului = putere de stat a clasei muncitoare întemeiată pe alianța dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare, rolul conducător deținându-l clasa muncitoare prin partidul ei marxist-leninist. [< lat. dictatura, cf. fr. dictature].
Sursa: DN "

De observat ca este vorba de exercitarea puterii de stat de catre proletariat sau, in alta definitie, se specifica de catre clasa muncitoare intemeiata pe alianta dintre clasa muncitoare si taranimea muncitoare. Cu alte cuvinte clasa muncitoare are rolul conducator, nu taranimea muncitoare care e doar in alianta cu clasa muncitoare. Insa ce intelegem prin clasa muncitoare? In istoria partidelor comuniste a existat si titulatura de partidul celor ce muncesc. Dar si taranul munceste. Este adevarat ca si muncitorul din fabrica munceste, dar daca e al celor ce muncesc atunci ar trebui sa fie si al muncitorului si al taranului in egala masura, adica nu doar muncitorimea sa aiba rolul conducator, iar taranimea sa fie doar in alianta cu muncitorimea. Dar si intelectualul munceste. Observam ca in aceasta titulatura - partidul celor ce muncesc - nu se specifica ce anume munceste omul care face parte sau adera la acest partid. Se specifica numai faptul ca e al celor ce muncesc. Din acest punct de vedere de ce nu ar fi si al intelectualilor? Spre exemplu, in Ungaria a existat, pe vremea comunismului, Partidul celor ce muncesc din Ungaria - PMU - creat la 12-14 ian. 1948 prin unificarea partidelor comunist si social-democrat. Reorganizarea PMU in Partidul Muncitoresc Socialist Ungar, cu Janos Kadar prim-secretar, a avut loc in perioada nov. 1956 - iun. 1957. De observat ca nu i se spunea Partidul Comunist Ungar, ci era vorba de un partid muncitoresc socialist. Ar trebui sa definim exact clasa muncitoare, de asa maniera incat s-o punem in acord cu proletariatul, sau cu notiunea de proletariat. Dar de ce nu s-ar incadra si intelectualul in notiunea de proletariat. Sa ne amintim ca a persistat, pe vremea comunismului, tendinta de a considera intelectualii drept spirite burgheze. Lucru fals, daca ne gandim ca in Istoria umanitatii au fost multi intelectuali saraci, fara avere, fara afaceri sau intreprinderi proprii, si chiar oameni mari, spre exemplu in domeniul stiintei si care au murit in mizerie. Cu toate acestea, comunismul punea accent pe muncitori si ii vedea avand rolul conducator in societate, avand, spuneau ei, o constiinta de clasa mult mai ridicata decat a taranimii sau decat a intelectualitatii. Pentru ca lupta de clasa a fost temelia comunismului, iar clasicii marxismului aratau ca fara lupta de clasa nu se poate vorbi de comunism. Totusi, ciudat este ca, spre exemplu, Ana Pauker a primit si fosti legionari in partid, din cate se spune... Dar sa revenim la dictatura proletariatului. Dupa cum se poate vedea, proletariatul era socotit cam tot una cu clasa muncitoare sau cu cei ce muncesc. Asta deoarece un burghez nu era vazut ca munceste, ci ca traieste din exploatarea celor ce muncesc pentru el, pentru avutul sau si pentru ca el sa-si sporeasca averea. Cu alte cuvinte, daca esti lipsit de mijloace de productie, conform lui Marx, intri in categoria proletariatului. Desigur, in acest sens, sunt foarte multi oameni ce se incadreaza, conform acestei definitii a proletariatului, in aceasta categorie. Istoria ne demonstreaza insa ca dictator nu poate fi decat unul singur. Atunci de unde aceasta notiune de dictatura a proletariatului? Putem fi, oare, cu totii dictatori? Trotzki ii reprosa lui Stalin ca doreste dictatura partidului asupra proletariatului, iar Stalin apara conducerea centralizata a partidului spunand ca, dupa Trotzki, partidul ar ajunge un fel de club de intalnire al muncitorilor iar exercitarea actului de conducere si-ar pierde coerenta necesara pentru asta. Sub o dictatura, e clar, omul nu e liber. Dar sub o dictatura a proletariatului? In cadrul stangii politice, de-alungul timpului, problema libertatii a fost cu patos dezbatuta. Merita sa amintim opinia lui Bakunin in privinta aceasta:

"Bakunin’s political beliefs rejected governing systems in every name and shape, from the idea of God downwards, and every form of external authority, whether emanating from the will of a sovereign or from universal suffrage. He wrote in Dieu et l’Etat (God and the State^[23]), published posthumously in 1882:

“

The liberty of man consists solely in this, that he obeys the laws of nature because he has himself recognized them as such, and not because they have been imposed upon him externally by any foreign will whatsoever, human or divine, collective or individual.

”

Bakunin similarly rejected the notion of any privileged position or class, since

“

it is the peculiarity of privilege and of every privileged position to kill the intellect and heart of man. The privileged man, whether he be privileged politically or economically, is a man depraved in intellect and heart.

”

Bakunin's political beliefs were based on several interrelated concepts: (1) liberty; (2) socialism; (3) federalism; (4) anti-theism; and (5) materialism. He also developed a (resultantly prescient)^[24] critique of Marxism, predicting that if the Marxists were successful in seizing power, they would create a party dictatorship "all the more dangerous because it appears as a sham expression of the people's will.""

Cu alte cuvinte, pentru Bakunin, libertatea omului insemna ca acesta sa se supuna legilor naturii, respingand notiunea de pozitie privilegiata sau de clasa privilegiata. Dar revolutia socialista avea drept scop sa-l faca pe om liber, pornind de la ideea ca marea majoritate a oamenilor erau exploatati cu duritate de o clasa restransa, clasa burgheza. Dar daca vorbim de dictatura cum mai poate fi omul, in noua societate, liber? Parerea lui Bakunin despre marxism era:

"“ They [the Marxists] maintain that only a dictatorship—their dictatorship, of course—can create the will of the people, while our answer to this is: No dictatorship can have any other aim but that of self-perpetuation, and it can beget only slavery in the people tolerating it; freedom can be created only by freedom, that is, by a universal rebellion on the part of the people and free organization of the toiling masses from the bottom up."

si referindu-se la faimoasa sa intalnire cu Marx din 1844 spunea:

"However, Bakunin also wrote of meeting Marx in 1844 that:
As far as learning was concerned, Marx was, and still is, incomparably more advanced than I. I knew nothing at that time of political economy, I had not yet rid myself of my metaphysical observations... He called me a sentimental idealist and he was right; I called him a vain man, perfidious and crafty, and I also was right."

De observat un lucru: probabil ca si Marx, inca de atunci si poate chiar de mai demult, se gandea la coerenta exercitarii puterii, odata ce burghezia va fi doborata prin revolutie. Tot ce e posibil ca ideea de dictatura (dar a cui?) a incoltit in mintea lui Marx inca de atunci. Pentru ca, odata doborata burghezia, muncitorii trebuie sa-si execite puterea intr-un anumit mod. O modalitate de exercitare a puterii ar trebui sa existe. Interesant ca nu s-a numit democratia proletariatului ci dictatura proletariatului!! Si ma intreb oare de ce? De ce, daca democratia inseamna:

" DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea. – Din fr. démocratie.

Sursa: DEX '98"?

Pentru ca aici nu era vorba sa conduca poporul sau sa se proclame suveranitatea poporului. Ci era vorba ca rolul conducator in societate va trebui sa-l aiba o anumita clasa sociala - clasa muncitoare, nu tot poporul. Ulterior termenul de democratie, in comunism, a capatat alte conotatii. Spre exemplu notiunea de democratie interna de partid sau cum era in felul in care se numea Germania de Est - Republica Democrata Germana. Asta vrea sa spuna ca, defapt, clasa muncitoare pe cine reprezinta? Ghici ciuperca ce-i? De fapt si de drept reprezinta poporul, intregul popor. Daca si muncitorul munceste, si taranul munceste, si intelectualul munceste, deci cu totii muncim - e deci logic sa presupui ca fiind adevarata afirmatia ca aceasta clasa muncitoare se confunda cu intregul popor. Cu poporul muncitor, din moment ce toti suntem tovarasi intre noi! De remarcat ca in acte Stalin se prezenta drept intelectual, nu muncitor.Dar asa si Lenin era un intelectual, nu? Si Marx, si Engels. Pai si atunci intelectualii sa nu intre in aceasta categorie: clasa muncitoare? Ca doar ajunsesem cu totii sa nu mai avem proprietate privata, ci era proprietatea intregului popor. O logica simpla: daca nu-i privata, atunci e a intregului popor. Daca nu e a intregului popor, atunci avem si proprietate privata. Deci pana la urma tot noi conducem. Adica intregul popor. In felul acesta si poporul e liber. Nu mai este asuprit de o alta clasa conducatoare, din moment ce chiar el conduce. Daca ar fi condus doar muncitorii, sa presupunem, ce garanteaza ca ei nu ar fi asuprit, pana la urma, taranimea sau intelectualitatea? Nu neaparat prin exploatare, desi nu ar fi fost exclus, dar printr-o alta forma de asuprire. Iar daca nu conduce intregul popor, ci numai o singura clasa, fie ea si cea a muncitorilor, ce garanteaza ca aceasta clasa nu ar fi devenit, in cele din urma, corupta de putere, de exercitarea fara nicio piedica a puterii (ca doar vorbim de dictatura, fie ea si a proletariatului), iar clasa conducatoare, in cele din urma, repet, sa ajunga sa se imburghezeasca? Lenin doar atragea atentia: "Feriti-va de noua burghezie!". Deci solutia ca doar o singura clasa sa conduca, sa aiba rol conducator, fie ea cea a muncitorilor, chiar cu o constiinta de clasa ridicata, nu era cea mai buna. Din aceasta cauza trebuia sa conduca intregul popor. Ceausescu, spre exemplu, provenea din randurile taranimii. Ar fi insemnat ca cineva din randurile taranimii sa nu acceada niciodata la putere. Ceea ce iarasi nu e in regula. Chestiunea aceasta cu cine trebuie sa conduca societatea a ramas invaluita de neclaritate. Bine, intregul popor conduce, dar asta e o utopie din start, pentru ca, desi plina de bune intentii, ideea ca intregul popor sa conduca e imposibila. Dar atunci cine trebuie sa conduca statul? Raspunsul cel mai potrivit a fost ca partidul trebuie sa conduca statul, sa exercite puterea de stat. Si cum nu exista decat un singur partid, indiferent cum s-ar fi numit (punand accent, desigur, pe cei ce muncesc, pe cuvantul muncitoresc, sau pe cuvantul socialist, sau comunist) atunci acela conduce. Dar oare acest partid nu s-ar transforma, unic fiind, intr-o singura clasa conducatoare? Deci ar decurge ca in societate s-ar forma doua clase: clasa conducatoare, reprezentata de o elita, membrii ai partidului unic si clasa condusa de catre cea conducatoare, adica restul. Elitele s-ar forma prin meritocratie si ar insemna acei oameni cu o constiinta superioara de clasa fata de ceilalti oameni, oameni superiori, care inteleg mult mai bine si mai profund decat ceilalti idealurile socialismului si ale comunismului. Oameni noi, comunismul vrand sa creeze omul nou, corespunzator noii societati fara clase sociale. Cu alte cuvinte s-ar fi introdus ideea omului superior in societate, fata de ceilalti membrii ai societatii. Pe de alta parte, ar fi aparut, in acest caz, din nou, ca sa zic asa, o singura clasa conducatoare, expusa coruptiei din exercitarea puterii de stat si care ar fi exploatat cealalta clasa, cea condusa de clasa conducatoare, ceea ce ar fi insemnat o adevarata nenorocire in societate. In Romania, comunistii romani s-au gandit la treaba asta si au incercat sa dea solutii. Nu se putea doar cu o singura clasa conducatoare si totusi trebuia sa se poata in felul acesta, dat fiind faptul ca exista numai un singur partid, dar poporul simtea nevoia, si lucrul acesta s-ar fi adeverit curand, sa-si exercite suveranitatea. Deci aceasta clasa conducatoare trebuia sa fie chiar poporul. Solutia? A fost una foarte simpla: crearea unui partid stat, un partid cu 4 milioane de membrii de partid. Deci cu o larga reprezentare la nivelul intregii societati. Nu putea fi chiar tot poporul membru de partid, desi ar fi fost de dorit lucrul acesta, numai ca ar fi parut ca neserios. Si atunci s-au creat si alte organisme, precum Frontul Democratiei si Unitatii Socialiste, celebrul FDUS! Tot pe langa PCR. Cu participarea "activa" si "larga" a tuturor oamenilor muncii la actul de conducere al societatii. Cu alte cuvinte, ne-am intors la utopia de la care am plecat. In felul acesta partidul comunist a devenit partid de mase, dar daca partid vine de la parte, atunci el era chiar intregul. Totusi trebuia mentinuta dictatura proletariatului. Adica dictatura, pentru ca nu se putea vorbi, totusi, de democratie, desi, intr-un fel, se putea vorbi, daca poporul conduce. Iata de ce secretarul general sau seful partidului conducea partidul, care conducea intreaga societate. Deci el era, intr-un anume fel, dictatorul dictaturii proletariatului. Pentru ca era clar ca 4 milioane de membrii nu puteau sa conduca cu totii. Aveau nevoie de un sef suprem. Cu alte cuvinte, de la dictatura proletariatului am ajuns la dictatura unei singure persoane, corupte, in cele din urma, de putere, atata vreme cat acea persoana era aleasa si realeasa pe viata ca sa conduca. Eu stau si ma intreb de ce comunistii nu au impus o regula si anume ca persoana care conduce sa nu aiba decat doua mandate? Dupa care ar fi venit o alta persoana la conducere, prin alegeri libere, daca tot se vorbea de democratia interna de partid. In felul acesta, aceasta forta unica conducatoare si suverana, ar fi fost democratica, desi in societate nu ar fi existat ceea ce se cheama plurarlism politic. Daca toti suntem stransi in jurul unor valori, pe care le aparam, adica intregul popor, cum aratam mai sus, atunci acest lucru ar fi trebuit sa fie posibil. Chiar daca nu ar fi existat plurarlism politic in societate, ar fi existat o democratie prin alegeri interne libere prin care poporul si-ar fi putut exprima vointa. Iar daca partidul, de expresie materialista fiind, asigura conditiile materiale de viata necesare oamenilor, de ce sa fi avut, cumva, de suferit, in acest fel, cu o asemenea democratie, unitatea partidului? Ca si cum unitatea partidului ar sta intr-un singur om, ales si reales, si tot asa pe viata, ca si cum omul respectiv ar fi fost nemuritor. Ajungem din nou la teoria omului superior. Insa coruptia la varful partidului, din exercitarea puterii, era cu mult mai mare decat si-o poate imagina cetateanul obisnuit. Nepotismul, in primul rand. Se poate vorbi, desigur, si de ceea ce a fost la noi. Dar sa aruncam o privire si in alte parti si vom constata cum fratele sefului partidului (si al statului) devine sef (Cuba), fratele sau, fostul sef, fiind prea batran pentru exercitiul puterii, sau cum fiul defunctului sef devine sef (Coreea de Nord). Observam cum in partidele comuniste puterea devine o afacere de familie: sefului partidului ii urmeaza fratele, fiul. De sora sau de fiica nu am prea auzit, femeile sunt, deci, discriminate. De observat ca in Partidul Comunist notiunea de putere e legata de cea de barbat: barbatii sunt cei din frunte. Femeile, chiar daca admise in functii de conducere, cu toate acestea nu detin functia suprema, care este exclusiv a barbatilor. Exceptii au fost foarte putine. Celebra La Pasionaria se numara printre aceste exceptii. Ma gandeam la acest nume - La Pasionaria - care inseamna "floarea pasiunii", foarte interesant.

De observat ce spune Wikipedia despre Santiago Carillo:

"In 1944 Carrillo led the retreat of the communist guerrillas from the Aran Valley.^[10]
According to Ricardo de la Cierva, in 1945 Carrillo ordered the execution of fellow communist party member Gabriel León Trilla and helped the Francoist forces to detain the fellow communist Jesús Monzón.^[11] According to Enrique Líster and Ricardo de la Cierva, Carrillo also ordered in 1949 the execution of fellow communist Joan Comorera, who was saved by the precautions he took.^[12] In 2005 Carrillo said "yo he tenido que eliminar a alguna persona" (I have had to eliminate someone)

Lupta in partid era foarte dura si se lasa cu morti si executii...

Revin: in orice caz se vede clar fenomenul de coruptie la varful partidului, care a transformat exercitarea puterii in interiorul partidului si in societate (fiind vorba de un partid unic si de dictatura) intr-o afacere de familie: fratele, fiul, etc. Odata cucerita puterea la varf, prin lupta dura de care vorbeam, liderul partidului nu mai lasa puterea cu una cu doua. Lupta aceasta, pentru putere, era esentiala in partidul comunist. Ea putea fi castigata, dar in niciun caz prin mijloace democratice. Prin omor, da. Iar cel care invingea isi expunea ferocitatea asa incat ceilalti sa-l stie de frica! Tipic pentru comunism, si pentru faptul ca el nu a reusit sa se democratizeze, in spiritul unor nobile valori umaniste, niciodata. Totusi Carillo s-a distantat de Moscova:

"Carrillo became the General Secretary of the PCE in 1960, replacing Dolores Ibárruri (Pasionaria), who was given the post of Party President. Carrillo's policies were meant to strengthen the party's position among the working class and intellectual groups^{[citation needed]}, and averted several attempts of removal instigated by the Marxist-Leninist, Stalinist and pro-democracy factions. In 1968, when Soviets invaded Czechoslovakia, Carrillo began to distance the party from Moscow."

Dar numai atunci cand a vazut planurile de expansiune ale Kremlinului. Aceasta coruptie si sete de putere a transformat comunismul intr-o monarhie rosie, si lucrul acesta se vede foarte clar in Coreea de Nord. De asemenea ambitiile expansioniste ale URSS sunt de expresie imperiala (un imperialism modern, ca sa zic asa). O continuare sub o alta forma a fostului Imperiu Tarist, iar lui Stalin i-a placut imaginea aceasta. Ales pe viata in functia de conducator al partidului si implicit al statului, cu posibilitatea de a-si lasa urmasi la domnie, ca printr-o lege salica, liderul comunist devine un veritabil monarh al unei monarhii ateiste. Lucru care reprezinta cea mai inalta forma de coruptie, deoarece comunismul ar fi trebuit sa reprezinte cu totul altceva. In realitate insa, ca sa dau un exemplu, inlaturarea tarismului in Rusia a avut ca efect nu instaurarea unei forme de guvernamant democratice, ci instaurarea unui nou tarism - Tarism dupa Tarism (Iorga spunea undeva Bizant dupa Bizant). De remarcat ca locul teribilei politii politice tarsite - Okhrana - care practica tortura, a fost luat de Cheka - politia politica bolsevica, transformata mai apoi in NKVD, la fel de cumplita, poate chiar mai cumplita decat surata ei tarista de moda veche, Okhrana!! Dupa cum se vede nicio diferenta, daca stai sa te gandesti mai bine.  Dar e vorba de un tarism ateu, al intregului popor, caracterizat prin teroare si in loc de libertate, gulag! De unde se vede o coruptie imensa la varful Partidului Comunist, o coruptie care a subminat insusi partidul si idealurile acestuia. O sete de putere care a trecut peste valori, peste orice fel de ideal altul decat exercitarea puterii de unul singur, de catre unicul lider. Inlaturarea lui Hrusciov, fara ca sa fie omorat, e un lucru de mare mirare, date fiind caracteristicile comunismului. In niciun caz nu se poate vorbi despre democratie, asa cum am expus mai sus, ci despre o lovitura de forta data de Brejnev.

Toate aceste neclaritati care alcatuiau o doctrina, bazata pe anumite idealuri nobile si umaniste, au reusit s-o dezarticuleze, s-o corupa, au reusit s-o distruga in cele din urma.

Ca sa dau un alt exemplu, nici pozitia fata de Biserica nu a fost clara in comunism. Ea s-a caracterizat printr-o barbarie ateista in Uniunea Sovietica sau printr-o coabitare, un fel de cadere la pace, destul de greoaie, cum a fost la noi dar nu numai la noi. Comunismul nu a inteles niciodata sensul profund al crestinismului, ci doar faptul ca religia e un instrument ce serveste claselor bogate in exploatarea, de catre acestea, a proletariatului (ideea e expusa si in poezia Imparat si Proletar de Mihai Eminescu). In general vorbind, neclaritatile si erorile de conceptie si chiar de gandire, ma refer la cele de ordin filozofic, ce au caracterizat aceasta ideologie, cea comunista, au distrus-o in cele din urma.

Au fost si care au acuzat comunismul de alte scopuri, speculand faptul ca Marx era evreu. Spre exemplu Bakunin, de care am amintit, si care spunea:

"“ This whole Jewish world, comprising a single exploiting sect, a kind of blood sucking people, a kind of organic destructive collective parasite, going beyond not only the frontiers of states, but of political opinion, this world is now, at least for the most part, at the disposal of Marx on the one hand, and of Rothschild on the other... This may seem strange. What can there be in common between socialism and a leading bank? The point is that authoritarian socialism, Marxist communism, demands a strong centralisation of the state. And where there is centralisation of the state, there must necessarily be a central bank, and where such a bank exists, the parasitic Jewish nation, speculating with the Labour of the people, will be found.^[46][47]" (subl.mea)

Interesanta ideea despre banci, nu? Lasand anti-semitismul la o parte, ceea ce a spus Bakunin nu se poate sa nu-ti dea de gandit... Apropo de Bakunin e interesant si lucrul acesta:

"Eurocentrism
His Eurocentrism manifested itself in his call for a United States of Europe, his support for Russian Colonialism, particularly as practised by his relative and patron Count Nikolay Muravyov-Amursky and his indifference to Japan and Japanese peasants during and after his brief stay in Yokohama.^[48] (Japan was regarded as the most prominent revolutionary country in Asia following the Meiji Restoration of 1866–1869.) All these aspects of his thought however date from before he became an anarchist. Bakunin's conversion to anarchism came in 1865, towards the end of his life, and four years after his time in Japan." (subl.mea)

 Dar, desigur, ar fi multe de spus... Eu am vrut sa spun pe scurt... Orele fiind inaintate inchei, fara a epuiza complet subiectul, aici.

Grecia, miliardarii greci si.. solidaritatea...

Iata un articol foarte interesant in acest sens din Romania Libera:

Miliardarii eleni îşi salvează pielea

Este interesant de citit tot articolul. Printre altele se arata:

"Bogătaşii greci fac tot posibilul pentru a evita impozitarea: numai 324 de rezidenţi din cel mai luxos cartier al Atenei, Kifissia, au admis în declaraţia de impozit că pe proprietatea lor se află o piscină. O verificare a Fiscului a ajuns la o altă cifră: 16.974.

Pentru a primi de la FMI următoarea tranşă a împrumutului care ţine Grecia în viaţă, guvernul de la Atena a luat noi măsuri de austeritate care prevăd, printre altele, concedierea a 30.000 de bugetari şi introducerea unei taxe pe proprietăţi imobiliare. Totodată, conform New York Times, mai multe studii au ajuns la concluzia că evaziunea fiscală aduce guvernului grec pierderi anuale de până la 30 miliarde de dolari - o sumă care ar rezolva o mare parte din problemele cu care se confruntă statul elen.
Conform site-ului GRReporter, 70% din cei mai bogaţi greci nu şi-au plătit impozitele în anul 2009. Anul trecut, fostul ministrul de Finanţe George Papakonstantinou a declarat că dintre cele 1.200 de persoane care au o avere de peste 6,7 milioane de euro, numai 230 şi-au completat declaraţiile de avere
Politicianul francez Pascal Canfin, citat de site-ul Deutsche Welle, este înfuriat: „nu este admisibil să se ceară solidaritatea plătitorilor de impozite din Uniunea Europeană, atâta timp cât grecii bogaţi nu sunt câtuşi de puţin solidari". Într-adevăr, cifrele par să îi dea dreptate francezului: suma depusă de cetăţenii greci doar în bănci elveţiene este aproximată la circa 200 miliarde de euro - adică echivalentul produsul intern brut anual al statului elen, sau două treimi din datoriile acestuia."

 

Johnny Raducanu...

Ghiciti cine e la contrabas? Era prin '70-'71...!!



Johnny Raducanu, un mare artist!
Mai multe, aici.

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!

Apropo de scutul antiracheta

Vizita lui Traian Basescu in SUA si semnarea acordului romano-american privind scutul antiracheta au fost, in ceea ce ne priveste, cele mai importante evenimente ce s-au desfasurat zilele acestea. S-a vorbit foarte mult daca Basescu se va intalni cu Obama, daca nu se vor intalni, si daca se vor intalni ce anume vor discuta, despre caracterul acestei vizite s.a.m.d. Totusi, nu prea am vazut o analiza fata de pozitia Rusiei referitoare la acest scut antiracheta si ce consecinte va avea semnarea acordului atat in privinta relatiilor americano-ruse cat si in privinta relatiilor bilaterale dintre Romania si Rusia. Subiectul este, fara indoiala, dificil. Nu prea stim nimic altceva decat ca Rusia a cerut garantii legale cum ca acest scut antiracheta nu va fi indreptat impotriva sa, pe care nu le-a primit (inca?!). Pe de alta parte, pozitia Rusiei, in trecutul apropiat, fata de acest scut mi se pare a fi una sinuoaosa, trecand de la dezaprobare ferma la o pozitie nu chiar ostila, totusi constant critica fata de acest proiect. Dar ce inseamna asta? Sa nu uitam ca Putin a declarat recent, cu ocazia evenimentelor din Libia, ca trebuie consolidate capacitatile militare ale Rusiei si ca se va dubla productia de sisteme de racheta strategice. Interesant este ca actiunea de amplasare a scutului antiracheta nu defineste un adversar concret. Acesta ar putea fi Iranul, desi Iranul nu are, din cate inteleg, capacitatea tehnica de a fabrica rachete ce sa ajunga in Europa si sa atinga vreo tara membra NATO - rusii sustin ipoteza aceasta. Centralele atomice iraniene au starnit anumite temeri in cadrul NATO ca aceasta tara ar urmari fabricarea unor rachete cu incarcatura nucleara, desi Iranul a negat lucrul acesta, aratand ca energia atomica este si va fi folosita in scopuri pasnice. Este clar ca exista o criza de incredere intre NATO, pe de o parte, si pe de alta parte Rusia si Iran. Nu am auzit comentarii din partea Chinei cu privire la acest scut antiracheta. Nu prea am auzit... Nimeni nu poate spune ce va fi in viitor, adica daca va veni sau nu o amenintare la adresa NATO de undeva din Est. Din acest punct de vedere acest scut pare a avea un caracter mai degraba preventiv. Insa nu mi se pare clar de ce e luata in considerare o asemenea amenintare, fara ca cel care ar putea sa ameninte sa fie foarte clar identificat. De ce, spre exemplu, ar avea Iranul interesul sa loveasca Europa cu rachete? Ipoteza asta, sigur, nu spun ca nu ar trebui luata in calcul... Dar daca Iranul va porni un razboi impotriva Europei - presupunem ca ipoteza - acesta va avea consecinte catastrofale asupra acestei tari. In primul rand consecinte de ordin economic, legate de productia de petrol, Iranul fiind o tara exportatoare de petrol. In al doilea rand, consecinte dezastruoase din punct de vedere militar, pentru ca nu cred ca Iranul ar putea face fata in vreun fel unui contraatac din partea NATO. Consecinte politice catastrofale, pentru ca toate statele lumii vor dezaproba o astfel de actiune belicoasa din partea Iranului, iar aceasta tara s-ar gasi complet izolata. Inclusiv Rusia si China vor dezaproba un atac cu rachete din partea Iranului spre Europa. Si atunci care ar fi interesul Iranului sa loveasca Europa cu rachete? Sa-si semneze propriul sau dezastru? Mi-e si frica sa ma gandesc la o asemenea actiune si la ce ar putea urma... Doamne fereste!
Daca ar fi sa ne luam dupa declaratiile lui Vladimir Putin, ar putea urma o noua cursa a inarmarilor NATO-Rusia. O competitie in plan militar. Cu toate acestea, ar fi intrebarea ce interes ar avea Rusia sa atace NATO? Din moment ce exista un parteneriat intre NATO si Rusia, deci lucrurile se pot discuta rational, o asemenea actiune are o probabilitate mica de infaptuire. Pe de alta parte, Rusia are interese economice in Europa, spre exemplu legate de vanzarea gazelor naturale si nu numai, ceea ce face ca o ipotetica actiune militara impotriva Europei sa fie improbabila. Dar pe de alta parte, achizitionarea de avioane F-16 de catre Romania, parte a unui proiect mai amplu ce sa cuprinda si alte state membre NATO din Balcani, te duce cu gandul la o inarmare in Balcani, in aceasta zona strategica. Lucru la care, desigur, Rusia nu va asista nepasatoare. Toate acestea te duc cu gandul ca Rusia va cauta un antidot impotriva acestui scut antiracheta si impotriva unei eventuale inarmari a Balcanilor. E foarte probabil ca va pregati ceva, nu stim ce inca. Dar sfera de influenta americana in Europa Centrala si de Est nu trebuie, neaparat, sa fie ostila Rusiei. E greu de spus, e adevarat. Nu stim cum evalueaza Rusia eventualul pericol pe care l-ar reprezenta, in viziunea sa, acest scut antiracheta la adresa sa. Interesant este ca nu e foarte clara pozitia altor tari membre NATO fata de acest scut, de exemplu Franta, Germania si Italia, desi putem presupune (nu fara teama de a gresi) ca, cel putin la modul oficial, il aproba. Sa nu uitam relatiile stranse pe care aceste tari le au cu Rusia, si aici aveti un articol sintetic, foarte interesant, in acest sens. Sa nu uitam ca Basescu a avut atitudini ce au fost percepute de Moscova drept antirusesti, de unde putem deduce ca acest lucru nu l-a facut foarte placut pentru Franta, Germania si Italia. Si sa nu uitam de Basarabia, de problema tezaurului...
Revenind la subiect, trebuie spus ca Rusia nu va sta cu mainile in san... Probabil isi va intensifica lobby-ul pe langa marile cancelarii europene, lucru logic deoarece, in acest caz al instalarii scutului in Romania, Rusia are nevoie de sprijin politic in Europa. Iar acest lobby va putea fi indreptat impotriva Romaniei, daca ar fi perceputa ca o amenintare de catre rusi, datorita instalarii scutului. Pericolul e ca, din felul in care decurg lucrurile, cu o dreapta populara ajunsa la putere in Europa (si cu care, din cate se vede, rusii se simt confortabil), s-ar putea ca Puteriile Europene sa "vanda" din nou Estul rusilor, pentru ca sa-si satisfaca interesele ce le au fata de Rusia. S-ar parea ca SUA e singura tara NATO care s-ar opune ferm unui astfel de ipotetic scenariu. Din atitudinea lui Sarkozy fata de Romania, ca sa dau un nou exemplu, fata de imigrantii romani se vede foarte clar dezinteresul Frantei fata de tara noastra si deci lipsa de sprijin a Frantei in relatiile noastre cu Rusia. Exagerez oare? Poate ca e vorba de o politica mai ampla, care nu se reduce numai la Sarkozy, poate ca e chiar politica UMP-ului... Au fost doua crize fabricate artificial de catre Franta: criza romilor, criza legata de aderarea noastra la Spatiul Schengen si chiar relansarea acestor relatii mi se pare ca e o chestiune artificial dificila, defapt nedorita de catre Franta, atata vreme cat Franta are interesul unei relatii bune cu Rusia, chiar si in detrimentul Romaniei. Sarkozy il prefera pe Medvedev, conducatorul unei mari puteri precum Rusia, lui Basescu, mai ales ca interesele Frantei in relatia cu Rusia sunt mari. De remarcat este ca Occidentul european isi va vedea interesele in relatia cu Rusia si nu va cauta sa-i supere pe rusi, pe cat e posibil, bineinteles. Iar Rusia va profita politic de lucrul acesta, mai ales acum cand are in coasta, ca sa zic asa, scutul antiracheta, lucru ce pare destul de logic. S-ar putea insa ca toata aceasta politica a Frantei, Germaniei si Italiei sa nu aiba alt scop decat domolirea temerilor Rusiei. Tocmai pentru ca Rusia sa nu reactioneze periculos, fiind nemultumita de extinderea NATO spre est, mai aproape de "granitele Rusiei", cum spun ei. Tocmai pentru a dovedi ca NATO nu are intentii agresive fata de Rusia, nici acum si nici in viitor. Nu este exclusa o asemenea ipoteza. Dimpotriva, pare foarte probabila, in conditiile in care Rusia se simte atinsa in amorul propriu de mare putere...
In orice caz, atitudinea Rusiei fata de scutul antiracheta nu trebuie subestimata. Si nici capacitatea Rusiei de a se consolida din punct de vedere militar. O poate face fara ca lucrul acesta sa fie vizibil, ceea ce ar fi si mai periculos. Tensiunile sunt evidente si in ceea ce priveste Republica Moldova...  Pozitia oficiala a Rusiei fata de acest scut mi se pare cea declarata de Statul Major rus, si anume ca scutul este un pericol real pentru Rusia. Interesanta este si parerea lui Zbigniew Brzezinski, consilier pe probleme de securitate nationala al fostului presedinte Jimmy Carter, si anume ca: "Locul Rusiei este în Europa, dar nu ca putere dominantă!"

Analizand aceasta problema nu trebuie sa trecem cu vederea Tratatele START de reducere a arsenalului nuclear semnate intre SUA si Rusia. Au fost: START I, START II, START III si, cel mai nou, New START. Ultimul - New START, ratificat pe 08.04.2010 la Praga (Obama si Medvedev) e cel mai important (expira pe 05.02.2021, cu optiune de extindere pana in 2026). El se numeste: Measures for the Further Reduction and Limitation of Strategic Offensive Arms. Numele e sugestiv, nu? Or, declaratiile lui Vladimir Putin, referitoare la evenimentele din Libia, pe care le-am redat mai sus, ar putea pune in pericol aceste tratate. Nu e foarte clar daca nu cumva si scutul antiracheta ar putea determina o asemenea reactie la randul sau, mai ales daca reprezinta un "pericol real" pentru Rusia, asa cum declara Statul Major rus... Pentru ca acest scut antiracheta este o arma strategica, fara indoiala, si care, desi poarta denumirea de "scut", ar putea fi utilizata pentru a sustine actiuni militare ofensive. Si ar putea fi mult mai eficace asa, chiar in conditiile reducerii arsenalului nuclear... Daca scutul antiracheta se incadreaza in Tratatul New START, in conditiile acestuia, de ce ar fi nemultumita Rusia? De ce acest scut antiracheta ar prezenta un asa de mare pericol?

Acest scut antiracheta limiteaza considerabil posibilitatea Rusiei de a proiecta putere in Europa. Si asta pe termen lung. Insa Rusia pierde teren si spre marginile CSI si ma gandesc la Republica Moldova, ce ar putea fi atrasa in sfera de influenta a NATO. Mai ales in conditiile in care tara noastra va fi intarita din punctul de vedere al securitatii, asa cum a afirmat si Basescu: nivelul de securitate al Romaniei este cel mai inalt din istoria acestei tari. 

Un raspuns foarte clar al Rusiei la acest scut antiracheta nu s-a vazut inca. Temeri, da. Critici, da. Insa persista o anumita neclaritate in politica Rusiei cu privire la aceasta chestiune. E greu de crezut, totusi, ca Rusia nu va avea nicio reactie, alta decat cele de pana acum. In general vorbind, reactia Rusiei este de dezaprobare. Dar daca se simte si amenintata... ce va face? Nu e clar. Problema ramane dificila intr-un context insolit si dificil.

         

Ce spun laureatii Premiului Nobel pentru economie...?

Fara indoiala ca problemele economice preocupa, la ora actuala, pe multi. Lucru ce e intru totul de inteles. Iata ce am citit in Gandul, legat de acest subiect:

Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie în 2008: Riscul instalării recesiunii globale este “destul de mare, poate chiar de 50%"

Se arata, printre altele, urmatoarele:

"Deşi recentul plan de relansare a creşterii economice în SUA lansat de preşedintele american Barack Obama este "mai curajos şi mai bun" decât se aştepta, Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie, susţine că s-ar putea să nu fie suficient pentru a diminua riscul unei noi recesiuni globale, scrie Huffington Post, care citează un interviu acordat de Krugman televiziunii de business Bloomberg TV.

Riscul instalării recesiunii globale este "destul de mare, poate chiar de 50%", spune Krugman. "Riscul unui fenomen care este perceput drept recesiune este mult mai mare. Cred cu tărie că peste un an vom fi martorii unei rate a şomajului mai mare decât cea de acum", explică el. [...]

Deşi planul lui Obama ar putea un impuls revenirii economice, respectiv evitării unei noi intrări în recesiune, după cum explică laureatul premiului Nobel, opoziţia partidului republican în a implementa noul plan ar putea contribui substanţial la reinstalarea recesiunii, a adăugat el.

Posibilitatea ca SUA să reintre în recesiune este unul dintre cele mai "calde" subiecte ale economiştilor la nivel mondial. În timp ce preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, alături unii economişti susţin că acest lucru este improbabil, alţii sunt mai puţin optimişti. Printre ei se numără şi Michael Spence, şi el laureat al premiului Nobel pentru economie, care, de curând, a estimat, la fel ca şi Krugman şi Roubini, că posibilitatea ca SUA să reintre în recesiune este de 50%.

În cazul lui Krugman, "piatra de temelie" care stă la baza acestei estimări este faptul că, în proporţie de 100% republicanii se vor opune planului lui Obama. "Nimic nu va trece. Cred că dacă Obama ar propune să respectăm şi mai mult mamele, republicanii tot s-ar opune", a declarat el."

Laureat al premiului Nobel pentru economie: probabilitatea unei noi recesiuni globale este de 50%

Este vorba de parerea lui Michael Spence, laureat al Premiului Nobel pentru economie in 2001. Iata ce se arata:

"Economia mondială are o probabilitate de 50% să intre din nou în recesiune, susţine Michael Spence, laureat al premiului Nobel pentru economie în 2001, în cadrul unui interviu acordat Bloomberg.

"Sunt destul de îngrijorat", a declarat Spence. "O scădere (a economiei, n.r.) în Europa şi S.U.A., care reprezintă o parte importantă a economiilor puternic industrializate, sunt sigur că va duce la încetinirea creşterea economiei chineze, fenomen care mai apoi se va transmite la celelalte economii în curs de dezvoltare", explică el, cu precizarea că un asemenea scenariu are o probabilitate de 50%.

Declaraţiile laureatului premiului Nobel pentru economie vin la scurt timp după ce mai multe instituţii financiare, printre care Citigroup şi UBS, au redus estimările privind creşterea economică globală. Spre diferenţă de situaţia imediată izbucnirii crizei din 2008, când China a putut să amortizeze şocul cu ajutorul unui plan costisitor de stimulare a consumului, China nu va putea acum decât să protejeze parţial creşterea economică, este de părere Spence.

China "nu poate să compenseze scăderea cererii care va rezulta din scăderea celor mai puternice economii", a precizat el. În momentul în care inflaţia, oficială, este de 6,5% în China, puterea de la Beijing ar fi aproape "nebună" să încerce să compenseze această scădere a cererii prin stimularea creditării.

De cealaltă parte, nici banca centrală a S.U.A., Fed, nu se află într-o poziţie mai confortabilă, pentru că "are o putere limitată de a preveni o economie fragilă şi un sistem financiar fragil de la scădere". Banca centrală americană ar putea însă, spune Spence, să se concentreze mai mult pe încurajarea sectorului construcţiilor rezidenţiale, care este în acest moment o "ancoră" ce ţine în loc economia."

Cam toti vorbesc la unison... De observat ca toti spun de acelasi procent de probabilitate: 50%, ceea ce mi se pare grav. Probabilitatea recesiunii globale este de 50%... Practic, nu stim, nu putem fi siguri de ceea ce va urma. Poate fi, poate ca nu va fi... dar sansele sa fie recesiune sunt mari. Ce poti sa mai spui...? Ce vremuri traim...!

Off Topic

Iata si un alt articol, citit in Romania Libera, fara legatura directa cu subiectul, dar care merita citit si apoi de meditat asupra lui:

IRES: Doar 32% dintre români au o părere bună despre învăţământul naţional 

Un sondaj interesant, rezultatele sunt insa cam contradictorii, cel putin asa mi s-a parut.Spre exemplu:

"Potrivit sondajului, 66% dintre persoanele chestionate au "o părere proastă sau foarte proastă" despre învăţământul actual.

Dacă 43% dintre cei intervievaţi sunt de acord cu afirmaţia "Sistemul românesc de învăţământ este unul performant", 54% îşi exprima dezacordul privind acest aspect. Cu toate acestea, aproximativ cinci din 10 români îşi menţin opinia potrivit căreia şcoala românească este de calitate."

Parca ar fi anumite contradictii... Daca cinci din zece romani (50%) isi mentin opinia potrivit careia scoala romaneasca este de calitate (inteleg de buna calitate, sau inteleg eu gresit...?!) atunci cum se poate ca 66% dintre persoanele chestionate sa aiba o "parere proasta sau foarte proasta" despre invatamantul actual....? Iar 43% spun ca sistemul de invatamant romanesc este unul performant... Cel putin la ora asta mi se par anumite contradictii in asemenea rezultate ale acestui sondaj. Poate ca gresesc eu, nu exclud acest aspect. Totusi...
De citit tot articolul si scurta explicatie pe care o da Dl. Vasile Dancu.

Update
Iata un alt articol din Gandul care, cred, merita sa fie citit:

INFOGRAFIC: Harta superputerilor economice în 2030. Cum va fi ajutată China de "gravitaţie" în războiul economic cu SUA

Despre problema cererii de forta de munca si a ofertei de forta de munca

Fara indoiala ca o asemenea problematica preocupa in zilele noastre foarte multa lume, si asta pe buna dreptate. Criza economica pune un accent major pe astfel de probleme care ne privesc, pana la urma, pe toti. Eu voi vorbi in continuare despre anumite aspecte care, cel putin pe mine, ma cam nedumiresc (mai degraba ma ingrijoreaza). Sunt doua aspecte la care m-am gandit in ultima vreme: fenomenul "capsunarilor" si angajarea, in perioada 2004-2009, a 500.000 de functionari la stat, in vremea guvernarii Tariceanu. Interesant este ca ambele fenomene s-au produs in perioade de crestere economica: 2000-2004 si 2004-2009. De asemenea este de remarcat ca  in aceste perioade Romania a inregistrat cele mai mari rate de crestere economica din toata perioada post-decembrista. Au fost cresteri semnifiative de PIB, fata de perioada anterioara: 1990-2000 si se parea ca economia luase un veritabil avant. Cu toate acestea, capsunarii au fost cei care au plecat in Spania, cu contract, pentru a lucra acolo in agricultura iar cei 500.000 de oameni au fost angajati in sectorul de stat, nu in sectorul privat, care ar fi trebuit sa fie sectorul productiv din Romania. Rezulta ca, desi ne aflam intr-o perioada de crestere economica evidenta, nu s-au creat locuri de munca aici nici in agricultura si nici in sectorul privat, suficiente pentru a putea absorbi o forta de munca numeroasa, dornica sa munceasca. De altfel am scris si aici, pe blog, despre emigratie. Romania s-a confruntat, dupa 1989, cu o emigratie masiva, ceea ce a insemnat o pierdere foarte importanta de forta de munca (milioane de oameni!). Este adevarat ca acesti emigranti trimiteau si trimit acasa remitentele, dar acestea nu inseamna nici impozite platite statului roman (deci venituri pentru stat) si aceasta forta de munca numeroasa, plecata din tara, nu mai avea cum sa-si aduca contributia la cresterea economica aici, pentru ca nu mai munceau aici. Mai mult, aceasta forta de munca a fost pregatita pe cheltuiala statului, iar, din faptul ca a emigrat, statul nu a fost despagubit in niciun fel. Romania s-a dovedit a fi un izvor nesecat, ca sa zic asa, de forta de munca pentru altii. Si inca forta de munca ieftina pentru statele dezvoltate economic din Vest, ceea ce ma duce cu gandul la o crestere economica de tip extensiv in tarile vestice, care au beneficiat din plin de emigranti, de aceasta forta de munca ieftina. Iar cererea de forta de munca, acolo, era mare. Patronii din Vest spuneau ca inca au nevoie de si mai multa forta de munca reprezentata de imigranti. Cu alte cuvinte, cererea de forta de munca era mare acolo si trebuia echilibrata printr-o oferta corespunzatoare. Interesant este ca acum mai toate partidele de la noi, indiferent ca sunt de stanga sau de dreapta, spun ca agricultura e o prioritate. Dar cand a fost crestere economica si inca cu o rata de crestere mare in comparatie cu cea de acum (diminuata de aceasta criza economica mondiala) foarte multi au fost aproape nevoiti sa plece in tari precum Spania, din cauza ca n-ar fi gasit de lucru aici. Nu mai vorbesc de salariile mici din Romania. Si era crestere economica, dar atunci de ce nu s-au creat aici locuri de munca in agricultura, de ce nu s-a putut da inca de atunci un avant modern agriculturii noastre? La fel si cu cei 500.000 angajati in sectorul de stat. Nu discut ca aceste angajari au avut conotatii electorale, salariile la stat au mai si crescut in perioada respectiva, cresterea economica permitand acest lucru. Dar de ce nu s-au angajat acesti oameni in sectorul privat? Inseamna ca a existat o cerere slaba de forta de munca in sectorul privat. Insa datorita faptului ca au fost angajati la stat, acesti oameni nu s-au putut manifesta ca forta de munca productiva (am spus mai sus ca sectorul privat e cel productiv). Pe de alta parte intreprinderile de stat inregistreaza pierderi, suportate de stat. A angaja forta de munca in intreprinderi de stat cu pierderi inseamna o marire a costurilor pe care statul trebuie sa le suporte. Si asa statul inregistreaza pierderi, iar in asemenea conditii marirea costurilor inseamna cheltuieli suplimentare pe care statul nu are de unde sa le acopere - e clar ca orice deficit trebuie finantat, deci statul va trebui sa se indatoreze la banci si mai mult. Insa ceea ce ma frapeaza este ca sectorul privat s-a comportat de parca nici n-ar fi avut nevoie de acesti oameni. Ca si cum productivitatea marginala a muncii ar fi fost zero, adica un spor de forta de munca nu ar fi antrenat o crestere a productiei. In schimb cresc costurile marginale ale statului, daca se poate spune asa, in conditiile in care veniturile lui sunt insuficiente, de unde rezulta ca venitul marginal ramane mic si nu va putea  fi egal cu costul marginal - deci statul se afla intr-o stare de nerentabilitate. A beneficiat de o forta de munca mare, considerabila in 4 ani, dar el a ramas nerentabil pana la urma. Iar starea aceasta s-a vazut cu ocazia crizei economice, cand realitatea si-a spus cu adevarat cuvantul. Si atunci, in atari conditiuni, stau si ma intreb: sectorul privat poate, este capabil sa formeze resurse de munca? Omul se formeaza destul de greu din punct de vedere profesional: trebuie timp pentru acest lucru. Meseria nu se invata de pe o zi pe alta. La noi firmele vor oameni cu minim 5 ani experienta in domeniu, deci un absolvent al unei facultati este din start exclus si ingroasa randurile somerilor. Cei foarte buni cauta sa plece spre zari mai bune, spre perspective mai bune, lucru de inteles. Dar, pe de alta parte, nu trebuie sa uitam evolutia demografica negativa a Romaniei, care influenteaza intr-o masura importanta oferta de munca. In cazul Romaniei, din pacate, intr-un mod negativ, in sensul reducerii acestei oferte. Trebuie sa ne gandim si la faptul ca, pana la varsta de munca, cresterea si instruirea fiecarei generatii de oameni presupune un timp indelungat. Iar la noi, din pacate, instruirea fortei de munca este in declin si ea, dupa cum se poate constata si din rezultatele recente de la Bacalaureat.
Trebuie spus cate ceva si despre cresterea economica. Forta de munca are un rol important in cresterea productiei (PIB), alaturi de cresterea capitalului si de progresul tehnologic. Daca stam si privim la evolutia PIB-ului Romaniei  comparativ cu alte tari foste comuniste, constatam ca acesta este mic. O crestere a fortei de munca nu s-a realizat, dupa cum am putut constata, dar de aici rezulta ca nu a avut loc nici o crestere a capitalului de asa maniera incat sa contribuie la ajungerea din urma a unor tari precum Cehia sau Slovacia. Noi nu am avut, totusi, rate ridicate de crestere economica comparativ cu aceste tari. Si, daca nu ma insel, dar cred ca nu ma insel, nu s-a inregistrat afirmarea cu forta sporita a tehnologiei moderne, a progesului tehnologic in toate domeniile de activitate economica. Sigur ca aceste aspecte si-au pus amprenta intr-un mod negativ asupra dezvoltarii economice, care are loc atunci cand bunastarea economico-sociala a oamenilor creste. A existat, totusi, o dezvoltare, dar una slaba comparativ cu alte tari foste comuniste, cum am aratat si mai sus. Pentru ca daca oamenii emigreaza nu se poate vorbi de bunastare, dar acest aspect - emigrarea - e unul general, ca sa zic asa, adica s-a manifestat in tot Spatiul Estic dupa caderea Cortinei de Fier. Chestiunea e ca acest fenomen se reflecta in rate mici de crestere a produsului pe cap de locuitor, avand repercursiuni nu tocmai fericite asupra dezvoltarii. Deprofesionalizarea oamenilor, instruirea in declin contribuie si ele la acest fenomen. Neutilizarea unei parti din principala sa avutie - resursele de munca ale tarii - se repercuteaza negativ asupra volumului productiei, produsului national brut si profitului. Toate aceste evolutii negative lovesc pana la urma in sectorul privat si in capacitatea productiva, si de dezvoltare. Nu acum, imediat, desi se pot vedea si acum consecintele, dar in timp, daca nu se schimba mare lucru. In ceea ce priveste somajul ar trebui spus ca sunt multi care nu si-au gasit de lucru, dar care nu sunt, nu mai sunt inregistrati ca someri. USL vorbeste, spre exemplu, de crearea a cel putin 1 milion de locuri de munca. Insa care e baza economica pentru cresterea cererii de forta de munca? Dupa cum se poate constata, problema nu este usoara. Dar daca lucrurile vor merge tot asa ca pana acum nici cresterile de PIB nu vor fi mari si nu vom reusi nici macar in 2016 sa atingem nivelul unor tari precum Cehia, Ungaria sau Slovacia, care se indreapta catre tarile dezvoltate. Sa nu uitam aspiratiile Romaniei care doreste ca in 2015 sa adere la Zona Euro; toate bune si frumoase, numai ca in Zona Euro sunt state cu un PIB foarte mare, majoritatea... Iar decalajele de dezvoltare se vor face simtite prin migrarea fortei de munca spre Vest, in continuare, fara ca statul sa castige ceva din treaba asta si fara ca aceasta mare forta de munca sa-si aduca aportul la dezvoltarea tarii. Partea cea mai proasta e ca sectorul privat romanesc va fi cel mai dezavantajat, dar si intreaga populatie. Sa nu uitam de datoriile mari pe care le au firmele, dar si populatia, in conditiile unei cresteri economice mici si ale unui produs intern brut mic. Simon Kuznets arata ca pentru a experimenta cresterea economica tarile ar trebui sa-si schimbe atentia de la agricultura catre sectorul industrial. Dezvoltarea sectorului industrial este, deci, importanta! Or, se vede foarte clar ca noi stam destul de prost la acest capitol. Cehia si Slovacia au un PIB mai mare si, dupa cum se poate constata, si perspective mai bune in viitor tocmai datorita sectorului industrial mult mai avansat decat al nostru. Nu cred ca Romania trebuie sa redevina o tara eminamente agrara. Poate ca unii se gandesc la treaba asta si la experimentarea situtatiei economice antebelice. Eu cred ca e o greseala. Sigur, trebuie dezvoltata si agricultura pentru ca trebuie sa profitam de potentialul agricol foarte mare al tarii. Lucrul acesta e greu de facut, tocmai pentru faptul ca multi din satele noastre au emigrat, multi traiesc la oras! Iar sporurile de venit obtinute din agricultura sunt mici in comparatie cu cele obtinute din activitatea industriala. Nu spun ca agricultura trebuie neglijata, dar nu se simte o atentie cuvenita acordata sectorului industrial. Sunt orase mari in tara care au multe intreprinderi inchise, ceea ce e chiar pacat: e o paguba enorma care s-a putut face acestei tari. Cu alte cuvinte motorul cresterii ar trebui sa fie sectorul industrial, nu agricultura. Or, punandu-se accent, atat din partea Puterii, dar si din partea Opozitiei, pe agricultura (care nu arata, intr-adevar, prea grozav ajungand o agricultura de subzistenta), punandu-se accent pe aceasta, arata ca mentalitatile sunt inca "taranesti" la noi (nu, nu e ceva peiorativ). Dar lucrul demonstreaza o ideologie bazata pe sat, o ideologie rurala care nu poate sa impinga aceasta tara spre dezvoltare si bunastare. Kuznets spunea: " Cresterea economica a unei tari poate fi definita ca o crestere pe termen lung a capacitatii de a livra populatiei bunuri economice tot mai diversificate, aceasta capacitate crescanda avand la baza o tehnologie avansata si adaptari institutionale si ideologice adecvate. Toate cele trei componente ale definitiei sunt importante". Or, la noi, chiar si la o forta politca precum USL, se remarca inca o ideologie a ruralului, ca sa zic asa, cu iz de perioada interbelica. De fapt, pe o astfel de gandire cred ca s-a mers din '89 incoace prin distrugerea industriei romanesti, tocmai pentru a deveni in Europa Unita o mare tara agrara (nu neaparat una bogata si prospera). Daca lucrurile stau asa, atunci s-a facut o mare greseala, si vad ca se persista in aceasta greseala. Este adevarat ca agricultura, in ciuda "bunelor intentii", nu arata deloc bine astazi. Dar macar sa facem ce trebuie pentru dezvoltarea tarii in viitor. Urbanizarea, modernizarea sunt, iarasi, factori deosebit de importanti, deoarece ating viata si comportamentul oamenilor. Nostalgiile interbelice sunt contraproductive si astfel de ideologii nu pot sustine cresterea economica si dezvoltarea tarii. Lucrul trebuie sa fie foarte clar. Altminteri cel care va suferi cel mai mult va fi sectorul privat productiv care se va infunda in datorii, fara sa poata face mare lucru si pana la urma se va anemiza tot mai mult. Chiar si daca vorbim de intreprinderile de stat, nici acestea nu o vor duce mai bine, iar pierderile, in loc sa fie reduse, s-ar putea sa se accentueze. Daca tindem spre o transformare structurala care sa anemieze industria dar sa intareasca agricultura nu cred ca va fi bine. Accentul trebuie pus pe cresterea fortei de munca, cresterea capitalului si progresul tehnologic, singurele care pot conduce catre cresteri. Multe intreprideri private, din lipsa banilor necesari, folosesc utilaje second hand. De asemenea daca treburile nu merg bine, cum se spune, e chiar inutil sa faci o cheltuiala mai mare, ca apoi sa pierzi si mai mult. Lucrurile ar trebui cumva reglate, altfel ne inglodim in datorii fara sa se vada vreo crestere semnificativa (sau chiar sa aiba loc o stagnare pe termen mai lung). Daca solicit un credit si nu pot sa-l dau inapoi, avand si un profit insemnat pentru mine, cu care sa mai pot face niste investitii, daca asa merg lucrurile... nici nu se poate vorbi despre dezvoltare. Insa pe de alta parte am nevoie de capitaluri mari pentru ca sa pot face ceva. Aici e toata marea contradictie de la noi, pentru ca lucrurile merg mana-n mana, ca sa zic asa: angajez mai multa forta de munca daca imi extind afacerea. Or, lucrul acesta nu se poate face cu capitaluri mici! Dar nici sa angajez credite si cheltuieli mari si, intr-un maret final, sa se prabuseasca totul. De unde se vede ca reducerea riscurilor trebuie sa fie o preocupare majora a guvernului. Trebuiesc politici adecvate pentru dezvoltarea zonelor defavorizate, pentru includerea in campul muncii a celor mai defavorizati dintre cetateni si pentru instruirea corespunzatoare a fortei de munca. De ce as investii intr-o zona defavorizata? Iata o intrebare! Pentru ca orice investitor nu investeste ca sa piarda! Ar fi si absurd lucrul acesta. Cresterea economica trebuie sa fie una moderna si trebuie raspandita si in tarile cu performante "cu mult sub nivelulurile minime in raport cu potentialul tehnologiei moderne", dupa cum arata Kuznets. Insa aici ar fi si treaba guvernelor din aceste tari, as zice eu. As dori sa vad ca mixul de politici economice din Viziunea USL sa faca in mod real treaba asta. Fara actiune constructiva si din partea guvernelor nu vad cum s-ar putea realiza un asemenea deziderat. Pe buna dreptate Joseph Stiglitz a criticat Consensul de la Washington. Dar el a aratat un lucru foarte interesant:

"Stiglitz argues that when families and firms seek to buy too little compared to what the economy can produce, governments can fight recessions and depressions by using expansionary monetary and fiscal policies to spur the demand for goods and services. At the microeconomic level, governments can regulate banks and other financial institutions to keep them sound. They can also use tax policy to steer investment into more productive industries and trade policies to allow new industries to mature to the point at which they can survive foreign competition. And governments can use a variety of devices, ranging from job creation to manpower training to welfare assistance, to put unemployed labor back to work and cushion human hardship.

Stiglitz complains bitterly that the IMF has done great damage through the economic policies it has prescribed that countries must follow in order to qualify for IMF loans, or for loans from banks and other private-sector lenders that look to the IMF to indicate whether a borrower is creditworthy. The organization and its officials, he argues, have ignored the implications of incomplete information, inadequate markets, and unworkable institutions—all of which are especially characteristic of newly developing countries. As a result, Stiglitz argues, the IMF has often called for policies that conform to textbook economics but do not make sense for the countries to which the IMF is recommending them. Stiglitz seeks to show that these policies have been disastrous for the countries that have followed them." (subl.mea)

 El a aratat un veritabil dezechilibru economic existent pe plan mondial: intre cat poate produce economia mondiala si cat se poate cumpara din ceea ce aceasta produce, si asta in conditiile in care capacitatile de productie sunt foarte mari, foarte performante, in sensul ca se cumpara prea putin din ceea ce se produce. De observat si critica la dresa FMI. Daca lucrurile continua asa, recesiunea se poate agrava si poate aparea ceea ce a fost ascuns pana acum, de fapt adevarata criza: criza de supraproductie! Iar Consensul de la Washington nu a putut evita nici saracia din tarile unde a fost aplicat si nici aceasta criza economica mondiala. Chiar Williamson recunoaste acest lucru:

"Williamson himself has summarized the overall results on growth, employment and poverty reduction in many countries as "disappointing, to say the least". He attributes this limited impact to three factors: (a) the Consensus per se placed no special emphasis on mechanisms for avoiding economic crises, which have proved very damaging; (b) the reforms—both those listed in his article and, a fortiori, those actually implemented—were incomplete; and (c) the reforms cited were insufficiently ambitious with respect to targeting improvements in income distribution, and need to be complemented by stronger efforts in this direction. Rather than an argument for abandoning the original ten prescriptions, though, Williamson concludes that they are "motherhood and apple pie" and "not worth debating".^[6] Both Williamson and other analysts have pointed to longer term improvements in economic performance in a number of countries that have adopted the relevant policy changes consistently, such as Chile (below)." 

Insa, dupa parerea mea, Rodrik are dreptate:

"

"Stabilize, privatize, and liberalize" became the mantra of a generation of technocrats who cut their teeth in the developing world and of the political leaders they counseled.^[18]

—Dani Rodrik, Professor of International Political Economy, Harvard University in JEL'Dec'06

While opinion varies among economists, Rodrik pointed out what he claimed was a factual paradox: while China and India increased their economies' reliance on free market forces to a limited extent, their general economic policies remained the exact opposite to the Washington Consensus' main recommendations. Both had high levels of protectionism, no privatization, extensive industrial policies planning, and lax fiscal and financial policies through the 1990s. Had they been dismal failures they would have presented strong evidence in support of the recommended Washington Consensus policies. However they turned out to be successes.^[20] According to Rodrik: "While the lessons drawn by proponents and skeptics differ, it is fair to say that nobody really believes in the Washington Consensus anymore. The question now is not whether the Washington Consensus is dead or alive; it is what will replace it".^[18]

Rodrik's account of Chinese or Indian policies during the period is not universally accepted. Among other things those policies involved major turns in the direction of greater reliance upon market forces, both domestically and internationally." (subl.mea)

 Sigur, intrebarea, marea intrebare - cat trebuie guvernele sa se implice? - ramane in continuare. Problema cu acest Consens de la Washington este ca, daca e aplicat riguros, sporesc riscurile ca treburile sa nu mearga bine. Stiglitz are dreptate in ceea ce priveste imperfectiunea pietelor. Acest consens nu da nicio garantie ca treburile economice vor evolua pozitiv si s-a vazut lucrul acesta si la noi, cu multe din privatizarile facute. Consecintele n-au fost bune pentru oameni, generand somaj masiv in anii '90 si emigrarea unei mari parti din forta de munca, lucru ce a slabit economic tara noastra. Cresterile de capital au fost, in consecinta, foarte mici. Investitorii straini nu prea s-au inghesuit, iar intreprinzatorii autohtoni nu au fost stimulati suficient si nici protejati suficient de catre stat spre a se dezvolta puternic pentru a genera rate de crestere economica mari. De aceea la noi predomina cei "imbogatiti", dar cu forta economica, totusi, slaba (vorba lui Basescu: atat putem! Evident, nu putem fi multumiti de astfel de constatari!) - un paradox mare, trebuie sa recunoastem.
Ceva pentru imbunatatirea situatiei trebuie facut. Continuand in felul acesta, ca pana acum, mi-e teama ca lucrurile nu vor evolua spre bine. Vorbeam de zonele defavorizate care nu au nicio sansa daca nu exista interventia statului. Ele au aparut tocmai ca o consecinta a Consensului de la Washington aplicat pe meleaguri mioritice si care a produs doar "ciobani mai ortomani, cu oi mai mandre si cornute", dar in niciun caz perspective de dezvoltare durabila. Sa ne gandim la populatia de varsta medie care se gandeste serios daca isi vor lua pensiile atunci cand vor ajunge la varsta de pensionare, daca o mai apuca. Iar sectorul privat, in felul acesta in care decurg lucrurile, nu poate fi motorul modern al unei economii moderne, cel mult un motor gripat destul de rau. Dezechilibrele mari dintre cererea de forta de munca si oferta de forta de munca sunt expresia unor dezechilibre economice mai largi, desigur. Problema e ca acestea persista in continuare, iar o rezolvare clara a problemei nu se intrevede, in ciuda preocuparilor si bunelor intentii. Consecintele asupra fortei de munca in viitor pot fi insa foarte serioase: deprofesionalizarea, pregatire profesionala slaba sau insuficienta si in aceste conditii nu va fi capabila de performanta economica. In schimb aspiratiile oamenilor sunt foarte mari, pe buna dreptate, de unde pot rezulta nemultumiri si frustrari profunde ce pot genera conflicte sociale cu implicatii politice neprevazute. Dar o astfel de situatie poate genera efecte sociale dintre cele mai rele, cum ar fi cresterea ratei criminalitatii.
Partea prosta e ca la noi nu se vad premisele pentru rate de cresteri mari ale produsului pe locuitor, iar lucrul acesta nu ma poate face optimist. Transformarea tarii intr-o piata de desfacere a produselor straine nu e o solutie, cred eu, pentru tara noastra.Cercetarea stiintifica este la pamant in loc sa fie un veritabil factor de productie, capabila sa sustina cresterea. Dupa parerea mea, noi am dezvoltat mai mult factorii indirecti de crestere si nici pe aceia toti: dezvoltarea sistemului financiar bancar, rata economisirii, mai putin a investitiei (iarasi nu e in regula!) si mai putin capacitatea de absorbtie a pietei interne (cererea agregata). Pe cand factorii directi care sustin cresterea nu sunt dezvoltati: munca, natura, capitalul, progresul tehnologic, inovarea, informatia si cercetarea stiintifica. In felul acesta nu se poate sustine o crestere economica, iar sectorul privat romanesc ajunge, in felul acesta, sa nu se poata dezvolta si sa regreseze. Sa nu uitam ca obiectivul principal pe care ar trebui sa-l urmarim este ajungerea din urma a tarilor dezvoltate, reducerea decalajelor. Altfel prezenta noastra pe piata europeana va fi una cat se poate de anemica si vom ramane si pe viitor o tara saraca. Saraca tara bogata... Si nici macar prea interesanti, atata vreme cat nu vom mai putea sa furnizam o forta de munca calificata catre Vest. Cresterile economice trebuie sa fie reale, sustinute si sanatoase pe termen lung pentru a avea dezvoltare durabila. Sa speram ca asa va fi si ca ne vom indrepta spre mai bine, cum se spune. Spre un bine sanatos din punct de vedere economic, nu unul iluzoriu.