Hristos a inviat!

Zile foarte frumoase de Sfintele Pasti, pline de soare. Ca si cum ar fi vrut sa spuna ca Soarele Invierii sa ne lumineze si pe noi. Hristos Dumnezeu a inviat din morti pentru ca sa ne daruiasca noua, pacatosilor, o libertate imparateasca. Marele Atanasie spune in Predica la Sfintele Pasti:

"Iar neamul omenesc, osandit dupa legea pacatului, e invatat sa imparateasca prin darul harului.
Asadar omul este cel dintai ce se bucura de praznicul domnesc, iar apoi si cealalta faptura se face partasa la acest dar. Caci azi se zidea in chipul omului multimea firii, si aceasta o vestea Pavel, ucenicul darului: "Cine e intru Hristos, e faptura noua; cele vechi au trecut. Iata, toate s-au facut noi" (2 Cor. 5,17) cu un singur glas indemnand pe toate sa dobandeasca (ce au pierdut). Ziditorul fapturii a inviat, iar invierea Mantuitorului e castig obstesc al tuturor. Aceasta ne-o binevesteste Pavel zicand: "Si insasi faptura va fi slobozita din robia stricaciunii spre slobozenia fiilor lui Dumnezeu" (Rom. 8,21). Adica va lepada stricaciune, se va descarca de robie, va capata nemurirea si se va muta spre mai buna mostenire. Caci innoindu-se omul spre nestricaciune, se va reinnoi si faptura zidita pentru dansul." (Sfantul Atanasie cel Mare - Viata Sfantului Antonie cel Mare urmata de cele mai frumoase predici - Editura Anastasia, 2000)

In acest mare praznic e o bucurie a libertatii pe care omul o dobandeste in dar de la Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu l-a cinstit pe om, creandu-l dupa chipul si asemanarea Sa, creandu-l liber, inzestrat cu ratiune, cu vointa rationala. Omul a pacatuit tot prin actiunea sa, in mod liber (pentru ca ar fi putut sa nu asculte de sarpe), dar Dumnezeu, pedepsindu-l, nu i-a luat liberul arbitru, nu i-a luat aceasta cinste. Este adevarat, cum arata Sfantul Ioan Damaschin, ca sunt lucruri in puterea omului, pe care omul poate sa le faca, si lucruri care nu sunt in puterea omului. Pedeapsa pentru pacat a primilor oameni, Adam si Eva, a fost moartea, care s-a intins la tot neamul omenesc. Iar omul nu a putut sa se opuna, singur, mortii. Liberul arbitru al omului a fost si este o cinste si un dar pe care Dumnezeu i l-a facut. Iar prin Inviere, Dumnezeu ii innoieste darul si il face si mai bogat, izgonindu-l afara pe stapanitorul acestei lumi, adica pe Diavol, si eliberandu-l pe om "din robia stricaciunii spre slobozenia fiilor lui Dumnezeu". Libertatea este o cinste imparateasca pe care Dumnezeu i-o face omului. De la liberul arbitru la "imparatia prin darul harului". Nu numai ca nu i-a micsorat libertatea, dar il si cinsteste pe om, desi omul a pacatuit. Omul a pacatuit si pedeapsa a fost moartea. Din cele ce poate omul sa faca, conform principiului actiunii, cum spune Sfantul Ioan Damaschin, Dumnezeu nu i-a luat nimic. Insa mortii nu a putut omul sa i se opuna sau s-o evite in vreun fel. Iar acum Mantuitorul vine si il scapa de robia mortii, "cu moartea pre moarte calcand", prin moartea Sa distrugand moartea si inviind a treia zi din morti, El care este Viata si care S-a facut om pentru mantuirea noastra. Hristos, dupa cum arata Marele Atanasie, a harazit slobozire obsteasca muritorilor si spune:

"Si pentru ca nimeni sa nu mai fie luat ca rob iadului, se pogoara Insusi Hristos in iad, amagind iadul cu trupul ce Il purta, iar prin puterea Dumnezeirii, faramandu-i imparatia sa, in scurta vreme stricand zapisul cel indelungat al legii, pentru ca sa ia cu Sine pe oameni la cer, care e locul slobod de moarte, adapostul nestricaciunii, locasul dreptatii" (aceeasi carte ca mai sus)

Daca Adam si Eva se mantuiesc, atunci tot omul se mantuieste. Pentru ca moartea a venit prin Adam si Eva, trebuind amandoi sa paraseasca Raiul, dar nu mergand in Iad, ci pe acest Pamant, cunoscand atat binele cat si raul sau poate mai exact spus cunoscandu-si omul neputinta. In Rai, omul liber fiind si imbracat intru slava, cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, nu si-a cunoscut neputinta. Iar numai dupa ce au murit, au mers in Iad, ca un lucru inevitabil. De aceea Hristos, pogorandu-se la Iad si intinzandu-le mana salvatoare, scoate din robia pacatului si a mortii tot neamul omenesc. Mana salvatoare pe care Hristos le-a intins-o lui Adam si Evei e nadejdea mantuirii noastre. Iar mana salvatoare, cu urmele facute de cuiele rastignirii, le-a intins-o Dumnezeu-Omul, adica Cineva care nu era deloc strain de firea omeneasca, fiind deofiinta si cu noi. Mana aceasta nu a fost a cuiva strain de firea omeneasca, caci Hristos S-a facut om, cu totul asemenea noua afara de pacat pentru ca vointa omeneasca a Sa urma si era supusa vointei Lui dumnezeiesti, "nu se misca prin propria ei opinie, ci voia pe acelea pe care le voia vointa Lui dumnezeiasca. [...] Prin urmare, sufletul Domnului a voit miscandu-se in chip liber, dar a voit in chip liber pe acelea pe care vointa Lui dumnezeiasca a voit ca sa le vrea" (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 2001).Cu aceste doua vointe ale Domnului  care "nu se deosebeau unele de altele in opinie, ci mai degraba in putere fireasca", dar "[...] vointa Lui omeneasca insa a luat inceput in timp si a suferit insesi afectele naturale si neprihanite. In chip natural ea nu era atotputernica; dar prin faptul ca a fost cu adevarat si real vointa Cuvantului lui Dumnezeu, a fost si atotputernica" - dupa cum arata tot Sfantul Ioan Damaschin -, Hristos ne-a salvat pe noi, pacatosii, de robia mortii si a Iadului. Iar de aici se vede cat de greu a fost pacatul primilor oameni, Adam si Eva, pentru ca doar vointa dumnezeiasca a Mantuitorului si Dumnezeului nostru a putut sa-l ridice, desi El mergand si purtand acea cruce grea a cazut din pricina greutatii crucii, spre "castigul obstesc al tuturor", cum arata Marele Atanasie!    

Clasa politica trebuie innoita...?

Sau poate ar trebui innoit Statul, cu institutiile sale, Constitutia... Innoirea clasei politice, asa cum se face in Romania, la nivelul actual al managementului de la noi, nu-mi garanteaza ca "dupa ce se va termina", ca sa folosesc cuvintele D-lui. Iohannis, vom avea o clasa politica mai buna decat cea veche sau mai credibila decat cea veche... Cum vi se pare? Poate cel mai eficient mod de combatere al coruptiei (depinde si cum definim acest termen) este statul minimal, amestecul minimal al statului in economie. Lucrul acesta nu ar mai lasa ca politicul sa aiba acces discretionar la resurse, fonduri, prin relatii si legaturi oculte, ce se traduc mai apoi printr-o coruptie masiva. Am presupus ca fenomenul coruptiei apare la interfata stat-privat. Deci am definit fenomenul in felul acesta. Noi avem inca un stat foarte mare, birocratie multa - 1,2 milioane de angajati la stat, daca nu ma insel - avem intreprinderi de stat neperformante, care produc pierderi uriase, avem o fiscalitate grea, care apasa greu asupra mediului de afaceri, parca invitandu-l la evaziune, ca sa nu dea faliment. Daca Statul arata asa, si managementul sau este unul slab, de ce ne mira cum stau lucrurile si ce anume ar justifica optimismul ca daca DNA isi face treaba, vom avea un Stat mai bun, de parca Statul se reduce doar la oamenii care il compun si lucreaza acolo? Dl. Iohannis s-ar putea sa aiba dreptate: credibilitatea clasei politice ar putea sa creasca. Dar pentru cata vreme? Si dupa aceea...? Iar credibilitatea mai creste si in functie de rezultatele clasei politice, nu numai in functie de ce face DNA... Caci se poate sa nu fii corupt, dar rezultatele sa fie cam egale cu zero, dupa principiul: "cine nu munceste, nu greseste". Interesant si chiar periculos mi se pare ca noi incercam sa reformam oameni, nu institutii, nu Statul, nu economia, nu Constitutii...

Cum ar fi aratat Romania...?

Ma intrebam cum ar fi aratat Romania daca lupta anticoruptie s-ar fi declansat acum 15-20 de ani... Daca inca de atunci s-ar fi inceput lucrarea ca Justitia sa fie independenta cu adevarat... Cu toate derapajele regimului Basescu, este bine ca aceasta lupta anticoruptie s-a inceput recent, desi putea incepe mai demult. Dar in special munca pentru realizarea unei Justitii independente! Fara de care nu poate exista o reala separatie a puterilor in stat, deci nici o reala democratie! 
Stateam si ma gandeam ca doua lucruri daca s-ar fi facut bine (apropo de lucrul bine facut) inca de acum vreo 20 de ani, Romania ar fi fost departe si s-ar fi trait mult mai bine:
1. privatizari reusite (80% din privatizari au fost ratate, dupa Nicolae Vacaroiu);
2. lupta impotriva coruptiei si o Justitie independenta, sau mai larg si mai bine spus: o separatie reala a puterilor in stat.
Presedintele Constantinescu s-a declarat "invins de sistem"... Deci nici el, nici CDR nu l-au putut reforma. Coposu murise... Ideea este ca Romania a fost trasa sever in jos, daca se poate spune asa, pentru ca nu s-au indeplinit cele doua puncte pe care le-am evidentiat mai sus. Trist este urmatorul lucru: crearea unui capitalism romanesc s-a bazat pe esecul celor doua puncte enumerate mai sus. Adica a trebuit sa esueze marea majoritate a privatizarilor si sa se dezvolte, sa prospere coruptia!! Si toate acestea pentru ca sa se faca posibila acumularea primitiva de capital. Care s-a facut, din pacate, mai mult pe cale necinstita decat pe cale cinstita. Si care a viciat sistemul de la noi, atat cel democratic, bazat pe libertate, cat si cel economic, bazat pe economie de piata, cu efecte deloc benefice asupra nivelului de trai al populatiei, al dezvoltarii tarii.

Dupa Acordul de la Minsk...

Iata o enigma, daca se poate spune asa: cum vor arata relatiile UE, NATO, SUA cu Rusia dupa Acordurile de la Minsk? Bineinteles, este o problema care ne priveste si pe noi. Este adevarat ca atitudinea Germaniei a fost pana acum, asa cum a aratat si George Friedman, Presedintele Stratfor, una contradictorie. Totusi, ce va fi de acum incolo e greu de spus sau de anticipat.

Intre UE, NATO, SUA si Rusia exista o ruptura evidenta datorita diferentelor de regim politic. Regimul din Rusia nu este unul democratic, si nu de ieri, de azi, nu este bazat pe statul de drept, sustine cleptocratia si oligarhia. Dar, inainte de toate, regimul actual din Rusia este unul agresiv - si s-a vazut felul in care a reactionat in chestiunea ucraineana - ramamand un pericol atat pentru UE cat si pentru SUA, ceea ce nu inseamna ca lucrurile nu s-ar putea schimba si in bine. Dar Rusia cauta sa se situeze in opozitie fata de Lumea Libera in special de cand a ajuns la Putere in Rusia acest Vladmir Putin, in dorinta ca sa-si recastige statutul de Mare Putere, castigat clar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Dar daca dupa Razboi, Rusia a avut un regim politic si o ideologie comunista, in antiteza cu capitalismul Lumii Libere, una din problemele principale pe care o are Rusia este o noua ideologie. Din pacate pentru Rusia, aceasta noua ideologie este cea a neofascistului Alexandr Dughin, ideologul lui Putin. Parerea mea este ca aceasta noua ideologie - care nu face altceva decat sa indeparteze si mai mult Rusia de Lumea Libera - este departe de coerenta pe care a avut-o totusi ideologia comunista, care a dominat decenii in Rusia, de la Revolutia Bolsevica si pana la sfarsitul mandatului de Presedinte a lui Mihail Gorbaciov, desi apusul acestei ideologi comuniste a fost chiar in timpul mandatului lui Gorbaciov. 
Inainte de comunism Rusia era un imperiu, cu o religie crestin-ortodoxa, un imperiu care a suferit mai multe tentative de modernizare, fara sa se faca, totusi, reforme hotarate, spre exemplu spre o monarhie constitutionala autentica. Monarhia in Rusia a fost una absolutista, iar sistemul de Putere era in consecinta. Rusia nu a avut alta ideologie... Expansionismul rusesc, aceasta ideologie, a fost consecinta unor reforme de modernizare in spirit vestic si a pornit la Petru cel Mare (desi modernizarea incepuse de mai-nainte). Dar in Rusia s-a incercat modernizarea imperiului, fara o ideologie foarte clara. De aceea si progresele (in plan economic, politic, social) Rusiei au fost slabe, mentinandu-se un absolutism care a devenit anacronic si revolut si care a fost indepartat prin Revolutia Bolsevica.
Rusia, azi, este intr-o situatie oarecum intr-o situatie similara, desi forma de guvernamant nu mai e cea monarhica. Dupa prabusirea comunismului nu mai exista o ideologie clara in Rusia. Tendintele expansioniste raman. Dar observati sistemul de Putere din Rusia - conducerea bicefala Putin-Medvedev si un mare partid de guvernamant - Rusia Unita - care respinge clasicele aripi politice - Stanga si Dreapta - in favoarea Centrismului politic, care ar putea uni toate sectiunile societatii... Un alt lucru ciudat, interesant, dar care arata ca Rusia nu are o ideologie clara, deci o directie clara, este termenul de democratie suverana, introdus de Vladislav Surkov in anul 2006, termen care a starnit vii controverse in Rusia si a fost chiar criticat de catre Dmitry Medvedev. N-ar trebui sa ne mire... De aici se vede ca, in Rusia, probabil pentru multi, democratia si suveranitatea sunt vazute drept antagonice, opunandu-se una alteia. Ei cred ca daca accepta democratia, renunta, de fapt, la suveranitate. Iar daca accepta suveranitatea, atunci, in mod necesar, renunta la democratie. Adevarul este ca suveranitatea - adica suprematia puterii de stat in interiorul hotarelor sale, daca ne referim doar la acest aspect al termenului - trebuie definita in raport cu ce inseamna statul, ce intelegem prin acest termen, dar de asemenea trebuie remarcat ca poate fi dictatoriala sau poate avea aspecte dictatoriale in absenta statului de drept. Daca, de pilda, Puterea Judiciara si Executiva nu sunt marginite de legi, iar Legislativul nu e marginit de principii constitutionale, atunci se poate ajunge foarte usor la o dictatura sau la un derapaj de la democratie, lovind in libertatea oamenilor. De asemenea fara separatia Puterilor in stat, dupa sistemul "checks and balances" a lui Montesquieu, se vadeste din nou dictatura. Insa in Rusia de azi astfel de lucruri sunt greu de inteles, prevaland - si daca stai sa te gandesti asa a fost acolo intotdeauna, cel putin pana la caderea comunismului - conceptia absolutista. Comunismul a fost tot absolutist, chiar ei, rusii, recunosc faptul ca sub comunism democratia era o fictiune. 

De asemenea nu e deloc clar daca Rusia va mai putea avea influenta in Europa si ce fel de influenta si unde anume in europa, desi Rusia doreste sa-si refaca aceasta influenta, fara sa aiba constituite niste baze doctrinare clare, cum aratam mai sus. Ei sunt in situatia in care considera, de exemplu, ca extinderea NATO e un pericol la adresa securitatii Rusiei, dar fara sa demonstreze ca ar fi asa si de ce atata vreme cat exista un Consiliu NATO-Rusia si, drept consecinta, premisele unor relatii bune cu NATO.

Vom vedea cum vor evolua relatiile cu Rusia...

In legatura cu conflictul din Ucraina...

Ceea ce mi se pare mie foarte greu de inteles in ceea ce priveste pozitia lui Putin este ca el a sacrificat interesele Rusiei pentru aceasta Ucraina...
Ucraina e o tara foarte saraca, cu un PIB de numai $2979/loc. si o populatie de aproape 45 milioane de locuitori. Cresterea economica rapida a Rusiei, sub Vladimir Putin, s-a datorat investiilor straine si relatiilor foarte bune pe care Rusia le-a avut cu Vestul. In urma relatiilor bune cu UE, dar si cu SUA, Rusia a avut numai de castigat, fara ca sa fie membra a UE sau NATO. Numai sa ne uitam la PIB-ul Rusiei si la situatia economica buna pe care o avea Rusia inainte de conflictul cu Ucraina si vom observa ca lucrurile se miscau mai bine in Rusia decat in alte tari membre UE (includ printre acestea si Romania). Deci Rusia avea niste perspective de dezvoltare economica excelente - sa facem o comparatie cu tari ca Spania si Grecia, unde a explodat somajul, sa ne gandim la datoria Greciei etc... Relatiile Rusiei cu NATO erau de asemenea bune: era un Consiliu NATO-Rusia care functiona bine si care reprezenta un mare avantaj de ordin politic pentru Rusia. Acum relatiile NATO cu Rusia sunt suspendate ca raspuns la agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Pe de alta parte, sanctiunile economice impuse de catre Vest Rusiei, ca urmare a acestei agresiuni a Rusiei asupra Ucrainei, a condus economia Rusiei intr-o cadere libera, cum se spune. Rusia a pierdut aproape tot si e pe cale, daca nu renunta la agresarea Ucrainei, sa aiba parte si de un razboi. A pierdut si buna dezvoltare economica pe care o avea din relatia cu Vestul, inclusiv sprijinul politic al Vestului, a pierdut relatiile bune cu NATO.
Si toate acestea pentru ca Presedintele de atunci al Ucrainei, Viktor Ianukovici, omul Rusiei, nu a dorit sa semneze Acordul de Asociere si Liber Schimb cu UE. Eu inteleg ca aceasta lipsa de dorinta a fost dictata de catre Kremlin, de catre Putin mai exact spus. Dar ma intreb de ce oare? Pentru ca daca Putin ar fi admis ca Ianukovici sa semneze acel Acord, UE ar fi avut probleme mult mai mari decat Rusia. Pentru ca acel Acord era unul economic si ar fi trebuit ca Ucraina sa inceapa un drum foarte greu de respectare a conditiilor impuse de acel Acord, pentru ca acesta sa fie si functional, lucru pe care Ucraina cu greu l-ar fi putut face, daca nu chiar imposibil. De ce? Pe langa faptul ca Ucraina e foarte saraca, cum aratam mai sus, ea e dependenta total de Rusia in ceea ce priveste gazele, pe care nu poate sa le plateasca si, pe de alta parte, foarte multi ucrainieni lucreaza in Rusia, au loc de munca acolo. Pe de alta parte Rusia are, desigur, servicii secrete care opereaza performant, cred eu, in Ucraina, datorita istoriei comune in cadrul fostei URSS. Deci Rusia putea sa controleze Ucraina si sub acest aspect, tinand cont si de coruptia foarte mare de acolo. Putin putea sa se gandeasca la faptul ca nici Revolutia Portocalie nu a durat prea mult in Ucraina. Deci privind  din punctul de vedere al Rusiei, Ucraina nu trebuia sa fie vreo problema care sa inflameze in asa hal Rusia. Mai ales ca a tine in brate Ucraina e o pierdere pentru Rusia, stiut fiind faptul ca, de multa vreme, Ucraina e o gaura neagra, economic vorbind.
O eventuala aderare a Ucrainei, cel putin intr-un orizont mediu de timp, la UE nu e posibila... Nu e posibila, cel putin in conditiile actuale... O aderare a Ucrainei la NATO e improbabila - Germania s-a opus la Summitul de la Bucuresti. De fapt mai recent nici nu s-a pus problema aderarii Ucrainei la NATO, n-am auzit de asa ceva. Chiar nu ar fi putut sa trateze Rusia si altfel problema, altfel decat cum a facut-o: printr-un atac mascat prin insurgenti? De ce asa de brutal? Iata o postare, semnata de Vladimir Tismaneanu, care ar da o explicatie, analizand regimul Putin:

Clarificări necesare: Mitul politic al rusofobiei (eseu de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)

Se arata ca: 

"Auzim tot mai des, în ultima vreme, că s-ar fi născut un front global rusofob, că a critica regimul Putin, cu al său imperialism militarist și cu ideologia salvaționistă(-autarhică) ce-l subîntinde, ar fi o probă de rusofobie. Exact la fel cum în anii Războiului Rece, sovietologi cunoscuți, precum Richard Pipes și Adam Ulam, erau denigrați drept rusofobi (din păcate o poziție împărtășită chiar și de un Aleksandr Soljenițîn). Poate că la fel de “rusofobă” s-a simțit (chiar recent) și Karen Dawisha, profesoara de la Miami University din Ohio, directoarea Centrului Havighurst, atunci când editorul ei de la Cambridge University Press de la Londra, acolo unde publicase în trecut, fără probleme, o serie de alte volume, i-a respins apariția celei mai recente cărți, “Putin’s Kleptocracy: Who Owns Russia?”: “Given the controversial subject matter of the book, and its basic premise that Putin’s power is founded on his links to organised crime, we are not convinced that there is a way to rewrite the book that would give us the necessary comfort”. Cartea a apărut, în cele din urmă, în septembrie anul trecut, la Simon & Schuster. Deci se poate! Dar reacția unei edituri de un asemenea prestigiu este elocventă pentru maniera “înmănușată” cu care foarte mulți contemporani aleg să trateze un subiect atât de îngrijorător precum cel al imperialismului militarist și corupt. Nu, nu este deloc o glumă, este chiar istoria Rusiei putinofile la zi și ea poate degenera în oroare dacă nu îi spunem constant și apăsat pe nume.

În ce ne privește, am scris constant și cu pasiune în favoarea valorilor Rusiei democratice, a unei tradiții care îi include pe decembriști, pe Herzen, pe Struve, pe constituționaliștii-democrați, pe Andrei Saharov și Elena Bonner, pe Natalia Gorbanevskaia și pe Serghei Kovaliov. A numi regimul Putin drept o dictatură născută din moștenirile politice și ideologice ale KGB-ului nu înseamnă a fi rusofob, cum nu însemna a fi fost serbofob, în anii ’90, când identificai manipulările scandaloase la care se preta propaganda conspiraționistă a regimului Miloșevici. Atunci, ca și acum, sunt integrate în ideologia regimului dictatorial componente religioase preluate din arsenalul ortodoxist. Auto-victimizarea și martirologia ostentativă se îngemănează în această retorică menită să justifice o tiranie obscurantistă și cinică. Recomandăm, în acest sens, extraordinarul film “Leviathan” al lui Andrei Zviaghințev.

Pentru noi există acea tradiție rusă pe care țarismul a atacat-o și a prigonit-o, iar bolșevismul, în toate etapele sale, a înjosit-o și a călcat-o în picioare. Este vorba de valorile în care au crezut marii autori despre care am avut și vom mai avea bucuria sa scriem: Anna Ahmatova, Boris Pasternak, Osip Mandelștam, Marina Țvetaieva, Iosif Brodsky. Această Rusie este opusul dughinismului, fundamentul ideologic al dictaturii fesebiste.

Vorbim de un mit politic pentru că narațiunea pusă în funcțiune de propaganda putinistă și sprijinitorii din Rusia (și de aiurea) combină secvențe de realitate cu ficțiuni menite să genereze anxietate și o agonizantă incertitudine. Se reiau temele izolării Rusiei, se sugerează, ca pe vremea lui Stalin, că ar fi vorba de o fortăreață asediată, că întregul univers conspiră pentru molestarea Rusiei, că este așadar nevoie de o mobilizare generală și totală în serviciul supraviețuirii țării. Evident, este un bricolaj panicard și cu valențe clar instrumentale, menit să-l ajute pe Vladimir Putin într-un moment de dramatică și ireparabilă criză.

Mitul politic este un discurs care organizează, incită și mobilizează sentimente, emoții, speranțe și aprehensiuni colective. Nu este neapărat fals în integralitatea sa, dar poate să includă, și adeseori chiar include, elemente care distorsionează deliberat adevărul istoric. Un exemplu clasic de mit politic vindicativ este legenda “cuțitului pe la spate” (Dolchstosslegende) utilizată de extrema dreaptă din Germania după Primul Război Mondial pentru delegitimarea Republicii de la Weimar și pentru justificarea celui mai abject antisemitism. Este de fapt, de multe ori, o raționalizare a resentimentului politic și a unor fobii inavuabile." (subl. mea)

Evident, recomand citirea integrala si in original a intregului articol.
De ce este acesta interesant? Pentru ca el sugereaza faptul ca Rusia ar fi captiva unei dictaturi fesebiste. O dictatura care n-are nicio legatura in fond cu dezvoltarea tarii, cu democratizarea Rusiei. Ci e o dictatura cu o ideologie - dughinismul, deci vedem ca e ceva premeditat - care are legatura cu mentinerea unui regim, cel al lui Putin, la Putere, de fapt a unor grupuri de interese obscure, fesebiste (la noi s-ar fi zis securiste), care nu vor democratizarea Rusiei pentru ca nu vor sa cedeze in niciun chip Puterea pe care o au, pe care o detin - iar exercitiul electoral e foarte usor de castigat pentru aceste grupuri adunate, dupa cat se pare, in jurul partidului Rusia Unita (observati si denumirea, e semnificativa).
Ma intorc putin la ce spuneam ceva mai sus: de fapt, daca stai sa te gandesti, chiar daca Ucraina, sa zicem, ar fi primita in NATO, lucrul asta nu implica, in mod necesar, o primejdie la adresa securitatii Rusiei. Lucrul asta nu a fost demonstrat in mod convingator de catre cineva. Nici macar extinderea spre Est a Aliantei, sau mai bine zis extinderea, caci de ce neaparat spre Est?, nu demonstreaza cineva ca ar fi un pericol pentru Rusia sau ca Rusia ar trebui sa fie in garda datorita acestui lucru, extinderea NATO...
Ar mai ramane Uniunea Economica Euroasiatica, v. si aici,  proiectul de suflet al lui Vladimir Putin si o incercare de refacere a fostei URSS, lucru ce ar explica de ce Rusia avea nevoie de Ucraina... E clar ca intr-o astfel de Uniune celelalte state, vorbim de partea asiatica, mai slabe economic si nu numai decat Rusia, ar gravita in jurul Rusiei, inteleg ca asta e ideea lui Putin, dar sa nu uitam Kazahstanul care are cea mai mare si mai puternic performanta economie din Asia Centrala si care are interesul unor relatii bune cu UE si SUA.Totusi Putin uita ca Rusia nu a putut tine, pentru ca nu si-a mai putut permite, nu numai comunismul din Estul Europei, dar chiar URSS, care a facut implozie. Iar in actualul context economic, cu o economie ce plonjeaza in cadere libera, cu atat mai putin va putea Rusia sa tina o Uniune Euroasiatica.

Si atunci de ce...?

Falimentul

Traim vremuri destul de interesante, ca sa nu spun chiar ciudate... Unice. Exista in lumea aceasta probleme legate de terorism, care acum a capatat un caracter islamic, un terorism care se manifesta cu foarte multa virulenta. Parca niciodata terorismul nu a fost atat de agresiv ca-n zilele noastre. Dar aici vroiam sa vorbesc despre altceva. Un fenomen tot atat de ciudat si de interesant pana la urma, desi nelinistitor si care ingreuneaza viata oamenilor, dar un fenomen cu totul nou (cel putin asa mi se pare). E vorba de fenomenul falimentului. Acesta se manifesta nu numai in tarile sarace, slab dezvoltate sau in curs de dezvoltare, cum s-ar putea crede, ci chiar in tarile dezvoltate. Chiar si tarile care stau cel mai bine din punct de vedere economic sunt afectate sub o forma sau alta de acest fenomen.

De la falimentul tarilor (v. cazul Greciei, unde a castigat alegerile un partid de extractie comunista: Syriza), ajungem la falimentul oraselor (lucru ce se constata, de pilda, in SUA) si apoi la falimentul personal. Multi vor da vina pe criza economica inceputa in 2008. Efectele austeritatii zice-vor altii... Insa pare, mai degraba, un lucru deliberat facut, un sistem care sa conduca in mod intentionat spre asa ceva. In asemenea conditii, in care predomina falimentul, fara sa se ia masuri clare de combatere a acestui fenomen, stau si ma intreb daca mai putem vorbi despre economie de piata (sau de managementul falimentului)... In Romania falimentul personal e un fenomen de masa in sensul ca foarte multi sunt implicati. FMI s-a opus unei legi a falimentului personal, acuma se declara ingrijorat. Actuala Putere face apel la Opozitie pentru sustinerea adoptarii acestei legi a insolventei persoanelor fizice. Insa nu e deloc clar daca problema va fi rezolvata intrucat avem si o rata foarte mare a creditelor neperformante. Ciudat este ca nu mai traim vremuri de dezvoltare economica, asa cum au trait parintii si bunicii nostri, spre exemplu perioada dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, ci traim vremuri de faliment economic... Iar in plan politic avem, pe langa criza legata de terorism, criza ruso-ucraineana, cu sanctiunile economice impuse de catre Vest Rusiei (asemanatoare intrucatva cu cele impuse Germaniei de Tratatul de la Versailles?).

Mi-a venit in minte aceasta poezie scrisa de Nichita Stanescu:

Lecţia despre cub

Se ia o bucată de piatră
se ciopleste cu o daltă de sânge,
se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se răzuieste cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
si brusc se fărâmă un colț de-al cubului.
Toti, dar absolut toti zice-vor :
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colț sfărâmat!

din vol "Opere imperfecte" (1979)  

"-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colț sfărâmat!"

Traim vremuri imperfecte? 

Inceput de an

Iata ca a inceput si anul 2015 cu sperante de mai bine - speram asta! Intai de toate va urez: La multi ani! Numai bine si multa sanatate!

Totusi, inceputul de an e unul problematic, daca se poate spune asa. Din pacate, noul an a debutat cu groaznicul atentat de la Paris, care aduce in actualitate, tot mai acut, lupta impotriva terorismului, dar si apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, aprarea Libertatii si Democratiei ca valori inalienabile ale Lumii Libere. Pe plan economic apar semnele unei noi crize. De aceea, zic eu, e bine totusi sa ne pastram optimismul, dar sa privim lucrurile si cu luciditate.

Perioada aceasta pe care o traversam e una destul de dificila din punct de vedere economic. Lucrul acesta poate avea tot felul de consecinte de nu prea bun augur, din pacate. Evident, demoralizeaza pentru ca perioada de incertitudine, economic vorbind, se prelungeste, cel putin in Europa, nepermis de mult, dupa parerea mea. In astfel de vremuri, intr-o tara ca Romania, se petrece un fenomen caracteristic societatilor care au iesit de sub regimul comunist: nostalgia. Aceasta nostalgie dupa vremurile de alta data contine insa o minciuna pe care putini - asa am impresia - o sesizeaza. Prin nostalgie se idealizeaza trecutul, chiar si lucrurile rele din trecut si de aceea periculos este ca incepi sa crezi ca ceea ce a fost rau e de fapt bun. Aceasta mistificare, ca sa zic asa, ma deranjeaza pe mine. Si din cauza aceasta trebuie lamurite lucrurile, pentru ca daca ne vom gandi mai bine vom observa un fenomen interesant.

Traim o perioada dificila din punct de vedere economic. E normal sa vrei ceva mai bun. Poti sa te gandesti la lucrurile bune din trecut, dar asta nu inseamna ca, spre exemplu, comunismul a fost un lucru bun. Una din carentele mari ale comunismului, a carei consecinta nefasta o traim chiar si acum, in zilele noastre, a fost incapacitatea acestui sistem de a crea manageri adevarati si competenti. Si cred ca asta a fost una din cauzele care a condus la prabusirea economica ce a urmat dupa 1989. Managementul si marketingul sunt indispensabile unei economii moderne, care doreste sa performeze, sa fie competitiva. In Romania, pe vremea comunismului, lucrurile au mers bine atata vreme cat inca mai ramasesera oameni din vechea generatie, de dinaintea comunismului, educati altfel, in alt spirit. Faptul ca sub comunism nu s-a distrus chiar tot, desi au distrus o mare parte din elitele acestei tari, a fost, totusi, un noroc. Aceasta generatie a reusit o anumita performanta in plan economic, lucrurile incepand sa se imbunatateasca. Insa anii au trecut, acesti oameni, desigur, au iesit la pensie. S-a ivit o noua generatie care i-a luat locul, care a fost crescuta integral in noul regim instaurat dupa 1947. O generatie pregatita destul de bine din punct de vedere profesional, ceea ce inseamna mai ales buni executanti, dar care nu a putut sa-si insuseasca tehnica managementului modern datorita sistemului, restrictiilor impuse de regimul comunist, faptul ca era o comanda unica, care incepuse sa izoleze din ce in ce mai mult tara. Politicile economice, dictate practic de un singur om - Ceausescu -, om care nu avea competenta necesara in astfel de probleme, au condus tara intr-o situatie deosebit de dificila. Lipsa unui management calificat s-a facut simtita si la varf, cu consecinte catastrofale. Insa interesant de remarcat este ca si dupa 1989, dupa caderea regimului comunist, dificultatile nu au incetat. Dimpotriva, s-au amplificat. Si lucrul acesta merita o cercetare mult mai atenta si serioasa decat ceea ce s-a facut pana acum. Slabul management a iesit pregnant in evidenta, lucru ce a contribuit la o prabusire economica. Daca stai bine sa te gandesti, era previzibil lucrul acesta. Noi nu am avut si nici acum nu avem prea multi manageri calificati, profesionisti adevarati. Iar betia coruptiei care se manifesta la ora actuala este o consecinta directa a acestui lucru. Factorii de productie - Natura, Capitalul, Munca - nu sunt nici azi bine valorificati, iar Romania evolueaza sub potentialul ei real. Adica, altfel spus, dezvoltarea economica se desfasoara foarte greoi, nu ca nu s-ar realiza deloc, in totala discrepanta cu potentialul real al acestei tari. S-a vorbit, spre exemplu, de managementul privat la intreprinderile de stat. Insa mai potrivit ar fi fost sa se vorbeasca pur si simplu de management, de calitatea acestuia care, din pacate, ramane slaba la noi. Lucrul acesta il vad ca pe o consecinta directa a comunismului, consecinta care, din nefericire, inca se manifesta la noi. Iar aceasta consecinta inseamna, de fapt, saracie.

Un alt aspect pe care ar trebui sa-l avem in vedere, comunismul facand parte din istoria recenta a Romaniei, este ce a insemnat el si cum ne raportam noi la fenomen, pentru ca sa putem intelege foarte bine ce a fost comunismul in Romania. Ma gandeam, spre exemplu, la ceea ce se cheama solidaritate muncitoreasca. Nu cred ca cineva a simtit vreodata asa ceva si ma intrebam de ce oare? Actualmente sondajele de opinie, si am scris despre asta si aici pe blog, releva faptul ca in Romania increderea intre oameni e la un nivel foarte scazut. Pe cale de consecinta comunicarea intre oameni e afectata. Totusi, Romania e o tara latina si romanul este de felul sau activ din punct de vedere social. Cum se explica atunci lucrul asta, increderea asta scazuta in semeni? Ma gandeam la solidaritatea muncitoreasca, deoarece comunismul se baza, ideologic vorbind, pe asa ceva. Eu sunt convins ca nici in Coreea de Nord, tara comunista, oamenii nu simt asa ceva, deoarece solidaritatea trebuie s-o simti mai intai, e un simtamant, altminteri e doar o abstractiune. Concluzia e ca oamenii nu au simtit si nici nu simt - cazul Coreei de Nord - asa ceva pentru ca asa ceva nu exista in comunism, e doar o pura abstractiune ca sa zic asa. Ceea ce au simtit, in schimb oamenii, a fost frica de Securitate si cultul personalitatii dictatorului pentru ca acestia au fost pilonii principali ai dictaturii. Consecinta acestor lucruri dupa caderea comunismului este tocmai aceasta neincredere, suspiciune. Cauza a trecut, efectul inca ramane, iar consecintele sunt dintre cele mai nefaste. Iar omul actual se raporteaza la comunism prin aceasta nostalgie, de care pomeneam, in sensul ca pe vremea aceea i se asigura si garanta locul de munca. Numai atat? Cam putin pentru tot ce era in teorie comunismul.

Aceste consecinte, de care vorbeam mai sus, blocheaza dezvoltarea, modernizarea tarii noastre. Ar trebui sa tinem seama de lucrul acesta cand ne apuca nostalgia dupa comunism. Nu sunt de acord cu o nostalgie care blocheaza progresul. Dar din pacate o astfel de nostalgie constatam in zilele noastre. Ar trebui sa ne gandim si la un alt aspect: tarile vestice, inclusiv SUA, au trecut prin perioade de criza economica severa. Sa ne gandim la SUA pe vremea Marii Crize din perioada '29-'33, cand somajul ajunsese  chiar si 25%, sa ne gandim si la criza actuala. Cu toate acestea, sistemul capitalist a permis si o revenire, o recuperare spectaculoasa - sa ne gandim ca acum, in SUA, dupa o criza puternica, cea din 2008, asemanatoare cu cea din anii '30, somajul a ajuns in jur de 5,8% cu tendita de scadere, mai mic decat in tari ca Franta sau Italia. Comunismul, in schimb, s-a prabusit pentru ca devenise clar ca ducea spre nicaieri. Nu s-au mai putut gasi resursele necesare pentru recuperare - spre exemplu cazul Romaniei, dupa ce Ceasusescu platise datoria externa. Trebuie sa privim cu luciditate lucrurile, nu sub prisma nostalgiilor de tot felul. Si vom vedea carentele grave de care dadea dovada sistemul comunist si cum ne afecteaza acest lucru chiar si acum. Multi oameni ignora aceste realitati si se lasa tarati de aceasta nostalgie spre o visare nesanatoasa, poate si pentru faptul ca inca Europa se afla intr-o situatie dificila din punct de vedere economic. Totusi, asta nu inseamna sa nu privim cu claritate lucrurile si sa ne facem cine stie ce iluzii desarte, considerand solutii care nu pot fi solutii. 

Nostalgia e una, ingrijorarea e cu totul altceva si e justificata. Faptul ca ramanem in continuare foarte jos in clasamentele privind competitivitatea economica, faptul ca avem performante slabe din punct de vedere economic, nu se poate sa nu te ingrijoreze. Nu este insa ciudat, nu-ti da oare de gandit ca starea asta persista de foarte multa vreme? De ce oare? De asemenea suntem pe locuri codase la absorbtia fondurilor europene, care aduc, e adevarat, un plus, dar foarte mic. Lucrurile acestea demonstreaza ca suntem intr-o paradigma gresita, desigur. Dar nu demonstreaza ca ar fi fost bun comunismul. Ci ar trebui sa ne gandim cum sa depasim consecintele sale nefaste, care ne fac sa batem pasul pe loc, care ne trag inapoi. Suntem in logica unei transformari cvasistatice, o transformare care se produce foarte lent, iar daca transformarea este una reversibila atunci si progresul este anulat. De aceea trebuie imbunatatit randamentul motorului economic. Insa din pacate in Romania nu s-au mai facut privatizari dupa 2004, nu s-a imbunatatit mai nimic in activitatea sectorului economic de stat. Lucrurile au ramas tot asa. Nu se vede o crestere a sectorului privat. Nu se vad investitii serioase in infrastructura, absolut necesare si care se pot constitui intr-un motor de crestere economica. Aceste lucruri ar trebui sa ne dea de gandit...