Powered By Blogger
Se afișează postările cu eticheta Victor Ponta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Victor Ponta. Afișați toate postările

joi, 20 noiembrie 2014

Victoria D-lui. Iohannis. Ce concluzii s-ar putea trage?

Sa incercam sa creionam care ar fi concluziile care s-ar putea trage in urma victoriei in alegeri a D-lui. Iohannis, un admirabil exemplu de Democratie. Pentru ca este clar ca a triumfat Democratia si asta ar fi concluzia principala, cea mai importanta, ca sa zic asa. Insa exista si alte aspecte subtile a caror importanta nu trebuie neglijata si aici m-as referi, succint, doar la doua dintre acestea:
1. PSD
2. Diaspora

1. Ce rezulta cu claritate din scorul obtinut de candidatul PSD, Dl. Victor Ponta, este ca PSD trebuie urgent sa intre intr-un proces de reformare si restructurare. Nu mai e timp de pierdut. Au amanat prea mult acest lucru, desi au avut posibilitatea sa-l faca cu mai mult timp in urma. Se impunea, dar au amanat si au neglijat acest aspect. Este necesar intrucat acest partid, prin candidatul sau, dupa cum arata si cercetarile sociologice, este votat cu preponderenta de generatia varstnica de peste 50 de ani si foarte putin de catre tineri (18-34 ani). La Dl. Iohannis lucrurile stau invers: se vede ca mai multi tineri (dar nu numai!) se simt atrasi spre PNL-ul actual. Or, pentru PSD aceasta realitate, faptul ca nu mai poate sa atraga oameni tineri decat in proportii reduse, ar trebui sa reprezinte un semnal de alarma pentru ca inseamna ca nu se mai poate constitui intr-un partid de viitor. De asemenea, cred ca ar trebui sa se accentueze latura europeana a acestui partid, lucrul acesta putand fi realizat prin ruperea legaturilor cu Moscova - colonelul Dogaru, Dughin etc - si cred ca este cazul, acum mai mult decat oricand, ca vechea generatie - cea de pe vremea lui Iliescu si Nastase - sa se retraga definitiv din partid lasand loc unei generatii noi, cu adevarat europene, capabile sa modernizeze si sa adapteze partidul noilor realitati politice, sociale si economice din tara noastra. Ponta, desi tanar, a insemnat o cosmetizare nereusita a partidului. Cred ca mai trebuie aratat si faptul ca infrangerea lui Ponta s-a realizat si din cauza esecului in plan economic inregistrat de Guvernul sau care a adus, prin politicile economice practicate, Romania in recesiune tehnica. Cei din PSD n-ar trebui sa se amageasca ca lucrurile n-ar sta asa. De asemenea trebuie renuntat definitiv la aroganta, caracteristica membrilor acestui partid, la baroni. De asemenea este inadmisibil ca acestui partid sa i se duca buhul ca fraudeaza sau vrea sa fraudeze alegerile, practicile nedemocratice aratate, caracteristice unor vremuri revolute, foarte multi penali in acest partid s.a. aspecte care trag in jos partidul. Mi-e teama ca partidul acesta ar putea pierde pariul cu viitorul, determinand mutatii politice care poate n-ar fi de dorit. De aceea este necesar ca PSD sa se modernizeze si acest lucru sa si reuseasca cu bine. De asemenea ar trebui sa renunte la aliantele toxice.

2. O a doua concluzie e legata de Diaspora. E foarte interesant ce se intampla: noi nu constientizam ca:
2.1. sunt cateva milioane de oameni in afara tarii si
2.2. importanta deosebita pe care o are Diaspora romaneasca.

Este clar ca PSD, mergand in buna traditie a PCR, a privit aceasta diaspora cu o anumita dusmanie, mai ales ca, se stie, diaspora voteaza in general cu Dreapta. De aceea PSD nu a avut prea mare interes ca votul din diaspora sa se desfasoare in bune conditiuni si cetatenii romani plecati in strainatate sa voteze in numar mare. Ca aceasta practica este una nedemocratica, cred ca nu mai trebuie sa insist: este o practica ce releva o mentalitate ceausita la PSD. Insa chestiunea este ca nici celelalte partide nu au insistat foarte puternic pe luarea de masuri, din timp, pentru ca votul diasporei sa se desfasoare in cele mai bune conditiuni si ca toti cetatenii romani din strainatate sa poata vota fara probleme. Cata vreme a fost USL, desi timp ar fi fost, nu s-a facut nimic notabil in acest sens. Nici liberalii nu au insistat intrucat erau in alianta cu PSD. Si asa s-a creat o situatie atat nedemocratica, dar si neconstitutionala, in care cetateni romani cu drept de vot au fost pusi de catre clasa politica, cel putin de o parte insemnata a ei, sa nu poata sa-si exercite dreptul constitutional si democratic de a vota. In acest fel s-a ajuns la cazuri aberante, care trebuie cercetate, cand cetateni romani, care nu doreau decat sa voteze, au fost supusi agresiuni jandarmilor la Paris si Torino si gazelor lacrimogene. De asemenea s-a ajuns la cozi interminabile de kilometri pentru ca sa poti sa-ti exerciti votul. Dupa parerea mea, trebuie deschisa o ancheta penala pentru cercetarea acestor lucruri iar cei care se fac vinovati ar trebui sa plateasca. Nu de alta, dar in caz contrar, luand in considerare gradul mare de numultumire al oamenilor, se poate accentua un fenomen nedorit, si anume disolutia statului prin neincrederea si dispretul oamenilor fata de stat, care si asa e destul de mare. Dar faptul ca un stat nu-ti respecta drepturile si nimeni din factorii responsabili din acel stat nu plateste pentru asta nu poate decat accentua decaderea statului in ochii cetatenilor. Spre exemplu: accentuarea neincrederii in Parlament, in clasa politica, in Guvern etc.
Nu e tarziu ca acum sa inceapa a fi luate masurile corespunzatoare ca votul in diaspora sa se desfasoare in cele mai bune conditiuni, ca toti cetatenii romani din strainatate sa poata vota fara probleme. Aceste masuri trebuie luate obligatoriu, dupa parerea mea.
Pe de alta parte, cum se face ca alte tari castiga foarte mult din cauza ca au o diaspora importanta, fata de Romania unde situatia e exact invers? Noi nu am facut decat sa respingem diaspora noastra, dupa modelul comunist, revolut. Si este foarte grav ca nu ne-am dezbarat de acest model revolut nici acum, in 2014, si nu exista o strategie constructiva de politica externa legata de faptul ca avem o diaspora importanta. Ceea ce stim, ceea ce am invatat de la comunism, este doar sa-i umilim pe acesti oameni. Or, lucrul asta este inacceptabil.

joi, 13 noiembrie 2014

De neinteles...

Intr-o economie in care nu se creeaza locuri de munca, care este in recesiune tehnica dar in care, oricum, cresterea economica este intr-o vecinatate (de multe ori negativa) a lui zero, Guvernul impoziteaza la greu:
Gandul

Guvernul pregăteşte MAJORAREA impozitelor pe case şi terenuri cu câte 25% în 2015 şi 2016

Se arata ca:
"Guvernul ar putea propune pentru anul viitor o creştere a impozitelor locale pe terenuri şi imobile de 25%, o majorare similară urmând să fie aplicată din 2016, potrivit unui document elaborat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) - ministrul delegat pentru Buget şi consultat de MEDIAFAX.

Guvernul ar putea propune pentru anul viitor o creştere a impozitelor locale pe terenuri şi imobile de 25%, o majorare similară urmând să fie aplicată din 2016, potrivit unui document elaborat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) - ministrul delegat pentru Buget şi consultat de MEDIAFAX.

În document, care conţine mai multe propuneri de măsuri fiscale, se precizează: "Creşterea cu 25% a impozitelor pe proprietate şi cu încă 25% în 2016"

Propunerile au fost prezentate în Consiliul Consultativ al Ministrului Delegat pentru Buget.

"În orice scenariu macroeconomic şi oricum se va închide execuţia bugetară din acest an, creşterea impozitelor locale pe proprietate este o certitudine, argumentându-se că românii plătesc mult mai puţin decât restul europenilor", au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate discuţiilor, care au confirmat datele din documentul MFP.

O majorare a taxelor pe proprietate a fost prezentată şi în proiectul de Cod Fiscal publicat în vara acestui an de Ministerul Finanţelor Publice şi retras ulterior de pe site-ul instituţiei.

Surse din Ministerul Finanţelor afirmă că propunerea a fost discutată şi cu oficialii Băncii Naţionale a României, care s-au arătat de acord cu o asemenea măsură.

De altfel, chiar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara în urmă cu aproximativ o lună că ar fi în favoarea creşterii impozitării proprietăţii, dacă aceasta compensează o relaxare a fiscalizării muncii.

Guvernul a redus de la 1 octombrie rata contribuţiilor de asigurări sociale plătite de angajator cu 5 puncte procentuale şi caută soluţii de a acoperi golul de venituri preconizat din această măsură pentru 2015.

În cazul în care nu vor fi găsite suficiente resurse pentru acoperirea deficitului de venituri, există riscul ca în discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană să se convină renunţarea la jumătate din tăierea de CAS din octombrie, adică o creştere de la 1 ianuarie 2015 cu 2,5 puncte procentuale. Aceasta ar corespunde cu propunerea iniţială a experţilor instituţiilor internaţionale.

Delegaţiile tehnice ale FMI şi CE, conduse de şefii de misiuni, se vor afla la Bucureşti în perioada 2-10 decembrie pentru analiza execuţiei bugetare, impactul măsurilor cu influenţă asupra bugetului adoptate în ultimele luni şi a prognozelor şi cadrului macroeconomic pentru 2015.

Exeperţii internaţionali vor reveni la Bucureşti în luna ianuarie pentru misiunea de evaluare a acordului stand-by."


Guvernul vrea să renunţe la COTA UNICĂ. Impozitare progresivă de până la 35%



Se arata, printre altele, ca:
"Guvernul intenţionează să renunţe la cotă unică de 16%, începând din 2016, şi să introducă cote progresive de impozitare a venitului, în trei trepte, de 15%, 25% şi 35%, potrivit unui document elaborat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), ministrul delegat pentru Buget, şi consultat de MEDIAFAX.

În document, care conţine mai multe propuneri de măsuri fiscale, se precizează că una dintre acestea ar fi: "Introducerea impozitului progresiv pe venit, începând cu 2016 (3 cote progresive de 15%, 25% şi 35%)".

Propunerile au fost prezentate în Consiliul Consultativ al Ministrului Delegat pentru Buget.

"Cota progresivă reprezintă una dintre soluţiile mai sigure în discuţiile cu FMI şi CE privind recuperarea golului de venituri de la bugetul statului anticipat pentru 2015, dar acum ANAF nu este pregătită tehnic pentru introducerea imediată. Programele pe care s-a operat impozitul pe venitul global, eliminat în 2005, sunt depăşite şi nu pot fi adaptate la noile sisteme. Înţeleg, totuşi, că există discuţii pentru eventuala introducere de la mijlocul anului viitor, mai ales în cazul în care în poziţia de premier va fi numit Florin Georgescu, un susţinător al cotei progresive", au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate discuţiilor, care au confirmat datele din documentul MFP.

Pe de altă parte, analişti financiari afirmă că nu există obstacole de ordin tehnic pentru introducerea cotei progresive de impozitare chiar de la 1 ianuarie 2015, întrucât declararea venitului se face în 2016.

Cota unică a fost introdusă de la 1 ianuarie 2005, fiind pricipala temă de campanie a alianţei DA (PNL-PD) la alegerile din 2004.

Cota unică a fost propusă iniţial de ministrul de Finanţe din perioada Guvernului Năstase, Mihai Tănăsescu, dar respinsă de PSD, inclusiv din cauza opoziţiei preşedintelui de atunci, Ion Iliescu.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, propus de actualul premier Victor Ponta să preia conducerea Guvernului în cazul în care PSD va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat recent că tema cotei unice de impozitare a fost "fetişizată" în ultimii ani şi ar trebui reconsiderată cel puţin din perspectiva nivelului, dacă societatea românească are pretenţii mari de la stat."


Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor. 

Mi-e teama ca in acest fel, cu astfel de masuri, recesiunea in care se afla Romania se va prelungi, cetatenii vor saracii, nivelul de trai va scadea dramatic, in schimb Guvernul Ponta va avea excedent bugetar. Cuvantul cheie in jurul caruia se invarte politica economica a lui Ponta este: excedent bugetar. Este obtinerea excedentului bugetar in sine. Si uite asa, dupa Tovarasul Guvern, tara merge spre "noi culmi de civilizatie si progres".

luni, 10 noiembrie 2014

Analiza...

N-am vazut pana acum o analiza foarte buna a primului tur de scrutin al alegerilor prezidentiale. Victor Ponta a castigat la o diferenta de vreo 10% fata de Iohannis. Asta nu inseamna ca Ponta va castiga si turul II. Totusi, de ce foarte multi oameni se indreapta spre candidatul unui partid caruia inca i se mai spune "fostul partid comunist", e vorba de PSD, un partid de buna seama foarte putin reformat? Aici si aici puteti citi doar doua exemple in acest sens. Pe de alta parte, acest electorat, in marea lui majoritate, ramane antiBasescu, adica respinge politicile, inclusiv in materie de Justitie, cuplului Basescu-Macovei. De aceea Victor Ponta spune ca se va reface USL-ul, care a fost impotriva lui Traian Basescu, din care a facut parte si PNL. Din aceasta cauza Ponta pune pedala pe antibasism.

Chestiunea care se pune este urmatoarea: de ce se respinge basismul, dar, in schimb, multa multime imbratiseaza neocomunismul? Un neocomunism deghizat in social-democratie. Regimul Basescu a pervertit independenta Justitiei in Puterea Procurorilor. Fa Justitia independenta si da-i pe mana un serviciu secret: in felul acesta nu numai ca ajungi sa nu mai ai separatia Puterilor in Stat, ci se ajunge ca Justitia, prin Procuratura, sa controleze dictatorial intreaga tara!! Basescu mai are putin de stat la Cotroceni... Putem spune cu mana pe inima ca avem acum o Justitie independenta? Sau Ponta si intreg PSD urmaresc sa puna mana pe sistemul de Putere descris mai sus, creat de Traian Basescu? Se spune ca Traian Basescu a dat puteri mari serviciilor secrete, in special SRI-ului, care a colaborat perfect cu Justitia prin DNA. Le-a si reformat? Interesant insa este un alt lucru: daca Ponta este o expresie a neocomunismului, Basescu este expresia securismului. Ceea ce am avut nu a fost nimic altceva decat o confruntare intre cele doua tabere: (neo)comunista si cea securista. Interesant este ca noi am avut o asa zisa Dreapta, dar tot nereformata, o Dreapta mai degraba securista. Iohannis a rostit doua cuvinte deja celebre: "fara Basescu". Deocamdata nimeni nu stie cum se va pozitiona SRI, care ne-a dovedit ca, desi spectral, poate fi un important actor politic, fata de Stanga neocomunista si fata de aceasta Dreapta reprezentata prin ACL. Se stie ca Basescu a incercat sa dea tonul printr-un atac direct la adresa SIE (Melescanu fiind, de fapt, in tabara lui Ponta)...
Iohannis ar trebui sa si convinga oamenii de ceea ce a afirmat: "fara Basescu".
Dar daca, intr-o astfel de situatie (sa presupunem ca ar convinge), pe langa SIE, va trece si SRI de partea lui Ponta, chiar daca alegerile vor fi castigate de Iohannis...?

marți, 4 noiembrie 2014

Cine ia atitudine?

Iata ce arata un articol interesant din Evenimentul Zilei pe care il recomand a fi citit integral si in original:

Şeful jandarmilor francezi către românii care n-au putut vota: Oricum România e o PUBELĂ, nu faceţi decît să aduceţi probleme 
Se arata ca:
"Umilinţă majoră la care au fost supuşi cetăţeni români care nu au putut vota la Ambasada din Paris a fost dublată de comportamentul jandarmilor francezi care au venit să închidă ambasada la ora 21.00. Potrivit unui cititor HotNews.ro, martor la scenă, şeful formaţiuni de jandarmi a spus "Oricum România e o pubelă, nu faceţi decît să aduceţi probleme, asta ştiţi să faceţi!".

Reamintim că aproape o mie de cetăţeni români nu au putut vota la Ambasada de la Paris din cauza organizării defectuoase a alegerilor. Ei au fost împiedicaţi să intre în sediul Ambasadei după ora închiderii urnelor de o trupa de peste 100 de jandarmi francezi."
Articolul are o mica greseala la inceput si anume trebuia spus: "Umilinta majora la care au fost supusi cetateni romani din partea Guvernului Romaniei etc". In ceea ce priveste jandarmul eu sunt de acord ca nu trebuie sa ne punem la mintea unui jandarm cretin si idiot! Insa nu pot sa trec cu vederea ce a spus un jandarm fascist... De aceea eu cred ca ar trebui ca autoritatile romane sa ceara celor franceze deschiderea unei anchete pentru a se stabili adevarul cu privire la acest incident regretabil. De asemenea cer europarlamentarilor nostri sa ia atitudine impotriva extremismului in crestere din Franta! De asemenea este inadmisibil sa avem o tara membra a UE, cum e Franta, dar care sa aiba o Jandarmerie fascista sau cu accente de acest gen. Eu cred ca se impune seizarea Comisiei Europene. Nu este prima oara cand in Franta au loc astfel de manifestari ale unor francezi ostile si denigratoare la adresa Romaniei si romanilor, ce pot fi catalogate drept fascism curat. Totusi, UE ar trebui sa sanctioneze Franta pentru ca aceasta tara sa ia masuri legale mai dure impotriva extremismului si manifestarilor fasciste. As dori ca in cazul in care se confirma ca asa a spus cu adevarat acel sef de jandarmi sa si plateasca conform legii pentru manifestarile sovine la adresa Romaniei, tara membra a UE, si a romanilor, cetateni europeni. Altminteri s-ar putea crea o situatie in care cetatenii romani sa fie expusi, culmea, chiar de catre autoritati, extremismului de dreapta in crestere in aceasta tara.

De asemenea trebuie sa existe o raspundere legala pentru cei din Guvernul Romaniei care, potrivit legii, trebuiau sa organizeze aceste alegeri ca sa se desfaoare in cele mai bune conditiuni. Totusi, Guvernul Romaniei nu poate adopta politica strutului cand s-a incalcat dreptul de vot la mii de oameni veniti sa isi exercite acest drept. As dori sa vad ca se iau masuri conform legii. Mi s-ar parea corecta demisia intregului Guvern Ponta, inclusiv retragerea lui Ponta din cursa pentru alegerile prezidentiale, si alegeri legislative anticipate.

marți, 28 octombrie 2014

Despre Romania lui Victor Ponta si constructia totalitarismului

Ieri mi-au dat si mie de la unul din corturile electorale ale lui Victor Ponta, din centrul Bucurestiului, un calendar si o tiparitura ce contine fotografia lui Ponta strangand maini si pe care e sigla PSD (scris mare) - UNPR-PC(acestea doua scris mic, sub PSD), precum si o prezentare a programului lui Ponta in vederea alegerilor prezidentiale: Marea Unire a Romanilor - Victor Ponta Presedinte. Interesant este insa ceea ce scrie pe verso, si reproduc mai jos:

"Va chem sa facem din nou 
Marea Unire!
Ca presedinte, vreau sa promovez o noua Mare Unire pentru romani. La 100 de ani de la 1918, trebuie sa invatam din nou sa construim impreuna, ca o natiune solidara.

Cred ca doar uniti putem merge inainte. Putem sa cladim ceva durabil doar daca vom reusi sa fim impreuna, muncind pentru acelasi proiect al Romaniei Puternice.

Mandri ca suntem romani, iubindu-ne tara si promovand valorile sale autentice - uniti, nu divizati; privind inainte, nu spre trecut; respectandu-ne, nu atacandu-ne intre noi; construind pentru viitor, nu preocupati doar sa ne distrugem unii pe ceilalti. Uniti intr-un vis comun al Romaniei de maine. Primul pas dupa 16 noiembrie este incetarea starii de conflict din societate - pacificarea Romaniei si orientarea tuturor resurselor spre constructie, bunastare, viitor.

Marea Unire despre care vorbesc inseamna stergerea frontierelor dintre noi - dintre stanga si dreapta, dintre cei implicati si cei neimplicati, dintre cei care au nevoie de ajutorul statului si cei care se descurca singuri. Rolul presedintelui este sa-i trateze pe toti egal si sa ii uneasca pe romani pentru un nou proiect national.

Ca presedinte, voi garanta stabilitatea, constructia, munca, siguranta, dupa un deceniu de cearta si scandal.

E timpul pentru Marea Unire a romanilor!

Victor Ponta"

In primul rand ceea ce este izbitor in acest text de prezentare a programului lui Ponta este ca face referire la "o noua Mare Unire", ca cea de la 1918!! Aici nu e vorba despre Republica Moldova sau Basarabia, cum poate ar crede unii, ci de "stergerea frontierelor dintre noi" (voi reveni asupra acestui aspect). Citind ai impresia ca in Romania este, Doamne fereste!, razboi civil. Ce altceva ai putea gandi la cuvinte precum: "uniti, nu divizati; privind inainte, nu spre trecut; respectandu-ne, nu atacandu-ne intre noi; construind pentru viitor, nu preocupati doar sa ne distrugem unii pe ceilalti." (subl. mea). Un cititor neavizat al acestei fituici electorale ar putea crede ca Romania nu e un stat unitar, romanii fiind divizati. Nici vorba de asa ceva!! Romanii nu sunt deloc divizati si nici nu sunt preocupati sa se distruga "unii pe ceilalti". E greu de inteles de unde au scos cei de la PSD-UNPR-PC asa ceva. Si e iarasi greu de inteles comparatia asta cu Marea Unire de la 1918 deoarece Romania este cat se poate de unita, conform Constitutiei. 

Mai zice: "respectandu-ne, nu atacandu-ne intre noi" - adica asta vrea sa insemne (traduc pentru cei neavizati) sa respectam hotii si coruptii din PSD, nu sa-i atace Justitia, sa le tulbure linistea! Asta e de fapt chitesenta mesajului. In rest, romanii nici nu se ataca intre ei, nici nu sunt divizati, isi iubesc tara, se respecta intre ei, si nu se distrug unii pe altii. Ca sa spunem adevarul pana la capat, oamenii politici romani ii indeamna pe romani la ura intre ei si sa se atace intre ei, cum a facut odinioara tartorul PSD, Ion Iliescu, care a impins minierii in lupta contra societatii civile sau cel ce era al PDL-ului, Traian Basescu, care a incercat o antiteza intre angajatii de la stat (grasii) care ar sta pe umerii celor din mediul privat (slabii), uitand insa sa indemne la reforme reale, sa impulsioneze si reformele necesare in sectorul de stat ca sa schimbe aceasta situatie. Taierile de salarii si pensii nu pot fi catalogate drept reforme. Asa ca e aiuritor ce vrea Ponta: o mare unire asemanatoare celei din 1918!! 

Insa in acest delir pesedisto-pontist se prefigureaza, se zamisleste o gandire de tip totalitar: 
"Marea Unire despre care vorbesc inseamna stergerea frontierelor dintre noi - dintre stanga si dreapta, dintre cei implicati si cei neimplicati, dintre cei care au nevoie de ajutorul statului si cei care se descurca singuri. Rolul presedintelui este sa-i trateze pe toti egal si sa ii uneasca pe romani pentru un nou proiect national."
Daca se sterg frontierele dintre stanga si dreapta politica (altminteri vorbim chiar despre un delir) cum s-ar mai putea vorbi despre democratie? Pentru Ponta e acelasi lucru "cei implicati si cei neimplicati", "cei care au nevoie de ajutorul statului si cei care se descurca singuri". Uitati-va ce varza e in capul astuia, a lui Ponta!! Eu insa reiau intrebarea: cum s-ar mai putea vorbi atunci de libertate si democratie intr-o Romanie in care ar disparea diversitatea? Pe de alta parte cum ai putea sa votezi un om cu o vadita deficienta mintala, precum Dl. Ponta, pentru care cele neegale sunt egale. Pentru Dl. Ponta nu e nicio problema, spre exemplu dansul considera ca 3=4 sau 500=22. Problema este foarte serioasa, pentru ca o astfel de conceptie distruge Romania. Un om care face astfel de comparatii, cu Marea Unire de la 1918, este unul care nu are o gandire in regula. E un om care, asa cum se spune in popor, "o ia pe aratura". Pentru Ponta, Marea Unire de la 1918 este egala, echivaleaza cu ceea ar trebui sa urmeze in epoca post-Basescu: "E timpul pentru Marea Unire a romanilor!". Pentru Ponta situatia este exact ca la 1918, si el doreste sa fie Unificatorul.

Eu pun urmatoarea intrebare: este sanatos din punct de vedere mintal baiatul asta, Victor Ponta?

marți, 14 octombrie 2014

Unul din primele efecte...

... ale dezvaluirilor de ieri facute de Presedintele Basescu la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan de pe Realitatea (ca Victor Ponta ar fi fost ofiter acoperit SIE in perioada 1997-2001 si ar fi ascuns acest lucru in CV) este ca nu se mai discuta despre programele candidatilor la presedintie ci despre ofiteri acoperiti. Acum se discuta despre Ponta, daca nu cumva a fost incompatibil cu Constitutia, fiind in perioada respectiva si procuror si ofiter sub acoperire. Dezbaterile asupra programelor au trecut pe un plan secund... Totusi, trebuie remarcat un lucru: e bine ca cetatenii au fost informati despre Ponta de catre Presedintele Basescu. Si e de reflectat motivul dezvaluirii: ca Ponta, in cazul in care ar ajunge Presedinte, sa nu cumva sa aiba o dubla comanda... Ceea ce e de remarcat: chestiunea asta iese, cumva, din jocul electoral, cel cu care ne-am obisnuit pana acum. Pana acum romanii votau un Presedinte caruia ii acordau increderea, avand incredere in el. Acum situatia e schimbata si parca ar vrea sa spuna ca trebuie sa te gandesti bine: nu sa pornesti de la incredere, ci de la neincredere... Presedintele doar a semnalat lucrul asta. Ceea ce trebuie facut, cred eu, este sa se restabileasca increderea, care intr-o societate libera si democratica joaca un rol esential.

duminică, 5 octombrie 2014

Sondaje

Cum se explica avansul pe care il are Victor Ponta in sondajele de opinie (v. aici, aici, aici si aici)?

E un lucru curios (cel putin asa mi se pare mie) ce se intampla: putini (sau chiar deloc) analisti nu remarca (sau nu trebuie remarcat acest lucru) normalitatea. Normalitatea care consta, in orice societate democratica, in alternanta. Aici e vorba de alternanta la functia de Presedinte al Romaniei, dupa 10 in care aceasta a fost detinuta (cu mici intreruperi) de catre Traian Basescu. Basescu a fost un Presedinte care a provenit de pe partea dreapta a esicherului politic, din PDL care a trecut de la Stanga la Dreapta, adica, mai exact spus a trecut la PPE (Partidul Popular European, v si aici). Nu intra oare in logica normalitatii democratice ca lucrurile sa se mai si schimbe? Sa avem un Presedinte care sa provina si din partea Stanga (in cazul lui Ponta, de la PES, v. si aici) sau de la Centrul esicherului politic? Recunosc, exista o campanie antiPonta... Nu spun ca nu ar avea justificarile ei. Insa nimeni sau aproape nimeni, ca sa fiu totusi indulgent, nu remarca si partea buna a lucrurilor. Nu spun ca Iohannis ar fi "Traian Basescu 2" sau " un alt fel de Basescu", dar ar fi provenit tot din partea dreapta a esicherului politic. Democratia inseamna, printre altele, schimbare, pluralism... Pe cand la noi se vorbeste in urmatorii termeni, spre exemplu: daca ar castiga Iohannis, sa se schimbe si majoritatea actuala, sa se transforme printr-o ciudata alchimie damboviteana (in niciun caz prin vot), dintr-una de Stanga intr-una de Dreapta, sa poata Dl. Iohannis "guverna". Este asta Democratie si releva o mentalitate democratica? Eu cred ca nu... Si una din cele mai nefaste mosteniri ale regimului Basescu este reprezentata tocmai de acest lucru: "guvernarea Presedintelui", consecinta logica a ceea ce se numeste "Presedinte jucator". Pentru ca este o mare diferenta, de exemplu, intre notiunea de "Presedinte jucator" si cea de, sa zicem asa, "Presedinte activ" - nu-i acelasi lucru. Insa regimul Basescu pare a vrea sa spuna un alt lucru, si anume ca impotriva fenomenului coruptiei nu se poate lupta prin mijloace exclusiv democratice. Asta este teza de baza pe care a sugerat-o acest regim, ce risca, daca ar mai continua nu neaparat cu Basescu in functie, sa se transforme intr-unul de putere personala si discretionara a Presedintelui... Si eu cred ca asta e si teama cetatenilor, ca drepturile si libertatile lor ar putea fi calcate in picioare de un asemenea regim daca ar continua si de aceea preferabila este schimbarea. Este o tema foarte sensibila, care ar putea explica mecanismul schimbarii democratice din Romania actuala. Insa ar mai trebui spus si altceva: starea actuala de fapt, ce dateaza din 2012, cu un USL pe cai mari, care a castigat alegerile parlamentare la un scor zdrobitor si continuata in vremurile din urma de asa zisa Alianta Electorala PSD - UNPR - PC, este si expresia esecului in plan economic inregistrat de guvernarea PDL... Daca PDL nu inregistra un esec din acest punct de vedere, probabil, mai mult decat probabil, am fi avut o continuitate la guvernare si la Presedintie - adica un Presedinte de Dreapta, indiferent daca de la PDL sau dintr-o posibila coalitie. Nu a fost sa fie asa. Or, aceasta, tema economica, reprezinta o a doua tema foarte sensibila in Romania. Este destul de clar ca nu putem considera Guvernarea Ponta, din 2012 pana in prezent, ca fiind una satisfacatoare. Insa in mentalul colectiv exista ideea ca acest lucru se datoreaza si unui Presedinte, Basescu, care a dorit de foarte multe ori sa se impuna peste premier, alterand activitatea Guvernului. Aceasta idee, indiferent daca adevarata sau falsa, produce efecte in ceea ce priveste perceptia electoratului, a marii majoritati: Ponta este scuzat in mai mare masura, datorita lui Traian Basescu, care s-ar fi amestecat in treburile Guvernului ca "sa conduca el, nu Ponta". Acest lucru ar explica procentul foarte mare al celor care il prefera pe Ponta, dar lucrurile s-ar mai putea si schimba, depinde si de prestatia contracandidatului, Klaus Iohannis...

Insa ar mai fi un lucru ce ar trebui remarcat, as zice eu... Si anume ramanerea la Putere - pe cat timp? Indefinit? - daca lucrurile merg bine din punct de vedere economic. Spre exemplu, daca treaba merge bine cu Partidul X, atunci Partidul X este votat in continuare, ce rost ar mai avea aschimbarea? Este un aspect fascizant al vietii noastre social-politice. Este o iluzie sa zicem, sa ne inchipuim ca nu ar exista un astfel de aspect.

Prostia

Circula in spatiul public o idee pe cat de prosteasca pe atat de absurda: aceea ca romanii s-ar imbratisa cu coruptii, in loc sa-i "izoleze", dupa cum se exprima maestrul Ion Cristoiu intr-unul din Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, de pe Realitatea. In viziunea altora, romanul se adapteaza la "coruptie si ticalosie". Insa trebuie sa mai retinem ca, in general, aceiasi oameni care vorbesc asa, considera, de pilda, regimul Nastase drept unul din cele mai corupte care au existat vreodata in Romania si pe Adrian Nastase drept simbolul, nu-i asa, al coruptiei. Atunci pun si eu o intrebare, oameni buni: cum de a castigat Traian Basescu de doua ori consecutiv, si subliniez puternic: consecutiv, alegerile prezidentiale? Pentru cei care nu cunosc Romania sau stau de multi ani peste hotare si au cam pierdut contactul cu tara poate ca lucrul asta nu inseamna mare lucru... Insa sa ne reamintim ce forta de temut, din punct de vedere politic, desigur, reprezenta PDSR (care si acum, sub denumirea de PSD, este cel mai mare partid politic din Romania), fata de niste partidute care in sondaje aveau pana in 10%: PNL si PDL. Lucrul asta face cu adevarat uluitoare victoria stralucita pe care a obtinut-o Traian Basescu! Iar daca Traian Basescu a avut, cum cred aceeasi oameni, un rol decisiv in efectuarea reformelor in Justitie, cum s-ar fi putut face aceste reforme daca poporul roman nu l-ar fi votat pe Basescu? Imi place sa cred ca cei care sustin ca in fibra poporului roman ar exista o coruptie endemica nu sunt platiti de forte straine, ostile Romaniei, ci ca sunt doar prosti. Sper sa fie asa, si nu altfel... De asemenea ar fi o prostie fara margini ca PSD sa se culce pe o ureche si "sub plapuma sau umbrela", ca sa folosesc o expresie populara in aceste zile, unor sloganuri de genul "Presedintele care uneste", sa creada ca se mai poate instala sistemul corupt-baronial in Romania. Si asta nu pentru ca nu ar dori D-na. Nuland lucrul asta. Ci pentru ca lucrul asta - instalarea din nou a sistemului corupt-baronial - nu-l doreste poporul roman!! Cine crede altfel se insala... Daca romanii ar fi dorit asa ceva, Adrian Nastase ar fi fost demult Presedinte si poate ca acum ar fi fost Presedintele tarii, cu atat mai mult cu cat guvernarea sa a fost una cu adevarat performanta.
Totusi, nu pot sa nu remarc faptul ca se incearca (ma intreb si in ce scopuri) culpabilizarea poporului roman pentru o vina pe care nu o are. Coruptia exista peste tot il lume si va exista, desigur, in continuare. Insa, repet, cei care considera ca romanii ar fi de acord cu instalarea unui sistem politic, economic si social corupt care sa-i pagubeasca pe ei, adica sa-l pagubeasca pe cetatean, eu cred ca se insala.

Coruptia nu este singura consecinta a distrugerilor economice facute in tara noastra. As mai aminti impostura, capitalismul de cumetrie etc... Din pacate, acum, la aproape 25 de ani de la Revolutie, climatul economic in toata Europa nu e deloc prielnic... Unii oameni nu inteleg deloc ca e foarte greu, daca nu imposibil, sa lupti cu coruptia cand climatul economic se inrautateste. Pe cand daca economia functioneaza bine coruptia se contracta, se restrange aproape de la sine.

duminică, 20 iulie 2014

Masura bolsevica...

Am scris aici despre cum e la noi cu taxele si impozitele si aici despre cum se voteaza in Parlament un anumit lucru, spre exemplu majorari salariale la profesori. Iata ce ne spune un articol, pe care il recomand a fi citit integral si in original, din Ziare.com:

Basescu, despre CAS: Masura bolsevica, daca nu spui cum acoperi costurile. Ar fi imoral

Iata ce se arata: 
"Presedintele Traian Basescu a vorbit, sambata, despre impactul reducerii CAS si a explicat ca din punctul sau de vedere aceasta este o masura bolsevica daca nu este explicat modul in care se acopera gaura creata la buget.

"Se discuta de reducerea contributiilor sociale, ca este o masura de drepata. Nu. Este o masura bolsevica, daca nu spui si sursa din care acoperi aceste costuri.

Cand nu vrei sa spui costurile si spui 'lasa ca ii pacalim noi pe romani' nu ai nimic comun cu dreapta. Un om de dreapta este unul care face calcule. A fost o masura anuntata prematur. Eu nu spun ca nu trebuie aplicata. Trebuie aplicata daca stim sursele", a spus Basescu la Sinaia, la congresul femeilor din PMP.

Guvernul nu a convins mediul de afaceri: Degeaba reducem CAS azi daca marim alte taxe maine

Acesta a mai spus ca isi doreste ca Guvernul Romaniei sa ii faca o evaluare prin care sa i se demonstreze ca aplicarea CAS la intreprinderi nu va fi compensata cu introducerea de noi taxe si impozite pentru romani.

"Ar fi imoral sa indrepti catre patronate cele 5% reducere de CAS si sa pui in seama populatiei acest cost. Este si imoral si incorect economic, pentru ca masura agraveaza deficitul structural pe care il avem la fondul de pensii", a explicat Traian Basescu.

Seful statului a adaugat ca o eventuala compensare a CAS ar reprezenta taxe suplimentare sau taierea investititiilor.

"Taierea investitilor deja s-a produs si efectul il vedem in cresterea somajului. Continuarea taierii investitilor si cresterea de taxe nu face decat sa inrautateasca situatia economica a Romaniei. De aceea pana cand nu voi fi convins nu voi promulga legea", a continuat presedintele.

Acesta a precizat ca punctul sau de vedere este impartasit si de comunitatea de afaceri, dar si de FMI.

"Si FMI sustine reducerea CAS-ului ca si reducere de povara fiscala cu conditia sa stie cum se compenseaza aceasta adancire la fondul de pensii si daca ea e buna pentru sau nu", a mai spus Basescu."
Eu as adauga inca si altceva... La noi sunt 38 de taxe noi si majorate in numai 18 luni!!! Cifrele le-am aflat de la televizor. Eu stiam de 36, iata ca sunt 38... Pana la urma vom ajunge sa nu le mai stim numarul. Chestiunea este ca, pe de o parte, aceste taxe s-au impus de catre actuala Putere, fara sa se discute cu cetatenii, fara o dezbatere, asa cum ar fi fost democratic. Iar pe de alta parte, parca nu ne-a fost vorba asa cand s-a infiintat USL... Spun asta pentru ca USL a castigat alegerile, nu actuala Putere. Sa nu uitam ca liberalii s-au retras de la guvernare si ca USL nu mai traieste. Si uite asa am votat una si a iesit alta! Inclinatia spre minciuna si abureala a actualei guvernari e una maladiva.

In legatura cu investitiile, anul trecut s-a inregistrat o scadere cu 9,3% fata de 2012, iar in trim. IV din 2013 o scadere cu 15,4%, fata de perioada similara din 2012. Anul acesta investitiile publice au scazut cu aproape 26% in primele 5 luni ale acestui an, fata de perioada similara a anului trecut, veniturile din impozitul pe salarii si venituri, rpecum si veniturile nefiscale fiind in scadere...

Mie mi se pare o situatie ingrijoratoare... Si ceea ce e mai ingrijorator este ca Guvernul nu are de fapt o solutie, o strategie pentru a iesi din aceasta situatie. Observati ca si sumele primite de la UE sunt mai mici, nici nu se atrag mai multi bani europeni in economie. Nu-mi place!! Singura strategie a Guvernului este de a da vina pe Basescu si de a lua masuri populiste, de ordin electoral, ca spre exemplu celebra electorata, si chiar si aceasta scadere a CAS cu 5 pp la angajator, fara sa se precizeze de unde se poate acoperi aceasta suma. Sincer, nu-mi place! Nu e corect fata de cetateni. Oamenii ar trebui sa stie la ce sa se astepte in 2015... Totusi n-o putem tine intr-o criza prelungita in care se deterioreaza, din punct de vedere economic, tara.

vineri, 18 iulie 2014

Nu ar fi mai bine desfiintarea CNA...?

Nu e atat vorba de limbajul Laurei Georgescu (v. aici, aici, aici) pentru ca, stiti, ma gandeam la urmatorul lucru: daca ar fi dupa Laura Georgescu cred ca audiovizualul ar fi foarte liber! :) Bineinteles, in mod sigur nu putem sa stim, dar sa nu excludem totusi aceasta ipoteza. Numai ca nu e dupa ea, e dupa musiu Ponta! :)  Mai grav este ca "e pusa" sa favorizeze anumite posturi. Ale Puterii, desigur. Lucruri din acestea se intampla cand exista un asemenea organism de stat, precum CNA (v. si aici), "garant al interesului public si unica autoritate de reglementare in domeniul programelor audiovizuale". Continui: "Misiunea CNA este de a asigura un climat pe baza de libera exprimare si responsabilitatea fata de public in domeniul audiovizualului". Ceea ce nu prea face. Pentru ca actioneaza politic. CNA nu face altceva decat sa exercite un control politic asupra mediei audiovizuale din Romania, fara legatura cu responsabilitatea fata de public, cu atat mai putin fata de libera exprimare, va dati seama. CNA nu are de a face cu libertatea. Dimpotriva, incalca libertatea prin simpla sa existenta. "Protejarea minorilor" ar mai fi una din sarcinile acestui CNA, dar lucrul asta sta in responsabilitatea parintilor. "Un raport echilibrat intre serviciile nationale de radiodifuziune si serviciile locale, regionale ori tematice.", daca citim ce este si sarcinile sale vom constata ca el controleaza tot, inclusiv spatiul editorial, as adauga eu, cum s-a si intamplat in trecut. Adevarul este ca e o cenzura legalizata, este o perpetuare sub o alta forma a cenzurii comuniste, intrucat nu au disparut mentalitatile comuniste din societate. In definitiv, omul modern are telecomanda la dispozitie si se uita la ce program ii place, inclusiv la cele straine. Sursele lui de informare s-au diversificat. De aceea mi se pare ca nu se mai justifica existenta unui astfel de organism, un tool de care se foloseste Statul ca sa-i indoctrineze pe cetateni (asa e si acum, cu PSD la Putere, asa a fost si pe vremea PDL, chiar daca poate sub alta forma). Pe cand daca audiovizualul ar fi liber un astfel de lucru ar deveni revolut.

CNA nu contribuie la construirea unei societati libere, a unei societati deschise.

marți, 6 mai 2014

Despre mecanismul Ponta - Basescu

Intr-o societate ca a noastra in care nu prea avem valori se intampla totusi lucruri interesante... Bine, dar ce inseamna valori; ar trebui sa dau definitia 'valorii', ca sa ma fac mai bine inteles. Nu ma voi pierde in definitii, o sa spun doar ca doua "valori" (cu ghilimelele de rigoare, fireste) importante in societatea noastra contemporana sunt minciuna si hotia. Bun, deci intr-o astfel de societate, ca a noastra, iata ce se intampla:
- S-a intamplat USL, un lucru interesant. Acum nu mai e, dar aflam din afisele electorale ale noii aliante, USD, compunsa din PSD (scris intotdeauna cu litere mai mari decat celelalte doua partide)+UNPR+PC, ca inca mai exista... Guvernul Ponta n-a facut nimic de la investitura din 2012 si pana in prezent, accentuand ca este vina regimului Basescu. Liberalii, pentru care USD reprezinta acum "aceste puslamale rosii", conform celor declarate de Crin Antonescu, au fost in alianta cu PSD, au fost la guvernare. Insa nu se simte o dorinta a PNL de a-si asuma aceasta guvernare si pe buna dreptate: pentru ca a fost o parada a ministrilor incompatibili sau penali, fara niciun fel de rezultate notabile, dar abundenta in minciuni la adresa electoratului, care mai de care! Chestiunea principala care se pune este ce faci in asemenea situatie, pentru ca viitoarele alegeri legislative sunt in 2016. USL a fost pe val si a castigat alegerile trecute tocmai pentru ca a gasit un tap ispasitor, pe Traian Basescu, sau mai exact "regimul Basescu", cu largul concurs al lui Traian Basescu, care i-a dat in mod nesperat o mana de ajutor lui Victor Ponta. Insa in 2014 vor fi alegeri prezidentiale si Basescu e la ultimul mandat, fara drept de a mai candida.
 - Ajunsi in acest punct al povestirii trebuie sa consemnam lucrul cu adevarat interesant: acest mecanism Ponta - Basescu i-a permis USL-ului nu numai supravietuirea politica dar si ascensiunea fulminanta, castigand detasat alegerile din 2012!! Mostenirea USL-lui se reflecta in intentiile de vot pentru USD, asa cred... Sau cel putin asta trebuie sa fi fost ideea pe care a mers Ponta si PSD cand USL s-a desfacut, fortand iesirea liberalilor. Asa mi se pare... Deci ideea trebuie sa fi fost ca USD sa mosteneasca electoratul USL sau cea mai mare parte a acestuia, lasand si liberalilor ceva acolo, ceva putin. Sa nu uitam ca avem pe 25 mai alegeri, anul acesta, europarlamentare. Problema este ca guvernarea Ponta nu performeaza sub nicio forma, dimpotriva, ba mai sunt si minciuni cum ca "vom crea dom'ne un milion de locuri de munca" si, in fapt, a inceput sa se dea afara...
- Acum am ajuns la punctul culminant la povestirii noastre!! Cum poate sa continue Guvernul Ponta (sau Guvernul PSD) pana in 2016 fara sa-i scada popularitatea? Deci nu numai sa supravietuiasca, dar nici sa nu-i scada popularitatea, asta e important intrucat PSD doreste, cred, castigarea alegerilor din 2016. Si asta in conditiile in care guvernul Ponta nu performeaza, dupa cum am mai aratat, dar nici nu prezinta simptome ca ar putea performa vreodata. Ca asta e problema lui principala... Si aici intervine solutia cu adevarat geniala: continuarea fortata a "regimului Basescu"!! Pentru ca daca dispare tapul ispasitor, atunci PSD (care e scris intotdeauna cu litere mai mari decat celelalte doua partide, care nici nu conteaza) e pur si simplu in aer!!! Interesant lucru... Sa presupunem ca Ponta va castiga alegerile prezidentiale de anul asta. Guvernul va ramane tot USD pana in 2016, in conditiile in care actuala majoritate din Parlament se mentine. USL, USD n-au aratat nimic notabil, dimpotriva... Si nu mai vorbesc de faptul ca adversarii ataca vehement PSD-ul, sau USD-ul, ca e cam tot acelasi lucru, adica PSD. Iar PSD nu va avea nicio justificare pentru rezultatele slabe afisate in fata electoratului. De aceea solutia cu 'Basescu premier' n-ar fi rea pentru PSD, intrucat apare din nou tapul ispasitor, care nu va putea nici el sa rezolve problemele tarii, dar e tap ispasitor: "pentru ca Basescu e asa si asa merg lucrurile prost!". Iar Ponta, din inaltul scaun prezidential, ar sta linistit, departe de baronii locali, ce vor fi chinuiti de Basescu, departe de jocurile din teritoriu, DNA etc, etc. Ar sta cu atat mai linistit cu cat ar fi la adapostul imunitatii si Basescu ar trebui sa munceasca din zori si pana-n seara, ca sa fie tot el tap ispasitor. Daca insa nu se intampla asa si Ponta castiga prezidentialele, ideea e ca "regimul Basescu", reprezentat de DNA, de procurori, de arestari trebuie sa continue ca sa fie aratat cu degetul ca e de vina pentru toate relele din tara!! Iar PSD va trebui sa lupte in continuare cu acest "odios" regim ca sa-si mentina popularitatea in randul prostimii!! Bineinteles, "regimul Basescu" nu va plati niciodata, dar niciodata pentru "crimele" comise!! Chestiunea cum ca Basescu va ajunge la puscarie e pentru gloata, nimic mai mult. Ideea este aceeasi, tapul ispasitor. Iar daca nu va ajunge la puscarie, atunci "regimul Basescu", care continua, il acopera. Exista o asemanare uimitoare intre "USL traieste...", de pe afisul electoral al USD, de fapt al PSD, si un viitor potential "Regimul Basescu traieste...". Acest "regim Basescu" e inca util iar norodul trebuie sa te vada aratand cu degetul spre "vinovati", ca sa nu cazi tu drept vinovat!
Tapul ispasitor e util si plateste intotdeauna, in cazul nostru toata ura multimii e atrasa de el si se scurge prin el in pamant. Tot circul asta scuteste clasa politica de a da rezultate pozitive, concrete pentru tara. De pilda, "regimul Basescu" va fi in continuare de vina, nu incompetenta in a atrage fonduri europene. Pentru ca electoratul PSD-ului, din care multi stiu "sa injure fara sa se repete", trebuie, saracu' de el, sa stie ca Basescu e de vina, nu incompetentul de Ponta!! Asta trebuie sa stie el si in felul asta trebuie manipulat. Ca doar e prost saracu', n-are scoala. L-a oprit "regimul burghezo-mosieresc" sa invete, nu ca ei erau niste golanii naibii, transformati de Ceausescu in muncitori!

Update - un editorial interesant...


semnat de Cristian Tudor Popescu:

Gandul

Marele Rechin de Baltă vs. Ciclopul Letal din Deal

Se arata ca:
"Lupta dintre T. Băsescu şi V. Ponta arată acum ca teribila încleştare a secolului dintre Marele Rechin de Baltă şi Ciclopul Letal din Deal. Adică, aidoma unui meci de wrestling. Îi veţi fi văzut pe malacii cu biftec mult pe piept şi pe umeri care practică sportul ăsta.

Toţi au nume de ring: Coşmarul din Hong Kong contra Animalul din Nebraska sau Pedeapsa Divină versus Asasinul din Alaska, câştigătorul urmând să-l înfrunte pe Marele Tată al Distrugerii. Războinicii ăştia schimbă nişte lovituri năprasnice de pumni, genunchi şi cap, se strangulează până le ies ochii ca la melc, sar cu picioarele unul pe burta celuilalt, de-ţi vine să suni la 112, să vină Smurdul.

Totul este însă o făcătură, o mimodramă care nu cauzează nici măcar o zgârietură. Sunt, cum ar zice Caragiale, nişte popondeţi, nişte sperietori cu muşchi, peste care dacă dă un boxer profesionist de categorie grea îi bagă în spital de nu-i mai repară nici cu maşina de cusut Ileana.

Aşa şi Marele Rechin de Baltă, cu Ciclopul Letal din Deal. În fiecare zi se bagă unul pe altul în tribunal, în puşcărie, în Curtea Constituţională, la cremenal, se declară reciproc cel mai mare duşman al României şi îşi prezic că au intrat în anul morţii politice.

Însă la capătul fiecărei zile de sângeroasă înfruntare sunt teferi şi rumeori în obrăjori. Cei doi saltimbanci de partid şi de stat vor continua luni în şir să-şi facă numărul, iar noi vom sta în priveală, vrând-nevrând, căci, deocamdată, alt preşedinte şi alt premier nu avem.

Într-un moment de respiro între insulte şi ameninţări, s-au găsit să ne asigure, amândoi, că România ar rezista unui atac al Rusiei mai mult de 30 de minute, cât zice postul de radio Vocea Rusiei, deoarece avem o armată bine pregătită. Poate mai pun botul şi votul nişte mândri românaşi.

Pentru oricare cetăţean normal e limpede că România nu poate trimite nici soldaţi, nici echipament militar în afara graniţelor ţării fără aprobarea NATO şi că, oricine ar ataca-o, este automat apărată de forţele Alianţei Nord-Atlantice.

În schimb, vă puteţi gândi ce s-ar întâmpla dacă alde Băsescu şi Ponta, în loc să se încaiere de ochii lumii, ar cădea la pace şi ar pune de o cârdăşie peste dulcea Românie? Nici rachetele cu şase creieri ale americanilor nu ne mai scapă."

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

duminică, 13 aprilie 2014

Despre lupta impotriva coruptiei si recentele declaratii ale D-nei. Nuland...

D-na. Nuland are dreptate cand afirma:
"În multe părţi ale Europei, lupta împotriva corupţiei trebuie să fie o prioritate naţională mai mare, în vederea protejării şi apărării democraţiei şi suveranităţii statale (...) Un astfel de sistem corupt nu numai că slăbeşte democraţiile din interior, dar le face vulnerabile şi la influenţele de corupţie din afara graniţelor care încearcă să exercite o influenţă politică şi economică nejustificată asupra politicilor stat şi a factorilor de decizie" (sursa articol Mediafax - aici)
Dar pentru ca aceasta lupta sa aiba atat sanse de izbanda cat si suport popular, trebuie sa mearga mana-n mana, cum se spune, cu cresterea nivelului de trai al populatiei, cu cresteri economice sanatoase care sa ofere oamenilor o viata mai buna. Eu cred ca asa ar trebui sa se puna problema pentru tot Estul Europei, nu numai in Balcani. Cresterile economice obtinute de tarile Europei Centrale si de Est sunt foarte modeste, lucru ce inseamna ca, practic, decalajele fata de tarile dezvoltate din Occident se mentin, daca nu cumva se si accentueaza. Spre exemplu Romania, o tara emergenta, care obtine un chinuit de 3% crestere economica "datorita unui an agricol bun", adica datorita capriciilor naturii, care ne-au fost favorabile, cand trebuia sa avem o medie de 5% crestere si fara capriciile naturii. Or, in tari in care saracia este prezenta, coruptia isi face si ea loc si e foarte greu de scos. Saracia vulnerabilizeaza aceste tari in fata coruptiei care, intr-adevar, afecteaza cetatenii si democratia. De aceea e de retinut:
"“Dincolo de revitalizarea legăturilor noastre de securitate transatlantice, noi trebuie, de asemenea, să consolidăm legăturile economice şi să accelerăm creşterea economică şi crearea de locuri de muncă de ambele părţi ale Atlanticului, prin finalizarea acordului ambiţios de Parteneriat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii”, a precizat Victoria Nuland."
Numai ca de ceva vreme incoace tocmai asta nu se vede cel putin in Europa: accelerarea cresterii economice si crearea de locuri de munca. Si tocmai acest aspect creeaza o contradictie fundamentala care ingreuneaza foarte mult lupta impotriva coruptiei si intarirea democratiei in Estul Europei. Cetatenii devin neincrezatori pentru ca nu vad o imbunatatire a situatiei economice. Impotriva coruptiei nu se poate lupta taind salarii si pensii, cum a facut fosta guvenare Boc, sustinuta din rasputeri de Traian Basescu. Mai ales ca o asemenea masura nu a schimbat nimic fundamental in economia romaneasca pentru ca treburile sa mearga mai bine. Nu numai ca a provocat suferinta oamenilor, dar a si indus o neincredere in popor tocmai in privinta acestei lupte impotriva coruptiei.
Pe de alta parte, iata un articol semnat Mihai Gotiu care ne vorbeste despre "exportul de coruptie (dinspre Vest si de peste Ocean catre Est)". Cred ca exprima, mai degraba, neincrederea ca se doreste cu adevarat lupta impotriva coruptiei si banuiala ca aceasta sintagma - "lupta impotriva coruptiei" - sa ascunda alte interese. 

Dupa parerea mea, privind lucrurile din punctul de vedere al Democratiei, Romania nu are nevoie de o "democratie a baronilor locali" si nici de o "democratie a zanganitului de catuse". Pentru ca ar trebui sa ne gandim bine ce vrem avand in vedere faptul ca democratia si libertatea nu inseamna ca legile trebuie calcate in picioare. Iar abuzurile din partea celor care detin functii ce le confera Putere, de fapt orice fel de abuzuri, vor fi intotdeauna sanctionate de catre cetateni. La fel si partidul respectiv, daca e vorba de un partid sau de oricine altcineva care comite astfel de abuzuri, va fi sanctionat de catre cetateni. Eu nu cred ca oamenii vor privi cum li se incalca drepturile fara sa reactioneze. Si, evident, lucrurile se vor lasa cu consecinte si in plan politic, la alegeri. Insa o reala indreptare a lucrurilor nu poate sa vina decat prin ameliorarea situatiei economice a tarii, prin cresterea bunastarii generale.

luni, 3 martie 2014

Nu poti sa ai decat o parere proasta...

... despre ceea ce au facut liberalii, sau mai exact spus Crin Antonescu... Scriam si aici despre asta. De unde se vede ca la noi conteaza mai putin principiile. Toata cearta nu a fost in jurul unor principii, ci in jurul unor persoane, spre exemplu daca-l numeste pe Iohannis la Interne si vicepremier. Persoanele si interesele particulare sunt puse deasupra principiilor si valorilor care ar trebui sa calauzeasca un partid, o alianta, o guvernare. Eu as zice ca nu trebuie sa ne imbatam cu Cico si sa vedem foarte clar cum stau lucrurile cu aceasta clasa politica. In general vorbind, USD sau PSD urmaresc acelasi lucru: interese particulare ce tin de persoane sau de anumite persoane si, de fapt, asa fac toti actorii nostri politici. In conditiile acestea, cand nu exista nimic care sa stranga laolata aceste interese particulare - pentru ca la noi politica incepe sa se confunde cu aceste interese particulare ale fiecaruia -, nu e nimic care sa lege intre ele aceste interese, adica valori comune, principii comune, haosul tinde sa fie din ce in ce mai aproape. De aici si starea aceasta de instabilitate politica destul de accentuata de la noi. Viziunea aceasta a unor oameni mici si inculti, care pune interesul particular deasupra celui general, deasupra unor valori si principii, la ce altceva poate sa duca daca nu la instabilitate politica, la o situatie usor anarhica, independenta de factorul Basescu. 

In legatura cu candidatura la presedintie a lui Crin Antonescu. E destul de clar ca Antonescu, desi sustinut de o asemenea alianta precum USL, nu a reusit sa performeze din punct de vedere politic, avand in sondaje scoruri relativ modeste. Daca protocolul USL continea clauza ca va fi candidat la presedintie cel care sta cel mai bine in sondaje, atunci Crin Antonescu ar fi trebuit sa se obisnuiasca si sa accepte ce scrie acolo. Evident, PSD, si de fapt toate partidele din USL, ar fi trebuit sa faca acelasi lucru. Or, ce se intampla in politica romaneasca e altceva: lovituri bruste date aliatului cand nu nimeni nu se asteapta, pe la spate, intorsaturi bruste de situatie etc... Eu nu cred ca putem continua asa, ca lucrurile pot sa mearga in felul acesta (ma insel oare..?). Pentru ca se distruge orice incredere iar o majoritate absoluta nu cred ca va fi la indemana vreunui partid. USL a fost o alianta care a avut o astfel de majoritate si iata ca s-a desfacut... In conditiile acestea, mai ales daca va incepe "moda motiunilor de cenzura", ar fi posibil, am putea sa ne asteptam la guvernari de scurta durata, dese, cel putin o perioada de timp...

O obligatie morala...

Totusi e ceva in neregula cu ruperea asta a USL-ului... Crearea USD i-a pus pe liberali in fata faptului implinit. Cu toate acestea parca liberalii s-au suparat prea repede ca nu le-a fost acceptata pretentia ca Iohannis sa fie la Interne si vicepremier. Eu intelesesem ca USL e un proiect de durata mai lunga, mi se pare ca a fost abandonat prea repede... Antonescu a parut a avea un comportament aidoma copiilor cand se supara: "imi iau jucariile si plec!". Nu cred ca in felul asta trebuia sa procedeze. In mod normal si responsabil nu poti sa lasi guvernarea in aer pentru ca nu-ti mai place tie ceva si sa-ti impingi fostul partener de alianta spre gasirea de noi aliati, indepartandu-se aproape total de tot ce a insemnat USL, de toate obiectivele si promisiunile sale. Eu cred ca Antonescu si PNL ar trebui sa inteleaga faptul ca au in continuare responsabilitati si obligatii morale fata de cei care au votat USL (altminteri degeaba s-a umplut Parlamentul nostru cu atatia parlamentari, majoritatea covarsitoare fiind USL!) chiar daca au iesit de la guvernare. PNL n-ar trebui sa uite ca Guvernul Tariceanu a fost sprijinit de PSD in Parlament, desi PSD nu a facut parte din acea guvernare. De aceea acum e randul liberalilor sa raspunda reciproc: sa sustina in Parlament Guvernul Ponta si USD, chiar daca nu mai participa la guvernare. Asa ar trebui sa procedeze si cred ca ar fi intelept: trebuie asigurata stabilitatea politica a tarii iar declansarea de alegeri anticipate n-as crede ca i-ar avantaja pe liberali - iata aici ce spun niste sondaje recente si aici cat de bine sta Crin Antonescu in cursa pentru prezidentiale, aici sondajul IRES mai detaliat. PNL se vede ca e pe undeva la 20%, fara cresteri semnificative. Deci o performanta redusa. Asa ca nu prea vad ce ar castiga PNL de pe urma unor viitoare alegeri anticipate, daca ar trece o motiune de cenzura. Deci solutia ar fi sustinerea in Parlament de catre PNL a unui guvern USD condus de Victor Ponta, chiar si fara participarea efectiva la guvernare a PNL-ului. Lucrul acesta ar trebui sa se intample pana dupa alegerile prezidentiale, cand s-ar putea cauta noi solutii.

vineri, 8 februarie 2013

Tavalugul...

Se tot vorbeste despre democratie, dar si despre tirania majoritatii... In discursurile oamenilor politici putem auzi deseori aceste cuvinte. Citeam o postare a D-lui. Cristian Preda in care, la final, iata ce arata:
"Dacă Ponta şi Antonescu vor continua pe acest drum, vom fi obligaţi să ne apărăm patria de tăvălugul USL."
Dupa cum se stie, Dl. Preda este europarlamentar PDL. Lipsa de strategie electorala si de viziune politica a acestui partid, PDL, l-a adus la dezastrul suferit la alegerile locale si la cele legislative. Eu pun acum urmatoarea intrebare: care este candidatul pentru alegerile prezidentiale de la anul, din partea acestui partid?
Voi incerca sa fiu cat pot de clar. In ceea ce priveste USL, care a implinit doi ani de existenta, lucrurile sunt destul de limpezi, as zice eu: Dl. Crin Antonescu va fi candidatul pentru alegerile prezidentiale de la anul din partea acestei formatiuni politice. S-a comunicat din timp, pentru ca oamenii sa stie, sa se obisnuiasca cu ideea candidaturii D-lui. Antonescu. Pe de alta parte, lumea il cunoaste de multa vreme, domnia sa fiind de mult timp in politica romaneasca. Vreau sa spun ca popularizarea din timp a candidaturii sale si faptul ca e un om pe care lumea il cunoaste reprezinta mutari logice in lupta de pe esicherul politic, care dau avantaj in campania electorala.
In cealalta tabara, Dl. Traian Basescu este la ultimul mandat. Nu mai are dreptul de a candida pentru functia de Presedinte. Din 2009 incoace, PDL nu a venit cu niciun nume, desi se impunea, date fiind aceste conditii, s-o faca. Au trecut patru ani in care aceasta formatiune ar fi avut timp sa stabileasca cine-i va fi candidatul la alegerile prezidentiale. Nimic. Suntem in 2013 si tot nu se stie. Probabil ca vor veni cu un candidat pe ultima suta de metri, cum se spune, in ideea de a propune un candidat "surpriza"...  Or, in felul acesta e foarte greu de crezut ca vor putea opri "tavalugul USL". Ar fi foarte interesant ca sa propuna o femeie drept candidat pentru alegerile prezidentiale. O premiera in politica romaneasca! Oricum, vad ca PDL nici vorba sa se grabeasca. Bineinteles, nu trebuie sa fie, neaparat, presedintele partidului (si aceasta ar fi o premiera!). Chestiunea e mai mult una de principiu, nu atat daca acel candidat va si castiga alegerile, lucru pe care, obiectiv vorbind, nu-l poate stii cineva deoarece nu cred ca avem profeti. De unde se vede ca nici pentru alegerile prezidentiale acest partid nu are nicio strategie electorala. Totusi, chestiunea da nastere la suspiciunea potrivit careia Traian Basescu ar putea forta Constitutia spre a se mentine, in continuare, la Putere, ceea ce nu ar fi legal. N-as crede ca va proceda asa. Totusi, exista in acest partid tendinta de a-l vedea pe Basescu eternizat la Putere, fapt, desigur, ingrijorator, dar care dovedeste si lipsa de maturitate politica a PDL. Nostalgii dupa Alianta DA nu-si au rostul iar Sorin Frunzaverde, cand a fost intrebat ce parere are despre Basescu, a spus foarte bine: "un fost Presedinte". PDL trebuie sa se obisnuiasca cu ideea asta, altminteri... Altminteri mi-e teama ca democratia din tara noastra ar putea avea de suferit, si n-ar trebui sa se mai planga de tirania majoritatii. De asemenea din toate acestea se poate observa ca PDL e un partid care nu poate articula o politica unitara. Ei s-au unit, toti, in jurul lui Basescu, dar fara Basescu sunt cu totii in aer. Dupa parerea mea, ei asteapta intr-un fel ca Traian Basescu sa-si spuna cuvantul in aceasta privinta, ca si cum si-ar desemna succesorul. Eu nu vreau sa cred ca Basescu se va cobori la un asemenea nivel. Basescu nu mai este presedinte de partid, insa cred ca pentru unii din PDL lucrul asta nu e foarte clar.

Nu se vede o strategie la acest partid pentru lupta electorala de la anul...

marți, 21 august 2012

Pareri despre evenimentele curente...

Iata ce spune Cristian Tudor Popescu, dupa cum arata Gandul:

Cristian Tudor Popescu: "Ce blestem pe ţara asta să aleagă între doi mincinoşi!”

Se arata, printre altele, ca:

"Totodată, editorialistul gândul a specificat şi faptul că pentru România nu urmează o perioadă bună, iar o coabitare între premierul Victor Ponta şi Traian Băsescu nu este posibilă.

"Nu va fi deloc bine cu un Traian Băsescu - în timp ce el era la garaj, procurorii luau cetăţenii de prin sate şi-i scoteau din biserică pentru a-i întreba dacă au fost la vot. E lesne de presupus ce va fi în continuare. Nu este posibilă coabitarea, dar se va ajunge la o stare de lucru formală. Să nu uităm nici de frustrarea acumulată până în acest moment a cetăţenilor. Votul celor 7.4 milioane de oameni va fi transformat în hârtie igienică. Nu este o premiză pentru linişte", a mai spus Cristian Tudor Popescu." (subl. mea)
Si: 

Un nou echilibru al răului – Masăverde revine, Fanfaronul rămâne

Se arata, printre altele, ca: 

"„Coabitarea” care ar urma e o glumă sinistră. USL va încerca să exploateze la maximum sentimentul popular masiv anti-Băsescu,  pe lângă măsurile populiste, aducătoare de voturi în alegerile din noiembrie, ale guvernului.

Iar dacă în vreme ce preşedintele Masăverde se afla în „garaj” s-a putut ordona procurorilor să ancheteze săteni, simpli cetăţeni, în legătură cu votul lor, nu e greu de imaginat ce ar putea urma în materie de dosare penale cu Masăverde la Cotroceni şi autorii „loviturii de stat” la guvernare.
„Nu vreau să fac puşcărie!”. Exprimarea celei care a decis soarta României pe 21 august 2012, Aspazia Cojocaru, judecătoare inamovibilă, cu imunitate maximă în exercitarea votului în CCR, vorbeşte limpede despre teroarea securismului reînviat în România.
Ne îndreptăm spre un nou echilibru al răului. Un echilibru al forţelor murdare, care poate rupe românul în două."(subl. mea)

Nu pare optimist in privinta coabitarii...Chiar deloc...


Curtea Constitutionala a constat ca nu s-a indeplinit cvorumul

Decizia Curtii Constitutionale e stiuta. Traian Basescu se va intoarce la Cotroceni. Liberalii mi s-au parut a fi cei mai nemultumiti de aceasta decizie. Insa ceea ce se constata este prezenta, in continuare, in societate a unui curent puternic antiBasescu. Decizia CCR nu stavileste acest curent de opinie. Il poate amplifica? Daca Traian Basescu ar fi fost demis, am fi avut alegeri prezidentiale anticipate, odata cu cele legislative. Ar fi fost pana atunci o perioada in care PDL ar fi putut sa vina in fata cu oameni noi. Un update dat imaginii acestui partid cred ca ar fi fost un lucru benefic. Ramane de vazut daca popularitatea lui Basescu va creste dupa aceasta decizie a Curtii. Mie mi se pare ca nu, dar depinde si de domnia sa. PDL, dupa parerea mea, sufera de un grav deficit de imagine si nu prea imi vine sa cred ca il va putea surmonta pana la alegerile legislative. Victoria lui Basescu e una lipsita de glorie si din aceasta cauza nu se vede cum ar mai putea fi Basescu "o locomotiva" pentru PDL. De asta si spun ca daca ar fi fost demis, un om nou drept candidat la prezidentiale, un nou capital de imagine, ar fi fost benefic pentru PDL. Persistenta identificarii lui Basescu cu PDL nu ajuta prea mult acest partid.
Pe de alta parte, avem problema coabitarii intre Basescu si USL. Antibasistii spun: intre Basescu si poporul roman. Coabitarea ar trebui sa fie posibila. Greutatea consta in viziunile doctrinare opuse pe care le au Basescu si USL si intr-o slaba capacitate a ambilor de a fi dispusi sa faca concesii. Mi s-a parut ca atacurile PDL in aceasta perioada s-au indreptat impotriva PNL, mai mult decat impotriva PSD. Cristian Preda vorbeste de o negare a liberalismului, atacand PNL direct la doctrina, si ne vorbeste in continuare despre miza statului de drept, intr-un articol interesant, in care tema este tratata intr-un stil realist. Interesant este ca PDL, politic vorbind, a atacat mai mult PNL decat PSD, de parca ar fi vorba de o concurenta politica, daca se poate spune asa, intre cele doua partide. Declaratiile lui Crin Antonescu, de asemenea, nu prea par a fi in favoarea coabitarii:
"Nu putem să punem problema coabitării, pentru că nu este vorba de coabitarea noastră cu Traian Băsescu, ci de aceşti şapte milioane şi jumătate de români care nu pot coabita cu Traian Băsescu.
- Traian Băsescu poate coabita foarte bine cu Parchetul şi Serviciile.
- Am spus că mă voi retrage din politică. NU MĂ RETRAG din POLITICĂ pentru că Traian Băsescu a fost demis în realitate"
(sursa - aici - interesant de citit tot)
Este vorba de o contestare doar din punct de vedere politic a deciziei CCR. Insa delcaratii de genul:
"- Vom continua lupta democratică împotriva lui Traian Băsescu.
  - Trebuie să luptăm în continuare pentru înlăturarea regimului Traian Băsescu."
nu cred ca sunt in favoarea coabitarii, cel putin a unei coabitari pasnice, ca sa zic asa... Ceea ce presupune ca USL va continua lupta, mai ales ca vin alegerile legislative. Aceste declaratii sunt facute "la cald" cum se spune. Este posibil ca ele sa se mai domoleasca dupa ce va fi trecut un oarecare timp. Insa ele caracterizeaza starea de spirit din USL - una de lupta. USL doreste sa castige alegerile legislative, de aici si caracterul brutal al acestor declaratii. Dupa parerea mea, USL ramane favorit. Atat rezultatul alegerilor locale, cat si al referendumului pledeaza pentru acest lucru. Sa nu uitam ca PNL a reusit sa creasca destul de bine in sondaje... PSD ramane, desigur, cel mai mare partid din USL, cu o puternica influenta in societatea romaneasca. Faptul ca PDL este incapabil sa vina cu o imagine noua este un dezavantaj major pentru acest partid. De aceea USL ar putea sa inregistreze o victorie la un scor zdrobitor la alegerile legislative. Decizia CCR a dat semnalul de atac si pentru PSD. Ana Birchall vorbeste in astfel de termeni despre Traian Basescu, si anume ca: "trebuie sa inceteze tentativele de sabotare a guvernarii USL". Dezavantajant pentru PDL este ca Traian Basescu a castigat in urma boicotului initiat de PDL, ceea ce ii spulbera mitul de "presedinte jucator", unul din atuurile sale considerabile. Cred ca este prima data cand Basescu ar trebui sa-i multumeasca partidului sau pentru victorie, si nu invers. Slab, slab jucat... Si foarte greu de recuperat intr-un timp scurt acest deficit de imagine, dupa cum spuneam si mai sus...
Situatia PDL este actualmente una precara. Nu ca n-ar avea oameni noi... De aceea este imperios necesar pentru acest partid ca Traian Basescu sa treaca in plan secund si sa iasa la iveala oameni noi, de buna calitate intelectuala, capabili sa relanseze partidul! Asta daca PDL nu vrea sa aiba soarta PNTCD. Nu este o treaba usoara. Deloc. Se vede foarte clar, prin prisma rezultatelor, ca linia politica lansata de Monica Macovei si adoptata de Traian Basescu a fost un esec. Pe de alta parte guvernele Boc nu au reusit sa convinga populatia, dimpotriva, punand sub semnul intrebarii valabilitatea unei politici de dreapta in Romania. PDL nu a gasit solutii, de aceea si performantele sale au fost si sunt modeste. De aceea victoria de acum n-ar trebui sa insemne "culcatul pe o ureche", cum ca "au castigat". Traian Basescu si PDL "au infrant" si tocmai asta e punctul lor foarte slab...
 

duminică, 12 august 2012

Dupa o lunga perioada...

Desi unii spun ca Ponta nu face altceva decat sa guverneze doar la televizor si ca n-avem niciun viitor cu USL, cu toate ce realitatea politica interna ramane complicata, iata ca totusi se intampla ceva: dupa foarte multa vreme incepe sa se vorbeasca din nou despre privatizari. In general vorbind, la noi omul nu are o parere deloc buna despre privatizari. Amintirea anilor '90, ani grei si cu privatizari controversate, este inca in vigoare, ca sa zic asa. Ma gandeam zilele trecute la chestia asta - privatizarile. Necesitatea lor actuala ar fi determinata de faptul ca intreprinderile de stat au pierderi foarte mari, iar statul nu are bani sa mai poata sustine o asemenea situatie. Dupa parerea mea, privatizarile pot fi benefice daca se fac cinstit, cu buna credinta si cu competenta. Insa Guvernul ar trebui sa ia in considerare costurile pe care le-ar suporta populatia, tinand cont ca suntem una din cele mai sarace tari din UE... Aici e punctul slab: cat e de pregatita populatia pentru asta si pentru eventuale majorari de preturi, spre exemplu la energie. Privatizarile pot aduce bani la bugetul de stat, necesari pentru investitii de stat, spre exemplu: investitii in infrastructura, pentru atragerea fondurilor europene, ce trebuie cofinantate. Pe de alta parte trebuie avut in vedere faptul ca statul trebuie sa-si plateasca datoria pe care o are catre FMI... Un investitor privat serios ar putea pune o intreprindere de stat pe picioare si in felul acesta ar deveni un contributor important prin taxele si impozitele platite, bani de care statul are nevoie, cu atat mai mult daca s-ar adopta un impozit diferentiat sau progresiv. Pe de alta parte, costurile sociale ar putea fi minime, intreprinderile fiind salvate de la faliment si inchidere. Romania nu a avut nici curajul si nici experienta necesara in primii 10 ani ai tranzitiei pentru a face ceea ce trebuie si a purcede privatizari serioase, lucru ce a insemnat stagnare economica, subdezvoltare. Curentul a fost unul antiprivatizare, desi nici atunci nu erau bani, iar sindicatele si-au spus cuvantul... A fost o viziune gresita, cauzata, dupa cum spuneam, si de lipsa de experienta, care a facut imposibila dezvoltarea tarii.
Dupa o lunga perioada se vorbeste din nou de privatizari... Guvernul Boc n-a facut nicio privatizare. A taiat, in schimb, salarii si pensii, a facut largi disponibilizari, fara sa rezolve problemele economice si sa multumeasca populatia. Trebuie spus ca nici Guvernul Boc nu a avut experienta in domeniul privatizarilor Insa nici nu s-a vazut o viziune in acest sens, nici intentia si nici nu a cerut ajutorul celorlalti. Efectele economice s-au vazut: ele au fost proaste. Romania a trebuit sa se imprumute la FMI, din lipsa de bani, fireste, sub conditia de a reduce drastic deficitul bugetar. Imi amintesc de faptul ca, in treacat, Lucian Croitoru adusese in discutie privatizarile. Croitoru era agreat de Basescu si ma asteptam ca privatizarile sa inceapa, mai ales sub o guvernare de Dreapta. N-a fost sa fie asa. Cred ca ceva nu i-a placut lui Basescu, nu i-au placut privatizarile... Poate ma insel... Efectul a fost ca pierderile intreprinderilor de stat au inceput sa sporeasca, mai ales pe perioada de criza economica grava pe tot mapamondul. Problema, deci, nu s-a rezolvat. Basescu stia ca privatizarile nu-s pe placul populatiei si, probabil, a cautat sa nu le declanseze pentru a nu pierde suportul popular. Si a gresit, dupa cum usor se poate constata acum. In schimb au reusit sa provoace si sa alimenteze acel scandal legat de Rosia Montana. Privatizarile erau necesare inca de atunci si trebuiau pornite, cred, inca din 2010. Nu tot deodata, bineinteles. Dar nici sa nu faci niciuna! Din aceasta cauza sarcina Guvernului Ponta e mult mai grea acum. Pus in fata unui nou acord cu FMI, necesar datorita lipsei banilor, el trebuie sa gaseasca resurse pentru venituri. Ialomitianu a zis destul de raspicat cam cum vede Fondul problema: scad veniturile - tai cheltuielile! De aceea Ponta are o sarcina grea si trebuie inteles lucrul asta. Iar privatizarile sunt o sursa de bani pentru stat. A se face corect, cinstit si cu competenta este esential, repet, pentru reusita lor. Situatia economica e, in continuare, foarte complicata. Seceta si-a spus cuvantul. Insa trebuie sa fim clari: fara irigatii nu se poate rezolva problema. Si, mai ales, fara bani! Sub guvernarea Boc, tara a inregistrat cresteri economice mici, fondurile sunt insuficiente. Atragerea de fonduri europene pentru agricultura ramane o chestiune principala, fundamentala pentru rezolvarea problemei. Romania nu poate sta in continuare in ceea ce priveste agricultura la mana capriciilor vremii: e vremea buna - avem productii mari si dam la export, nu e vremea buna (iata, seceta), asta e, e seceta... Lucrurile nu mai pot continua asa si e nevoie de o strategie clara, coerenta, de organizare pentru atragerea de fonduri europene si de credite agricole. E mare lucru, trebuie sa recunoastem, ca Ponta a avut curajul sa abordeze problema privatizarilor intr-un moment politic deloc simplu. Mai ales ca privatizarile nu fac sa creasca simpatia electoratului, capitalul electoral al USL. Dupa cum am aratat mai sus sunt destui care au o parere proasta despre privatizari... Sa speram ca ele vor fi de bun augur!
Ce se reproseaza adesea companiilor de stat? Managementul! Si e o realitate trista faptul ca avem serioase carente la capitolul asta... Se vorbeste deja de management privat. As dori sa se vorbeasca si de management profesionist. Intr-o economie de piata, managementul (care nu e tot una cu directoratul) si marketingul sunt lucruri esentiale pentru reusita si presupun cunostiinte serioase de economie. La noi, firmele noastre private nu sunt performante si sufera si din pricina acestui lucru: lipsa unui management profesionist si a unui marketing de buna calitate. La stat, relevanta la capitolul asta este situatia grea in care se gaseste TVR.Citim ca TVR Cultural si TVR Info isi vor inceta emisia... Daca se vorbeste de costurile calitatii, se poate vorbi si de costurile non-calitatii. Iata de ce e important sa ai un management si un marketing de calitate foarte buna. La noi, in general vorbind, mi se pare ca e o situatie tipica in care costurile non-calitatii le depasesc pe cele ale calitatii... Lipsa unei viziuni moderne s-a resimtit acut in Romania, dupa Revolutie... Partea proasta este ca s-a mentinut aceasta lipsa de viziune multa vreme. Revenind la privatizari as spune ca ele ar putea sa deblocheze, ca sa zic asa, economia. Iar statul despovarat de pierderile unor intreprinderi neperfomante si care, daca ar ramane la stat in continuare, n-ar avea prea multe perspective de viitor, impreuna cu veniturile realizate din privatizari (pe care le dorim a fi de succes, lucru esential) sa inceapa elaborarea unor politici si strategii de investitii in economie si atragere de fonduri europene. Lucrul asta trebuie facut, dupa parerea mea, fara intarziere. Investiile in ceea ce priveste lucrarile publice trebuie sa inceapa, inclusiv trebuie relansata modernizarea, constructia de drumuri si autostrazi. Statul trebuie  sa elaboreze o politica de lucrari publice. Jacques Valier in a sa Scurta istorie a gandirii economice de la Aristotel pana azi, carte pe care am recomandat-o pe blogul meu, spune, printre altele, in felul urmator, referindu-se la politica economica keynesiana:
"Investitia publica trebuie sa fie considerata piesa strategica esentiala a oricarei politici vizand forta de munca. Ea nu trebuie perceputa ca un mijloc temporar de lupta impotriva somajului, ci ca un element permanent al politicii economice. Doar ea poate rezolva permanent decalajul dintre investitia globala necesara ocuparii depline a fortei de munca si investitia privata"
Deci acestei probleme trebuie sa i se dea o mare importanta. Nu numai pentru faptul ca Romania are, la ora actuala, probleme cu somajul, lucru ce trebuie rezolvat pozitiv, desigur, si se poate rezolva pozitiv astfel, dar pentru ca rolul motor al cererii globale este esential pentru iesirea din criza, pentru deblocarea situatiei existente azi in economie.
Guvernul Ponta ar trebui sa asigure ca privatizarile vor crea, vor genera bune perspective de viitor intreprinderilor privatizate. Este important, desigur, si pretul. Dar este important si acest aspect: perspectivele de viitor ale intreprinderilor privatizate. Dorim sa vedem de la Guvernul Ponta o viziune, o politica serioasa in acest sens. Economia Romaniei trebuie sa se redreseze si eu cred ca e posibil acest lucru. Nu se mai poate merge pe ideea privatizarii de dragul privatizarii sau cea a privatizarii la norma, ca pe vremea CDR. Ci privatizarea trebuie odata si odata sa se inscrie intr-o politica clara de redresare economica si creare de locuri de munca. Macar sa mai si invatam din greselile facute in trecut... Romania nu-si poate permite prea multi investitori de genul Nokia, adica sa stea aici 1-2 ani si gata, pe urma sa plece in alta parte. Important este sa avem investitori privati seriosi, cu bonitate buna, si, ca sa zic asa, stabili si de buna credinta.Si nici nu-si poate permite privatizari facute doar pentru faptul ca unii sa-si traga comisioane grase si atata tot. Eu sper ca Ponta intelege toate aceste lucruri si va actiona in vederea efectuarii unor privatizari de succes si benefice pentru tara.
Dupa cum se vede, ceva se intampla in economie, chiar daca subiectul la ordinea zilei este referendumul, subiect important, desigur... Nadajduim ca ceea ce se intampla in economie este si va fi de bun augur.