Loading...

vineri, 25 iunie 2010

Despre presa

Iata doua editoriale din Gandul in chestiunea presei:

Presa urâtă 

de Rodica Ciobanu

si

Un glonţ pentru presă

de Cristian Tudor Popescu 

 

 

duminică, 20 iunie 2010

Puncte de vedere

Iata un interesant editorial semnat de Gheorghe Boldur-Latescu, din Aldinele Romaniei Libere, care cred ca merita a fi citit:


Speranţa ieşirii din coşmar


Dar si acestea, la fel, merita a fi citite:


Cine guvernează?
semnat de Cristian Pirvulescu
si
PDL, păcălit la Teo Show
semnat de Sabina Fati

sâmbătă, 12 iunie 2010

O mare voce

Timi Yuro tribute. The Magic Voice !
































Prin aceasta postare am dorit sa aduc un omagiu celei care a fost marea cantareata americana Timi Yuro. O voce inconfundabila, exceptionala, pe care, din pacate, nu o vom mai putea asculta live niciodata...
Desigur, au fost multe voci extraordinare, dar vocea ei m-a uimit din prima clipa de cand am ascultat-o. Nu este de mirare ca, in epoca, multi au considerat ca este negresa. O voce cu totul speciala, puternica, care te patrunde. Un timbru unic. In cantecele interpretate de Timi Yuro gasim un lirism unic, modern, sentimente puternice, redate cu o forta nebanuita.

duminică, 6 iunie 2010

Interactiunea

Gandul ne prezinta un nou sondaj:

Românii sunt tot mai pesimişti. Ei acuză clasa politică (7%), pe Traian Băsescu (10%), conducerea (20%) şi actualul Guvern (27%), pentru dezastrul în care trăiesc

Din acest sondaj rezulta ca oamenii nu-si mai fac iluzii. Ma numar printre ei. Semnificativ este ca cei care au raspuns ca tara se indreapta intr-o directie gresita au fost 57% in decembrie 2009, iar in mai 2010 , 87% !! Dar care e directia cea buna? 54% (crestere de 4 procente) vor sa plece din tara, majoritatea tinerii intre 18-35 de ani intr-un procent de 71,3% ! Tot 54% cred ca economia tarii va merge mai rau in urmatorii 4 ani. Ma numar si printre acesti 54%, desi sper din toata inima, din tot sufletul ca starea economica a tarii sa se imbunatateasca totusi. 
Dupa parerea mea este clar ca economia Romaniei este prea firava pentru ca sa suporte deficite mari in sectorul bugetar. Acest sector nu poate fi sustinut de economia reala si, prin urmare, el trebuie sa se diminueze. Problema este daca si starea economica se va imbunatatii. Multi sunt cei care acuza actualii guvernanti, dintr-un motiv sau altul, de o lipsa de viziune in aceasta privinta. Desigur, o astfel de atitudine o consider pe undeva justificata - in sensul ca daca tu nu poti, atunci trebuie sa poata cineva sa ofere si perspective mai bune. Problema este daca acest lucru este posibil, cel putin pe un termen mediu de 4 ani. Numai ca aici este un lucru care parca trece neobservat si anume interactiunea!!
Despre ce este vorba? Cand vorbim despre situatia actuala nu putem sa neglijam, cred, un fenomen care s-a petrecut mai demult si anume acum 20 de ani si care, pe cat se pare, nu cred ca s-a incheiat. Prin prabusirea comunismului si caderea cortinei de fier, treptat, tarile estice, care au avut o economie centralizata au inceput sa treaca spre capitalism, spre o economie de piata. Aceasta economie estica, mai putin performanta in termeni calitativi, in general vorbind, decat cea vestica a inceput sa interactioneze cu cea din Vest. Pentru ca tarile estice nu erau membre, spre exemplu, ale Pietei Comune, nici nu aveau cum sa fie, si deci nu erau integrate in sistemul economic vestic. Prin disparitia CAER, treptat, ele au trebuit sa se integreze, calea unica fiind Uniunea Europeana si adoptarea modelului economic Vestic. In atari conditii s-a produs interactiunea cu o lume (deci nu numai economic) pe care, datorita restrictiilor impuse de regimul comunist, nu o cunosteam decat de la televizor. Trebuie remarcat aici ca acest capitalism care s-a nascut nu numai la noi, ci in tot Estul, difera fundamental de capitalismul vestic prin faptul ca el s-a nascut din comunism. Este o diferenta esentiala, cred eu. Capitalismului vestic i-au trebuit sute de ani ca sa se formeze, ca sa se rodeze, pentru a ajunge la ce este astazi. Trebuie spus ca in timpul comunismului tot ce insemna capitalism interbelic a fost distrus complet. Deci in anul de gratie 1989 nu era nici urma de capitalism p-aici. Din aceasta cauza noi nici nu avem o cultura capitalista autentica, ca sa zic asa.Trupele sovietice au zdrobit orice incercare de distantare fata de Moscova a tarilor comuniste si ma refer la Ungaria in 1956, la Cehoslovacia in 1968. Capitalismul vestic s-a nascut printr-o evolutie istorica, plecand din feudalism, prin emanciparea unei noi, pe atunci, clase sociale - burghezia. Printr-o dezvoltare a mijloacelor de productie, lucru contrar feudalismului, cu concursul descoperirilor tehnice si stiintifice de-alungul timpului. De remarcat ca nici in SUA capitalismul nu s-a nascut din comunism. SUA, ce e drept, s-a format prin emigrarea oamenilor in principal din Europa, dar si din alte parti, numai ca acolo, prin acest fenomen, s-a exportat capitalismul pe un taram populat de triburi. Si, bineinteles, acest capitalism de tip european s-a impus. Cu destula brutalitate, as adauga eu. Si acolo, in acele vremuri, a existat o interactiune intre o civilizatie la nivel tribal si un capitalism rapace. Pana la urma acest capitalism american a inceput sa dobandeasca caracteristici proprii (fata de cel european). Caracterizat printr-un pragmatism deosebit, prin acumulari gigantice de capital, o flexibilitate demna de invidiat, printr-un spirit de initiativa nemaivazut (nu cred ca exagerez) care a generat o incredere in propriile forte deosebita, luptand cu vitregiile naturii si de toate felurile, acest capitalism a reusit sa creeze o tara foarte puternica si compacta, desi stat federal. O tara care a ajuns sa domine lumea! La noi dependenta fata de stat este foarte mare, si economic vorbind, dar si ca mentalitate. Dar ia sa ne imaginam o clipa urmatorul lucru: sa te trezesti asa, dintr-o data, intr-o tara mare si dezvoltata  - SUA, fara niciun ajutor! Pentru ca acolo statul nu ajuta, rolul sau economic a fost intotdeauna foarte redus. Si cel social, la fel. Ma refer, spre exemplu la pensii, ajutor social, etc. Cu ajutorul lui Dumnezeu reusesti! Ceea ce vreau sa arat este ca acolo accentul pus pe individ si capacitatile sale este foarte mare, pentru ca acolo nu exista ca sa te ajute statul. Tu trebuie sa faci ceva. Si esti liber sa faci! Evident, exista si posibilitatea contrarie: sa nu reusesti. Dar asta nu inseamna ca nu mai trebuie sa crezi, sa speri, sa lupti si sa te perfectionezi. Eu am observat o chestie la cei care au fost plecati de multa vreme in State si care se intorc in tara. Au dobandit un alt fel de a fi, cum sa spun..., un alt fel de a gandi, un altfel de a se exprima pe sine, alte conceptii. Cred ca lucrul acesta s-a produs inconstient, adica fara ca individul sa-si dea seama. Au parca si alta alura cand merg, un alt body language decat cel pe care il aveau aici. 
Revenind acum la interactiunea de ordin economic dintre Est si Vest, la noi in batrana Europa, trebuie spus ca Estul a pierdut ceea ce s-a numit razboiul rece. Chestiunea este ca, si aici, cel puternic a castigat, adica Vestul. Trebuie remarcat lucrul acesta pentru ca e clar ca in atari conditii Vestul si-a impus suprematia din punct de vedere economic asupra Estului. Iar conditiile economice din Vest sunt determinante pentru economia tarilor estice. Nu si invers. Adica sa fie determinante conditiile din Est pentru economia tarilor vestice. Este doar un singur sens. Prin Vest inteleg si SUA, desi nu e pe continentul nostru. Sa nu uitam influenta economica foarte mare pe care SUA o are in Europa si faptul ca, dupa razboi, tarile europene vestice au beneficiat pentru dezvoltare de celebrul Plan Marshall (vezi si aici). Dupa cum vorbesc unii mie imi face impresia ca la noi nu se prea intelege treaba asta. Mie, cel putin, mi-e destul de clar ca daca aceste conditii economice despre care vorbeam mai sus sunt proaste in Vest, la noi in Est nu au cum sa fie conditii economice bune (sau mai bune decat acolo). Or criza economica a pornit din SUA, a afectat puternic Vestul, reduceri ale cheltuielilor bugetare se fac si in Vest, nu numai la noi. O imbunatatire a situatiei economice in Vest va influenta pozitiv si Estul. Mai mult decat atat, pe perioada razboiului rece tarile Vestice (ma refer si la SUA) s-au dezvoltat foarte bine dupa cel de-al doilea razboi mondial, fara a avea nevoie foarte mare, practic, de Est. Vorbesc la un mod general, pentru ca faceam parte din blocuri socio-economice si militare diferite, opuse. Prabusirea comunismului mi se pare ca a fost pentru Vest o veste buna doar pentru faptul ca un dusman - comunismul adica - a fost daramat si atata tot. Comunismul a implicat, ca ideologie, lupta impotriva capitalismului si eliminarea acestuia din societate, spre crearea unei societati de tip comunist pe plan mondial. Ca in rest, pentru vestici, era bine asa cum era, daca acest comunism nu ar fi fost un dusman al lor (in special de ordin militar). Interactiunea si punerea problemei intr-un alt mod a avut loc dupa caderea comunismului, dupa implinirea acestui fapt. E clar, cred, ca dintr-o astfel de victorie Vestul nu avea cum sa piarda din punct de vedere economic. Ar fi fost si absurd. Deci suprematia economica i-a revenit si s-a impus asupra fostului sau adversar. Atunci am inceput sa fim priviti ca "ruda saraca". In cautare de solutii, as adauga eu. Sigur, singura solutie era integrarea economiilor estice in sistemul economic vestic. Dar acest lucru nu e usor de facut si nici de scurta durata. Si trebuie sa tragem ponoasele, acum, a unei societati de consum prospere.Stimularea irationala a consumului in Vest, cu deficite foarte mari si datorii publice foarte mari, precum si cheltuielile militare ale SUA, exorbitante, au condus in cele din urma la criza actuala care ne afecteaza si pe noi. Chestiunea competitivitatii trebuie inteleasa foarte bine. Cum o inteleg eu? Pai eu imi amintesc de acel episod cand Nokia a vrut sa vina la Cluj, plecand din Germania, si cand, in urma acestei miscari, la fabrica din Germania au avut loc proteste masive. Din aceast motiv nu sunt total de acord cu ceea ce afirma Angela Merkel si anume ca actuala criza a deficitelor si datoriilor publice din Europa a izbucnit "in tarile insuficient competitive, care traiesc peste posibilitatile lor". Eu ma   intreb ce s-ar intampla daca aceste tari ar deveni cu adevarat competitive. Germaniei ii e usor sa priveasca de sus problema, fiind o tara bine dezvoltata economic. Insa problema este ce s-ar intampla daca aceste tari necompetitive, printre care si Romania, si care traiesc peste posibilitati, ar deveni competitive in adevaratul sens al cuvantului. Se observa clar ca Europa nu a fost deloc pregatita, incepand din 1989, cu ceea ce acum se cheama "reducerea decalajelor". Eu nu neg necesitatea disciplinei fiscale. Ma gandesc doar ca reducerea decalajelor este un alt tip de interactiune. Pentru ca orice fel de competitie - caracterizata prin concurenta pe piata - presupune invinsi si invingatori. Este foarte adevarat ca afirmatia facuta, asa cum am preluat-o, nu ne spune si care ar fi acele tari insuficient competitive si care traiesc peste posibilitatile lor. Acest nou tip de interactiune, caracterizat prin "reducerea decalajelor" este o provocare pentru Europa. Ramane de vazut cum se va realiza, pentru ca este logic sa presupui ca aceasta este solutia corecta. Nu se poate ca Uniunea Europeana sa fie divizata in tari sarace si tari bogate, in tari insuficient competitive si tari hiper-competitive. Viitorul UE ar putea depinde de acest lucru. Poate ca aceasta criza va crea premisele, intr-o varianta optimista, de a se putea realiza acest lucru. Sa nu uitam ca ceea ce se petrece in Grecia pune in pericol moneda europeana - euro. Lucru nedorit de toti. Or, reducerea decalajelor nu se face numai prin masuri fiscale severe, ci prin dezvoltare economica armonioasa.

miercuri, 2 iunie 2010

Despre lume....Despre noi....

Nici nu stiu ce titlu sa dau acestei postari. M-am saturat de problemele economice generate de criza, m-am saturat de politica. Poate ca in fata acestor probleme complicate este mai bine sa ai atitudinea ascetului in fata destinului. Cateodata, cred, ne punem prea multe intrebari, ne facem prea multe probleme. Cum sa nu ti le faci? Asa e viata, nu? Adevarul e ca toate aceste probleme au atat de putina importanta... Atata vreme cat nu poti sa-ti explici propria-ti nastere, n-ai cum sa-ti explici nici propria-ti moarte. Ca nu e adevarat ca viata se reduce doar la chimismul biologic, este lucru clar cred eu. De ce? Atunci cum se explica infinitul (oare?) al Universului, care exista simultan cu propria-mi existenta? Voi cita din ce spunea Erwin Schrödinger: 

" Lumea este un construct alcatuit din senzatiile, perceptiile si amintirile noastre. Este convenabil sa o consideram ca existand obiectiv, ca fiind de-sine-statatoare. Dar, bineinteles, ea nu se manifesta numai prin simpla sa existenta. Manifestarea este conditionata de fenomene foarte deosebite, in parti foarte deosebite ale acestei lumi, adica de anumite fenomene care se petrec in creier. Aceasta implicatie, de un tip foarte particular, sugereaza intrebarea: Care sunt proprietatile speciale prin care se remarca aceste procese cerebrale, propretati care le ingaduie sa produca manifestarea lumii amintita mai sus. Putem deosebi procesele materiale care au aceasta putere de cele care nu o au? Sau, mai simplu: Care este procesul material care se asociaza in mod direct constiintei?
   Rationalistul poate fi inclinat sa transeze intrebarea in felul urmator. Din experienta proprie si prin   analogie  cu animalele superioare, constiinta se asociaza cu anumite categorii de fenomene din materia vie organizata, respectiv cu anumite functii nervoase. Cat de departe sau de "profund" exista in regnul animal vreun fel de constiinta si cum arata aceasta in primele sale stadii sunt speculatii gratuite, intrebari la care nu se poate raspunde si care ar trebui lasate pe seama vizionarilor fara ocupatie. Si mai nejustificat este sa te lasi in voia gandului ca poate si alte fenomene, fenomene din materia anorganica, ca sa nu mai vorbim de toate celelalte fenomene materiale, sunt, intr-un fel sau altul, asociate constiintei. Toate acestea sunt pura fantezie, la fel de irefutabile pe cat sunt de imposibil de demonstrat si, prin urmare, fara nicio valoare cognitiva.
   Celui care accepta sa elimine in acest fel intrebarea de mai sus trebuie sa-i aratam golul nefiresc ce se casca in imaginea sa despre lume. Pentru ca aparitia celulelor nevoase si a creierului la anumite specii de organisme este un fenomen foarte special a carui semnificatie si importanta o cunoastem bine. Este un mecanism special prin care individul raspunde la situatii diferite schimbandu-si in mod adecvat comportamentul, un mecanism de adaptare la o ambianta variabila. Este mecanismul cel mai complicat si ingenios din toate mecanismele de acest fel si, oriunde ar aparea, capata imediat un rol dominant. Totusi el nu este sui generis. Grupuri mari de organisme, in special plantele, realizeaza performante asemanatoare intr-un chip absolut diferit.
   Suntem oare pregatiti sa admitem ca aceasta cotitura foarte speciala in dezvoltarea animalelor superioare, o cotitura care in definitiv ar fi putut sa nu aiba loc, a fost o conditie necesara lumii pentru a se vedea pe sine in lumina constiintei? Ar fi ramas ea altminteri o piesa jucata in fata unei sali goale, neexistand pentru nimeni, prin urmare, in sensul foarte strict al cuvantului, inexistenta? Cred ca lucrul acesta ar fi falimentul imaginii despre lume. Imboldul de a gasi o iesire din acest impas nu trebuie sufocat de teama de a deveni calul de bataie al rationalistilor prea intelepti.
   Dupa parerea lui Spinoza orice lucru sau fiinta particulara este o modificare a substantei infinite, adica a lui Dumnezeu. Ea se exprima prin fiecare din atributele lui, indeosebi prin atributul intinderii si cel al gandirii. Primul este existenta sa corporala in spatiu si timp, al doilea - in cazul omului si animalului viu - spiritul sau. Dar pentru Spinoza orice lucru fizic neinsufletit este si el "un gand al lui Dumnezeu", deci exista si in al doilea atribut. Intalnim aici gandul indraznet al insufletirii universale, desi el nu apare chiar pentru prima oara in filozofia Occidentului. Din pricina lui, cu doua mii de ani inainte, filozofii ionieni au capatat denumirea de hilozoisti. Dupa Spinoza, nici generalul Gustav Theodor Fechner nu s-a rusinat sa atribuie un suflet plantei, pamantului in calitate de corp ceresc, sistemului planetar, etc. Nu impartasesc aceste fantezii, totusi nu mi-ar place sa fiu pus in situatia de a hotari cine a ajuns mai aproape de adevarul ultim, Fechner sau falitii rationalismului."

Totusi... amoeba nu are constiinta. Pentru ca nu prea are cum s-o aiba. Totusi si amoeba exista in acest univers pe care nu poate sa-l "descifereze" decat foarte, foarte putin...
Intr-o incercare de raspuns, Schrödinger spunea:

"Observati ca toate incercarile de a extinde domeniul constiintei, intrebandu-ne daca ar putea fi asociata la altceva decat la procesele nervoase, duce in mod necesar la o speculatie nejustificata si nedemonstrabila. Pornind in directia opusa dam insa de un teren mai sigur. Constiinta nu insoteste orice proces nervos si nici chiar orice proces cerebral. Lucrul acesta este valabil pentru multe asemenea procese, chiar daca, fiziologic si biologic, ele sunt foarte asemanatoare celor "constiente", atat prin faptul ca sunt deseori constituite din impulsuri aferente urmate de impulsuri eferente,cat si prin semnificatia lor biologica de a regla si sincroniza reactiile, partial in interiorul sistemului si partial spre ambianta externa variabila. In primul caz dam de actele reflexe din ganglionii spinali si din portiunea sistemului nervos pe care o controleaza. Exista insa (si aceasta va fi obiectul special al studiului nostru) numeroase procese reflexe mediate de creier si care nu apartin constiintei sau care aproape ca au incetat sa-i mai apartina. Aceasta pentru ca, in ultimul caz, distinctia nu este transanta; exista grade intermediare intre constientul deplin si inconstientul complet. Prin examinarea diferitelor tipuri de procese din corpul nostru, foarte asemanatoare  din punct de vedere fiziologic, n-ar trebui sa fie prea greu sa descoperim, prin observatie si argumentare logica, caracteristicile distinctive pe care le cautam.
Dupa parerea mea, cheia problemei poate fi aflata in urmatoarele fapte bine cunoscute. Orice succesiune de evenimente la care participam prin senzatii, perceptii si, uneori, prin actiuni, daca se repeta foarte des si in acelasi mod, iese treptat din domeniul constiintei. Ea este insa imediat impinsa in regiunea constiintei daca la repetare motivul care a declansat-o  sau conditiile de mediu in care se desfasoara se deosebesc de cele ale incidentelor sale anterioare. Dar chiar daca lucrurile stau asa, razbat in sfera constiintei, cel putin la inceput, numai modificarile sau "diferentele" care deosebesc noua forma a succesiunii amintite de cele anterioare, reclamand astfel de obicei "reconsiderari". Fiecare din noi poate aduce nenumarate exemple de acest gen din propria experienta, si de aceea, pentru moment, renunt, la a mai enumera vreunele."  

Chestiunea interesanta este ca ceea ce numim constiinta nu este ceva indispensabil vietii, intrucat exista animale unicelulare, precum amoeba despre care am pomenit mai sus, care nu are constiinta (macar sa admitem acest lucru ca pe o ipoteza). Insa omul sa fie oare singurul "animal" care sa posede constiinta? Adica posibilitatea in cele din urma de a cunoaste la modul cel mai complex lumea dintre toate animalele existente? Caci tot Schrödinger spunea: " Mi-as rezuma ipoteza generala astfel: constiinta este asociata invatarii (learning) substantei vii; ingeniozitatea ei (Können) este inconstienta". Dar trebuie sa fiu mai intai constient de mediul ambiental in care traiesc pentru ca sa-i pot descrie acestui mediu ambiental proprietatile. Altminteri cum ar fi putut sa fie deduse oare legile fizicii, deci acele legi care guverneaza mediul? Evident, deductia inseamna rationament. Insa un rationament care fundamenteaza o descoperire stiintifica trebuie sa fie facut constient, tocmai pentru ca sa nu existe niciun dubiu asupra lui. O amoeba, spre exemplu, datorita structurii sale unicelulare, nu poate fi constienta de spatiul tri-dimensional, iar caracterul simplu al organismului ei nu o poate face in stare sa aiba rationamente. Pe cand omul isi da seama, datorita structurii sale tri-dimensionale de spatiul tri-dimensional, dar poate deduce existenta si a unei a patra dimensiuni, anume timpul - vezi Teoria relativitatii a lui Einstein, desi niciodata nu va putea sa fie constient de aceasta a patra dimensiune, desi aceasta exista, pentru ca omul nu o poate percepe prin simturi. Nici structura sa tri-dimensionala nu-i poate permite sa faca lucrul acesta si nici structura sa nervoasa si creierul sau, decat numai prin rationament, plecand de la ceea ce stie nemijlocit. In acest fel ajunge sa fie constient de ceea ce stie, de ceea ce a descoperit, cu toate ca descoperirea ar putea sa-i depaseasca, ca sa zic asa, simturile sale naturale. Nu si spiritul sau! Este interesant de observat ca aceasta capacitatea de a descoperi a spiritului uman nu a putut, nu poate si nici nu va putea sa fie stavilita vreodata. Pentru ca fara spirit omul nu poate descoperii nimic. De ce sa ma intreb, bunaoara, daca omul mai poate evolua fizic, adica daca se mai pot produce schimbari semnificative in fizicul nostru care sa se fixeze treptat ca trasaturi ereditare, schimbari genotipice - mergand pe logica teoriei darwiniste, si sa nu ma intreb ce va mai descoperi omul, cu fizicul pe care il are si cu structura sa proprie, pe care o poseda specia? Pentru ca una din caracteristicile fundamentale ale omului (vorbesc in general) este ca el descopera continuu, ca sa zic asa. Fara acest atribut nu ar fi fost posibila evolutia civilizatiei umane. Nu discut aici viteza cu care se desfasoara acest proces, desi si acest aspect este o problema. De ce nu mai repede? De ce nu mai incet? Insa este de remarcat ca niciun alt animal nu are aceasta calitate. Interesant este ca nu toti oamenii au capacitati intelectuale identice - spre exemplu nu toti oamenii sunt genii - dar specia umana are capacitatea de a descoperii continuu, dupa cum am mai zis. Deci exista o directie clara in acest sens, caracteristica speciei umane. Ca un vector care il impinge pe om spre o cunoastere mai profunda. Este greu de presupus ca o maimuta, un tigru, un caine, etc vor putea sa-si depaseasca nivelul de cunoastere dat de simturi si de instincte primare. Din aceasta cauza aceste animale nu vor putea niciodata sa cladeasca o civilizatie. Pe cand omul are aceasta capacitate uimitoare de a cunoaste fara sa ajunga la un anumit nivel, ci sa-l depaseasca mereu, de a se perfectiona continuu fara a ajunge vreodata perfect..