Loading...

miercuri, 2 iunie 2010

Despre lume....Despre noi....

Nici nu stiu ce titlu sa dau acestei postari. M-am saturat de problemele economice generate de criza, m-am saturat de politica. Poate ca in fata acestor probleme complicate este mai bine sa ai atitudinea ascetului in fata destinului. Cateodata, cred, ne punem prea multe intrebari, ne facem prea multe probleme. Cum sa nu ti le faci? Asa e viata, nu? Adevarul e ca toate aceste probleme au atat de putina importanta... Atata vreme cat nu poti sa-ti explici propria-ti nastere, n-ai cum sa-ti explici nici propria-ti moarte. Ca nu e adevarat ca viata se reduce doar la chimismul biologic, este lucru clar cred eu. De ce? Atunci cum se explica infinitul (oare?) al Universului, care exista simultan cu propria-mi existenta? Voi cita din ce spunea Erwin Schrödinger: 

" Lumea este un construct alcatuit din senzatiile, perceptiile si amintirile noastre. Este convenabil sa o consideram ca existand obiectiv, ca fiind de-sine-statatoare. Dar, bineinteles, ea nu se manifesta numai prin simpla sa existenta. Manifestarea este conditionata de fenomene foarte deosebite, in parti foarte deosebite ale acestei lumi, adica de anumite fenomene care se petrec in creier. Aceasta implicatie, de un tip foarte particular, sugereaza intrebarea: Care sunt proprietatile speciale prin care se remarca aceste procese cerebrale, propretati care le ingaduie sa produca manifestarea lumii amintita mai sus. Putem deosebi procesele materiale care au aceasta putere de cele care nu o au? Sau, mai simplu: Care este procesul material care se asociaza in mod direct constiintei?
   Rationalistul poate fi inclinat sa transeze intrebarea in felul urmator. Din experienta proprie si prin   analogie  cu animalele superioare, constiinta se asociaza cu anumite categorii de fenomene din materia vie organizata, respectiv cu anumite functii nervoase. Cat de departe sau de "profund" exista in regnul animal vreun fel de constiinta si cum arata aceasta in primele sale stadii sunt speculatii gratuite, intrebari la care nu se poate raspunde si care ar trebui lasate pe seama vizionarilor fara ocupatie. Si mai nejustificat este sa te lasi in voia gandului ca poate si alte fenomene, fenomene din materia anorganica, ca sa nu mai vorbim de toate celelalte fenomene materiale, sunt, intr-un fel sau altul, asociate constiintei. Toate acestea sunt pura fantezie, la fel de irefutabile pe cat sunt de imposibil de demonstrat si, prin urmare, fara nicio valoare cognitiva.
   Celui care accepta sa elimine in acest fel intrebarea de mai sus trebuie sa-i aratam golul nefiresc ce se casca in imaginea sa despre lume. Pentru ca aparitia celulelor nevoase si a creierului la anumite specii de organisme este un fenomen foarte special a carui semnificatie si importanta o cunoastem bine. Este un mecanism special prin care individul raspunde la situatii diferite schimbandu-si in mod adecvat comportamentul, un mecanism de adaptare la o ambianta variabila. Este mecanismul cel mai complicat si ingenios din toate mecanismele de acest fel si, oriunde ar aparea, capata imediat un rol dominant. Totusi el nu este sui generis. Grupuri mari de organisme, in special plantele, realizeaza performante asemanatoare intr-un chip absolut diferit.
   Suntem oare pregatiti sa admitem ca aceasta cotitura foarte speciala in dezvoltarea animalelor superioare, o cotitura care in definitiv ar fi putut sa nu aiba loc, a fost o conditie necesara lumii pentru a se vedea pe sine in lumina constiintei? Ar fi ramas ea altminteri o piesa jucata in fata unei sali goale, neexistand pentru nimeni, prin urmare, in sensul foarte strict al cuvantului, inexistenta? Cred ca lucrul acesta ar fi falimentul imaginii despre lume. Imboldul de a gasi o iesire din acest impas nu trebuie sufocat de teama de a deveni calul de bataie al rationalistilor prea intelepti.
   Dupa parerea lui Spinoza orice lucru sau fiinta particulara este o modificare a substantei infinite, adica a lui Dumnezeu. Ea se exprima prin fiecare din atributele lui, indeosebi prin atributul intinderii si cel al gandirii. Primul este existenta sa corporala in spatiu si timp, al doilea - in cazul omului si animalului viu - spiritul sau. Dar pentru Spinoza orice lucru fizic neinsufletit este si el "un gand al lui Dumnezeu", deci exista si in al doilea atribut. Intalnim aici gandul indraznet al insufletirii universale, desi el nu apare chiar pentru prima oara in filozofia Occidentului. Din pricina lui, cu doua mii de ani inainte, filozofii ionieni au capatat denumirea de hilozoisti. Dupa Spinoza, nici generalul Gustav Theodor Fechner nu s-a rusinat sa atribuie un suflet plantei, pamantului in calitate de corp ceresc, sistemului planetar, etc. Nu impartasesc aceste fantezii, totusi nu mi-ar place sa fiu pus in situatia de a hotari cine a ajuns mai aproape de adevarul ultim, Fechner sau falitii rationalismului."

Totusi... amoeba nu are constiinta. Pentru ca nu prea are cum s-o aiba. Totusi si amoeba exista in acest univers pe care nu poate sa-l "descifereze" decat foarte, foarte putin...
Intr-o incercare de raspuns, Schrödinger spunea:

"Observati ca toate incercarile de a extinde domeniul constiintei, intrebandu-ne daca ar putea fi asociata la altceva decat la procesele nervoase, duce in mod necesar la o speculatie nejustificata si nedemonstrabila. Pornind in directia opusa dam insa de un teren mai sigur. Constiinta nu insoteste orice proces nervos si nici chiar orice proces cerebral. Lucrul acesta este valabil pentru multe asemenea procese, chiar daca, fiziologic si biologic, ele sunt foarte asemanatoare celor "constiente", atat prin faptul ca sunt deseori constituite din impulsuri aferente urmate de impulsuri eferente,cat si prin semnificatia lor biologica de a regla si sincroniza reactiile, partial in interiorul sistemului si partial spre ambianta externa variabila. In primul caz dam de actele reflexe din ganglionii spinali si din portiunea sistemului nervos pe care o controleaza. Exista insa (si aceasta va fi obiectul special al studiului nostru) numeroase procese reflexe mediate de creier si care nu apartin constiintei sau care aproape ca au incetat sa-i mai apartina. Aceasta pentru ca, in ultimul caz, distinctia nu este transanta; exista grade intermediare intre constientul deplin si inconstientul complet. Prin examinarea diferitelor tipuri de procese din corpul nostru, foarte asemanatoare  din punct de vedere fiziologic, n-ar trebui sa fie prea greu sa descoperim, prin observatie si argumentare logica, caracteristicile distinctive pe care le cautam.
Dupa parerea mea, cheia problemei poate fi aflata in urmatoarele fapte bine cunoscute. Orice succesiune de evenimente la care participam prin senzatii, perceptii si, uneori, prin actiuni, daca se repeta foarte des si in acelasi mod, iese treptat din domeniul constiintei. Ea este insa imediat impinsa in regiunea constiintei daca la repetare motivul care a declansat-o  sau conditiile de mediu in care se desfasoara se deosebesc de cele ale incidentelor sale anterioare. Dar chiar daca lucrurile stau asa, razbat in sfera constiintei, cel putin la inceput, numai modificarile sau "diferentele" care deosebesc noua forma a succesiunii amintite de cele anterioare, reclamand astfel de obicei "reconsiderari". Fiecare din noi poate aduce nenumarate exemple de acest gen din propria experienta, si de aceea, pentru moment, renunt, la a mai enumera vreunele."  

Chestiunea interesanta este ca ceea ce numim constiinta nu este ceva indispensabil vietii, intrucat exista animale unicelulare, precum amoeba despre care am pomenit mai sus, care nu are constiinta (macar sa admitem acest lucru ca pe o ipoteza). Insa omul sa fie oare singurul "animal" care sa posede constiinta? Adica posibilitatea in cele din urma de a cunoaste la modul cel mai complex lumea dintre toate animalele existente? Caci tot Schrödinger spunea: " Mi-as rezuma ipoteza generala astfel: constiinta este asociata invatarii (learning) substantei vii; ingeniozitatea ei (Können) este inconstienta". Dar trebuie sa fiu mai intai constient de mediul ambiental in care traiesc pentru ca sa-i pot descrie acestui mediu ambiental proprietatile. Altminteri cum ar fi putut sa fie deduse oare legile fizicii, deci acele legi care guverneaza mediul? Evident, deductia inseamna rationament. Insa un rationament care fundamenteaza o descoperire stiintifica trebuie sa fie facut constient, tocmai pentru ca sa nu existe niciun dubiu asupra lui. O amoeba, spre exemplu, datorita structurii sale unicelulare, nu poate fi constienta de spatiul tri-dimensional, iar caracterul simplu al organismului ei nu o poate face in stare sa aiba rationamente. Pe cand omul isi da seama, datorita structurii sale tri-dimensionale de spatiul tri-dimensional, dar poate deduce existenta si a unei a patra dimensiuni, anume timpul - vezi Teoria relativitatii a lui Einstein, desi niciodata nu va putea sa fie constient de aceasta a patra dimensiune, desi aceasta exista, pentru ca omul nu o poate percepe prin simturi. Nici structura sa tri-dimensionala nu-i poate permite sa faca lucrul acesta si nici structura sa nervoasa si creierul sau, decat numai prin rationament, plecand de la ceea ce stie nemijlocit. In acest fel ajunge sa fie constient de ceea ce stie, de ceea ce a descoperit, cu toate ca descoperirea ar putea sa-i depaseasca, ca sa zic asa, simturile sale naturale. Nu si spiritul sau! Este interesant de observat ca aceasta capacitatea de a descoperi a spiritului uman nu a putut, nu poate si nici nu va putea sa fie stavilita vreodata. Pentru ca fara spirit omul nu poate descoperii nimic. De ce sa ma intreb, bunaoara, daca omul mai poate evolua fizic, adica daca se mai pot produce schimbari semnificative in fizicul nostru care sa se fixeze treptat ca trasaturi ereditare, schimbari genotipice - mergand pe logica teoriei darwiniste, si sa nu ma intreb ce va mai descoperi omul, cu fizicul pe care il are si cu structura sa proprie, pe care o poseda specia? Pentru ca una din caracteristicile fundamentale ale omului (vorbesc in general) este ca el descopera continuu, ca sa zic asa. Fara acest atribut nu ar fi fost posibila evolutia civilizatiei umane. Nu discut aici viteza cu care se desfasoara acest proces, desi si acest aspect este o problema. De ce nu mai repede? De ce nu mai incet? Insa este de remarcat ca niciun alt animal nu are aceasta calitate. Interesant este ca nu toti oamenii au capacitati intelectuale identice - spre exemplu nu toti oamenii sunt genii - dar specia umana are capacitatea de a descoperii continuu, dupa cum am mai zis. Deci exista o directie clara in acest sens, caracteristica speciei umane. Ca un vector care il impinge pe om spre o cunoastere mai profunda. Este greu de presupus ca o maimuta, un tigru, un caine, etc vor putea sa-si depaseasca nivelul de cunoastere dat de simturi si de instincte primare. Din aceasta cauza aceste animale nu vor putea niciodata sa cladeasca o civilizatie. Pe cand omul are aceasta capacitate uimitoare de a cunoaste fara sa ajunga la un anumit nivel, ci sa-l depaseasca mereu, de a se perfectiona continuu fara a ajunge vreodata perfect..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu