Loading...

marți, 29 mai 2012

Asupra unui comentariu...

In postarea aceasta am avut parte de un comentariu care, printre altele, afirma urmatorul lucru:
" Ateii sau "doctrina" respectiva nu recunoaste suprematia nimanui asupra ...nimanui .Asta spre d eosebire de comunisti ce au un fel de zeu in fruntea lor , un fel de guru caruia ai asculta ordinele , si-n numele caruia se jertfesc .Daca s-ar jertfii numai ei , n-ar fi nimic insa, ai jertfesc fara sa clipeasca si pe altii ce nu impartasesc convingerile respective ."
In primul rand trebuie sa constat ca exista, iata, un interes asupra acestor probleme. De ce nu?  Sunt chestiuni interesante si care cred ca merita discutate si analizate. Raspunsul meu a fost in felul urmator:
"De ce consider ca e fals ce spui referitor la atei?
"Ateii sau "doctrina" respectiva nu recunoaste suprematia nimanui asupra ...nimanui ."

ATEÍSM s. n. Negare a existenței lui Dumnezeu și a oricărei divinități; concepție care se bazează pe această negare. – Din fr. athéisme.
Sursa: DEX '98 (1998)
sursa: http://dexonline.ro/definitie/ateism

Am luat o definitie la intamplare din DEX. Unde vezi in aceasta definitie, dar poti sa le consulti si pe celelalte de acolo, ca spune ceea ce ai zis tu si anume:"nu recunoaste suprematia nimanui asupra ...nimanui ."?"
M-am gandit dupa aceea la aceasta problema. Are, n-are importanta...? Nu stiu. Dar va voi spune aici la ce m-am gandit.
Mi se pare ca formula care a exprimat cel mai bine consecinta ateismului (bazata strict pe definitia acestui concept) este cea dostoievskiana: "Daca Dumnezeu nu exista, totul este permis". Nu se da aici o definitie a ateismului ci se arata consecintele lui. Este adevarat ca in lume se petrec multe lucruri, si bune si rele. Insa nu toate aceste lucruri sunt permise. Spre exemplu, nu este permis, ingaduit, sa omori un om, dar, cu toate acestea, de-alungul Istoriei au fost atatea razboaie, in care au murit foarte multi oameni, s-au folosit si arme de distrugere in masa, care au ras de pe fata Pamantului orase intregi... Cu toate acestea, nu se poate spune ca, spre exemplu, crima, omorul ar fi permise. In nicio tara, indiferent de cultura tarii respective, astfel de lucruri nu sunt permise. S-a tot vorbit despre razboiul drept, razboiul sfant... Dar ce anume, ce anume exact, a vrut sa spuna marele Dostoievski prin acest: "totul este permis"? Cum adica totul? La intrebarea aceasta este anevoie de raspuns... Dar, dupa parerea mea, Dostoievski a avut in vedere un lucru foarte clar si concret iar greutatea consta tocmai in a identifica acest lucru foarte concret, la care marele scriitor s-a referit. Dupa parerea mea, Dostoievski s-a referit la urmatorul lucru: anarhismul! Sa privim cateva definitii din cele pe care ni le ofera DEX:
ANARHÍSM s. n. 1. Stare de anarhie. 2. Curent politic și social care neagă în genere orice putere de stat. ♦ Atitudine a anarhistului. – Din fr. anarchisme, rus. anarhizm, germ. Anarchismus.
Sursa: DEX '98 (1998) 

ANARHÍSM n. Doctrină care preconizează suprimarea statului. / anarchisme
Sursa: NODEX (2002) 

ANARHÍSM s.n. 1. Curent și concepție politică care neagă în genere orice putere de stat, orice organizare politică a societății. ♦ Atitudine de anarhist. 2. Stare de anarhie. [Cf. germ. Anarchismus, fr. anarchisme, rus. anarhizm].
Sursa: DN (1986) 

ANARHÍSM s. n. 1. concepție, mișcare social-politică extremistă care neagă necesitatea statului și formele lui de organizare, a ordinii și disciplinei sociale în general. 2. stare de anarhie. (< fr. anarchisme, rus. anarhizm, germ. Anarchismus)
Sursa: MDN (2000) 

ANARHÍSM s. n. Concepție politică mic-burgheză care, preconizând desființarea oricărei puteri de constrângere a societății asupra omului, se ridică de fapt împotriva revoluției socialiste și a dictaturii proletariatului. ♦ Atitudine a anarhistului. – După fr. anarchisme.
Sursa: DLRM (1958) 
Observati si definitia din 1958...In ceea ce priveste comunismul, observam ca exista mai multe forme, ca sa le zic asa, de comunism. Insa aici ma voi referi la marxism-leninism, pentru ca aceasta forma doctrinara de comunism a marcat sec.XX, tot Estul Europei, URSS, China, a fost unul din cei doi factori ai Razboiului Rece si a determinat Cortina de Fier. Recomand a fi citit acest articol din Wikipedia:

Marxism–Leninism

Iata ce arata, printre altele, referitor la raporturile acestei ideologii comuniste cu religia: 

"Marxism-Leninism (and its derivatives) was the dominant ideology of the international Communist movement following the ascension of Joseph Stalin in the Soviet Union, and as such, it is the political ideology and movement most often associated with the word "Communism". A society organised through a vanguard party on Marxist-Leninist principles seeks to purge anything considered bourgeois, or idealist from it;[2] in addition, it seeks to implement universal atheism through the abolition of religion.[3][4] It supports the creation of a single-party state; it rejects political pluralism external to communism, claiming that the proletariat need a single, able and unifying political party through which to represent themselves and exercise political leadership.[5] Through the policy of democratic centralism, the communist party is the supreme political institution of the Marxist-Leninist state and is the prime legal force of societal organisation.[6]

Marxism–Leninism is a far-left ideology based on principles of class conflict, egalitarianism, dialectical materialism, rationalism, and social progress. It is anti-bourgeois, anti-capitalist, anti-conservative, anti-fascist, anti-imperialist, anti-liberal, anti-reactionary, and is opposed to bourgeois democracy." (subl. mea)
Deci marxism-leninismul a dorit sa implementeze un ateism universal, prin abolirea religiei. Daca citim bine ceea ce scrie observam ca nu mai e vorba de anarhism aici, ci, practic, de impunerea unei dictaturi printr-un partid unic, respingand pluralismul politic si democratia. Dar cum s-a ajuns la asa ceva? Chestiunea, cred, este in felul urmator. Dostoievski, prin celebra formula, s-a referit la ateism in stare pura, daca pot sa ma exprim astfel. Adica el a evaluat corect consecintele ateismului daca se porneste strict de la definitia acestui cuvant. In acest punct ajuns, o sa fac o paranteza: ateismul nu trebuie confundat cu agnosticismul. Voi da cateva definitii:
AGNOSTICÍSM s. n. Concepție filozofică idealistă care neagă, parțial sau total, posibilitatea cunoașterii obiective a lumii, a esenței fenomenelor. – Din fr. agnosticisme.
Sursa: DEX '98 (1998) 
AGNOSTICÍSM n. Doctrină filozofică care neagă posibilitatea cunoașterii realității obiective. /agnosticisme
Sursa: NODEX (2002) 
AGNOSTICÍSM s.n. Concepție filozofică care neagă posibilitatea cunoașterii esenței realității, a reflectării ei veridice în conștiința oamenilor. [Cf. fr. agnosticisme, it. agnosticismo < gr. a – fără, gnostos – cognoscibil].
Sursa: DN (1986) 
AGNOSTICÍSM s. n. concepție gnoseologică care neagă posibilitatea cunoașterii obiective a lumii, a esenței fenomenelor. (< fr. agnosticisme)
Sursa: MDN (2000) 

AGNOSTICÍSM s. n. Doctrină filozofică idealistă care susține că lumea obiectivă nu poate fi cunoscută, că rațiunea omenească este limitată și că dincolo de limitele senzațiilor omul nu poate să cunoască nimic. – Engl. agnosticism (fr. agnosticisme).
Sursa: DLRM (1958) 

Un agnostic nu afirma ca nu exista Dumnezeu, ci spune ca nu stie daca exista sau nu. Nu stie, nu din cauza ca nu ar vrea, ci pentru ca nu are posibilitatea sa cunoasca acest lucru. Un agnostic ar rationa, cred, cam in felul urmator: "Nu am la idemana niciun instrument, si nici disponibilitatea vreunei experiente prin care sa determin daca exista sau nu exista Dumnezeu". De unde rezulta ca el nu e convins de lucrul acesta - existenta lui Dumnezeu - dar nu neaga faptul ca altii ar fi convinsi pe baza experientei personale pe care au avut-o. Cu alte cuvinte, el, agnosticul, spune ca nu reuseste prin nicio experienta a sa sa determine existenta lui Dumnezeu. Ceea ce nu inseamna ca Dumnezeu nu exista, ci ca el nu poate sa determine acest lucru, prin experienta sa personala si cu ajutorul instrumentelor pe care le are. Dar, chiar asa, cel ce spune ca nu exista Dumnezeu, de unde stie acest lucru? Cum de e atat de convins de acest lucru? Insa, un om poate fi convins si de lucruri false (nu exclud, in general vorbind, aceasta posibilitate)...
Revenind la Dostoievski, deductia lui logica este impecabila! De ce, cu toate acestea, marxism-leninismul, care dorea instaurarea unui ateism universal, a insemnat altceva decat anarhism? Dimpotriva! Si de ce in comunism s-a instaurat cultul personalitatii conducatorului - "un fel de zeu in fruntea lor , un fel de guru caruia ii asculta ordinele , si-n numele caruia se jertfesc "? Explicatia, dupa mine, e foarte simpla. E vorba de glorificarea omului. Realizarile marete, propovaduite de comunism, erau realizate de oameni, prin priceperea lor, prin munca lor, sub "inteleapta conducere a partidului, a tovarasului secretar general" (va suna cunoscut, nu?), dar fara ajutorul lui Dumnezeu. Intr-un comentariu la postarea mai veche, la care am facut referire la inceput, spuneam asa:
"Biserica Ortodoxa marturiseste ca El (Dumnezeu) este Imparatul Cel Nevazut. Imparatul imparatilor! Atotputernic! Atunci mai putem vorbi ca e de stanga sau de dreapta? Daca dezbinarea aceasta dintre oameni este datorita pacatului, datorita faptului ca omul, in Rai fiind, a pacatuit, Dumnezeu nu are niciun pacat, este fara de pacat. Chiar citeam undeva ca in Dumnezeu orice bine se imbunatateste."
Or, credinciosul il preaslaveste pe Dumnezeu - Imparatul Cel Nevazut. Comunismul, dorind implementarea unui ateism universal si glorificand omul, a inlocuit preaslavirea Imparatului Cel Nevazut, adica a lui Dumnezeu, cu preaslavirea imparatului cel vazut! Din moment ce, in comunism, exista o singura forta politica - Partidul Comunist - si aceasta singura conduce societatea, iar acest partid are, desigur, o conducere si in fruntea sa un conducator. Fiind si responsabila de "marete realizari", care nu pot fi obtinute fara intelepciune si o conducere inteleapta din partea conducatorului, ne mai existand alte partide, de aici si pana la cultul personalitatii nu mai este decat un pas, care, desigur, este facut foarte usor. Aceasta dihotomie a preaslavirii e mai mult decat evidenta si e posibila datorita faptului ca, asa cum aratam mai sus, comunismul a glorificat omul! 

Trebuie aratat faptul ca in crestinism omul nu este glorificat. Iata ce se arata in Paraclisul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu (este deosebit de important, dupa parerea mea, pentru ca sa intelegem bine lucrurile):
"Ajutorului omenesc nu ne incredinta pe noi, Preasfanta Stapana, ci primeste rugaciunea robilor tai, ca scarbele ne cuprind si nu putem rabda sagetarile diavolilor. Acoperamant nu ne-am agonisit nicaieri unde sa scapam noi, pacatosii, pururea fiind biruiti. Mangaiere nu avem afara de tine, Stapana lumii. Nadejdea si folositoarea credinciosilor, nu trece rugaciunile noastre, ci le fa de folos"
In acest pasaj se arata cu claritate ca in crestinism omul nu e glorificat, ci Dumnezeu, Sfanta Fecioara Maria fiind mijlocitoarea credinciosilor la Dumnezeu.Cineva mai hatru ar putea sa spuna: "pai, bine, bine, dar de ce nu-ti agonistesti acoperamant unde sa scapi?". Insa ideea nu trebuie inteleasa ca pe un indemn la lene. Ci mi se pare ca trebuie inteleasa ca pe un lucru indisolubil legat de existenta omului. Mai clar: faptul ca "acoperamant nu ne-am agonisit nicaieri unde sa scapam noi, pacatosii, pururea fiind biruiti." este indisolubil legat de existenta omului - de exemplu, sunt de observat cuvintele "pururea fiind biruiti". Aceasta fraza mi se pare ca trebuie inteleasa in sensul acestor rugaciuni:
Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului.
Dumnezeule, curateste-ma si ma miluieste.
Cel ce m-ai zidit, Doamne, miluieste-ma.
Fara de numar am gresit, Doamne, iarta-ma.
Ultimile doua rugacini, cele subliniate, imi par ca definesc la modul cel mai limpede conditia umana dintr-un punct de vedere crestin. Si aceste rugaciuni arata cat se poate de clar ca, in crestinism, omul nu e glorificat. Foarte clar este aratat acest lucru in aceasta scurta rugaciune de slava:
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie
Si pune in evidenta cu claritate dihotomia de care vorbeam mai sus. In acest comunism ateu, care dorea un ateism universal, Slava Tie (adica Slava lui Dumnezeu) a fost inlocuit cu Slava tie (adica slava conducatorului iubit, a imparatului cel vazut, cum i-am spus mai sus). De aceea, in comunism, consecinta directa a negarii existentei lui Dumnezeu este cultul personalitatii. Din aceasta cauza li se aduceau osanale conducatorilor comunisti, si nu lui Dumnezeu. Sa mai dam un exemplu - iata ce spune crestinismul:
Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru.
Or, in comunism trebuia ca omul sa se inchine imparatului lumesc, cel vazut, "conducatorului iubit" (observati formula - "iubit"), indiferent cum s-a numit el de-alungul vremurilor: Stalin, Brejnev, Ceausescu, Kim Jong-il, etc.

Este de remarcat faptul urmator: comunismul nu e o ideologie laica ci una ateista. Nu trebuie sa facem confuzia intre laicitate si ateism. Iata cateva definitii date de DEX cuvatului laic:
LÁIC, -Ă, laici, -e, adj. (Adesea substantivat) Care este din afara religiei și a tagmei bisericești, specific acestui domeniu; mirenesc, lumesc. ♦ Fig. (Fam.) Care nu cunoaște, nu este inițiat într-un anumit domeniu. [Pr.: la-ic] – Din fr. laïque, lat. laicus.
Sursa: DEX '98 (1998) 

LÁIC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care nu ține de biserică; care este independent față de confesiunile religioase; mirean; lumesc. Învățământ ~. /laïque, lat. laicus
Sursa: NODEX (2002) 

LÁIC, -Ă adj. (Adesea s.) Nebisericesc, lumesc; mirean. [Pron. la-ic. / cf. fr. laïque, it. laico, lat. laicus].
Sursa: DN (1986) 
LÁIC, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care nu face parte din rândul clerului; lumesc; mirean. 2. (fig.) (om) care nu este inițiat într-un anumit domeniu. (< fr. laïque, lat. laicus, gr. laikos)
Sursa: MDN (2000) 
Comunismul nu a fost laic, ci de-a dreptul ateu! Dar laic ce inseamna? Asa cum vad eu lucrurile, voi da un exemplu (se pot da si altele): liberalismul. Cineva poate sa fie credincios, dar liberal. Asa cum altcineva poate sa fie necredincios, dar sa fie liberal. Iata ce spune Wikipedia:
"Liberalism (from the Latin liberalis)[1] is a political ideology or worldview founded on ideas of liberty and equality.[2] Liberals espouse a wide array of views depending on their understanding of these principles, but generally liberals support ideas such as constitutionalism, liberal democracy, free and fair elections, human rights, capitalism, and the free exercise of religion."
Observati ca vorbeste despre exercitarea libera a religiei. Pentru ca este o chestiune privata a individului. Cu alte cuvinte, poti sa fii musulman, hindus, crestin, etc dar asta nu trebuie sa te impiedice sa fii liberal. Iata ce spune Wikipedia despre libertatea religioasa:
"Freedom of religion is a principle that supports the freedom of an individual or community, in public or private, to manifest religion or belief in teaching, practice, worship, and observance; the concept is generally recognized also to include the freedom to change religion or not to follow any religion.[1] The freedom to leave or discontinue membership in a religion or religious group —in religious terms called "apostasy" —is also a fundamental part of religious freedom, covered by Article 18 of the Universal Declaration of Human Rights.[2]
Freedom of religion is considered by many people and nations to be a fundamental human right.[3][4]
In a country with a state religion, freedom of religion is generally considered to mean that the government permits religious practices of other sects besides the state religion, and does not persecute believers in other faiths."
Daca asa stau lucrurile, inseamna ca liberalismul are un caracter laic. El nu este intemeiat pe baze religioase si nu interzice religia, privind-o ca fiind o chestiune privata a individului. Deci este intemeiat pe alte baze, pe alte criterii, hai sa le spunem mirenesti, lumesti, bazat pe pluralism si toleranta. De asemenea eliminarea discriminarilor pe baze religioase, sustinute de social-democratie, are tot un caracter laic evident:
"Social democracy is a reformist democratic socialist political ideology.[1] Social democracy supports legal entitlements in social rights for citizens. These are made up of universal access to public services such as: education, health care, workers' compensation, and other services such as child care and care for the elderly.[2] Social democracy is connected with the trade union labour movement and supports collective bargaining rights for workers.[3] Contemporary social democracy advocates freedom from discrimination based on differences of: ability/disability, age, class, ethnicity, gender, language, race, religion, and sexual orientation.[4]"
Cred ca nici nu mai trebuie sa insist, lucrurile sunt clare. Insa, si asta trebuie subliniat, nu e acelasi lucru cu comunismul, care in ideolgia sa avea ca importanta parte componenta, un pilon de baza, ateismul.

Cam la aceste lucruri m-am gandit, pornind de la comentariul pe care l-am primit la postarea mea anterioara...

sâmbătă, 26 mai 2012

Uninominalul...

Iata un editorial semnat Cristian Tudor Popescu, aparut in Gandul, care trateaza aceasta problema a votului uninominal. 

Puritatea uninominalului pur

Iata ce arata printre altele:
" Subsemnatul vorbeam în 1990 despre a vota oameni. Or, uninominalul nu garantează nicidecum că aceia care vor intra în parlament vor fi şi oameni. În timpul scurs de la romantismul anului ‘90, am înţeles că niciun sistem de vot, uninominal, pe liste sau mixt, nu poate bate sistemul de valori dintr-o ţară. Fie că în parlament se ajunge printr-o pâlnie, fie printr-o sită sau o ţeavă şerpuită, dacă societatea simpatizează public sau tacit maimuţoii lacomi şi perfizi, atunci aceştia vor ajunge în elita politică, mai degrabă decât oamenii.
   Iar scara de valori a societăţii se aşează în individ înainte ca el să aibă drept de vot, în familie, la şcoală, în anturaj. Până când în această zonă nu se va schimba nimic în bine, orice tip de vot, şi uninominalul, va acţiona pe principiul computerului, oricât de sofisticat: gunoi bagi, gunoi iese. În vreme ce aprobă entuziast legea uninominalului în parlament, guvernul USL Ponta tocmai a uninominalizat pe postul de ministru al Educaţiei o corcitură de igaş cu udră, un pitecantrop şi neantul...
   Se spune că prin uninominalul într-un singur tur, mulţi votanţi nu vor fi reprezentaţi de câştigătorul care ia totul. Tot ce se poate. Dar cetăţenii români care nu l-au votat preşedinte al României pe T. Băsescu în sistemul cu două tururi, s-au simţit reprezentaţi în vreun fel de respectivul în toţi aceşti ani? Cum ziceam: omul sfinţeşte votul. Sau îl spurcă.
   Cât priveşte desfiinţarea pragului de intrare în parlament pentru partide, primul efect va fi reducerea sumei de bani negri pentru obţinerea unui loc de parlamentar (cifrată în alegerile precedente cam la 200.000 de euro). Personaje simptomatice pentru alienarea mintală şi morală de care suferă poporul român nu vor mai avea grija partidului ca să ne poată fecunda cu gândirea lor politică nu numai de la Bruxelles şi OTV." (subl. mea)
Si ma gandeam la ce spune si D-na Corina Cretu pe blog:
"   Dacă trece de Curtea Constituţională, chiar dacă Traian Băsescu o retrimite Parlamentului, Legea va fi aprobată şi va intra în vigoare. Şi, sincer vorbind, Legea are şi virtuţi, nu doar defecte. În primul rând, vom avea un sistem de vot omogen: primarii, preşedinţii de Consilii Judeţene şi parlamentarii vor fi aleşi în acelaşi fel. Se desfiinţează pragul electoral, aşa că vom avea o diversitate mai mare de curente politice în Parlament. Independenţii au, astfel, o mai mare şansă de a accede în Parlament. Partidele vor fi foarte atente când selectează candidaţii, pentru că acum contează foarte mult calitatea celor care cer votul cetăţenilor. Şi, de ce nu, se pot crea alianţe între diferite forţe politice pentru sprijinirea unui candidat – asta pentru a răspunde obiecţiei că rămân mulţi cetăţeni nereprezentaţi. Cred că partidele vor fi interesate de o prezenţă mai mare la vot, dacă va fi o competiţie pe muchie de cuţit. E de aplaudat prevederea care permite minorităţilor cu o pondere mai mare de 7%, care nu au câştigat direct un mandat, să fie prezente în Parlament. Astfel, românii din Harghita şi Covasna vor fi reprezentaţi şi ei în Parlament.
      Este foarte posibil ca acest sistem să dea partidului sau alianţei câştigătoare un fel de primă electorală. Dar asta oferă o majoritate parlamentară puternică şi stabilă, ceea ce duce la o mai bună guvernare.
      Cu toate acestea, cred că legea este una tranzitorie. Vom avea patru ani pentru a găsi un sistem care să îmbine avantajele uninominalului cu acelea ale votului proporţional. Ar fi în interesul tuturor. Acum, însă, e momentul unei limpeziri a scenei politice, pentru a putea avea o bună guvernare." (subl. mea)
Recomand citirea ambelor articole integral si in original.

 

marți, 22 mai 2012

Care e cel mai mare dusman al capitalismului...

S-a vorbit multa vreme despre faptul ca cel mai mare dusman al capitalismului ar fi comunismul. Intr-un fel pe buna dreptate deoarece comunismul, prin continutul sau doctrinar, insemna lupta impotriva capitalismului. Conform marxismului trecerea de la capitalism la comunism ar fi trebuit sa fie un proces istoric obiectiv determinat de contradictiile din interiorul sistemului capitalist. Aceste contradictii ar fi fost foarte puternice cand capitalismul ar fi ajuns la forma sa de imperialism. De aceea comunismul ar fi trebuit sa castige in lupta sa impotriva capitalismului acolo unde capitalismul era dezvoltat, intr-o tara capitalista dezvoltata. Adica acolo unde si exploatarea omului de catre om, gradul de exploatare ar fi cel mai ridicat. In linii mari cam asta spunea teoria marxista.
Ce s-a intamplat in realitate? In primul rand, as vrea sa subliniez faptul ca, dupa parerea mea, capitalismul trebuie legat de industrie si industrializare. Dupa parerea mea, definitia data de DEX nu este intru totul satisfacatoare pentru ca nu este completa. Si in feudalism se putea vorbi de proprietatea privata asupra mijloacelor de productie si de schimb, dar nu cred ca se putea vorbi de capitalism, in conditiile in care proprietatea privata era doar asupra terenurilor, proprietarii fiind marii latifundiari... Observ ca si Wikipedia da o definitie asemanatoare capitalismului:
"Capitalism is generally considered to be an economic system that is based on private ownership of the means of production and the creation of goods or services for profit or income by individuals or corporations. Some have also used the term as a synonym for competitive markets, voluntary exchange, wage labor, capital accumulation, or personal finance.[1][2] Capitalism is variously defined by sources and there is no general consensus among scholars on the definition nor which economies can historically be properly considered capitalist.[3] The designation is applied to a variety of historical cases, varying in time, geography, politics, and culture.[4] There is, however, general agreement that capitalism became dominant in the Western world following the demise of feudalism.[5]"
Este adevarat, spune acolo ca in general e considerat asa... Eu consider ca, daca vorbim despre capitalism, atunci trebuie sa legam capitalismul de industrie si de industrializare mai intai. Revolutia burgheza din Anglia, inceputa la 1642, a insemnat punctul de plecare,ca sa zic asa, al capitalismului. Deoarece capitalismul trebuie legat de burghezie, iar definitia data de DEX acestui cuvant este, de data aceasta, corecta. Capitalismul a incurajat dezvoltarea comertului si a industriei, cum s-a intamplat in Anglia pe vremea cand fruntasul partidului whig, Sir Robert Walpole, a fost prim-ministru (1721-1742). Capitalismul, dupa cum se poate constata, este opus absolutismului monarhic. In ianuarie 1642, in Anglia, regele Carol I a incercat sa aresteze pe fruntasii Parlamentului (incercare esuata), dupa care regele a parasit Londra (10 ian.). Parlamentul a cerut regelui sa semneze doua legi prin care episcopii sunt exclusi din Camera Lorzilor, iar Parlamentul sa preia comanda armatei. Regele a refuzat. Asa se face ca, in urma esuarii negocierilor dintre rege si Parlament, se constituie un "Comitet al Salvarii Publice", iar Parlamentul isi constituie o armata condusa de contele de Essex (evenimente petrecute in perioada: 4-12 iul). Bill of Rights, adoptata de Parlament la 16 dec. 1689, limita prerogativele regale. Parlamentul capata suprematie politica, iar in viitor, coroana Angliei nu va putea fi purtata de un romano-catolic. Deci implica, iata, si aspecte de ordin religios!
Observam ca in Vestul Europei putem vorbi de capitalism inca din 1642. De comunism insa putem vorbi incepand, practic, din sec. al  XIX-lea. Se constata o diferenta in timp de 200 de ani. In acesti 200 de ani, evident, Vestul s-a bucurat de o dezvoltare capitalista. Comunismul nu a fost altceva decat o reactie radicala la capitalism.
Interesant este sa vedem unde s-a impus comunismul. Deci el nu s-a impus in tari capitaliste (repet: leg acest cuvant de dezvoltarea industriei si a comertului, pe de o parte si indreptat impotriva absolutismului monarhic, pe de alta parte), asa cum spunea teoria marxista. Ci s-a impus in mari tari agrare! Rusia si China erau mari tari agrare, adica agricultura era, economic vorbind, preponderenta, si nu industria, care era slab dezvoltata daca e s-o comparam, la nivelul de atunci, cu cea din Vest. Pe de alta parte, in aceste tari exista un regim de absolutism monarhic, care a fost abolit, instituindu-se republica. In acest fel, capitalismul nu numai ca nu a fost afectat, dar lupta dintre comunism si capitalism a fost, strategic vorbind, pierduta de catre comunism de la bun inceput. Practic, la inceputul sec. XX, cand comunismul s-a impus, dupa cum spuneam, in Rusia si China, aceste doua mari tari se gaseau inca in feudalism, fiind preponderent agricole. Drept consecinta reprezentantii de frunte ai societatii erau marii latifundari si nu industriasii. In general vorbind comunismul s-a impus in tari agrare. Spre exemplu, dupa cel de-al doilea razboi mondial, s-a impus in Romania (cu ajutorul armatei sovietice), care era o tara eminamente agrara (cu un regim de monarhie constitutionala). S-a impus in Ungaria, care avea un important proletariat agricol inca demult, din sec. al XIX-lea, daca nu de si mai demult. De unde se vede ca in Vest, adica acolo unde era preconizat, de catre teoria marxista, sa se intample instaurarea comunismului, nici vorba de asa ceva! De unde se poate trage concluzia ca, de fapt, comunismul nu a reprezentat un pericol pentru Vest, decat unul, poate, ideologic. Dar nu unul real. Sau, cel putin, e discutabil daca a fost sau nu un pericol real. Daca teoria marxista vizualiza bine contradictiile din interiorul sistemului capitalist, care existau si exista, teoria ca exploatarea omului de catre om ar putea sa rastoarne capitalismul (deoarece cei exploatati se vor revolta impotriva exploatatorilor si, condusi de Partidul Comunist, care e avangarda clasei muncitoare, vor infaptui revolutia socialista) s-a dovedit neconvingatoare, chiar falsa. Lenin spunea undeva ca fara lupta de clasa nu se poate vorbi de comunism. Deci comunismul era bazat, fundamentat pe acest concept: lupta de clasa. Iar comunistii au pus accent pe ascutirea luptei de clasa, in felul acesta creandu-se premisele revolutiei. Si iata ca Istoria a demonstrat, cel putin pana acum, ca nici vorba de asa ceva! A fost Razboiul Rece, Cortina de Fier si, pana la urma, comunismul, cel putin in Europa si URSS, a pierdut o lupta care era, dupa cum spuneam mai sus, strategic pierduta de la bun inceput. Este adevarat ca nu a pierdut de tot (ma refer la situatia de pe plan mondial) si China e un exemplu in acest sens. Numai ca acolo comunismul a suferit anumite reforme. Dar mai sunt si alte state cu un asemenea regim, spre ex.: Coreea de Nord, Venezuela. Rezulta ca lupta de clasa nu a afectat capitalismul. Si atunci? Unde e greseala?
Ca sa vedem unde a fost greseala trebuie, dupa parerea mea, sa vedem pe ce este bazat capitalismul. Teoria gresita era ca acest capitalism ar fi bazat pe exploatarea omului de catre om - de aici si teoria luptei de clasa (nu am spus ca nu ar exista in capitalism exploatarea omului de catre om). Capitalismul nu e bazat pe asa ceva. Ci este bazat, fundamentat pe piata de capital. Chiar si numele, piata de capital, te duce cu gandul, fireste, la capitalism. Dupa parerea mea, fara piata de capital nu se poate vorbi de capitalism. Piata de capital e fundamentul de baza al capitalismului. In zilele noastre unii, din cate observ, tind sa faca o eroare si sa considere capitalismul bazat pe banci si sistemul bancar. Dar si in comunism existau banci, care aveau, in general vorbind, acelasi rol ca si in capitalism, adica acela de finantare a diverselor activitati economice. Celelalte tipuri de piete: piata bunurilor de marfa, piata muncii si piata monetara sunt si ele importante in capitalism, ca si sistemul bancar, bineinteles. Insa specific capitalismului este piata de capital, unde se intalnesc oferta de capitaluri propusa sau exprimata de cei ce economisesc si cererea intreprinzatorilor care au nevoie de finantare. Iar finantarea directa asigurata prin piata de capital este specifica a ceea ce numim capitalism. De aceea in tarile dezvoltate a crescut, in ultimii 20 de ani, rolul finantarii realizate prin piata de capital si monetara. Institutia de baza a pietei de capital este Bursa. Iar o caracteristica de baza a Bursei este caracterul sau speculativ, fara de care nu se poate concepe Bursa. De unde si riscul de piata.
De aceea cel mai mare dusman al capitalismului, daca se poate spune asa, este prabusirea pietei de capital. Stiglitz atrage atentia asupra imperfectiunilor pietei. Asa cum pune el problema, imperfectiunile pietii sunt obiective (un lucru obiectiv) si conduc la prabusirea pietii, care constituie regula, nu exceptia. Totusi, trebuie avut mare grija de aceasta piata de capital, care daca s-ar prabusi chiar ca ar pune in pericol capitalismul.
Teoria lui Marx asupra crizelor economice nu este gresita, dar nu este, ca sa zic asa, completa. El da doua explicatii a cauzelor crizelor economice in capitalism:
1. crize de supraacumulare a capitalurilor in legatura cu scaderea ratei profitului; si
2. crizele de supraproductie.
Explicatiile lui sunt logice, dar pentru a rezuma la modul general, cred ca trebuie spus ca orice dezechilibru intre oferta globala si cererea globala genereaza crize economice (mai mult sau mai putin puternice, depinde de cat de mare e acest dezechilibru) si poate sa conduca la prabusirea pietei. Lucrul acesta ar putea fi evitat prin politici macroeconomice sanatoase.
Trebuie evidentiat ca ceea ce au afirmat neoclasicii, si anume ca productiei globale oferite de piata ii corespunde cu necesitate o cerere globala perfect egala, cu conditia ca statul sa nu se amestece si sa falsifice liberul joc al fortelor de pe piata, este gresita. Deci crizele de supraproductie sunt imposibile. Jacques Valier (in Scurta istorie a gandirii economice de la Aristotel pana azi) arata un lucru foarte interesant:
"Pentru a ajunge la o asemenea conceptie , neoclasicii se bazeaza pe legea debuseelor a lui Say, pe care o aproba in totalitate. Venitul, rezultat din productie, este automat si incontinuu cheltuit: e cheltuit in achizitia de bunuri de consum sau economisit - venitul este, in acest caz, folosit la achizitionarea de echipamente. Regasim aici teza eronata potrivit careia economisirea este in mod necesar cheltuita, o teza care se intemeiaza pe o conceptie falsa despre moneda, considerata ca simplu instrument de tranzactie, neputand fi ceruta pentru ea insasi, o moneda care nu este decat un voal ce mascheaza fenomenele reale, fara a avea vreo influenta asupra lor, in niciun caz asupra nivelului activitatii economice"
Dupa parerea mea, ideea gresita a Scolii Neoclasice, sau, mai bine zis, ideea falsa este tocmai aceasta: "Venitul, rezultat din productie, este automat si incontinuu cheltuit". Pentru ca lucrul acesta e imposibil in realitate, chiar daca Statul nu se amesteca pe piata. Fara indoiala ca un producator vrea sa aiba venituri cat mai mari. Asta inseamna, oare, ca va si cheltui tot mai mult, adica, mai precis spus, tot venitul? Chiar daca ar dori sa-l cheltuiasca pe tot pentru achizitia de bunuri de consum sau sa-l economiseasca pentru a-l folosi la achizitionarea de echipamente, s-ar putea ca aceasta cheltuiala sa nu se justifice in realitate, adica sa nu fie utila. Deci el nu va cheltui tot venitul, ci doar cat este util sa cheltuiasca, lucru ce cred ca este rational. Adica prin aceste cheltuieli se vor stradui sa obtina o satisfactie maxima, tinand cont de resursele limitate de care dispun. Din start cheltuielile sunt limitate la ceea ce ei numesc satisfactie maxima, concept subiectiv, desigur. Totusi, exista o limita peste care cheltuielile nu se vor mai dovedi utile. Pentru ca nu este necesar sa cheltuiesc tot venitul pentru a obtine o satisfactie maxima. Si atunci ar rezulta, in mod clar, un dezechilibru. Deci va ramane o parte economisita care nu se va cheltui imediat, ci mult mai greu.
Pe de alta parte, se poate intampla urmatorul aspect: consumul sa fie cu mult mai mare decat veniturile reale. Criza actuala, a datoriilor suverane, arata acest lucru. Debuseul pe care il poate crea un stat in exclusivitate consumator se poate transforma in criza globala, asa cum arata astazi situatia din Europa (se vede foarte bine acest lucru, spre exemplu, in cazul Greciei). Pericolul consta in faptul ca, pe de o parte, se creaza acumulari mari de capital care nu mai gaseste oportunitati de investitie rentabile (cf. Marx) iar pe de alta parte se creaza acumulari mari de datorii, ca sa zic asa, ce nu mai pot fi platite la termen. In legatura cu gradul de ocupare, voi cita tot din cartea lui Jaques Valier, pe care am citat-o si mai sus, despre somaj:

"Analiza neoclasica poate fi expusa intr-o fraza: intr-o societate in care statul se abtine de la orice interventie, fortele pietei asaza automat productia nationala la un nivel ce permite ocuparea tuturor muncitorilor si folosirea capitalurilor disponibile. Daca statul si grupurile sociale ingaduie jocul liber al fortelor pietei, somajul de lunga durata sau subfolosirea indelungata a capitalurilor sunt imposibile. Ocuparea deplina a fortei de munca este asigurata automat"
Dupa parerea mea, eroarea consta in faptul ca un producator privat nu are interesul explicit sa asigure ocuparea deplina a fortei de munca. Interesul sau scopul lui nu este acesta. Spre exemplu, el va dori sa castige mai mult din activitatea economica pe care o desfasoara. In acest sens poate adopta o metoda de crestere a productivitatii muncii bazata pe reducerea personalului si, in schimb, introducerea unor echipamente care sa permita o productivitate foarte ridicata, capital care s-ar amortiza intr-o anumita perioada de timp. Interesant este urmatorul lucru: daca neoclasicii afirma ca scaderea salariilor ar atrage dupa sine o sporire a cererii de locuri de munca, s-ar putea intampla ca, prin cresterea productivitatii muncii, sa aiba loc o marire justificata a salariilor, pe de o parte, si somaj, de cealalta parte. Deci nicidecum o sporire a cererii de locuri de munca, deoarece cererea este satisfacuta in acest caz. Oferta nu e satisfacuta, mentinandu-se superioara cererii. Deci rezulta somaj! Si pot rezulta rate mari ale somajului, inacceptabile din punct de vedere politic, vorba lui Stiglitz, care ar obliga Statul la cheltuieli importante (ajutoare de somaj, ajutoare sociale, etc) pe termen indelungat. Evident, pe piata bunurilor, cererea globala de consum va fi in scadere, lucru ce antrezeaza scaderea productiei si a cererii de locuri de munca. Producatorul privat va urmari intodeauna perspective de profit pozitive, tocmai in ideea (neoclasica) a satisfactiei maxime. Satisfactia lui nu consta in a asigura ocuparea deplina a fortei de munca, ci in rate mari ale profitului. Este vorba din nou despre un dezechilibru. Restabilirea echilibrul economic, intr-o faza de depresiune economica, presupune reducerea ratei dobanzii, sporirea volumului de credite si masa monetara, stimuland cererea de bunuri si investitii, majorarea volumului productiei si a gradului de ocupare al fortei de munca.
Se observa si in zilele noastre, in aceasta criza, ca tot intram in recesiune, dupa ce tot iesim din ea. Daca ar fi sa ne luam dupa ideea restrangerii rolului statului in economie, ingaduind jocul liber al fortelor pietii, atunci masurile de austeritate bugetara, legate de diminuarea considerabila a deficitului bugetar, prin reducerea cheltuielilor efectuate de la bugetul de stat, ar trebui sa aiba efecte pozitive si sa rezolve problema crizei. Se constata cu usurinta ca nu e asa. Pentru ca fara masuri de crestere a cererii globale nu se poate iesi din criza. Iar a practica austeritatea in conditiile in care maresti taxele si impozitele inseamna sa ratezi relansarea activitatii economice.
Practic, aceasta austeritate, vazuta ca un fel de dogma, precum si diminuarea rolului statului, vazut tot ca o dogma, nu fac altceva decat sa adanceasca recesiunea, punand in pericol sistemul capitalist mai mult decat a facut-o comunismul. 

luni, 21 mai 2012

Despre polarizarea politica din SUA si nu numai de acolo...

Cred ca unul din cele mai interesante si importante fenomene care se desfasoara in prezent este polarizarea politica in SUA, scoasa in evidenta de laureatul Premiului Nobel pentru Economie in anul 2008, Dl. Paul Krugman, si despre care am pomenit si aici.
Dupa cum se poate observa, aceasta polarizare politica nu a inceput de ieri, de azi si nu se datoreaza in exclusivitate crizei economice si financiare globale, care, dupa cum stim, a afectat negativ puternic SUA si a generat numeroase controverse. Krugman face trimitere la acest articol foarte interesant de citit. Primul lucru la care m-am uitat (si care cred ca ar atrage atentia oricui) este faptul ca accentuarea fenomenului a inceput sa se produca, in vremurile din urma, incepand din a doua jumatate a anilor '70 a secolului trecut. De atunci distanta dintre republicani si democrati a inceput, continuu, sa se mareasca. Intre 1879 si 1945 cele doua partide au tins spre centru, dar, pe de alta parte, se observa ca republicanii au fost mai constanti decat democratii si s-au mentinut multa vreme in jurul centrului politic (centru-dreapta, desigur). Indepartarea de o doctrina de centru, moderata, s-a produs, la republicani, din perioada 1975-1981, acest partid virand tot mai mult catre Dreapta politica. In acelasi timp democratii, pe o panta nu atat de abrubta, merg catre Stanga esicherului politic. De observat ca titlul pe care Dl. Krugman l-a dat editorialului sau - Going to extreme - e fara semna de intrebare (ar fi putut sa fie, spre exemplu, "Going to extreme?"). Cu alte cuvinte e vorba de un fenomen cert, cel putin asa cum arata din studiul pe care l-a vizualizat, de pe voteview blog. Remarc faptul ca fenomenul isi face simtita prezenta si in Europa. Este clar ca partidul cu cele mai multe locuri in PE, PPE, este un partid de dreapta, care, dupa parerea mea, s-a indepartat foarte mult de o doctrina de centru. Lucrul s-a vazut in Franta, in legatura cu fostul Presedinte Nicolas Sarkozy, dar si in dezbatarea din campania electorala, cu Francois Hollande, actualul Presedinte al Frantei. In Europa, Stanga politica este pe un val mare de popularitate, in mare parte pentru ca nu a guvernat in conditii de criza economica severa, dar si aspectul ideologic incepe sa prinda un contur clar. Spre exemplu, in Franta oamenii au votat un socialist. In Germania, Stanga castiga de asemenea teren. Dreapta a sustinut austeritatea bugetara - si lucrul asta cred ca se poate incadra intr-o formula ideologica. Stanga, dimpotriva, spune ca aceasta austeritate nu e buna deloc si nu reprezinta solutia pentru a iesi din impasul economic actual. Dar asta e numai un exemplu ce mi-a fost mai la indemana in momentul de fata. In orice caz, un reviriment al Stangii in Europa e foarte aproape de a se infaptui. Nu stiu daca in SUA lucrurile stau chiar asa, pentru ca Obama a fost la Putere pe vremuri de criza grea si exista multi nemultumiti de politicile duse de democrati si de Presedinte. Cat sunt de obiectivi acesti oameni in aprecierile pe care le fac, este o alta chestiune. Insa in astfel de chestiuni e vorba, mai mult, cred, de perceptie decat de obiectivitatea electoratului.

Ideologic vorbind, lucrurile incep sa prinda un contur destul de clar si la noi. Cred ca se manifesta si la noi, pe scena politica, un asemenea fenomen. E posibil sa existe (si nu numai la noi!) influente in acest sens, care sa vina din SUA. Fenomenul a inceput la noi de prin anii 2004-2005, cand Basescu a castigat alegerile si PD  a inceput sa faca parte din PPE. Ruptura din PD si PNL este iarasi semnificativa in acest sens. Insa o polarizare pronuntata a inceput de cand Basescu a fost reales Presedinte. Chiar a si subliniat ca PDL e un partid de dreapta, si nu o data. A spus ca USL e de stanga si tot PDL-ul s-a grabit sa-l numeasca "Alianta socialista" (observati termenul - socialist, termen de care abuzeaza adeptii Tea Party cand vorbesc de democrati si Obama, dar si cand vorbesc de liberali. In SUA democratii sunt vazuti, de catre conservatori, ca liberali, incadrati in aceeasi tabara sau fiind tot una cu socialistii. In Europa e, totusi, ceva diferit). Si nu degeaba Marga a facut aprecierea aceea, in legatura cu Mussolini, la adresa lui Basescu. Toate acestea spun ceva despre polarizarea politica din Europa. De altfel Basescu a si zis ca e bine sa fie asa: o forta de Stanga - USL si una de Dreapta - PDL.
Sunt de acord asupra riscurilor care rezulta din aceasta polarizare, expuse, in ceea ce priveste America, in articolul D-lui Krugman si pe voteview blog, ca ar putea sa fie aceleasi si pentru Uniunea Europeana.
In Romania, USL are peste 60% din intentiile de vot ale romanilor, dupa cum arata sondajele. Dezechilibrul e evident, cand te gandesti la cele 12-15% ale PDL-ului...
Pe de alta parte, dupa cum s-a putut constata la recentele alegeri din Grecia, extremismul a inceput sa-si faca simtita prezenta. In Serbia au avut castig de cauza nationalistii populisti. Polarizarea se simte, dupa cum se poate usor constata, destul de serios si in Europa. Fenomenul este periculos pentru ca antreneaza extremismul, curentele extremiste. Indepartarea de moderatie nu e de bun augur iar cand sunt puncte de vedere ireconciliabile nu este posibil consensul.
Pe de alta parte, polarizarea aceasta imi pare a fi anacronica in contextul unei lumi democratice. Daca pe vremea Razboilui Rece exista, spre exemplu, Stay-behind, lucrul acesta era in stransa legatura cu bipolaritatea poltica existenta atunci pe plan mondial. Acum nu mai exista o astfel de realitate politica si de aceea polarizarea politica este parca venita din alte vremuri, rod al unei mentalitati revolute.
In orice caz, sa speram ca lucrurile vor reveni la normal. Iar daca actuala criza economica si financiara va fi depasita cu bine cred ca se creaza premisele ca lucrurile sa se normalizeze.

marți, 1 mai 2012

Cateva ganduri de 1 Mai...

As remarca faptul ca 1 Mai, Ziua Internationala a Muncii, sau Ziua Internationala a Muncitorilor, pe langa comemorarea victimelor grevei generale din Chicago, lupta muncitorilor pentru programul de lucru de 8 ore, fara reducerea salariului, celebreaza o valoare - MUNCA - fara de care multe lucruri nu ar fi posibile. Si ii celebreaza pe cei ce pun in practica aceasta valoare insemnata, care determina progresul intregii omeniri, din toate punctele de vedere, inclusiv din punct de vedere moral, ca sa-l parafrazez pe Schiller.
Regimurile totalitare (comunist, nazist) din unele tari (spre ex.: URSS, Germania nazista) au cautat sa foloseasca semnificatia acestei zile in concordanta cu scopurile lor politice. In Spania, pe vremea lui Franco, aceasta mare sarbatoare a fost interzisa. La fel in Italia, pe vremea Regimului Fascist. In Portugalia, pe vremea lui Salazar, a fost cu cruzime reprimata.
In tarile cu regimuri democratice, oamenii sarbatoresc cu bucurie aceasta zi, in mod liber. In unele sunt demonstratii de strada, proteste, chiar si in zilele noastre. Ziua de 1 Mai este, cam peste tot, o zi libera, cu festivitati pasnice, dupa care oamenii petrec campeneste. Interesant este ce se intampla in SUA. Iata ce ne spune Wikipedia:
"United States
In the United States, efforts to officially switch Labor Day to the international date of May 1 have failed. In 1921, following the Russian Revolution of 1917, May 1 was promoted as "Americanization Day" by the Veterans of Foreign Wars and other groups as a counter to communists. It became an annual event, sometimes featuring large rallies. In 1949, Americanization Day was renamed to Loyalty Day. In 1958, the U.S. Congress declared Loyalty Day, the U.S. recognition of May 1, a national holiday; that same year, U.S. President Dwight D. Eisenhower proclaimed May 1 Law Day as well.
Some unions and union locals in the United States — especially in urban areas with strong support for organized labor — have attempted to maintain a connection with more left-wing labor traditions through their own unofficial observances on May 1. Some of the largest examples of this occurred during the Great Depression of the 1930s, when thousands of workers marched in May Day parades in New York's Union Square. Smaller far left groups have also tried to keep the May Day tradition alive with more radical demonstrations in such cities as New York and Seattle, without major union backing.
In 2006, May 1 was chosen by mostly Latino immigrant groups in the United States as the day for the Great American Boycott, a general strike of illegal immigrant workers and supporters to protest H.R. 4437, immigration reform legislation which they felt was draconian. From April 10 to May 1 of that year, millions of immigrant families in the U.S. called for immigrant rights, workers rights and amnesty for undocumented workers. They were joined by socialist and other leftist organizations on May 1.[14][15] On May 1, 2007, a mostly peaceful demonstration in Los Angeles in support of illegal immigrant workers ended with a widely televised dispersal by police officers. In March 2008, the International Longshore and Warehouse Union announced that dockworkers will move no cargo at any West Coast ports on May 1, 2008, as a protest against the continuation of the Iraq War and the diversion of resources from domestic needs.[16] For May Day 2010, marches were being planned in many cities uniting immigrant and native workers including New York,[17][18] San Francisco,[19] Boston,[20]Albany [21] Chicago and Los Angeles most of whom protested against the Arizona Senate Bill 1070[22]Members of Occupy Wall Street plan to hold a General Strike in 2012."
Stau si ma intreb de ce aceasta reticenta, fata de Ziua Internationala a Muncii, in SUA... Interesant este ca aceasta zi, in SUA, a fost legata de comunisti. Dupa cum se poate constata, ea a primit diverse denumiri, numai Ziua Internationala a Muncii, nu. I s-a spus Americanization Day, Loyalty Day, Law Day. Deci ziua de 1 Mai a ramas ca sarbatoare, dar sub alta denumire si se sarbatoreste altceva. De observat ca, in ultima vreme, de 1 Mai au loc numeroase demonstratii in SUA, greve generale, legate de imigratia ilegala. Imigrantii cer respectarea drepturilor lor, ale muncitorilor, amnistierea pentru muncitorii care nu au documentele necesare, contesta legislatia, in viziunea lor, draconica cu privire la imigratie. Membrii Occupy Wall Street planuiesc o greva generala in 2012! Dupa cum lesne se observa, 1 Mai a ramas in SUA o zi de lupta, nu numai pentru drepturile muncitorilor sau imigrantilor, dar si pentru pace - de observat protestele din 2008 impotriva continuarii Razboiului din Irak. Deci in SUA, 1 Mai e o zi controversata, ca sa zic asa. Dar datorita acestui lucru se mentine spiritul de lupta al oamenilor muncii, amintind de semnificatia originara a acestei zile, pentru ca la inceput a fost o zi ce a marcat o lupta a oamenilor muncii pentru drepturile lor legitime. In alte parti oamenii nu au de lucru, in schimb sarbatoresc 1 Mai cu mici si bere, lasand la o parte memoria inca treaza a propagandei PCR. Nu peste tot... In Spania am auzit ca au deja loc demonstratii de strada impotriva politicilor Guvernului - somajul a ajuns la 25%! Protestele oamenilor sunt pe deplin justificate cand aceasta valoare - MUNCA - este calcata in picioare din diverse motive, de catre cei ce s-au obisnuit sa nu prea tina cont de ea si nici de cei ce muncesc.
Eu cred ca Ziua de 1 Mai trebuie sa fie sarbatorita de catre toti! Ea ne reaminteste de faptul ca trebuie sa avem respect fata de MUNCA si fata de tot ce decurge de aici: indatoririle noastre, drepturile noastre, progresul societatii, solidaritate, pace, bunastare, respectul pentru cei care muncesc si pentru bunurile realizate prin munca, folositoare omului, fata de civilizatie si de atatea altele necesare pentru om, in general vorbind. O societate care nu mai respecta MUNCA si pe cei ce muncesc intra intr-o stare de haos si de deruta morala. In felul acesta traieste o criza din care cu anevoie va iesi. Poate ca una din cauzele crizei economice actuale este tocmai acest lucru... Societatea a ajuns la un nivel de dezvoltare economica foarte ridicat, de care omul s-a bucurat, evident. Dar poate ca tocmai acest hedonism a facut sa uitam lucrurile de baza pe care s-a intemeiat acest progres, inregistrat in sec. XX. Si unul din aceste lucruri de baza, poate principalul, a fost MUNCA. In hedonismul nostru am uitat de asa ceva, alunecand spre aceasta criza actuala, incurcandu-ne in datorii mari, aproape imposibil de platit... Sarbatorim munca la iarba verde, mancand niste mici, band o bere fara sa meditam mai serios la aceasta valoare si la semnificatiile acestei zile de 1 Mai.
Din cand in cand trebuie sa ne reamintim...