Powered By Blogger

joi, 30 iunie 2011

Un punct de vedere interesant despre criza din Grecia

Iata ce ne spune Mediafax:

Bloomberg: În spatele crizei din Grecia "fierb" două viziuni privind euro

"În spatele crizei din Grecia "fierb" două viziuni privind euro şi, cu cât este amânat mai mult falimentul acestei ţări, cu atât sunt mai aproape liderii europeni de a încălca unul dintre cele mai vechi taboo-uri, prin asumarea responsabilităţii pentru finanţele unui stat membru, comentează Bloomberg.

Autorităţile europene devin principalii deţinători de obligaţiuni suverane elene, chiar dacă se opun propunerii preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, pentru o "consolidare majoră" a legăturilor fiscale în spaţiul comunitar.
În aceste condiţii, obiecţiile politicienilor europeni de împărţire a suveranităţii sunt subminate de propriile eforturi de salvare a euro.
"Cu cât este evitată restructurarea datoriilor elene, cu atât mai mult obligaţiile financiare ale Greciei sunt împărţite şi apare o uniune fiscală de facto", a declarat David Mackie, economist şef la JPMorgan Chase în Londra.
Dacă BCE va avea succes în încercarea de a preveni restructurarea, în viitorul apropiat, a datoriilor Greciei, regiunea va merge spre destinaţia dorită de Trichet, crede Mackie.
Parlamentul de la Atena a aprobat miercuri un nou plan de austeritate, creând condiţiile pentru obţinerea unui al doilea program internaţional de finanţare în decurs de doi ani, care va majora contribuţia contribuabililor europeni la salvarea celui mai îndatorat stat din UE."
si:
""Europa se află la o răscruce. Este imposibil să avem o uniune monetară în anii următori dacă nu construim o uniune economică şi fiscală. Trichet este conştient de acest lucru, dar unii lideri politici au alte viziuni", a afirmat într-un interviu Guy Verhofstadt, prim-ministru al Belgiei în prima decadă a euro.
Costul unei uniuni mai profunde ar fi suportat în mare parte de principalele economii ale zonei euro.
Analiştii Nomura International calculează că Germania ar trebui să contribuie cu 3,5% din PIB pentru ca integrarea regiunii să ajungă la nivelul celei din Statele Unite, comparativ cu 1% în prezent, reprezentând 0,7% din bugetul UE.
Finanţarea Greciei, Irlandei şi Portugaliei se va ridica la circa 2% din PIB-ul Franţei şi al Germaniei, în acest an, reprezentând în mare ratele lor de creştere economică, potrivit analiştilor companiei de brokeraj Strategists at Brockhouse&Cooper din Montreal."

Dar este interesant de citit tot articolul, pe care il recomand!

luni, 27 iunie 2011

Exagereaza Basescu...?

Presedintele Traian Basescu a facut inca o declaratie surprinzatoare de Ziua Drapelului National. Iata ce ne spune HotNews:

Traian Basescu, de Ziua Drapelului National: Suntem intr-un moment de cumpana in care solidaritatea e singura solutie

""Adesea, daca mergi pe strada, vezi oameni care trec pe langa tricolor ca pe langa un stalp de iluminat. Este proba faptului ca am uitat sa avem in viata de zi cu zi valorile noastre", a spus Traian Basescu.
"Suntem intr-un moment de cumpana in care solidaritatea e singura solutie prin care putem sa trece momentele dificile ce ni le rezerva viitorul", a adaugat seful statului.
Drapelul National a fost decretat pentru prima oara ca simbol national de Guvernul revolutionar provizoriu din Tara Romaneasca la 14/26 iunie 1848, avand inscrisa pe el deviza 'Dreptate, Fratie', relateaza Agerpres.
Presedintele Basescu a declarat ca "tricolorul simbolizeaza toata evolutia statului roman": "Pana la urma tricolorul e definitia noastra. In tricolor regasim pamantul tarii, in tricolor gasim istoria noastra si viitorul nostru, gasim reprezentata fiecare casa, fiecare familie, fiecare bunic, fiecare copil si viitorul fiecaruia dintre ei".
Traian Basescu a adaugat ca Romania se afla astazi "intr-un moment in care nu parem a intelege ca avem nevoie de solidaritate mai mult decat oricand: "Istoria moderna a Romaniei consemneaza momente sublime de solidaritate iar azi este din nou un astfel de moment, in care lumea se indreapta spre o perioada in care nu stie exact ce se va intampla si cum vor evolua lucrurile".
"La multi ani, tricolor, la multi ani, romani", a incheiat el." (subl.mea)
Subiectul principal de discutie este fraza subliniata. L-am vazut dezbatut si aici. Nu prea e in regula, dupa parerea mea, sa spui ca vezi oameni pe strada care trec pe langa tricolor ca pe langa un stalp de iluminat... Dar... poate ca asta e perceptia Presedintelui. Observ la Basescu ca face, in ultima vreme cel putin, afirmatii ce au o doza mare de subiectivitate. Eu nu spun ca nu ar fi sincer in ceea ce declara. In definitiv si la urma urmei, poate ca omul chiar asa gandeste. Este firesc a te intreba: dar de unde stie el cum trec oamenii pe langa tricolor? De unde stie el ce sentimente le starneste tricolorul? A face un proces de intentie populatiei, pe tema aceasta, nu e o atitudine potrivita si nici corecta. Sau, daca doriti, e un mod neelegant si nefericit de a te exprima. Totusi... intrebarea care se pune ar fi: exagereaza Basescu? In ce masura are dreptate? Eu am scris mai demult un articol:

Despre patriotism
Care ar fi interesant de parcurs, apropo de declaratiile lui Traian Basescu. Pe scurt, este vorba de Raportul IRES privind patriotismul la romani. Domnul Dancu da explicatii foarte interesante. 
Mediafax de asemenea ne informeaza despre declaratiile lui Basescu:


Preşedintele Traian Băsescu, la ceremonia de Ziua Drapelului Naţional
Basescu a tinut sa precizeze:
"Băsescu a afirmat că, de câte ori ajunge la o întâlnire internaţională, primul lucru pe care îl face este să caute, în linia de drapele de stat, drapelul tricolor al României."Nu întotdeauna faptele pe care le avem de săvârşit sunt plăcute, dar dacă ele sunt necesare, resursa de a merge înainte o găseşti în simbolul naţional", a spus el."
si:
"El a adăugat că poartă tricolorul în suflet. "Tricolorul trebuie purtat în suflet. Eu acolo îl am, este parte a sufletului meu", a spus el.După discursuri oficialităţile prezente au "onorat" drapelul care urma să fie ridicat pe catargul din faţa Cercului Militar Naţional, înclinându-se în faţa sa, după care a fost intonat imnul de stat şi a avut loc un moment religios.La ceremonia de Ziua Drapelului au participat câteva zeci de bucureşteni, iar discursurile au fost marcate de momente scurte de aplauze.""
 Revin la ce arata Vasile Dancu:
"Statul trebuie să fie imparțial, dar nu inert. Și un lucru esențial, pe care ne facem că nu-l înțelegem: statul român nu este un stat social. Este un stat corupt, ineficient, prăduitor, cheltuitor, dar cu rezultate penibile, dar nu este un stat social. Un stat social oferă multe bunuri publice, dar este un stat inteligent și eficient. Un argument în plus: un stat social ar trebui să tindă măcar în a fi un stat egalitar. Dar statul român nu avut niciodată intenția de a deveni egalitar, ci a creat tot timpul privilegii, pensii speciale, salarii speciale, sporuri și regimuri speciale pentru categoriile care erau importante în arhitectura puterii. Un stat fără un sistem unic de pensii sau sistem unic de salarizare nu este stat social, decât în discursurile celor care nu înțeleg prea bine ce se întâmplă. România nu are cum fi etichetată ca un stat social, ci mai degrabă ca un stat discriminatoriu, stat care a creat mai multe excepții decât egalitate.Un stat social creează condiții pentru o egalitate formală între cetățeni ca și fundament pentru democrație. "
Ceea ce spune Dl. Dancu este important pentru ca arata ceea ce Romania ar trebui sa fie si nu e. Cu alte cuvinte domnia sa arata ca nu este respectata Constitutia, mai exact art.1 , al.3, unde se specifica foarte clar ca "Romania este un stat de drept, democratic si social". Iar daca ne gandim la cuvintele: "Un argument în plus: un stat social ar trebui să tindă măcar în a fi un stat egalitar. Dar statul român nu avut niciodată intenția de a deveni egalitar, ci a creat tot timpul privilegii, pensii speciale, salarii speciale, sporuri și regimuri speciale pentru categoriile care erau importante în arhitectura puterii. ", am putea banui ca Romania nu a fost niciodata stat social, desi in Constitutie scrie ca Romania e un stat social... Dar atunci cum ar putea sa existe solidaritate sociala, si o societate intemeiata pe o asemenea valoare? Sa nu uitam ca Presedintele face un apel la solidaritate si anume o solidaritate in jurul tricolorului, ca simbol national:
""Suntem într-un moment de cumpănă, în care solidaritatea este singura soluţie pentru ca o ţară să treacă de momentele dificile ce ni le rezervă viitorul, iar singurul simbol care ne poate aşeza pe toţi la un loc este tricolorul""
Sa vedem care este parerea reputatului sociolog, Dl. Dancu:
"Este clar că România este un stat oligarhic, un stat slab, căpușat de toate clicile politice care ajung la putere și de toate categoriile socio-profesionale care dețin pozitii de decizie sau de forță: revoluționari, armată, polițiști, judecători sau procurori etc.Faptul că românii au o mentalitate de asistați nu însemnă un stat social cum cred cei care se uită doar dintr-o parte la realitatea noastră." " 
Mai corect spus cred ca ar fi: "Faptul ca romanii au ajuns sa aiba o mentalitate de asistati...". Altii, si nu putini, au si emigrat... Or, intr-un astfel de stat se mai poate vorbi de solidaritate? Concluzia ar fi ca aceasta clasa politica nu a facut nimic nici in sensul de a construi cu adevarat un stat social si nici in a promova solidaritatea sociala in societate, ca o valoare ce ar trebui sa fie prezenta. De ce asa? Eu am impresia ca de la bun inceput, inca imediat dupa Revolutie, la noi s-a vorbit una si s-a facut alta. Constitutia din 1991 stipula, la fel ca si cea actuala, la art.1, al.3, ca "Romania este un stat de drept, democratic si social", numai ca la noi s-a mers pe crearea economiei de piata, si anume a uneia "functionale". Din aceasta cauza statul nostru a stat sub semnul imperialismului pietelor, iar mai putin, chiar foarte putin sub semnul solidaritatii sociale, ca o caracteristica a statului social. Expresiile ce s-au intalnit frecvent, ca spre exemplu: "boom-ul imobiliar", stau marturie acestui lucru. Nici masurile pe care actuala Putere le-a luat, spre exemplu noul Cod al Muncii pentru care Guvernul si-a angajat raspunderea, nu stau sub semnul solidaritatii sociale. Si atunci imi pun intrebarea: nu cumva solidaritatea sociala este piatra de temelie a patriotismului? In sensul ca daca aceasta solidaritate sociala slabeste, atunci si patriotismul slabeste? Sa analizam putin acest lucru si prin prisma emigratiei, cu care tara noastra se confrunta de o buna bucata de vreme, luand ca ajutor ceea ce spunea Cicero: Ubi bene, ibi patria - Acolo unde e bine, acolo este patria. Pentru ca intr-o societate, asa cum o descrie Dl. Dancu pe cea romaneasca, nu prea are cum sa fie bine pentru cetateanul obisnuit, pentru omul de pe strada care trece pe langa tricolor ca pe langa stalpul de iluminat, cum se exprima Dl. Basescu. Este clar ca emigratia se poate traduce si prin cuvintele lui Cicero. Sigur, tricolorul si patria le poti purta in suflet oriunde si s-ar putea spune ca e o dovada de lasitate sa fugi din fata greului catre locuri placute, unde este bine, cand in tara ta nu prea e asa, in loc sa te implici si sa faci ceva aici, in tara ta. Dar aici intervine si un alt aspect: deznadejedea, adica pierderea oricarei sperante ca in tara ta, pe perioada vietii tale, lucrurile ar mai putea sa mearga spre bine. Cred ca absenteismul la vot este si o expresie a acestei deznadejdi, dar si a derutei, in conditiile in care politicienii spun una si fac alta. Dar intr-o societate unde nu exista solidaritate sociala, este foarte, foarte probabil ca omul obisnuit sa inceapa sa gandeasca dupa cuvintele lui Cicero. Mai ales ca durerea este agravata si de slabele performante economice cu care se confrunta Romania.  
Dar ceea ce spune Dl. Dancu conduce la ideea alterarii conditiei de a fi cetatean. Cetatenia, sau a fi cetatean, se bazeaza pe etica , civism, responsabilitate, toleranta reciproca. Se mai poate vorbi, oare, de aceste valori intr-un stat caracterizat ca fiind: "stat corupt, ineficient, prăduitor, cheltuitor, dar cu rezultate penibile"? Sau astfel de caracteristici (intr-un moment istoric dat) altereaza, spre exemplu, toleranta reciproca si submineaza solidaritatea sociala? Clientelismul de orice fel ar fi el, dupa parerea mea, altereaza, viciaza calitatea de a fi cetatean. Pentru ca toleranta are la baza, in acest context, criterii clientelare. "Traiul impreuna" devine dificil in conditiile in care in societate se creaza tot felul de grupuri de interese (expresia e la moda!) antagonice, care depind, in dobandirea prosperitatii lor personale, proprii, de clientelism (spre exemplu clientelismul politic). Sa nu uitam ca s-a spus despre PDL ca s-a pesedizat! Este limpede ca in felul acesta e subminata insasi demnitatea umana. Accentul deosebit pus pe "piata", absolutizarea abnorma a pietii si economiei de piata au condus in cele din urma, intr-o societate in tranzitie, spre astfel de realitati. 
Dar nu e vorba numai de asta... Exista la noi o depreciere a discursului public al liderilor nostrii politici, lucru ingrijorator dupa parerea mea. Iata aici un exemplu venit dinspre partea Opozitiei. Este ingrijorator pentru ca asa cum bine observa Buffon, "Le style est l’homme même"... Insa este de observat ca Vasile Dancu, analizand fenomenul patriotismului la romani, in momentul actual, vorbeste de educatie. Exista o prapastie intre generatia tanara si cea varstnica in felul in care acestia se identifica cu calificativul de patriot. Dar poate fi vorba, de ce nu, si de o prapastie in ceea ce priveste educatia, la modul general vorbind. La capitolul asta nici Basescu nu exceleaza: viziunea ca avem nevoie de tinichigii si ospatari, ca se poate invata cu google s.a.m.d. Dupa cum se poate vedea, nici discursul public al liderilor politici nu exprima educatie in adevaratul sens al cuvantului. Si atunci cum poate sa se dezvolte patriotismul? Pentru ca in felul acesta si calitatea dezbaterilor scade foarte mult. Devin sarace in idei. Si totul se traduce printr-o lupta acerba pentru putere, pentru ca sa-si recapete privilegiile pierdute sau, pentru cei de la Putere, sa si le mentina - teren propice pentru ceea ce se numeste excluderea sociala. Observam o lipsa totala de viziune, spre exemplu, in ceea ce priveste organizarea administrativ-teritoriala, unde, in momentul de fata, e un blocaj total. Observam o imposibilitate de a obtine consensul pe problemele importante cu care se confrunta tara. Evident ca aceste aspecte isi pun amprenta si asupra cetateanului, care devine din ce in ce mai derutat si, in cele din urma, din ce in ce mai nepasator...


Mai putin comentata, mi se pare, a fost fraza: ""Istoria moderna a Romaniei consemneaza momente sublime de solidaritate iar azi este din nou un astfel de moment, in care lumea se indreapta spre o perioada in care nu stie exact ce se va intampla si cum vor evolua lucrurile" (subl.mea). Acest apel viu al solidaritate, pe care l-a adresat Presedintele tuturor cetatenilor, este legat de acest aspect: spre ce se indreapta lumea? Nu este de neglijat ceea ce a spus Basescu. Deoarece actuala criza economica si financiara a bulversat mult societatile occidentale, marcate de revolte, mitinguri uriase, cum a fost, recent, la Londra. De remarcat ca tinerii sunt printre cei mai dezavantajati. Pentru ca exista o amenintare la adresa democratiei in Europa si in intreaga lume. De observat este ca tonul discursului prezidential este unul nationalist. Nu l-am auzit pe Basescu, pana acum, abordand chestiunea patriotismului, referindu-se la tricolor atat de patetic. E un semnal...? Ca si declaratia anterioara legata de Regele Mihai si maresalul Antonescu...? De observat ca Basescu parca a vrut sa se justifice: "Nu întotdeauna faptele pe care le avem de săvârşit sunt plăcute, dar dacă ele sunt necesare, resursa de a merge înainte o găseşti în simbolul naţional". Poate ca n-ar fi stricat sa ne spuna cum vede domnia sa problema: spre ce se indreapta lumea?. Poate ca ne-ar fi lamurit mai mult... O solutie la aceasta criza economica si financiara nu a fost data pana acum si aceasta poate sa capete, in continuare, forme foarte acute. In ce masura va rezista UE? Sa nu uitam ca partidele populare sunt majoritare in Parlamentul European si practic conduc UE. Masurile care se iau sunt de dreapta, incarcatura politica este evidenta: salvarea bancilor, a bogatiilor private. Dar stau si ma intreb: strangerea aceasta in jurul drapelului national, pe care Basescu a sustinut-o cu atata tarie si patos, reprezinta doar o viziune de moment a Presedintelui? Ce ar putea sa cauzeze o astfel de optica? Pentru ca atitudinea pe care a avut-o Basescu mi se pare destul de brusca. A facut acum astfel de declaratii, cu un iz nationalist evident, asemanator cu cel al PRM-ului lui Vadim Tudor. Ne putem gandi si la atragerea de voturi. Dar poate ca e si altceva... Eu stau si ma gandesc daca nu cumva se are in vedere un scenariu de destructurare chiar a Uniunii Europene. Sa nu uitam ca declaratia a facut-o Presedintele, care reprezinta Statul Roman, conform Constitutiei si de aceea ea trebuie privita cu toata atentia. Pentru ca nu a fost intamplatoare, cel putin asa cred. 


Exagereaza Basescu...?
 

joi, 23 iunie 2011

Despre reforma D-lui Basescu

Nu voi discuta aici necesitatea acestei reforme sau despre temeiurile care ar fundamenta aceasta reforma. Voi exprima un punct de vedere subiectiv despre aceste lucruri.
Ceea ce ma frapeaza este faptul ca se doreste infaptuirea acestei reforme intr-un timp extrem de scurt, mai ales ca, daca stai bine sa te gandesti, este vorba nu de orice reforma, ci de una de mari proportii. Si asta in conditiile in care coalitia de guvernamant se tine in Parlament intr-o majoritate fragila, foarte fragila. Daca ne vom uita la ce reforma propune Dl. Basescu vom vedea ca, cel putin pana acum, aceasta are doua componente importante: reorganizarea teritoriala, prin trecerea de la actualele judete, la judete mai mari sau regiuni si modificarea actualei Constitutii. De asta am si spus ca reforma e una de mari proportii. Dar cum poti sa faci o reforma asa de mare pana anul viitor? Si asta in conditiile unei majoritati fragile, pe care, asa cum am zis mai sus, coalitia o are in Parlament. Pe de alta parte se observa foarte clar ca Opozitia nu e de acord, dar nici UDMR nu e de acord cu reorganizarea teritoriului, asa cum a propus-o partidul de suflet al D-lui Basescu, PDL. Ciudat mi se pare ca discutiile au inceput acum, la jumatatea acestui an. Ma gandeam ca ar fi trebuit sa inceapa de anul trecut - ar fi fost mult mai logic. Vrei  sa infaptuiesti o reforma asa de mare, atunci si pregatirile trebuie sa fie pe masura, mai ales in ce priveste populatia. Insa anul trecut PDL nu s-a ocupat decat de taieri de pensii si salarii si de programul de austeritate. Poate ca nu era momentul in asemenea conditii de criza economica grea sa se inceapa discutiile despre aceasta reforma. Pentru ca, iata, dupa cum se vede, UDMR, care e un aliat cheie in actuala coalitie, nu prea doreste reforma asta (cel putin sub aspectul adminitrativ-teritorial). Dar totusi... Pregatirile nu ar fi insemnat o trecere imediata la actiune (cel putin asa vad eu lucrurile). Ci doar discutii care sa puna la punct lucrurile si sa ajute la gasirea unui consens majoritar in Parlament, tocmai pentru a putea demara reforma in cele mai bune conditiuni. Pe cand acuma reforma a demarat, dar greu de tot, ca sa nu zic rau de tot. Si cu sanse infime de reusita. Cu amenintari de proteste stradale in secuime. Cu tot felul de tensiuni politice. Si asta fara sa aduca PDL-ului capital electoral, ci mai degraba o antipatie generala. Basescu s-a razboit atata amar de vreme cu PSD si PNL, iar acuma i-a invitat la Cotroceni ca sa discute, dupa ce s-au adunat in timp atatea si atatea resentimente in tabara USL-ului. Pe de alta parte sa nu uitam desele, prea desele angajari de raspundere ale Guvernului Boc pe chestiuni atat de importante, spre exemplu Codul Muncii, daca nu ma insel. In conditiile in care PDL nu a putut gasi un consens majoritar in Parlament, pe cale politica si democratica. Capitol la care nici Basescu nu a stat prea bine. Spun asta deoarece consensul politic intre toate partidele politice este extrem de important in realizarea unei adevarate reforme a tarii. Iar acum, iata aici un punct de vedere al celor din Opozitie fata de consultarile de la Cotroceni... Si nu e singurul de acest gen, se intelege.  Dar impresia mea este ca reforma aceasta, pe care o doresc Dl. Basescu si PDL  este una facuta "pe genunchi", cum se spune. Adica asa, la repezeala. Nicidecum nu-mi face impresia a ceva temeinic, bine asezat, avand o fundatie solida, bine ancorat in societate, cu o fundamentare teoretica extrem de bine pusa la punct, gandit profund. Ci asa, rapid de tot, daca "iese", poate ca "iese" ceva, poate, poate "se prinde". Adica extrem de superficial, insuficient explicat populatiei si, in consecinta, insuficient inteles de catre o populatie care a trebuit sa accepte tot felul de privatiuni (taieri de salarii, pensii), care a dus greul crizei economice cu greu si a carei incredere in Presedinte si in PDL a scazut foarte mult. Pentru ca nu se vede nici acum, dupa ce, oficial, premierul a anuntat iesirea din recesiune ca treburile economice ar merge mai bine, iar in felul acesta PDL nu poate fi convingator. Iar in asemenea conditii mai poate face, oare, vreo reforma? Evident ca atmosfera care s-a creat in jurul acestor evenimente este mai degraba una care bulverseaza societatea si mai putin de dezbatere asupra acestor probleme. Vrednica de atentie mi s-a parut aceasta declaratie a Presedintelui (conform Gandul):
"Modul nostru de a trăi este de multe ori ieşit din standarde faţă de Europa. Europenii văd, ştiu, iar noi de multe ori nu înţelegem. Avem această problemă: cultura balcanică nu e la fel cu cea olandeză. Sunt însă şi ţări care nu au de ce să ne dea lecţii. De aici şi revolta mea: unii ne dau lecţii fără să vadă ce e la ei acasă. "
Asta e o motivare a acestei reforme? Nu vad niciun motiv pentru care cultura olandeza sa fie prezenta peste tot in Europa, si spun asta cu tot respectul fata de Olanda. Nici cultura italiana, ca sa dau si eu un exemplu, nu e precum cea olandeza. De fapt Olanda e o tara foarte interesanta (mie asa mi se pare) si poate voi si scrie cate ceva in acest sens. Chiar m-am gandit si eu la Olanda, faimoasa opozanta a intrarii noastre in Schengen, si m-am documentat nitel. Fara sa vreau am facut si eu o comparatie. Personal consider ca Olanda e o tara deosebita sub multe aspecte intre tarile europene. Evident, foarte deosebita de a noastra. Parerea mea, extrem de subiectiva, desigur, este ca eu inteleg mai bine Olanda decat intelege un olandez Romania. Dar asta e o alta chestiune. Cu scuzele de rigoare daca am fost ingamfat. Insa, dupa parerea mea, problema noastra nu tine de cultura balcanica (sau, daca doriti, tine, dar intr-o mica masura). Chestiunea nu e neaparat una culturala. Eu as privi problema din considerente de istorie contemporana, pe scurt: aproape 50 de ani de comunism urmati de o tranzitie prelungita la capitalism. Cred ca e mai corect sa punem asa problema, pentru ca aceasta este problema principala. In rest, desigur, diferente culturale intre tarile europene au existat si vor exista si de acum inainte. Spre exemplu: e clar ca intre Franta si Germania exista astfel de diferente, asa cum exista si intre Grecia si Suedia. Eu cred ca exista diferente si intre Nordul si Sudul Italiei. Europa este una a diferentelor culturale si niciun standard impus sa fie comun tuturor acestor tari nu va putea sa stearga cu buretele aceste diferente, care se manifesta si la nivel de individ: spre exemplu nu cred ca un spaniol sau un portugez va fi ca un german sau un danez. Si din acest motiv afirmatia Pesedintelui cum ca: "Modul nostru de a trăi este de multe ori ieşit din standarde faţă de Europa" mi se pare cu totul nedreapta. Si chiar mai mult decat atat: subestimeaza poporul roman foarte mult. Dupa care adauga: "Avem această problemă: cultura balcanică nu e la fel cu cea olandeză.". Daca aceasta teza este valabila, inseamna ca se urmareste uniformizarea culturala a Europei (pentru ca asta ar rezolva toata problema). Dar este posibil acest lucru, de data aceasta obiectiv vorbind? Trebuie sa fie posibil asa ceva? Se forteaza de catre cineva aceasta posibilitate? Si de unde pana unde ca Olanda e luata sau ar trebui sa fie luata drept etalon? Este clar ca Dl. Basescu exagereaza, dar el a vrut sa spuna ceva ce trebuie bine inteles, daca e asa cum spune. Si, din aceasta cauza, trebuie meditat asupra a ceea ce a spus. Pentru ca ideea de a fi cu totii "olandezi" in aceasta Europa nu imi place deloc. Nu ar fi Europa care sa-mi placa. Poate ca se urmareste, in acest sens, si o uniformizare rasiala a Europei, avand Olanda drept etalon, idee ce-mi creaza o vie repulsie! Tocmai diversitatea da farmec acestei Europe. Cand mergi in Olanda vrei, desigur, sa vezi ceva specific olandez si nu sa fie peste tot acelasi specific intr-o uniformitate monotona si obositoare. Asa cum daca merg intr-un restaurant la Budapesta vreau sa mananc ceva specific unguresc, spre exemplu un gulas facut ca la mama lui acasa si nu sarmale. Sarmalele le mananc acasa, facute de mama si le face foarte bine! :) . Este clar, dupa parerea mea, ca aceasta diversitate da frumusete Europei. Si copierea cuvant cu cuvant a unei culturi straine mi se pare o idee cat se poate de absurda. De altfel acest lucru genereaza si bulversari societale foarte mari. In loc sa promovam mult mai bine propria noastra cultura, inclusiv prin mijloace economice, in Europa, noi admitem umili ca avem o problema: "cultura balcanică nu e la fel cu cea olandeză"... Dar pe astfel de considerente nu se poate face niciun fel de reforma viabila la noi. Dl. Basescu vorbeste de "interventii de la foarte multe ambasade europene", iata ce afirma:
"Reglementarea europeană ne spune că trebuie să luăm în vedere luarea măsurilor necesare pentru a putea confisca bunurile persoanei sau bunurile transferate. La mine au fost intervenţii foarte multe de la ambasadele europene. Ei vor să îndeplinim standardele de diminuare a corupţiei şi să respectăm reglementările europene."
Cu alte cuvinte reforma constitutionala privind stergerea din Constitutie a propozitiei care spune ca se prezuma dobandirea licita se face pe astfel de considerente. Este foarte adevarat ca Presedintele a spus si ca: "Sunt însă şi ţări care nu au de ce să ne dea lecţii. De aici şi revolta mea: unii ne dau lecţii fără să vadă ce e la ei acasă.". Atitudine cu care sunt de acord. Numai ca atunci de ce se cere in mod expres Romaniei (eu asa inteleg) sa faca astfel de reforme, cand si alte state, care mai dau si lectii, au grave probleme la capitolul asta? Nu a spus care ar fi acele alte tari, dar a folosit pluralul - tari (deci sunt mai multe). Ca si cum capitalismul ar fi intruchiparea tuturor virtutilor, raiul pe pamant. Si numai la noi e iadul. Dar noi trebuie sa facem, altii nu. Lucru ce iarasi e extrem de deranjant. Pentru ca a nu fi inteles din punct de vedere cultural e una, dar a fi catalogat drept un iad al coruptiei e cu totul altceva, chiar din partea unora care "nu vor sa vada ce e la ei acasa", lucru ce denota rea vointa din partea acelora. Eu nu spun ca la noi toate ar fi bune si frumoase, dar ma deranjeaza presiunile facute cu rea vointa si superficialitate. O reforma facuta aici la noi ar trebui sa reflecte, in primul rand, interesele romanesti si ale Romaniei, nu alte interese. Dar daca problema se pune asa cum a zis-o Dl. Basescu, atunci sugereaza ca la mijloc ar fi si alte interese. Lucru care face ca aceasta reforma sa fie mult mai controversata decat ar aparea la prima vedere. Pentru ca daca lucrurile se pun asa, atunci intram intr-o zona de cercetare geopolitica si nu cred ca e exagerat daca spun asa. "La mine au fost intervenţii foarte multe de la ambasadele europene." - de ce neaparat la Presedinte? Deci presiunile s-au facut direct asupra Presedintelui, lucru care nu stiu cat e de in regula. Si e si ciudat, daca stai sa te gandesti ca avem atatea insitutii pentru combaterea coruptiei. Inseamna ca exista, in foarte multe tari, o perceptie acuta a faptului ca presedintele ar fi "atotputernic" in Romania si ma intreb de ce, oare, asa. Nu cu mult timp in urma o publicatie, The Economist, citata de Mediafax, spunea ca Basescu ar putea reveni in "stil Putin", ca premier, dupa expirarea mandatului prezidential in 2014! Eu stau si ma intreb: de unde pana unde asemenea concluzii si asemenea apropiere intre Basescu si Putin? Este o perceptie gresita, din partea Vestului, asupra realitatilor romanesti, dar si o anume ignoranta din partea lor. Ei nu inteleg ca aceasta coruptie, de care vorbeste The Economist, a luat nastere prin demantelarea sistemului economic de stat, comunist. Tot acest sistem economic centralizat, de stat, care asigura alocuri de munca pentru toata populatia tarii apta de munca la varsta legala de a muncii, s-a distrus, incercandu-se de a se crea un sistem capitalist, bazat pe proprietate privata si economie de piata. Insa, din cate citesc si in presa noastra, am impresia ca putini inteleg un lucru important: fostele intreprinderi socialiste trebuiau transformate in mari corporatii capitaliste. Tocmai ca nu s-a intamplat asa, iar lucrul asta a condus la o slaba cultura corporatista in Romania si la o realitate dezolanta. Daca s-ar fi putut realiza insa transformarea lor in mari corporatii capitaliste, altfel ar fi stat lucrurile, desigur. La noi, in schimb, s-a mers pe infiintarea de IMM-uri, lucru care, din punct de vedere economic, s-a dovedit insuficient, iar constructia capitalista rezultata destul de slaba, dupa cum remarca si cotidianul citat. Daca lucrurile ar fi stat altfel economia romaneasca ar fi fost conectata mult mai bine la economia Vestului. Din pacate exportam multi emigranti... Din pacate pentru noi, pentru ca nu mai avem cum sa retinem in tara forta de munca bine calificata, lucru ce dauneaza economiei. Dar demantelarea sistemului economic de stat, comunist a generat coruptie, imbogatiri peste noapte in ideea ca transferul de capital de la stat catre privat va putea sa conduca mai usor la crearea sistemului capitalist autohton si economiei de piata, fara de care liberalismul nu avea cum sa-si spuna cuvantul. Transferul acesta de proprietate a fost unul dificil, marcat si de esecuri in privatizarea fostelor unitati economice de stat. In definitiv si la urma urmei, pe scurt, cam asta ar fi toata problema. Iar in privinta lui 2009, indiferent cat de prudent ar fi franat Guvernul criza economica mondiala tot si-ar fi spus cuvantul si la noi, asa cum s-a intamplat peste tot. Pai in Marea Britanie, ca sa dau un exemplu, criza economica a fost foarte virulenta si se simte si azi, generand miscari sociale precum mitinguri uriase la Londra. Inca Romania sta bine fata de, spre exemplu, Grecia, Spania sau Italia, la capitolul datoriilor suverane.
Ceea ce remarc este insa reticenta Vestului fata de Balcani. Pacat... In primul rand investitiile straine care au venit aici, mult mai mici decat in alte parti. Si mie imi face impresia ca nu au dorit o zona dezvoltata aici in Balcani. Cazul Greciei, dupa parerea mea, reprezinta o dovada in acest sens. Urmaream la televizor mitingul de protest de la Atena si o doamna, participanta la miting, luandu-i-se un scurt interviu, se intreba "cum de am ajuns in aceasta situatie"... Intrebarea e clasica. O alta doamna spunea ca "suntem condusi de aceleasi persoane de ani de zile"... Dar daca aruncam o privire fugara asupra structurii economiei grecesti vom intelege imediat cum:
"The public sector accounts for about 40% of GDP. The service sector contributes 78.5% of total GDP, industry 17.6% and agriculture 4%. " 
Mai ales ca e o tara care a practicat de-alungul timpului, dupa restaurarea democratiei in 1974, o politica economica bazata pe deficite mari, pentru a atrage populatia in activitati economice:
"According to an editorial published by the Greek newspaper Kathimerini, large public deficits are one of the features that have marked the Greek social model since the restoration of democracy in 1974. After the removal of the right leaning military junta, the government wanted to bring disenfranchised left leaning portions of the population into the economic mainstream.[23] In order to do so, successive Greek governments have, among other things, run large deficits to finance public sector jobs, pensions, and other social benefits.[24] Since 1993 debt to GDP has remained above 100%.[25]"
Insa este clar ca Grecia a fost si a ramas o tara slab industrializata, in care ponderea cea mai mare in PIB o au sesctorul public si cel al serviciilor. In asemenea conditii, ca cele de mai sus, tragedia greaca pare sa fie dezlegata. Romania avea o industrie si o agricultura destul de bine pusa la punct (poate nu foarte performante economic in ansamblul lor), dar industrializarea tarii si mecanizarea agriculturii a fost o realitate sub Ceausescu. Ce a urmat dupa '89 a fost tocmai demolarea acestui sistem, care a facut sa rasara o dezvoltare foarte pronuntata a sectorului serviciilor. Pacat ca Vestul, in care ne puneam cu totii sperante mari, nu s-a implicat activ in Balcani cu investitii economice, astfel incat si aceste tari sa se poata industrializa si dezvolta armonios... In schimb au fost razboaie ce frizeaza absurdul, cum a fost cel din fosta Yugoslavie... Impresia mea este ca aceasta zona a Balcanilor a fost cam intotdeauna ignorata, neinteleasa si tratata cu superficialitate de catre Vestul Europei. Care nu a inteles nici pana acum ca aceasta zona - Balcanii - este vitala pentru Europa. N-as putea sa spun de ce e asa, de ce e vitala, dar ca e vitala pentru tot continentul, lucrurile sunt destul de clare dupa parerea mea si se poate verifica si din punct de vedere istoric. Chiar si aceasta criza a datoriilor din Grecia (Grecia.Cine s-ar fi gandit? Dar, iata, tot o tara din Balcani!) si care pune in pericol Zona Euro, euro insemnand pacea, vorba lui Sarkozy, confirma ce am spus mai sus.

Voi incheia aici impresiile mele foarte subiective, nu de alta dar subiectul este extrem de vast si nu vreau sa lungesc prea mult cuvantul. Nici nu ma grabesc sa trag concluzii.

sâmbătă, 18 iunie 2011

Dupa meciul de hochei

Iata ce ne spune Gandul:

Imaginea ANARHIEI. Mulţimea furioasă îi distruge BMW-ul unei femei care încearcă să se lupte cu huliganii- VIDEO

Sincer, nu mi-am imaginat ca asa ceva se poate intampla la Vancouver. Nu stiu de ce, dar aveam impresia ca la Vancouver nu se pot intampla astfel de evenimente. Niciodata. Nu pot sa explic de ce am avut aceasta impresie si de ce tocmai Vancouver. Poate ca nici nu s-au auzit pe aici pe la noi de astfel de lucruri petrecute tocmai in acel colt de lume. Dar, dupa cum usor se poate constata, astfel de evenimente se pot petrece oriunde in lumea asta. Si foarte interesant este ca omul reactioneaza cam la fel peste tot. La noi in Romania fotbalul este sportul care ii atrage pe cei mai multi. Huliganisme de genul asta - dar legate de meciuri de fotbal - s-au intamplat si la noi. Reactia suporterilor este identica si aici si acolo, indiferent daca e vorba, iata, de fotbal sau de hochei. Aici, intr-adevar, le avem mai putin cu hocheiul. Aceasta reactie poate sa difere in intensitate, de la caz la caz. Adevarul e ca in Bucuresti (dar nu numai), cand are loc un meci de fotbal, Politia si Jandarmeria sunt la post. Mai ales daca e un meci important.Calari, vegheaza sa nu se intample violente stradale. Dar violente se mai intampla. Insa un astfel de tip de reactii, cum s-a intamplat dupa meciul de hochei de la Vancouver, ne arata ce inseamna cand omul nu mai vrea deloc sa isi foloseasca ratiunea. E ca si cum omul ar refuza ratiunea in favoarea patimilor puternice de care e cuprins cand joaca rolul de suporter al echipei favorite. Si in felul asta, pentru ca echipa sa favorita a pierdut partida, omul, suporter infocat, incepe sa se razbune pe BMW-ul din colt, pe vitrinele din oras, pe eventuali trecatori absolut nevinovati si care n-au nicio legatura cu meciul in cauza. Devasteaza bulevardul, incep sa sparga tot ce intalnesc in cale. Si, dupa cum se vede din articol, Politia incepe sa faca cu greu fata unei astfel de dezlantuiri. E foarte ciudat, pentru ca intre vitrina de pe bulevard si faptul ca echipa favorita a pierdut partida nu exista nicio legatura. Nu vitrina e de vina pentru ca echipa a pierdut. Este clar ca cel mai rational lucru, cand echipa ta pierde, este ca, in final, desi dezamagit, sa admiti ca adversarul a fost mai bun. La noi, spre exemplu, se mai intampla si fenomenul ca se da vina pe arbitru, ca ar fi avantajat echipa adversa. Fara dovezi foarte concrete in acest sens. Nu ca as exclude o astfel de posibilitate. Din cate stiu arbitrul face parte din joc; a gresi e omenesc - si un arbitru poate sa greseasca la o faza, fara ca asta sa insemne ca ar fi avantajat in mod deliberat si premeditat echipa adversa sau ca ar fi primit bani de la echipa adversa sa o avantajeze. Nu e o atitudine ca sa dai vina pe arbitru, pentru ca asta, chipurile, ar justifica pierderea partidei - ca arbitrul e de vina. Intotdeauna altcineva e de vina. Daca nu e arbitrul, atunci e BMW-ul din colt sau vitrina magazinului de pe bulevard. Cand e atat de simplu sa-ti dai seama si sa recunosti ca echipa nu a jucat tocmai bine, din care pricina a si pierdut meciul. Observati ca pe echipa care a pierdut nu se da vina. Pe arbitru, da; pe biata vitrina, da. Nu cred ca asta trebuie sa fie atitudinea unui suporter si nu in felul asta un suporter ar trebui sa-si iubeasca echipa.

O echipa de fotbal sau de hochei, in general vorbind, o echipa sportiva, e un lucru mult mai complex decat isi imagineaza cineva. Iar antrenorul cred ca are un rol decisiv in formarea unei echipe si ducerea acesteia catre victorie. Faptul ca o echipa pierde nu trebuie sa insemne, pentru suporterii acesteia, neaparat o tragedie. Ci mai degraba o evolutie slaba in mod constant si in timp indelungat ar trebui sa-i puna serios pe ganduri. In sport mai si pierzi. Si marii campioni au mai pierdut cate o partida (uneori una importanta). Se mai intampla - lucrul e inevitabil. Un antrenor are nevoie de timp indelungat si de resurse inclusiv financiare pentru ca sa poata forma o echipa castigatoare. Si, bineinteles, trebuie lasat in pace sa-si faca treaba. Munca asidua si seriozitatea e cheia succesului, facuta cu loialitate si dragoste fata de club. Insa ca suporter nu cred ca trebuie sa-ti pierzi ratiunea si spiritul critic, oricat de dezamagit ai fi de pe urma unui esec al echipei tale favorite. Si eu am fost un suporter infocat al unei echipe de fotbal. Insa cred ca m-am lecuit de "microbul" care atinge pana la urma pe orice suporter. Adevarul e ca atunci cand echipa ta favorita pierde o partida, mai ales una importanta sau decisiva, simti, ca suporter infocat, o suferinta sufleteasca reala. Stiu asta pe pielea mea, cum se zice. Pur si simplu simiti o durere sufleteasca mare de tot. Pana mi-am dat seama ca lucrul asta nu e justificat in niciun fel. Pana la urma, un meci de fotbal sau hochei trebuie sa fie o distractie, o relaxare. Doar vizionezi un spectacol sportiv si nimic mai mult. De aceea, desi esti suporter, e mai bine sa-ti pastrezi o neutralitate, ca sa zic asa, interioara. As dori sa remarc faptul ca suferinta de care vorbeam mai sus are si nu are legatura cu "spiritul de turma", pentru un suporter adevarat si infocat. In sensul ca, dupa parerea mea, nu din cauza ca si altii sunt suporteri si striga pe stadion, scandand numele echipei, faci si tu la fel. Poate ca e o legatura, nu zic nu. Dar, mai degraba, cred ca e din cauza faptului ca tu iubesti echipa si ai vrea sa castige cu orice pret. Iar reactia celorlalti suporteri este similara cu a ta si atunci strigam, si cantam, si scandam numele echipei cu totii, ca un singur om. Insa este adevarat ca lucrul asta ii apropie foarte mult pe oameni, dintre cei care sustin echipa favorita. Dar ii si desparte de cei care sustin echipa adversa. Antagonismul se creaza repede si, furati de frenezia atmosferei, oamenii pot ajunge si la o incaierare, deseori periculoasa. Este in mod clar ceva nejustificat si ar trebui un minim de ratiune folosit pentru a nu se ajunge la asa ceva. Interesant de reamarcat este ca, iata, in cazul de fata, lipsa ratiunii poate conduce la evenimente absolut regretabile si, dupa ce acestea sunt consumate, la grele pareri de rau (dar asta inseamna ca ratiunea a revenit). 

Pe de alta parte, o echipa are nevoie de caldura suporterilor ei si de incurajari atunci cand joaca. Sa nu uitam ca echipa joaca pentru public, dar mai ales pentru suporterii ei. Si prin acesti suporteri echipa, daca pot sa spun asa, traieste. Incurajarea in timpul partidei e foarte importanta pentru echipa. Este un suport moral extraordinar! Insa nu e de ajuns ca sa si castige meciul. Strict sportiv vorbind, cred ca pregatirea sportiva este cel mai important lucru. Carentele in pregatirea tehnico-tactica a meciului, in pregatirea fizica a sportivilor, incep sa se faca simtite imediat. Si in asemenea conditii e foarte greu sa castigi in fata unei echipe mai bine pregatite, nu mai vorbesc daca ai in fata o echipa mare si celebra, care si-a dovedit forta in atatea si atatea confruntari si este castigatoarea unor cupe de mare prestigiu. Parerea mea este ca daca esti suporter atunci ar trebui sa te gandesti si la aceste lucruri...

Insa mai am si o alta impresie. Poate gresesc, dar cred ca unii oameni merg pe stadioane doar ca sa caute cearta, scandalul si, mai apoi, lupta fizica sau sa sparga vitrine, masini, cum s-a intamplat la Vancouver. Cum si gasesc pe stadion un climat propice, lucrurile, pe urma, merg de la sine. Pentru ca astfel de manifestari violente din partea suporterilor sau al asa zisilor suporteri nu au nicio legatura cu sportul, cu spectacolul sportiv si nici macar cu partida care se joaca, cu echipele din teren. Acesti "supoteri" gasesc stadionul drept debuseul perfect pentru pulsiunile lor violente. De fapt astfel de oameni n-au nicio legatura, dupa parerea mea, cu calitatea de a fi suporter. Ci, mai degraba, isi defuleaza in mod violent frustrarile acumulate sau dau frau liber unui caracter violent, fara a se gandi la consecinte. Pentru ca exista si astfel de oameni. Aici e vorba de caracter, nu neaparat de prostie, cum, poate, ar crede unii. Probabil ca lipsa de educatie isi spune cuvantul. Insa si acestia ar trebui sa se gandeasca mai bine la lipsa de sens al unei asemenea comportari. Care, in final, nu ajuta la nimic. Mai ales ca s-ar putea intampla ca sa aiba si ei probleme sau sa fie raniti destul de grav intr-o confruntare violenta cu "suporterii" echipei adverse sau cu fortele de ordine. Lucruri din astea s-au mai intamplat si uneori au luat aspecte foarte tragice. As cita o intamplare de care poate ca putini isi mai amintesc: Peru, Lima - 24 mai 1964. Meci de fotbal Peru - Argentina. Tulburari grave: 315 morti si peste 800 de raniti! (aceste cifre sunt din Istoria lumii in date). Violenta in sport este un fenomen, din pacate, real. Si este evident ca nu are niciun sens. Din acest punct de vedere putem sa spunem ca e vorba de o imensa prostie din partea acestor fani, multi dintre ei pierzandu-si si viata. Dar, dupa cum vedem din articolul prezentat de Gandul, huliganismul nu se manifesta numai atunci cand e vorba de fotbal. Insa acest huliganism este un fenomen care se manifesta destul de des si cu mare intensitate atunci cand are loc meciul. Tensiunile rasiale care pot sa-si faca simtita prezenta in astfel de conflicte reprezinta un factor agravant. Inclusiv grupari neo-naziste si de extrema dreapta. Observam amestecul politicului in fotbal, spre exemplu in Spania. Iata ce ne spune Wikipedia:

"Football hooliganism in Spain arises from three main sources. The first is racism, as some black players have been victims of ethnic slurs. Samuel Eto'o, a former FC Barcelona player from Cameroon, has denounced the problem. The second source is the strong rivalry between Real Madrid and Barcelona. After transferring from Barcelona to Real Madrid, Luís Figo's appearance in Barcelona's Nou Camp Stadium triggered a strong reaction. The crowd threw bottles, mobile phones and other things (including a pig's head). Although nobody was injured the match was followed by a large discussion on fan violence in the Spanish Primera División. Hooliganism is also rooted in deep political divisions arising from the General Franco fascist regime days (some Real Madrid, Atlético Madrid, Espanyol, Real Betis Balompie or Valencia CF ultras are linked to franquista groups), the communist ones, (such as Deportivo La Coruña, Sevilla FC or Rayo Vallecano) and the independentist movements in Catalonia (like FC Barcelona) and the Basque region. In Spain, organized hooligan groups are popularly called grupos ultra.

In 1998, Aitor Zabaleta, a supporter of Real Sociedad was killed by an Atlético Madrid hooligan[69] who was linked to a neo-Nazi group (Bastión), just before a match between these two teams. In 2003, a supporter of Deportivo La Coruña was killed in riots by Deportivo hooligans, when he tried to protect a supporter of the opposing team, SD Compostela. Since then, authorities have made attempts to bring hooliganism more under control. In 2007, there were acts of hooliganism before a match between Atlético Madrid and Real Madrid, with several cars being destroyed and policemen injured by flares and bottles which were thrown at them.[70] Many black foreign players have been racially abused, such as at a recent friendly match between Spain and England, in which black England players such as Shaun Wright-Phillips and Ashley Cole endured monkey chants from Spain supporters.[71] There also have been local disputes between rival teams, for example between Cádiz Club de Fútbol and Xerez CD or Real Betis Balompie and Sevilla FC. In 2008, after a hooligan incident versus Espanyol, FC Barcelona very publicly took a stand on violence, saying it hoped to stamp out violence for good.[72] In 2007 Atlético Madrid hooligans clashed with Aberdeen FC hooligans prior to a UEFA Cup match."
De observat ca deja, in Spania, incepe sa se vorbeasca de echipe franchiste (cu suporteri franchisti) si echipe considerate comuniste (cu suporteri considerati drept comunisti)! De observat ca spune foarte clar: "Hooliganism is also rooted in deep political divisions arising from the General Franco fascist regime days". Deci Istoria, cu aspectul sau politic, isi spune, iata, cuvantul si in fotbal! Chiar si in linistita Elvetie intalnim un astfel de fenomen, relativ recent in aceasta tara. In anii '70, in Anglia, erau deja huligani organizati! Daca citim articolul de pe Wikipedia, vom vedea ca fenomenul violentei se manifesta si in China!! Lucru ce poate parea incredibil, dar... adevarat! Fenomenul e la scara mondiala si ar trebui cercetate foarte atent cauzele, caci nu prea mi se par deloc clare. Se remarca fenomenul grupurilor organizate de huligani si in Danemrca si faptul ca acestea sunt de extrema dreapta, ca ideologie politica, de esenta nationalista/rasista.Deci sunt grupari care au si un caracter politic. Lucru ce se vede si in Japonia:
"Japan
Japanese extreme right-wing groups, known for their financial and political connection with Japanese corporations and Japanese organized crime syndicates, are also associated with supporters of various sports events including international football matches. Japanese hooligans often use the country's military flag called kyokujitsu-ki (旭日旗 or 旭日昇天旗) at international football games, especially in which the Japanese national team plays against East Asian national teams. This is highly offensive to the countries of the opposing teams because the flag signifies Japan's military aggression before and during World War II, which resulted in deaths and sufferings of millions of Asian people under Japan's brutal regime.[195] In most East Asian countries, including China, Chinese Taipei, the Philippines and South Korea, public sentiment toward kyokujitsu-ki is analogous to public sentiment in Europe and North America toward Swastika, and displaying the flag in public places is strictly prohibited by law in these countries. Most recent incident in which the Japanese hooligans used the flag was during the FIFA-sanctioned 2011 Qatar AFC Asian Cup, in a match between South Korea and Japan. Many supporters of the Japanese national team, calling themselves as Ultra-Nippon, were seen waving kyokujitsu-ki during the match, and this caused a huge public condemnation in South Korea.[196]"

De observat cum violenta isi gaseste justifcarea prin apartenenta la o ideologie politica de extrema dreapta, militarista, trecand dincolo de cadrul stadioanelor si ne mai avand nicio legatura cu sportul sau cu partida care se disputa acolo pe stadion. Iar violenta gasindu-si astfel propria sa ratiune, se organizeaza. Dar la baza stau tot instinctele si caracterele violente ale acestor oameni. Pentru ca, in realitate, aceasta violenta nu are nicio ratiune, intrucat omul care o practica refuza ratiunea sanatoasa. De observat lucrul asta in Turcia:

"According to the Turkish Daily News, hooligan groups are well organised, have their own "leaders", and often consist of organised street fighters. These groups have a "racon" (code of conduct), which states that the intention must be to injure rather than kill and that a stab must be made below the waist.[74] Other hooligans have fired firearms into the air to celebrate their team's victory, which has been known to accidentally kill innocent people watching the celebrations on their balconies.[75][76]

Trouble has arisen during matches between Istanbul rivals Galatasaray and Fenerbahçe.[75] However, the Turkish Football Federation has tightened security to try and contain the hooliganism. During the 2005 Turkish cup final between Galatasaray and Fenerbahçe, 8,000 police, stewards and officials were employed to prevent violence.[77] In 2006, the Turkish Football Federation introduced new measures to combat the threat of hooliganism and have made new regulations that allow the Professional Football Disciplinary Board to fine clubs up to YTL 250,000 for their fans behavior. Repeat offenders could be fined up to YTL 500,000.[78] Despite reports from the Turkish Football Federation, the Turkish police believe that football hooliganism is not a major threat and are "isolated incidents".[79]"
In Turcia se vorbeste de luptatori de strada, organizati, grupari care au fiecare propriul lor lider. Nu mai este evident cel putin aspectul politic. S-ar putea sa nu fie un astfel de aspect. Fenomenul exista, chiar daca incidentele sunt izolate. Mai e de observat ca acesti huligani, organizati in grupuri, au un cod de conduita:"These groups have a "racon" (code of conduct), which states that the intention must be to injure rather than kill and that a stab must be made below the waist.Other hooligans have fired firearms into the air to celebrate their team's victory, which has been known to accidentally kill innocent people watching the celebrations on their balconies.". 
Voi incheia cu ceea ce spune si Wikipedia:
"A football firm (also known as a hooligan firm) is a gang formed to oppose and physically attack supporters of other clubs. Some firms exist to promote fringe political causes, both on the far Left and Right, with the football aspect of the club of minimal importance behind the promotion of their political ideals through violence. The firms' political views are not representative of all supporters of the teams. In the 1970s and early 1980s, the casual subculture transformed the British football hooliganism scene. Instead of wearing working class skinhead-style clothes, which readily identified hooligans to the police, firm members began wearing designer clothes and expensive offhand sportswear.
Football hooliganism has been depicted in films such as I.D., The Firm, Cass, The Football Factory, Green Street, Rise of the Footsoldier and Awaydays. There are also many books about hooliganism, such as The Football Factory and Among the Thugs. Some critics argue that these media representations glamorise violence and the hooligan lifestyle."
Dar as sublinia faptul ca si mie mi se pare ca asistam la formarea unei subculturi, care are un stil al sau aparte, cu o tenta politica evidenta de extrema, dar fara a fi reprezentativa pentru toti suporterii echipelor.    

joi, 9 iunie 2011

John Dewey - jurnalismul modern si Internetul

“Till the Great Society is converted in to a Great Community, the Public will remain in eclipse. Communication can alone create a great community” - John Dewey

Deosebit de interesant de citit pe Wikipedia despre John Dewey si viziunea sa despre jurnalism. Va propun aceasta lectura:

The Public and its Problems

Lucrarea a fost scrisa in 1927 de catre Dewey. 

"The Public and its Problems is a book by John Dewey, an American philosopher, written in 1927. In this work, Dewey touches upon major political philosophy questions that have continued into the 21st century, specifically: can democracy work in the modern era? Is there such a thing as a "public" of democratic citizens, or is the public a phantom, as journalist Walter Lippmann argued in his 1927 book The Phantom Public""(subl.mea)

"Dewey begins his argument by distinguishing between the "state," represented by elected lawmakers, and the "public," the diffuse, often incoherent body of citizens who elect the state. The public is called into being when ordinary citizens experience the negative externalities (or consequences) of exchanges beyond their control (such as market or governmental activities). A public then is made up of citizens whose common interest is focused on alleviating these negative externalities through legislation; in fact, Dewey argues that a public does not actually exist until a negative externality calls it into being.
Dewey asserts that this occurs when people perceive how consequences of indirect actions affect them collectively: “Indirect, extensive, enduring and serious consequences of conjoint and interacting behavior call a public into existence having a common interest in controlling these consequences” (Dewey, 126). Hence, a public only develops when it has a reason and comes together around an issue of substantial or serious significance.
In the second half of The Public and its Problems, Dewey concedes to the arguments of adversaries of modern democracy (such as Walter Lippman) by describing all the powerful forces at work that eclipse the public and prevent it from articulating its needs. For example, Dewey explains how special interests, powerful corporate capital, numbing and distracting entertainment, general selfishness, and the vagaries of public communication make effective public deliberation difficult."(subl.mea)

 "Since the mid-1980s, Deweyan ideas have experienced revival as a major source of inspiration for the public journalism movement. Dewey's definition of "public," as described in The Public and its Problems, has profound implications for the significance of journalism in society. As suggested by the title of the book, his concern was of the transactional relationship between publics and problems. Also implicit in its name, public journalism seeks to orient communication away from elite, corporate hegemony toward a civic public sphere. "The 'public' of public journalists is Dewey's public."

Dewey gives a concrete definition to the formation of a public. Publics are spontaneous groups of citizens who share the indirect effects of a particular action. Anyone affected by the indirect consequences of a specific action will automatically share a common interest in controlling those consequences, i.e., solving a common problem.[26]
Since every action generates unintended consequences, publics continuously emerge, overlap, and disintegrate.
In The Public and its Problems, Dewey presents a rebuttal to Walter Lippmann’s treatise on the role of journalism in democracy. Lippmann’s model was a basic transmission model in which journalists took information given them by experts and elites, repackaged that information in simple terms, and transmitted the information to the public, whose role was to react emotionally to the news. In his model, Lippmann supposed that the public was incapable of thought or action, and that all thought and action should be left to the experts and elites.
Dewey refutes this model by assuming that politics is the work and duty of each individual in the course of his daily routine. The knowledge needed to be involved in politics, in this model, was to be generated by the interaction of citizens, elites, experts, through the mediation and facilitation of journalism. In this model, not just the government is accountable, but the citizens, experts, and other actors as well."
"Furthermore, he asserts that local community is where democracy must happen so that people can become active and express issues of public concern. In this way, the local community can become the “Great Community.” He writes, “Without such communication the public will remain shadowy and formless…Till the Great Society is converted into a Great Community, the Public will remain in eclipse. Communication can alone create a great community” (Dewey, 142)."
Eu am extras aici cate ceva din articolele din Wikipedia, dar cred ca merita citite cu atentie ambele articole integral.  Sa nu uitam anul in care a fost scrisa lucrarea - 1927. Acum suntem in era Internetului si a telefoniei mobile. Cuvintele acestea: "Communication can alone create a great community", rostite atunci, sunt o premonitie a acestei ere a Internetului. Interesant este ca Dewey, cel putin asa imi face impresia, leaga in mod strans democratia de comunicare, ca si cum una fara cealalta nu ar fi posibila. Faptul ca publicul reactioneaza la problemele existente si intra in dialog cu oameni politici, experti in diverse probleme si cu alti actori, incepand in felul acesta o dezbatere asupra acestor probleme cu care ne confruntam pana la urma cu totii, reprezinta pentru Dewey chintesenta democratiei. Si are dreptate, cred, pentru ca democratia nu poate exista fara participarea cetatenilor. Evident, este o chestiune de comunicare. In zilele noastre ea se realizeaza mult mai usor, datorita marelui avans tehnologic pe care il cunoaste omenirea. Dewey cred ca vrea sa spuna ca in momentul in care aceasta comunicare nu mai functioneaza, atunci si democratia ar putea incepe sa schioapete. Bineinteles, publicul nu e interesat numai de politica si problemele legate de aceasta. Dar in momentul in care interesul acesta este foarte scazut, atunci si democratia are de suferit. 

"Whereas Walter Lippman believed that the public had little capacity to be a rational participant in democracy and was essentially nonexistent, Dewey held a more optimistic view of the public and its potential. Dewey did not call for an abandonment of the public; rather, he hoped the public would regain a sense of self. The solution to this, he writes, is improved communication. Only then, with communication, will the public find itself and become a cohesive group.
In addition to Dewey's proposition that the public cannot find itself because there are too many publics, he also blames the distractions of modern society. He points out that even in the past, the public has had other concerns than politics: "Political concerns have, of course, always had strong rivals" (Dewey, p. 137). In discussing the distractions of the past, Dewey explains that those distractions are far more prevalent and bountiful in today's society and citing technology as the main perpetrator.
He uses examples of "the movie, cheap reading matter and [the] motor car as drawing peoples' attention away from politics. These technologies, Dewey explains, are far more desirable topics of discussion for the everyday person than the latest political news. Unfortunately, Dewey does not give a solution to the problem of technology taking away from interest in political affairs. However, Dewey does have hopes that society can someday use its technology to improve communication and thus improve public interest in politics."
Aici e o idee la care merita sa reflectam. Sa presupunem o tara  democratica, avansata din punct de vedere tehnologic, o economie dezvoltata si oameni fericiti. Daca oamenii in majoritatea lor - publicul de care vorbeste Dewey -  incep sa fie inclinati preponderent spre distractii, spre vizionare de filme si lecturi ieftine si tot felul de lucruri de genul asta care intr-un cuvant inseamna distractie si destindere, ce consecinte ar putea avea aceasta stare asupra democratiei? S-ar mai putea vorbi de o democratie autentica in societatea respectiva? Acest public, cum spune Dewey, ar mai putea fi numit public, grup, coeziv? Sau democratia intr-o astfel de tara s-ar altera, ar avea de suferit prin nepasarea oamenilor fata de problemele politice..? Ar trebui sa ne gandim ca o asemenea stare de lucruri ar putea deschide calea spre tot felul de abuzuri, fara ca individul sa-si dea seama de fenomenul care se petrece, ci sa fie pus in fata faptului implinit. Si democratia nu ar mai fi functionala intr-o astfel de situatie sau ar functiona, dar cu greu. In general vorbind ideea obisnuita a oamenilor obisnuiti despre fericire cam in asa ceva consta: distractie, destindere, consum. Progresul tehnologic faciliteaza aceste lucruri. Bunastarea materiala a populatiei de asemenea faciliteaza aceasta tendinta. Desigur, e firesc sa te mai si distrezi. Dar merita reflectat la ce spune Dewey - "Political concerns have, of course, always had strong rivals". De asemenea Wikipedia spune ca: "Unfortunately, Dewey does not give a solution to the problem of technology taking away from interest in political affairs. However, Dewey does have hopes that society can someday use its technology to improve communication and thus improve public interest in politics.". Deci o solutie nu a dat la aceasta problema ci doar spera ca tehnologia va imbunatati comunicarea si, in felul acesta, interesul publicului fata de politica. Cred ca vroia sa spuna ca ignoranta oamenilor poate fi un adversar destul de periculos al democratiei. Dar daca progresul tehnologic si bunastarea materiala accentueaza aceasta tendinta in public? In felul acesta omul devine robul propriei sale ignorante si nu e bine. Dar.... sa nu mergem prea departe si sa nu cautam sa gasim solutii la aceasta problema. Poate ca e mai bine asa. Totusi, chiar daca nu cautam solutii, cred ca e bine ca problema sa fie expusa si, de ce nu, dezbatuta. De ce poate ca e mai bine sa nu cautam solutii? Pentru ca aceasta problema este una delicata, iar solutiile nu trebuie sa depaseasca cadrul democratic. Intr-un fel, cred ca interesul publicului fata de chestiunile politice vine de la sine. Pentru ca nu poti sa faci abstractie de ele, mai ales in vremurile noastre. Dar nici nu cred ca interesul publicului fata de politica ar trebui sa fie unul absolut. Nici lucru asta nu mi se pare bun. Ar trebui sa existe un echilibru. Pentru ca viata nu inseamna numai si numai politica. E compusa si din bucurii simple. Cu toate ca omul e numit zōon politikon. Dar viata are mult mai multe dimensiuni. 

luni, 6 iunie 2011

Cheltuieli militare...

Iata un articol mai vechi de pe HotNews (8 iunie 2009), dar care cred ca merita sa fie ctitit cu atentie:

Cheltuielile militare mondiale au depasit 1.400 miliarde dolari in 2008, atingand un nou record. Top 3: SUA, China si Franta 

Care iata ce arata:

"Cheltuielile militare mondiale au atins anul trecut un nivel record, sustinute de razboiul din Irak, de revenirea Rusiei pe piata mondiala si de ambitia Chinei de a deveni o putere globala, potrivit raportului anual al Institutului international de cercetari pentru pace din Stockholm (Sipri), publicat luni si citat de AFP.

In 2008, cheltuielile militare mondiale au atins 1.464 miliarde de dolari, in crestere cu 45% in ultimii zece ani, si au reprezentat 2,4% din avutia mondiala. Per capita, fiecare locuitor al planetei a cheltuit 217 dolari pentru armament, potrivit raportului institutului, considerat un punct de referinta la nivel mondial in materie de arme si conflicte.

In comparatie cu 2007, cresterea acestor cheltuieli este de 4%, in preturi constante.

Introducerea notiunii de "razboi impotriva terorismului a determinat mai multe tari sa-si revada proiectele dintr-o perspectiva puternic militarizata", sustine analistul Sipri Sam Perlo-Freeman.

"In acelasi timp, razboaiele din Irak si din Afganistan au costat 903 miliarde in plus doar pentru Statele Unite", sustine el.

SUA detine de departe primul loc in clasamentul Sipri, acumuland in 2008 peste 41% din cresterea totala a cheltuielilor militare mondiale, mai mult decat urmatoarele 14 tari aflate in continuarea clasamentului, o mostenire a epocii Bush, potrivit sursei citate.

Incepand cu 1999, cheltuielile industriei americane de aparare au crescut cu 67% in preturi actualizate, pentru a atinge 607 miliarde dolari anul trecut.

China, care, alaturi de Rusia, si-a triplat practic bugetul militar pe ansamblul ultimilor zece ani, a urcat, pentru prima oara, pe locul doi in acest clasament, cu 6% din totalul cheltuielilor, inaintea Frantei (4,5%) si a Marii Britanii (4,5%).

Rusia, ca si China, si-a alimentat ambitiile de mare putere gratie unei perioade economice faste si a revenit pe locul cinci in clasament.

"Cresterea Chinei a avut loc in paralel cu dezvoltarea sa economica si este legata de aspiratiile sale de mare putere", apreciaza Sipri.

Cheltuielile militare ale Americii de Sud au crescut si ele cu 50% in ultimii zece ani, "sustinute de cursa declansata de Brazilia pentru a detine statutul de putere regionala si de cheltuielile efectuate de Columbia, legate de conflictele interne".

Dintre primele 15 tari aflate in acest clasament, doar Germania (-11%) si Japonia (-1,7%) si-au redus cheltuielile militare incepand cu 1999."