Powered By Blogger

luni, 25 martie 2013

Ar fi cea mai mare greseala...

... o eventuala scindare a PDL. Sunt rumori in acest sens dupa ce Vasile Blaga a castigat alegerile interne pentru functia de presedinte al partidului. Elena Udrea, principalul contracandidat al lui Blaga, contesta alegerile si scrie contestatie dupa contestatie, lucru ce te-ar putea duce cu gandul la o eventuala scindare a partidului, mai ales ca rezultatul votului a fost foarte strans, in favoarea lui Blaga. La acestea se adauga si discursul lui Traian Basescu, cel cu "Adio PDL!", in ideea de a se implica in constructia unei noi formatiuni de dreapta, probabil Miscarea Populara, presarat cu critici la adresa PDL.
Dupa parerea mea, cel mai intelept lucru pe care l-ar putea face pedelistii ar fi sa termine cu scandalul intern, Elena Udrea sa accepte rezultatul alegerilor si pe Vasile Blaga drept presedinte si partidul sa mearga mai departe. Daca Basescu doreste sa se dedice constructiei unei alte formatiuni de dreapta, e treaba dumnealui. A spus ca nu va face nimic pentru a aduce alaturi de dumnealui o bucatica din PDL. Acest punct de vedere e corect, dar, dupa parerea mea, Basescu s-a grabit cu un astfel de discurs. O sa incerc sa explic felul in care vad eu lucrurile mai pe larg.
De ce ar fi o greseala o eventuala scindare a PDL? Ar fi o greseala pentru PDL, nicidecum pentru USL.  Daca s-ar intampla asa, o scindare a PDL, USL ar deveni mai puternic decat e acum. Opozitia ar fi scindata, dezbinata. Am vazut pe la televizor vorbindu-se de erodarea USL la guvernare. Nu sunt de acord cu acest punct de vedere. Erodarea unei formatiuni politice aflata la guvernare are loc in conditiile in care Opozitia este puternica. La noi, dupa alegerile de anul trecut, castigate detasat de USL, Opozitia e asa cum e, destul de slaba, cu o influenta destul de slaba, e adevarat. Dar sa ne gandim ce ar insemna daca ar mai fi si scindata! Ar ajunge si mai slaba si n-ar mai putea fi o alternativa pentru electorat. Miza pentru PDL sunt alegerile parlamentare din 2016 pentru ca actualmente e destul de slab - si lucru acesta nu se va schimba prea mult intr-un an de zile - pentru a spera la o victorie in alegerile ce vor avea loc anul viitor. Orice e posibil, mi se va raspunde. Desigur! Numai ca USL sa afla pe o pozitie foarte puternica si aceasta alianta politica este, poate surprinzator pentru unii, bine inchegata, fara dezbinari intre cele trei partide care o compun. Ca au mai avut loc tot felul de declaratii si discutii, lucrul nu e relevant: USL ramane o alianta puternica si unita, greu de invins. Deci miza pentru PDL ramane pentru 2016. Pana atunci partidul trebuie sa se aseze, cum se spune, sa analizeze, sa faca eventuale schimbari necesare si sa-si elaboreze o strategie electorala pentru a putea spera la un rezultat bun la alegerile legislative ce vor avea loc in 2016. Daca PDL se va scinda, lucrul acesta nu va mai fi posibil.
Coroborat cu cele spuse mai sus, discursul lui Basescu, prin care anunta in mod transant ruperea de PDL, pe langa faptul ca e nediplomatic este si pripit. Basescu uita ca PDL il sprijina in Parlament. Or, domnia sa se disociaza de partidul care il sprijina si care l-a sprijinit, destul de eficace, s-o recunostem, si la referendumul pentru demiterea Presedintelui, de anul trecut. In felul acesta Presedintele se pune pe sine intr-o situatie ridicola si vulnerabila. Pe de alta parte, nimic nu garanteaza faptul ca o noua constructie politica, careia Presedintele ar vrea sa i se dedice, fie ea si Miscarea Populara (se vehiculeaza acest nume), va avea si succes. Incertitudinea care planeaza asupra succesului unui astfel de proiect este destul de mare. Daca Traian Basescu a fost, dupa cum cred unii, locomotiva PDL si in 2004, si in 2008 asta nu inseamna ca va reusi sa faca el insusi o noua formatiune politica de succes acum, situata pe partea dreapta a esicherului politic romanesc. Domnia sa vorbea la Conventia Nationala a  PDL de ciclurile prin care a trecut partidul, unul dintre acestea fiind Basescu - Boc. In finalul acestui ciclu, cum l-a denumit Basescu, PDL a inregistrat o infrangere zdrobitoare atat la alegerile locale cat si la cele legislative. Basescu pare a vrea sa continue acest ciclu cu o noua formatiune de dreapta. Mutarea aceasta mi se pare una indoielnica! Se pare ca si in PDL s-a ajuns la aceasta concluzie si lucrurile par sa se calmeze...

sâmbătă, 16 martie 2013

Despre Oltchim...

Am scris aici despre Oltchim. Redau ce spune la inceput articolul aparut in Romania Libera:
"Aproximativ 30 de sereleuri, înregistrate multe în paradisuri fiscale şi deţinute inclusiv de directori şi apropiaţi ai companiei de stat, plus afacerile proaste făcute cu alte firme, printre care şi OMV Petrom, au adus Oltchim în moartea clinică în care se găseşte. Salvarea, crede administratorul judiciar, este separarea merelor bune de cele putrede şi vânzarea primelor.
Cauzele insolvenţei Oltchim sunt deciziile manageriale greşite, vânzările în pierdere, tranzacţiile companiei cu firme controlate de conducerea combinatului şi remunerarea non-performanţei, spun administratorii judiciari ai companiei din Râmnicu-Vâlcea.
„Practic, Oltchim nu a mai aparţinut acţionarilor săi, ci traderilor, care erau controlaţi, direct sau indirect, de managementul combinatului“, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, avocatul Gheorghe Piperea, administrator judiciar al Oltchim, prezentând un raport privind cauzele care au generat insolvenţa. Piperea a adăugat că “Oltchim este un bolnav în stare de comă sau chiar în moarte clinică”, iar situaţia companiei este “foarte urâtă”."
pe care il recomand a fi citit integral si in original. Intrebarea pe care mi-o pun este urmatoarea: asa se intelege, oare, in Romania liberalismul...? De remarcat si aceasta fraza tot din articolul din Romania Libera, citat mai sus:
"Raportul vorbeşte de existenţa a aproximativ 20 de firme, unele înregistrate în paradisuri fiscale precum Seychelles, Cipru, Liechtenstein sau Olanda, care au jucat atât rol de furnizor cât şi de clienţi pentru Oltchim. Unele au în calitate de acţionari sau administratori tocmai persoane ce ar fi trebuit să asigure buna funcţionare a companiei. Printre aceştia se găsesc fostul director Constantin Roibu (administrator la cel puţin patru firme ce vindeau produse sau servicii Oltchim) şi rude ale acestuia, Mihai Diculoiu, lider de sindicat, Nicolae Remus Mihăescu, fiul şoferului directorului Roibu, etc." (subl. mea)
Care e parerea Dvs.?

sâmbătă, 2 martie 2013

DE citit acest articol...

... semnat Paul Krugman, de pe blogul sau din The New York Times:

Self-destructive Europe

Iata ce se arata printre altele:

"Basically, faced with a huge blow to private demand from a burst housing bubble and deleveraging, Europe has responded not as 75 years of economics said it should, with temporary stimulus, but with Herbert Hoover — or, better, Chancellor Brüning — policies of retrenchment. And policy makers pronounce themselves shocked both to find that the bottom is dropping out of Europe’s economy and that their perceived authority and wisdom is being rejected by voters.

Meanwhile, Mark Mazower, an actual European historian, says better and with more authority than I could what I’ve been trying to get at: the Chancellor Brüning reference is not a joke:
Those preaching austerity probably do not see themselves as contributing to a crisis of democracy, but they are. The Italian elections should remind eurozone leaders to pay attention to their voters. Economic fixes have failed to staunch a political crisis that has the capacity to harm not only EU integration, but the legitimacy of the continent’s democratic order itself. "
Interesant e fenomenul: 
"First, Simon Wren-Lewis reminds us that while extreme austerity is being imposed on Europe’s periphery, the core has also pursued contractionary fiscal policies."

Deja politicile de austeritate, aplicate pe vreme de recesiune, sunt vazute ca fiind factorul ce contribuie la o criza a democratiei.

Interesant de citit e si acest articol, semnat tot de Paul Krugman:

Disastrous Predictions and Predictable Disasters

Bineinteles, recomand citirea ambelor articole integral si in original.

  

vineri, 1 martie 2013

Martisor

Martisorul este o sarbatoare a primaverii. Sarbatorim venirea acestui anotimp datator de speranta. Primavara ar putea fi, de ce nu, un simbol al regenerarii, al cresterii, al preinnoirii, al refacerii. Aceasta sarbatoare pe care o intalanim in zona Balcanica, la Aromani, Megleno-Romani, precum si la Bulgari, in Macedonia si Albania este una dintre cele mai pline de simboluri, pornind de la mituri ce se pierd in negura vremurilor. Spre exemplu, iata un lucru foarte interesant legat de Martenita (Bulgaria): "micile podoabe făcute din fire albe și roșii, care se poartă de pe 1 Martie, până pe 30 martie sau până când persoanele care le poartă văd o barză, o rândunică sau un copac înflorit". Obiectul de podoaba numit martisor este de asemenea incarcat de simboluri, pornind de la snurul intotdeauna numai in doua culori - alb si rosu - de care este legata podoaba propriu-zisa ce poate fi: o potcoava in miniatura, gargarita, trifoiul, coșarul, ghiocelul... Se spune ca cel ce poarta martisorul are noroc, ca martisorul aduce belsug in casele oamenilor, ca le implineste dorintele. Deci toate acestea: potcoava, gargarita, trifoiul, coșarul, ghiocelul sunt simboluri atat ale primaverii dar si ale norocului, ale belsugului, ale implinirii dorintelor. De regula, baietii ofera martisoare fetelor dar in Romania sunt zone unde fetele ofera martisoare baietilor. Faptul ca in unele locuri este prins de ramurile pomilor fructiferi te poate duce cu gandul la anumite puteri magice pe care le-ar avea martisorul. Wikipedia ne spune ca: "În localitățile transilvănene mărțișoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele".  Simbolismul bogat al martisorului, care te indeamna spre filozofie, ii atrage pe oameni ca un magnet: oamenii cumpara martisoare pentru a le oferi celor dragi, colegilor, vecinilor, etc. Unele sunt chiar cu maiestrie lucrate... Sunt si martisoare care aduc simboluri noi (dar foarte interesante) cum ar fi, spre exemplu, pestele, mai degraba delfinul, elefantul. Un simbolism bogat il ofera si ghiocelul, planta, care desi e gingasa, e un simbol tot al primaverii, al puritatii (datorita culorii albe), al victoriei asupra iernii (cand apar ghioceii stim ca iarna nu mai are putere si trebuie sa plece). Interesant este ca toata aceasta comunicare simbolica, cu accente magice si binefacatoare, dateaza de cca. 8000 de ani... Iata ce ne spune Wikipedia: "Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum cca. 8 000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu erau purtate la gât.". E foarte posibil ca albul sa simbolizeze legatura omului cu Dumnezeu si rosul sa fie un simbol al sangelui, al eroismului, cele doua culori impletite simbolizand astfel,  impreuna, mantuirea omului, iar Primavara sa fie privita ca fiind eliberarea omului de necazuri si dureri, trecerea la o alta viata (poate chiar in alt plan), o schimbare in bine a vietii. Pentru ca ma gandesc la faptul ca ar trebui sa fie si o semnificatie transcedentala a martisorului. Interesant este de subliniat faptul ca au trecut atatia ani, milenii, si traditia martisorului, martisorul, a ramas pana in zilele noastre, aducand bucurie oamenilor.