Powered By Blogger

duminică, 22 februarie 2015

Clasa politica trebuie innoita...?

Sau poate ar trebui innoit Statul, cu institutiile sale, Constitutia... Innoirea clasei politice, asa cum se face in Romania, la nivelul actual al managementului de la noi, nu-mi garanteaza ca "dupa ce se va termina", ca sa folosesc cuvintele D-lui. Iohannis, vom avea o clasa politica mai buna decat cea veche sau mai credibila decat cea veche... Cum vi se pare? Poate cel mai eficient mod de combatere al coruptiei (depinde si cum definim acest termen) este statul minimal, amestecul minimal al statului in economie. Lucrul acesta nu ar mai lasa ca politicul sa aiba acces discretionar la resurse, fonduri, prin relatii si legaturi oculte, ce se traduc mai apoi printr-o coruptie masiva. Am presupus ca fenomenul coruptiei apare la interfata stat-privat. Deci am definit fenomenul in felul acesta. Noi avem inca un stat foarte mare, birocratie multa - 1,2 milioane de angajati la stat, daca nu ma insel - avem intreprinderi de stat neperformante, care produc pierderi uriase, avem o fiscalitate grea, care apasa greu asupra mediului de afaceri, parca invitandu-l la evaziune, ca sa nu dea faliment. Daca Statul arata asa, si managementul sau este unul slab, de ce ne mira cum stau lucrurile si ce anume ar justifica optimismul ca daca DNA isi face treaba, vom avea un Stat mai bun, de parca Statul se reduce doar la oamenii care il compun si lucreaza acolo? Dl. Iohannis s-ar putea sa aiba dreptate: credibilitatea clasei politice ar putea sa creasca. Dar pentru cata vreme? Si dupa aceea...? Iar credibilitatea mai creste si in functie de rezultatele clasei politice, nu numai in functie de ce face DNA... Caci se poate sa nu fii corupt, dar rezultatele sa fie cam egale cu zero, dupa principiul: "cine nu munceste, nu greseste". Interesant si chiar periculos mi se pare ca noi incercam sa reformam oameni, nu institutii, nu Statul, nu economia, nu Constitutii...

sâmbătă, 21 februarie 2015

Cum ar fi aratat Romania...?

Ma intrebam cum ar fi aratat Romania daca lupta anticoruptie s-ar fi declansat acum 15-20 de ani... Daca inca de atunci s-ar fi inceput lucrarea ca Justitia sa fie independenta cu adevarat... Cu toate derapajele regimului Basescu, este bine ca aceasta lupta anticoruptie s-a inceput recent, desi putea incepe mai demult. Dar in special munca pentru realizarea unei Justitii independente! Fara de care nu poate exista o reala separatie a puterilor in stat, deci nici o reala democratie! 
Stateam si ma gandeam ca doua lucruri daca s-ar fi facut bine (apropo de lucrul bine facut) inca de acum vreo 20 de ani, Romania ar fi fost departe si s-ar fi trait mult mai bine:
1. privatizari reusite (80% din privatizari au fost ratate, dupa Nicolae Vacaroiu);
2. lupta impotriva coruptiei si o Justitie independenta, sau mai larg si mai bine spus: o separatie reala a puterilor in stat.
Presedintele Constantinescu s-a declarat "invins de sistem"... Deci nici el, nici CDR nu l-au putut reforma. Coposu murise... Ideea este ca Romania a fost trasa sever in jos, daca se poate spune asa, pentru ca nu s-au indeplinit cele doua puncte pe care le-am evidentiat mai sus. Trist este urmatorul lucru: crearea unui capitalism romanesc s-a bazat pe esecul celor doua puncte enumerate mai sus. Adica a trebuit sa esueze marea majoritate a privatizarilor si sa se dezvolte, sa prospere coruptia!! Si toate acestea pentru ca sa se faca posibila acumularea primitiva de capital. Care s-a facut, din pacate, mai mult pe cale necinstita decat pe cale cinstita. Si care a viciat sistemul de la noi, atat cel democratic, bazat pe libertate, cat si cel economic, bazat pe economie de piata, cu efecte deloc benefice asupra nivelului de trai al populatiei, al dezvoltarii tarii.

luni, 16 februarie 2015

Dupa Acordul de la Minsk...

Iata o enigma, daca se poate spune asa: cum vor arata relatiile UE, NATO, SUA cu Rusia dupa Acordurile de la Minsk? Bineinteles, este o problema care ne priveste si pe noi. Este adevarat ca atitudinea Germaniei a fost pana acum, asa cum a aratat si George Friedman, Presedintele Stratfor, una contradictorie. Totusi, ce va fi de acum incolo e greu de spus sau de anticipat.

Intre UE, NATO, SUA si Rusia exista o ruptura evidenta datorita diferentelor de regim politic. Regimul din Rusia nu este unul democratic, si nu de ieri, de azi, nu este bazat pe statul de drept, sustine cleptocratia si oligarhia. Dar, inainte de toate, regimul actual din Rusia este unul agresiv - si s-a vazut felul in care a reactionat in chestiunea ucraineana - ramamand un pericol atat pentru UE cat si pentru SUA, ceea ce nu inseamna ca lucrurile nu s-ar putea schimba si in bine. Dar Rusia cauta sa se situeze in opozitie fata de Lumea Libera in special de cand a ajuns la Putere in Rusia acest Vladmir Putin, in dorinta ca sa-si recastige statutul de Mare Putere, castigat clar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Dar daca dupa Razboi, Rusia a avut un regim politic si o ideologie comunista, in antiteza cu capitalismul Lumii Libere, una din problemele principale pe care o are Rusia este o noua ideologie. Din pacate pentru Rusia, aceasta noua ideologie este cea a neofascistului Alexandr Dughin, ideologul lui Putin. Parerea mea este ca aceasta noua ideologie - care nu face altceva decat sa indeparteze si mai mult Rusia de Lumea Libera - este departe de coerenta pe care a avut-o totusi ideologia comunista, care a dominat decenii in Rusia, de la Revolutia Bolsevica si pana la sfarsitul mandatului de Presedinte a lui Mihail Gorbaciov, desi apusul acestei ideologi comuniste a fost chiar in timpul mandatului lui Gorbaciov. 
Inainte de comunism Rusia era un imperiu, cu o religie crestin-ortodoxa, un imperiu care a suferit mai multe tentative de modernizare, fara sa se faca, totusi, reforme hotarate, spre exemplu spre o monarhie constitutionala autentica. Monarhia in Rusia a fost una absolutista, iar sistemul de Putere era in consecinta. Rusia nu a avut alta ideologie... Expansionismul rusesc, aceasta ideologie, a fost consecinta unor reforme de modernizare in spirit vestic si a pornit la Petru cel Mare (desi modernizarea incepuse de mai-nainte). Dar in Rusia s-a incercat modernizarea imperiului, fara o ideologie foarte clara. De aceea si progresele (in plan economic, politic, social) Rusiei au fost slabe, mentinandu-se un absolutism care a devenit anacronic si revolut si care a fost indepartat prin Revolutia Bolsevica.
Rusia, azi, este intr-o situatie oarecum intr-o situatie similara, desi forma de guvernamant nu mai e cea monarhica. Dupa prabusirea comunismului nu mai exista o ideologie clara in Rusia. Tendintele expansioniste raman. Dar observati sistemul de Putere din Rusia - conducerea bicefala Putin-Medvedev si un mare partid de guvernamant - Rusia Unita - care respinge clasicele aripi politice - Stanga si Dreapta - in favoarea Centrismului politic, care ar putea uni toate sectiunile societatii... Un alt lucru ciudat, interesant, dar care arata ca Rusia nu are o ideologie clara, deci o directie clara, este termenul de democratie suverana, introdus de Vladislav Surkov in anul 2006, termen care a starnit vii controverse in Rusia si a fost chiar criticat de catre Dmitry Medvedev. N-ar trebui sa ne mire... De aici se vede ca, in Rusia, probabil pentru multi, democratia si suveranitatea sunt vazute drept antagonice, opunandu-se una alteia. Ei cred ca daca accepta democratia, renunta, de fapt, la suveranitate. Iar daca accepta suveranitatea, atunci, in mod necesar, renunta la democratie. Adevarul este ca suveranitatea - adica suprematia puterii de stat in interiorul hotarelor sale, daca ne referim doar la acest aspect al termenului - trebuie definita in raport cu ce inseamna statul, ce intelegem prin acest termen, dar de asemenea trebuie remarcat ca poate fi dictatoriala sau poate avea aspecte dictatoriale in absenta statului de drept. Daca, de pilda, Puterea Judiciara si Executiva nu sunt marginite de legi, iar Legislativul nu e marginit de principii constitutionale, atunci se poate ajunge foarte usor la o dictatura sau la un derapaj de la democratie, lovind in libertatea oamenilor. De asemenea fara separatia Puterilor in stat, dupa sistemul "checks and balances" a lui Montesquieu, se vadeste din nou dictatura. Insa in Rusia de azi astfel de lucruri sunt greu de inteles, prevaland - si daca stai sa te gandesti asa a fost acolo intotdeauna, cel putin pana la caderea comunismului - conceptia absolutista. Comunismul a fost tot absolutist, chiar ei, rusii, recunosc faptul ca sub comunism democratia era o fictiune. 

De asemenea nu e deloc clar daca Rusia va mai putea avea influenta in Europa si ce fel de influenta si unde anume in europa, desi Rusia doreste sa-si refaca aceasta influenta, fara sa aiba constituite niste baze doctrinare clare, cum aratam mai sus. Ei sunt in situatia in care considera, de exemplu, ca extinderea NATO e un pericol la adresa securitatii Rusiei, dar fara sa demonstreze ca ar fi asa si de ce atata vreme cat exista un Consiliu NATO-Rusia si, drept consecinta, premisele unor relatii bune cu NATO.

Vom vedea cum vor evolua relatiile cu Rusia...

joi, 12 februarie 2015

In legatura cu conflictul din Ucraina...

Ceea ce mi se pare mie foarte greu de inteles in ceea ce priveste pozitia lui Putin este ca el a sacrificat interesele Rusiei pentru aceasta Ucraina...
Ucraina e o tara foarte saraca, cu un PIB de numai $2979/loc. si o populatie de aproape 45 milioane de locuitori. Cresterea economica rapida a Rusiei, sub Vladimir Putin, s-a datorat investiilor straine si relatiilor foarte bune pe care Rusia le-a avut cu Vestul. In urma relatiilor bune cu UE, dar si cu SUA, Rusia a avut numai de castigat, fara ca sa fie membra a UE sau NATO. Numai sa ne uitam la PIB-ul Rusiei si la situatia economica buna pe care o avea Rusia inainte de conflictul cu Ucraina si vom observa ca lucrurile se miscau mai bine in Rusia decat in alte tari membre UE (includ printre acestea si Romania). Deci Rusia avea niste perspective de dezvoltare economica excelente - sa facem o comparatie cu tari ca Spania si Grecia, unde a explodat somajul, sa ne gandim la datoria Greciei etc... Relatiile Rusiei cu NATO erau de asemenea bune: era un Consiliu NATO-Rusia care functiona bine si care reprezenta un mare avantaj de ordin politic pentru Rusia. Acum relatiile NATO cu Rusia sunt suspendate ca raspuns la agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Pe de alta parte, sanctiunile economice impuse de catre Vest Rusiei, ca urmare a acestei agresiuni a Rusiei asupra Ucrainei, a condus economia Rusiei intr-o cadere libera, cum se spune. Rusia a pierdut aproape tot si e pe cale, daca nu renunta la agresarea Ucrainei, sa aiba parte si de un razboi. A pierdut si buna dezvoltare economica pe care o avea din relatia cu Vestul, inclusiv sprijinul politic al Vestului, a pierdut relatiile bune cu NATO.
Si toate acestea pentru ca Presedintele de atunci al Ucrainei, Viktor Ianukovici, omul Rusiei, nu a dorit sa semneze Acordul de Asociere si Liber Schimb cu UE. Eu inteleg ca aceasta lipsa de dorinta a fost dictata de catre Kremlin, de catre Putin mai exact spus. Dar ma intreb de ce oare? Pentru ca daca Putin ar fi admis ca Ianukovici sa semneze acel Acord, UE ar fi avut probleme mult mai mari decat Rusia. Pentru ca acel Acord era unul economic si ar fi trebuit ca Ucraina sa inceapa un drum foarte greu de respectare a conditiilor impuse de acel Acord, pentru ca acesta sa fie si functional, lucru pe care Ucraina cu greu l-ar fi putut face, daca nu chiar imposibil. De ce? Pe langa faptul ca Ucraina e foarte saraca, cum aratam mai sus, ea e dependenta total de Rusia in ceea ce priveste gazele, pe care nu poate sa le plateasca si, pe de alta parte, foarte multi ucrainieni lucreaza in Rusia, au loc de munca acolo. Pe de alta parte Rusia are, desigur, servicii secrete care opereaza performant, cred eu, in Ucraina, datorita istoriei comune in cadrul fostei URSS. Deci Rusia putea sa controleze Ucraina si sub acest aspect, tinand cont si de coruptia foarte mare de acolo. Putin putea sa se gandeasca la faptul ca nici Revolutia Portocalie nu a durat prea mult in Ucraina. Deci privind  din punctul de vedere al Rusiei, Ucraina nu trebuia sa fie vreo problema care sa inflameze in asa hal Rusia. Mai ales ca a tine in brate Ucraina e o pierdere pentru Rusia, stiut fiind faptul ca, de multa vreme, Ucraina e o gaura neagra, economic vorbind.
O eventuala aderare a Ucrainei, cel putin intr-un orizont mediu de timp, la UE nu e posibila... Nu e posibila, cel putin in conditiile actuale... O aderare a Ucrainei la NATO e improbabila - Germania s-a opus la Summitul de la Bucuresti. De fapt mai recent nici nu s-a pus problema aderarii Ucrainei la NATO, n-am auzit de asa ceva. Chiar nu ar fi putut sa trateze Rusia si altfel problema, altfel decat cum a facut-o: printr-un atac mascat prin insurgenti? De ce asa de brutal? Iata o postare, semnata de Vladimir Tismaneanu, care ar da o explicatie, analizand regimul Putin:

Clarificări necesare: Mitul politic al rusofobiei (eseu de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)

Se arata ca: 
"Auzim tot mai des, în ultima vreme, că s-ar fi născut un front global rusofob, că a critica regimul Putin, cu al său imperialism militarist și cu ideologia salvaționistă(-autarhică) ce-l subîntinde, ar fi o probă de rusofobie. Exact la fel cum în anii Războiului Rece, sovietologi cunoscuți, precum Richard Pipes și Adam Ulam, erau denigrați drept rusofobi (din păcate o poziție împărtășită chiar și de un Aleksandr Soljenițîn). Poate că la fel de “rusofobă” s-a simțit (chiar recent) și Karen Dawisha, profesoara de la Miami University din Ohio, directoarea Centrului Havighurst, atunci când editorul ei de la Cambridge University Press de la Londra, acolo unde publicase în trecut, fără probleme, o serie de alte volume, i-a respins apariția celei mai recente cărți, “Putin’s Kleptocracy: Who Owns Russia?”: “Given the controversial subject matter of the book, and its basic premise that Putin’s power is founded on his links to organised crime, we are not convinced that there is a way to rewrite the book that would give us the necessary comfort”. Cartea a apărut, în cele din urmă, în septembrie anul trecut, la Simon & Schuster. Deci se poate! Dar reacția unei edituri de un asemenea prestigiu este elocventă pentru maniera “înmănușată” cu care foarte mulți contemporani aleg să trateze un subiect atât de îngrijorător precum cel al imperialismului militarist și corupt. Nu, nu este deloc o glumă, este chiar istoria Rusiei putinofile la zi și ea poate degenera în oroare dacă nu îi spunem constant și apăsat pe nume.

În ce ne privește, am scris constant și cu pasiune în favoarea valorilor Rusiei democratice, a unei tradiții care îi include pe decembriști, pe Herzen, pe Struve, pe constituționaliștii-democrați, pe Andrei Saharov și Elena Bonner, pe Natalia Gorbanevskaia și pe Serghei Kovaliov. A numi regimul Putin drept o dictatură născută din moștenirile politice și ideologice ale KGB-ului nu înseamnă a fi rusofob, cum nu însemna a fi fost serbofob, în anii ’90, când identificai manipulările scandaloase la care se preta propaganda conspiraționistă a regimului Miloșevici. Atunci, ca și acum, sunt integrate în ideologia regimului dictatorial componente religioase preluate din arsenalul ortodoxist. Auto-victimizarea și martirologia ostentativă se îngemănează în această retorică menită să justifice o tiranie obscurantistă și cinică. Recomandăm, în acest sens, extraordinarul film “Leviathan” al lui Andrei Zviaghințev.

Pentru noi există acea tradiție rusă pe care țarismul a atacat-o și a prigonit-o, iar bolșevismul, în toate etapele sale, a înjosit-o și a călcat-o în picioare. Este vorba de valorile în care au crezut marii autori despre care am avut și vom mai avea bucuria sa scriem: Anna Ahmatova, Boris Pasternak, Osip Mandelștam, Marina Țvetaieva, Iosif Brodsky. Această Rusie este opusul dughinismului, fundamentul ideologic al dictaturii fesebiste.

Vorbim de un mit politic pentru că narațiunea pusă în funcțiune de propaganda putinistă și sprijinitorii din Rusia (și de aiurea) combină secvențe de realitate cu ficțiuni menite să genereze anxietate și o agonizantă incertitudine. Se reiau temele izolării Rusiei, se sugerează, ca pe vremea lui Stalin, că ar fi vorba de o fortăreață asediată, că întregul univers conspiră pentru molestarea Rusiei, că este așadar nevoie de o mobilizare generală și totală în serviciul supraviețuirii țării. Evident, este un bricolaj panicard și cu valențe clar instrumentale, menit să-l ajute pe Vladimir Putin într-un moment de dramatică și ireparabilă criză.

Mitul politic este un discurs care organizează, incită și mobilizează sentimente, emoții, speranțe și aprehensiuni colective. Nu este neapărat fals în integralitatea sa, dar poate să includă, și adeseori chiar include, elemente care distorsionează deliberat adevărul istoric. Un exemplu clasic de mit politic vindicativ este legenda “cuțitului pe la spate” (Dolchstosslegende) utilizată de extrema dreaptă din Germania după Primul Război Mondial pentru delegitimarea Republicii de la Weimar și pentru justificarea celui mai abject antisemitism. Este de fapt, de multe ori, o raționalizare a resentimentului politic și a unor fobii inavuabile." (subl. mea)
Evident, recomand citirea integrala si in original a intregului articol.
De ce este acesta interesant? Pentru ca el sugereaza faptul ca Rusia ar fi captiva unei dictaturi fesebiste. O dictatura care n-are nicio legatura in fond cu dezvoltarea tarii, cu democratizarea Rusiei. Ci e o dictatura cu o ideologie - dughinismul, deci vedem ca e ceva premeditat - care are legatura cu mentinerea unui regim, cel al lui Putin, la Putere, de fapt a unor grupuri de interese obscure, fesebiste (la noi s-ar fi zis securiste), care nu vor democratizarea Rusiei pentru ca nu vor sa cedeze in niciun chip Puterea pe care o au, pe care o detin - iar exercitiul electoral e foarte usor de castigat pentru aceste grupuri adunate, dupa cat se pare, in jurul partidului Rusia Unita (observati si denumirea, e semnificativa).
Ma intorc putin la ce spuneam ceva mai sus: de fapt, daca stai sa te gandesti, chiar daca Ucraina, sa zicem, ar fi primita in NATO, lucrul asta nu implica, in mod necesar, o primejdie la adresa securitatii Rusiei. Lucrul asta nu a fost demonstrat in mod convingator de catre cineva. Nici macar extinderea spre Est a Aliantei, sau mai bine zis extinderea, caci de ce neaparat spre Est?, nu demonstreaza cineva ca ar fi un pericol pentru Rusia sau ca Rusia ar trebui sa fie in garda datorita acestui lucru, extinderea NATO...
Ar mai ramane Uniunea Economica Euroasiatica, v. si aici,  proiectul de suflet al lui Vladimir Putin si o incercare de refacere a fostei URSS, lucru ce ar explica de ce Rusia avea nevoie de Ucraina... E clar ca intr-o astfel de Uniune celelalte state, vorbim de partea asiatica, mai slabe economic si nu numai decat Rusia, ar gravita in jurul Rusiei, inteleg ca asta e ideea lui Putin, dar sa nu uitam Kazahstanul care are cea mai mare si mai puternic performanta economie din Asia Centrala si care are interesul unor relatii bune cu UE si SUA.Totusi Putin uita ca Rusia nu a putut tine, pentru ca nu si-a mai putut permite, nu numai comunismul din Estul Europei, dar chiar URSS, care a facut implozie. Iar in actualul context economic, cu o economie ce plonjeaza in cadere libera, cu atat mai putin va putea Rusia sa tina o Uniune Euroasiatica.

Si atunci de ce...?