Powered By Blogger

marți, 31 august 2010

Despre situatia interna din PDL

Iata ce ne spune articolul - PDL intre remaniere si alegeri interne - din Adevarul despre situatia interna din PDL:



"Grupurile care luptă pentru putere

Chiar dacă nu sunt însă recunoscute de liderii PDL, luptele dintre diversele tabere îngreunează situa ţia partidului condus oficial de Emil Boc, dar dirijat vigilent din umbră de şeful statului.

Cea mai încrâncenată confruntare este cea între garda veche a partidului, care îi are ca exponenţi pe miniştrii Vasile Blaga, Adriean Videanu şi Radu Berceanu - celebra tripletă BVB - alături de premierul Emil Boc.

De cealaltă parte sunt „reformiştii", printre care se numără europarlamentarii Cristian Preda şi Monica Macovei, precum şi deputatul Sever Voinescu. Aceştia îi acuză pe „greii" partidului că nu au reuşit să impună măsuri economice corecte şi nici reformarea partidului.

Deşi considerată reprezentanta noului val în PDL, Elena Udrea s-a ridicat împotriva „disidenţilor", cerându-i premierului luarea unor măsuri chiar împotriva lui Cristian Preda, promovat de ea la organizaţia de Bucureşti să recruteze noi membri. Reacţia lui Boc nu s-a lăsat aşteptată: cei care critică partidul şi încalcă statutul, îi vor suporta rigorile.

„Să vedem care nucă este mai tare!", a contraatacat europarlamentarul Cristian Preda.Un joc oscilant a practicat în ultima vreme şi şeful statului, pentru care, de cele mai multe ori, Blaga, Videanu şi Berceanu sunt „vinovaţii de serviciu".

Dacă recent Traian Băsescu i-a criticat pe Boc şi pe Videanu pentru declaraţiile lor privind majorările salariale de anul viitor, săptămâna trecută el i-a sărit lui Boc în ajutor, spunând că i-ar fi exclus pe „inamicii" premierului dacă ar mai fi condus PDL. 

Alt motiv de dispută în partid a fost şi propunerea lui Băsescu de înfiinţare a funcţiilor de prim-vicepreşedinte, pe care să le ocupe oameni noi, fără legătură cu guvernarea. Meciul a fost câştigat de vechea gardă, care a reuşit amânarea discuţiei, recurgându-se doar la soluţia înfiinţării unor grupuri de lucru.
Foştii liberal-democraţi şi planul Baconschi

O altă grupare distinctă în PDL este cea reprezentată de foştii liberali, în frunte cu Valeriu Stoica şi Theodor Stolojan, alături de Cristian Boureanu şi Raluca Turcan. Vocea acestora a pierdut treptat din intensitatea iniţială, de la momentul când au făcut front comun cu democraţii. 

Pe de altă parte, ministrul de Externe, Theodor Baconschi, preluat de garda veche pe post de soluţie reformatoare, a lansat recent Fundaţia Creştin-Democrată. Baconschi este pentru unii lideri din garda veche un posibil candidat la prima sau a doua funcţie în PDL.

În aşteptarea alegerilor interne care vor lămuri raporturile de forţe, democrat-liberalii sunt preocupaţi de analiza acţiunilor echipei guvernamentale, de la 1 septembrie, termenul fixat de Traian Băsescu. Dacă unii democrat-liberali cer chiar demisia lui Boc, alţii s-ar mulţumi doar cu schimbări în echipa de miniştri. 
+

-a dat preşedintele şi premierul
-conduce coaliţia de guvernare şi are ministerele-cheie
-controlează instituţiile publice la nivel central şi local
-

-preşedintele partidului nu are autoritate
-apariţia grupurilor care luptă pentru putere
-a făcut un simulacru de reformă, nu a organizat alegeri interne"


vineri, 27 august 2010

Recesiunea dupa Vladescu

Fratilor, stire de senzatie pe incont: dupa ministrul finantelor, dl. Sebastian Vladescu, Romania a iesit din recesiune!!!!! yupiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!!!

A trecut criza? Vladescu le spune strainilor ca Romania a iesit din recesiune! VIDEO




Foarte interesant!!

Ce mai spun elitele....

Voi fi scurt si voi intra direct in subiect: iata ce citim in Gandul, intr-un excelent articol scris de Liliana Ruse si Raul Florea:
Intelectualii lui Băsescu se revoltă după ce Boc le-a plătit-o pe drepturi de autor: „E o bătaie de joc”. Ce spun Patapievici, Cărtărescu, Voinescu şi Preda

Iata ce spune Horia Roman Patapievici:
"Preşedintele Institutului Cultural Român, Horia Roman Patapievici, spune că a fost în concediu şi că a văzut la televizor ştirile despre cozile la ghişee. "Dacă într-adevăr aşa stau lucrurile, este o aberaţie. O gândire profund greşită şi o batjocură la adresa oamenilor, indiferent că ei sunt scriitori sau muncitori. Eu m-am întors ieri din concediu şi am apucat să văd la televizor câteva informaţii confuze.


Dacă într-adevăr trebuie să stai la trei cozi diferite în fiecare lună, este vorba de un dispreţ la adresa oamenilor", a declarat el pentru Gândul."(subl.mea)
Sa vedem ce spune si Mircea Cartarescu:
"Întrebat de Gândul dacă s-a încumetat să facă cele trei drumuri la ghişee pentru a da statului impozitele pentru drepturile de autor, Mircea Cărtărescu a răspuns: "Doamne fereşte! Nici nu am fost şi nici nu voi merge. Pe mine nu mă va vedea nimeni la vreun ghişeu. Dispreţul meu faţă de hârţogăraie şi faţă de birocraţie este total. Ceea ce se întâmplă este puţin spus jignitor. Eu sunt absolut indignat faţă de ceea ce se întâmplă în general cu drepturile de autor. Guvernul face din artişti victime colaterale.


Sunt nevoiţi să-şi dea şi a treia piele de pe ei din sărăcia lor", ne-a precizat Cărtărescu. El a comentat şi declaraţiile miniştrilor Vlădescu şi Şeitan, care nu văd o problemă în cozile de la ghişee: "Atât timp cât domnul Videanu spune că poate trăi cu 15 milioane pe lună şi domnul preşedinte îşi compară salariul cu cel al unui profesor, totul este coerent"." (subl.mea)
Sa vedem ce spune si Sever Voinescu:
"Eu tocmai am luat decizia de a-mi încheia contractul pe drepturi de autor din cauză că felul în care se administrează plata obligaţiilor este umilitor. Este o oroare administrativă. Simpla idee de a trimite un om la trei ghişee în fiecare lună este dincolo de imaginabil iar eu unul nu sunt dispus să fac acest lucru.

Prin urmare - sigur, aveam un contract mai degrabă modic fiind vorba de o revistă de cultură -, am decis să continui colaborarea mea cu revista pro bono. Ideea de a mă duce la trei ghişee pe lună să raportez sume de câţiva lei mi se pare de un absurd total, la care eu unul nu vreau să mai particip [...]
 Din câte înţeleg eu, gestionarea ca atare a procesului revine Ministerului Muncii. Eu am o problemă cu gestionarea ca atare a procesului. E o altă problemă cu creşterea taxelor - nu mi-e simpatică, dar înţeleg de ce trebuie să se întâmple.
Felul în care gestionezi culegerea acestor taxe este jignitor şi este în afara oricăror standarde într-o birocraţie normală. Cred că ministrul Şeitan a dovedit că ideea de restructurare a statului, de modernizare a serviciilor statului este departe de preocupările sale şi e limpede că asta e o direcţie greşită în care merge întregul Guvern, dacă asta este direcţia."(subl.mea)
Cat despre parerea lui Cristian Preda, cred ca aceasta este binecunoscuta in blogosfera. O putem citi aici.

Din ciclul: soferii, mecanicii, (tinichigiii), ziaristii si alte categorii sociale sunt de vina!!!

Sa vedem si parerea lui Emil Boc, o gasim pe Mediafax:
Boc: Nemulţumiţi de noua impozitare sunt cei care beneficiau abuziv de drepturi de autor

" "Normal că aceia care până acum nu plăteau aceste lucruri, fiind puşi în situaţia să plătească contribuţii evident că sunt nemulţumiţi. După cum sunt nemulţumiţi foarte mulţi cei care, profitând de situaţia legii cu privire la drepturile de autor, în loc ca de această lege să beneficieze numai aceia care erau cu adevărat creatori şi erau, în sensul legii, beneficiari ai prevederilor respective, ea s-a aplicat abuziv şi foarte mult, de la şoferi, mecanici şi alte categorii sociale. Nu plăteau contribuţii la asigurări sociale pentru că intrau sub incidenţa Legii drepturilor de autor. Noi am strâns şurubul şi am spus: «Fraţilor, toată lumea trebuie să respecte legea». Cei care sunt cu adevărat şi intră sub incidenţa drepturilor de autor, categoric beneficiază de prevederile legii, cei care au încercat şi încearcă să folosească legea ca un mijloc ca să nu plătească dări către stat: «Nu se mai poate!»", a spus Emil Boc."(subl.mea)
Ce sa intelegem de aici? Ca soferii, mecanicii si alte categorii sociale, care beneficiau abuziv de drepturi de autor sunt cei nemultumiti... Si nu Horia Roman Patapievici, Mircea Cartarescu, Sever Voinescu, Cristian Preda... Sau poate ca si acestia, in viziunea premierului, sunt niste soferi, mecanici si, de ce nu, tinichigii sau alte categorii sociale...?! Pe de alta parte, Sebastian Vladescu, filozofeaza si dumnealui pe tema ziaristilor insa:

"Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, i-a atras atenţia, miercuri, unei ziariste acreditate la Guvern că este "de văzut" dacă este plătită în mod corect prin drepturi de autor pentru profesia ei sau dacă nu cumva modalitatea prin care e plătită de angajator reprezintă o formă de evaziune fiscală.

Vlădescu a intervenit atunci când, în urma unei întrevederi a premierului cu reprezentanţii uniunilor de creatori, ziarista i-a cerut preşedintelui Casei Naţionale de Pensii, Doina Pârcălabu, explicaţii mai clare privind modalitatea de declarare a veniturilor din drepturi de autor.

Vlădescu a întrebat-o în mod ironic pe ziaristă dacă este sculptor, scriitor sau poet, iar când aceasta i-a răspuns că e jurnalist, ministrul Finanţelor a arătat că e nevoie de clarificarea modalităţii de plată pentru munca prestată de aceasta.

"Este de văzut dacă dumneavostră sunteţi plătită în mod corect pe drepturi de autor sau dacă modalitatea în care dumneavoastră sunteţi plătită este o formulă de evaziune fiscală", a atenţionat-o Vlădescu pe ziaristă.

Vlădescu a spus, în context, că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii uniunilor de creatori, nu pot exista în România 500.000 de creatori care sunt obligaţi să îşi depună declaraţii de venituri conform noilor reglementări fiscale. El a fost susţinut în afirmaţiile sale de preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Doina Pârcălabu, care a arătat că până în prezent există 200.000 de astfel de declaraţii care fac obiectul noilor prevederi.""
Iata, pe aceasta tema a declaratiilor lui Vladescu, un interesant articol, tot din Mediafax:
Vlădescu: E de văzut dacă plata ziariştilor pe drepturi de autor e corectă sau e vorba de evaziune fiscală
In articol se arata:

" "În acest moment încercăm să punem ordine într-o zonă în care s-a făcut evaziune fiscală pe piaţa muncii şi faptul că dumneavoastră susţineţi că ceea ce încercăm noi să facem este greşit, este în neregulă! Lupta cu evaziunea fiscală este ceva care ne dorim cu toţii, inclusiv pe piaţa muncii. Încercăm să punem ordine! Dacă a existat o eroare la un ghişeu şi s-a publicat un cont greşit, o vom corecta. Nu este un capăt de ţară că aţi găsit un ghişeu unde a fost o eroare. În această lună, care este prima lună de aplicare, toate aceste lucruri mai complicate vor fi corectate, pentru că e un proces. În mod normal ar trebui să fie câteva mii de oameni, nu câteva sute de mii de oameni, cum spuneţi dumneavoastră. Aceste sute de mii de oameni ar trebui să treacă pe modalităţile corecte de plată, care înseamnă ca pentru munca care se prestează în anumite domenii să fie contract de muncă, iar pentru cei care prestează activităţi independente să fie formula de activitate independentă", le-a explicat Vlădescu ziariştilor de la Guvern.

Ulterior, Vlădescu i-a spus preşedintelui Casei Naţionale de Pensii, pe un ton mai jos, ignorând microfoanele presei: "N-avem nicio şansă să explicăm!"." (subl.mea)
Iar Boc intervine:
""Ne simţim ca acasă pentru că noi zilnic suntem în dezbateri de acest gen. Consider că e binevenită orice dezbatere pe marginea acestui subiect", a afirmat primul-ministru."(subl.mea)
Boc: OUG 58 vizează eliminarea celor care folosesc abuziv drepturile de autor

Iata ce spune:
"În acest sens, el a dat exemplul şoferilor, dar nu a putut preciza câte persoane din această categorie profesională primesc venituri pe dreptruri de autor, dar a precizat că aceste date sunt deţinute de Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor.

"E adevărat că măsura nu este extrem de plăcută pentru cei care până acum utilizau drepturile de autor, de la celebrele exemple de şoferi care nu aveau nicio legătură cu domeniul dar beneficiau de drepturi de autor şi nu plăteau taxele către stat, şi la alte persoane care intrau în această categorie, şi foloseau acest instrument în materie abuzivă. Acum s-a încercat curmarea acestui abuz", a spus Boc."[...]
 "Pentru cei care în fapt foloseau drepturile de autor doar pentru a nu plăti contribuţiile de asigurări sociale, ori de care ar fi ele, că e şomaj, că este sănătate sau că este vorba despre pensii, acolo avem nevoie să curmăm aceste abuzuri şi să lărgim baza de impozitare. Ştiu că nu e plăcut pentru o persoană care nu plătea până acum contribuţie la sănătate sau la pensie, dar realiza un venit ca orice alt român, din activitate economică, nu pe drepturi de autor, dar acum trebuie să plătească", a spus premierul[...]
 El a precizat că în acest an 3,3 miliarde de euro au fost luate de la investiţii şi virate la bugetul de pensii din cauza faptului că nu s-au plătit contribuţii la bugetul de stat.
Referitor la cozile înregistrate în aceste zile la diverse instituţii ale statului, Emil Boc a susţinut că acestea vor fi eliminate după ce, în septembrie, va fi introdus sistemul de plată online." " (subl.mea).
Asta in vreme ce...:
Aglomeraţie şi haos la depunerea declaraţiilor pentru pensii şi şomaj (Mediafax)
Boc afirma:
"Premierul Emil Boc a declarat, marţi seară, răspunzând unei întrebări legate de faptul că 500.000 de beneficiari de drepturi de autor sunt în postura de a se prezenta lunar la ghişee cu declaraţii pentru a plăti taxe, că este vorba despreo supoziţie, afirmând că o asemenea informaţie nu se confirmă.

"Nu am această informaţie. Am auzit-o azi (marţi, nr.) spusă doar ca dată şi ca supoziţie. Eu nu am cunoştiinţă despre aşa ceva. Atâta vreme cât situaţia nu există, este doar o afirmaţie... Oamenii stau la cozi, dar nu pentru situaţia pe care mi-o invocaţi... Va trebui să vină oamenii cu o analiză cerută, pentru că o asemenea afirmaţie pe care aţi auzit-o nu s-a confirmat", a declarat Emil Boc.

El i-a indicat pe miniştrii Sebastian Vlădescu şi Mihai Şeitan ca persoane care pot oferi informaţii ce ţin de componenta tehnică."
Iata aici un articol, tot de pe Mediafax:
Boc, despre faptul că beneficiari de drepturi de autor stau la cozi pentru taxe: Doar o afirmaţie
In articol, printre altele, se arata:
"Publicarea târzie a formularelor sau a conturilor în care pot fi viraţi banii pentru pensii şi şomaj, informarea deficitară şi lipsa explicaţiilor concrete au pus pe drumuri şi la cozi interminabile mii de oameni care până miercuri trebuie să dea contribuţii din ce au câştigat din drepturi de autor.

Regulile neclare şi diferite privind depunerea declaraţiilor pentru contribuţiile individuale la şomaj, pensie şi asigurări de sănătate au creat haos şi aglomeraţie la unele instituţii, oamenii care au venituri de natură profesională aşteptând până în ultima clipă să afle cum trebuie să procedeze"
Iata si un articol, sper util, tot de pe Mediafax:
Eşti PFA sau ai drepturi de autor şi nu ştii cum să-ţi plăteşti noile contribuţii?
Precum si pe incont.ro:
Esti PFA sau ai drepturi de autor si nu stii cum sa-ti platesti noile contributii? VIDEO




Iata ce spune dl. Gabriel Biris, avocat specializat in fiscalitate:
"El a mai spus ca exista, teoretic, posibilitatea de a cere o solutie antricipata la Ministerul de Finante.

"Spun ca exista teoretic pentru ca in practica nu functioneaza aproape deloc. Poti sa adresezi intrebari pentru clarificarea anumitor aspecte din legislatie, dar este foarte posibil ca la o solutie fiscala anticipata, ministerul sa-ti dea un raspuns si cand vine controlul poate sa interpreteze altfel si sa spuna ca raspunsul este gresit", a continuat Biris.

"E o situatie foarte grea. Nu a existat niciodata in fiscalitatea romaneasca un astfel de exemplu. Formularele inca nu sunt publicate. Nici la contributia la sanatate nu este clar. Nu stim cum sa ne platim impozitele si suntem expusi la riscuri incredibile. Nimeni din minister nu am auzit sa fii fost pedepsit", a adaugat el.[...]
"In mod evident, cei care au redactat aceste norme au avut ori o problema de concentrare, ori una de stiinta.
Sunt multe exemple de neconcordante si discountul de 66% la punctul de pensie nu este nici el corect", a punctat Gabriel Biris.

"Daca dai un numar prea mare de puncte de pensie pe o contributie mica, cineva va trebui sa plateasca. Stagiul de cotizare e proportional cu raportul asta adica e o treime - 10,5%. Cineva care incepe acum o activitate ca sa poata contribui 30 de ani, trebuie de fapt sa munceasca 90 de ani. Ceea ce e imposibil", a mai spus el. "
Eu stau si ma intreb: de ce aceasta ordonanta nu a fost clara de la bun inceput, de ce atatea neclaritati? De ce atatea reguli neclare? De ce nu au fost instruiti cei care lucreaza la ghisee, pentru a putea da informatii clare cetateanului care vine sa plateasca? De ce formularele de completat nu au fost disponible la timp pentru cetatenii platitori? Pentru ce nu au fost concepute prevederi prin care sa se evite cozile interminabile de la ghisee? De ce nu s-a conceput, prin aceasta ordonanta, un sistem mai simplu, practic, fara ca sa-l poarte pe cetatean pe drumuri, sa-l faca sa piarda timp, si asta lunar? Sistemul on-line (folosind internetul, banuiesc) nu este accesibil pentru toti cetatenii, si nu stiu daca reprezinta o solutie buna, viabila.  Pentru ca, in felul acesta, Guvernul nu face altceva decat sa creeze fenomene sociale negative, nemultumiri firesti in randul cetatenilor si nu reforma. Ordonanta a intrat in vigoare pe 1 iulie. Este imposibil, cred, sa nu te intrebi, ce s-a facut, ce s-a muncit in intervalul 1 ianuarie-1 iulie? Pentru ca ceea ce se intampla, ca parere personala, este o ordonanta facuta pe genunchi, la repezeala si care loveste in cetateanul simplu si nici nu e clar ca ar fi eficienta. Guvernul ar trebui sa se gandeasca la aceste lucruri, sa revizuiasca aceasta ordonanta, pentru ca sa o clarifice si sa poata fi inteleasa de catre toti cetatenii, evitand cozile interminabile de la ghisee si pierderea de timp, consumul nervos si oboseala, tocmai pentru a fi eficienta masura si sa aiba efecte pozitive, benefice pentru societate. Defapt, PDL ar trebui sa se gandesca la faptul ca, prin astfel de masuri, prin astfel de ordonante, poate pierde procente electorale importante. Iar, din sondaje, el sta la 15% din preferintele electoratului... Pe de alta parte Guvernul vrea sa creasca salariile la stat cu 20%, asta in conditiile in care:

Statul a cheltuit in iulie cu 2 miliarde de lei mai mult decat a incasat

Deficitul bugetar a urcat la 3,1% din PIB, in 5 luni! Veniturile din TVA, mai mici cu 7,8%

Croitoru, BNR: Cresterea taxelor nu va limita deficitul

Isarescu: Daca am acoperi deficitul la pensii, rezerva de aur ar disparea intr-un an!

Adevarul este ca situatia economica e foarte complicata... Se pare ca Boc mizeaza pe o marire a salariilor la stat pentru a mai castiga din electorat si a creste in sondaje...Partea proasta este ca nu prea are bani.

Emil Boc vrea sa impace sindicatele! Cu cat vor creste salariile in 2011?




Patronatele si Guvernul merg pe un salariu minim de 640 lei! Sindicatele nici nu vor sa auda! VIDEO




(Stirile de mai sus - incont.ro)

Dar pe Mediafax exista o precizare importanta:

Creşterea salariilor, doar o revenire în parte la vechile venituri şi nu pentru toţi

Iata, printre altele, ce spune:
"Guvernul vrea ca, pe lângă legea cadru a salarizării, să fie dată anual o altă lege, în funcţie de buget, care să o completeze pe aceasta. În opinia sindicaliştilor, n-ar fi o problemă majoră legea cadru, deşi acolo a crescut cam mult coeficientul pe medie şi datorită adăugării celor trei trepte de la 12 la 15.

În opinia sindicaliştilor, s-ar putea spune, în primă fază, că este un avantaj. Dar de fapt avantajul nu există pentru că nu sunt banii necesari pentru aplicarea acestui lucru şi atunci îi determină pe cei din Guvern să vină cu un salariu minim mai mic decât normal, astfel încât aplicând acel coeficient să se încadreze în fondul de salarii dat. Dacă era un coeficient mai mic, se putea merge mai sus cu salariul minim pentru a se putea încadra în fondul de salarii existent, lucru dorit de sindicalişti.

O altă mare problemă, contestată de sindicalişti, cu privire la acest proiect de lege este cea legată de salariul minim, coeficientul unu din grilă. Guvernul doreşte ca acesta să se stabilească printr-o lege specială în fiecare an, astfel încât să fie corelat cu bugetul.

Dar reprezentanţii angajaţilor din sistemul public nu vor să se extindă acest salariu minim şi la mediul privat, pentru că ar însemna să nu se mai garanteze un salariu minim pe ţară şi de la un an la altul acest salariu se poate schimba, deci ar putea să şi scadă. Ceea ce este şi mai rău, în opinia sindicaliştilor, este condiţionarea sistemul privat de cel bugetar, deci fixarea salariul minim în funcţie de ce se întâmplă la buget şi extins la privat, unde sunt alte reguli.

Sindicaliştii au cerut, de-a lungul vremii, un singur salariu minim. Ei au spus însă că nu este normal ca salariul minim să fie stabilit la buget şi extins la privat.

Mare parte dintre federaţiile patronale nu vor un salariu minim mai mare, dar sunt şi patroni care spun că nu poţi să intri în zona euro cu un salariu minim de 120 de euro."
Si:
"Vehiculata creştere salarială cu până la 20 la sută este falsă, la un simplu calcul. Pe tranşe de salarii, creşterile vor fi între 20 la sută şi unu la sută, dar practic nu este o creştere salarială, ci este un mic retur de bani din ce s-a luat, din cei 25 la sută, o revenire nu în totalitate, şi nu pentru toţi.

A da 20 la sută unei persoane care are 600 de lei salariu, dar din 2011 i se iau al treisprezecelea salariu şi toate celelalte beneficii salariale, înseamnă de fapt că acea persoană nu primeşte nimic în plus faţă de ce are azi. Iluzia majorării este dublă - o dată pentru că legea se aplică la un salariu mai mic cu 25 la sută şi a doua oară că nu se dă înapoi decât o parte din ce s-a luat.

Legea 330 trebuia să se aplice până în 2015, această nouă lege nu se ştie până în ce an se va aplica. Nu se ştie nici în câţi ani va ajunge fiecare salariat să se încadreze la funcţia, locul, coeficientul din lege, neexistând niciun fel de proiecţie în acest sens.

În Legea 330 se pleca de la un salariu minim de 705 lei, pe acest nivel se construia grila şi cei care aveau sub această sumă trebuiau să aibă o creştere până la 705 lei cel puţin. Dacă rămânea Legea 330, salariul minim trebuia să crească, de la 705 lei, în fiecare an, iar în noul proiect este vorba de 640 de lei, dar există posibilitatea să scadă, dacă economie nu se redresează.

Sindicaliştii nu agreau nici Legea 330 în totalitate, însă acum, făcând o comparaţie cu ce se doreşte pentru salarizarea bugetarilor, constată că este mult mai rău dacă acest nou proiect ajunge să fie lege, iar salariaţii din sistemul public au mari şanse să aibă salarii mai mici de la an la an."(subl. mea; ingrosat, cursiv si mare - subl. din textul original)
Este de citit, pe tema aceasta, si:
Guvernul ia în calcul separarea bugetarilor de angajaţii de la privat în stabilirea salariului minim

Boc: Salariul minim va fi stabilit săptămâna viitoare, după o nouă întâlnire Guvern - sindicate

Mi se pare ca este o strategie prin care se incearca recuperarea electoratului pierdut, mai ales cel din randul bugetarilor. Va da oare roade? Este greu se spus...Boc realizeaza ca nu poate pastra nici bruma de electorat pe care o are PDL la ora actuala numai cu taieri salariale si disponibilizari, si daca lucrurile vor merge prost in 2011, daca omul nu va fi multumit. Mai ales ca criticile din randul propriului partid la adresa acestui Guvern sunt din ce in ce mai deschise. Pentru asta are nevoie de bani. Asta in conditiile in care nu se inregistreaza crestere economica decat foarte, foarte slab (daca asa o fi...)!

miercuri, 18 august 2010

Miscarea browniana din PDL

Stiri Mediafax:

Liderii PDL au discutat în contradictoriu, luni, pe tema susţinerii Guvernului 

Iar parerea lui Boc este:

Boc: Cei ce vor beneficia de măsurile de austeritate vor fi, în 2012, PDL şi cei care susţin Guvernul

Pe cand Sulfina Barbu spune:

Sulfina Barbu: E nevoie de o conducere interimară a PDL, actualul BPN e spectator

 In concluzie: se munceste la PDL!! Mai degraba se cauta tot felul de formule...Totusi, fara vreo decizie clara: va fi sau nu conducere interimara? Parlamentarii PDL vor sustine sau nu Guvernul? Este o intrebare fireasca atata vreme cat exista, dupa cum lesne se observa, nemultumiri chiar in sanul partidului. Indecizie. Deocamdata. Ingrijorarea fata de scaderea partidului in sondaje, ca incredere a populatiei, la 15%, reala.

Iata ce spune Sulfina Barbu:

"Sulfina Barbu a susţinut că trebuie luate cât mai rapid decizii : "Este clar că nu e totul bine şi frumos! Trebuie să luăm nişte decizii. Nu sunt pe principiul că trebuie să ne băgăm capul în nisip, precum struţul, în faţa problemelor partidului, dar stă în puterea noastră, avem soluţiile, important este să le aplicăm"."

 

Cumplit....

Bebeluşii ţipau de durere. Am smuls furtunul cu dinţii. L-am luat în braţe, şi-a deschis un ochişor albastru, micuţ, ca o boabă de piper

(Stire preluata din Gandul)

Bilanţul exploziei de la Maternitatea Giuleşti a ajuns la 4 bebeluşi morţi

(Stire Mediafax)

Societatea romaneasca de azi - opusa fraternitatii?

Iata o intrebare la care cred ca merita sa meditam. Este sau nu societatea romaneasca de azi, asa cum arata ea la ora actuala, opusa fraternitatii? Statisticile arata ca peste 50% din romani vor sa plece din tara, nu mai vorbesc ca sunt destui, vreo 2 milioane, daca nu ma insel, care deja lucreaza in afara tarii. Se pare ca oamenii nu-si mai gasesc satisfacerea nevoilor si aspiratiilor in propria lor tara. Deziluziile sunt mari, sperantele sunt inselate. Mai binele promis de catre clasa politica intarzie nesperat de mult...Remarc faptul ca dupa Revolutia din decembrie 1989 tara noastra a intrat pe fagasul economiei de piata, intr-o logica de tip liberal, ca sa folosesc o expresie la moda, dar sugestiva. Numai ca aceasta "logica" are un cusur destul de mare. Celebra si vechea lozinca a liberalilor era: "Prin noi insine!". Este de observat ca nu spune: "prin mine insumi". Este o diferenta foarte mare deoarece acest "mine" reprezinta individualismul, pe cand "noi" exprima solidaritatea. Se pare ca am inteles mai repede acest "mine", grotesc reprezentat intr-o formula populara: " sa moara capra vecinului" sau, si mai rau: "sa moara vecinul si sa-i iau capra". Formula solidaritatii intr-o societate democratica, cu economie de piata, am inteles-o mai greu... (de ce oare?). Datorita acestui individualism rudimentar societatea romaneasca s-a atomizat. Pentru ca fiecare a inceput sa actioneze pe cont propriu, cum se spune, dar fara sa reuseasca sa realizeze mare lucru. Pentru a intelege problema din punct de vedere economic iata aici o statistica a FMI pentru tarile central si est europene, incluzand, bineinteles, Romania. Si pentru a se urmari mai usor, aici o statistica doar pentru Romania. Se poate vedea scaderea brusca a PIB-ului in 1990, fata de valoarea sa din 1989 - de la 2316,374 US$ per capita in 1989, la 1647,985 US$ per capita in 1990. Iar 10 ani, pana in anul 2000, nu s-a vazut nicio crestere semnificativa de PIB. In 1992 ajunsese la 848,175 US$ per capita, cea mai joasa valoare. O valoare cumplit de mica. In 2000 era de 1688,308 US$ per capita. O crestere semnificativa si constanta a PIB-ului s-a inregistrat in perioada 2000-2004, pe vremea Guvernului Nastase. In 2004 era de 3478,314 US$ per capita. Cresterea cea mai pronuntata a PIB-ului s-a produs in perioada 2004-2008. In 2008 a ajuns la 9507,976 US$ per capita. Totusi, fata de tari ca Slovacia sau Slovenia, tara noastra este (inca) departe, nereusind chiar in perioada 2000-2008 o crestere de PIB precum, spre exemplu, a reusit Slovacia, o tara mult mai mica din punctul de vedere al numarului de locuitori. Lucru care arata ca nu am reusit sa ne dezvoltam precum tari ca Ungaria, Slovacia, Slovenia si chiar Croatia. Aceasta stare s-a perpetuat intr-un mod acut 10 ani, dupa cum am aratat mai sus, intre 1990-2000. Se poate observa usor ca aceasta stare s-a concretizat pentru majoritatea oamenilor printr-o scadere a nivelului de trai prin aparitia somajului, datorita inchiderii multor intreprinderi. Multi au optat pentru plecarea din tara, spre a munci in alte tari unde exista si nevoie de forta de munca, dar si salariile erau mult mai mari decat in Romania. Acum, datorita crizei economice mondiale, PIB-ul tarii a scazut din nou, lucru care afecteaza in mod negativ viata oamenilor. Investitiile societatilor nefinanciare au scazut in toata Europa. In 2009 PIB-ul a inregistrat o scadere la 7542,466 US$ per capita. O scadere drastica fata de 2008. Lucru de natura sa amplifice nemultumirile oamenilor. Trecerea la economia de piata a insemnat si reducerea rolului statului in economie, punandu-se accent pe societatile comerciale private, ca vector principal al sectorului economic productiv. In Romania sunt foarte multe SRL-uri, care, de regula, au un numar mic de angajati ( spre ex: 40-50 angajati). Sclavajul modern si-a pus amprenta si in Romania, desi o tara saraca fata de tarile dezvoltate din Vestul Europei. Angajatii isi zeifica patronii, adica stapanii moderni, asta pentru ca nu cumva sa fie dati afara. Frica de a fi dat afara este destul de accentuata, mai ales intr-o asemenea situatie economica dificila. Intrigile sunt la fiecare pas. Desigur, lucrul acesta nu inseamna, nu se traduce printr-o crestere record a productivitatii muncii si nu are nicio legatura cu meritocratia. In general, cei care vorbesc despre necesitatea meritocratiei in Romania au pe undeva dreptate deoarece, in general vorbind, meritele fiecaruia nu sunt recunoscute, nici intr-un mod fratern si nici respectuos. Insa problema meritocratiei, adica a unei societati bazate pe aceasta, trebuie, cred, tratata cu prudenta. Daca imparti societatea in "cei cu merite" si "cei fara merite", in general nu pe baza de criterii obiective, rezulta o imensa discriminare. Iar crearea (artificiala) a unei asemenea imense discriminari (bazata, la noi, pe factori mai mult subiectivi decat obiectivi) conduce la ura intre cei "cu merite" si "cei fara merite", si, as spune chiar mai mult, poate conduce la erori grave, la fenomene de excluziune sociala monstruoase. Romanul insa nu pune problema asa. La el castele se formeaza altfel: pe legaturi de rudenie, prietenie si de partid. Spre ex. fenomene ca pesederizarea si acum, mai nou, pedelizarea, sau nepotismul, sau intelegerea prieteniei prin excluderea sociala a altora. In felul acesta situatia devine cam de nerespirat... In ceea ce priveste lupta politica se observa o ura neimpacata intre Putere si Opozitie, ce antreneaza, in mod firesc, pe sustinatorii celor doua entitati politice. Mie nu-mi place faptul ca se creeaza, in felul acesta, animozitate si ura intre simplii cetateni, spre exemplu intre cetatenii de rand pesedisti si pedelisti (nici macar membrii ai unui partid, ci sustinatori, simpli cetateni). Cuvinte jignitoare rostite, reprosuri adresate celuilalt ca de ce a votat asa. Cu alte cuvinte se creeaza o atmosfera plina de intoleranta, opusa spiritului democratic. Sau acuzarea romanilor din strainatate care au votat cu Basescu, iarasi o forma inadmisibila de intoleranta! (este ca si cum ai zice: din cauza voastra a castigat Basescu, de aia traim asa de rau acum!). In loc sa fie o atmosfera plina de fraternitate si toleranta, se creaza falii artificiale in societate. Care ameninta democratia si constructia unei societati moderne. Pe de alta parte se abuzeaza de cuvantul Justitie, fara a se tine seama de Ratiune, Iubire si Compasiune, care ar trebui sa fie prezente intre cetateni, lucru care ar putea conduce nu la Justitie, ci la razbunare. Este clar ca aceasta societate nu arata cum ar trebui. Iar perceptia generala este ca statul nu face nimic pentru cetatenii sai. Lucru care mi se pare grav. Un alt lucru care mi se pare grav este disparitia Altruismului din societatea noastra. Fiecare pentru el. Tocmai ca nu este prin noi insine...Mie imi este teama ca societatea, in felul acesta, se dezagrega. Prin atitudinea oamenilor. Coeziunea sociala slabeste. Ar trebui sa ne gandim bine la ce avem de facut, altminteri ramanem in urma multor state, care au reusit mai bine decat noi. Evident economicul este foarte important. Dezvoltarea economica a tarii trebuie sa fie o prioritate a momentului actual. Aceasta, dupa parerea mea, nu se poate realiza decat cu ajutorul unor investitii serioase si prin interventia statului in economie. Statul, in situatia de fata, nu poate fi rupt de peisajul economic. Numai ca acesta trebuie sa actioneze puternic in interesul cetatenilor, nu al unor grupuri de interese obscure. Ar trebui ca tari mai sarace, precum a noastra, sa fie ajutate de marile puteri economice. Cu atat mai mult cu cat suntem, acum, in UE si NATO. Situatia economica din Romania, provenita de pe urma caderii comunismului in 1989, trebuie inteleasa. Un esec in privinta dezvoltarii economice ar insemna disperare. Cu atat mai mult se va amplifica emigratia spre Vest, punand Vestului o mare problema si anume aceea daca are capacitatea de a absorbi atati emigranti veniti din tarile sarace, si nu e vorba numai de Romania. Lucru care ar putea avea consecinte dintre cele mai nefaste asupra civilizatiei Vestului. Cresterea profiturilor unor firme, grupuri de interese din Vest, nu inseamna, neaparat, si Binele. Binele nu se reduce numai la cresterea ratei profitului si reducerea deficitului bugetar. Solutia corecta ar fi ajutorarea statelor sarace de catre cele bogate. In acest context, pentru a depasi situatia actuala grea, statul ar avea un rol deosebit de important de jucat. Daca, intr-o atare situatie, statul si-ar face corect si onest datoria fata de cetatenii sai, atunci iesirea din starea economica grea in care ne aflam ar fi posibila destul de usor. Democratiile avansate ar trebui sa inteleaga ca perioada comunista de aproximativ o jumatate de secol de la noi a creat in societatea romaneasca un context economic si cultural (pun accent pe acesti doi vectori) complet diferit fata de cel din Vest, antagonic fata de valorile democratice si economice de piata. Iata si cauza pentru care progresul, la noi, dar intr-un context economic si cultural ( si , de ce nu?, si istoric) cu totul nou, merge destul de greu, din pacate. Intelegerea fata de o asemnea situatie presupune si o schimbare de atitudine a Vestului dezvoltat economic fata de noi. In mai bine. Pentru ca sa ajuti pe cineva, deci pentru a face, ca sa zic asa, un act de caritate, trebuie mai intai sa-l intelegi. Este necesara si bunavointa. Sigur, Vestul, la randul sau, intelege mai greu pentru ca nu a trait comunismul si nici treceri de la capitalism si monarhie, la comunism si republica, apoi de la comunism la capitalism si asta in numai o jumatate de secol. A accepta ca statul sa intervina pentru a gestiona chestiunile legate de dezvoltarea economica, pentru a face oamenii fericiti si sa duca o viata demna, nu ar trebui sa fie un lucru atat de greu. Pentru a reduce discrepantele mari si foarte mari intre cei saraci si cei bogati din societate. Insa statul, si asta e un lucru esential, ar trebui sa fie un stat onest, dupa cum am aratat si mai sus. Nu de alta, dar aceasta globalizare sau mondializare nu ar trebui sa fie creatoarea unei noi cortine de fier: intre tarile bogate si avansate economic si tehnologic si cele sarace. Adica, reluand o formula cunoscuta: cei bogati sa devina si mai bogati si cei saraci sa devina si mai saraci. Dimpotriva, ar trebui ca sa fie un prilej pentru statele mai sarace de a avansa economic, deci de a micsora decalajul fata de tarile bogate si dezvoltate economic, de a micsora, daca doriti, diferentierile foarte mari care exista intre cele doua lumi: cea a tarilor dezvoltate si bogate si cea a tarilor sarace si slab dezvoltate sau in curs de dezvoltare. In caz contrar, teama imi e ca se creaza un antagonism evident intre cele doua lumi. Intr-o asemenea situatie, daca incercam sa privim lucrurile la scara mondiala, cu atat mai mult nu va putea fi posibila o fraternitate generala. O cortina de fier poate avea si cauze economice, nu numai politice, precum vechea cortina de fier, cea care a cazut in 1989. Cum am putea sa privim caderea cortinei de fier in 1989? Sigur, o putem privi sub aspect politic, dar e de ajuns? Sub aspect politic, adica s-a prabusit comunismul si tarile Europei de Est, foste comuniste au trecut la democratie si economie de piata. Nu cred ca este de ajuns sa privim numai sub acest aspect fenomenul. Ce s-a intamplat? Doua lumi, cea comunista si cea capitalista, despartite prin aceasta cortina de fier, razboi rece, au fuzionat. Dar aceasta fuziune trebuie sa fie de esenta fraternala si sa creeze solidaritate intre cele doua foste lumi, comunista si capitalista, acum o singura lume - cea democratica. Iar solidaritatea o putem privi prin prisma intelegerii reciproce si al ajutorului, bineinteles. Revenind la tara noastra, un alt lucru care e in neregula consta in aparitia celor imbogatiti. Si asta intr-o tara cu PIB-ul pe care il are, adica unul mic. Acest termen - imbogatit - arata faptul ca cel in cauza a fost sarac, dar a devenit bogat. Problema este ca acesti imbogatiti sunt putini, raportati  la marea masa a populatiei si unii s-au imbogatit bine de tot, fara ca acest lucru sa se constate si in PIB-ul tarii, ramas mic, dupa cum am aratat. Deci societatea, in ansamblul ei, nu prea s-a imbogatit, dimpotriva chiar, tinand cont si de criza economica actuala. Cum se explica acest fenomen? Scopul a fost privit prost si s-a denaturat: el ar fi trebuit sa fie imbogatirea de ansamblu a intregii societati (nu exagerez si sa spun ca toti trebuie sa fim bogati, caci lucru acesta nu este posibil. Dar nici o patura ingusta de oameni bogati si o mare masa de oamani saraci, care isi cauta salvarea in emigratie!) si nu imbogatirea unora, in felul asta creand, chipurile, o societate capitalista moderna. In felul asta s-a creat o societate per ansamblu saraca si cu posibilitati de dezvoltare reduse. Si, lucru grav, o societate in care oamenii - vorbesc despre marea masa de cetateni, oamenii obisnuiti - suporta greu libertatea...Iata un lucru foarte negativ pentru democratie. Pentru ca in atari situatii se nasc din randul societatii tot felul de guru, de dictatori, sau de oameni care promit tot felul de elucubratii. Ceea ce trebuie avut in vedere este prosperitatea prin munca cinstita, ca vector principal al dezvoltarii economice. Iar lucrul acesta trebuie sa se realizeze in tara noastra, daca dorim sa scapam de marasmul economic in care ne aflam. Prosperitatea nu se poate dobandi altfel, in niciun caz prin a da bani populatiei - 20.000 de euro pentru fiecare roman. Si de ce? Pai pentru ca sa-si deschida o afacere, nu v-ati prins? Si sa ajungem ce? O tara de afaceristi, apartamentul si SRL-ul, nu? Lucru, evident, imposibil. Nicio societate care are pretentia de a fi moderna nu s-a putut dezvolta in felul acesta. Este trist ca am ajuns la asa ceva dupa 20 de ani... Ideea aceasta de a deschide o afacere trebuie, de asemenea, privita cu prudenta. Pentru ca nu toti oamenii au calitati pentru a fi si oameni de afaceri. In nicio tara din lume nu exista ca toata populatia sa fie oameni de afaceri. Sunt oameni de afaceri care fac bani si dau de lucru altora, asta da. Exista patroni si angajati, corect. La noi toata lumea isi deschide o afacere. Lucru care nu este in regula. Tocmai de aceea sunt si multe afaceri pe langa lege. O societate normala nu poate fi asa: toti oamenii sa fie oameni de afaceri. La noi, din pacate, dupa Revolutie nu s-a creat o societate normala. La noi trebuie create locuri de munca mai bine platite, chiar daca le creeaza statul (vorbesc de crearea unui sector productiv de stat), lucru care ar putea reduce din emigratie si poate ar determina pe multi din cei plecati peste hotare sa lucreze, sa se intoarca in tara si sa poata sa duca o viata fericita si demna aici. Daca sectorul privat nu este atat de dezvoltat incat sa poata sa faca o crestere a PIB-ului semnificativa, pentru a asigura dezvoltarea tarii, atunci este necesar ca statul sa se implice mai mult in economie. Mie imi este teama ca, cu astfel de idei, cum ar fi cea de a da bani populatiei, s-ar periclita dezvoltarea economica a tarii si viitorul acestei tari pentru multe generatii de acum inainte. Chestiunea este ca trebuie facut ceva, deoarece stagnarea este sinonima cu inapoierea. Sau cu revolta, in conditiile in care lucrurile vor sa mearga inainte si nu pot deloc inainta. Este de dorit armonia. Deci fraternitatea....

miercuri, 11 august 2010

Vom iesi din criza in 2010?!

Iata un articol in Romania Libera:
Vasilescu, consilier BNR: nu vom ieşi din recesiune în 2010
Citez din articolul de mai sus:
"Potrivit realitatea.net, consilierul guvernatorului BNR a declarat că trebuie rezolvată problema dezechilibrului bugetar. "Nu avem anul acesta şanse să stimulăm ieşirea din recesiune. Ar fi absurd ca cineva să se gândească că, în condiţiile actuale, ieşim din recesiune. Trebuie să ne resemnăm pentru 2010, dar în acelaşi timp trebuie să rezolvăm o problemă: problema dezechilibrului bugetar care este foarte gravă în România şi, până nu rezolvăm această problemă, nu avem cum să trecem mai departe", a mai spus Vasilescu."
Tot in Romania Libera, un articol interesant despre cum a receptat presa rusa declaratiile lui Basescu:
Presa rusă: Preşedintele României face "afirmaţii originale"
dar mi s-a parut interesant si:
 Stratfor: Moldova este următoarea ţintă a Rusiei