Powered By Blogger

miercuri, 31 martie 2010

Si o mica schimbare de look

Am facut si o mica schimbare de look a blog-ului. Sa vedem... Adevarul este ca mi-a placut si celalalt look al sau, acela vechi. Dar mai incerc si alte forme, de ce nu? :)

Cultura performantei

Se vorbeste foarte mult, si pe buna dreptate, despre criza economica, despre efectele grele ale acestei crize asupra societatii, despre tranzitie si despre greutatile pe care le-a generat si le genereaza inca, despre partide politice - care ar fi mai bun, care ar fi mai potrivit - despre solutii - este stanga politica o solutie? este dreapta politica o solutie?. Ma gandeam sa scriu si eu ceva pe astfel de teme, dar pana la urma mi-a venit in minte un alt gand sau, mai degraba, o intrebare: avem noi, romanii, cultura performantei? Ce definitie da DEX-ul performantei, va rog sa va uitati aici. Exista oameni care spun, si asta am auzit-o cu urechile mele, ca noi suntem tributarii lui "merge si asea", adica a lucrului facut de mantuiala: prost, dar merge. Si daca merge de ce sa ne batem capul sa facem sa fie mai bine? Nu este oare mai simplu, mai comod, mult mai comod si poate chiar si rational pe undeva ca sa te multumesti cu acest merge si asa? De ce sa te zbati sa iei 10 pe linie, daca se poate trece clasa si cu nota 5? In definitiv si la urma urmei scopul este atins: ai trecut clasa, chiar daca ai nota 5. Trebuie sa facem o distinctie foarte clara intre a nu putea si a nu iti da silinta sa faci mai bine ceva. Dar exista un tip de rationament de felul urmator: nu toti oamenii pot sa fie la nivelul lui Einstein, ca genii sunt putine - lucru clar, demonstrat statistic prin curba lui Gauss; daca este asa atunci de ce sa ma zbat prea mult ca sa fiu "geniu", lucru pe care, probabil, chiar si daca mi-as da silinta, nu-l voi atinge niciodata; atunci nu este oare mai bine sa ma multumesc cu atat cat ma duce pe mine mintea?; si, in definitiv si la urma urmei, atata pot, atata fac. Mai exista un tip de rationament care anuleaza orice efort de a face mai bine ceva, de genul: este zadarnic sa-ti dai silinta sa faci o treaba buna, ca, oricum, nimeni nu te apreciaza pentru asta, nimeni nu-ti ridica statuie, ba chiar dimpotriva; adica, uite, apare unul care nici nu-si da silinta, nici nu cauta sa se "autoperfectioneze" si reuseste in viata mai bine decat cel care isi da silinta sa faca o treaba mai buna; iar celui ce si-a dat silinta i se mai si zice ca "nu si-a dat silinta suficient", ca "nu a facut destul", ca "trebuia sa faca mai mult", etc; si atunci la ce bun? Dar stau si ma gandesc: nu este oare drept ca, un om care gandeste asa, sa se multumeasca cu stadiul la care spune ca este? Adica de ce ar trebui sa se mai mire ca altii fac lucruri frumoase, de calitate, de ce isi mai doreste aceste lucruri din moment ce el accepta "modestia", ca sa nu spun mediocritatea, ca pe o stare de fapt, ca pe un fel de fatalism? Sigur, dorinta este una si vointa este, totusi, cu totul altceva. Ceea ce am observat eu de multa vreme este si un alt fenomen: cei care gandesc asa il iau in brate pe "altul este de vina" pentru starea in care se gasesc, pentru nereusitele lor. Evident, solutia cea mai comoda este sa dai vina pe altul, ca si cum tu ai depus toate eforturile posibile si imposibile. Eh... dar ce sa-i faci... viata e nedreapta! Ceea ce este uimitor e ca cei care spun asa au partial, daca imi este ingaduita aceasta exprimare, dreptate. Insa mie mi se pare, tot lucru uimitor, ca toata lumea se complace intr-o stare de suficienta, facand zadarnica orice imbunatatire continua.
Stau asa si ma gandesc la o firma, spre exemplu, care are un sediu frumos, modern. Peste tot vezi calculatoare de ultima generatie, nu se fumeaza in interior - conform regulilor europene, angajatii trebuie sa aiba o anumita tinuta (spre ex: costum, cravata - tinuta obligatorie, ce sa mai), totul e dichisit, chiar prea dichisit. Dar, pe de alta parte, sa nu fie nici vorba de o adevarata performanta in acea firma. Toata dichiseala asta e ceva care mimeaza performanta, este forma, nu si continutul. Este, defapt, conceptia coanei Chirita, care fuma (pe vremea aceea erau alte reguli europene) ca asa era de bonton, ca asa era moda la Paris. "Haina il face pe om", spune un proverb. Dar mai e un proverb care spune ca "obrazul subtire cu cheltuiala se tine". Ehe.. cheltuiala, cheltuiala, dar de unde atatia bani? Pentru asta exista credite, nu?

Performanta nu se reduce numai la munca si reciproc. Performanta inseamna sa dai atat muncii cat si obiectului muncii o calitate superioara, comparativ cu ceea ce ai facut pana acum. La noi au fost cazuri de oameni care au murit din cauza muncii (au fost doua cazuri, unul foarte recent si amandoua foarte mediatizate), cazuri ce denota ca ergonomia este, din pacate, un "pamant necunoscut" la noi, cam asa ceva...
Bineinteles, performanta nu inseamna nici talent, cu toate ca, cel putin asa cred, talentul ajuta mult la obtinerea performantei intr-un anumit domeniu, lucru valabil, de altfel, si pentru munca. Dupa cum se poate constata usor, eu leg notiunea de performanta de cea a imbunatatirii continue, iar calitatea muncii si a produsului de calitatea actului managerial. Deci o performanta a muncii si a produsului ar trebui sa fie expresia unei performante a management-ului, sau, altfel spus, un management neperformant nu ar putea sa conduca catre o calitate superioara a muncii si a produsului, catre performanta. Ce vreau sa spun este ca aceasta cultura a performantei poate fi individuala, dar mai poate fi si organizationala. Adica cum organizationala? Adica prin constientizarea angajatilor asupra obiectivelor stabilite de management si prin instruirea acestora pentru ca organizatia sa isi poata atinge aceste obiective. De acord ca numai acest aspect s-ar putea sa nu fie de ajuns. Dar pe mine ma intereseaza cat este angajatul de constientizat asupra obiectivelor de performanta ale organizatiei, cat si asupra faptului ca trebuie sa faca performanta. Bineinteles, poti sa fi constientizat asupra performantei dar sa nu stii cum sa performezi, asa este. Dar ceea ce vreau eu sa stiu si sa inteleg este daca exista in om acel imbold care sa-l determine sa faca performanta. Nu ma refer numai la aspectul financiar: salarii motivante, sau la alte forme de recompense (spre exemplu evidentierea unei echipe de lucru in fata intregii organizatii pentru performantele de care a dat dovada intr-o anumita lucrare, conferirea, din partea organizatiei, de plachete de merit pentru acea echipa, etc), cat la imboldul launtric care-l il face pe om sa performeze intr-un anumit domeniu de activitate, faptul daca el este constient ca trebuie sa performeze, sa imbunatateasca, lucru care ar face ca performanta sa fie parte integrata din conceptia lui despre munca si din cultura organizatiei in care el munceste. Ne putem uita, spre exemplu, la autoturisme. Firmele producatoare cauta mereu sa imbunatateasca ceva, lucru evident. Nu este vorba numai de calitatile motorului (spre ex: consum mai mic de carburant, mai multi cai putere, etc) cat si de design, in general. Multitudinea modelelor noi care apar pe piata este o expresie clara a unei vointe de imbunatatire continua din partea firmelor producatoare. Deci angajatul trebuie sa actioneze in sensul acestei imbunatatiri continue, lucru deloc usor, pentru ca sa duca la indeplinire politica in domeniul calitatii asumata de managementul la cel mai inalt nivel al firmei respective. De la proiectare pana in hala de productie toti depun un efort in acest sens, dar, inclusiv, si reprezentantii management-ului.
Este oare cultura performantei un aspect al constiintei profesionale? Dupa parerea mea, constiinta profesionala se formeaza muncind, dar mai este determinata si de obiectivele pe care trebuie sa le indeplinesti. Exista la unele firme, spre exemplu, departamente care nu au obiective clare. Obiectiv ce inseamna? Cred ca inseamna : eu ce trebuie sa fac? Adica sa stiu clar ce trebuie sa fac. Ei, nu exista asa ceva. Angajatii stau si, chipurile, muncesc... Dar ei, in fapt, nu fac nimic sau, daca vreti - dar risc sa fiu considerat malitios - doar consuma resurse. La asa ceva conduce o conceptie neclara din partea conducerii, adica o conceptie vaga despre ce inseamna management adevarat. Pentru ca management adevarat inseamna respectarea unor reguli, pe de o parte, dar si aplicarea principiilor ergonomice, pe de alta parte. Celebrul "Plan - Do - Check - Act" este doar una din regulile de baza, dupa parerea mea, ale managementului. Un alt lucru important este masurarea performantei; iata si o schema interesanta, dar nu insist acum aici.


Performanta este determinata si de capacitatea individului, dar cultura performantei? Este oare un aspect, numai, al constiintei profesionale sau constiinta profesionala il conduce, il determina pe individ spre formarea unei culturi a performantei. Bine, este adevarat, depinde si de nivelul performantei. Dar, cum am spus mai sus, imbunatatirea continua ar trebui sa insemne ridicarea continua a stachetei. Exista insa o dimensiune socio-economica a problemei. Cum poate un individ sa aiba cultura performantei daca el traieste intr-o tara slab dezvoltata din punct de vedere economic? Performanta depinde de individ, dar nu numai de individ, sau nu numai de vointa lui. Lipsa resurselor financiare, a tehnologiilor, iata, performante blocheaza performanta. Se discuta mult la noi, ca sa dau un exemplu, despre starea sistemului de sanatate. Conditiile de la noi sunt foarte proaste, salariile medicilor la fel. Te ingrozesti cand auzi ca spitalele nu au medicamente, nu au nu stiu ce vaccinuri. Fenomenul social este marcat de emigrarea multor medici romani, dar nu numai medici ci si asistenti medicali, in strainatate, in tari dezvoltate. Nu cu foarte mult timp in urma am purtat o discutie cu o doamna a carei fata era studenta la stomatologie si imi spunea de conditiile precare de la noi. Fata vroia sa plece in Germania si pana la urma a si plecat acolo pentru ca sa profeseze acolo. Am si un exemplu din familie: o fata care a terminat medicina cu medie mare si care, dupa un examen foarte greu luat cu medie mare, a obtinut o bursa in Franta si acuma este acolo in Franta si profeseaza acolo. Dar intrebarea ramane: cum sa te dezvolti profesional, cum sa performezi profesional daca aici nu ai cum, nu ai nici conditii, nu esti nici motivat din punct de vedere financiar in mod corespunzator. Niste prieteni de familie, erau sasi, au plecat la inceputul anilor '90 in Germania. Fata lor terminase medicina cu medie mare aici, ca medic chirurg mi se pare. Am sa va spun ce salariu avea acolo, ca medic, precizand ca asa am auzit: 18.000 de marci pe luna!! Eu cand aud de salarii asa de mari ma gandesc automat la conditiile de lucru si la tehnologiile pe care le-ai avea la dispozitie. Pentru ca exista nu numai aspectul salariului, cat si aspectul dezvoltarii profesionale a individului si al posibilitatii lui de a performa in domeniul sau de activitate. Trebuie inteles, cred, ca nu se poate performa doar teoretic. Teoria fara practica, sau fara transpunerea sa in practica, este moarta. Eu am cunoscut oameni care vizitand din punct de vedere profesional tari dezvoltate si facandu-si o idee mai clara despre cum este organizata munca acolo, despre tehnologiile si performantele de acolo, au cautat sa faca acelasi lucru aici, dar nu cu prea mult spor. Cautau, mai mult, sa performeze, aici, la nivel teoretic. Nu spun ca teoria n-ar fi importanta. Insa adevarata performanta este una si practica. Deoarece calitatea se refera la calitatea produsului (si a serviciilor, privind serviciile ca pe un produs), adica la aspectul, caracterul, ca sa zic asa, industrial (priviti termenul in sens larg) al calitatii.

Fara performanta nu se poate progresa. Progresul este un lung sir de performante vazute sub prisma imbunatatirii continue. Lipsa de performanta, lipsa de progres. Lipsa de progres, lipsa de performanta. Stagnarea este in mod clar opusa performantei si nu reprezinta deloc o "pozitie de echilibru". Stagnarea conduce usor catre imposibilitatea de a progresa. Scopul progresului nu este numai profitul, cat imbunatatirea conditiilor de viata ale oamenilor. Cred ca este o latura a acestei curiozitati, in sensul bun al cuvantului, al omului de a descoperi, de a imbunatatii si de a impartasi aceste lucruri bune si semenilor sai. Sa ne gandim numai la programul de operare Windows, cati oameni il folosesc, cate organizatii, ce arie mare de aplicabilitate are. In societatea romaneasca actuala exista un individualism exacerbat, dar datorat nu numai conditiilor economice precare de la noi, cat si dintr-o proasta intelegere a capitalismului, a performantei si a progresului. Progresul unei societati nu inseamna progresul doar a unei parti a acelei societati. Dar trebuie sa fie un progres adevarat, ca sa putem vorbi de progres. La noi, actualmente, progresul este de cele mai multe ori mimat. Poate ca e doar o impresie datorata lentorii cu care acest progres se desfasoara, daca putem vorbi cu adevarat de vreun progres. In general vorbind, la noi performantele au fost, mai degraba, unele individuale, si nu institutionale sau generale. Este adevarat ca am avut varfuri in anumite domenii de activitate, dar nu se poate spune ca am avut, cu toate acestea, un progres general. Asa si Franta sau Germania, de pilda, au avut varfuri multe in multe domenii de activitate, dar acolo progresul s-a manifestat la modul general, adica a cuprins intreaga societate si multe sfere de activitate. Spun acestea, referitor la noi, exceptand perioada comunista, unde accentul cadea nu atat pe individ cat pe clasa, adica, spre exemplu, clasa muncitoare, sau dupa celebra expresie: "clasa muncitoare in alianta cu taranimea si intelectualitatea". Performantele erau "ale intregului popor", erau ale "clasei muncitoare" sub conducerea PCR, desi se recunosteau si meritele individuale. Eu ma refeream mai mult la perioada interbelica si cea mai dinainte, unde meritele individuale erau mult mai bine scoase in evidenta. Trebuie, totusi, remarcat faptul ca pe vremea aceea, varfurile noastre erau in stransa conexiune cu marile universitati din Occident. Defapt, cred ca se poate spune si asa, plinirea studiilor lor cat si plinirea lor profesionala s-a facut in Occident, dobandind si faima. Ma gandesc, de pilda, la un Octav Onicescu. Acesta a absolvit Liceul August Treboniu Laurian din Botosani in 1911, apoi Universitatea din Bucuresti - Matematica si Filozofie in 1913, apoi, intre 1914-1916, a fost profesor de matematica la gimnaziul militar de la Manastirea Dealu Mare, Targoviste. 1916-1918 a luptat pe front. Dar doctoratul (1920) la obtinut la Universitatea din Roma unde a fost sa studieze geometria, in 1919, sub indrumarea marelui Tullio Levi-Civita. Teza sa de doctorat are un titlu naucitor: "Sopra gli spazi einsteinieni a gruppi continui di transformazione"!!! Este adevarat ca dupa aceea a fost profesor la Universitatea din Bucuresti. L-as putea da ca exemplu si pe Grigore Moisil, care in 1930 a mers la Paris pentru studii universitare suplimentare de matematica la Universitatea din Paris (Sorbonne, desigur). Moisil a absolvit Universitatea din Bucuresti cu teza de doctorat "La mécanique analytique des systemes continus " inaintea unei comisii formate din marii Gheorghe Ţiţeica, impreuna cu Dimitrie Pompeiu si Anton Davidoglu, in 1929. Teza este publicata in acelasi an de catre editura  Gauthier-Villars din Paris si primeste comentarii favorabile din partea marilor: Vito Volterra, Tullio Levi-Civita, si Paul Lévy . Observam, spre exemplu, si la Titeica faptul ca si-a completat studiile la Paris.

Ramane, totusi, intrebarea: de ce nu si un progres general? Progresul general, generalizat la intreaga noastra societate, este unul deosebit de lent la noi. In comunism, este adevarat, s-a inregistrat un progres mai rapid din punct de vedere economic, dar si atunci, spre ultimii ani ai comunismului la noi, s-a inregistrat o stagnare "brejnevista", s-a ajuns, nu stiu cum, la un punct de la care s-a manifestat imposibilitatea de a merge inainte. Mie nu-mi sunt clare motivele. Nu cred ca aceste motive tin numai de "greseli" facute in domeniul economic, de "greseli" politice, etc. Este ca si cum ar fi necesar, pentru a depasi acel punct de care vorbeam, de un efort sufletesc mare, coplesitor, ca si cum am fi pusi in fata unei noutati absolute de care ne este frica si atunci trecem intr-o stare de "automultumire" sau de "autocompatimire". O stare de visare mioritica pune stapanire pe noi, ca si cum am fi in legatura cu misterul cerului, conectati la Univers, acceptandu-ne destinul si realitatea asa cum sunt. Este foarte adevarat ca Universitatea din Paris a fost fondata intre anii 1150-1170, pe vremea cand noi nu aveam universitati si, posibil, nici nu visam la asa ceva. Sigur, diferenta de dezvoltare se face simtita. Daca privim la scara istoriei, progresul nostru s-a accelerat de la inceptul sec. XIX si apoi in sec XX, mult mai accelerat, in ciuda celor doua razboaie mondiale. Eu, totusi, sper ca progresul general al societatii este actualmente posibil, desi nu prea se intrevede cum datorita crizei si conditiilor economice de la noi. 

luni, 8 martie 2010

Despre Grecia....

Iata si un scurt (dar semnificativ) articol, pe Mediafax, despre Grecia: "Peste 85% din greci: Măsurile de austeritate bugetară vor creşte rata sărăciei". Trist dar adevarat....

Un articol care te pune pe ganduri...

Iata un articol din Gandul care chiar te pune pe ganduri... Cred ca merita citit. Pe de alta parte Mediafax titreaza in aceeasi nota: " "Stimulii" din programul economic al României sunt "mai mult imaginari decât reali" ".

duminică, 7 martie 2010

Stimate doamne si domnisoare,

Maine este 8 Martie, ziua Dvs. Va doresc toate cele bune, mult succes, multa fericire, multa sanatate! Sa aveti parte de impliniri bune in viata!

La multi ani !

8 Martie!! La multi ani tuturor femeilor!!

vineri, 5 martie 2010

De ce nu merge treaba? Despre semnificatia cuvintelor: "sarac si cinstit"

Este o realitate, din pacate, ca treaba nu merge bine din punct de vedere economic. Acest lucru il traim cu totii, mai mult sau mai putin intens, dar traim astfel de vremuri. Eu as identifica doua aspecte care mi se par importante - sunt chestiuni simple, pe care le-am tot auzit in perioada post-decembrista:
  1. Dependenta de importuri,
  2. Romania ar trebui sa nu fie altceva decat o piata de desfacere pentru produsele straine, in principal cele vestice.
    Aceste doua aspecte reprezinta realitati economice care, pur si simplu, blocheaza dezvoltarea economica a tarii. Citeam cu cativa ani in urma intr-un ziar o analiza referitoare la jud. Cluj care spunea ca la o dublare a exporturilor, s-a inregistrat si o dublare a importurilor. Noi importam aproape orice: si ce ne trebuie si ce nu ne trebuie. Importam rosii, spre ex, ca si cum aici n-ar creste rosiile, importam pixuri, etc. Iata aici o lista a tarilor dupa balanta de cont curent si vedeti unde este Romania. SUA, cu voia Dvs., este ultima pe lista cu un minus de 713, 214 miliarde de US$, dar de acolo a si inceput criza economica actuala, mai acuta decat Marea Depresiune din anii '29-'33, care tot de acolo a inceput... Mai adaugati la "gaura" de 700 miliarde de US$ cele 600 de miliarde de US$ pe care SUA le-a cheltuit in razboaiele din Irak si Afganistan - mai mult decat au cheltuit in 25 de ani de stare de razboi in Vietnam - si va veti initia in "de ce-ul" crizei!
    Pe de alta parte, daca nu esti decat o piata de desfacere pentru produse straine, este clar ca tu numai trebuie sa produci nimic. Dar, in acest caz, cum ai putea sa inregistrezi profituri? Ecuatia economica e destul de simpla. In linii mari aceasta ar arata asa: produci---> vinzi ---> obtii profit. Ceea ce reusim noi sa acumulam sunt doar deficite mari si datorii externe mari. Sigur, nu suntem singura tara in aceasta situatie.
    Pot intelege ca dupa Revolutia din decembrie 1989 Romania a pierdut o piata extrem de importanta pentru produsele sale: piata CAER. Dar ceea ce a urmat a fost dezamagitor, pentru ca nici nu ne-am sinchisit parca sa mai gasim alte piete de desfacere si sa cautam sa facem ceva prin care sa functioneze economia. In felul asta tara a intrat in logica celor doua aspecte sus mentionate, iar efectul ruinator al acestei logici este constatat cu pregnanta astazi. Astazi, cand creste deficitul bugetar, cand mii de firme dau faliment, si nu se poate, in acest fel, sa vina bani la buget. Situatia de acuma e naspa rau si pentru ca investiile in economie au scazut cu 29 % in 2009, fata de 2008!!
    Chestiunea este ca nu se poate iesii din aceasta situatie daca nu se iese din logica celor doua aspecte enuntate mai sus. Daca nu produci, nu vinzi. Nu vinzi, nu poti sa obtii profit. Intr-un raspuns dat d-lui Bibliotecarul evidentiam acest aspect. Singura cale, cred, prin care se poate iesi din aceasta situatie - deficite mari, datorie externa uriasa - este relansarea economica a tarii. D-na profesor doctor Lavinia Stan, membra a Clubului de la Roma, spune pe blogul personal: 
    Toti au investit emotional si intelectual intr-o tara care, din perspectiva britanica, nord-americana sau franceza, ramane marginalizata, daca nu ignorata.
    Sublinierea imi apartine. Am subliniat pentru ca tot stau si ma gandesc: de ce asa? De ce ramanem, din perspectiva britanica, nord-americana sau franceza, marginalizati, daca nu ignorati? Si trebuie sa citim bine: domnia sa a spus "ramane", adica asa a fost si ramane asa cum a fost, adica o tara ignorata.
    Esecul celor doua decenii de tranzitie este, dupa parerea mea, unul economic. Fara o conceptie clara de dezvoltare economica nu se poate iesi din acest esec. Eu nu spun ca lucrul asta - iesirea din starea asta de esec - este imposibil. Vreau sa subliniez doar faptul ca partidele politice, Guvernul chiar, au facut si fac prea putin pentru a inlatura o logica parca implacabila: subdezvoltarea Romaniei. Eu nu constat o actiune curajoasa prin care sa incercam sa iesim din aceasta stare. Totul balteste parca in neputinta. Parca nu suntem convinsi de ceea ce vrem, parca vrem si parca nu vrem...Spun asa pentru ca "iesirea" depinde si de noi, sau numai de noi, date fiind conditiile acestea.
    Pentru mine si pentru logica mea, ca sa zic asa, este de neinteles cum putem accepta starea aceasta de "out of business". In felul acesta nu ai cum sa asiguri furnizarea de noi locuri de munca. Dar nici nu vad la nivel de Guvern si partide o strategie economica serioasa, in stare sa conduca la redresare economica, si inca la una rapida.
    Este foarte adevarat si ca in societatea noastra, la ora actuala, cultura managementului si a principiilor de management performant este deosebit de slaba. As cita aici ce spunea Dr. W. Edwards Deming in lucrarea sa  "Out of the crisis" si anume ca trebuie "creata o constanta a scopului in vederea imbunatatirii produselor si serviciilor, cu telul de a fi competitiv si a ramane in afaceri (stay in business), si pentru a furniza locuri de munca (and to provide jobs)". Cultura management-ului performant, numai vorbesc de cea a marketing-ului performant, este foarte slaba in Romania si acest lucru constituie o alta cauza pentru care treaba nu merge. De multe ori ne complicam inutil in tot felul de detalii fara importanta, tratam cu o superficialitate demna de o cauza mai buna ceea ce au gandit altii si au gandit bine! Dr. W. Edwards Deming, pentru cei care nu stiu, este cunoscut drept parintele relansarii economiei Japoniei din perioada postbelica. Si putem constata cu usurinta, cred, unde se afla Japonia, astazi, din punctul de vedere al dezvoltarii economice. Interesant este ca Deming spunea undeva ca americanii au incercat sa ii copieze pe japonezi. Problema a fost ca nu stiau ce sa copieze!!! Deci stiinta managementului este una deosebit de importanta. Este o stiinta care se poate aplica nu numai la nivelul unei microintreprinderi sau la nivelul unei intreprinderi mari, ci chiar si la nivelul unei tari, cum a fost cazul Japoniei, dupa razboi. Deci solutii exista, numai ca trebuie sa le cauti pentru a le gasi. Si mai trebuie ceva: odata gasite, trebuie sa le si aplici cu curaj. Repet, la noi nu se face lucrul asta.


    La noi, in schimb, s-a vehiculat celebra formula: "sarac si cinstit". Hai sa ne jucam putin si sa studiem aceasta formula din punct de vedere logic. Observam ca in aceasta formula exista un operator propozitional:  conjunctia si. Stim de la Logica faptul ca o conjunctie este adevarata daca si numai daca toate propozitiile din alcatuirea sa sunt adevarate; in caz contrar conjunctia este falsa.
    Pentru ca propozitia "sarac si cinstit" sa fie adevarata trebuie ca sa fie indeplinite simultan conditiile:

    1. sa fie adevarat ca esti sarac,
    2. sa fie adevarat ca esti cinstit
      si reciproc. Insa, atentie, formula nu stabileste nicio implicatie intre cei doi termeni, adica nu se poate spune:
      "daca esti sarac atunci esti cinstit" si nu stabileste nici o echivalenta logica, adica: "esti sarac atunci si numai atunci cand esti cinstit"! Mi s-a parut interesant sa subliniez asta.
      Celebra formula iliesciana, "sarac si cinstit", vroia sa sublinieze ca presedintele e ca unul dintre noi, din popor, adica sarac si cinstit. Cum pe vremuri ii ziceam lui Ceausescu, "Nea' Nicu'", adica e de-al nostru, dintre noi, din popor. Insa tare mi-e teama ca formula "sarac si cinstit" ascunde ceva extrem de subtil: tipul de societate spre care noi trebuia sa tindem. Adica o societate in care sa fim cu totii saraci si cinstiti, adica cu adevarat saraci si cu adevarat cinstiti. Saraci, ca sa se justifice ignoranta Occidentului si cinstiti ca "asa trebuie" in UE. Mi-e imposibil sa nu ma gandesc la asa ceva, cand vad starea economica in care a ajuns Romania la ora actuala. Iar Iliescu vroia sa spuna ca si el, fara voia lui, se afla in aceasta conjunctie logica. Evident, este o simpla speculatie, nimic mai mult. Insa nu poate sa nu-mi dea de gandit acest lucru aparent banal, aparent simplu, aparent lipsit de orice semnificatie... Pentru ca la modul in care merge treaba - adica nu merge - defapt asta mi se propune, fara sa fiu intrebat daca sunt sau nu de acord cu asa ceva. Ca si cum asa ar trebui sa fiu: sarac si cinstit. Milioane de romani au mers sa lucreze in strainatate tocmai pentru acelasi motiv: sa fie saraci si cinstiti. Mi se pare ca parca daca nu intrii in formula asta, nu este de bonton.
      Bun, chestiunea cu "sarac" hai, mai treaca mearga, o inteleg. Dar cum sa inteleg chestiunea cu "cinstit"?
      Eu o vad in felul urmator: despre un om luat ca atare, n-ai putea sa spui ca e cinstit sau ca e necinstit. Esti cinstit sau necinstit doar in raporturile tale cu altii, adica atunci poti dovedi daca esti cu adevarat cinstit si numai atunci ti se poate constata cinstea si corectitudinea. Aici trebuie sa fac o precizare, cred eu, importanta: ma voi referi la ce insemna sa fi cinstit in comunism. Dar pentru asta trebuie spus ca in comunism nu prea aveai motive ca sa fi necinstit. Atata vreme cat statul iti asigura un loc de munca, si ti-l garanta (era garantat prin Constitutia de atunci) necinstea dobandea un caracter superfluu in societate, pe langa legile ce erau foarte strict respectate pe vremea aceea. Insa aspectul imporant era ca statul iti asigura un loc de munca si un salariu din care puteai trai foarte bine si mai puteai sa pui si cate ceva de o parte. Deci, pe de o parte, veniturile pe care le aveai erau constante si pe de alta parte aveai un loc de munca, lucru foarte bun. Valorile intr-o societate comunista sunt altele decat cele dintr-o societate capitalista. Din acest punct de vedere 1989 a insemnat o abolire brusca a vechilor valori (cele comuniste, cu care societatea era obisnuita) si o trecere la fel de brusca la noile valori (cele capitaliste, pe care societatea romaneasca nu le cunostea decat foarte vag, pentru ca nu a avut cum sa le cunoasca bine). Sigur, ar fi simplist sa spun ca cinstea in comunism era una si in capitalism e altceva, si nici nu ar fi adevarat. Eu nu spun decat ca 1989 a fost inceputul unei mari coruptii. Adica individul trebuia sa corupa vechile valori, pe care le stia si pe care a fost intemeiat comunismul, in favoarea noilor valori capitaliste. Spre exemplu: in comunism nu exista notiunea de proprietate privata, asa cum aceasta are valoare in capitalism, nu exista in comunism nici economie de piata, nici pluripartidism, etc. Cred ca este normal sa afirm ca o economie de piata, bazata pe proprietatea privata a mijloacelor de productie, induce in societate un set de valori, altele decat in comunism. In felul acesta individul a devenit necinstit. Pentru ca nu se mai putea raporta la ceea ce stia, ca valoare, ci se raporta cu ceea ce stia ca set de valori la un necunoscut despre care isi facuse o idee a sa proprie, fara sa-l invete cineva. In felul acesta, ca sa dau un exemplu, el a ajuns patron prin orice mijloace, chiar si necinstite in unele cazuri, pentru ca noi trebuia sa avem, de acum, patroni, spre a fauri societatea capitalista, pentru ca este in logica societatii capitaliste sa fie asa. Nimeni nu si-a mai pus problema daca e cinstit sau nu asa. Asa trebuia, iar individul cunostea cinstea raportata la setul de valori din comunism, care comunism cazuse cu tot setul lui de valori cu tot, deci nu mai era valabila cinstea aceea. Nu mai vorbesc de "vidul" legislativ creat dupa 1989, ale carui cauze sunt tot cele expuse mai sus. Cu atat mai mult cu cat, trecand in capitalism, el s-a pomenit somer, ca sa dau un exemplu, nimeni nu-i mai asigura un loc de munca, statul ne mai implicandu-se in asa ceva. In felul acesta el a luat libertatea ca atare. Or, una este sa iei libertatea ca atare si alta este " priveste-te in actiunea ta ca esenta libera", asa cum spunea Hegel despre moralitate. Esenta insa nu era chiar atat de libera, deoarece implica o directie, un traseu - cel capitalist. Era deci, ca sa spun asa, un "vector liber" pe care individul trebuia sa-l urmeze. Insa Hegel leaga moralitatea de datorie, adica, spune ilustrul filozof german: "... iar datoria nu este facuta din inclinatie, nici pentru o indatorire libera oarecare ori din vanitatea de a fi bun, ci din convingere, deoarece (aceasta) este o datorie", sublinierea ii apartine Titanului de la Heidelberg. Dar care era datoria individului dupa 1989? El isi stia indatoririle vechi. Dar cele noi? Datoria lui era ca sa se adapteze noului curs la istoriei, datoria lui era sa devina capitalist, asta inainte de toate. Si spun inainte de toate pentru ca, asa cum am mai aratat, in comunism, de unde provenea, el nu a avut, spre exemplu, in proprietate mijloace de productie, deci era sarac cel putin din acest punct de vedere si fara asa ceva nu poti, nu ai cum sa devi capitalist. Iata pentru ce spun ca  aceasta datorie ii era impusa de istoria insasi. Lucrul asta nu cred ca se prea intelege la noi. Am tratat subiectul pe un exemplu, sau pe o categorie de exemple, dar, desigur, poate fi tratat mult mai larg. Eu am vrut sa arat, prin cateva exemple, ce inseamna trecerea de la Vechi la Nou, de la un set de valori - cele vechi, sa le spunem asa - la un alt set de valori - cele noi. Impuse de istorie.

      luni, 1 martie 2010

      Fericire !!

      Si pentru ca doresc tuturor femeilor sa fie fericite:

      Connie Francis - My happiness

       

      Sper sa va placa melodia!!

      Inca o melodie superba

      Doresc sa va reamintesc o melodie celebra, chiar daca ceva mai veche. Mie, cel putin, mi-a fermecat sufletul!


      Whitney Houston - o foarte mare cantareata, o foarte mare VOCE!!

      Dedicatie muzicala tuturor de 1 martie!!

      Sper sa va placa:

      Mariah Carey - We Belong Together

      1 martie !!

      1 martie sa va aduca multe bucurii, numai bine, multa sanatate si mult succes!! Fie ca acest inceput sa primavara sa fie unul de bun augur pentru noi toti si martisor sa ne insenineze sufletele !!