Loading...

luni, 17 octombrie 2011

Vechi si nou

Ceea ce imi place mie la spectacolele si filmele americane clasice este ca scoteau in evidenta omul, omenescul, asa cum este el. Vedeai oameni, nu atat printi si printese, spectacole de sunet si lumina foarte sofisticate, toalete care mai de care mai ingenioase, cum am putea, spre exemplu, gasi acum la Lady Gaga. Omul mai bea un whisky, mai fumeaza o tigara, canta un cantec. Care e problema? O sa exemplific ce vreau sa spun:




Sa facem o comparatie cu productiile din zilele noastre:



Uitandu-ma la acest video, cu Lady Gaga, gasesc o imaginatie debordanta, asta e adevarat. Dar cu toate acestea stau si ma intreb: asa e omul?  Scoate in evidenta omul? Sau pune, mai degraba, accent pe efecte scenice si pe vestimentatie, melodia fiind destul de simpluta altfel.
Iata un alt video, cu Madonna:



S-ar putea spune acelasi lucru, nu? In tot acest ansamblu de sunet si culori, pe fundalul muzicii care imbraca totul, omul e mai putin scos in evidenta, se pierde in aceste imagini. Imaginile se succed cu repeziciune, efectele scenice au cuvantul principal. Totul se desfasoara intr-o lume de fapt ireala. Este lumea unui soi de vis, o lume a imaginatiei care se vrea cat se poate de bogata si care cauta sa exploreze ceea ce nu s-a mai vazut pana acum. Cautand si ceea ce este socant, dar poate nu asta e ideea ci ca ceea ce se prezinta sa fie intrucatva inedit, iesit din comun, din banal. Un fel de refugiu intr-o imensa petrecere, ca si cum, din cotidianul mohorat, ai intra intr-o lume a visului in care te pierzi in acordurile muzicii si in jocul culorilor. De asemenea de remarcat sunt scenele sexy, punctate scurt. Interesant este ca nu vezi un sarut ca lumea ci doar formele feminine care se expun, intr-un timp scurt, cu generozitate, marcand parca o pauza in tot acest vis, dupa care visul se reia intr-o mare veselie generala sub stapanirea muzicii intotdeauna prezenta si a culorilor.

Sa privim si acest video cu Beyonce:

 

De remarcat, ca si in video-ul cu Lady Gaga, trupa de dans care-si face cu brio datoria, artista dansand cot la cot cu trupa. Insa in acest video accentele sunt mai realiste, mai telurice. Actiunea se petrece sub un pasaj. Se vede clar ca e vorba de un pasaj, se vede pamantul. E mai putin aspectul unui vis, realitatea inconjuratoare spunandu-si cuvantul. Se observa cat se poate de clar praful, deci tot un aspect legat de pamant. Ideea e ca fetele fac lumea sa se miste. Vine o armata de baieti si gaseste o armata de fete. Dansul arata un fel de razboi intre sexe. Parca ar fi un dans ritualic. Ceea ce nu prea am inteles e de ce, in final, fetele ii saluta, militareste. Victoria fetelor ar fi trebuit sa fie confirmata printr-un salut al baietilor. Macar asa, dintr-un respect elementar. Pe cand scena de final parca ar vrea sa arate ca femeia, desi se supune barbatului dupa o lupta dura, este, totusi, egala cu barbatul. In fine... Interesant este ca femeia, asa cum e prezentata in acest video, nu e deloc o delicata sau o naiva. Ea este sexy, insa degaja forta. Toata armata de baieti n-au putut sa intimideze armata de fete, condusa de Beyonce, desigur. Dimpotriva, baietii se mai aparau si cu scuturile!  Muzica e un fel de strigat de lupta, care exclude orice delicatete. Brutalitate in gesturi, mai ales din partea fetelor, asa cum le sta bine unor luptatoare. Ce diferenta fata de rolul interpretat de Ingrid Bergman in Casablanca!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu