Loading...

vineri, 26 octombrie 2012

Mircea Malita si Clubul de la Roma

Un interviu deosebit de interesant in Romania Libera:
Interviu cu primul român membru în Clubul de la Roma: UE, ameninţată să se rupă în bucăţi
Il recomand a fi citit integral si in original.
Se reliefeaza rolul statului:
"Sunteţi primul român care a interferat cu Clubul de la Roma, iar modul de lucru şi previziunile vă sunt suficient de familiare. Spre deosebire de precedentul raport, care viza perioada 1972-2012, concluziile documentului care se referă la următorii 40 de ani trag noi semnale de alarmă cu privire la evoluţia omenirii. Rămâne, totuşi, loc şi pentru optimism sau timpul pentru aşa ceva a expirat?
M.M.: Raportul vechi a zguduit lumea. Noul raport este unul cuminte, aşezat, plin de documentaţie utilă. Îmi place că sesizează câteva lucruri pe care le anunţă însă cu multă reţinere şi prudenţă. De exemplu, conţine două idei sau tendinţe care se regăsesc acum în toate rapoartele asupra viitorului. Una este aceea că statele trebuie să-şi recapete autoritatea şi că trebuie să iasă din zona asta de interdicţie şi degradare care le-a urmărit cam de 30 de ani încoace. Se afirma că statul e prost, că abuzează, că e birocrat, că e împotriva individului şi alte chestii de felul ăsta. Ca efect, statele au fost turtite, sărăcite, slăbite, li s-au luat atribuţii până la punctul de a nu putea aplica răspunderea lor primordială, adică promovarea interesului public.
Este criza economică un factor care influenţează începutul schimbării de paradigmă?
M.M.: Absolut. Dacă ceva a scuturat o mentalitate care se aşezase şi care prinsese coajă, începând să umble la rădăcină, aceasta a fost criza. Puneţi statul şi lăsaţi-l să-şi facă treaba! El răspunde de interesul public! Privatul e foarte important, lasă-l acolo, dar el nu construieşte şcoli, nu face grădiniţe, nu face spitale, nu rezolvă medicina şi educaţia omului, nu face şosele. Astea, toate, ţin de interesul public şi fiecare cetăţean depinde, în fond, de funcţionarea acestui stat.
Pare un reviriment al stângii?
Statul s-a compromis în mod sinistru în timpul fiecărei dictaturi, când statul nu mai e stat, ci un captiv, e furat de la populaţie şi e jucat după dorinţele şi toanele unui tiran sau ale unei clici. Ăla nu e stat veritabil, e ceva ce pare odios. Dar e odios cel care l-a furat şi care l-a degradat. Prin urmare, el (Raportul Clubului de la Roma pe 2012-2052 - n.r.) spune că statele trebuie să fie altfel, să fie mai puternice, mai active. E vorba de revenirea la autoritate. A doua idee a Raportului face referire la capitalism. Dacă critici unele lucruri din economia capitalistă ţi se zice că negi sistemul, aşa că toată lumea este atentă să nu vorbească împotriva capitalismului. Ei bine, Raportul nu vorbeşte contra capitalismului, dar imaginea pe care o prezintă este aceea a unei grădini înecate în buruieni şi care trebuie plivită pe margine. Se susţine că acolo unde se fac excese, jafuri, acolo unde se introduc principii greşite în ceea ce priveşte circuitul bănesc, acolo este nevoie de un anumit control.
Şcoala de la Chicago chiar nu mai are şanse în paradigma asta nouă.
M.M.: Şcoala de la Chicago a vrut să elimine total statul şi a evoluat concomitent cu degradarea lui. Dar dacă accepţi statul înseamnă să accepţi un stat responsabil ca lucrurile să meargă cinstit. Nu e vorba atât de distincţia privat-public, e vorba să nu fie încălcate interesele fundamentale ale oamenilor, să nu se ajungă la crize. Dar numai pentru că s-a intrat în criză şi-a dat lumea seama că, lăsată singură, piaţa face boacăne. Ideea asta e prinsă în Raport, dar cu prudenţa necesară. Eu cred că, cu vremea, aceste chestiuni vor deveni explozive şi se vor spune cu gura plină, în aşa fel încât statul să fie stat, interesul public servit, iar fanteziile şi excesele fantastice şi fraudate să fie puse la punct. Aş mai spune că Clubul de la Roma este suficient de înţelept să înţeleagă faptul că ideile astea au început să prindă şi în literatură, în cea americană de exemplu, şi să fie spuse din ce în ce mai bine şi mai clar. Noi trebuie să ne aşteptăm ca aceste idei să aibă un curs ascendent în lume." (subl. mea)
Iata ce spune si despre SUA:
"Alegerile din SUA sunt aproape. La jumătatea mandatului lui Obama, aţi dat un interviu în care îl portretizaţi ca pe unul dintre oamenii care vor marca istoria Americii şi a lumii. Însă tot cu acea ocazie spuneaţi, textual, că „noi numai după 2012 vom şti care e tonusul vieţii internaţionale". La ce fel de „revoluţie" vă aşteptaţi într-un posibil ultim mandat al preşedintelui SUA?
M.M.: Toată omenirea aşteaptă "the big shift", marea schimbare. Asta ar fi echivalent cu renunţarea la prejudecăţi şi la abordările ficţionale, bazate pe mituri şi, deci, revenirea la realism şi raţionalitate, în acelaşi timp la modestie şi cinste. Problema are un fond etic. De când e lumea se ştie că prin lăcomie şi prin aroganţă pierzi.
Depinde, unii câştigă chiar foarte mult.
M.M.: Da, dar pentru moment. A la longue nu se poate. Lumea are nevoie de stabilitate, nu de iarmaroc. Or, pentru asta tebuie să fie cineva de veghe.
Aţi fost ambasador în Statele Unite într-o perioadă extrem de interesantă, perioada Reagan. La momentul la care vorbim mai depind de America la fel de multe, pe plan global, comparativ cu situaţia de acum trei decenii? Pe termen lung, Clubul de la Roma face trimitere la avântul câtorva state emergente şi la un anumit tip de stagnare a SUA.
M.M.: Ca indici, America este foarte afectată de criză. Din acest motiv, poziţia ei se clatină şi mereu se vorbeşte de o mutare a supremaţiei în lumea marilor puteri spre China. După câte ştiu eu - şi cunosc mentalitatea americană pentru că am stat acolo cinci ani la Naţiunile Unite şi trei ani ca ambasador - adevărata lor filosofie este pragmatismul. Ei sunt oameni practici. Când au văzut că au greşit ceva, se reorientează fără a crâcni. Am văzut cum un neoliberal, cunoscut ca autoritate a curentului, a devenit brusc apărător al ideii de stat, de control, de piaţă reglementată. El, aproape disperat, spunea că dacă nu restauraţi statul se duce naibii supremaţia americană în anumite domenii. Americanul, ca nici o altă naţie, dacă vede că a greşit, nu începe să plângă, ci înţelege şi acţionează în consecinţă. Nu ar fi de mirare ca tocmai acest lucru să se întâmple de acum încolo, dar nu cu oricine, nu cu conservatorii. De la ei nici o speranţă. Sigur că acord în continuare credit potenţialului extraordinar al acestei ţări şi oamenilor ei."

Nu e usor de spus cum va arata viitorul... Eu cred ca trebuie tinut seama si de factorul uman, ma refer in special, desigur, la tinerele generatii crescute intr-un alt spirit decat cele varstnice. Orice epoca are spiritul ei propriu si tocmai acest spirit, al unei noi perioade, ar trebui sa-l intelegem si sa-l analizam mai bine. Din aceasta cauza e dificil (inca?!) sa spunem cum vor fi relatiile interumane peste 50 de ani, intr-o lume care, daca nu ne place sa spunem ca se globalizeaza, se apropie cat mai mult, iar tehnologia inalta joaca un rol deosebit de important in ceea ce priveste dezvoltarea acestui fenomen. O constiinta comuna pe plan mondial? De ce nu? Este foarte posibil... De asemenea accesul la informatie e mult mai rapid si va fi, foarte probabil, si mai rapid in viitor intrucat valorile stiintifice, culturale, etc apartin intregii umanitati. 
"Spuneţi asta într-un moment în care Uniunea Europeană accelerează procesul de integrare. Consideraţi proiectul UE unul ratat sau, cel puţin, unul cu o viaţă care nu poate fi prea lungă?
M.M.: Una este să concepi cooperarea mai strânsă între state, legăturile dintre ele, respectul reciproc sau urmărirea unui câştig mai bun prin coaliţie. Da, toate sunt bune, minus un singur lucru: există un prag, de care UE s-a lovit deja, cel cultural. Cultura nu se integrează. Are limbă, tradiţii, obiceiuri, folclor propriu. Până şi meniul este unul cu specific cultural. Oamenii mănâncă diferit, îşi concep viaţa diferit. Astea nu se integrează. Păi, dacă te apuci să integrezi ceea ce nu se poate integra devine o aventură perdantă."
Da, dar depinde ce intelegem prin a integra... A integra sub imperiul unor legi comune, care sa fie comune tuturor, e una. Si a lasa ca un proces sa se desfasoare liber e cu totul altceva. Spre exemplu ma uitam pe unele site-uri de moda, un fel de democratie a modei, daca se poate spune asa. Multe tinere si tineri, de pe intreg mapamondul, care isi arata fantezia in aceasta privinta, expunand felul in care se imbraca. Daca ne uitam cu atentie vom observa nu numai deosebiri. Elementele comune sunt prezente in felul in care se imbraca aceste tinere, reflectand un anumit spirit ce tine de epoca noastra. Nu e vorba de uniformitate, desi... intr-un fel acest spirit, de care vorbeam, uniformizeaza. Spre exemplu, si la noi cati se mai imbraca, ca sa mearga pe strada, in portul nostru popular? La festivalurile de muzica folclorica, la astfel de concerte, sau la o emisiune de muzica populara, la televizor, mai vezi asa ceva. In rest, nu prea... Eleganta vestimentara, de toate zilele, incepe sa capete un alt sens fata de ce era in urma cu 30-40 de ani. UE are un mare defect pentru ca incearca prin aceasta integrare, determinata de legi, sa impuna o uniformizare fortata, din toate punctele de vedere, tuturor statelor membre. De aceea in UE totul trebuie sa fie corect. Adica nimic original, nimic nelegiuit, imoral, cumplit, nimic fara precedent, nimic imprevizibil, nimic gigantic, totul opus unei mari imaginatii. Totul trebuie sa fie normal, prea normal. Adica totul trebuie supus normelor - full stop. Nu esti supus, ia sa vezi cum vine Comisia Europeana, Dl. Barroso personal, si te trage de urechi, de nu te vezi!!! Aceasta integrare fortata are urmatorul efect psihologic: "Da, dar stii ceva, eu mananc diferit". Poate si din cauza asta euro ne dezbina, cum spunea Stiglitz, in loc sa ne apropie, cum ar fi firesc.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu