skip to main |
skip to sidebar
Un deosebit de interesant articol din Gandul, pe care il recomand a fi citit integral si in original:
Iata ce se arata:
"Cercetătorii americani au anunţat luni că au descoperit bacterii care
trăiesc fără lumină şi fără oxigen într-un lac sărat din Antarctica, un
mediu extrem de sever, care ar putea exista şi în alte zone din Sistemul Solar unde s-ar putea găsi astfel de forme de viaţă, informează AFP. Bacteriile trăiesc de 3000 de ani "în izolare", departe de orice fel de ecosisteme externe.
Acest lac, denumit Vida, prezintă concentraţii foarte mari de amoniac,
azot, hidrogen, sulf, nitrat de azot şi oxid de azot. Microorganismele
descoperite acolo trăiesc la o adâncime de 20 de metri sub gheaţă,
într-o apă a cărei salinitate depăşeşte 20% şi a cărei temperatură
atinge -13 grade Celsius.
"Descoperirea acestui ecosistem ne oferă indicii despre alte medii
îngheţate şi izolate de pe Terra, dar care pot fi şi un model potenţial
pentru formele de viaţă de pe alte planete acoperite de gheaţă care ar
putea adăposti depozite saline şi oceane, cum este Europa, unul dintre
sateliţii planetei Jupiter", a explicat Nathaniel Ostrom, zoolog la
Universitatea Michigan din Statele Unite, coautor al acestui studiu
publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Concentraţiile ridicate de hidrogen şi oxid de azot sub formă de gaz
furnizează probabil sursa de energie chimică care permite existenţa
acestui sistem microbian izolat, afirmă acelaşi cercetător. Aceste gaze
se formează din reacţiile chimice ale apei puternic sărate cu rocile din
apropiere, bogate în fier.
"Nu cunoşteam până acum aproape nimic despre acest proces geochimic şi
despre viaţa microbiană din aceste medii îngheţate, mai ales la
temperaturi sub zero grade", a spus Alison Murray de la Institutul de
studiere a deşerturilor, afiliat Universităţii Nevada din Statele Unite,
principalul autor al studiului.
În ciuda temperaturilor foarte scăzute, a absenţei luminii şi a
salinităţii ridicate, acest mediu adăposteşte o faună abundentă de
bacterii foarte diverse, capabile să supravieţuiască fără energia
Soarelui.
Studiile precedente realizate în lacul Vida, aflat în Valea McMurdo din
estul Antarcticii, indică faptul că aceste ecosisteme microbiene au fost
izolate de toate influenţele externe timp de aproape 3.000 de ani.
Prin contrast, alte ecosisteme extreme există tot fără lumină, în apropiere de izvoarele termale calde, pe fundul oceanelor." (subl. mea)
Un foarte interesant articol in Romania Libera:
Deciziile luate pe baza instinctelor, corecte în 90% dintre cazuri
Se arata, printre altele, ca:
"Oamenii de ştiinţă au studiat timp de secole felul în care instinctul
şi intelectul sunt implicate în procesul decizional şi au ajuns la
concluzia că încrederea în propriile instincte este benefică, întrucât
deciziile luate pe baza lor se dovedesc corecte în 90% din cazuri,
potrivit Mediafax.
Un
nou studiu a demonstrat că, în 90% din cazuri, alegerile voluntarilor -
care au avut la dispoziţie două variante - pe baza instinctului s-au
dovedit a fi corecte, informează dailymail.co.uk.
Profesorul
Marius Usher de la Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii Tel
Aviv şi colegii săi consideră că descoperirea lor a demonstrat faptul
că intuiţia poate să reprezinte un instrument puternic, de mare
acurateţe.
Chiar şi la nivel intuitiv, o parte importantă din
procesul de luare a unor decizii constă în conceptul de "integrare a
valorii" - luarea în considerare a punctelor puternice şi a punctelor
slabe ale fiecărei opţiuni. [...]
Pentru a descifra detaliile acestui sistem, profesorul Usher a
conceput un experiment în cadrul căruia participanţii au fost supuşi
unui proces controlat de luare a deciziilor.
Pe ecranul unui
computer, participanţii au urmărit secvenţe de perechi de numere,
prezentate într-o succesiune rapidă. Toate numerele care apăreau în
partea dreaptă a ecranului şi toate cele din partea stângă erau
considerate un grup. Fiecare grup reprezenta beneficiile unor companii
listate la bursă.
Participanţii au fost invitaţi să aleagă grupul - din cele două - cu cea mai mare medie.
Întrucât
numerele se schimbau atât de repede pe ecran - două până la patru
perechi în fiecare secundă -, participanţii nu puteau să memoreze acele
cifre sau să efectueze calcule matematice.
Pentru a determina cea mai mare medie din fiecare grup, ei trebuiau să se bazeze pe aritmetica intuitivă.
Gradul de acurateţe al răspunsurilor lor a crescut atunci când pe ecran au fost prezentate şi mai multe date.
Atunci
când le-au fost arătate şase perechi de numere, participanţii au ales
răspunsul corect în 65% din cazuri. Însă atunci când le-au fost
prezentate 24 de perechi, gradul lor de acurateţe a crescut la 90%.
"În
mod intuitiv, creierul uman are capacitatea de a asimila multe
informaţii şi decide pe loc o valoare medie a acestora. Oamenii pot avea
încredere în reacţiile lor bazate pe instinct pentru a lua o decizie de
calitate", a adăugat profesorul Marius Usher.
Rezultatele studiului au fost publicate în revista Proceedings of the National Acadmey of Sciences." (subl. mea)
Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.
Deosebit de interesant!
Ma gandeam ce titlu sa dau acestei postari... E vorba de o intamplare petrecuta recent la New York, evidentiata si la noi in presa, la care am inceput sa cuget astazi. Am gasit acest titlu... Fiecare dintre noi putem trece printr-un moment de disperare existentiala si sa nu stim cum sa-l tratam potrivit si bine.
Gandul
Se arata, printre altele, ca:
"Două persoane au murit şi nouă au fost rănite vineri lângă Empire State
Building, din New York, după ce un bărbat a deschis focul în stradă.
Atacatorul, un fost designer vestimentar în vârstă de 53 de ani, supărat
că a fost concediat, a fost împuşcat mortal, în timpul unui schimd de
focuri cu poliţiştii. Celălalt mort este fostul şef al atacatorului.
UPDATE 19.45 Iată filmul atacului,
aşa cum a fost povestit el de Bloomberg, în conferinţa de presă:
atacatorul, Jeffrey Johnson, un designer vestimentar în vârstă de 53 de
ani, care fusese concediat cu un an mai devreme (deci nu o zi, cum s-a
crezut iniţial), şi-a împuşcat pe trotuar fostul şef, un bărbat în
vârstă de 41 de ani, folosind o armă semiautomată de calibru .45.
Un muncitor de pe un şantier din apropiere l-a urmărit pe
Johnson şi a alertat poliţiştii de lângă Empire State Building. Când a
fost ajuns din urmă de poliţişti, bărbatul a deschis focul asupra lor.
Potrivit primarului newyorkez, unele dintre persoanele rănite ar fi
putut fi împuşcate de poliţişti în timpul confruntării.
UPDATE 19.10
Bloomberg a anunţat că sunt doi morţi şi nouă răniţi, în urma
"tragediei" de lângă Empire State Building. Primarul New York-ului a
declarat că autorul atacului a fost, într-adevăr, "un angajat
nemulţumit", în vârstă de 53 de ani, care a fost ucis de poliţişti.
UPDATE 18.25 Primarul Michael Bloomerg ţine acum o conferinţă de presă în faţa Empire State Building.
UPDATE 18.10
Atacatorul a fost concediat joi şi s-a întors vineri înarmat la locul de
muncă, în apropiere de Empire State Building, a declarat senatorul
Malcolm Smith pentru ABC News, după ce a vorbit cu primarul Michael
Bloomberg. Cealaltă persoană decedată este fostul manager al
atacatorului, scrie The Guardian.
UPDATE 17.55 Poliţia anunţă primul bilanţ oficial al atacului. Există doi morţi, unul dintre ei fiind atacatorul, şi zece răniţi, care au fost transportanţi la mai multe spitale din New York, informează The Guardian."
Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.
Dar credinta in Dumnezeu?
De remarcat varsta celui care a fost concediat - 53 de ani. Si, dupa cum se zice, la 53 nu te mai angajeaza cineva. Dar in zilele noastre si daca esti tanar nu prea ai sorti de izbanda sa te angajeze careva. Dar daca omul respectiv nu are un alt sprijin in afara de slujba? Poate are familie... Daca nu dispui de mijloace financiare sa incepi ceva pe cont propriu? Si daca, concediat fiind, tot cauti de lucru si nu gasesti...? Totusi, toate aceste lucruri constituie un motiv pentru a recurge la omor, asa cum a facut barbatul de 53 de ani din New York? Sigur, e usor sa vorbesti. Mai greu e cand traiesti astfel de realitati crude. De observat faptul ca aceasta crima s-a petrecut in plina strada, la ora 9 dimineata, intr-una din cele mai aglomerate zone din New York.
"UPDATE 17.30 Există minimum doi morţi şi opt răniţi, conform surselor din NYPD citate de Chicago Tribune.
Oamenii se aflau pe trotuar când bărbatul a deschis focul asupra lor.
"Suntem încă în mijlocul evenimentelor. Există numeroase persoane
împuşcate, până la zece, între care şi atacatorul. Nu avem niciun
indiciu că ar fi vorba despre un atentat terorist", a declarat un
purtător de cuvant al poliţiei din New York pentru Financial Times."
Oamenii se aflau pe trotuar cand barbatul a deschis focul asupra lor! Atacatorul nici macar nu s-a sinchisit de oamenii din jur si nici n-a tinut cont de faptul ca politia va actiona in cel mai scurt timp. Omorul s-a petrecut la vedere... Nici macar nu a fost ceva ascuns, o enigma greu de descifrat. Aceasta crima n-are nimic ingenios, enigmatic, nimic din toate ingredientele ce fac, spre exemplu, deliciul unui roman de Agatha Christie. E vorba de realitatea frusta si nimic mai mult. O poveste simpla, fara farafastacuri. Dar toata aceasta intamplare nefericita ascunde drama launtrica prin care a trecut barbatul in varsta de 53 de ani. O drama launtrica intr-o drama cu mult mai mare, cea sociala, generata de criza economica. Si care te face sa-ti pui intrebari despre sensul vietii. Iar unii deznadajduiesc... Pentru ca aici e vorba de o alta enigma: faptul de a nu intrezari o solutie pozitiva situatiei in care te afli si de a nu stii cum sa abordezi problemele...
In viata sunt tot felul de situatii... Cateodata ti se inchid in nas toate usile si ramai singur. Orice ai face, nu iese. Nu iese cum trebuie, nu iese bine... Parca ai fi prizonierul unei situatii nenorocite. Unii recurg la alcool, altii la revolver... Eu cred ca important in astfel de situatii este sa incerci sa te linistesti tu insuti. Important este ca tu sa stapanesti angoasa
si nu angoasa sa te stapaneasca pe tine. O rezolvare pozitiva a problemelor se gaseste pana la urma. Se poate intampla sa se gaseasca cand chiar nu te astepti sau te astepti mai putin. Macar de tine insuti sa fii sigur si sa nu pierzi controlul asupra ta facand lucruri necugetate, care nu-ti slujesc la nimic. In astfel de situatii, cand totul pare negru, cand vezi lucrurile in negru, ispita de a face lucruri necugetate, chiar nenorociri, cum a fost in cazul acestui barbat, e foarte mare. Insa oamenii ar trebui sa se gandeasca la faptul ca asemenea ispite duc intotdeauna la ceva rau pentru ei. Daca a fost rau faptul ca barbatul respectiv a fost concediat, ceea ce a facut a condus la ceva si mai rau pentru el: a sfarsit prin a fi impuscat de politisti. In situatii dificile trebuie sa te indepartezi de asemenea ispite ce duc la o situatie si mai rea pentru tine insuti. In felul asta poti ajunge intr-o situatie mai buna. Pe cand daca te pleci ispitei devii robul ei si n-ai realizat nimic. Partea proasta e ca oamenii se uita la acela sau la acela, pleaca urechea la ce spune unul sau altul, dand neaparat crezare unuia sau altuia, etc. Toate aceste lucruri s-ar putea sa nu slujeasca la nimic. Pentru ca o asemenea realitate alunecoasa si efemera nu reprezinta adevarul, ci numai ispite care pot adanci starea de angoasa. De ce ne linistim, spre exemplu, la malul marii, cand suntem singuri? Sau de ce la munte, privind stancile solitare? Departe de tot felul de vorbe, zvonuri, de ce spune cutare si ce a facut cutare, si alte lucruri de felul asta. Pentru ca atunci vedem ca tot ce e alunecos si efemer e doar asa, atat si nimic mai mult, si nu ne slujeste la ceva. Din aceasta cauza si spun ca nici ispitele, de care pomeneam mai sus, nu ne slujesc la ceva, in niciun caz la ceva bun. Si ne vlaguiesc sufletul.
Insa drama se produce si in plan metafizic. De aceea am si pus intrebarea - dar credinta in Dumnezeu? - de la inceputul postarii. Un om cu adevarata credinta in Dumnezeu n-ar trebui sa recurga la gestul omorului. Porunca din Decalog data de Dumnezeu omului este: sa nu ucizi. Nu spune ca ai putea, totusi, ucide in anumite conditii. Or, omul asta i-a luat viata sefului sau pentru ca l-a dat afara. Chiar si un om fara credinta in Dumnezeu poate intelege, cu usurinta dupa parerea mea, ca asa e bine: sa nu ucizi. Daca asa e bine, de ce sa faci, atunci, un lucru rau? Un lucru care e rau inclusiv pentru tine insuti. Pentru ca aici nu e vorba de dreptate, e vorba de ucidere. Altminteri am putea fi tentati sa gandim ca dreptatea se poate face si prin ucidere. Comunismul, spre exemplu, a facut milioane de victime in numele dreptatii. Dar ce fel de dreptate? Aceasta dreptate era privita sub prisma ideologiei comuniste. Dreptatea sociala nu poate avea ceva in comun cu uciderea. In limbajul comun exista expresia: "imi fac singur dreptate" sau "si-a facut singur dreptate". Insa in conditiile in care cineva omoara pe altcineva, chiar daca a fost nedreptatit de acesta din urma, se poate spune, oare, ca "a facut dreptate" sau ca "si-a facut singur dreptate", sau ca "asa e drept"? De unde rezulta ca disperarea existentiala este si o disperare ce se manifesta si in plan metafizic. Iar aceasta disperare se manifesta printr-o slabire a sufletului omului, facandu-l sa nu mai poata sa discearna intre bine si rau.
In general vorbind, existenta omului este dominata de prejudecati si mai putin de repere foarte clare despre ce inseamna bine si ce inseamna rau. Actionam mai mult in spiritul prejudecatilor dobandite de-alungul timpului si nu raportandu-ne la repere clare, care sa reprezinte adevarul. Pe de alta parte, cum spuneam mai sus, oamenii se uita si pleaca urechea la ce spune unul sau altul, dand crezare la ce spun altii. In felul asta se nasc ideologiile. Si considera ca acestea arata ce e bine si ce e rau. Culmea ironiei amare este ca in felul asta te poti indeparta de ceea ce e bine cu adevarat... Din cauza aceasta, spre exemplu, absenta dreptatii sociale, poate genera fenomene cat se poate de grave, cum este, spre exemplu, acest omor petrecut la New York, intrucat sunt ideologii care par sa ignore sau chiar sa nege dreptatea sociala. Asa se nasc fenomene de saracie extrema, inegalitati foarte mari...
Inchei aici, fara sa am pretentia ca am epuizat acest subiect atat de vast. Am cautat sa descopar semnificatia acestei intamplari, aparent banale, din New York. Nu stiu daca am si reusit foarte bine...
E povestea unui om care si-a impuscat seful, in plina strada, la 9 dimineata, intr-unul din locurile cele mai aglomerate din New York...
Iata un articol foarte interesant din Gandul, pe care il recomand a fi citit integral si in original:
Iata ce se arata printre altele:
"Un fragment ceramic inscripţionat cu simboluri necunoscute, ce ar
putea dovedi existenţa scrisului în neoliticul timpuriu, a fost
descoperit de arheologi pe şantierul autostrăzii Sibiu-Orăştie, la nord
de Miercurea Sibiului, a anunţat, miercuri, directorul Muzeului Naţional
Brukenthal, Sabin Luca.
Sabin Luca, directorul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu,
instituţie care a coordonat lucrările de cercetare arheologică pe
traseul autostrăzii Sibiu - Orăştie - lotul 3, a prezentat, miercuri,
într-o conferinţă de presă, un fragment ceramic descoperit într-un
complex de locuinţe datate de dinainte de anul 6.000 i. Hr., transmite
corespondentul MEDIAFAX.
Fragmentul ar putea dovedi că în perioada respectivă existau sisteme
de scriere şi, potrivit lui Sabin Luca, este "singurul fragment
cunoscut, din acest moment cronologic, cu astfel de simboluri".
"Eu sunt zguduit. Am organizat nu ştiu câte simpozioane, am publicat
nu ştiu câte volume internaţionale cu semne, simboluri, căutând să
destructurez ideea după care în perioada asta existau sisteme de
scriere. Eu tot timpul am zis că există sisteme de comunicare care nu
înseamnă scriere, ci simboluri. Nu ştiu ce să zic în cazul acesta, e
ceva ordonat, cu simboluri variabile, dar vă daţi seama că nu e
ornament. E clar că e un sistem de punere a ceva într-o ordine, cu
tipuri diverse şi va rămâne un prilej de dispute. Când va apărea în
lumea internaţională va stârni o furtună", a afirmat directorul Muzeului
Naţional Brukenthal.
Complexul de locuinţe a fost descoperit în situl arheologic denumit
"Miercurea Sibiului 2", localizat la nord de oraşul Miercurea Sibiului,
pe Valea Gârbovei, şi atestă primul val de neolitizare din România.
"Am avut şansa să descoperim încă un sit din primul val de
neolitizare din România. (...) Acesta se datorează unor comunităţi care
au venit în vremea aceea undeva dinspre Macedonia, cele mai apropiate
analogii pentru materialele descoperite se află în Macedonia sârbă şi
cea grecească, deci nordul Greciei. E ciudat, dar asta este istoria. Din
punct de vedere ştiinţific este o descoperire deosebită", a declarat
Sabin Luca."
Scriere.. Simboluri...? Inca din neoliticul timpuriu!