Loading...

vineri, 14 decembrie 2012

Despre rezultatul alegerilor

Se vorbeste mai mult despre rezultatul acestor alegeri cu referire la cine a castigat si cu ce procente. Am scris si eu aici despre aceste lucruri, care, desigur, sunt importante. Impresia mea este ca se vorbeste mult mai putin despre calitatea noilor membri ai Parlamentului, despre faptul ca avem un numar mult mai mare de parlamentari decat in anii trecuti, peste 500, aproape chiar 600, si despre semnificatiile acestor lucruri... Au fost comentatori ai campaniei electorale care au observat calitatea mediocra a dezbaterilor. Ce am putea spune despre aceste alegeri, lasand rezultatul deoparte? Avem un parlament mai mare, inseamna asta si o sporire a democratiei in Romania? Calitatea noilor parlamentari ne indreptateste sa credem ca s-a imbunatatit si democratia de la noi?
Ma gandeam la aceste lucruri astazi incercand sa descifrez sensul evenimentelor. Si ma gandeam la cum a inceput democratia la noi, in zorii anilor '90. Trebuie remarcat ca exista la noi oameni care blameaza democratia, dar nu este foarte clar daca blameaza democratia sau blameaza democratia de la noi, ca nu prea e acelasi lucru. Nu am putea spune ca societatea romaneasca n-ar fi una democratica. Democratia a inceput odata cu 1990, dupa ce populatia a iesit in strada si a indepartat regimul Ceausescu de la Putere. Odata ce Revolutia a avut sorti de izbanda, s-a deschis calea catre o societate democratica. In mare asa au stat lucrurile, dar acum, privind retrospectiv am putea descoperi, as zice, si alte fatete ale evenimentelor. Interesant este ca dupa ce a fost inlaturat de la Putere cuplul dictatorial Ceausescu, evenimentele ulterioare au debutat cu un conflict. Cred ca va mai amintiti, desigur, de acel miting urias din Piata Universitatii, care a durat cateva luni si care s-a incheiat cu mineriada din 13-15 iunie 1990. Era pe atunci o perioada de libertate, pe care romanii nu o avusesera sub comunism, dar care incepea cu un conflict si nu unul oarecare, ci unul din cele mai grave din toata perioada postdecembrista. Tot spatiul dintre Teatrul National si Universitate a fost blocat luni in sir de manifestanti, iar sensul acestui miting parea sa fie antiFSN. El a continuat si dupa alegerile democratice din 20 mai in virtutea inertiei, daca se poate spune asa. Daca acest miting a fost indreptat impotriva FSN el nu a avut decat o influenta foarte mica asupra electoratului. Si asa se face ca FSN a inregistrat o victorie zdrobitoare in alegerile din mai. Conflictul s-a agravat foarte mult odata cu venirea minierilor in Bucuresti, veniti sa faca "ordine" si care au reusit sa stopeze acest miting maraton. Interventia minierilor a avut consecinte asupra imaginii tarii noastre in exterior, nota nu era prea buna, desigur. Consecinte electorale aproape de loc, FSN castigand fara probleme alegerile, dupa cum am si zis mai sus... In schimb cred ca s-ar putea spune ca a avut consecinte sociale serioase, care inca se manifesta in societatea noastra. Si anume ca a introdus in societatea romaneasca postdecembrista, dupa caderea unui dictator, conflictul... In acest fel democratia a capatat la noi un caracter conflictual, daca se poate spune asa. S-ar mai putea spune ca societatea romaneasca postdecembrista a devenit una conflictuala. Si in felul asta se poate pune problema fundamentala: in ce masura poate fi o societate conflictuala una cu o democratie autentica, reala? Poate avea o astfel de societate o democratie puternica?
Sa ne oprim asupra conflictului si vom observa ca el s-a perpetuat in timp. Spre exemplu cand Traian Basescu a devenit Primar General al Capitalei. Basescu a fost vazut atunci de electorat ca un tip care promitea, dornic sa faca treaba, un om activ de care Bucurestiul avea nevoie. Electoratul si-a pus increderea in el si astfel a ajuns Primar General, o functie foarte importanta. N-a trecut multa vreme si a si inceput conflictul intre Basescu, Primarul General, si Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Un conflict politic si nimic mai mult, dar care a avut consecinte din cele mai proaste asupra orasului. Trebuie spus ca acel conflict din Piata Universitatii din 1990, de care vorbeam mai sus, a fost tot un conflict cu un pronuntat caracter politic. Revendicarile manifestantilor erau preponderent politice (ex: Jos Iliescu, Zona Libera de Neocomunism, faptul ca Iliescu era vazut ca un comunist fara intentii reformatoare si ca FSN era vazut ca o continuare a PCR). Dupa parerea mea, de la conflict politic, deoarece asta a fost initial, s-a ajuns nu dupa foarte multa vreme la conflict, adica la o stare conflictuala in societate, si putem si astazi sa constatam in societatea noastra conflicte de toate genurile, tot ce vrei si nu vrei. Aceasta stare conflictuala in societate nu e de mare intensitate, dar are urmatoarea caracteristica: permanenta. Abordarile partidelor noastre au fost mai mereu dupa 1989 conflictuale si nu consensuale. Democratia presupune puncte de vedere diferite asupra unui lucru, ale unor parti diferite (spre ex.: partidele) din intregul numit societate. De aceea democratia consensuala presupune concentrarea pe ceea ce este comun acestor puncte de vedere diferite, altminteri nu s-ar putea realiza consensul in societate. La noi, centrul de greutate, ca sa zic asa, s-a mutat pe ceea ce e deosebit, adica pe deosebirea dintre punctele de vedere ale diferitelor parti. Ma gandeam, spre exemplu, la PNTCD, a carui linie si program politic era in anii '90 "Jos comunismul!", "Jos FSN!", "Jos Iliescu!". Corneliu Coposu, tin minte, chiar a declarat la o emisiune televizata, ca dorinta lui cea mai mare e "sa vada ca FSN pierde toate mandatele" (citat din memorie). Lucrul acesta s-a intamplat si PNTCD a ajuns, cu CDR, la Putere. Au fost mai multe guverne in perioada 1996-2000, totusi nu s-a vazut o imbunatarire nici a situatiei economice, nici a actului de guvernare, desi Ion Diaconescu vorbea de cei "15000 de specialisti ai CDR" si pana la urma CDR a pierdut alegerile, ridicandu-se, in 2000, PRM!
In Constitutia noastra scrie ca "Presedintele execita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate" (art. 80, al.2), deci Presedintele are un rol mare in ceea ce priveste democratia. Cu toate acestea Basescu a avut deseori abordari conflictuale, incalcand si Constitutia (chiar daca nu grav - exact ce spuneam: intenstitatea acestor conflicte nu este foarte puternica), perpetuand astfel traditia, daca se poate spune asa, conflictului in Romania postdecembrista. Insa, dupa cat socot, in Constitutia noastra cand spune "functia de mediere" se refera la o abordare consensuala din partea Presedintelui, nu la una conflictuala. Fortele de stanga, PDSR spre exemplu, a practicat si el, la randul lui conflictul in perioada 2000-2004, lucru ce nu i-a adus un plus de simpatie populara...

Din conflictul asta a rezultat un fenomen foarte interesant: privilegiatii regimului. Indiferent care ar fi fost acel regim din perioada postdecembrista. Este adevarat ca fenomenul a fost la inceput intr-o stare incipienta, dar s-a dezvoltat ulterior. Fenomenul acesta al claselor privilegiate nu e caracteristic numai Romaniei. Lieber aprecia inca din 1834, cu privire la democratia americana - v. aici -,  ca "avantajul Statelor Unite comparativ cu majoritatea natiunilor europene consta in absenta claselor privilegiate, care se regasesc in societatile aristocratice ale Europei". La noi, dupa '89, a aparut o aristocratie, daca putem s-o numim asa, republicana a tranzitiei. La inceput ea s-a materializat prin asa numitii miliardari (sau milionari) de carton. Apoi aceasta aristocratie a inceput sa insemne aristocratia de partid, caracterizata prin baroni locali, provenind atat de la stanga esicherului politic, cat si de la drepta esicherului politic. Insusi termenul de baron este unul aristocratic, si poate ca are la baza parvenirea sociala. Miliardar sau milionar de carton pare ca tine mai mult de lumea afacerilor. Interesant este ce aprecia De Tocqueville cu privire la americani - v. aici, din care citez:
"DeTocqueville wrote, "...men in America, as with us, are arranged according to certain categories in the course of social life; common habits, education, and above all wealth establish these classifications. But these rules are neither absolute, not inflexible, nor permanent. They establish temporary distinctions, and do not form classes properly so called. They give no superiority,even in opinion, to one man above another, so that even though two individuals never meet in the same salons, if they meet on the public square, one looks at the other without pride, and in return is regarded without envy. At bottom they feel themselves equal, and are" (Pierson, 551)."(subl. mea)
De remarcat aceste aspecte deosebit de interesante care arata cu claritate ca aceste clase privilegiate erau caracteristice unei Europe aristocratice si nu unei Americi democratice. SUA era, ca sa spun asa, sau mai bine zis avea o democratie reala, autentica, cel putin daca e asa cum o descriu Lieber si De Tocqueville. Mai trebuie aratat si urmatorul lucru observat de Alexis de Tocqueville - v. aici, din care citez:
"Political culture, however, was considered to be highly relevant. Tocqueville noted the consense over the republican structure in America, a strong sense of public responsibility, although public and individual interests were partially considered as affiliated. Religion can be included in the description of political culture, as he saw its function in contributing to political order more than the meanings of strong beliefs. The Frenchman admired the high level of political education at the time, the common knowledge about public affairs. As mentioned before, he deemed this factor a decisive prerequisite for maintaining a working democratic system, since he had seen the democratic experiment fail in France before largely because of a lack of responsible citizenry."(subl. mea)
Daca e sa facem o compartie cu Romania, trebuie sa spunem ca la noi cultura politica a cetatenilor este destul de scazuta, din pacate... Pe de alta parte religia, in cazul nostru cea majoritara, crestin-ortodoxa, nu poate juca rolul pe care religia l-a jucat in America tot din cauza slabei culturi in acest sens a cetatenilor. Iar partidele au intretinut, mai mult sau mai putin voit, mai mult sau mai putin interesat, confuzia ideologica. Aparitia baronilor locali la un partid de stanga e un exemplu in acest sens. Insa, dupa parerea mea, societatea romaneasca nu e roasa numai de lipsa de dreptate (inclusiv cea sociala) ci si de invidia ce se manifesta in individ ce cauzeaza o rautate specifica la adresa altuia, indiferent daca ar exista sau nu temeiuri de invidie. Iar spiritul gregar, as putea spune milenar si n-as crede ca as gresi prea mult, al romanului se impaca greu cu libertatea aceasta, de tip anglo-saxon, daca se poate numi asa, caracterizata prin individualism. Individualitatile, chiar si astazi, nu sunt prea bine privite de catre romani, din pacate... Observ ca atenuarea spiritului gregar in societatea noastra, il face pe roman sa sufere, in sensul ca ii lipseste gregaritatea... Desi sunt romani care nu sunt manati de acest spirit gregar, dar acestia, dupa cat socot, se afla in minoritate. Dupa parerea mea, intr-o societate liberala, si cu atat mai mult intr-o democratie liberala, spiritul gregar nu-si prea are locul pentru ca o astfel de societate, cred, il imbie pe om sa-si scoata in evidenta personalitatea si individualitatea. Lucru care pentru roman conteaza doar in masura in care te poti imbogati prin ele. Cu alte cuvinte, degeaba ai personalitate si individualitate, daca nu esti si bogat. Lucru ce nu e greu de inteles, deoarece comunismul - Romania a stat aproape 50 de ani sub comunism - se baza pe acest spirit gregar al omului.
Fara indoiala ca rezultatul alegerilor a fost influentat si de toate aceste lucruri. Uninominalul nu se poate spune ca a fost un succes - individualitatile nici nu au starnit un prea mare interes. Romanul voteaza partidul (sau alianta, formatiunea politica) si nu omul, candidatul, asa cum cere uninominalul - a contat partidul, asta vreau sa spun. Dar adevarul este ca, doar cu cateva exceptii poate, nici candidatii nu s-au evidentiat prea mult, campania fiind destul de slaba, asa cum au observat multi. Romania, in schimb, este in situatia paradoxala de a avea "mai multa" democratie, dar de o calitate mai slaba. Practic oricine ar fi putut castiga daca ar fi candidat sub sigla USL, favorit incontestabil al acestor alegeri. Mai ales ca USL avea nevoie sa castige aceste alegeri, lucru clar. Si cand spun "oricine" vreau sa accentuez faptul ca si un om luat la intamplare de pe strada, un om obisnuit, ar fi avut sanse reale de a castiga un colegiu, daca ar fi candidat sub sigla USL.Votul antiBasescu si antiPDL si-a spus si el cuvantul. Votul "negativ", cum i se mai spune, este o expresie a faptului ca atat partidele si liderii lor (v. spre ex., Traian Basescu) intretin confuzia ideologica dar si a lipsei de cultura politica a populatiei; spuneam mai sus de aceste fenomene. Tot acest vot si rezultatul lui imi aminteste de FSN-ul anilor '90 si am avut impresia ca si Parlamentul a devenit un fel de CPUN. Din aceasta batalie dintre USL si Basescu/PDL s-au nascut, iata, parlamentari noi, au aparut nume noi pe scena politica, chiar daca unii candidati ce au castigat sunt certati cu legea.
Eu ma gandeam azi la faptul ca noi nu traim de fapt intr-o democratie autentica, reala... Ma gandeam la faptul ca cei tineri poate ca nici nu se gandesc la asta... In general vorbind, romanul cand merge in exterior este impresionat placut de ceea ce vede. Ii place si lauda lucrurile frumoase pe care le vede. Traim, mai mult, as spune, intr-o societate conflictuala, marcata de tot felul de conflicte marunte, meschine, dar permanente. Conflictul politic de la nivel de partide se transmite in societate si devine conflict in societate. Nu foarte mare, dar permanent si deranjant. Absurd si obositor. N-as vrea sa ma repet, dar trebuie remarcat ca partidele nu transmit un mesaj reconfortant omului simplu, si este semnificativ ce arata Cristian Tudor Popescu in acest editorial - Votez cu mine:
"Crescut sub comunism, îmi dau în fine seama că votul nu e o investiţie. Un buletin de vot îţi dă mai puţine şanse să te îmbogăţeşti decât un bilet de loterie. Votul nu îţi garantează un loc de muncă, nici salariu, nici profit, nici dividende, în schimb poate să-ţi aducă pierderi şi necazuri cu procuratura."
CTP spune ca "votul e un gest degeaba". Dar sa vedem care a fost prezenta la vot, nu?

Prezenta la vot

Iata aici ce ne spune BEC. Deci 41,72%... Prezenta ceva mai ridicata in mediul rural. Cred ca CTP are dreptate... Multi romani gandesc asa: "votul e un gest degeaba". Mie tare mi-e sa nu fie vorba despre lipsa de responsabilitate cetateneasca de care vorbea De Tocqueville... De observat e faptul, tinand cont si de experienta de la referendum, ca e tot mai greu de "scos" sa mearga la urne sa voteze jumatate plus unul din cetatenii cu drept de vot. De fapt... e imposibil in zilele noastre. Totusi, procentul a fost bunicel, daca putem spune asa, tinand cont de faptul ca ar fi putut sa fie si sub 40%... Eu tot stau si ma tot intreb cateodata de ce dezinteresul asta ridicat la oameni... Nu pretind ca am si raspunsul la aceasta chestiune. Sa fie, oare, vorba de dezamagire, de altceva... Totusi, aceasta prezenta la vot de numai 41,72% contrasteaza destul de puternic cu un Parlament mai mare, de 588 de parlamentari. Deci cu peste 100 mai multi decat in legislatura trecuta (469). Din punctul asta de vedere, al prezentei la vot la recentele alegeri, contrastul este si mai izbitor daca ne uitam la prezenta la vot in 1990 - aici. De observat procentul de 86,19% !! Procentul a scazut acum cu peste 40%!! Si, iata ca din acest punct de vedere este o mare deosebire fata de anul 1990!! Ceea ce ma face sa cred ca anii '90, desi au debutat, cum aratam mai sus, conflictual, au fost mult mai favorabili democratiei decat cei de acum. In 1992 prezenta a fost de 76,29%... La alegerile din 2000 a fost o prezenta la vot de 65,31%. Dupa cum se vede usor prezenta la vot este pe o curba descendenta, acum Romania ne mai putand "scoate" o prezenta la vot de peste 50%. De remarcat si faptul ca la alegerile actuale doar trei judete au avut o prezenta de peste 50% - Teleorman, Gorj si Mehedinti. Lucru care arata ca in 1990 si in 1992 era o alta societate decat cea de acum, mult mai deschisa, mult mai favorabila democratiei, mult mai putin blazata decat cea de azi. Pe atunci n-ai prea fi auzit oameni sa spuna ca "votul e un gest degeaba". Erau si pe atunci vremuri grele, dar marcate, totusi, de entuziasm. Erau sperante de mai bine. In orice caz, aceasta curba descendenta a prezentei la vot mi se pare ca nu poate sa indice ca vremurile de azi sunt favorabile democratiei. Tocmai asta e lucrul care ar trebui sa ne puna pe ganduri, sa ne ingrijoreze... E ceva care nu merge... It doesn't work! Si e de remarcat ca procentul asta poate sa fie si sub 40%... Uitati-va numai in jud. Timis cati au iesit la vot - 32,50%, in jud. Cluj - 35,27%...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu