Zile foarte frumoase de Sfintele Pasti, pline de soare. Ca si cum ar fi vrut sa spuna ca Soarele Invierii sa ne lumineze si pe noi. Hristos Dumnezeu a inviat din morti pentru ca sa ne daruiasca noua, pacatosilor, o libertate imparateasca. Marele Atanasie spune in Predica la Sfintele Pasti:
"Iar neamul omenesc, osandit dupa legea pacatului, e invatat sa imparateasca prin darul harului.
Asadar omul este cel dintai ce se bucura de praznicul domnesc, iar apoi si cealalta faptura se face partasa la acest dar. Caci azi se zidea in chipul omului multimea firii, si aceasta o vestea Pavel, ucenicul darului: "Cine e intru Hristos, e faptura noua; cele vechi au trecut. Iata, toate s-au facut noi" (2 Cor. 5,17) cu un singur glas indemnand pe toate sa dobandeasca (ce au pierdut). Ziditorul fapturii a inviat, iar invierea Mantuitorului e castig obstesc al tuturor. Aceasta ne-o binevesteste Pavel zicand: "Si insasi faptura va fi slobozita din robia stricaciunii spre slobozenia fiilor lui Dumnezeu" (Rom. 8,21). Adica va lepada stricaciune, se va descarca de robie, va capata nemurirea si se va muta spre mai buna mostenire. Caci innoindu-se omul spre nestricaciune, se va reinnoi si faptura zidita pentru dansul." (Sfantul Atanasie cel Mare - Viata Sfantului Antonie cel Mare urmata de cele mai frumoase predici - Editura Anastasia, 2000)
In acest mare praznic e o bucurie a libertatii pe care omul o dobandeste in dar de la Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu l-a cinstit pe om, creandu-l dupa chipul si asemanarea Sa, creandu-l liber, inzestrat cu ratiune, cu vointa rationala. Omul a pacatuit tot prin actiunea sa, in mod liber (pentru ca ar fi putut sa nu asculte de sarpe), dar Dumnezeu, pedepsindu-l, nu i-a luat liberul arbitru, nu i-a luat aceasta cinste. Este adevarat, cum arata Sfantul Ioan Damaschin, ca sunt lucruri in puterea omului, pe care omul poate sa le faca, si lucruri care nu sunt in puterea omului. Pedeapsa pentru pacat a primilor oameni, Adam si Eva, a fost moartea, care s-a intins la tot neamul omenesc. Iar omul nu a putut sa se opuna, singur, mortii. Liberul arbitru al omului a fost si este o cinste si un dar pe care Dumnezeu i l-a facut. Iar prin Inviere, Dumnezeu ii innoieste darul si il face si mai bogat, izgonindu-l afara pe stapanitorul acestei lumi, adica pe Diavol, si eliberandu-l pe om "din robia stricaciunii spre slobozenia fiilor lui Dumnezeu". Libertatea este o cinste imparateasca pe care Dumnezeu i-o face omului. De la liberul arbitru la "imparatia prin darul harului". Nu numai ca nu i-a micsorat libertatea, dar il si cinsteste pe om, desi omul a pacatuit. Omul a pacatuit si pedeapsa a fost moartea. Din cele ce poate omul sa faca, conform principiului actiunii, cum spune Sfantul Ioan Damaschin, Dumnezeu nu i-a luat nimic. Insa mortii nu a putut omul sa i se opuna sau s-o evite in vreun fel. Iar acum Mantuitorul vine si il scapa de robia mortii, "cu moartea pre moarte calcand", prin moartea Sa distrugand moartea si inviind a treia zi din morti, El care este Viata si care S-a facut om pentru mantuirea noastra. Hristos, dupa cum arata Marele Atanasie, a harazit slobozire
obsteasca muritorilor si spune:
"Si pentru ca nimeni sa nu mai fie luat ca rob iadului, se pogoara Insusi Hristos in iad, amagind iadul cu trupul ce Il purta, iar prin puterea Dumnezeirii, faramandu-i imparatia sa, in scurta vreme stricand zapisul cel indelungat al legii, pentru ca sa ia cu Sine pe oameni la cer, care e locul slobod de moarte, adapostul nestricaciunii, locasul dreptatii" (aceeasi carte ca mai sus)
Daca Adam si Eva se mantuiesc, atunci tot omul se mantuieste. Pentru ca moartea a venit prin Adam si Eva, trebuind amandoi sa paraseasca Raiul, dar nu mergand in Iad, ci pe acest Pamant, cunoscand atat binele cat si raul sau poate mai exact spus cunoscandu-si omul neputinta. In Rai, omul liber fiind si imbracat intru slava, cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, nu si-a cunoscut neputinta. Iar numai dupa ce au murit, au mers in Iad, ca un lucru inevitabil. De aceea Hristos, pogorandu-se la Iad si intinzandu-le mana salvatoare, scoate din robia pacatului si a mortii tot neamul omenesc. Mana salvatoare pe care Hristos le-a intins-o lui Adam si Evei e nadejdea mantuirii noastre. Iar mana salvatoare, cu urmele facute de cuiele rastignirii, le-a intins-o Dumnezeu-Omul, adica Cineva care nu era deloc strain de firea omeneasca, fiind deofiinta si cu noi. Mana aceasta nu a fost a cuiva strain de firea omeneasca, caci Hristos S-a facut om, cu totul asemenea noua afara de pacat pentru ca vointa omeneasca a Sa urma si era supusa vointei Lui dumnezeiesti, "nu se misca prin propria ei opinie, ci voia pe acelea pe care le voia vointa Lui dumnezeiasca. [...] Prin urmare, sufletul Domnului a voit miscandu-se in chip liber, dar a voit in chip liber pe acelea pe care vointa Lui dumnezeiasca a voit ca sa le vrea" (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 2001).Cu aceste doua vointe ale Domnului care "nu se deosebeau unele de altele in opinie, ci mai degraba in putere fireasca", dar "[...] vointa Lui omeneasca insa a luat inceput in timp si a suferit insesi afectele naturale si neprihanite. In chip natural ea nu era atotputernica; dar prin faptul ca a fost cu adevarat si real vointa Cuvantului lui Dumnezeu, a fost si atotputernica" - dupa cum arata tot Sfantul Ioan Damaschin -, Hristos ne-a salvat pe noi, pacatosii, de robia mortii si a Iadului. Iar de aici se vede cat de greu a fost pacatul primilor oameni, Adam si Eva, pentru ca doar vointa dumnezeiasca a Mantuitorului si Dumnezeului nostru a putut sa-l ridice, desi El mergand si purtand acea cruce grea a cazut din pricina greutatii crucii, spre "castigul obstesc al tuturor", cum arata Marele Atanasie!
