Italice

Mi se intampla sa am momente cand scriu pe blog dar si momente cand nu scriu sau scriu mai rar, in schimb fac tot felul de comentarii pe blogurile altora si citesc ce comentarii fac altii, unele dintre ele extraordinare, foarte bune. Chiar ma gandeam sa pun si pe blogul meu comentariile facute de altii pe alte bloguri, care mi s-au parut mie a fi cele mai bune, cele care au tratat cel mai bine, mai profund o anumita tema, cele mai interesante (bineinteles, cu indicarea sursei, a celui care a facut comentariul respectiv, a datei, etc). Pentru ca daca le-am sintetiza si le-am pune pe blog am vedea in fata ochilor nostri o intreaga filozofie construita din aceste comentarii pe tot felul de teme. Este un mod in care invatam unii de la altii. Un mod in care ajungem sa ne cunoastem mai bine interiorul nostru, interactionand pe aceasta cale. Un mod in care ajungem sa vedem sintetizate marile teme sociale, politice, economice cu care se confrunta atat tara noastra dar si lumea intreaga, asa cum le vede fiecare dintre noi. Cateodata cad pe ganduri minute in sir citind un comentariu sau o postare. Nu ma grabesc sa raspund, ci doar incep sa meditez si sa caut sa inteleg cat mai bine ceea ce vrea sa spuna, punctul lui de vedere. Sa inteleg ce l-a determinat sa scrie ceea ce a scris pe omul respectiv. Si, bineinteles, incep sa meditez asupra temei tratate atat in postarea de fond cat si in comentariul respectiv. Pentru ca unele comentarii sunt chiar foarte interesante si demne de luat in considerare. 


Cateodata se intampla ca gandul sa nu poata sa se materializeze prin cuvant, nici scris si nici rostit. Ci pur si simplu sa urmeze firul unei meditatii, ca si cum n-ar fi ajuns inca la capat. Ca si cum concluzia se lasa indefinit asteptata. In aceasta neputinta pe care o simt uneori, se nasc idei, care nu intotdeauna sunt si concluzii, si pe care le expun si eu altora, fara a avea pretentia triumfalista ca am neaparat dreptate. 


Cateodata am impresia ca exprim mai bine ceea ce am de spus, facand comentarii la temele aduse in discutie de altii, la punctul lor de vedere. Poate ca e si mai comod asa, intrand intr-o dezbatere interesanta care se "incinge" pe un alt blog. Pe de alta parte, gandurile mele vor sa se exprime pe blogul meu, intr-o postare ce aduce in discutie o anumita tema. Si atunci incep sa scriu. Cateodata legat de ceea ce au spus altii, incercand sa aduc la temele tratate de altii, atat in postari cat si prin comentarii, punctul meu de vedere, viziunea mea despre o anumita problema, mai ales cand vad ca problema respectiva se impune, ca sa zic asa, ca tema de discutie in multe comentarii si pe mai multe bloguri sau in presa, dar nu numai in acest caz. Sau pur si simplu scriu despre cu totul alte lucruri, care ma framanta pe mine, pe care le consider eu interesante si ma bucur, recunosc asta, cand vad ca nu putini sunt cei care citesc ce am scris, ca gandurile mele ajung la altii si poate ca si acestia mediteaza impreuna cu mine la tema tratata. Le multumesc pentru acest lucru! 


Cateodata mai apelez si la o smecherie. Spre exemplu fac un comentariu numai ca sa vad ce-mi raspunde persoana respectiva, ce parere ar avea despre o anumita idee. Am facut asa si, interesant zic eu, nu mi s-a raspuns nimic. Este si aceasta o atitudine. Alteori au fost reactii, iar unele dintre ele chiar m-au bucurat.


Este foarte greu, imposibil chiar (si nu cred ca exagerez daca afirm ca este imposibil) sa spui totul despre ceea ce inseamna blogul si "blogareala". Adevarul e ca niciun moment nu seamana cu altul. Cateodata e doar o dulce superficialitate, alteori e o meditatie profunda. Mai poate fi si exprimarea unui mic moment trait de tine, care ti s-a parut demn de povestit, sau care ti-a atras atentia prin ceva special. Sau exprimarea unui sentiment, sau a unei stari interioare. Analiza. Sau poezie. Sau reflectarea personala a unui eveniment. Cum poate fi si prezentarea modei si a stilului tau personal in aceasta privinta. Impresii dintr-o calatorie. Despre prajitura preferata. O muzica ce ti-a placut. Poze vechi, cu oameni care s-au stins demult sau vechi subiecte date la examene, in celebre universitati, de acum peste 100 de ani. Subiecte triste, subiecte vesele. Foiletoane politiste, scrise mucalit. Placerea de a comunica, dar si business. Politica si atitudine. Filozofie. Creatie artistica. Si cate si mai cate... Este un fenomen care nici nu cred ca a fost cercetat si inteles pe deplin. Nu e de mirare ca sunt si unii care se tem de el, oameni cu conceptii mai conservatoare. Acest "nou", adica blogul, care personifica internetul, la fel ca si messenger-ul si retelele de socializare, etc, reprezinta ceva atat de nou si de urias incat nici nu cred ca ne dam bine seama. Intr-un fel se identifica cu omul si complexitatea sa. Poate si din acest motiv este si imposibil sa spui totul despre acest fenomen, captivant, fara indoiala, si care face din ce in ce mai mult parte din viata noastra. Este ca si cum, prin cuvinte scrise, sufletele ar comunica. Fara trup. Doar spiritual, prin schimb de idei. Culmea e ca incepem sa ne facem prieteni pe net, pe care nici nu i-am vazut vreodata in fata, ci doar virtual. Aceasta placere de a comunica se face simtita si captiveaza. Fara indoiala, ii inteleg pe cei care nu vor sa renunte la blog nici in ruptul capului. Sa ne gandim ca aceasta comunicare virtuala deschide drum revolutiilor, asa cum s-a intamplat recent in Nordul Africii. Emancipeaza popoare. Apropie oameni de diferite etnii, rase si culturi intr-o lume in care nu mai exista diferentieri, ci doar omul, mai corect spus: sufletul sau, exprimat prin cuvinte, in aceasta densitate istorico-sociala. Este poate incredibil, de neimaginat cum se poate naste o revolutie din faptul ca un tanar arab a vorbit pe messenger cu o tanara de undeva din Europa... Si acest lucru sa determine caderi de regimuri politice in lumea araba... Poate ca unii mai in varsta, mai "realisti", mai "conservatori" ar zice ca e o aiureala, poate si pentru faptul ca inca nu stim nimic despre ceea ce ne place si ne captiveaza atat de mult pe toti - socializarea prin internet. Stergand granitele statale, diferentierile ce exista intre oameni, scotand la lumina numai spiritualul transpus prin cuvant scris, el creaza o noua lume. 
Dar, ca sa fiu optimist, cred ca e o lume care ne arata ca pacea este posibila. Aici nu mai sunt arme, ci singura "arma", daca o putem numi asa, este cuvantul, care nu ucide niciodata. Nu putem ucide. Iar lucrul acesta ne poate impinge sa ne dezvoltam spiritual si sa ne intelegem mai bine. Sa ne apropiem mai bine unii de altii, citindu-ne. Si poate ca din aceasta cauza aceasta lume, asa cum am citit pe un blog, ni se pare mai frumoasa decat cea de "afara", cea reala. Pentru ca aici putem descoperi Omul Frumos, cum zicea Dan Puric. Sau, daca doriti, putem descoperi ca sufletul uman este frumos. Mai frumos decat trupul. Mai misterios si captivant decat trupul. Descoperim sufletul din noi, asa cum nu-l putem vedea in lumea reala. Pe cand aici il desenam cu cuvintele pe care le scriem, dincolo de orice erori gramaticale. Descoperim umanitatea in ceea are aceasta mai intim si mai profund. Lucru pe care niciodata trupul nu-l va dezvalui. Redescoperim, aici, omul si valoarea sa inalta. Prin cuvinte. Scrise.
Nu spun ca aceasta lume ar fi Paradisul, ci doar o lume in care nu putem ucide. O lume in care avem toate libertatile, in afara de aceasta. Putem ignora ceea ce nu ne face placere, putem lua atitudine, dar prin cuvant. Este adevarat ca la unele postari am primit si eu comentarii incalificabile. Exista si astfel de reactii. Insa chiar si acesti oameni, care fac astfel de comentarii, nu cred ca nu se gandesc la sensul mult mai inalt al comunicarii, la ceea ce este dincolo de cuvant. Dar, oricum, aici le putem vedea cat se poate de clar nivelul spiritual si ceea ce sunt defapt. Lucrul important este ca astfel de oameni, in aceasta lume, nu au nicio putere. Isi vor da cu siguranta seama de asta, si poate vor medita la asta, si poate ca vor incerca sa se inalte spiritual, vazand zadarnicia ignorantei lor, mult mai bine decat in viata reala. Defapt mi se pare ca aici notiunea de Putere nu isi are sens, mai degraba cea de Egalitate. Nimeni nu este puternic in aceasta lume, toti sunt egali. Si din aceasta cauza este zadarnic sa faci comentarii absurde, prin cuvinte rautacioase, grele, urate sau altele de genul asta. Pentru ca o astfel de lume este facuta pentru ca sa-ti arati superioritatea, daca chiar vrei cu adevarat asta, spiritual. Altfel domneste o egalitate, as zice, perfecta. Si chiar in cazul in care iti arati superioritatea spirituala, egalitatea aceasta ramane in ceea ce este esential in aceasta lume: pentru ca aici nimeni nu e puternic sau nu e puternic cu adevarat. Si in felul acesta iti dai seama ca nu Puterea reprezinta esentialul pentru om, pentru ca nu ai ce face cu ea, putand chiar sa fie o povara... 


Este imposibil sa spui totul...