Loading...

vineri, 2 decembrie 2011

Subiect de reflectie

" Aceeasi iubire care a impins pe Dumnezeu sa-si diferentieze esenta lui perfecta si sa-si opuie sie-si o lume deosebita de el - aceeasi iubire impinge creaturile sa se stranga laolalta, sa refaca unitatea pulverizata, sa reconstruiasca prin coeziune, intregul care a fost odata. Pe planul divin iubirea a dus la diferentiere - pe planul omenesc ea imboldeste la unire (1).

Desigur sunt momente de descumpanire, epoci de criza, perioade de tranzitie, in care se prepara o noua regrupare a fortelor si o alta configuratie a echilibrului cosmic. In aceste circumstante, egoismul partilor componente, in lupta lor legitima de a-si asigura un loc corespunzator, intuneca pornirile altruiste si dragostea exclusiva de sine se instaleaza fara rival. Dar aceasta situatie - uneori perfect indreptatita - nu are si nu trebuie sa aiba un caracter de lunga durata, in orice caz ea nu constituie lumina unei directive permanente.

Permanenta o are iubirea generoasa, legata de structura sufletului nostru, cand e lasat sa traiasca in plenitudinea lui. Legea suprema a existentei este armonia, iar dezbinarile vremelnice nu au alta justifcare decat aceea de a promova o armonie noua, care va absorbi multimea disonantelor, imbogatindu-se pe sine.

(1) Iubirea de sex s'ar distinge in sfera larga a sentientului de iubire prin aceea ca tendinta de unire se restrange la un exemplar simbolic si rezumativ."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu