Powered By Blogger

luni, 20 februarie 2012

Despre a imbunatati...

Vorbim despre a imbunatati un lucru, ceva... Dar ce inseamna asta? Eu o sa va dau un exemplu concret in acest sens din lumea IT. Spre exemplu browser-ele de web. Observati cat de des apare cate un update si te mai si anunta ca a aparut o versiune noua. Dupa ce o instalezi nu de putine ori apare pe monitor ce anume contine, ce imbunatatiri sunt, fata de versiunea precedenta. Mozilla Firefox s-a dezvoltat, in felul asta, intr-un ritm foarte alert. Se munceste, se vede lucrul asta. La fel, spre exemplu, si la Winamp, multe update-uri, multe skin-uri, care mai de care mai atragatoare. Se munceste, e adevarat. Dar, daca observati, nu e o munca facuta oricum, ca sa zic asa. Vreau sa spun ca nu e o munca facuta de dragul muncii sau de mantuiala. Ci e una prin care se imbunatateste calitatea unui produs, facandu-l mai bun, mai atractiv. Observati si la skin-urile de Firefox cate sunt, si e o munca destul de grea sa updatezi skin-ul respectiv in functie de noua versiune de Firefox, sa tii cont si de update-urile Flash Player-ului. Interesant este ca sunt multi tineri implicati in aceasta munca si o fac cu pasiune si, trebuie s-o recunostem, cu devotament. Si o fac bine! Dupa parerea mea, Occidentul s-a putut dezvolta intens si a ajuns la un asa mare grad de dezvoltare economica tocmai datorita acestei culturi a imbunatatirii continue. Iar acest lucru a permis, inclusiv, imbunatatirea conditiilor de trai ale populatiei. Ne fascineaza tehnica, dezvoltarea Vestului. Da! Si ne fascineaza tocmai aceasta dinamica a dezvoltarii, care implica si un alt stil de viata: unul modern, comunicativ, intreprinzator, si, de ce nu, ingenios! M-a descumpanit retragerea lui Axelsson... Sper sa revina cu teme noi de Firefox. Mi-au placut temele lui: frumoase, clare, elegante si cu icons-uri foarte sugestive. Apropo de arta de a realiza icons-uri, trebuie sa spun ca nu mi se pare usor: este vorba de o limba universala. Observati casuta aceea de pe browser, sus. Sugereaza imediat ca e vorba de pagina de casa - home page. Sau bookmarks-urile, reprezentate de o inima - cu alte cuvinte site-urile pe care le ai la inima. Si intelegi imediat despre ce e vorba, fara sa scrie acolo cu litere, in vreo anumita limba. Ci desenul respectiv e atat de sugestiv incat se poate spune, si nu cred ca as face o eroare, ca reprezinta o limba universala: intelege toata lumea despre ce e vorba!

As dori sa vad si creatori romani de browsere de web, pentru ca stiu ca avem potential in acest sens. Nu stiu cum se face, dar la noi mi se pare ca e cam asa: avem un potential mare, dar rezultate putine. Si, culmea culmilor, avem oameni foarte inteligenti si bine pregatiti!! Se vede lucrul acesta, spre exemplu, si din comentariile care se fac pe bloguri, uneori foarte subtile, alteori foarte bine documentate, mergand la tinta, cum se spune. Si, cu toate acestea, rezultatele sunt foarte firave in multe domenii de activitate. Ceva nu merge! Bineinteles, se poate spune ca, pe undeva, e si revoltator pentru ca, repet, potentialul de care dispunem e foarte mare. Imi pare rau ca trebuie sa spun asta, dar mie mi se pare cam asa, vorba proverbului: "branza buna in burduf de caine". Nu mi se pare, neaparat, ca ar fi vorba de sistem, oricare ar fi el: economic, politic, social, etc, etc. Cat, mai degraba, de o problema de ordin cultural. Poate multa lume, vazand ca vorbesc de imbunatatire, ar zice ca spun platitudini sau "asta stiam si eu, mersi de explicatie musiu Motanel" :) . Numai ca eu chiar stau si ma intreb serios daca avem aceasta cultura a imbunatatirii continue... In general vorbind, dupa parerea mea, oamenii leaga notiunea de imbunatatire mai degraba de lucruri concrete, decat de cele, hai sa le spun asa, abstracte. Cand un lucru concret se imbunatateste, treaba asta este evidenta. Si pentru oameni conteaza mult aspectul acesta. Daca intr-o intreprindere se aduc strunguri noi, de calitate superiora, avand si programare pe computer, fata de cele vechi, clasice, sau chiar versiuni mai vechi, toata lumea constata imbunatatirea. De aceea imbunatatirea lucrului concret a fost si este temelia culturii imbunatatirii continue, o componenta de baza, as zice, a culturii Vestice. Partea cea mai proasta, la noi, este ca individul nu a prea putut sa constate, timp de 22 de ani, acest aspect, care, drept consecinta, sa-i faca viata mai placuta, mai usoara, sa-l faca sa simta performanta si sa-i dea incredere. Asta e unul din lucrurile cele mai rele, care ne separa, din pacate, de Vest. Aici s-au distrus intreprinderi, s-au distrus ecosisteme prin defrisari ilegale si nerationale, milioane de oameni au trebuit sa ia calea exilului, emigrand spre alte zari mai bune. Iar acum, cu ocazia acestei crize economice globale, lucrurile s-au inrautatit. Aici individul a vazut doar cresteri de preturi, cand salariile ramaneau la acelasi nivel iar munca depusa trebuia sa fie mai mare si mai grea, fara a se imbunatatii (iata ca termenul apare din nou!) conditiile de munca. De aceea si spun ca ceea ce am facut a fost, de fapt, contrariul a ceea ce ar fi trebuit sa facem. Iar cand bati "pasul pe loc" riscul de a merge inapoi creste, si creste si neincrederea oamenilor in sistem, in democratie, in clasa politica, etc. S-a vorbit despre intreprinderile comuniste ca sunt "mormane de fiare vechi" - ziceai altfel, erai etichetat imediat drept "un nenorocit de comunist". Si nenorocirea a fost ca unele au si ajuns asa. Treci pe acolo si zici ca a venit un bombardament. In loc sa cauti sa imbunatatesti acele intreprinderi si sa le faci performante! Si acum, dupa mai bine de 20 de ani, avem intreprinderi de stat neperformante, "gauri negre". Vreau sa stiu si eu cate spitale noi s-au construit in acesti 22 de ani? In zilele noastre s-au inchis spitale... Unde este imbunatatirea, intreb? Si cum s-ar putea forma aici o cultura a imbunatatirii continue in astfel de conditii? Actualmente, aici, chiar daca ai vrea sa faci ceva bun, nu poti. Din varii motive. Inclusiv neincrederea pe care o simtim in propriile noastre forte, de cele mai multe ori justificat. Sau se gaseste cineva care sa te obstructioneze, care sa te indeparteze de scopul propus. Evident, este si vorba de lipsa de capital, de lipsa de mijloace financiare, conditii grele de creditare, etc. Practic, nu numai ca nu s-a imbunatatit ceva, dar s-a reusit a se crea o realitate ostila individului, lucru ce l-a determinat chiar sa emigreze. Sa luam un alt exemplu, invatamantul: este in declin si acesta, iar interesul tinerilor pentru elevatie, din ce in ce mai scazut. Este uimitor cum s-a putut ajunge a se face, a se actiona impotriva oricarei imbunatatiri concrete, a lucrului concret, cum i-am spus eu, fara de care societatea nu poate merge inainte si oamenii, la modul clar, nu pot fi multumiti. Sa vedem ce-si face loc intr-o asemenea societate, si aici pericolul e si mai mare: diverse curente de extrema , un inceput de fundamentalism religios, care, cel putin asa imi face impresia, incepe sa prinda la unii oameni. Nu, nu e vorba de credinta, ci de fundamentalism religios. Pe de alta parte, populismul fara solutii reale, partidul antisistem, care stie doar sa critice si partea proasta e ca are si ce. Sau ura, o ura necontrolata, prosteasca (si aici as putea sa dau un exemplu din ceea ce am vazut eu, dar ma abtin). Si asta pentru ca intotdeauna, in toti cei 22 de ani, s-a vorbit de reforma, fara sa se reformeze nimic, adica fara sa se imbunatateasca ceva concret, clar in viata oamenilor, decat foarte putin, contrar unor asteptari, sperante foarte mari pe care populatia le-a avut mai tot timpul. Este izbitor acest contrast intre ceea ce inseamna cu adevarat imbunatatire continua si ce s-a intamplat in realitate. De aceea eu cred ca ar trebui sa ne gandim bine ce vrem sa facem, sa chivernisim si sa chibzuim mai mult. Pentru ca, pe langa multe lucruri bune care s-au facut la noi, in tot acest timp scurs de la Revolutie incoace, au ramas si multe nefacute, cum se spune. Discrepanta intre potentialul nostru si realizari apare ca "buboiul in frunte". Este un potential mare, si nu cred ca gresesc daca spun asa, in stare latenta. Deseori prost utilizat. Iar politicile proaste, nepotrivite care s-au dus, spre ex., in domeniul economic mi se par ca tin, mai degraba, de o alienare a individului, fenomen produs de tranzitie, care l-a dezorientat pe individ, l-a tulburat profund din punct de vedere axiologic. Ar trebui sa meditam la aceste lucruri si sa cautam sa imbunatim la modul concret, vizibil, sa imbunatatim lucrul concret, cum spuneam, si ma refer, bineinteles, si la viata oamenilor. Ar trebui sa cautam sa invatam aceasta cultura a imbunatatirii continue, sa ne mai lasam de superficialitate, de egoism, de prejudecati, de lacomia stupida si de multe alte tare...

Revin la imbunatarire. Nu sunt un specialist in programare, dar din ceea ce am putut eu sa constat iata, spre ex., la Winamp. Acuma e o versiune noua, un skin nou, fata de old Winamp. Insa la baza, este tot prima versiune. Cu alte cuvinte, s-a construit, sa zic asa, pe vechea versiune ceva nou, adica ceva imbunatatit, dar acest proces este unul continuu. Baza, in schimb, este aceeasi. Nu este un alt Winamp si totusi e un altul, nou: unul imbunatatit fata de versiunea initiala, care a ramas de baza, baza. Interesant este ca ai posiblitatea sa te intorci la vechiul skin, cel de la inceputuri, oricand si apoi sa revii, daca doresti, la noul skin. Evident, poti sa descarci si alte skin-uri - creatori sunt multi. Pentru ca imbunatatirea e un proces de creatie. Este o munca creativa. Fara creatie nu e posibila imbunatatirea si reciproc. Deci creezi pe un model dat. Important e ca modelul sa fie bun, bineinteles, ca sa si poti crea pe el, sa-l poti dezvolta. Extrapoland la ceea ce se intampla in societatea noastra, modelul nostru nu e unul rau. Am si spus ca s-au facut multe lucruri bune. Rau e ca nu i se aduc acele imbunatatiri reale si necesare, si nu i se mareste capacitatea, performanta. Rau este ca exista un deficit de munca creativa, iar in privinta asta batem "pasul pe loc". De aceea nici nu spun ca modelul actual e unul perfect. Perfect n-o sa fie niciodata si nici nu trebuie, caci daca ar fi perfect n-ai mai avea ce face, n-ai mai avea ce imbunatatii. Observati, ca sa dau un nou exemplu, si la Blogger - scrie sus: "Incercati interfata Blogger actualizata", deci imbunatatire. Imbunatatirea este indisolubil legata de feedback. La noi, din pacate, exista mentalitatea proasta ca feedback-urile sa se lase cu taieri din salariu sau chiar desfacerea contractului de munca... M-as bucura sa gresesc, dar... Pentru ca nu intelegem ce inseamna si care e rolul unui feedback. Rolul unui feedback este sa poti imbunatati. El are un rol major in teoria generala a calitatii. Feedback-urile nu trebuie respinse, ci trebuie analizate, iar lucrul acesta e o arta. La noi cred ca tendinta e imediat de respingere. Dar nu trebuie sa fie asa. Spre exemplu: Basescu sustine proiectul Gold Corporation de la Rosia Montana. Nu am sa discut acum chestiunile de ordin constitutional, etc. Exista insa un Memoriu al Academiei Romane defavorabil proiectului, au fost voci din societatea civila care l-au dezaprobat, organizatiile ecologiste se opun, de asemenea, proiectului. Acesta este feedback-ul, iar tendinta lui Basescu este aceea de a respinge acest feedback. Daca ma refer acum la implicatiile ideologice, atunci trebuie sa spun ca atitudinea lui Basescu nu e una chiar democratica. De ce? Pentru ca a accepta un feedback, in vederea analizarii acestuia, este un lucru intotdeauna democratic si care te ajuta sa gasesti solutiile cele mai potrivite. Este ca si cum as face un skin, sa zicem, pentru Mozilla Firefox si cineva il download-eaza. S-ar putea sa-i placa, insa imi scrie parerea lui: " Este grozav! Imi place! Dar de ce nu-i faci si... nu stiu ce? Ar fi posibil sa aiba si cutare lucru?". Eu citesc aceste lucruri si incep sa ma gandesc. Vor scrie mai multi. Unii ma vor felicita, altii vor zice ca nu le-a placut nu stiu ce. De aici trag anumite concluzii ce ma ajuta sa imbunatatesc. Daca i-as respinge, ar fi democratic? Evident ca nu! Si nici n-as mai stii parerea "clientilor", atunci cum as mai putea imbunatatii, deoarece pentru ei am facut skin-ul sau sa-l impartasesc si lor, nu sa-l tin numai pentru mine. Este vorba de relatia pe care o am cu "clientii" mei, or, daca fracturez aceasta relatie, ce-am facut? Evident ca n-as face un lucru bun.
Cred ca e de observat aspectele culturale noi pe care le ofera un astfel de mod de a pune problema. Aspecte moderne.
Noi, nici pe vremea comunismului nu se poate spune ca am imbunatatit. Am construit, asta se poate spune. Dar intre a imbunatati si a construi e o mare diferenta. Spre exemplu, automobilele Dacia - le-am construit. Licenta era dupa Renault. Dar s-a perpetuat ani si ani de zile acelasi tip de automobil, produs in serie mare. Perceptia pe care o ai nu poate fi decat ca nu se imbunatateste, ci se construieste in continuare acelasi model si asa si e... Sa ne uitam acum la varietatea de Loganuri... Sau, in general vorbind, sa ne uitam la varietatea mare de modele ce apar cu repeziciune la o singura marca mare de automobile. Asta inseamna sa nu bati "pasul pe loc". Ca sa vorbesc in axiome: sa nu bati pasul pe loc inseamna sa mergi inainte! :D Si, trebuie sa recunoastem, cam asa e... Partea cam proasta este ca noi nu ne prea incadram in multe privinte in aceasta axioma. Si ar trebui s-o facem.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu