Experienta cotidiana...

Poate ca ma veti intreba cum vad eu viata, ca roman... Am adaugat "ca roman" pentru ca aici, in Romania, a vrut Dumnezeu sa ma nasc. A te naste e consecinta fatalitatii? In orice caz, in Romania traiesc de cand ma stiu, poate e mai bine spus asa. Daca e sa facem o comparatie cu matematica, existenta omului pe Pamant seamana cu un interval deschis (ce nu cuprinde si capetele). Ma gandeam, spre exemplu, cum ar fi fost daca eram american, daca as fi trait (tot eu) o viata in America, cum as fi vazut viata? Cum as fi fost? Sigur, inteleg, daca il intrebi pe cineva cum vede el viata va face apel la experienta sa. As fi avut, deci, o alta experienta... Dupa parerea mea, Romania actuala, cel putin cea actuala, sta sub semnul unor nepotriviri cronice. Spre exemplu, aici poti sa fii absolvent de facultate si sa vinzi ziare sau sa nu ai niciodata sansa sa lucrezi in domeniul in care te-ai pregatit. Asa cum poti sa fii destept dar fara un sfant in buzunar, asa cum cineva poate sa aiba un caracter puternic si independent dar, cu toate acestea, sa nu aiba parte de independenta (spre exemplu financiara), asa cum poti sa fii muncitor, cinstit, corect si sa te pomenesti, cand ti-e lumea mai draga, fara slujba.  Este ca un joc de puzzle in care piesele sunt de asa maniera confectionate incat sa nu se potriveasca niciodata. Cum zici ca uite, in sfarsit, parca incepe sa se potriveasca, sa se lege una de alta, nu dupa multa vreme constati ca dimpotriva, incepe sa se impotriveasca, sa se opuna si uite asa nu se mai leaga nimic. Totul devine neclar, incoerent... Sau cel putin asta e impresia pe care ti-o lasa... Am scris aici despre dezastrul din Cercetare. Nu reusim sa atragem nici macar un euro din fondurile europene destinate acestui important domeniu. Inainte de integrare ni s-a tot zis ca ce bine o sa fie in Uniunea Europeana, desi integrarea nu a fost decisa de un referendum. Acum rezulta exact ceva contrariu. O alta nepotrivire. Cel putin de la Epoca Luminilor (v. si aici) incoace o componenta majora a culturii occidentale a fost ratiunea. Cred ca inteleg mai bine acum ideea de a fauri o societate care sa fie asezata pe baze rationale, rezonabile. Romania zilelor noastre pare ceva exact contrariu. In ciuda evidentelor, ni s-a tot spus ca mergem spre progres. Partea proasta este ca acesta, daca exista cu adevarat, e foarte anemic, in orice caz contrar tuturor asteptarilor. Romania nu e o tara a claritatii si coerentei iar individualismul romanesc nu a adaugat decat putina valoare. Individualismul acesta a fost indus, as zice fortat, prin disponibilizarile masive ce au avut loc de-a lungul anilor dar el s-a transformat rapid in emigratie. Nu s-a concretizat printr-o valoare nou creata aici in tara, iar cei asa zis de dreapta, in general fortele politice pro basiste, se mandreau cu remitentele trimise de romanii din strainatate, ca si cum acelea ar reprezenta acea valoare nou creata de care vorbeam. In realitate valoarea nou creata de acest individualism a fost si este mica.  Aici nu e vorba de "absenta hotararii si a curajului de a lua hotarari fara instructiuni de la o alta persoana" (Kant) decat intr-o mai mica masura. Ci pur si simplu este vorba de imposibilitatea obiectiva a individului de a putea face ceva aici - de unde si emigratia masiva in Occident - sau, daca totusi ar putea sa faca ceva, atunci sa reprezinte ceva foarte putin... Si acest caracter insignifiant se simte. Ceva mai mult formal, lipsit de valoare, lipsit de greutate. Ganditi-va, spre exemplu, ce a insemnat aparitia Uzinelor Ford in SUA: s-au pus bazele pentru decenii ale industriei de automobile din SUA. Iata, a trecut peste un secol si e in picioare! Asta e lucru cu greutate! In Romania nu se vede asa ceva. Marile mituri ale comunismului, daca le putem spune asa, spre exemplu Oltchim sau Mechel Campia Turzii (fosta Industria Sarmei Campia Turzii), ca sa iau numai doua, la intamplare, se prabusesc si acestea... Ce vreau sa spun? Interesant este ca pe vremea comunismului s-a incercat sa se creeze intreprinderi gigant, care dadeau impresia de soliditate, de putere, un fel de too big to fail al zilelor noastre, si acest mit, se vede acum, se prabuseste. In Romania totul incepe sa devina usor, lucru care se intampla cand valoarea dispare sau incepe sa fie pe cale de disparitie, lasand loc vidului. Chiar nu inteleg de ce se face atata caz de coruptie in Romania. Ce altceva ar putea fi in asemenea conditii? Pervertirea firii umane? Posibil, atata vreme cat omul nu-si gaseste implinirea sa adevarata fiind obligat sa asiste neputincios la aceasta lipsa de randuiala manifestata prin tot felul de nepotriviri, ca la un dat existential. Uite, spre exemplu o alta nepotrivire care mi-a fost semnalata printr-un comentariu, dar pe alt blog: cea dintre preturi si salarii. Rational ar fi sa existe o corelatie macroeconomica intre salarii si preturi. Insa la noi, pentru majoritatea oamenilor cinstiti, o asemenea corelatie rationala nu exista: salariile sunt mici si preturile sunt mari. Preturile, spre exemplu la energie, la produsele alimentare pot sa creasca de ramai cu ochii in soare si n-ai ce sa-i faci! In Romania, ca angajat, n-ai alta solutie decat sa te multumesti cu un salariu mic care, in mod evident, dat fiind nivelul preturilor, nu te poate satisface. Consecinta este previzibila: un consum redus, situatie ce dureaza de multa vreme, lucru ce cauzeaza pierderi economice importante.

S-ar putea spune ca noi nu am incercat sa privim rational lucrurile, ci sa copiem ce au facut altii. Romania, cel putin din sec. XIX, tot copiaza din ce fac sau au facut altii. Interesant este ca acei altii n-au avut de la cine sa copieze si s-au gandit la societatea lor, la cum s-o puna pe baze rationale si la cum s-o perfectioneze. Noi nici macar nu ne gandim la asa ceva. Nici macar nu ne gandim daca ceea ce s-a potrivit la altii se potriveste si la noi si cum s-ar putea potrivi mai bine. Observati ca se tot vorbeste de un proiect european, de un proiect romanesc niciodata sau aproape niciodata.