Iata ce scria Jean-Jacques Rousseau:
"Hobbes pretinde ca omul este in chip natural intrepid si nu cauta decat sa atace si sa lupte. Un filozof ilustru crede dimpotriva, iar Cumberland si Puffendorf confirma ca nici un animal nu e mai timid decat omul in starea de natura, ca el tremura tot timpul si e gata de fuga la cel mai mic zgomot neasteptat, la cea mai mica miscare pe care o observa. Aceasta se poate intampla cand e vorba de lucruri pe care nu le cunoaste si nu ma indoiesc ca se inspaimanta in fata tuturor privelistilor noi, pe care le intalneste, ori de cate ori nu poate sa deosebeasca binele si raul fizic la care trebuie sa se astepte, ori sa-si masoare puterile cu primejdiile pe care le are de intampinat. Dar astfel de imprejurari sunt rare in starea de natura, unde toate lucrurile se desfasoara in chip uniform, iar suprafata pamantului nu este supusa schimbarilor bruste si continue pricinuite de pasiunile si nestatornicia popoarelor inchegate. Omul salbatic, traind insa imprastiat printre animale si gasindu-se curand in situatia de a se masura cu ele, si-a dat seama curand de deosebirea dintre el si animal: vazand ca le intrece mai mult prin iscusinta decat prin forta, s-a obisnuit sa nu se mai teama de ele... Puneti un urs sau un lup sa se lupte cu un salbatic robust, sprinten si curajos - asa cum sunt toti - inarmat cu pietre si cu un bat zdravan si veti vedea ca primejdia este cel putin aceeasi pentru amandoi si ca, dupa mai multe experiente de felul acesta, animalele salbatice carora nu le place sa se atace unele pe altele, nu vor ataca de buna voie omul, pe care il vor fi gasit tot atat de salbatic si crud ca si ele. Fata de animale a caror putere este in adevar mai mare decat istetimea lui, el se afla in aceeasi situatie ca si animalele din specii mai slabe, care totusi supravietuiesc, cu avantajul ca, desi nu este mai putin inclinat sa fuga decat ele, gasind pe arbori un adapost aproape sigur, el este intotdeauna liber sa aleaga intre fuga si lupta."
Este omul "in chip natural intrepid si nu cauta decat sa atace si sa lupte"? Are dreptate Hobbes? Sau ceilalti filozofi pomeniti de Rousseau au dreptate? Vorbim de om la modul general... Interesant este sa inlocuim cuvantul intrepid cu cuvantul intreprinzator. Sensurile celor doua cuvinte nu se intrepatrund, oare, pe undeva? Si atunci interogatia de mai sus s-ar schimba in: este omul "in chip natural intreprinzator si nu cauta decat sa atace si sa lupte"? Daca le negam ce ar putea sa rezulte? Voi da cateva variante:
- omul este intrepid sau intreprinzator din necesitate; cu alte cuvinte, necesitatea il face asa, nu ca ar fi in chip natural sau in starea de natura asa. Altminteri putem sa numim totul natura... daca chiar dorim sa facem lucrul asta;
- omul este intrepid sau intreprinzator dintr-un spirit de ratiune. Ratiunea il face pe om sa fie intrepid sau intreprinzator. Cu alte cuvinte: daca ratiunea imi spune ca trebuie sa fiu intrepid sau intreprinzator, atunci sunt intrepid sau intreprinzator. Daca nu gasesc nicio ratiune pentru a fi asa, atunci de ce sa fiu asa, adica intrepid sau intreprinzator?
- omul este intrepid sau intreprinzator datorita educatiei primite in mediul in care traieste si se dezvolta. Cu alte cuvinte, educatia primita in familie, in societate (prin experienta acumultata din realitatile de zi cu zi) il face pe om asa, adica intrepid sau intreprinzator;
- e vorba de caracterul fiecarui individ in parte.
Deci nu este o stare naturala sau in chip natural, sau nu e vorba de starea de natura, intelegand prin toate acestea, cumva, in mod nemijlocit, adica e asa pentru ca e asa de la natura. Spre exemplu, un animal are blana alba, atunci el o are asa de la natura. E in chip nemijlocit asa. E un exemplu, dar oare asa sa stea lucrurile si cu faptul ca omul e intrepid sau intreprinzator?
Sau Cumberland si Puffendorf au dreptate si anume ca: "
nici un animal nu e mai timid decat omul in starea de natura, ca el tremura tot timpul si e gata de fuga la cel mai mic zgomot neasteptat, la cea mai mica miscare pe care o observa."? Se presupune ca, in general vorbind, omul salbatic se temea, spre exemplu, de fulgere si tunete. De ce? Unii spun ca datorita faptului ca nu si le explica. Dar, atentie: una e sa te
obisnuiesti cu fulgerele si tunetele si alta e
sa ti le explici! Omul salbatic putea sa constate diferenta dintre el si animal - iscusinta omului - care ii conferea o anumita superioritate fata de animalul salbatic, fie el urs, leu sau lup, etc. Dar aici avem de a face cu o superioritate pe care el si-o putea explica prin iscusinta sa, care era evidenta in fata animalului. Insa si iscusinta se dobandeste. Insa omul salbatic n-avea cum sa-si explice fulgerele si tunetele. Explicatia a fost data mult, mult mai tarziu. S-au acumulat cunostiinte anterioare, pentru ca omul a dorit sa-si explice lucrurile, si asa s-a ajuns la adevar. Deci probabil ca omul salbatic se temea de tunete si fulgere, cu toate ca ajunsese sa se obisnuiasca cu ele. Se temea pentru ca nu si le explica si erau, vazandu-le, destul de inspaimantatoare. Dar s-ar fi gasit, pe-atunci, un om care sa nu aiba teama de ele? Cu alte cuvinte, un om care sa nu aiba teama de ceea ce nu cunoaste, de ceea ce nu-si poate explica, desi acel lucru e, dupa cum am zis, destul de inspaimantator la vedere? De observat ca Rousseau arata urmatorul aspect:
"Aceasta se poate intampla cand e vorba de lucruri pe care nu le cunoaste si nu ma indoiesc ca se inspaimanta in fata tuturor privelistilor noi, pe care le intalneste, ori de cate ori nu poate sa deosebeasca binele si raul fizic la care trebuie sa se astepte, ori sa-si masoare puterile cu primejdiile pe care le are de intampinat."
Intrebarea ar fi: cati sunt dispusi
sa riste? Daca a fi intrepid sau intreprinzator inseamna a-ti asuma riscuri, rezulta ca o cultura liberala e bazata pe o cultura a riscului si asumarea lui. Fara indoiala, omul, omul rational, judeca lucrurile (chiar daca nu poate sa deosebeasca binele si raul fizic la care trebuie sa se astepte). De aceea "
el este intotdeauna liber sa aleaga intre fuga si lupta.". Aceasta
alegere se presupune a fi facuta pe cale rationala, evaluand riscurile, desi omul poate sa si greseasca in alegerile facute de el insusi. Ca e intotdeauna liber, e una. Dar daca e pus sa aleaga...? Desi alegerea e una libera, trebuie sa existe o idee a omului prin care sa se explice si sa-si explice de ce a ales ceva si nu altceva. De ce a ales fuga? De ce a ales lupta? Spre exemplu: a ales fuga pentru ca a considerat ca raul fizic la care trebuie sa se astepte depaseste binele si atunci are puteri prea slabe pentru a infrunta primejdia. Sau, daca a ales lupta, atunci a considerat ca puterile sale ii permit sa castige in fata primejdiilor pe care le are de infruntat. In felul acesta, zic eu, omul a facut o alegere bazata pe ratiune, pe judecata. Daca omul in starea de natura e asa cum l-au descris Cumberland si Puffendorf, totusi el are intotdeauna
libertatea de a alege. Iar alegerea o face in baza unei anumite idei. Ca sunt oameni increzatori in puterile lor, curajosi, e cu totul altceva. Insa s-ar putea intampla ca si aceasta incredere, si acest curaj sa-si dovedeasca anumite limite. Dar omul, in general vorbind, a infruntat primejdiile de-alungul Istoriei. Daca n-ar fi fost asa de la natura, in starea de natura, ar mai fi capabil de asemenea lucruri? Cu alte cuvinte omul asa e, daca ar fi fost altfel specia ar fi fost supusa demult pericolului extinctiei. Adica n-ar fi putut sa supravietuiasca. Iata cum comenteaza Rousseau:
"Fata de animale a caror putere este in adevar mai mare decat istetimea lui, el se afla in aceeasi situatie ca si animalele din specii mai slabe, care totusi supravietuiesc, cu avantajul ca, desi nu este mai putin inclinat sa fuga decat ele, gasind pe arbori un adapost aproape sigur, el este intotdeauna liber sa aleaga intre fuga si lupta."
Rousseau parca ar vrea sa spuna ca nu e neaparat necesar ca omul sa fie
in chip natural asa cum il descrie Hobbes. Deci nu e o necesitate ceea ce spune Hobbes, pentru supravietuirea speciei.
De observat ca filozofia aceasta face trimitere la o perioada straveche, de dinainte de inchegarea popoarelor:
"Dar astfel de imprejurari sunt rare in starea de natura, unde toate lucrurile se desfasoara in chip uniform, iar suprafata pamantului nu este supusa schimbarilor bruste si continue pricinuite de pasiunile si nestatornicia popoarelor inchegate."
Rousseau vorbeste de starea primitiva a omului, probabil considerand ca aceasta e cea mai apropiata
de starea de natura. El spune asa:
"De fapt, cum sa cunosti izvorul inegalitatii dintre oameni, daca nu incepi prin a te cunoaste pe tine insuti? Cum va izbuti omul sa se vada asa cum l-a format natura, cu toate schimbarile pe care le-a suferit alcatuirea lui originara, datorita succesiunii timpului si a lucrurilor, si cum va putea sa deosebeasca ceea ce tine de fondul lui propriu, de ceea ce au adaugat sau schimbat in starea lui primitiva imprejurarile si progresele sale? Asemanator statuii lui Glaucus, pe care timpul, marea si furtunile au desfigurat-o atat de mult, incat seamana mai mult cu o fiara decat cu un zeu, sufletul omenesc, schimonosit in sanul societatii datorita unor nenumarate cauze ce se repetau mereu, datorita unei multimi de cunostinte si de erori pe care le-a castigat, datorita schimbarilor intamplate in constitutia corpului si datorita tulburarilor continue ale pasiunilor, si-a schimbat, ca sa zicem asa, infatisarea in asa masura, incat a devenit aproape de nerecunoscut"
Acest proces de schimbare a alcatuirii sale originare, asa cum ni-l descrie Rousseau, ne este infatisat ca fiind unul obiectiv. Omul, in starea sa actuala a devenit de nerecunoscut fata de omul ce era la inceput. Schimbarile de care vorbeste, le vede ca fiind primul izvor la inegalitatii dintre oameni. Dar el se intreaba:
"Nu mi se pare nedemna pentru Aristotelii si Plinii veacului nostru, o solutie buna a problemei urmatoare: Ce experiente ar fi necesare pentru a izbuti sa cunoastem omul natural si care sunt mijloacele de a face aceste experiente in sanul societatii?"
Incepem sa vorbim de lucruri periculoase:
experiente in sanul societatii? Dar iata ce spune Rousseau mai departe:
"Departe de a cauta sa rezolv aceasta problema, cred ca am meditat de ajuns asupra ei pentru ca sa indraznesc a raspunde dinainte, ca, cei mai mari filozofi n-ar fi destul de capabili pentru a conduce aceste experiente si nici cei mai puternici suverani pentru a le face - concurs la care nu este rational sa ne asteptam, avand in vedere mai ales cata perseverenta sau mai degraba cate cunostinte sunt necesare de o parte si de alta, pentru a ajunge la succes..."
Mi se pare ca el vroia sa spuna ca omul actual nu mai e precum omul natural. Dar cum e omul natural? Mie imi face impresia ca el vroia sa spuna ca omul natural, asa cum era el la inceputuri, n-avea, spre exemplu, pasiunile omului actual, din societatea moderna, avea un cu totul altfel de suflet, daca se poate spune asa, si judeca altfel lucrurile. Tot om era, precum si acesta, dar altfel. Rousseau spune ca:
"Este usor de vazut ca in aceste schimbari succesive ale constitutiei omenesti trebuie sa cautam primele origini ale deosebirilor ce-i despart pe oameni, care, dupa parerea tuturor, sunt de la natura tot atat de egali intre ei cum erau animalele din fiecare specie, inainte ca anumite cauze fizice sa fi provocat la unele variatiile pe care le observam la ele. De fapt, este de neconceput ca aceste prime schimbari, oricum s-ar fi intamplat, sa fi fost aceleasi si sa se fi ivit in acelasi timp, la toti indivizii speciei, ci, unii s-au perfectionat ori au degenerat si au castigat calitati deosebite, bune sau rele, care nu erau deloc inerente naturii lor, altii au ramas mai mult timp in starea lor de la inceput: acesta a fost primul izvor al inegalitatii dintre oameni, pe care putem sa-l indicam mai usor in felul acesta, in general, decat sa-i precizam adevaratele cauze."
Deci omul, de-alungul vremurilor a suferit
transformari care nu erau deloc inerente naturii lui. Practic, omul s-a instrainat de propria sa natura, odata cu trecerea timpului. Din ce a fost, a devenit altceva. Dar daca e asa, daca e adevarata aceasta ipoteza pe care ne-o propune Rousseau, atunci aceasta era a exploziei descoperirilor stiintifice in ce anume va mai transforma omul...? Si ce noi inegalitati intre oameni va mai aduce? Pentru ca inseamna ca inegalitatea dintre oameni e un proces istoric
si continuu. Daca se poate vorbi de vechile inegalitati, de ce nu s-ar putea vorbi si de noile inegalitati, daca intregul proces conduce spre asa ceva, spre inegalitate si daca aceasta transformare e una continuua de-alungul Istoriei Universale? Mai important mi se pare de descifrat
sensul acestor transformari istorice. Dar Rousseau sugereaza ca in
starea lui naturala, domnea
egalitatea intre oameni. Inegalitatile intre oameni au aparut pe parcurs, dar initial nu era asa. Deci pornind de la o stare in care domnea, ca sa zic asa, egalitatea, au inceput decalajele. Deci inegalitatea e vazuta ca un proces istoric, dar atunci si instrainarea omului de propria sa natura e un proces istoric. Intoarcerea la
egalitate intre oameni ar insemna intoarcerea la starea originara. Dar e posibil acest lucru? Sau procesul e unul ireversibil? Iar daca e posibil, atunci cum ar fi posibil? Poate ar fi posibil daca am putea cunoaste cum e omul natural (in stare naturala, daca pot sa ma exprim astfel). Dar daca toate aceste transformari sunt artificiale? Daca schimonosirea aceasta a sufletului, asa cum arata Rousseau, e un lucru, de fapt, artificial? Adica (poate?!) o slaba intelegere a adevarului din partea oamenilor. Spre exemplu, conflictele de toate soiurile. Intr-o stare de egalitate care ar domni intre oameni nu e oare logic sa presupunem ca aceste conflicte, spre exemplu cele militare, pentru zone de influenta, nu si-ar mai avea rostul? Daca nu mai este in starea sa naturala, atunci omul se gaseste intr-o stare
artificiala. Deci o stare contrafacuta, sau facuta dupa criterii subiective, arbitrare. (Poate ca Rousseau are dreptate in felul sau... Stateam si ma gandeam la moda... Spre exemplu se poarta acuma, mai nou, blugii
rupti in genunchi... Evident, e o cautare in lumea modei, dar omul a cautat din totdeauna sa se imbrace nu cu lucruri rupte (defapt facute in mod expres asa). Insa acum esti mai
șic daca te imbraci cu astfel de blugi, rupti in genunchi, fata de cel care se imbraca cu blugii obisnuiti, nerupti. Dar, desigur, acest exemplu ar putea sa nu fie elocvent. Insa mi-a venit aceasta idee in minte, atata tot.).
In acest sens, a te cunoaste pe tine insusti inseamna la Rousseau ca "omul sa se vada asa cum l-a format natura, cu toate schimbarile pe care le-a suferit
alcatuirea lui originara, datorita succesiunii timpului si a lucrurilor, si cum va putea sa deosebeasca ceea ce tine de fondul lui propriu, de ceea ce au adaugat sau schimbat in starea lui primitiva imprejurarile si progresele sale". Spre exemplu: natura la format pe om, in alcatuirea sa originara, lacom? L-a format pe om invidios? L-a format pe om dornic sa poarte razboaie? La format pe om, asa cum zicea Hobbes, de asa maniera ca "
nu cauta decat sa atace si sa lupte."? Sau poate ca toate lucrurile acestea sunt chiar straine de natura adevarata, daca pot sa ma exprim astfel, a omului. Poate ca omul, asa cum l-a format natura in alcatuirea sa originara,
nu e nici cel mai timid dintre animale si nici "ca tremura tot timpul si e gata de fuga la cel mai mic zgomot neasteptat, la cea mai mica miscare pe care o observa", cum sustineau Cumberland si Puffendorf. In ce masura cineva se cunoaste pe el insusi in asa fel, de asa maniera incat sa se vada asa cum l-a format natura, in alcatuirea sa originara? Cu alte cuvinte, daca cineva doreste sa se cunoasca pe sine insusi, atunci ar trebui sa vada cum l-a format natura si sa deosebeasca aceasta de ceea ce s-a adaugat pe parcurs. Si atunci va ajunge sa-si inteleaga, de fapt, natura sa, nealterata de transformarile suferite de-alungul Istoriei...
